Foarte adeseori multa vorbire vine din mândrie. Din aceasta părându-ni-se că ştim multe şi fiind mulţumiţi de părerile noastre, ne silim cu multe reflecţii şi cuvinte meşteşugite să impunem opinia noastră, inimilor celorlalţi, ca să le apărem ca învăţători. Le arătăm astfel de mândrie ca şi cum ei ar avea nevoie să înveţe de la noi.
Acest orgoliu apare mai ales când îi învăţăm, fără ca ei să fi cerut acest lucru de mai înainte.
Nu-i posibil a spune în câteva cuvinte câte răutăţi se nasc din multa vorbire. Vorba multă e mama lenii, baza ignoranţei şi nebuniei, uşa clevetirii, sluga minciunilor şi răceala evlaviei fierbinţi. Vorbele multe întărâtă şi întăresc patimile, şi dintr-însele se porneşte apoi limba cu o mare uşurinţă spre vorbire nechibzuită. De aceea, sf. Apostol Iacov, voind să arate, cât de greu este unui om să nu greşească în cuvintele rostite, zice că aceasta e posibil numai bărbaţilor desăvârşiţi: „Dacă nu greşeşte cineva în cuvânt, acela este bărbat desăvârşit, în stare a-şi înfrâna tot trupul”(3, 2).
Fiindcă limba îndată ce începe a vorbi, aleargă ca un cal fără frâu si nu vorbeşte numai cele bune si cuviincioase, ci si cele rele. De aceea acelaşi apostol o numeşte: „rău fără astâmpăr, plină de venin aducător de moarte”(v. 8); iar Solomon în acelaşi fel a zis că „din multă vorbire nu vei scăpa de păcat”(Prov. 10, 2).
Şi ca să spunem în general: Cel ce vorbeşte mult, dă a se înţelege că-i ignorant: „Cel nebun înmulţeşte cuvinte”(Ecles. 10, 14).
Cu cel ce nu te ascultă cu poftă, nu te întinde la convorbiri lungi ca să nu-l dezguşti şi să nu-l faci a te uri, cum e scris: „Cel ce înmulţeşte cuvinte va fi urât”(Sirah. 20, 7).
Nu vorbi aspru şi cu glas tare, pentru că amândouă sunt foarte urâte şi produc suspiciunea că eşti gol şi prezumţios. Nu vorbi de tine, de afacerile tale ori de relaţiile tale, decât la mare trebuinţă; iar atunci, cât mai scurt şi mai concis posibil. Dacă ti se pare că alţii vorbesc de dânşii prea mult, nu te sili a-i imita chiar presupunând că cuvintele lor ar fi smerite.
Vorbeşte cât mai puţin de aproapele tău şi cele ce-l privesc pe dânsul, acolo şi când este nevoie pentru binele lui.(44)
*******
(44)Cand vorbesti adu-ti aminte sa pazesti porunca sf. Talasie: „alege din cele cinci feluri de vorbire numai trei. De al patrulea nu te folosi des, iar de al cincilea fugi” (Filoc. p. 460).
Cele trei feluri de vorbire, dupa Nicolae Kataschepinos, sunt: „da”, „nu” si „desigur”. Al patrulea este „indoiala”, iar al cincilea „obscurul”. Vorbeste despre lucrurile ce stii ca sunt adevarate ori neadevarate, evidente (clare), iar despre cele dubioase si necunoscute nu vorbi. Ori, cum spune Vlemide in Logica lui, sunt cinci feluri de cuvinte: numire, cand numim pe cineva, intrebare, cu care intrebam; rugare, cu care ne rugam; hotarator, cand hotaram si vorbim in mod sigur si poruncire, cand poruncim in chip autoritar.
Foloseste in vorbirea ta numai primele trei, iar modul hotarator si poruncitor sa nu-l folosesti.
**********
Despre Dumnezeu vorbeşte cu toată înclinarea ta! Mai ales de dragostea şi bunătatea Lui! Dar cu fiică, având în vedere că şi atunci poţi cădea în greşeală. De aceea, să preferi a asculta când alţii vorbesc despre acestea, păzind cuvintele lor în cele mai dinăuntru ale inimii.
Iar despre celelalte când vorbesc, glasul lor numai să atingă auzul tău, dar mintea să stea ridicată la Dumnezeu.
Chiar când e nevoie să asculţi pe cel ce vorbeşte ca să-1 înţelegi şi să-i răspunzi, ridică-ţi mintea la cer, unde locuieşte Dumnezeul tău: cugetă la înălţimea Lui şi gândeşte-te că vede totdeauna nimicnicia ta.
Cercetează bine toate lucrurile care-ţi vin în inimă a le vorbi, înainte ca ele să treacă pe limbă şi vei afla multe care e mai bine să nu le dai drumul din gură.
Dar în legătură cu aceasta să ştii că, chiar din cele ce ţi se par bune de spus, sunt multe care e mai bine a le îngropa în tăcere, pe aceasta îţi vei da seama după ce va trece acea convorbire.
Tăcerea e o mare împuternicire a războiului nevăzut şi o durabilă nădejde de biruinţă. Ea este foarte iubită de cel ce nu se bizuie pe sine, ci se încrede în Dumnezeu. Ea este o păstrătoare de sfinţită rugăciune şi un minunat ajutor în practicarea virtuţilor.(45)
*******
(45)De aceea Ava Isac in cuvantul al treilea zice ca „tacerea-i ajutatoare in lucrurile bune”, „mai inalta decat toate lucrurile vietii monahale” (Cuv. 34, p.220) si „taina a veacului ce va veni”, (Scris. 3, p. 528); iar marele Varsanufie zice ca tacerea in cunostinta este mai inalta chiar decat Teologia.
*******
Tăcerea mai este şi un semn de înţelepciune. Pentru că deşi cineva tace, neavând cuvânt a spune: „tace fiindcă n-are nimic de răspuns” (Sirah 20, 5), iar altul aşteaptă vremea potrivită să răspundă: „el tace fiindcă cunoaşte vremea” potrivită; iar altul pentru alte pricini.(46)
***
(46)Ava Isac zice ca pentru trei pricini tace cineva: pentru slava oamenilor, pentru fierbinteala si ravna, fapte bune sau pentru ca are convorbire tainica cu Dumnezeu si de aceea mintea este atrasa la tacere (Cuv. 26, p. 171).
******
Dar în genere, totdeauna cel ce tace arată că e prudent şi înţelept: „Cel ce tace se află înţelept”(Sirah, 20, 4).
Ca să te deprinzi a tăcea, socoteşte adesea pierderile şi pericolele provenite din vorbărie, şi în acelaşi timp marile bunătăţi ale tăcerii. Urmează şi cele trei căi descrise în cele trei capitole precedente, adică: să urci de la lucrurile sensibile la contemplarea lui Dumnezeu, a Cuvântului celui întrupat şi la împodobirea caracterului.
Acestea pot fi folosite de cei ce au discernământul cunoaşterii Şi puterea cugetării a-şi ocârmui simţurile cu acestea, dar cei ce o au această cunoştinţă şi putere pot a-şi dirija simţirile într-alt fel, adică simţind cu toată puterea lor din toate aceste lucruri sensibile, care pot vătăma sufletul.
A. De aceea, dragă frate, se cuvine a-ţi păzi cu mare băgare de seamă ochii şi a nu-i lăsa să se întindă la feţele oamenilor, frumoase ori urâte, ale bărbaţilor ori ale tinerilor şi fără barbă sau la goliciunea trupurilor străine ori a trupului tău. Fiindcă dintr-o astfel de curiozitate şi privire emotivă, inima naşte plăcerea, pofta preacurviei şi sodomiei.
Cum a zis Domnul: „Oricine se uită la femeie, poftindu-o, a şi preacurvit cu ea în inima sa” (Mat. 5, 38); iar un oarecare înţelept a spus: „Din vedere se naşte iubire”. De aceea Solomon porunceşte „să nu fim robiţi de ochii noştri, nici cuceriţi de plăcerea frumuseţii., fiule, să nu-ţi biruiască inima frumuseţea ei şi să nu te seducă prin ochii ei”. (Prov. 6, 25).(47)
****
(47)Tot astfel se vede si din pildele sf. Scripturi. Pentru ca fii lui Dumnezeu, adica ai lui Set si Enos, cand au vazut pe fiicele oamenilor, ale stranepotilor lui Cain, ca sunt frumoase, le-au luat de femei si le-au corupt si din aceasta a urmat potopul peste toata lumea (Fac. 6).
Sihem, fiul lui Emor din Sikina fiindca a vazut pe Dina fiica lui lacov s-a indragit de ea si a corupt-o si din acest fapt s-a facut acel prapad din Sikina, de la om pana la animal; (Fac. 34). Samson a vazut femei atat in Tamnata cat si in Gaza, le-a iubit si a dormit cu ele (Jud. 14); Regele David a vazut pe Barseba scaldandu-se, a indragit-o si a preacurvit cu dansa (2 Reg. = 2 Sam. 11, 2); iar cei doi batrani si judecatori ai poporului au vazut pe Suzana si au poftit-o (Sus.9) si multe alte exemple de acest fel.
***
Pe lângă aceasta fereşte-te a nu iscodi cu privirea mâncărurile şi băuturile alese. Adu-ţi aminte că strămoaşa noastră Eva pentru că a văzut fructul pomului oprit în Rai, l-a poftit, l-a mâncat şi astfel a murit. Nu căuta cu dulceaţă la hainele frumoase, la bani, la argint ori la gloriile măreţe ale lumii. Ia seama bine să nu treacă de la ochi la sufletul tău patima iubirii de mărire şi de bani, pentru că e scris: „întoarce ochii mei de la priveliştea celor deşarte şi mă viază după cuvântul tău” (Ps. 119, 37).
Si, în genere vorbind, păzeşte-ţi privirea de dansuri, jocuri, mese, banchete, discuţii, lupte, alergări şi tot felul de lucruri dezordonate şi necuviincioase iubite de lumea nebună şi oprite de Legea lui Dumnezeu.
Fugi şi închide ochii de la ele, ca să nu-ţi umpli inima şi imaginaţia cu patimi şi închipuiri urâte şi să ridici nouă tulburare asupră-ţi, părăsind lupta ce ai a duce cu pasiunile vechi. Să iubeşti a vedea Biserici, sfinte icoane, cărţi sfinte, cimitire, morminte şi toate cele cinstite a căror vedere îţi foloseşte.
B. Se cuvine a-ţi păzi auzul.
Intâi, să n-auzi cuvinte urâte şi exotice, cântece şi instrumente muzicale, de care se îndulceşte sufletul şi inima se aprinde de pofta trupească. Fiindcă e scris: „Depărtează de la tine cuvintele de ocară” (Prov. 27, 1).
Al doilea, evită a auzi glumele şi cuvintele de râs, cum sunt îndeosebi basmele, fabulele şi diferite închipuiri ale lumii, veselindu-te şi delectându-te într-însele. Fiindcă nu-i permis creştinului s-asculte cu bucurie acestea, ci celor stricaţi, de care spune sf. Pavel: „Dornici să-şi gâdile auzul îşi vor grămădi învăţători după poftele lor, şi-şi vor întoarce urechile de la adevăr şi se vor îndrepta către basme” (2 Tim. 4, 3-4).
Al treilea, să nu asculţi cu plăcere osândirile şi clevetirile făcute de unii aproapelui lor, ci, dacă poţi opreşte-le, iar de nu, să nu stai a le auzi, pentru că sf. Vasile cel Mare consideră vrednici de afurisenie atât pe cei ce osândesc, cât şi pe cei ce stau si ascultă clevetirile: „Oricine va cleveti pe cineva sau auzind pe cel ce cleveteşte de nu-l ceartă, cu acela împreună să fie afurisit” (Certările cele nescrise).
Al patrulea, fereşte-te a auzi cuvinte banale, deşarte şi bârfirj cu care se ocupă multă lume, fiindcă e scris: „Nu primi mărturie deşartă” (Eşire 23, 1) şi Solomon zice: „Depărtează de la tine cuvântul deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii” (ML 12, 36).
Şi, în scurt vorbind, păzeşte-te a auzi toate acele cuvinte si graiuri care-ţi pot vătăma sufletul; mai ales momirile amăgitorilor şi laudele de care Isaia zice: „O poporul meu, cei ce vă laudă vă amăgesc” (3, 11).
Ci să iubeşti a auzi dumnezeieştile cuvinte, sfinţitele versuri, melodii şi cântări şi toate cele cinstite, sfinte, înţelepte şi folositoare sufletului.
Să-ţi placă mai ales a auzi necinstirile şi insultele ce ţi le fac alţii.
C. Păzeşte-ţi mirosul de mirodenii şi de orice aromate mirositoare. Să nu le porţi cu tine, să nu te ungi cu ele şi să nu le miroşi cu poftă. Pentru că toate aceste sunt ale femeilor necinstite, iar nu ale omului înţelept Ele slăbesc bărbăţia sufletului, prăvălindu-l în patimi şi pofte desfrânate şi aduc asupra celor ce le folosesc blestemele prooroceşti care zic: „Şi va fi în loc de miros urâciune” (Isaia, 3, 24); „Vai de cei ce se ung cu mirurile cele mai alese” (Amos, 6, 6).
D. Păzeşte-ţi gustul şi pântecele să nu cadă rob bucatelor grase, delicioase şi variate, nici băuturilor dulci şi aromate. Pentru că aceste mese luxuriante, înainte a le dobândi, te pot duce la furt, minciuni, momeli şi în alte patimi robitoare; iar după ce le vei câştiga te vor arunca în gropile dulceturilor trupeşti, în poftele animalice, care lucrează în pântece şi vor aduce asupra-ţi acele blesteme profetice ale lui Amos: „Vai celor ce mănâncă iezi din turme şi viţei sugători din mijlocul cirezilor” (6, 4).
E.Să te fereşti a pune mâna nu numai pe trup străin, de bărbat ori de femeie, bătrân sau tânăr, dar nici pe trupul tău. Mai ales de părţile ascunse să nu te atingi decât în caz de trebuinţă. Căci pe cât de groasă este această simţire a pipăitului, pe atât mai simţitoare şi mai vie aprinde pasiunile cărnii şi-l duce pe om până la săvârşirea păcatului.
Toate celelalte simţuri servesc pipăitului, iar păcatul, într-o oarecare măsură, lucrează de departe. Dar când cineva ajunge la pipăit, adică va ajunge şi să apuce, mai greu se poate abţine a nu săvârşi păcatul.
La pipăit duce şi împodobitul capului, trupului şi picioarelor.
De aceea păzeşte-te a-ţi împodobi trupul cu haine moi, multicolorate şi strălucitoare, sau a-ţi pune pe cap acoperemânt preţios ori să te îhcalţi cu încălţăminte scumpă. Acestea se potrivesc, dar pentru oameni sunt necuviincioase. Poartă numai cele cuviincioase, modeste şi smerite după cum cere frigul iernii, căldura verii, pentru apărarea corpului, ca să nu auzi şi tu ce a auzit bogatul îmbrăcat în porfiră şi vison: „Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta şi Lazăr, aşijderea, pe cele rele; ci acum, aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti” (Lc. 16,25). Ia seama să nu vină peste tine blestemul lui Iezechiel: „Işi vor lua mitrele de pe capetele lor şi se vor dezbrăca de haina lor pestriţă” (26,16).
Tot la pipăit duc şi celelalte îngăduinţi ale trupului, cum sunt: împodobirea părului şi bărbii, spălatul des, casele strălucite şi scumpe, aşternuturile preţioase şi moi, şi scaunele.
De toate fereşte-te ca de ceva vătămător întregii tale inţelepciuni, ameninţător de patimi trupeşti şi ca să nu moşteneşti compătimirea lui Amos ce zice: „Vai celor ce dorm pe paturi de elefant şi se răsfaţă pe aşternuturile lor” (6, 4).
Cele ce ţi-am spus până acum sunt ale pământului pe care iscoditorul şarpe a fost condamnat a-l mânca. Sunt materia si hrana tuturor pasiunilor cărnii. De aceea, de nu le vei lua în seamă ca nişte lucruri mici, ci vei duce lupta cu bărbăţie şi nu le vei lăsa să intre în sufletul tău şi în inima ta, te încredinţez că repede diavolul nefiind hrănit de tine te va lăsa în pace şi în curând vei fi un minunat biruitor în acest război nevăzut.Căci în Iov e scris furnico-leul (adică diavolul) s-a distrus şi a pierit, fiindcă n-avea hrană: „furnico-leul (anti-leul) a pierit neavând mâncare”.(48)
********
(48)Monahul Iovie in Miriobiblionul lui Fotie zice ca cel rau e numit anti-leu (furnico-leu), pentru ca incepe intai a arunca pe om in pacatele cele mici si apoi in cele mari. Adica la inceput se arata neputincios si mic, ca o furnica, iar pe urma se arata asupra pacatosului ca un leu curajos si mare.
**********
Nu vă găsiți vouă scuză în ignoranță, fiindcă omul ignorant care nu s-a străduit să afle mai mult va fi bătut pentru ceea ce nu a vrut să ştie! (Sfântul Ioan Scărarul)
Toţi oamenii vor să aibă pacea, dar nu ştiu cum să ajungă la ea. Paisie cel Mare s-a mâniat şi 1-a rugat pe Domnul să-1 izbăvească de mânie. Domnul i S-a arătat şi i-a zis: „Paisie, dacă nu vrei să te mânii, nu dori nimic, nu judeca pe nimeni, nu urî pe nimeni, şi nu te vei mai mânia”.
SFÂNTUL NICODIM AGHIORITUL – RĂZBOIUL NEVĂZUT
AVVA DOROTEI
RASCUMPARATI VREMEA, CA ZILELE RELE SUNT (Efeseni 5,16)
DEASA IMPARTASIRE CU NEVREDNICIE 