Sfântul Ioan Scărarul – CUVÎNTUL XX Despre frica laşă sau nebărbătească

Imagini pentru Sfântul Ioan Scărarul - scara
1) Cel ce se îndeletniceşte cu virtutea în mînăstiri de obşte, sau în însoţirea cu alţii, nu e războit de obicei prea mult de frică. Dar cel ce petrece în locurile mai sihăstreşti să se lupte ca să nu-l ia în stăpînire odrasla slavei deşarte, sau fiica necredinţei, adică frica.
2) Frica laşă este o simţire copilărească în sufletul îmbătrînit de slava deşartă. Frica laşă este o slăbire a credinţei, arătată în aşteptarea plină de spaimă a unor
lucruri neprevăzute548.
3) Frica laşă este o primejdie mai înainte de frică; sau ea este o simţire plină de tremurare a inimii, clătinată şi speriată de nenorociri îndoielnice. Frica laşă este lipsa încredinţării. Sufletul mîndru este robul fricii laşe, pentru că se bizuie pe sine şi se teme de zgomotele lucrurilor şi de umbre549. 4) Cei ce plîng şi nu se sperie de dureri nu sînt stăpîniţi de frică550. Dar cei ce se înfricoşează de ceva îşi
ies din minţi. Şi pe drept cuvînt. Căci e drept Cel ce părăseşte pe cei mîndri. El vrea să fim pedepsiţi, ca şi noi şi ceilalţi să nu ne trufim.
5) Toţi cei fricoşi sînt iubitori de slavă deşartă. Dar nu toţi cei ce nu se tem sînt şi smeriţi la cuget. Pentru că nici tîlharii şi jefuitorii de morminte nu au frică, precum se ştie551.
6) În locurile în care te-ai obişnuit să-ţi fie frică, nu pregeta să te duci pe întuneric. Iar de vei tremura puţin, această patimă copilărească şi de rîs va îmbătrîni împreună cu tine552. Mergînd, înarmează-te cu rugăciunea. Ajungînd acolo, întinde mîinile în sus şi biruieşte pe vrăjmaşi, cu numele lui Iisus, căci nu e în cer şi pe pămînt armă mai tare553. Izbăvit de boală, preamăreşte pe Cel ce te-a izbăvit. Căci mulţumindu-I, te va acoperi în veci.
7) Aşa cum nu vei putea umple niciodată stomacul dintr-odată, tot aşa nu vei putea birui nici frica dintr-odată. Şi pe măsura plînsului, va scădea şi ea mai repede şi pe măsura lipsei lui vom rămîne fricoşi. «Mi se înfioară părul şi trupul», zicea Elifaz (Iov 4, 14), «povestind viclenia dracilor».
8) Uneori se înfricoşează mai întîi sufletul, alteori trupul şi de la el trece şi la celălalt. Cînd înfricoşîndu-se trupul, frica aceasta fără motiv nu pătrunde şi in suflet, e aproape izbăvirea de boală. Dar cînd primim cu suflet deschis toate cele neaşteptate, întru zdrobirea inimii, atunci cu adevărat ne-am eliberat de frică.
9) Nu întunericul şi pustietatea locurilor îi întăreşte pe draci împotriva noastră, ci lipsa de rod a sufletului ; dar uneori şi pedepsirea noastră din iconomie.
10) Cel ce s-a făcut rob Domnului nu se va teme decît numai de Stăpînul său. Dar cel ce nu se teme încă de Acesta, se teme şi de umbra sa. Trupul se înfricoşează cînd stă lîngă noi în chip nevăzut un duh ; dar cînd sufletul se veseleşte, smerindu-se, stă de faţă un înger. De aceea, cunoscînd din lucrare starea de faţă a acestuia, să sărim mai repede la rugăciune, căci bunul nostru păzitor a venit să se roage împreună cu noi554Cel ce a biruit frica laşă e vădit că şi-a predat viaţa şi sufletul lui Dumnezeu. 
547. «Cel ce asemenea lui David, cugetă toată ziua la legea Domnului, cugetă şi noaptea la ea prin închipuire, ca să se împlinească şi cu el cuvîntul care zice : «Şi întru legea Lui va cugeta ziua şi noaptea» (Ps. 1,2); sau : «Eu dorm şi inima mea veghează» (Cînt. Cînt. 5, 2).
548. «Omul fricos suferă de două boli: de puţinătatea credinţei şi de iubirea de trup».
549. «Cînd cineva cade din măsura chibzuielii, devine atît fricos cît şi îndrăzneţ. Căci sufletul lui e slăbit. Pentru că, precum trupul, cînd a pierdut compoziţia (sincrasia) echilibrată, a devenit greu de stăpînit şi se predă tuturor patimilor, aşa şi sufletul, cînd a pierdut puterea sa şi smerita cuge-tare, primind o deprindere slăbănoagă, se face şi laş şi îndrăzneţ şi fără minte, şi nu se mai cunoaşte pe sine. Iar cel ce nu se cunoaşte pe sine, cum va cunoaşte cele mai presus de sine ?»
550. Ed. 1970 : «Άπηλγηχότε ς sînt poate cei ce nu-şi cruţă trupul lor şiaşteaptă fără supărar e şi fără întristare orice li s-ar întîmpla». P.G. «Plînsul nemîngîiat, primit în suflet, s-a ridicat mai presus de frică».
551. A sfîntului Isaac : «Buna îndrăznire şi dispreţuirea primejdiilor vin una din două : fie din inima învîrtoşată, fie din multa credinţă în Dumnezeu. Învîrtoşării inimii îi urmează mîndria, iar credinţei, smerita cugetare a inimii».
552. P.G. «Precum mormolocii înfricoşează pe prunci, aşa şi umbrele pe cei mîndri». In formularea ed. 1970: «O numeşte patimă copilărească, pentru că obişnuieşte să-i războiască pe cei prunci cu vîrsta în Hristos. La cei desăvîrşiţi, e vrednică de rîs; căci şi mormolocii sperie pe copii şi nu pe cei desăvîrşiţi».
553. «Nu e cu putinţă ca cel ce se teme cu adevărat de Dumnezeu să aibă frică, dacă va zice că afară de Dumnezeu nu se teme de altul». Frica de Dumnezeu dă cura j de a birui orice frică laşă de ceva de pe pămînt. Pe lîngă aceasta, frica de Dumnezeu nu e propriu zis o frică nici de El că-i va face vre-un rău ; cu atît mai puţin de orice altceva, ştiind că Dumnezeu îl va apăra , sau că dacă va pierde în cele pămînteşti chiar viaţa sa prezentă, o va avea plină de toate bunătăţile în cer. Cel ce se încrede în Dumnezeu, deci, nu se teme. Dimpotrivă, cel ce are frică de cele pămînteşti şi nu se bizuie decît pe sine, se teme în chip real totdeauna de ele. Nici eul propriu, nici cele ale lumii nu-l asigură împotriva necazurilor şi nenorocirilor, ca să nu mai zic a patimilor.
554. «Smerenia cugetului şi simplitatea luminată de darul deosebirii(discernămîntului) ne va face să cunoaştem deosebirile duhurilor».
********
mai citiți și acestea:
https://deasaimpartasirecunevrednicieosandavesnica.wordpress.com/category/despre-frica/

Despre maria

IMPARTASANIA CU NEVREDNICIE(cu păcate opritoare) DUCE LA DEMONIZAREA OMULUI ******************************************************************************** .....Căci şi atunci diavolul a intrat în Iuda după ce s-a împărtăşit; diavolul n-a dispreţuit Trupul Stăpânului, a dispreţuit pe Iuda, pentru neruşinarea lui, ca să afli că în aceia care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Dumnezeieştile Taine, în aceia, mai cu seamă, intră mereu diavolul, ca şi în Iuda atunci. Cinstea este de folos celor vrednici, dar cei care se bucură cu vrednicie de cinste îşi atrag mai mare osândă....... ******************************************************************************** ....De aici tu trebuie să vezi că diavolul tocmai asupra acelora are stăpânire, care cu nevrednicie se împărtăşesc din această Sfântă Taină, şi că ei înşişi se aruncă într-o osândă încă mai mare. Eu aceasta o zic nu pentru a vă înspăimânta de această sfântă masă, ci pentru a vă face mai cu luare aminte....... ******************************************************************************** ....Adică, precum hrana cea trupească, intrând într-un stomac bolnav, mai mult sporeşte boala, aşa hrana cea sufletească, gustându-se cu nevrednicie, mai mult măreşte răspunderea şi osânda. De aceea vă conjur să nu ascundem în sufletul nostru nici un gând păcătos, ci să curăţim inima noastră, căci noi suntem Biserica lui Dumnezeu, dacă facem aceasta!” (Cuvânt la Sfânta şi Marea Joi, în vol. Omilii la Postul Mare…, p. 138) ******************************************************************************** https://tainacasatoriei.wordpress.com/2011/11/02/sfantului-ioan-gura-de-aur-despre-sfanta-impartasanie/
Acest articol a fost publicat în Despre frică, Fără categorie, Sf.Ioan Scărarul. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s