AVVA DOROTEI – Cuvântul 15: Pentru Sfântul şi Marele Post Despre Sfântul și Marele Post

Deci, cine va vrea să se curăţească de toate păcatele de peste an întru aceste zile, întâi trebuie să se păzească de îmbuibarea hranei, căci din mâncarea cea multă, precum au zis Părinţii, se naşte toată răutatea; să se ferească a nu dezlega postul decât de mare nevoie; să nu caute hrană pentru îndulcirea gâtlejului şi să nu se îngreuieze cu saţul mâncării şi al băuturii, ci să mănânce numai cât să-şi ţină viaţa.

***************

AVVA DOROTEI – Cuvântul 15: Pentru Sfântul şi Marele Post Despre Sfântul și Marele Post

       În Legea Veche scrie că Dumnezeu a poruncit evreilor să dea în tot anul zeciuială din toate ale lor(Numerii 18,26). Și împlinind aceasta li se binecuvânta toată averea lor.
       Sfinții Apostoli știind aceasta, au vrut să ne dea, spre ajutorul sufletelor, mai mare și mai înaltă decât toate faptele bune, o zeciuială a însăși zilelor vieții noastre, pe care să le zeciuim și să le dăm Domnului, ca să se binecuvinteze lucrurile noastre și de pe întreg anul să ne curățim păcatele ce am greșit.
       Astfel au socotit și hotărât ca din trei sute șaizeci și cinci de zile, ca o o zeciuială, să fie aceste șapte săptămâni ale Sfântului Post și așa le-au dăruit lui Dumnezeu. Mai pe urmă însă, Sfinții Părinți au găsit de cuviință ca să mai prisosească încă o săptămână. Mai întâi, pentru ca să se gătească de mai înainte cei ce vor să intre osteneala postului, și apoi, pentru ca să se cinstească numărul postului ce a postit Domnul nostru Iisus Hristos; căci din opt săptămâni, scoțând sâmbetele și duminicile, rămân patru zeci de zile, afară de Sâmbăta cea Mare, fiindcă această sâmbătă este prea sfântă și mai deosebită decât toate sâmbetele anului. Iar din cele șapte săptămâni, scoțând sâmbetele și duminicile, rămân treizeci și cinci de zile, la care adăugând și postul Sâmbetei celei Mari și jumătate din noaptea Paștilor până dimineața, se fac treizeci și șase de zile, și jumătate, care sunt zeciuiala celor treisute șaizeci și cinci de zile ale anului. Aceasta este, precum am zis, zeciuiala întregului an, pe care Sfinții Apostoli ne-au sfințit-o spre pocăință, fiindcă este curățitoare a păcatelor de peste tot anul.
       Deci, tot cel ce se va păzi pe sine curat și va petrece cu cuviință în aceste zile, fericit este, fraților, pentru că, deși ca un om a greșit din neputință sau din lene, a dat lui Dumnezeu zeciuiala acestor sfinte zile, spre îmblânzire și spre iertarea păcatelor sale, fiindcă s-a nevoit cu luare aminte și a petrecut cu smerenie; s-a grijit pentru sine, s-a pocăit de păcatele sale și curățindu-se de greșelile ce a făcut în cursul anului își ușurează sufletul de greutate și așa se apropie de sfânta zi a Învierii, se împărtășește neosândit cu Preacuratele Taine, ca unul ce s-a curățit prin ostenelile acestor zile, fiindcă a petrecut cu pocăință, cu bucurie duhovnicească și a ajuns, cu ajutorul lui Dumnezeu, să prăznuiască cele cinci zeci de zile, care sunt ridicarea sufletului din cădere. Că aceasta înseamnă să nu plecăm genunchii în biserică până la Pogorârea Duhului Sfânt.
       Deci, cine va vrea să se curăţească de toate păcatele de peste an întru aceste zile, întâi trebuie să se păzească de îmbuibarea hranei, căci din mâncarea cea multă, precum au zis Părinţii, se naşte toată răutatea; să se ferească a nu dezlega postul decât de mare nevoie; să nu caute hrană pentru îndulcirea gâtlejului şi să nu se îngreuieze cu saţul mâncării şi al băuturii, ci să mănânce numai cât să-şi ţină viaţa.
Căci sunt două feluri de lăcomii:
       – Una, când cineva caută să aibă întotdeauna numai bucate bune, cu gust dulce şi plăcut, însă nu mănâncă mult. Unii ca aceştia, când mănâncă o bucată dulce după pofta lor, o mestecă multă vreme în gură, ca să prelungească gustul şi dulceaţa ei. Aceasta se numeşte lemarghie, adică lăcomia gâtului.
       – Alta este mâncarea multă. Nu caută bucate bune, nici nu se uită dacă sunt alese, ci, fie că sunt bune, fie că sunt proaste, tot într-un fel le socotește, căutând numai să fie cât mai multe ca să-și umple pântecele. Aceasta se numește gastrimarghie, adică lăcomia pântecelui.
       – Altul este luptat de mâncare multă, nu caută bucate bune, nici nu-i pasă de plăcere, ci într-un fel le socoteşte ori bune ori rele; numai multe să fie ca să-şi umple stomacul şi să-şi umple pântecele. Aceasta se numeşte gastrimarghie, adică lăcomia pântecelui.
       De acestea trebuie să fugim cu toată luarea aminte dacă vrem să ne curăţim de păcatele noastre. Acestea nu folosesc nici trupului, aţâţă şi patimile, iar celui ce le face i se socotesc drept păcat.
       Căci, după cum împreunarea cea după Lege, prin cununie, la faptă este în acelaşi chip ca şi curvia, însă scopul este cel care face mare deosebire lucrului, căci acela se împreună cu muierea lui prin blagoslovenie, pentru facerea de copii, iar celălalt împotriva rânduielii, numai pentru ca să-şi împlinească pofta, aşa este şi la bucate: tot una este a mânca, fie pentru trebuinţa vieţii, fie pentru desfătare. Cel care face păcatul, însă, este scopul. A mânca după trebuință înseamnă a socoti cât ai mâncat ziua și văzând că ceea ce ai mâncat te-a îngreuiat, mai scazi din hrană, mâncând mai puțin, ferindu-te de îngreuiere. Iar dacă ai slăbiciune și ai trebuință de ajutorul hranei, mai adaugi. Astfel îți împlinești trebuința cu înțelepciune. Ții todeauna o măsură; nu pentru plăcere, ci pentru ați chivernisi viața, sănătatea trupului. Și orice va mânca cineva trebuie să mănânce cu binecuvântare și să nu socotească că i se cade să aibă vreo mângâiere, ci să se osândească în gândul său că nu este vrednic de nici o hrană. Nici de se va întâmpla să se facă vreunui frate slăbănog o iconomie și mângâiere pentru vreo trebuință și neputință sau nevoie, să nu se obrăznicească a cere și el asemenea odihnă, căci îi este spre vătămare. Și să nu socotiți, fraților, că odihna strică puțin sufletului.
       Când eram în obște, am mers să văd pe unul din Bătrânii cei mulți și mari ce erau acolo și găsesc pe un frate care îi slujea, mâncând cu dânsul împreună. Eu îi zic în taină: „Nu știi frate, că Bătrânii aceștia pe care îi vezi că mănâncă și li se face o oarecare mângâiere, se aseamănă cu cei ce au slujit și și-au umplut lăzile lor de bogăție și după ce și-au pecetluit comorile lor, au mai slujit deosebit ca să aibă de cheltuială la trebuințele lor, ca să nu scoată din comorile lor, ci ceea ce au în ladă pecetluit să rămână neatins și cheltuiesc din prisosul ce au mai câștigat. Adică au muncit, s-au străduit mult din tinerețea lor și nu s-au mulțumit numai că s-au ostenit pentru paza tinerețelor, ci au prisosit și pentru bătrânețe. Dar noi, nici ladă încă nu avem, nici nu am câștigat vreun ban, apoi de unde cheltuim?”.
       De aceea, abia să avem hrană pentru trebuințele noastre și pururea să ne osândim că nu suntem vrednici de nici o slujbă, ci nevrednici chiar de viața călugărească. Așa gustând câte puțin și cu grijă, nu ne va fi spre osândă. Acestea pentru înfrânarea pântecelui.
       Dar avem datoria nu numai aceasta să o păzim, ci să ne ferim şi de tot păcatul, ca să postim şi cu limba, precum postim cu pântecele. Să fugim de grăirea de rău, de minciuni, de înjurături, de vorbe deşarte, de mânie, în scurt de tot păcatul ce se face cu limba. De asemenea să postim şi cu ochii, să nu vedem cele necuviincioase, să nu privim fără ruşine unde nu se cuvine, să nu ne uităm fără frică acolo de unde izvorăşte primejdia. Să oprim de asemenea şi mâinile şi picioarele de la toată fapta rea.
       Astfel postim, precum zice Marele Vasile, „post primit” prin înstrăinarea de tot răul și prin stăpânirea simțirilor noastre de la toată lucrarea cea rea, să ne apropiem de ziua cea sfântă a Învierii, precum am zis, întineriți din nou și curați și vrednici de împărtășirea cu Sfintele Taine, ieșind spre întâmpinarea Domnului nostru Iisus Hristos, ce vine călare pe mânzul asinei, ca să intre în cetetea Ierusalimului și să-L primim cu stâlpări de finic și cu ramuri de măslin.
       Dar oare de ce vine călare pe mânz? Cuvântul lui Dumnezeu a încălecat pe dobitoc, ca să întoarcă sufletul nostru din dobitocie, care, precum a zis proorocul, „alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte și s-a asemănat lor”(Ps 48,12) și ca să-l pună sub dumnezeirea Lui. Iar întâmpinarea cea cu stâlpări de finic se face ca unui biruitor al vrăjmașului, căci finicii sunt neam de biruință și de vitejie. Iar ramurile măslinilor închipuiesc mila ce o cer cei ce le țin în mâini. Ca și cum fiind supărați de vrăjmașul de obște, după ce Îl proslăvim ca pe un biruitor prin stâlpările de finic, ne arătăm apoi și cu ramurile de măslin, cerând ajutor și milostivire, spre împilarea celui ce ne-a obidit și necăjit .
       Drept aceea, și noi întâmpinăm pe Stăpânul nostru Hristos cu stâlpări de finic, ca pe un biruitor, că Acesta a biruit pe vrăjmașul nostru; iar cu ramuri de măslin în mâini ne arătăm cerându-I milă, ca să birum și noi pe vrăjmașul de obște, precum le-a biruit și Domnul nostru pentru noi. Că Lui se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea în veci. AMIN
**************

Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Dositei, ucenicul Cuviosului Dorotei(19 februarie)

       Cînd a fost vremea mîncării, i-a zis ava Dorotei: „Mănîncă să te saturi, numai să îmi spui cît mănînci”. Şi a venit, spunîndu-i: „Am mîncat o pâine şi jumătate”. Pîinea era de patru litri şi i-a grăit ava: „Îţi ajunge, Dositei?” El răspunse: „Atîta îmi ajunge, stăpînul meu”. Ava zise: „Oare eşti flămînd?” El a răspuns: „Nu, stăpîne, nu sînt flămînd”. Atunci i-a grăit: „Altă dată să mănînci o pîine şi a patra parte din alta; apoi să desparţi acea a patra parte în două şi să mănînci jumătate”. Dositei, făcînd aşa, i-a zis ava: „Ţi-e foame Dositei?” El răspunse: „Mi-e foame puţin, stăpînul meu”.Nu după multe zile i-a zis ava: „Cum te afli, Dositei? Ţi-e foame?”Dositei răspunse: „Nu, stăpîne, cu rugăciunile tale sînt bine”. Grăit-a lui ava: „Să scoţi, dar, cealaltă jumătate din a patra parte şi să mănînci o pîine şi a patra parte”. Dositei a făcut aşa şi după puţine zile iarăşi i-a grăit ava: „Cum te afli acum, fiule? Ţi-e foame?” El răspunse: „Sînt bine, stăpîne”. Grăit-a lui sfîntul: „Desparte şi cealaltă parte a patra în două şi mănîncă o jumătate şi jumătate să o laşi”.
Dositei a făcut aşa şi Dumnezeu, ajutîndu-i puţin cîte puţin, din şapte litre a venit la opt unghii, (24 grame), căci şi în mîncare(este un obicei)se face obişnuinţă şi cît se obişnuieşte cineva a mînca, atît şi mănîncă.

*********

       Cu întreagă înțelepciune mănâncă și bea, precum se cuvine fiilor lui Dumnezeu.
***********
       Întrebare: Dacă se cuvine a face pogorământ trupului în rânduiala lui, când nu desăvârșit s-a îmbolnăvit? Iar dacă îi este cuiva rău cu obișnuita hrană, sau și nimic nepătimind nu primește hrana aceea ca și cum i-ar face rău, dacă face bine.
       Răspuns: Dacă vede omul pe sine tulburându-se de boală, nici luptându-se, se cuvine a se pogorî trupului puțin. Iar de este luptat, și nu este arătat că și neputință este aceasta, de la draci este, căci întru adevărata osteneală care este de la Dumnezeu, războiul slăbește. Pe care se cuvine, când este război, a ne osteni trupul chiar de ar cădea în boală, căci scapă sufletul. Iar dacă arătată ar fi pricina neorânduielii și dacă din călătorie, sau din răni, rău se îmbolnăvește trupul, de folos este a se face pogorământ, dar cu măsură, iar nu prin cuviință; că și dracii grijesc de aceia. Iar întru reaua întocmire este câte unul care poate să-și silească puțin cugetul, dar nu-l silește. Iar dacă nu poate, să facă pogorământ puțin. Cu neputință este și aceasta.
       Iar dacă știe cineva că hrana aceasta sau aceea îi pricinuiește bolă, nu se cuvine a mânca dintr-însa căci întru aceea se va birui și se cuvine să se păzească. Grijește-te a nu cădea în uitare și să nu crezi că te faci sănătos cu ceea ce Dumnezeu ajută și izbăvește.
*************
       Și așa, mâncările cele ce întăresc trupul a le folosi, iar nu pentru îndrăcirea pântecelui. A se împărtăși din toate câte puțin și nu pe unele a le defăima și pe altele a le slege, și din acestea a voi să-și umple pântecele. Mai mare decât toate este dreapta socoteală. Și de vin fără de prieteni și fară de boală sau de slăbiciune, să nu te împărtășești.
***********
       O lacomule cu pântecele, cela ce cauți a sluji pântecelui tău, mai bine este ție a pune în pântecele tău cărbuni de foc, decât prăjiturele egumenilor și ale stăpânitorilor! Varsă-ți mila ta spre toți și fă-te sfiit către toți.
*************

Despre maria

IMPARTASANIA CU NEVREDNICIE(cu păcate opritoare) DUCE LA DEMONIZAREA OMULUI ******************************************************************************** .....Căci şi atunci diavolul a intrat în Iuda după ce s-a împărtăşit; diavolul n-a dispreţuit Trupul Stăpânului, a dispreţuit pe Iuda, pentru neruşinarea lui, ca să afli că în aceia care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Dumnezeieştile Taine, în aceia, mai cu seamă, intră mereu diavolul, ca şi în Iuda atunci. Cinstea este de folos celor vrednici, dar cei care se bucură cu vrednicie de cinste îşi atrag mai mare osândă....... ******************************************************************************** ....De aici tu trebuie să vezi că diavolul tocmai asupra acelora are stăpânire, care cu nevrednicie se împărtăşesc din această Sfântă Taină, şi că ei înşişi se aruncă într-o osândă încă mai mare. Eu aceasta o zic nu pentru a vă înspăimânta de această sfântă masă, ci pentru a vă face mai cu luare aminte....... ******************************************************************************** ....Adică, precum hrana cea trupească, intrând într-un stomac bolnav, mai mult sporeşte boala, aşa hrana cea sufletească, gustându-se cu nevrednicie, mai mult măreşte răspunderea şi osânda. De aceea vă conjur să nu ascundem în sufletul nostru nici un gând păcătos, ci să curăţim inima noastră, căci noi suntem Biserica lui Dumnezeu, dacă facem aceasta!” (Cuvânt la Sfânta şi Marea Joi, în vol. Omilii la Postul Mare…, p. 138) ******************************************************************************** https://tainacasatoriei.wordpress.com/2011/11/02/sfantului-ioan-gura-de-aur-despre-sfanta-impartasanie/
Acest articol a fost publicat în Despre lăcomia pântecelui, Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s