” Ce este cuvîntul deşert ? ”. Răspuns: ”Mărturisirea credinţei lipsite de fapte. Cînd cineva crede şi mărturiseşte pe Hristos, dar nu face ceea ce a poruncit El.

Pînă la ce cuvinte ajunge vorbirea deşartă?
”Întrebarea Marelui Vasile: Pînă la ce cuvinte ajunge vorbirea deşartă?”
Răspuns:
” În general, tot cuvîntul care nu foloseşte la trebuinţa ce o avem de Domnul, este deşert, şi primejdia acestui cuvînt este de aşa fel, că chiar dacă e bine ceea ce se spune, dar nu foloseşte la zidire, cel ce l-a grăit nu are primejdia în bunătatea cuvîntului, ci în faptul de a nu-l folosi spre zidire. El atunci întristează pe Duhul Sfînt ”.
29.Din gura voastră să nu iasă nici un cuvânt rău, ci numai ce este bun, spre zidirea cea de trebuinţă, ca să dea har celor ce ascultă.
30.Să nu întristaţi Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru Care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.(Ef. 4, 29-30).
Al aceluiaşi:
” Ce este cuvîntul deşert ? ”.
Răspuns:
”Mărturisirea credinţei lipsite de fapte. Cînd cineva crede şi mărturiseşte pe Hristos, dar nu face ceea ce a poruncit El.
Mai este şi alt cuvînt deşert:
Cînd cineva mărturiseşte, dar nu se îndreptează, cînd zice că se pocăieşte, dar iarăşi păcătuieşte.
Dar şi bîrfirea e cuvînt deşert; şi cînd cineva aude pe bîrfitor, dar tace. Căci şi cel ce nu mustră cu curaj, bîrfeşte. Pentru că ceea ce spune acela nu are temelie. Şi cel ce născoceşte minciuna, vorbeşte in deşert, pentru că istoriseşte ceea ce nu s-a petrecut sau nu s-a văzut. Dar cel ce învaţă să se facă bine, dar el nu face, vorbeşte în deşert ”. Nota 149 la Sfîntul Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuș, p.86

 

Anunțuri
Publicat în Despre lucrarea poruncilor, Fără categorie | Lasă un comentariu

Iar sfântul Sinod Ecumenic al 6-lea, în Canonul 51 afuriseşte pe creştinii mireni, care, ori fac, ori privesc la teatre şi la vânarea fiarelor, la comedii şi la hore; iar la Hristoitia 93 sfârşitul canonului de mai sus, zice Sinodul aşa: „Dacă cineva canonul acesta l-ar defăima, şi către ceva din cele oprite pe sineşi s-ar da; de va fi cleric, să se caterisească, iar de va fi mirean, să se afurisească”.

CUVÂNT VI

Care cuprinde, că nu se cuvine creştinilor să joace: domino, cube, cărţi, lupte, alergări şi nici alte asemenea jocuri; nici chiar să privească asemenea jocuri sau orice fel de spectacole.

PRECUVÂNTARE

Mai scump decât timpul, nu este alt lucru; şi iarăşi: nu este altceva mai ieftin decât timpul. Nu este altceva mai scump, întâi, fiindcă, câte lucruri, deşi le va pierde cineva, aur, argint, cinste şi slavă, sau îndulciri ale trupului, este cu putinţă iarăşi a le căpăta. Dar timpul, odată pierdut, nu este cu putinţă să-l mai apuce în mâinile lui a doua oară; precum a zis Teologul Grigorie:
„Lupta aceasta ne cheamă pe noi să ne apucăm de ea cu sârguinţă… şi să n-o lăsăm pe viitor; nici să pierdem vremea care este cu neputinţă a o mai dobândi” (Cuvânt la Exisotin)25 .
Asemenea şi dumnezeiescul Hrisostom:
„Mai mult se cade a defăima orice lucru decât vremea; căci de vei cheltui aurul, vei putea iarăşi să-l câştigi; iar de vei pierde vremea, cu greu este a o mai căpăta” (Omilia 58, la cea de la Ioan). Iar cauza este, pentru că toate celelalte lucruri îşi au firea şi fiinţa lor în oarecare stare şi aşteptare; dar vremea îşi are firea ei în oarecare neîncetată mişcare şi curgere şi vărsare, încât, numai abia ajunge să vie întru a fi, şi îndată se şi strică şi se supune întru a nu fi.
Şi al doilea, pentru că, cu timpul poate cineva să răscumpere tot Cerul şi împărăţia cea din cer, poate să dobândească darul lui Dumnezeu, să se facă fiu al lui Dumnezeu şi să se unească cu Dumnezeu; şi cuprinzător a zice, poate să se facă omul cel muritor, — după dar şi punere — Dumnezeu.
Şi iarăşi: Nu este alt lucru mai ieftin astăzi decât timpul; deoarece, creştinii cei de acum, de toate celelalte se întristează, le pare rău şi le scumpesc şi cu mare nevoie le lasă din mâinile lor; dar timpul care este atât de scump şi prea cinstit, atât de ieftin îl au, încât îl cheltuiesc fără părere de rău, la zadarnicele şi deşartele lucruri, adică: la domino, la cube, la cărţi, la alergări de cai, la teatre, la circuri şi la alte asemenea distracţii. Şi pentru aceasta se aseamănă şi ei cu neînţelegătorul acela German, care, după cum scriu istoricii găsind piatra cea preţioasă de diamant, pe care o avusese Carol Ducele Burgundiei, care piatră, pentru mărimea ei colosală ce o avea, era o comoară mare şi adunată, mai pre sus de orice preţ. Această piatră, zic, de mult preţ, găsind-o acela, n-a cunoscut cât costă, şi dispreţuind-o ca pe o piatră simplă, a vândut-o pentru o ploscă de vin. Sau mai bine a zice, creştinii de astăzi, care nu cunosc cât de scumpă este vremea pe care le-a dăruit-o Dumnezeu, sunt asemenea necuvântătorului cocoş de care scrie Esop: care scurmând întro baligă şi găsind un diamant scump, a zis: că era mai bine pentru el dacă găsea un grăunte de orz, decât o piatră aşa de preţioasă; schimbând adică un lucru preţios, cu unul fără preţ şi unul prea scump, cu unul prea ieftin.
Creştinii, auzind pe proorocul Isaia, că Domnul „degrabă vine şi nu va zăbovi” (Isaia 14, 1), şi pe Avacum: „Venind, va veni şi nu va întârzia” (2, 3); cu toate acestea, ei socotesc tot dimpotrivă, că Dumnezeu zăboveşte a veni, şi-şi cheltuiesc vremea vieţii lor privind la jocurile altora.
25 Dregător sau controlor de cântare şi impozite.
Creştinii, auzind pe înţeleptul Sirah poruncindu-le:
„Adu-ţi aminte omule, că moartea nu zăboveşte” (Sirah 14, 12); adu-ţi aminte că urgia lui Dumnezeu este aproape ca să te ajungă. „Adu-ţi aminte că mânia nu va zăbovi” (Sirah 7, 17); totuşi ei îşi închid urechile ca aspida şi nu ascultă poruncile pe care le zice Duhul Sfânt, ci socotesc că moartea este foarte departe de ei şi că urgia lui Dumnezeu întârzie să vie asupra lor şi aşa cheltuiesc fără socoteală vremea cea scumpă care le-au dăruit-o Dumnezeu spre a se pocăi ca să poată scăpa de urgia lui Dumnezeu, la priveliştile cele vătămătoare de suflet ale jocurilor, ale măscăricilor şi altele asemenea.
O! mare înşelăciune, cu care diavolul râde şi înşală pe oamenii creştini cei de acum şi-i face să se muncească sufletele lor! Pentru aceasta şi eu am hotărât astăzi să mustru această înşelăciune şi să arăt răutăţile pe care le pricinuiesc jocurile de mai sus şi celor ce joacă şi celor ce privesc; şi prin urmare să dovedesc că, creştinii nu se cade nici să joace de acestea, nici să le privească şi iată încep.

83. Jocurile pricinuiesc tulburări celor căsătoriţi

Întâi, jocurile pricinuiesc nelinişte, tulburări şi neînţelegeri între cei căsătoriţi; pricinuiesc despărţiri între părinţi şi fii şi izgoniri fiilor şi slujitorilor din casa părinţilor şi stăpânilor lor; şi aceasta o dovedeşte dumnezeiasca Scriptură în cap. 21 al Facerii, unde vedem că, pentru jocul lui Ismail cu Isaac, i-a părut rău Sarrei şi pentru aceasta a înduplecat pe Avraam să alunge din casa lui pe Ismail dimpreună cu mama sa Agar, slujnica lui Avraam; „Şi văzând Sarra pe fiul Agarei Egiptencei, care se născuse lui Avraam, jucându-se cu Isaac fiul său, a zis lui Avraam: goneşte pe slujnica aceasta, şi pe fiul ei… Şi foarte greu s-a părut cuvântul acesta înaintea lui Avraam pentru fiul său Ismail” (Facerea 21, 9). Iată o însoţire cea mai paşnică şi cea mai cu dar dăruită de la Dumnezeu şi binecuvântată, în ce întărâtare a venit din pricina jocurilor.

84. Jocurile pricinuiesc războaie şi ucideri

Al doilea, jocurile acestea nasc pârâciuni unul asupra altuia, războaie şi în cele din urmă, ucideri şi vărsări de sânge. Şi acestea se dovedesc din istoria cap. 2. la a doua a împăraţilor, unde citim: Odată, s-a întâmplat de s-au întâlnit la izvorul Gavaonului, cei doi Generali: Avenir generalul lui Memfivoste fiul lui Saul cu voinicii săi şi Ioav generalul lui David, cu Avissa şi Assail fraţii lui şi cu ceilalţi voinici ai săi. Dar şezând ei acolo, a zis Avenir: Să se scoale voinicii şi să joace înaintea noastră spre a face o îmbucurătoare privire: „Şi-a zis Avenir către Ioav: să se scoale voinicii şi să se lupte înaintea noastră” (II Regi 2, 14). S-au sculat deci şi jucau; dar să vedeţi ce nenorocit sfârşit au luat jocurile lor. Pentru că aici unde jucau, s-au pornit spre mânie, dintre care 12 voinici ai lui Avenir şi 12 ai lui Ioav, s-au ucis între ei. N-a ajuns răutatea numai până aici, că războiul şi uciderile s-au înmulţit mai mult. „Şi s-a făcut bătaie foarte în ziua aceea”(Acolo 17). Avenir văzând acestea, a fugit, iar Asail fratele lui Ioav, îl gonea din urmă şi fiindcă n-a voit să-l lase din goană, Avenir, pe dinapoi, l-a lovit cu lancea şi l-a omorât. Iar Ioav şi Avissa, văzând că s-a omorât fratele lor, gonea din urmă pe Avenir împreună şi pe voinicii lui; şi aşa s-au bătut până ce a apus soarele, încât din voinicii lui Avenir, s-au ucis 360, iar din ai lui Ioav, 19.

85. Jocurile nasc multe rele şi mai cu seamă cărţile de joc

Al treilea, jocurile nasc călcări de jurăminte, blesteme, cuvinte mincinoase, mânii, strigări, înjurături, ocări şi pe celălalt şirag şi lanţ mult împleticit al răutăţilor; iar mai ales, pe aceste răutăţi le pricinuiesc blestematele de Dumnezeu jocuri de cărţi. Pentru că cei ce joacă cărţi, O, Doamne miruieşte! şi cine va suferi să auză cum mănâncă Westernurile ca pe varză, după parimie? Cum se aprind de mânie şi se fac ca nişte nebuni şi îndrăciţi? Cum fără frică deschid gurile lor cele neastupate şi blestemă pe Dumnezeu, credinţa şi pe Sfinţi, mai cu obrăznicie de cât cei necredincioşi şi mai fără frică decât dracii? Cum înjură! Cum strigă! Cum se fac din ei alţii, din răutatea lor! Şi mai ales când nu câştigă, ci pierd şi păgubesc mulţime de averi! Ce să grăiesc mai mult? Într-atât de turbată aşezare ajung, cei ce joacă aceste jocuri şi mai cu seamă cărţile, încât ticăloşii, de bună voie se fac robi la alţii, se leagă şi se vând.
Aşa citim în „Teatrul Politic”, cap. 14, pag. 260, că Germanii ajunseseră demult în această necunoştinţă, că jucând ticăloşii cărţile cu atâta îndrăzneală, erau siliţi ori să câştige, ori să piarză, încât voiau să se lipsească şi de averile lor. Jucau, în sfârşit, în libertatea lor la cărţi şi cine ar fi fost biruit să piarză, se făcea rob celui ce câştiga, deşi ar fi fost tânăr, de bun neam şi tare, suferea însă, să fie legat şi să se vânză de către învingătorul său ca un rob. O, roduri otrăvitoare! O, ticălos sfârşit al jucătorilor!

86. Cei ce joacă, se numără dimpreună cu furii

Al patrulea, jocurile s-au făcut lângă acestea şi se tot fac pricină, de a se sui mulţi dintre oamenii cu rele năravuri şi destrăbălaţi la dregătorii politiceşti. Şi unul se face Guvernator, iar altul General, şi altul altă funcţie primeşte; şi prin urmare, din aceasta se întâmplă să se pustiască cetăţi şi oraşe, să se distrugă eparhii, se pierd multe suflete şi se pogoară în Iad. Pentru aceea găsim scris în istorii că, Enric împăratul Angliei şi pe cei prea nevrednici, i-a ridicat la ranguri, numai de ar fi ştiut să joace cu mândrie la cărţi. Pentru aceasta avea dreptate înţeleptul Aristotel, să numere împreună cu furii şi cu cei necivilizaţi şi excroci, pe cei ce joacă cărţi şi alte jocuri; aşa zicând: „Jucătorul în cube, tâlharul şi furul, nu sunt slobozi; pentru că sunt pungaşi (Etica Nicomahică, cartea 4); fiindcă în adevăr şi aceştia sunt tâlhari, ca să nu zic, că şi mai rău decât tâlharii. Deoarece hoţii şi tâlharii sunt arătaţi şi oricine se păzeşte de ei; iar cei ce joacă pentru câştig şi mai cu seamă jucătorii în cărţi, pe ascuns şi cu vicleşug răpesc banii oamenilor.
De aici, pornindu-se dumnezeiescul Hrisostom a zis: „Jocurile, nu numai blestemuri, urgii şi pagube, dar şi alte răutăţi mai grele au pricinuit şi pricinuiesc. „Silinţa la jocul în cube, de multe ori a adus blestem, pagube, urgii, ocări şi alte milioane de acestea mai grozave” (Cuvânt 15 Andriande). Citeşte şi cartea numită „Mântuirea păcătoşilor”, ca să vezi acolo, câte rele pricinuiesc, deosebit jocul cărţilor, las să zic că, aceste jocuri drăceşti, răcesc evlavia cea către Dumnezeu, răcesc dumnezeiasca frică, împuţinează dumnezeiasca dragoste şi fac pe acei ticăloşi care le joacă, de ajung în atâta nefrică de Dumnezeu şi neevlavie, încât să petreacă la acestea toată ziua, ba de multe ori, şi toată noaptea, iar la biserica lui Dumnezeu să nu se apropie nicidecum, nici la Vecernie, nici la Utrenie, nici la sfânta Liturghie, precum cere datoria creştinilor

87. Câte vătămări capătă cei ce privesc la jocuri — Cum se mai numesc teatrele şi alergările de cai

Aceleaşi răutăţi pe care le pricinuiesc drăceştile jocuri celor ce le joacă şi le lucrează, le pricinuiesc şi celor ce stau de le privesc şi se bucură de aceste privelişti, fiindcă şi cei ce le privesc, asemenea îşi vatămă sufletul lor. Deoarece, văd acolo atâtea neorânduieli ruşinoase, atâtea chipuri curveşti, atâtea mişcări mânioase şi aud acolo atâtea cuvinte ruşinoase, atâtea blestemuri, atâtea cuvinte mincinoase, atâtea înjurături şi ocări şi simplu a zice, fiindcă cei ce privesc acestea, în toate simţirile primesc milioane de bolduri ale dulceţii şi vătămare în inima lor, prin care îşi ucid ticălosul suflet. Din cauza acestora, primesc mare răceală la evlavie şi dumnezeiasca frică, negrijire de poruncile lui Hristos şi ajung într-atâta nefrică de Dumnezeu, defăimare a mântuirii lor şi uitare de judecata lui Dumnezeu, încât auzind că toacă pentru Utrenie şi dumnezeiasca Liturghie, nu se duc la Biserica lui Dumnezeu, să se roage după datoria cea creştinească ce o au, că îndată ce se lumină de ziuă, aleargă la târguri şi la alergările de cai, ca să vază drăceştile jocuri, sataniceştile privelişti şi vânările fiarelor şi acolo îşi petrec tot timpul zilei până seara, fără rugăciune, fără cuvântul lui Dumnezeu, ca nişte necredincioşi şi păgâni.
O! şi cine nu va vărsa picături de lacrimi din inimă, văzând ticăloasa aşezare în care au ajuns creştinii? Pentru aceea cu toată dreptatea dumnezeiescul Hrisostom numeşte Ipodromul, sau locul unde aleargă caii: Drumul satanei, trupescul ipodrom al curviei, ba chiar să zic mai bine, priveliştea satanicescului drum (Cuvânt despre Ipodrom). Iar locul unde se joacă cube, domini, cărţi, aruncări cu mingea şi toate celelalte drăceşti jocuri, locul acesta, zic, îl numeşte Sfântul, şcoală de obşte a neînfrânării, gimnaz public al curviei şi preacurviei, scaun şi catedră al bolnavilor de ciumă, loc plin de orice boală, cuptor al Babilonului şi alte asemenea prea rele şi necinstite numiri. Şi pe lângă acestea mai zice că, nimic nu se folosesc creştinii din posturile pe care le fac în patruzecimi, dacă în timpul când postesc se duc şi privesc cele sus zise privelişti şi jocuri.
„Ce folos este postind să se suie la priveliştile fărădelegii, să intre în şcoala cea de obşte a curviei, în gimnaziul cel slobod al înverşunării, să şadă pe scaunul pierzătorilor? Căci scaun al pierzării şi gimnaz al înverşunării şi şcoală a curviei şi cu toate numirile cele de ruşine de va numi cineva locul cel de comedie, nu va greşi; pe locul cel prea rău acela şi plin de toate felurile de boli, pe cuptorul cel babilonesc; căci ca într-un cuptor, în teatru băgând diavolul cetatea, aşa de jos, o aprinde” (Cuântul 2 pentru post).

88. Chiar şi moarte iau acei ce privesc jocurile

Voiţi să ştiţi că, şi cu moarte se pedepsesc, nu numai cei ce joacă jocuri şi fac teatre, precum am zis mai-nainte, dar încă şi cei ce stau de le privesc? Urmaţi-mi să mergem la Palestina. Aici se aflau într-o casă, ca la 3000 de bărbaţi şi muieri ai celor de alt neam, care mâncau şi mulţumeau dumnezeului lor Dagon, pentru că le-au dat în mâini pe vrăjmaşul lor Samson. Aici era şi viteazul acela şi nenorocitul Samson, orbit de amândoi ochii, pus înlăuntrul temniţei şi defăimat de toţi. Cei de alt neam însă, după ce au mâncat şi au băut şi s-au veselit, au poruncit să aducă pe orbul Samson din temniţă, ca să joace înaintea lor vreun joc, să rază de jocul lui şi să se bucure. Deci a venit Samson şi a jucat înaintea lor, iar ei l-au pălmuit peste obraz. „Şi a fost când se veselea inima lor, au zis: Chemaţi pe Samson din casa temniţei şi să joace înaintea noastră, şi au chemat pe Samson din temniţă şi a jucat înaintea lor, şi-şi băteau joc de el” (Judecători 16, 26).
Cei de alt neam, toţi bărbaţii şi femeile stăteau deasupra casei aceleia şi priveau pe defăimatul Samson cum juca jos între stâlpii casei, „Iar casa era plină de bărbaţi şi de femei, şi erau acolo toţi domnii celor de alt neam şi pe podul casei ca la vreo trei mii de bărbaţi şi de femei, care priveau, când batjocoreau pe Samson” (Acolo, 28). Dar acum să vedeţi şi, ce ticălos sfârşit au luat cei care priveau jocul acesta. Nenorocitul Samson, acolo unde juca şi se defăima de cei de alt neam, şi-a adus aminte de vitejia lui de odinioară şi n-a suferit să fie batjocorit de aceia pe care el, de multe ori, i-a biruit şi i-a distrus; pentru aceea a plâns. Şi după ce a rugat pe Dumnezeu să-şi aducă aminte de el şi să-l împuternicească încă odată, ca să răsplătească celor de alt neam răsplătirea ce i-au dat-o, a îmbrăţişat cei doi stâlpi pe care sta toată casa aceea şi cu putere mare scuturându-i, a surpat toată casa şi aşa au murit toţi cei de alt neam, care priveau cu bucurie jocurile lui Samson. „Şi proptindu-se Samson a îmbrăţişat amândoi stâlpii cei din mijloc, pe care se proptea casa… Şi a zis Samson: „Sfârşească-se viaţa mea împreună cu cei din alt neam, şi plecându-se cu putere, a căzut casa peste domni şi peste tot poporul, care era într-însa” (Judecători 16, 30).
Aţi văzut fraţii mei creştini, câte rele pricinuiesc jocurile, atât celor ce joacă acestea, cât şi celor ce stau de le privesc? Aţi înţeles câte vătămări nasc priveliştile cele drăceşti: la suflet, la trup, la cinste şi la viaţă? Deci, încetaţi pentru dragostea lui Dumnezeu şi pentru dragostea mântuirii sufletelor voastre, de a mai juca acestea, şi fugiţi ca de foc de privirea lor. Căci, precum focul cel mare, nu arde numai pe cele ce se află într-însul, ci şi pe cei ce vor să se apropie de el, îi arde cu scânteile cele aprinse pe care le aruncă şi le împrăştie în aer. Aşa şi jocurile acestea şi teatrele, nu vatămă numai pe cei ce fac acestea, ci şi pe cei ce sunt acolo aproape de le privesc; şi deşi nu-i va arde desăvârşit, dar puţin oarece le arde sprâncenele, le aprinde părul, le orbesc ochii cu fumul lor şi le negresc feţele, adică, le vatămă toate simţurile şi le păgubesc sufletele lor.

89. Cei care dau bani la cei ce joacă, păcătuiesc

De aceea şi dumnezeieştii Apostoli, poruncesc creştinilor acestea: „Fugiţi deci şi de necuviincioasele privelişti; de teatre, zic şi de pompele Elineşti” (Aşez. cart. 2, cap. 62). Şi iarăşi:
„Se cade a fugi însă şi de sărbătorile şi jocurile ce se fac la ele, căci cel credincios nu trebuie să se ducă la praznicile lor, fără numai spre a cumpăra câte sunt trebuincioase trupului şi folosesc sufletul, şi altele care sunt trebuincioase pentru între ţinere” (Ibidem).
Iar câţi dau şi bani la cei ce joacă şi cântă la teatre, aceştia foarte mult păcătuiesc, pentru că dau prilej pierzării acelor ticăloşi, precum zice dumnezeiescul Hrisostom:
„Dă celui lipsit, şi nu da celui ce joacă, ca nu cu banii tăi să pierzi sufletul aceluia; că tu eşti pricinuitor pierzării lui pentru deşartă ta plată. Pentru că de ştia acela care joacă, că lucrul lui n-are nici un câştig, din început ar fi încetat de a-i întrebuinţa. Iar văzându-te pe tine că alergi şi baţi în palme la ei, cheltuind orice ai ca să-l priveşti; deşi n-ar voi să urmeze acestui meşteşug, o fac însă biruindu-se de pofta câştigului” (Omilia 42, la Ioan).

90. Jocurile pun mari piedici la mântuirea creştinilor

Jocurile şi priveliştile, nu pricinuiesc numai răutăţi, căci pe lângă cele zise, pun mari împotriviri mântuirii creştinilor. Deoarece, vremea ce era să o cheltuiască la mântuirea lor, o petrec la lucrurile cele deşarte şi trecătoare. Drept aceea, iubiţii mei creştini, voi nu v-aţi zidit de Dumnezeu în această lume ca să jucaţi, ci ca să faceţi lucruri bune, iar pentru lucrurile acestea să moşteniţi împărăţia cerurilor; precum zice Pavel: „Că a lui făptură suntem zidiţi întru Hristos Iisus spre fapte bune, care mai-nainte le-a gătit Dumnezeu, ca să umblăm întru ele” (Efeseni 2, 19).
Voi, creştinilor, aţi crezut în Hristos, şi v-aţi botezat în numele Sfintei Treimi, nu ca să priviţi la teatre, ci ca să lucraţi poruncile Domnului, adică, să iubiţi pe Dumnezeu şi pe fraţii voştri; ca să hrăniţi pe cei flămânzi, să adăpaţi pe cei însetaţi, să îmbrăcaţi pe cei goi, să primiţi pe cei străini, şi ca să cercetaţi pe cei bolnavi şi pe cei din închisori. Voi, creştinilor, nu aveţi voie de la Hristos şi de la Evanghelie, ca să trăiţi în distracţii, la teatre, şi să petreceţi viaţa asemenea cu a păgânilor, căci astfel de viaţă, este o cale lată şi desfătată, care duce pe cei ce călătoresc pe ea, în pierzare, „Că largă este uşa, şi lată calea ceea ce duce în pierzare” (Matei 7, 13). Ci dimpotrivă, aveţi poruncă să vieţuiţi o viaţă ferită de toate patimile, omorâtă de toate răsuflările şi de toate dulceţile lumii. Pentru că viaţa aceasta este o cale strâmtă şi necăjită, duce pe cei ce călătoresc pe ea, în viaţa veşnică. „Că strâmtă, zice, este uşa şi îngustă calea, care duce la viaţă” (Matei 7, 14).
Dar acum, de ce faceţi toţi cele contra acestora? Cum, voi socotiţi că vi s-a dat această viaţă ca să vă îndeletniciţi la desfătări şi ca să prăznuiţi în toate zilele la alergări de cai, la lupte şi la teatre? după cum zice Solomon:
„A socotit că viaţa noastră este jucărie şi traiul nostru târg de câştig” (Inţ. 15, 12). Cum voi cei ce aţi făgăduit lui Dumnezeu la sfântul Botez, să urâţi toată pompa satanei, acum călcaţi făgăduinţa ce aţi dat? şi iubiţi iarăşi cinstea satanei, care sunt teatrele şi jocurile, după Dumnezeiescul Hristostom (Cuvâtul 20 Andriade). Ah! şi nu înţelegeţi ticăloşilor, căci cu aceasta ce o faceţi, vă asemănaţi cu câinele care-şi mănâncă vărsătura sa şi cu porcul care se întoarce iarăşi la cel dintâi noroi, cum zice Apostolul Petru: „Câinele s-a întors la borâtura sa, şi porcul scăldat la mocirla tinei” (II Petru 2, 22).
Ah! Eu mă tem, nu cumva are să zică şi pentru voi Apostolul Petru, acelea pe care le-a zis cândva şi pentru unii din cei asemenea păcătoşi, care călcaseră făgăduinţele cele date lui Dumnezeu că adică, era mai de folos vouă să nu fi ştiut deloc calea dreptăţii şi a creştinătăţii, decât că aţi cunoscut-o şi pe urmă o batjocoriţi şi vă întoarceţi iarăşi la răutăţile voastre cele dintâi,
„Pentru că mai bine era lor să nu fi cunoscut calea dreptăţii, decât după ce au cunoscut-o să se întoarcă înapoi de la sfânta poruncă ce li s-a dat lor” (II Petru 2, 21).
Fiindcă voi creştinii cei ce cunoaşteţi credinţa lui Hristos şi pe urmă o defăimaţi, să ştiţi că mai mult aveţi să vă munciţi decât neamurile şi decât cei necredincioşi, care n-au ajuns să cunoască credinţa cea adevărată a creştinătăţii; precum a zis Domnul:
„Cel ce a ştiut voia Domnului său, şi n-a gătit, nici a făcut voia Lui se va bate mult. Iar cel ce n-a ştiut şi a făcut cele vrednice de bătăi, se va bate puţin” (Luca 12, 47). Aceasta la fel înseamnă şi cea zisă de Solomon: „Că celui mai mic se îngăduieşte milă; iar cei tari, cumplit se vor certa” (In ţ. 6, 6).

91.Împotrivire (obiecţie) — Dezlegare Dar ce răspund unii?

Iată că sfântul Sinod ecumenic al 6-lea, în canonul 66, opreşte a nu se face alergări de cai şi teatre în săptămâna luminată. Asemenea şi canonul 70, din Cartagena, opreşte să se facă privelişti şi jocuri, atât în săptămâna luminată, cât şi în Duminici şi în Sărbători. Dintr-aceasta aşadar, se încheie că, teatrele nu se fac în zile de sărbători, iar în zilele lucrătoare nu sunt oprite de a se face; către aceştia, noi răspundem împătrit:
1.a) că acest sfânt Sinod ecumenic al 6-lea, în canonul 51 al lui, opreşte să nu se facă privelişti, nu numai în unele zile adică, să se facă, iar în altele nu; ci niciodată să se facă. Şi cu toată deplinătatea, acesta este cel mai de căpetenie scop al acestui sfânt Sinod, a nu se face adică de către creştini niciodată teatre sau jocuri. Că aşa zice în canonul 51 al lui:
„Desăvârşit opreşte sfântul şi ecumenicul Sinod pe cei ce se zic mimi, şi teatrele acestora; dar apoi şi privirile vânaturilor, şi jocurile cele de pe scenă a se face”.
 b) însuşi sfântul Sinod din Cartagina, zice în canonul 17 al lui că, „pururea şi în tot locul să spuneţi la toţi creştinii, că nicidecum să nu se apropie şi să privească la locurile acelea unde sunt hule şi alte neorânduieli care se fac la teatre”.
c) răspundem aceea pe care o zice Marele Vasile:
„Că nici un lucru de sine prihănit, nu poate să se facă vreodată bun cu timpul, din care se face” (Hotar, pe larg 20). Iar fiindcă teatrele şi jocurile sunt de sine, osândite, prin urmare, nici cele făcute în zilele de lucru nu sunt lăudate şi bune.
d) şi cea din urmă, zicem graiul Părintelui nostru Hrisostom:
adică, dacă teatrele sunt lucruri bune, fie să se facă totdeauna; iar de sunt rele, să nu se facă niciodată. „Deci, dacă este rău, niciodată să se facă; iar de este bun, pururea să se facă” (Omilia 12, la cea I către Corinteni).

92. Jocurile nu sunt ale bărbaţilor, ci ale pruncilor

Jocurile, fraţilor, sunt petreceri ale copiilor şi feţişoarelor celor mici, care, pentru nevârstnicia lor, au mintea nesăvârşită şi copilărească şi socotesc de mare fericire a lor şi bucurie, a juca diferite jocuri, precum este scris la Zaharia:
„Şi uliţile cetăţii Ierusalim se vor umplea de prunci şi de fete, jucându-se în uliţile ei” (Zaharia 8, 5). Iar a bărbaţilor celor desăvârşiţi şi bătrâni este, a defăima aceste copilăreşti jocuri ca pe nişte de nimic şi vrednice de defăimat şi nepotrivite minţii cei bărbăteşti şi, a cugeta însă cu mintea şi a căuta cu voinţa cele mari şi în alte isprăvi ale faptelor bune, şi vrednice de împărăţia cerurilor, precum zice Pavel: „Când eram prunc, ca un prunc grăiam, ca un prunc cugetam, ca un prunc gândeam; iar dacă m-am făcut bărbat, am lepădat cele prunceşti” (I Corinteni 13, 11).
Aşadar, câţi bărbaţi şi câţi bătrâni joacă jocuri, nu arată alta, decât că sunt cu mintea pruncească, sunt copilăroşi la minte şi nedesăvârşiţi la cuget. Şi chiar este potrivit a zice cineva pentru dânşii, cea zisă de Domnul pentru Iudei: „Şi cu cine voi asemăna pe neamul acesta? Asemenea este copiilor celor ce şed în târg? (Matei 11, 16). Şi cu adevărat. Ce ruşine! Ce necuviinţă! Ce lucru îngrozitor este a vedea cineva un creştin, bărbat desăvârşit cu vârsta şi bătrân cu barba albă, să şază în uliţi toată ziua, în prăvălii şi cârciumi şi să joace: domino, table, cube, cărţi şi alte copilăreşti jocuri! Să se laude cu acestea şi să se bucure, precum se bucură şi copilul! Să strige şi să răcnească ca Gotul, să alerge şi să sară ca tigrii; să chibzuiască cum ar birui pe tovarăşul lui de joc ca şarpele; să înjure şi să se înjure ca un rob şi să vieţuiască o viaţă nepăsătoare ca un necredincios! O, mare batjocură! O, nesuferită ruşine a creştinismului! Şi cum aceşti ticăloşi creştini vor putea să mai sfătuiască pe cei mai tineri, să nu joace şi să nu facă neorânduieli, deoarece ei sunt mai bătrâni şi se fac acelora, cu lucrul, pildă rea? Milostiv, milostiv, fii Dumnezeule! Fiindcă astăzi cu drăceştile jocuri şi cu sataniceştile spectacole, joc şi teatru s-au făcut sfânta viaţă a creştinilor. Pentru aceea Elinii, Iudeii, Turcii şi ceilalţi necredincioşi şi păgâni, văzând acestea şi altele asemenea care se fac de către creştini, îi fac să hulească bunul şi sfântul nume al creştinismului cu care ne-am chemat; precum zice Iacov, fratele lui Dumnezeu: „Au nu ei hulesc numele cel bun, care s-a chemat peste voi”? (Iacov 2, 7).
Însă precum îndeobşte, creştinii cei de astăzi, aflându-se în mare nevoie, să facă una din două; ori să înceteze de acum înainte de a mai juca jocuri şi de a mai privi la spectacole, iar dacă nu încetează nu sunt vrednici a se mai numi creştini. Pentru că cel ce voieşte să se numească cu numele lui Hristos, şi să se zică creştin, se cade a fi departe de orice nedreptate şi păcat, departe de orice joc şi privire; că aşa porunceşte apostolul Pavel: „Să se depărteze de la nedreptate tot cel ce numeşte numele lui Hristos” (II Timotei 2, 19). Pentru ce? Ca nu cu reaua şi răzvrătita viaţă ce trăieşte, să facă a se huli numele lui Dumnezeu şi învăţătura dumnezeieştei Evanghelii şi iarăşi acest Pavel zice: „Ca să nu se hulească numele lui Dumnezeu şi învăţătura” (I Timotei 6, 1).

93. Împotrivire (obiecţie) şi Dezlegare

Dar cum se dezvinovăţesc unii? Mă duc să joc puţin sau să privesc pe cei ce joacă, ca să treacă vremea. Ce zici omule, ori şi cine ai fi tu care pricinuieşti acestea? Te duci să joci ca să treacă vremea? Şi pentru aceasta, ţi-a dat Dumnezeu vremea, ca să o cheltuieşti la jocuri? Pentru aceasta ţi-a dăruit viaţa, ca să o petreci la teatre? Şi nu găseşti alt lucru bun ca să-ţi treci vremea cu el, decât cu neorânduielile şi necuviincioasele jocuri, cu care întristezi pe Dumnezeu şi-L întărâţi? O, vai de nebunia şi neînţelegerea ta! Că de ai fi ştiut ticălosule cât este de scumpă vremea aceasta, care tu iubeşti a o cheltui la lucruri deşarte şi păcătoase, atât ai fi economisit-o, încât n-ai fi voit să cheltuieşti dintr- însa la jocuri nici măcar un singur minut.
Vremea acestei vieţi ţi-a dăruit-o Dumnezeu, frate,
1) ca să-ţi aduci aminte de păcatele pe care le-ai făcut şi L-ai întristat şi să te pocăieşti pentru ele şi să ceri iertare;
2) ca să cugeti de înfricoşatul ceas al morţii şi de silnica despărţire ce o va lua sufletul tău de trup; şi să plângi şi să suspini, rugând pe Dumnezeu ca să te izbăvească din mâinile dracilor în ceasul cel înfricoşat;
3) ca să-ţi aduci aminte de înfricoşata judecată a lui Dumnezeu, şi de răspunsul ce-l vei da acolo pentru toate gândurile tale, pentru cuvinte şi pentru toate lucrurile tale;
4) ca să-ţi aduci aminte de munca ce va să fie, care o vor lua păcătoşii în focul cel veşnic, din care nu se vor izbăvi niciodată; şi
5) ca să-ţi aduci aminte de fericirea şi împărăţia cea viitoare, de care se vor învrednici drepţii în ceruri în vecii vecilor.
Acestea socoteşte-le, de acestea adu-ţi aminte, acestea cugetă-le, care sunt folositoare sufletului tău, ca să treacă vremea şi ceasul. Îţi zic ţie şi alta: Când voieşti să treacă vremea şi ceasul, ia în mâini vreo carte folositoare de suflet şi citeşte — dacă ştii carte, — iar dacă nu ştii, roagă pe vreun frate care ştie, ca acela să citească şi tu să asculţi.
Voieşti să treacă vremea şi ceasul? Lucrează vreo poruncă a lui Hristos, du-te să vezi vreun bolnav, ca să-l mângâii cu cuvântul; iar dacă poţi să-l ajuţi şi cu lucrul. Du-te înlăuntru în sfânta biserică, sau şi în Artica Biserici, şi aici priveşte cu luare aminte sfintele Icoane, şi închină-te lor cu evlavie. Dă o privire cu evlavie în sfântul Altar, şi gândeşte cum aici înlăuntru se jertfeşte Fiul lui Dumnezeu în fiecare zi, tainic, pentru ca să te hrănească şi sfinţească prin Dumnezeiasca împărtăşire. Gândeşte cum că biserica cea pământească este închipuirea cerului, şi aici se află nevăzute cetele îngerilor cele cereşti, şi ale sfinţilor, şi acolo aflându-te, roagă-te lui Dumnezeu ca să te miluiască. Strigă din adâncul inimii şi zi: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă”; fă şi câteva metanii, sau şi închinăcini câte poţi.
Voieşti să treacă vremea şi ceasul? Priveşte zidirile lui Dumnezeu: Cerul, Soarele, Luna, Stelele, Pământul, lemnele, dobitoacele, marea, peştii şi toate celelalte, cât sunt de frumoase! Cât de bine întocmite! Cât de bune! Cât de puternice! Slăveşte şi mulţumeşte ziditorului Dumnezeu, care le-a zidit pentru bunătatea Sa şi pentru dragostea ta. Acestea sunt sfintele jocuri — ca să zic aşa — la care se cuvine să te îndeletniceşti fratele meu, ca să treacă vremea. Acestea sunt privelişti sfinţite, lăudate şi potrivite chiar pentru creştini, pe care se cuvine a le privi ca să treacă vremea şi nu jocurile cele sataniceşti şi spurcate şi necurate; nu teatrele cele defăimate şi drăceşti, cele potrivite la Elini şi la păgâni; la care să nu doreşti niciodată să cheltui nici măcar un singur moment din vremea vieţii tale.

94. Lumea aceasta este târg (bâlci)

Lumea aceasta, fraţii mei creştini, este ca un praznic (târg) şi vremea vieţii oricărui om, este vremea cea îndemânatecă ca să cumpere de la praznicul acesta diferite mărfuri, şi Sf. Nicodim Aghioritul 90 cu acestea să câştige şi să se facă bogat şi neguţător mare. Aşa Domnul când a dat zece mşiţnas26 la cei zece slujitori ai lui, le-a poruncit să neguţătorească şi să câştige până ce va veni la a doua venire a lui. „Şi chemând zece slugi ale sale le-au dat lor zece mnas, şi au zis către ei: Neguţătoriţi până ce voi veni” (Luca, 19, 13). Aşa Teologul Grigorie, într-un glas cu cuvintele Domnului, praznic numeşte viaţa aceasta şi neguţătorie, câştigul pe care îl face cineva în vremea vieţii sale.
„Viaţa aceasta, praznic să o socoteşti,
Din care poţi câştig să neguţătoreşti;
Schimbă pe cele mici cu cele mari
Iar pe cele trecătoare, cu cele vecuitoare”.
Drept aceea, precum cel ce merge la praznic, de va umbla încoace şi încolo şi va pierde vremea cu lucruri deşarte, care era să o neguţătorească şi să o câştige, când se va risipi praznicul, se va întoarce la casa lui gol de orice câştig şi negustorie. Aşa şi cel ce cheltuieşte vremea vieţii sale la jocuri, la teatre şi la alte lucruri nefolositoare şi deşarte, când va veni moartea, se află ticălosul gol şi sărac de orice bogăţie duhovnicească şi de orice câştig al faptelor bune.
Pentru aceeaşi iarăşi a zis Teologul de mai sus:
„Iar de va trece vremea, alta nu mai ai”.
Şi Marele Vasile:
„Nimeni după risipirea praznicului nu neguţătoreşte, nici după luptă venind, nu se încununează, nici după război venind, nu se arată viteaz” (Cuvânt pentru cei bogaţi).
Atunci şi el, nu numai că are a se căi, fiindcă şi-a cheltuit vremea vieţii la cele deşarte, dar şi osândă mare va lua de la Dumnezeu pentru că nu şi-a neguţătorit bine vremea pe care i-a dăruit-o ca să capete veşnicul câştig al mântuirii lui.

95.Ce va zice, cel ce-şi cheltuieşte toată vremea vieţii sale la jocuri

Ah, unde este acum? — va striga nenorocitul, — unde este acum acea vreme scumpă pe care o aveam în mâinile mele şi am cheltuit-o la jocurile cele deşarte şi spurcate? Unde sunt acum acele ceasuri scumpe, zile şi săptămâni, luni şi vremi şi înconjurări de ani, pe care mi le-a dăruit Dumnezeu ca să lucrez poruncile Lui şi să-i slujesc în această lume, ca să fi câştigat acum viaţa cea veşnică? Iar eu le-am cheltuit spre a privi sataniceştile teatre şi spectacole? O! vai de mine, vai de mine! Cum m-am amăgit! Cum m-am înşelat nepriceputul şi am pierdut atâta vreme a vieţii mele, — din care acum, dacă mi-ar da puţine zile, aş putea să mă pocăiesc şi să capăt Raiul! Ah! Dar aceasta a se face, nu este cu putinţă niciodată; căci vremea cea trecută, nu se mai întoarce înapoi, precum scrie în sfântul Apocalips: „Vremea nu se mai întoarce încă” (Apoc. 16)27 .

96. Ce va zice Dumnezeu celui ce-şi cheltuieşte vremea vieţii sale la jocuri (distracţii)

Cele de mai sus, pe de o parte, are să le zică acel ticălos; iar pe de alta Dumnezeu are să-i ceară socoteală cu amănuntul pentru vremea pe care a cheltuit-o rău: }i-am dăruit,
********
27 Pentru aceea filozofii cei din vechime, obişnuiau să zugrăvească vremea şi timpul ca pe un tânăr, înaintea feţii lui având păr, iar `napoia capului (la ceafă) fiind pleşiv şi gol, ca să arate cu ghicitura aceasta, că atunci numai poate să întrebuinţeze cineva şi să prinză vremea, când vine înaintea lui; iar după ce va trece şi va întoarce spatele, a o mai prinde şi întrebuinţa, nu se mai poate
*********
— are să-i zică dreptul Judecător— ţi-am dăruit nemulţumitorule şi nepriceputule om, atâtea zile bune şi atâta vreme scumpă a vieţii; se cuvenea însă, a o cheltui la slujirea mea şi la lucrarea poruncilor mele, ca să câştigi cu ea veşnică mântuire; iar tu ai cheltuit-o spre a juca la jocuri şi a privi la teatre, şi cu acestea ţi-ai câştigat pierzare sufletului tău. Deci, fiindcă tu te-ai arătat slugă vicleană, şi ai netrebnicit darul vremii, ce ţi-am dăruit, iată poruncesc slujitorilor mei, să te arunce întru întunericul cel mai din afară şi acolo să te osândeşti, „unde este plângerea şi scrâşnirea dinţilor” (Matei 25, 30). Pentru aceasta şi dumnezeiescul Hrisostom în unire cu cele de mai sus zise, pe cei ce cheltuiesc vremea vieţii lor la teatre, şi tot aşa zice că, are să le ceară Dumnezeu socoteală, fiindcă şi-au cheltuit rău vremea vieţii lor, că aşa glăsuieşte acea frumoasă limbă:
„Dumnezeu ţi-a pus hotar vieţii ca să săvârşeşti poruncile Lui; iar tu cel ce o cheltuieşti la cele deşarte, în zadar şi de nici un folos, întrebi încă, care este paguba? Şi dacă simplu şi cum s-ar întâmpla cheltuieşti puţini bani, acest lucru îl socoteşti de pagubă; iar când pierzi toate zilele tale la voile drăceşti, socoteşti că nu faci nimic fără rânduială? Se cădea a cheltui toată viaţa ta în litanii şi rugăciuni… Iar dacă vremea aceasta nu o vom cheltui cum se cuvine, ce răspuns vom da când vom merge acolo? Că ne va zice Dumnezeu nouă: V-am dat vreme, zice, spre a învăţa meşteşugul evlaviei, deci pentru ce aţi cheltuit-o aşa de cu nepăsare la cele deşarte?” (Omilia 58, la cea de la Ioan).

97. Vremea vieţii noastre este puţină spre câştigarea săvârşirii şi a fericirii

Voi creştinii mei, socotiţi că vremea vieţii voastre este atât de multă încât ar fi de ajuns să cheltuiţi din ea la amândouă: Şi la slujirea sufletului vostru, şi la jocuri şi teatre; dar această socoteală a voastră oare este dreaptă? nu; dar şi prea mult înşelată! Pentru că slujirea sufletului este atât de multă, şi bunătăţile cele cereşti care le vom moşteni, sunt atât de multe la număr, şi atât de nemărginite, întru bunătate şi în mărime, încât, dacă ar fi fost cu putinţă să trăiască vreun om după ce s-a zidit lumea, până la sfârşitul ei şi toată vremea vieţii sale ar fi cheltuit-o la slujirea lui Dumnezeu şi la câştigarea bunătăţilor acelora, fără a pierde nici un moment din ea la vreun lucru al lumii, totuşi, această vreme n-ar fi fost destulă spre a ajunge cineva la săvârşirea faptei bune şi în cea după vrednicie câştigare a fericitelor bunătăţi. Deoarece, nemărginirea cu mărginirea, nu are vreo asemănare, pentru aceea apostolul Pavel, deşi a ajuns până la al treilea cer, deşi s-a răpit în Rai încă fiind viu şi a auzit cuvinte negrăite, care nu sunt cu putinţă omului să le grăiască; deşi la cele dinainte se întindea, iar pe cele dinapoi le uita; cu toate acestea, tot el propovăduieşte şi zice: — nu pentru smerenie, ci într-adevăr, cum că n-a ajuns încă la vreo măsură a săvârşirii „Fraţilor, eu încă nu mă socotesc să fiu ajuns” (Filipeni 3, 13); şi iarăşi: „Nu că acum am luat, sau acum sunt desăvârşit; ci alerg, ca doară voi şi ajunge întru care sunt şi ajuns de Iisus Hristos” (Filipeni 3, 12).
Şi nu numai Pavel cugeta acestea şi zicea, dar porunceşte să le gândim şi noi pe acestea, zicând: „Deci câţi desăvârşiţi suntem, aceasta să gândim” (Acolo), pe care tâlcuind-o sfinţitul Teofilact, zice: „Aceasta, care? A uita, adică, cele din urmă şi a alerga la cele dinainte, că însuşirea celui desăvârşit este a nu se socoti pe sine şi desăvârşit sau deplin”; Pentru aceia şi dumnezeiescul Grigorie de Nyssa, a zis: „Aceasta este adevărata săvârşire, a nu sta niciodată cel ce înaintează la cel bine la care a ajuns, nici să cuprindă săvârşirea într-un semn hotărât” (Cuvânt către Olimpie monahul, Tom. 3). Din aceasta luând pricină şi sfântul Ioan Scărarul, înţelepţeşte a zis: „Că cea de aici desăvârşita săvârşire, este nesăvârşită”. Deci, aceasta este cea desăvârşit a celor desăvârşiţi, mai nesăvârşită săvârşire (Cuvântul 29).
Acum, dacă o viaţă atât de lungă şi de mulţi ani, cât este toată lumea aceasta, nu este de ajuns pentru slujirea lui Dumnezeu şi pentru câştigarea săvârşirii, gândiţi-vă cât de neînţelegători sunteţi voi cei ce socotiţi că viaţa voastră cea de puţini ani, este de ajuns ca să slujiţi lui Dumnezeu şi sufletului vostru, şi ca să jucaţi şi să priviţi la teatre şi alte spectacole. Şapte mii patru sute de ani, şi mai bine, are diavolul de când a căzut din cer, iar până la sfârşitul lumii, Dumnezeu ştie câţi ani au să mai treacă. Totuşi, timpul acesta atât de lung, diavolul îl socoteşte foarte puţin, spre a-şi face voile lui cele drăceşti şi a-şi sătura răutatea lui, amăgind şi nimicind pe oameni. Pentru aceasta este scris în sfântul Apocalips că, după ce s-a surpat Bosforul din ceruri de arhanghelul Mihail, s-a pogorât pe pământ cu mânie mare, fiindcă ştia că puţină vreme are să mai împărătească şi să înşele pe oameni. „Vai celor ce locuiesc pământul şi marea, că s-a pogorât diavolul la voi, având mânie mare, ştiind că puţină vreme are” (Apocalipsa 12, 12). Diavolul, socoteşte pe cei şapte mii de ani, de puţină vreme şi pentru aceasta se sileşte cu multă mânie să înşele pe oameni; iar creştinii socotesc pe cei 70, sau 80 de ani ai vieţii lor, timp mult şi pentru aceasta voiesc să-l cheltuiască la jocuri şi la petreceri. O, mare nebunie şi necunoştinţă a creştinilor!

98. Câtă este viata oamenilor

Şi aveţi răbdare, dacă toţi creştinii de astăzi, trăiesc 70 de ani întregi, ori 80 — care am arătat mai sus, — că cei mai mulţi din ei, unii mor şi în vârstă de 40 de ani, iar alţii la 20, alţii la 10 şi alţii de abia ajung în vârsta copilărească şi se săvârşesc. Dar deşi unii trăiesc pe cei 80 de ani întregi, însă de vom scădea din ei pe cei 40 de ani, care îi cheltuiesc noaptea dormind; 15 ani, în care n-au deplină dreaptă socoteală, a binelui şi a răului; alţi 5 ani, pe care se întâmplă a-i cheltui în boli şi în patimile trupului, nu rămân fără numai decât 20 de ani. Gândiţi-vă aşadar, cât de neînţelegători sunt creştinii cei de 80 de ani, care socotesc de vreme multă pe cei 20 de ani rămaşi, şi pentru aceasta voiesc să-i cheltuiască la deşartele şi vătămătoarele de suflet jocuri şi teatre şi nu voiesc să-i cheltuiască la lucrarea mântuirii lor.

99. Ce certări iau cei ce fac jocuri

Pentru aceasta fraţii mei creştini, lăsaţi motivele acestea pe care vi le pune diavolul, ca să muncească sufletele voatre şi încetaţi de a mai juca jocuri şi a mai privi la teatre. Temeţi-vă de înfricoşatele certări şi canoane pe care le hotărăsc sfinţii Apostoli şi sfintele Sinoade ecumenice şi purtătorii de Dumnezeu părinţi ai Bisericii noastre, asupra celor ce joacă şi se duc la teatre ca să vază neorânduielile ce se fac acolo. Certările acestea sunt: afurisiri şi despărţiri de la dumnezeieştile Taine, scoateri din biserică şi depărtări de adunarea şi unirea cu creştinii.
Temeţi-vă încă şi de înfricoşatele pedepse pe care le dă Dumnezeu celor ce joacă astfel de jocuri; căci sfinţii Apostoli în canonul lor 43 afurisesc pe creştinii mireni, care se îndeletnicesc a juca table şi alte jocuri. Iar în Aşezământurile lor zic, că, orice Elin va veni la credinţa lui Hristos, care se zăboveşte la jocuri şi la teatre, acesta, ori să înceteze de la acestea, ori să se izgonească şi să nu fie primit la credinţa lui Hristos:
„Cel ce cu nebunie stăruieşte la teatre, ori vânătorii, ori la alergări de cai, ori la lupte; sau să înceteze, sau să se scoată” (Aşezământ. Cartea 8, cap. 37).
Acum dacă dumnezeieştii Apostoli izgonesc de la credinţa lui Hristos pe păgânii care se duc la teatre, cu cât mai mult izgonesc şi despart de la biserica lui Hristos pe cei care joacă cărţi, table, domino şi altele ca acestea şi privesc la teatre şi alte privelişti nefolositoare?
Iar sfântul Sinod Ecumenic al 6-lea, în Canonul 51 afuriseşte pe creştinii mireni, care, ori fac, ori privesc la teatre şi la vânarea fiarelor, la comedii şi la hore; iar la Hristoitia 93 sfârşitul canonului de mai sus, zice Sinodul aşa:
„Dacă cineva canonul acesta l-ar defăima, şi către ceva din cele oprite pe sineşi s-ar da; de va fi cleric, să se caterisească, iar de va fi mirean, să se afurisească”.
Iar dumnezeiescul Hrisostom, în cuvântul pe care-l face într-adins pentru aceasta, adică, pentru ca să nu se ducă creştinii la spectacole, afuriseşte pe cei ce s-ar duce la acestea şi nu la biserică. (Cuvânt pentru a nu se apropia de teatre). Tot aşa îi desparte şi în alt cuvânt pe care-l face la fel, cu titlul: „Pentru cei ce lipsesc de la biserici, şi se duc la teatre”. 100.

100. Dumnezeiescul Gură de Aur, s-a dus singur şi a oprit jocurile şi teatrele

Vă dau drept pildă, pe acest mare Părinte Hrisostom; care avea atâta râvnă ca să împiedice jocurile şi teatrele de la creştini, încât nu numai în multe locuri a scris şi a învăţat, cu auritele şi prea înţeleptele sale cuvinte, să nu meargă creştinii la teatre, dar şi cu lucru şi cu fapta a oprit acestea. Căci istoriseşte un anonim — în viaţa lui Hritostom — că în Constantinopol era un loc, la care se adunau creştinii Duminica şi la alte sărbători de jucau jocuri şi le priveau, pe care de multe ori învăţându-i acest dumnezeiesc Părinte ca să înceteze a le mai juca, nu l-au ascultat. Pentru aceea într-o Duminică văzând că prea puţini creştini au venit la biserică, iar cei mai mulţi s-au dus la teatru; umplându-se de râvnă în sufletul său de trei ori fericitul şi luând împreună cu sine pe toţi preoţii şi clericii, şi poruncindu-le lor să ia Crucea în mâini, au ieşit din biserică şi s-au dus la locul unde erau jocurile şi teatrele; şi atâta mustrare a făcut creştinilor celor ce se aflau acolo, pentru nefrica de Dumnezeu şi neorânduiala lor, încât văzând şi auzind creştinii limba lui cea bine grăitoare, s-au ruşinat foarte mult şi au plecat, şi nimeni n-a mai îndrăznit să se ducă şi să joace la locul acela. Şi de atunci toţi se duceau la biserică, pocăindu-se şi cerând iertare de la Sfântul. „Şi întru pocăinţă mai ales curată, alergau la Bisericile lui Dumnezeu, şi-şi cereau de la el adevărata iertare”.

101. Cei sfinţiţi şi monahii, nu se cade să joace jocuri nici să le privească

De asemenea această pildă a dumnezeiescului Hrisostom, se cuvine a o imita astăzi şi sfinţiţii Arhierei, dascăli şi duhovnici, şi să oprească pe creştini de la jocuri şi de la teatre, nu numai cu cuvinte şi învăţături, dar şi cu lucrul, ducându-se adesea la casele şi locurile de jocuri şi teatre, ca să certe pe creştinii cei ce joacă şi privesc acolo. Şi dacă creştinii mireni sunt opriţi de Sfinţii Apostoli şi de sinoadele ecumenice şi de Sfinţi, să nu joace jocuri şi să nu le privească; cu atât mai mult este oprit să joace şi să le privească arhiereii, preoţii şi toţi clericii, care sunt povăţuitori mirenilor şi pildă a toată buna rânduială şi faptă bună? Şi dacă sunt opriţi cei sfinţiţi şi clericii, să nu facă unele ca acestea, cu cât mai mult sunt opriţi de la acestea, călugării şi călugăriţele, cei cu adevărat morţi lumii şi celor din lume?!

102. Nici fiii preoţilor, nu se cade să facă teatru sau să-l privească

Pentru aceasta sfinţii Apostoli în sfintele lor canoane, caterisesc pe cei sfinţiţi şi pe clericii care joacă cărţi şi alte asemenea jocuri; zicând cuvânt cu cuvânt în canonul 43:
„Episcopul, sau prezviterul, sau diaconul, cu cărţi zăbovindu-se, sau cu beţii;
ori Sf. Nicodim Aghioritul 94 înceteze, ori caterisească-se”.
Iar în al 43-lea canon al lor, hotărăsc:
„Ipodiaconul, sau citeţul, sau cântăreţul, cele asemenea făcând: ori înceteze, ori afurisească-se”.
Tot aşa, şi sfântul Sinod ecumenic al 6-lea, în canonul 24 al său, opreşte pe cei sfinţiţi şi pe monahi să meargă la teatru şi la alergări de cai, nici să stea să privească aceste jocuri.
Iar în canonul 51 al său, porunceşte să se caterisească acei clerici care joacă sau privesc la teatrele scamatorilor şi ale luptătorilor cu fiare.
Prin urmare, nu numai preoţii, dar şi copiii preoţilor nu le este îngăduit să facă de acestea. Pentru aceea, sfântul şi localnicul sinod din Cartagena, în canonul 17 al lui, opreşte pe copiii preoţilor, să facă teatru, sau să privească la acestea.
Legile împărăteşti şi politiceşti, mergând mai departe, mai greu ceartă pe cei sfinţiţi care joacă jocuri, ori privesc acestea. Căci Nomocanonul lui Fotie titlul 9, cap. 27, zice în hotarul 34 al titlului 4, al cărţii I din Codică, porunceşte că, oricare arhiereu, sau cleric, joacă cărţi, ori alte jocuri de acest fel, ori se uneşte cu cei ce joacă, ori şade aproape de ei şi-i priveşte când joacă, să se îndepărteze de orice slujbă şi să se lipsească de leafa ce o primeşte de la Episcopie, ori de la poporul lui, până când se va pocăi în atâta vreme hotărâtă; iar de va stărui şi va rămânea în răutatea lui şi după vremea cea dată spre pocăinţă, desăvârşit să se izgonească din cler împreună cu averea lui şi să se facă dregător, adică funcţionar mirenesc al acelui oraş unde a fost cleric.
Tot asemenea să pătimească şi clericii cei ce privesc luptele cu fiare şi alte privelişti nefolositoare. Iar Nearauoa 123 a lui Iustinian, după Armenopol, porunceşte să se afurisească clericii care zăbovesc la cărţi şi jocuri, şi să se închidă înlăuntrul mănăstirii.
Despre monahi, scrie însă deosebit sfântul Teodor Studitul, întru învăţătura pe care o face în Vinerea săptămânii de brânză, şi zice aşa;
Că, oricare călugăr, sau singuratec (pustnic) mănâncă mult şi bea, şi aruncă cu pietre şi face sărituri la semn, sau alte jocuri de acestea joacă în această săptămână; este lege, zice, să nu se împărtăşească acest călugăr care face unele ca acestea, nici la Paşti. Fiindcă însuşi al călugărilor este, nu să joace jocuri şi să dănţuiască, sau altceva necuviincios să facă, ci să slavoslovească neîncetat pe Dumnezeu cu laude şi cântări şi cu pravila cea rânduită, pe care a legiuit-o Sfinţii Părinţi şi să procopsească şi să se suie din cântare în cântare şi din citire în citire a sfintelor cărţi; şi din rugăciune în rugăciune, ca nişte îngeri pământeşti; căci pentru aceasta şi chipul monahilor se numeşte îngeresc, pentru îngereasca viaţă care se cuvine monahilor. Şi după cum îngerii în ceruri, alt lucru nu lucrează, fără numai neîncetat slavoslovesc pe Dumnezeu; aşa şi monahii pe pământ, se cuvine să aibă, lucru neîncetat, rugăciunea şi slavoslovia lui Dumnezeu.
Acum dacă Sfântul Teodor opreşte pe călugări de a juca şi a dănţui în săptămâna brânzei, cu cât mai mult îi opreşte a nu juca nici în cealaltă vreme? Şi dacă acest sfânt canoniseşte pe cei ce joacă în săptămâna brânzii să nu se împărtăşească la Paşti, cu cât mai mult canoniseşte pe monahii cei ce joacă în altă vreme? Şi deci socoteşte cum zice sfântul, că este lege, să nu se împărtăşească nici la Paşti, monahii cei ce joacă; care va să zică, nu numai acest sfânt îi canoniseşte aşa, ci şi legea şi aşezământul tuturor sfinţilor Părinţi.

103. Ce pedepse iau de la Dumnezeu cei ce fac jocuri

Deci, care sunt pedepsele pe care le dă Dumnezeu asupra celor ce fac jocuri? Sunt robiile şi sclaviile, sunt defăimările şi necinstirile pe care le sloboade Dumnezeu să le pătimească cei ce joacă jocuri, încât se fac atât de necunoscute cetăţile lor, precum s-au făcut necunoscute cele cinci cetăţi de la Sodoma şi Gomora; că aşa îi înfricoşează Dumnezeu să le facă, prin proorocul Ieremia; „Mic te-am dat pe tine întru neamuri, defăimat întru oameni. Jucarea ta au dat în mâna ta… şi va fi lumea spre necălcare, tot cel ce va Hristoitia 95 merge la ea, se va întrista, şi va şuiera de toată rana ei, în ce chip s-a surpat Sodoma şi Gomora, şi vecinele lor” (Ieremia 49,15, 16, 17).

104. Că jocurile deşi se văd mici, nasc însă cele mai mari păcate

Vedeţi fraţilor certări? Vedeţi canoane? Vedeţi ce pedepse iau cei ce joacă cărţi şi alte jocuri şi privesc la teatre? Deci, unde sunt acum cei ce zic: şi ce păcat este a juca cineva? Ce rău este să te duci la teatre şi să priveşti? Să se înveţe că, dacă n-ar fi fost rele jocurile şi teatrele, nu era să se afurisească cei ce le lucrează. Mic păcat se vede că este a juca cineva şi a privi la teatre, dar acest mic naşte pe cele mari, după cum le-am înşirat mai-nainte. Mică este rădăcina, dar odrăsleşte ramuri purtătoare de moarte. Mică este scânteia, dar arde păduri întregi şi oraşe cu mult popor. Pentru aceea a zis dumnezeiescul Hrisostom: „A se sui cineva la teatre şi a privi întrecerile cailor şi a juca cube şi cărţi, mulţi socotesc că n-ar fi păcat arătat, dar acestea mii de răutăţi aduc în viaţă. Că cel ce se sileşte a juca cube, de multe ori i-au pricinuit hule, pagube, mânii, ocări, înjurături şi alte mii de răutăţi. Şi privirea la întrecerea cailor a adus: războaie, ocări, răni, înjurături şi vrăjmăşii neîncetat” (Andriande 15).
Deci, precum fugim de cele mari păcate şi de moarte, aşa se cade a fugi şi de cele ce se par mici şi nebăgate în seamă, care pricinuiesc păcate mari şi purtătoare de moarte, după acest Hrisostom: „Şi nu numai de la păcate să fugim, ci şi de cele ce par că sunt de nimic, că după puţin, ni se face noua pricină de păcate” (Acolo). Şi în alt loc acest Părinte, zice: „Să ne silim a ne depărta şi de păcatele care le socotim că sunt mici şi de nimic, ori în cuvânt, ori în lucru; că aşa niciodată nu vom cădea în cele mari, dacă vom fugi de cele mici” (Omilia 14, la Facere). Pentru aceasta şi dumnezeieştii Apostoli şi sfintele sinoade, canonisesc şi afurisesc pe cei ce fac jocuri şi privesc la teatre, fiindcă din acestea cad în păcate cele mari şi de moarte.

105. Încheiere

Aşadar, ca să nu cădeţi şi voi fraţii mei sub aceste certări, şi să vă despărţiţi de Biserica lui Hristos şi de dumnezeieştile taine şi ca să nu luaţi aceste pedepse, pocăiţi-vă pentru vremea cea scumpă a vieţii voastre pe care aţi cheltuit-o mai-nainte la jocuri şi la teatre, şi de aici înainte, păziţi-vă de a mai face unele ca acestea. Vă ajunge vremea cea trecută în zadar la aceste drăceşti şi păgâneşti lucruri, precum zice Petru căpetenia Apostolilor: „Că destul ne este nouă celor ce, în vremea cea trecută a vieţii, am făcut voia păgânească” (I Petru, 4, 3). Şi această puţină vreme a vieţii voastre care a mai rămas, întrebuinţaţi-o spre a face prea sfântă voia lui Dumnezeu şi poruncile Lui, precum vă porunceşte acest întâi Apostol: „Ca să nu mai vieţuiască cealaltă vreme în trup poftelor omeneşti, ci după voia lui Dumnezeu” (Acolo 2). În adevăr este puţină şi foarte scurtă vremea vieţii noastre spre a ne pocăi cu adevărat şi cum se cuvine; e puţină şi scurtă, ca să ne curăţim de patimi şi de păcat; puţină este şi scurtă, ca să facem lucrurile cele bune şi să câştigăm faptele cele bune; şi cuprinzător a zice, puţină şi strâmtă este vremea vieţii noastre ca să plăcem lui Dumnezeu şi să ne facem vrednici de împărăţia Lui. Pentru aceasta şi proorocul Ieremia a zis: „Şi vremea strâmtă este lui Iacov, şi dintru aceasta se va mântui” (Ieremia 30, 7).
Iar de se va întâmpla ca cineva din fraţii cei împreună jucători, ori din ceilalţi oameni să vă zică: Să mergem ca să jucăm şi noi puţin, şi să privim la teatru, nu-l ascultaţi; măcar sfinţit de ar fi şi cleric, măcar boier şi stăpânitor; ci răspundeţi-i: Noi până acum, n-am ştiut că jocurile şi teatrele sunt rele, dar acum ne-am încredinţat cât de rele Sf. Nicodim Aghioritul 96 sunt ele, şi de câte alte răutăţi pricinuitoare; pentru aceasta lăsaţi-ne în pace, noi nu mergem, fiindcă ne afurisim de dumnezeieştii Apostoli şi cădem sub certările sfintelor sinoade, pentru că întristăm pe Dumnezeu şi-L pornim spre mânie şi iuţime asupra noastră; şi aşa ne dă în robie, în necinste şi în alte mii de rele. Dar şi pe voi fraţilor, vă rugăm ca pe nişte fraţi ai noştri şi vă îndemnăm, să nu vă mai duceţi să jucaţi, nici să vă suiţi la teatru să vedeţi atâtea neorânduieli şi păcate.
Dacă aşa veţi face fraţii mei creştini şi voi aveţi să vă izbăviţi de păcat şi de certările dumnezeieştilor canoane, şi pe aceia îi veţi izbăvi de la răutate; şi aşa unul pe altul vă veţi îndemna la lucruri bune, precum zice Pavel: „Şi să cunoaştem unul pe altul spre îndemnarea dragostei şi a faptelor bune” (Evrei 10, 24). Aşa, zic, făcând şi unul pe altul ajutându-vă cu cuvinte sfătuitoare şi cu pildele voastre cele bune, toţi veţi petrece o viaţă sfântă, cu bună rânduială, cucernică, după cum se cuvine creştinilor. Deci, vieţuind în felul acesta, veţi dobândi împărăţia cerurilor. Fie ca să ne învrednicim noi toţi, cu Darul prea dulcelui Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, căruia se cuvine slava, stăpânirea, împreună cu Tatăl şi cu Duhul, în veci. Amin.
http://romcrest.org/file/2016/03/Hristoitia-Bunul-Moral-al-Crestinilor.pdf
Publicat în Despre timpul pierdut fără rost, Fără categorie, Sf.Ioan Gură de Aur | 1 comentariu

Pr. Serafim Rose – Trebuie să ne uităm la inima noastră şi să vedem prin care dintre patimile noastre ne va prinde diavolul pentru a ne determina să-L trădăm pe Hristos.

Related image
Dacă considerăm că suntem superiori lui Iuda – că el a fost un fel de „ţăcănit” şi noi nu suntem – greşim. Ca şi Iuda, fiecare dintre noi are patimi în inimă.

******

Era Miercurea Mare, ziua în care Biserica pomeneşte trădarea lui Hristos de către Iuda; şi Părintele Serafim a ţinut o predică despre felul în care „inima săracă” a lui Iuda, ascunzându-se în spatele unei măşti a cinstei, i-a prilejuit să-L predea pe Dumnezeu pentru răstignire pe cruce. După ce a citit pasajul indicat în cap. 26 al Sf. Matei, Părintele Serafim a început:
În acest pasaj al Scripturii, citim cum, pe când Domnul nostru se pregătea pentru patima Sa, s-a apropiat de El o femeie şi L-a uns cu mir de mare preţ; şi este foarte mişcător cum Domnul nostru a primit asemenea iubire de la oameni simpli. Dar în acelaşi timp Iuda – unul dintre cei doisprezece care erau cu El – a privit această faptă şi ceva în inima lui s-a schimbat. Acesta a fost în mod evident ‘ultimul fir de pai’, pentru că Iuda era cel ce a primit plata banilor şi s-a gândit că era preţ de sânge. Vedem judecata logică care se desfăşoară în mintea sa. Îl auzim gândind despre Hristos: ‘Am crezut că omul acesta este cineva important. El risipeşte banii, nu face lucrurile bine, el crede că este foarte important …’ şi tot felul de idei mărunte asemănătoare, pe care i le pune diavolul în minte. Şi cu patima lui (principala lui patimă era iubirea de bani), a fost prins de diavol şi determinat să-L trădeze pe Hristos. El nu a vrut să-L trădeze pe El; el voia bani. El nu s-a păzit şi nu şi-a răstignit patimile.
Oricare dintre noi poate fi exact în acea situaţie. Trebuie să ne uităm la inima noastră şi să vedem prin care dintre patimile noastre ne va prinde diavolul pentru a ne determina să-L trădăm pe Hristos. Dacă considerăm că suntem superiori lui Iuda – că el a fost un fel de „ţăcănit” şi noi nu suntem – greşim. Ca şi Iuda, fiecare dintre noi are patimi în inimă.
De aceea, să ne uităm la ele. Putem fi prinşi cu iubirea pentru curăţie, cu iubirea pentru corectitudine, cu iubirea pentru un simţ al frumosului: oricare dintre micile noastre greşeli de care ne ţinem poate fi un lucru cu care diavolul ne poate prinde. Fiind prinşi, putem începe să ne justificăm această stare ‘în mod logic’ – pe baza patimii noastre. Şi de la acel proces ‘logic’ de gândire Îl putem trăda pe Hristos., dacă nu ne păzim şi începem să ne dăm seama că suntem plini de patimi, că fiecare dintre noi este potenţial un Iuda.
De aceea, când apare prilejul – când începe patima să lucreze în noi şi în mod logic, începe să se dezvolte din patimă în trădare – ar trebui să ne oprim acolo şi să spunem ‘Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!
Ieromonah Damaschin,
Fragmente din „Viaţa şi lucrările Pr. Serafim Rose”,
Editura Sophia, Bucureşti, 2005
Publicat în Despre Iuda, Fără categorie, Sf.Serafim Rose | Lasă un comentariu

Sf.Ioan Gură de Aur – Ati fost jigniti – si jignirea vine de la dusmanii vostri? Cu atât mai mult sa fiti împăciuitori.

Puteti ridica mâinile spre cer, puteti misca buzele ca sa cereti iertare, iar Dumnezeu dispus este sa va stearga pacatele, dar nu îngaduiti a se face aceasta, de vreme ce voi le tineti pe acele ale gresitilor vostri.
Va aflati, asadar, în eroare (…)
Ati suferit multe nedreptati, ati fost jefuiti, ati fost vorbiti de rau, ati fost pagubiti în cele mai grele prilejuri – vreti sa vedeti pe dusmanul nostru pedepsit? Iata ceea ce va va sluji, în schimb, sa iertati.
Daca singuri va faceti dreptate si va razbunati, prin vorbe sau prin fapte sau prin blesteme împotriva aceluia care v-a jignit, Dumnezeu nu va mai sta sa va rasplateasca, pentru ca, însiva, ati facut aceasta. Si nu numai ca, deloc n-are sa va razbune, dar are sa va pedepseasca fiindca l-ati suparat, în obstea omeneasca, daca lovim robul altuia, stapânul lui se supara si ia drept o jignire adusa lui fapta noastra.
Ca suntem jigniti, fie de robi, fie de oameni liberi, datori suntem a astepta judecata stapânilor sau a judecatorilor.
Asadar, daca între oameni e cu totul nechibzuit ca cineva sa-si faca dreptate singur, lucrurile stau altfel când Dumnezeu este acela care-i judecator…
Voua, El v-a poruncit atât: sa va rugati pentru cel ce v-a jignit. Ce trebuie facut cu aceasta, iata, El a poruncit sa fie lasat pe seama Sa, a Domnului!
48. Pe cei ce insulta trebuie sa-i luam drept slabi sau bolnavi.
Veti zice: Cum, oare, e cu putinta sa suferim jignirile? Cum – întreb eu – aceasta n-ar fi cu putinta? Cuvintele pricinuiesc, oare, vreo rana? Lasa pe trup vreo zgârietura? Ce rau fac? De vrem, le putem suferi.
Sa facem legamânt ca le vom suferi – si, sa vedeti, le vom suferi. Sa ne zicem noua însine: Aceasta nu-i ura, ci slabiciune. Si în adevar e slabiciune – si dovada ca nu-i ura sau rautate, este ca omul acesta însusi voia sa se înfrâneze, cu toate ca adesea fusese jignit.
Daca cugetam ca acesta-i un lucru de slabiciune, vom suferi, vom ierta si ne vom sili ca noi însine sa nu cadem. Va întreb pe toti: de voiti, puteti fi îndeajuns de întelepti ca sa suferiti pe cei ce va jignesc? Cred ca da. Poate ca acel ce v-a jignit a facut-o fara voie, nu din gând precugetat, poate numai sub îmboldirea patimii, stapâniti-va…
Ati fost jigniti – si jignirea vine de la dusmanii vostri? Cu atât mai mult sa fiti împaciuitori. Dar acela înnebunit de obraznicie!… Tocmai pentru aceasta trebuie sa te duci sa-l afli; caci doua rele îl pasc, obraznicia si mânia.
Voi sunteti în stare de sanatate, vedeti limpede, nu ca el care orbecaieste în întuneric, din pricina acestor doua rele. Si fiindca voi sunteti la adapost de acestea si, pe deasupra, sanatosi, mergeti spre el, dupa cum doctorul la bolnav. Zice oare doctorul: „Omul acesta este bolnav si nu voi merge sa-l vad?” Mai ales atunci se duc doctorii, când vad bolnavi care nu se pot misca. De cei ce se misca, ei se îngrijesc mai putin. Oare, trufia si mânia nu vi se par mai grozave ca o boala?
Publicat în despre ocărîri și batjocoriri, Fără categorie | Lasă un comentariu

Sf.Ioan Gură de Aur – Dacă tu ierţi păcatele aproapelui tău, şi păcatele tale vor fi iertate încă din această viaţă şi nu le vei mai purta cu tine spre veşnicie. Dumnezeu nu ţi le va mai socoti atunci când te va judeca.

din “Problemele vietii”Editura Egumenita

Dacă ai fost nedreptăţit de aproapele tău, adu-ţi aminte de David. Gândeşte-te la blândeţea şi la lipsa de răutate a acestui prooroc şi mânia care îţi arde sufletul va dispărea.
Spune-mi: din ce pricină ţi-e duşman fratele tău? Poate te-a înjurat? Poate a furat de la tine? Poate te-a nedreptăţit? Orice ţi-ar fi făcut, să nu întârzii să tai frânghia care te ţine legat de duşmănie. Dacă nu faci lucrul acesta astăzi, mâine va fi mai greu. Poimâine, şi mai greu. Cu fiecare zi ce trece, ruşinea ta va creşte şi odată cu ea, duşmănia va prinde rădăcini puternice în inima ta.
Umple-mă de bucurie spunându-mi că ai fost la duşmanul tău, l-ai prins în braţe, l-ai strâns cu iubire şi l-ai sărutat cu lacrimi în ochi. Chiar şi fiară dacă ar fi, purtarea ta îi va muia inima şi se va îmblânzi. În felul acesta, scapi de păcat, iar pe el îl câştigi, făcându-l să-şi prefacă ura în prietenie şi dragoste.
Să nu-mi zici: „Este un om sucit, rău şi de neîndreptat şi de aceea nu aş putea niciodată să mi-l fac prieten”. Oricum ar fi, nu poate fi mai rău decât Saul, care deşi a fost salvat de multe ori de la moarte de David, s-a întors împotriva acestuia. Dar cu toate că Saul s-a purtat astfel, David l-a ajutat din nou, însă Saul nu s-a potolit şi a căutat să-l omoare iar şi iar.
Ce poţi să mai zici despre duşmanul tău? Că ţi-a intrat fără drept pe ogor? Că ţi-a furat animalele? Că şi-a bătut joc de tine? Că te-a înşelat? Cu toate acestea, nu a încercat să-ţi ia viaţa, aşa cum a încercat în repetate rânduri Saul cu David. Şi chiar dacă ar încerca să-ţi ia viaţa, tot David este mai presus de tine, căci cu toate că a trăit în vremea legii mozaice, care nu era desăvârşită şi care învăţa: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte (Ieş. 21, 24), a ajuns la înălţimea înţelepciunii legii evanghelice: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi (Luca 6, 27). Pe când tu, de multe ori, te umfli de răutate, înfuriat de ceea ce ţi-a făcut duşmanul tău în trecut, David, neţinând cont de ce avea să-i facă Saul în viitor, nu înceta să-l ajute şi să-l salveze din orice primejdie. Pe cine salva mereu? Pe cel care căuta cu tot dinadinsul să-l omoare!
Spune-mi, aşadar, cu ce anume te-a supărat vrăjmaşul tău? Ce ţi-a făcut de nu vrei să te împaci cu el? Ţi-a furat bani? Dar dacă tu înduri cu răbdare nedreptatea făcută, vei fi răsplătit de Dumnezeu foarte mult, ca şi cum ai fi împărţit acei bani la săraci. Pentru că fie dai milostenie săracilor, fie înduri nedreptatea, săvârşeşti aceeaşi faptă bună. A încercat, oare, să te omoare? Dacă tu te vei ruga pentru acel om ca Dumnezeu să-i ierte păcatele şi îl socoteşti binefăcătorul tău pentru păcatele pe care tu însuţi le-ai săvârşit, atunci vei fi socotit de Dumnezeu mucenic.
Ca şi în cazul tău, nici pe David nu a îngăduit Dumnezeu ca Saul să-l omoare. Astfel, pe capul său au fost puse mai multe cununi muceniceşti, pentru că deşi era urmărit de cel care voia să-i ia viaţa, el l-a salvat. Şi pe cine a salvat? Pe cel care atâta vreme cât a trăit, nu a încetat să-l prigonească şi să încerce să îi ia viaţa. Este vădit că în ceea ce priveşte intenţia de a fi ucis, David a fost ucis de mii de ori. Şi pentru că a fost omorât pentru Dumnezeu de mii de ori, i se cuvin mii de cununi muceniceşti, Ar fi putut şi el spune la fel ca Apostolul Pavel: Mor în fiecare zi! (1 Cor. 15, 31). Iată virtutea lui David: deşi i s-a dat în repetate rânduri ocazia să scape de urmăritorul său, nu a vrut să-şi mânjească mâinile de sânge. A preferat să înfrunte în fiecare zi primejdie de moarte, decât să facă ceva împotriva voii lui Dumnezeu. Ce înţelegem, aşadar, din pilda lui David? Că nu trebuie să ne răzbunăm nici măcar pe cei care voiesc să ne ia viaţa, cu atât mai puţin pe cei care ne pricinuiesc alte supărări.
Dar pentru că socoteşti că nu este cu putinţă ca vrăşmaşul tău să-şi schimbe gândul rău ce îl are asupra ta, îţi voi spune doar atât: există vreun animal mai sălbatic decât leul? Cu toate acestea, şi pe el îl îmblânzesc oamenii. Dacă folosesc mijloacele potrivite, ei pot schimba chiar şi firea leului, transformându-l în-tr-un animal liniştit şi blând ca o oaie. Crezi că tu, care ai puternicele arme ale iubirii şi smereniei, nu vei putea îmblânzi un om care, oricât de rău ar fi, este totuşi o fiinţă raţională, făcută de Dumnezeu după chipul Său?
Ce răspuns vom da atunci când vom îmblânzi animale, dar nu şi oameni, chiar dacă blândeţea este împotriva firii animalului, iar sălbăticia împotriva firii omului? Dacă putem transforma firea, cum de nu putem schimba un gând rău? Cu cât duşmanul tău este mai sălbatic, cu atât mai mare va fi răsplata cuvenită ţie, dacă vei reuşi, cu răbdare şi insistenţă, să-l vindeci de răutatea sa.
„Dar a spus atâtea despre mine”, te plângi tu. Şi ce e cu asta? Dacă are dreptate, să te îndreptezi. Iar dacă nu are dreptate, să râzi şi să priveşti spusele lui cu dispreţ. Dar mai bine să nu râzi, nici să nu dispreţuieşti cuvintele sale, ci să te bucuri, aducându-ţi aminte de spusele Domnului: Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori şi vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului Bucuraţi-vă în ziua aceea şi vă veseliţi, că, iată, plata voastră multă este în cer (Luca 6, 22-23). Sau poate duşmanul tău are dreptate în ceea ce zice? Atunci vei dobândi aceeaşi răsplată, dacă rabzi cu smerenie cuvintele lui, dacă nu-l înjuri şi nu-l jigneşti, ci oftezi cu amărăciune şi te pocăieşti din toată inima pentru păcatele tale. Căci de multe ori, mai mult bine ne fac duşmanii cu vorbele lor grele, decât prietenii noştri cu laudele lor. Căci prietenii, fie din dragoste, fie ca să ne linguşească, nu ne spun adevărul şi în felul acesta, defectele noastre sporesc. Pe când duşmanii, deşi sunt îndemnaţi de răutatea lor, atunci când ne acuză pentru greşelile noastre, ne obligă să ne îndreptăm – bine-în-ţeles, dacă avem bunăvoinţă –, şi în felul acesta duşmănia lor se face pricina binelui nostru.
Să nu zicem: „Cutare m-a enervat” sau „Cutare m-a făcut să spun cuvinte grele”. În toate cazurile, noi suntem vinovaţi pentru păcatele noastre. Căci dacă am fi oameni smeriţi, nu numai oamenii, dar nici măcar diavolii nu ar putea să ne înfurie. Despre aceasta aflăm tot din povestea vieţii lui David:
Saul îl urmărea cu trei mii de bărbaţi, ca să-l omoare. În regiunea Enghedi, în apropierea unei stâne de oi, regele Saul a intrat singur într-o peşteră ca să se odihnească. Acolo, l-a furat somnul. Însă în fundul peşterii, s-a întâmplat să fie David, împreună cu ostaşii săi. Atunci, David ar fi putut să-l omoare cu uşurinţă pe Saul. Cu toate acestea, în ciuda îndemnurilor înso-ţitorilor săi, nu a vrut să-i facă nici un rău neînduplecatului său vrăjmaş. S-a apropiat numai şi a tăiat o bucată din haina lui Saul, fără ca acesta să-şi dea seama. Peste puţină vreme, Saul s-a sculat şi a plecat. Atunci, David a ieşit din peşteră şi i-a strigat lui Saul:
„Domnul meu, rege!”
Saul s-a uitat înapoi, iar David  s-a aruncat cu faţa la pământ şi i s-a închinat. Apoi a zis David către Saul:
„De ce asculţi de vorbele oamenilor care zic: Iată David unelteşte rele împotriva ta? Iată, astăzi văd ochii tăi că Domnul te-a dat acum în mâinile mele, aici în peşteră, şi mie mi s-a zis să te ucid; eu însă te-am cruţat şi am zis: Nu voi ridica mâna asupra domnului meu, pentru că este unsul Domnului. Priveşte, părintele meu, poala hainei tale în mâinile mele; ţi-am tăiat poala hainei, dar de ucis nu te-am ucis. Află dar şi te încredinţează că nu este rău în mâna mea, nici vicleşug şi n-am greşit cu nimic împotriva ta; tu însă cauţi sufletul meu ca să-l iei”.
Acestea şi altele ca acestea a spus David lui Saul. Iar Saul a întrebat:
Al tău e oare glasul acesta, fiul meu David?, şi atunci a izbucnit în plâns (1 Regi 24, 1-17).
Iată cum s-a muiat inima sălbaticului Saul atunci când a auzit cuvintele pline de respect, de bunătate şi de smerenie ale lui David! Celui care mai înainte nu suferea să audă nici numele lui David, de astă dată sufletul i s-a umplut de dragoste părintească faţă de acesta, numindu-l fiu al său. Duşmănia i-a dispărut din inimă, lăsând loc bunătăţii şi dragostei. Cu adevărat, mare a fost David! Pe ucigaş l-a făcut părinte iubitor, pe lup l-a făcut oaie blândă şi a stins cuptorul mâniei cu răcoarea iubirii.
Să fim cu băgare de seamă ca nu numai să nu păţim nici un rău din partea duşmanilor noştri, dar nici noi să nu le pricinuim lor vreun rău. În felul acesta, Dumnezeu ne va binecuvânta şi ne va apăra, aşa cum l-a apărat pe David, atunci când viaţa sa era în primejdie. Numai aşa vom arăta că suntem mai buni, mai înţelepţi şi mai vrednici de cinstire decât vrăşmaşii noştri. Dacă facem astfel, câştigăm iubirea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Oare omul acela sfânt, care a tras atâtea de pe urma hainului Saul, a păţit ceva rău de pe urma bunătăţii sale? Bineînţeles că nu! Dimpotrivă, până astăzi este lăudat şi cinstit, atât pe pământ, cât şi în ceruri, unde se bucură acum de bunătăţile vieţii veşnice, necuprinse cu mintea noastră. Pe când nefericitul Saul, ce a câştigat de pe urma răutăţii sale? Nimic. A murit cu moarte urâtă şi a pierdut Împărăţia cerurilor, în vreme ce pe pământ şi astăzi este urât.
Iată de ce, atunci când îl vezi pe vrăşmaşul tău sau îţi aduci aminte de el, nu trebuie să spui „Mi-a făcut asta şi asta” sau „A spus despre mine cutare şi cutare lucru”. Pentru că în felul acesta, aprinzi şi mai tare în tine flacăra mâniei. Uită orice lucru urât pe care acela   l-a făcut sau l-a zis. Iar atunci când relele îţi vin în minte fără să vrei, supără-te pe diavol, nu pe semenul tău.    Să-ţi aduci aminte numai de binele pe care ţi l-a făcut sau ţi l-a spus vreodată. În felul acesta, vei scăpa repede de mânia pe care o ai împotriva lui. Iar dacă este nevoie să-l chemi ca să-i vorbeşti, înainte de aceasta, alungă din inima ta toată mânia, şi abia după aceea să discuţi cu el. Pentru că dacă vei fi mânios, nu vei putea nici spune, nici asculta vreun lucru drept. Dar dacă eşti liniştit, nici tu nu vei scoate din gura ta vreun cuvânt rău, nici pe ceilalţi nu îi vei auzi spunându-ţi asemenea cuvinte. De obicei, nu ne înfurie atât cuvintele pe care le auzim de la celălalt, cât duşmănia pe care o simţim faţă de el. În timpul nopţii, nu putem să recunoaştem un prieten de-al nostru din cauza întunericului, pe când în timpul zilei, îl recunoaştem de departe. În acelaşi fel, din cauza mâniei, nu recunoaştem în semenul nostru chipul lui Hristos, şi ne purtăm cu el cu răutate, pe când dacă alungăm mânia, atunci chipul său ne pare prietenos şi cuvintele sale plăcute.
Să vedem acum cazul cel mai des întâlnit, când duşmanul tău te provoacă pentru un neajuns adevărat pe care îl ai sau pentru un păcat pe care l-ai săvârşit cu adevărat. Dacă în loc să-l înjuri şi să-l provoci şi tu, oftezi cu amărăciune şi Îl rogi pe Dumnezeu să te ierte, scapi de păcatul tău. Şi o să-ţi dovedesc acest lucru printr-un exemplu din Sfânta Scriptură:
Doi oameni, un fariseu şi un vameş, s-au urcat într-o zi la templu să se roage. Fariseul, stând mândru în mijlocul templului, zicea: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş (Luca 18, 11). Vameşul, care stătea cu smerenie undeva în spate, a auzit cuvintele fariseului, dar nu s-a mâniat şi nu l-a înjurat pe fariseu. Dar ce a făcut? Stând cu ochii în pământ, îşi bătea pieptul zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului (Luca 18, 13). Astfel, vameşul a plecat de la templu îndreptat şi cu păcatele iertate.
Vezi cât de repede a primit iertare? Printr-o nedreptate care i s-a făcut, i s-a iertat nedreptatea pe care a făcut-o el însuşi. Astfel, duşmanul său, fără ca el să vrea lucrul acesta, a devenit binefăcătorul său. Spu-ne-mi, există vreo modalitate de a scăpa mai uşor de păcate? Ca să se izbăvească de păcatele sale, câte milostenii, posturi, privegheri şi nevoinţe nu trebuia să împlinească vameşul? Dar în felul acesta, printr-un simplu cuvânt, a scăpat de toată răutatea sa. Fariseul credea că îl slăbeşte pe vameş prin cuvintele sale, dar i-a oferit acestuia pricină să primească cunună cerească.
De aceea, Dumnezeu ne spune: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi; Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce vă fac necazuri (Luca 6, 27-28). Aşadar, nu este de ajuns să-i iertăm pe vrăşmaşi pentru ceea ce ne-au făcut, ci trebuie să-i socotim ca pe prietenii noştri. Cu alte cuvinte, dacă nu îl nedreptăţeşti pe vrăşmaşul tău, dar ţii în inima ta duşmănie şi ură faţă de el, încă nu ai împlinit porunca Domnului. Şi cum vrei ca Dumnezeu să Se milostivească asupra ta, dacă tu nu arăţi prin fapte că îi iubeşti pe cei care ţi-au greşit?
Poate îmi vei spune: „Vrăşmaşul meu este atât de rău, încât dacă îi arăt dragoste şi bunătate, nu numai că nu se îndreaptă, dar se umflă şi mai mult în pene”. Tu ţine porunca Domnului, iar dacă duşmanul tău se va înrăi şi mai mult ca urmare a bunătăţii tale, Dumnezeu, în înţelepciunea Sa, nu îl va ierta. O să-ţi dau un exemplu din Vechiul Testament.
Cândva, proorociţa Mariam i-a vorbit urât lui Moise. Blândul şi bunul Moise nu s-a supărat pe Mariam. Dar ca să o cuminţească, Dumnezeu a trimis asupra ei lepra. Iar atunci când însuşi cel nedreptăţit L-a rugat pe Domnul să o tămăduiască, răspunsul pe care l-a primit a fost: Dacă tatăl ei ar fi scuipat-o în obraz, oare n-ar fi trebuit să se ruşineze şapte zile? Aşadar să fie închisă şapte zile afară din tabără, după aceea să intre (Num. 12, 14). Şi aşa, abia după şapte zile a fost Mariam vindecată de lepră.
Pedeapsa educativă primită de Mariam a fost de scurtă durată. Însă – vai! – veşnică va fi osânda păcătoşilor care nu se pocăiesc. Înfricoşătoare este lepra, dar fără asemănare mai înfricoşător este iadul nesfârşit, unde vor pleca cei care mor purtând în inima lor ură, răutate şi duşmănie.
Gândeşte-te la înfricoşătoarea Judecată ce va să vie. Atunci vei fi judecat de dreptul şi marele Judecător. Dacă tu ierţi păcatele aproapelui tău, şi păcatele tale vor fi iertate încă din această viaţă şi nu le vei mai purta cu tine spre veşnicie. Dumnezeu nu ţi le va mai socoti atunci când te va judeca.
Aşa cum poate ai înţeles, când îl ierţi pe vrăşmaşul tău, primeşti mult mai mult decât dai. De multe ori săvârşeşti păcate departe de ochii celorlalţi. Dar gândeşte-te că în ziua Judecăţii, toate acestea vor ieşi la lumină dinaintea întregii omeniri şi atunci, suferinţa ta va fi fără margini, căci conştiinţa te va arde. Dar dacă îl ierţi pe aproapele tău, poţi scăpa de această durere şi ruşine fără sfârşit. Ne încredinţează de aceasta Însuşi Dumnezeu:
Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc. Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre (Matei 6, 14-15).
Ca să înţelegi puterea acestor cuvinte dumnezeieşti, află ce i-a spus Dumnezeu proorocului Ieremia, atunci când acesta s-a rugat pentru izbăvirea poporului israelit: Chiar Moise şi Samuel de ar sta înaintea Mea, tot nu s-ar îndupleca spre poporul acesta (Ier. 15, 1). Auzi? Nici rugăciunile lui Moise sau ale lui Samuel nu ar putea să aducă mila lui Dumnezeu asupra poporului evreu! Şi gândiţi-vă cât de bun, de milostiv şi de iertător este Dumnezeu! De aceea, Dumnezeu, prin gura proorocului Zaharia, le-a spus israeliţilor, dar ne spune şi nouă:
Faceţi dreptate adevărată şi purtaţi-vă fiecare cu bunătate şi îndurare fată de fratele său (Zah. 7, 9). Să nu cugetaţi fărădelege unul împotriva altuia (Zah. 8, 17).
Ce să mai spunem despre oamenii care urăsc şi fac rău celor care nu le-au pricinuit nici un rău? „Nu-l pot suferi pe cutare”, zic ei. Sau: „Pe cutare nu-l pot înghiţi”. Şi dacă îi întreb de ce, nu prea au ce să-mi răspundă. Unde vor ajunge aceşti oameni? În ce stare se vor arăta dinaintea lui Dumnezeu, la Judecată? Cum se vor izbăvi de iadul cel veşnic, când sunt mai răi şi decât idolatrii? Şi uite, idolatrii, de multe ori, chiar dacă nu aşteaptă nici o răsplată, propovăduiesc iubirea şi bunătatea. Iar noi, creştinii, îi urâm pe cei pentru care Hristos S-a răstignit, pe cei cu care avem aceeaşi credinţă şi nădejde, pe cei împreună cu care alcătuim un singur trup – trupul teantropic al lui Hristos, adică Biserica.
Iată de ce suntem din ce în ce mai slabi, pe când vrăşmaşul nostru, diavolul, este din ce în ce mai puternic. În loc să lucrăm împreună cu dragoste frăţească împotriva răului, luptăm unul cu celălalt.
Să dea bunul Dumnezeu ca prin harul Său, să alungăm din inimile noastre ura drăcească şi să dobândim dragostea cea binecuvântată. Să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire (1 Ioan 4, 7-8).
Publicat în Despre iubirea de vrăjmași, Fără categorie, Sf.Ioan Gură de Aur | Lasă un comentariu

Profetii ale Sfintilor Parinti despre venirea lui Antihrist

Image result for Profetii ale Sfintilor Parinti despre venirea lui Antihrist

Cuvant al Sfantului Nil pentru venirea lui Antihrist 
Cand se va inmulti faradelegea se vor aduna toate pacatele si faradelegile lumii si se vor incuiba intr-o necurata fiica a desfranarii, care va fi lacas al preacurviei, mama a tuturor faradelegilor si a spurcatului Antihrist si va fi o femeie necurata si preaintinata in toata viata ei.
In aceasta femeie prea desfranata se vor aduna toate faradelegile lumii din care se va naste fiul pierzarii, Antihrist. Din pricina lipsei harului Duhului Sfant de la oameni, pentru pacatele lor, se vor aduna in pantecele ei toate faradelegile oamenilor.
Dupa nasterea lui Antihrist va veni toata lipsa in lume. Intai, va lipsi dintre oameni dragostea, unirea, curatia si frica lui Dumnezeu. Orasele vor fi lipsite de pastori si de povatuitori credinciosi. Bisericile lui Dumnezeu vor fi lipsite de episcopi, de duhovnici si de preoti evlaviosi, asa cum au inceput inca de pe acum a lipsi.
La urma se va arata si necuratul Antihrist, dupa cresterea varstei lui, si se va umplea de sataniceasca putere, ca sa faca semne si minuni cu vrajitoriile lui inaintea oamenilor patimasi. Dar peste oamenii cei sfinti nu va avea nici o putere sa-i amageasca cu vrajile lui, ci numai pe cei intunecati de patimi.
La inceput se va arata bland, ca sa plece popoarele la inselaciunea lui, si sa-l puna imparat. De asemenea, se va arata cu pace si smerenie, ca sa i se inchine toti, fiindca hrana lui Antihrist este tulburarea oamenilor; caci, cand se vor tulbura oamenii, atunci el se va bucura. Lumea se va tulbura prin uitarea credintei si lipsa fricii de Dumnezeu. Caci atunci vor stapani in lume desfranarea, preacurvia, sodomia, iubirea de avere, iubirea de bani, pomenirea de rau, zavistia, uciderea de oameni, betia, avortul, stricarea familiei si celelalte greutati. Toate acestea vor cuprinde intreg pamantul si vor stapani toate orasele si satele, pentru ca nu se va gasi atunci alt om vrednic sa imparateasca lumea.
Atunci cand vor pacatui toti oamenii, vor crede ca isi lucreaza mantuirea lor. Atunci, in vremea lui Antihrist, se vor defaima Bisericile lui Dumnezeu si Sfanta Evanghelie si va fi multa lipsa in lume. Adica: semne si aratari de la Dumnezeu, foamete indoita, atat de hrana trupeasca cat si sufleteasca si de invatatura dreptei credinte. Caci se va incuia cerul, ca in vremea lui Ilie, si nu va ploua pentru faradelegile oamenilor. Apoi vor flamanzi oamenii de cuvantul lui Dumnezeu, ca nu se va gasi un om drept, cu fapte bune, ca sa-i invete cuvantul mantuirii. In vremea aceea se va ridica binecuvantarea lui Dumnezeu de la mancaruri si bauturi, caci cu cat vor manca mai mult, cu atat mai mult vor flamanzi.
Atunci se va zamisli rautatea Satanei in inimile oamenilor si va vietui paganatatea cu pecetea lui Antihrist, caci se va ridica darul lui Dumnezeu de la oameni, precum zice Sfanta Scriptura: „Nu va ramane Duhul Meu in oamenii acestia in veci, pentru ca sunt numai trup” (Facerea 6,3). Atunci se vor imputina oamenii pe pamant, vor slabi si vor muri cei pecetluiti de Antihrist ca pasarile pe drumuri si vor manca oamenii trupuri de oameni morti, nemaiputand suferi lipsa si foamea. Iar intelesul pecetii lui Antihrist este acesta: „Al meu esti, iar eu sunt al tau; de buna voie vii la mine, iar nu de sila”. Vai si amar de cei pecetluiti de Antihrist. Atunci se va face mare tulburare in lume. Caci auzind oamenii ca in alte parti este pace, se vor muta acolo, dar, dimpotriva, vor gasi mai multa lipsa si vor auzi de la locuitorii locului aceluia, zicand: „Cum ati venit in acest loc blestemat, unde n-a mai ramas intre noi intelegere omeneasca ?”. Atunci vor inceta oamenii de a se mai muta din loc in loc.
Iar din cauza fierberii marii si a focului de sub pamant, se va desfiinta pamantul, adica se va usca si nu va rasari iarba; copacii nu vor odrasli vlastare si izvoarele apelor vor seca, iar animalele si pasarile vor muri de aburii marilor si a pucioasei.
Insa purtand Dumnezeu grija de mantuirea tuturor oamenilor cu buna vointa, va trimite atunci pe pamant pe cei trei sfinti: Ilie, Enoh si Sfantul Ioan Evanghelistul, ca sa propovaduiasca, sa intoarca la dreapta credinta si sa invete pe cei putini care vor sa se mantuiasca. Caci cei ce nu se vor pecetlui cu pecetea lui Antihrist, vor mosteni Imparatia cerurilor, insemnandu-se cu semnul Sfintei Cruci si se vor izbavi de osanda iadului. Daca flamanziti, rabdati, ca Dumnezeu va va trimite ajutorul Sau dintru inaltime. Iar oamenii vor zice: iata ca cei ce s-au pecetluit cu pecetea lui Antihrist sunt multumiti. Dar sfintii le vor zice: ce multumire este aceasta la insemnarea pecetii celei pierzatoare, care cu inselaciune i-a inselat, nesimtitori fiind, ca nu-si cunosc mantuirea lor ?
Atunci vazand Antihrist pe cei trei prooroci propovaduind adevarul si aratand inselaciunea lui, se va mania si va porunci slugilor sale sa-i aduca inaintea lui. Si intai are sa-i ademeneasca, zicand: Pentru ce voi nu vreti sa va pecetluiti cu pecetea imparateasca ? Atunci ei il vor ocari in fata, pentru inselacuinea lui, zicandu-i: „O, amagitorule si inselatorule Antihrist, nu-ti ajunge ca ai pierdut atatea suflete, ci ne silesti si pe noi sa te ascultam ? Blestemata este pecetea ta si slava ta si cu pierzarea ta a venit sfarsitul lumii …” Iar spurcatul auzind ocarile lor si blestemurile pe care le rostesc sfintii, singur va lua sabia si-i va taia … Iar dupa moartea lor va porunci slujitorilor lui sa faca cumplite rautati, adica: curvii, preacurvii si cumparari de copii, si vor curvi pe drumuri. Si pentru rautatea lor isi vor pierde cuviinta omeneasca, si o sa-si iasa din minti, pentru multa nestapanire a curviei. Se vor face scurti la stat ca dracii, fiindca firea dracilor este scurta si rotunda. Ca firea dracilor cu a oamenilor rai se va uni la scurtimea varstei si pana la cinci palme inaltimea lor. Si se vor face oamenii mai vicleni decat dracii, fiindca dracii n-au trup ca sa curveasca si sa ucida, ci numai ganditor indeamna pe oameni.
Atunci Antihrist se va bucura foarte mult, ca si-a implinit scopul lui cel rau si dorind sa cea fara de lege, si acolo unde se va bucura el si se va veseli va veni sabia cea cu doua taisuri, de sus, si-l va sfarama, si spurcatul lui trup va fi aruncat in vesnica munca, unde se va munci impreuna cu sufletul cel necurat al lui.
Profetia Sfantului Nil Atonitul, despre Antihrist si sfarsitul lumii
Pe la anul 1900, mergand spre jumatatea mileniului al optulea de la facerea lumii, acesta se va schimba si se va face de nerecunoscut.
Cand se va apropia vremea venirii lui Antihrist, se va intuneca mintea omului de toate patimile cele trupesti ale curviei, si foarte mult se va inmulti necredinta si faradelegea. Atunci omul va deveni de nerecunoscut, schimbandu-se fetele oamenilor, si nu se vor mai cunoaste fetele barbatilor de ale femeilor, pentru nerusinata imbracaminte si a parului din cap.
Oamenii din vremea aceea se vor inrai ca niste fiare salbatice, fiind inselati de Antihrist. Nu vor da respect parintilor si celor mai batrani, iar dragostea va pieri. Pastorii crestinilor, arhierei si preoti vor fi oameni cu slava desarta, afara de prea putini, cu totul nerecunoscand calea din dreapta de cea din stanga.
Atunci se vor schimba obiceiurile si traditiile crestinilor si ale Bisericii. Curatia va pieri de la oameni si va stapani faradelegea. Minciuna si iubirea de argint vor ajunge la cel mai inalt grad si va fi vai de cei care vor aduna bani. Curviile, preacurviile, sodomiile, hotiile si omorurile, in vremea aceea, vor fi pe toate drumurile. Pentru savarsirea acestor mari pacate, oamenii vor fi lipsiti de darul Sfantului Duh, pe care l-au primit la Sfantul Botez, precum si de mustrarea constiintei. Bisericile lui Dumnezeu vor fi lipsite de preoti credinciosi si evlaviosi si va fi vai de crestinii care se vor afla in lume, caci isi vor pierde cu totul credinta, nevazand la nimeni lumina cunostintei.
Atunci se vor duce la locurile ascunse si sfinte (manastiri si schituri), ca sa gaseasca mangaiere sufletului de multele tulburari si ispite pe care le vor intampina zilnic; dar usurare nu vor gasi, caci peste tot vor fi piedici si sminteli. Si toate acestea se vor face pentru ca Antihrist va stapani peste tot, va domni in toata lumea, va face semne si minuni cu inselaciune si va insela pe oameni cu viclenie, ca sa nascoceasca si sa vorbeasca unul cu altul de la un capat al pamantului la celalalt (telefonul, radiotelefonul, televiziunea, n.n.). Atunci vor zbura prin aer ca pasarile (avioanele n.n.) si vor inota prin adancul marii ca si pestii (submarinele n.n.).
Si toate acestea le vor face oamenii, traind in tihna, necunoscand ca acestea sunt inselaciunile lui Antihrist. Si asa de mult va inainta stiinta vicleanului, ca sa insele prin nalucire pe oameni, pentru a nu mai crede in Dumnezeu Cel in Sfanta Treime inchinat.
Atunci, vazand Prea Bunul Dumnezeu pierzania neamului omenesc, va scurta zilele pentru cei putini care se vor mantui; ca se va sili Antihrist cu slugile sale sa insele – de va fi cu putinta -, si pe cei alesi. Atunci fara de veste va veni sabia cu doua taisuri si va omori pe inselatorul si pe cei ce-i slujesc lui.
Alte profetii ale Sfantului Nil
Mare nerecunostinta s-a aratat si se arata, si inca, si mai mare se va arata din partea monahilor din muntele acesta (Athos). Si in special se va arata nerecunostinta catre Maica Domnului. Pentru aceasta zic: cand va veni de patru ori cate 25 ani, adica 100 de ani, de la 1775 pana la 1875, oare atunci la ce stare o sa ajunga viata monahiceasca ? Si dupa aceasta cand vor mai trece de trei on cate 25 ani, adica de la 1875 la 1950, care este in mijlocul celui de-al optulea veac de la facerea lumii, adica 7500, oare cata tulburare are sa se faca de la 7400 pana la 7500 ? Ce rapiri o sa se faca ? Amestecari de sange, adica se vor casatori rudeniile intre ele, stricari de copii, sodomii, curvii, preacurvii si toate alte faradelegi pierzatoare. Si o sa se certe neincetat, si nu o sa gaseasca nici inceputul nici sfarsitul. Si pe urma are sa vina si sfarsitul agarenilor (turcilor), cea mai de pe urma si amara iarna. Caci atunci are sa fie scarba si stramtorare in toata lumea …
Sunt 25 de ani de cand s-a intors sfera spre mai rau, adica de la anul 1785 incoace pierzarea a stapanit. Dar cand vor trece alti 25 de ani, la care ticaloasa stare are sa inainteze lumea ? Adica la 1835, si dupa aceea pana la anul de la facerea lumii 7500, vor fi toate rautatile lui Antihrist … Fiindca veacul desartei vietuiri si randuiala monahicestei asezari, se desparte: Cei de dimineata se aseamana cu flacara focului, cei de amiazazi cu carbunii cei aprinsi, iar cei de seara cu spuza cea amestecata cu cenusa care ramane de la carbunii cei aprinsi … Ca iubirea de argint il face pe calugar a ura calea cea stramta si a iubi mai mult odihna si lenevirea, care este povatuitoare si invatatoare a toata rautatea. De la patriarhi pana la imparati si pana la monahi si la cei mai de pe urma saraci, aceasta nu ne lasa sa intram prin usa cea stramta. Pentru ca iubim cele ale lumii si suntem patimasi la ele, si cel dintai este pantecele.
Vai, vai, o, parintilor ! Plang si ma vait dupa refacerea starii dintai a acestui munte. Fiindca dupa 1913 trecand 79 de ani se vor face toate rautatile profetite despre venirea lui Antihrist, ani de la facerea lumii 7500 …
Intr-adevar 1913+79=1992 adica 7500, caci 5508+1992=7500.
Cuvant al Sfantului Efrem Sirul
Eu, Efrem cel prea mic si pacatos si plin de greseli, cum voi putea sa spun cele mai presus de puterea mea ? Dar de vreme ce Mantuitorul plin de a Sa milostivire, pe cei neintelepti i-a invatat intelepciunea si prin ei pe credinciosii de pretutindeni i-a Luminat; si pe a noastra limba cu indestulare o va lamuri spre folosul si zidirea mea, a celui ce zic, si a tuturor ascultatorilor, si voi grai intru durere si voi spune intru suspinuri pentru sfarsitul lumii acesteia de acum, si pentru cel fara de rusine si cumplit balaur (adica Antihrist) cel ce va tulbura toate de sub cer, si sa bage teama si spaima si cumplita necredinta in inimile oamenilor … Va face aratari, semne si infricosari, incat, de ar putea sa amageasca si pe cei alesi. Si se va sargui ca pe toti sa-i insele cu mincinoasele semne, cu naluciri de aratari vrajitoresti si cu fermecatoriile care se vor face de el …
Caci cu ingaduinta lui Dumnezeu va lua stapanire ca sa insele lumea, fiindca s-au inmultit paganatatile oamenilor, si pretutindeni se lucreaza tot felul de lucruri cumplite … Pentru aceasta Dumnezeu va slobozi a fi ispitita lumea cu duhul inselaciunii, pentru paganatatea oamenilor. De vreme ce asa au voit oamenii a se departa de Dumnezeu si a iubi pe vicleanul. Mare nevointa va fi fratilor in vremurile acelea, mai ales celor credinciosi, cand se vor savarsi semne si minuni de insusi balaurul cel cu multe stapaniri; cand se va arata ca un Dumnezeu, cu naluciri infricosate, zburand in vazduh, si toti dracii ca ingerii inaltandu-se inaintea tiranului. Si va striga cu tarie schimbandu-si chipul si infricosand fara de masura pe toti oamenii. Atunci fratilor, oare cine se va afla ingradit si neclintit petrecand ? Avand in sufletul sau semnul Unuia-Nascut Fiului lui Dumnezeu, adica sfanta lui venire.
Si in vremea aceea nu va fi slabire pe pamant, si marea vazandu-o toata lumea tulburata, va fugi fiecare sa se ascunda in munti. Unii vor muri de foame, altii de sete se vor topi ca ceara. Si nu va fi cine sa-i miluiasca pe ei. Atunci vor vedea toate fetele lacrimand si cu durere intreband: Nu cumva se afla vreun grai a lui Dumnezeu pe pamant ? Si nu vor auzi de nicaieri raspuns …
Cine va suferi zilele acelea ? Si cine va rabda necazul cel nesuferit, cand vor vedea amestecarea popoarelor care vor veni de la marginile pamantului, pentru vederea tiranului. Multi se vor inchina inaintea spurcatului si vor striga cu cutremur, incat si locul se va clatina de strigatele lor, zicand: Tu esti mantuitorul nostru … Atunci marea se va tulbura si pamantul se va usca. Cerurile nu vor ploua si sadurile se vor usca. Si toti cei ce vor fi pe pamant, de la rasarit pana la apus vor fugi cu multa frica. Si iarasi cei ce vor fi in partile de apus vor fugi in rasarit cu cutremur…
Luand atunci obraznicul stapanirea, va trimite pe draci in toata lumea, ca sa propovaduiasca cu indrazneala, ca s-a aratat cu slava: Veniti de-l vedeti pe el. Cine oare va avea suflet de diamant, ca sa sufere vitejeste toate smintelile acelea ? Cine oare va fi acest om precum am zis, ca toti ingerii sa-l fericeasca pe el ? Caci eu fratilor, iubitor de Hristos, desavarsit m-am infricosat numai din pomenirea balaurului, cugetand intru sine necazul ce va sa fie asupra oamenilor in vremea aceea, si in ce fel se va arata acest balaur pangarit asupra neamului omenesc. Insa sfintilor mai cumplit se va arata. Ca vor fi multi cei ce se vor arata bine placuti lui Dumnezeu, care vor putea scapa prin munti si dealuri si locuri pustii, cu multe rugaciuni si plangeri nesuferite. Ca vazandu-i Dumnezeu in asa plangere nemangaiata si intru credinta curata, se va milostivi spre dansii ca un Parinte milostiv, iubitor de fii, si-i va pazi pe ei unde se vor ascunde. Ca prea pangaritul nu va inceta sa caute pe sfinti pe pamant si pe mare, socotind ca stapaneste tot pamantul. Si pe toti ii va supune, si va socoti ca se poate impotrivi lui Dumnezeu din cer, nestiind ticalosul neputinta sa si mandria pentru care a cazut…
Cu toate acestea va tulbura pamantul, va infricosa cu semnele sale vrajitoresti pe toti. Si in vremea aceea nu va fi slabire pe pamant, ci necaz mare, tulburare si necaz, moarte si foamete peste tot pamantul. Ca insusi Domnul a zis: „Ca unele ca acestea nu s-au facut de la intemeierea lumii”. Iar noi pacatosii, cu ce vom asemana acele nevoi peste masura de mari. Insa, sa-si puna fiecare in mintea sa cuvintele Mantuitorului, cum ca, pentru nevoia si necazul cel prea mare, va scurta zilele acelea prin milostivirea Sa.
Viteaz suflet va fi acela care va putea sa-si tina viata atunci in mijlocul smintelilor; Ca daca putin va slabi credinta sa, lesne va fi inconjurat si va fi robit de semnele balaurului celui rau si viclean. Si neiertat se va afla unul ca acesta in ziua judecatii, ca insusi lui-si vanzator se va afla, ca cel ce a crezut tiranului de buna voie. De multe rugaciuni si lacrimi avem trebuinta, o, fratilor! ca sa fie cineva dintre noi intarit intru ispite. Fiindca multe vor fi nalucirile fiarei. Caci luptator impotriva lui Dumnezeu fiind, va voi sa le piarda pe toate …
Luati aminte, fratii mei! Covarsirea fiarei si mestesugirea ei de la pantece incepe. Caci dupa ce va fi stramtorat cineva, de lipsa de bucate, sa fie silit a primi pecetea lui. Nu oricum, ci pe mana dreapta si pe frunte va fi pus semnul. Ca sa nu mai aiba stapanire omul a se pecetlui cu mana dreapta, cu semnul Sf. Cruci, si nici pe frunte a se mai insemna cu numele sfant al Domului, nici cu preasfanta si slavita cruce a Domnului nostru Iisus Hristos. Ca stie ticalosul ca daca se va pecetlui cineva cu crucea Domnului, ii risipeste toata puterea lui. Pentru aceasta pecetluieste dreapta omului, ca aceasta este care pecetluieste toate madularele noastre. Asemenea si fruntea care este ca un sfesnic ce poarta faclia luminii. Deci fratii mei, infricosata nevointa va fi tuturor oamenilor celor iubitori de Hristos, si pana in ceasul mortii sa nu se teama, nici sa stea cu molesire cand balaurul va incepe a pune pecetea sa, in locul crucii Mantuitorului. Si va face in asa fel incat sa nu se mai faca nici un fel de pomenire Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.
Si aceasta o va face, fiindca se teme si se cutremura de puterea Mantuitorului nostru. Ca de nu se va pecetlui cineva cu pecetea sa, nu va putea fi robit de nalucirile vicleanului, si nici Dumnezeu nu-i va parasi, ci ii va lumina si-i va atrage la Sine. Ni se cade, noua fratilor, a intelege nalucirile vicleanului, ca nemilostiv si fara de omenie este. Iar Domnul nostru cu liniste va veni la noi, ca sa goneasca mestesugirile balaurului. Deci noi tinand neabatuta si curata credinta in Hristos, lesne vom birui puterea vrajmasului; si se va departa de la noi neputinciosul, neavand ce sa ne faca. Ca eu, fratilor, va rog pe voi iubitorilor de Hristos, sa nu ne molesim, ci mai ales puternici sa ne facem cu puterea crucii. Cu toate acestea ni se cade noua a ne ruga, ca sa nu cadem in ispita. Deci fiti gata ca niste credinciosi robi, neprimind pe altul. Ca de vreme ce furul si pierzatorul si cel fara de omenie, mai intai va veni intru ale sale vremuri, vrand sa fure si sa junghie si sa piarda turma cea aleasa a lui Hristos, adevaratul Pastor; Caci se va da pe sine drept adevaratul Pastor, ca sa insele oile turmei lui Hristos.
Aceasta cunoscand-o vrajmasul, ca iarasi va sa vina din cer Domnul cu slava, a socotit aceasta ca sa ia asupra sa chipul venirii Lui, ca sa ne insele pe noi. Iar Domnul nostru va veni ca un fulger infricosat pe pamant. Dar vrajmasul nu va veni asa. Se va naste cu adevarat dintr-o femeie spurcata, care va fi unealta a lui. Deci nu se va intrupa diavolul, ci in acest fel va veni ca sa insele pe toti. Fiind smerit, linistit, urand cele nedrepte, spre iudei intorcandu-se, bun, iubitor de saraci, peste masura de frumos, cu buna asezare, lin catre toti, cinstind in mod special pe evrei (caci ei asteapta venirea lui). Iar intru toate acestea se vor face semne, aratari si infricosari cu multa stapanire, si se va mestesugi cu viclesug ca sa placa tuturor, si sa fie iubit de multi. Si daruri nu va lua, cu manie nu va grai, mahnit nu se va arata, si cu chipul bunei randuieli va amagi lumea, pana ce se va face imparat. Si dupa ce vor vedea multe popoare niste fapte bune ca acestea, toti impreuna cu o socoteala se vor face, si cu bucurie mare il vor propovadui pe el imparat, zicand unii catre altii: Au doara se mai afla vreun om ca acesta bun si drept ? Si mai mult poporul cel ucigas al evreilor il vor cinsti si se vor bucura de imparatia lui. Pentru aceea si ca unul ce va cinsti mai mult locul si templul, va arata tuturor ca are grija de ei. Si cand va imparati balaurul pe pamant, cu mare sirguinta, toate popoarele ii vor veni in ajutor: Edom si iarasi Moab, inca si fiii lui Amon, ca unui adevarat imparat i se vor inchina lui cu bucurie, si ei se vor face cei dintai aparatori ai lui.
Apoi imparatia aceluia se va intari si va bate cu manie pe trei imparati mari. Iar dupa aceasta se ve inalta inima lui, si-i va varsa amaraciunea lui, punand inainte, din Sion, veninul mortii, tulburand lumea, va clatina marginile, va necaji toate, va pangari sufletele. Nu se va arata ca un cucernic, ci in toate ca unul fara de omenie: manios, cumplit, nestatornic, infricosat, urat, uracios, salbatic, pierzator si silindu-se a arunca in groapa paganatatii tot neamul omenesc, prin a sa nebunie.
Si stand multimea inaintea lui si alte popoare multe, laudandu-l pe el pentru naluciri, vor striga cu glas mare, incat se va clatina locul in care popoarele vor sta inaintea lui. Si le va grai cu indrazneala: Cunoaste-ti toate popoarele puterea si stapanirea mea ? Iata dar inaintea voastra a tuturor, poruncesc acestui munte mare ce este de cealalta parte ca sa vina aici la noi. Si va zice spurcatul: si va alerga, adica muntele in privirea tuturor, insa nicidecum din temeliile lui mutandu-se. Caci cele ce Dumnezeu Prea Inalt dintru inceputul zidirii le-a intemeiat si le-a inaltat, asupra acestora spurcatul Antihrist, stapanire nu are, ci va amagi lumea cu naluciri vrajitoresti. Si iarasi altui munte ce va sta in adancul marii, ostrov foarte mare fiind, ii va porunci sa se duca pe uscat. Dar ostrovul nu se va misca nicidecum, ci nalucire va fi. Si iarasi isi va intinde mainile lui, si va aduna multime de taratoare si pasari. Asijderea inca va pasi pe deasupra adancului, si pe mare si pe uscat va umbla; insa toate acestea vor fi naluciri. Si multi vor crede intru el si-l vor slavi ca pe un Dumnezeu tare. Iar cei ce vor avea pe adevaratul Dumnezeu, li se vor lumina ochii inimii lor, si cu de-amanuntul vor privi prin credinta curata si vor cunoaste inselaciunea lui. Acestea, toate facandu-le, va insela lumea si multi vor crede lui, slavindu-l ca pe un Dumnezeu tare. Iar cati vor avea frica lui Dumnezeu in ei si ochii inimii luminati, vor cunoaste ca nici muntele nu s-a mutat din locul sau, nici ostrovul nu a iesit din mare pe pamant. Si toate acestea intru numele sau le va savarsi Antihrist si nu vor fi adevarate, precum am zis mai sus. Caci cu farmece va savarsi toate mincinoasele lui minuni, fermecand vederile oamenilor ce se vor pleca a crede lui.
Si acestea asa facandu-se, si popoarele inchinandu-se lui, laudandu-l ca pe un Dumnezeu, din zi in zi se va mania Cel Prea Inalt in ceruri si isi va intoarce fata Sa de la el. Si dupa aceea se vor face cumplite semne: foamete neintrerupta, cutremur neincetat, morti necontenite si temeri infricosate. Atunci cerul nu va mai ploua, pamantul nu va mai rodi, izvoarele vor seca, raurile se vor usca, iarba nu va mai rasari, verdeata nu va fi, copacii din radacina se vor usca si nu vor odrasli. Pestii si chitii marii in ea vor muri si putoare pierzatoare va trimite marea si sunete infricosate, si de huietul valurilor vor muri oamenii de frica. Atunci va plange si va suspina cumplit tot sufletul, si ziua si noaptea se vor chinui. Nicaieri nu vor afla sa se sature de mancare, caci se vor pune peste tot conducatori tirani. Si daca cineva va aduce cu sine pecetea tiranului insemnata pe frunte si pe mana dreapta, va cumpara putine din cele ce se vor afla. Atunci vor muri pruncii la sanul mamelor, vor muri si mamele deasupra pruncilor lor. Va muri tatal cu fiii si femeia pe drum, si nu va fi cine sa-i ingroape sau sa-i stranga in morminte.
Putoare rea va fi din cauza multimii mormintelor, si a trupurilor ce vor fi aruncate pe strazi si pretutindeni, care mult vor necaji pe cei vii. Dimineata toti vor zice cu suspinuri si cu durere: cand se va face seara ca sa dobandim odihna ? Si venind seara, iarasi cu lacrimi prea amare vor grai intre dansii: oare cand se va lumina, ca de necazul ce ne sta deasupra sa scapam ? Atunci se va vesteji frumusetea fetei tuturor, si vor fi fetele lor ca de morti, si va fi urata frumusetea femeilor. Si toti cei ce s-au plecat cumplit fiarei si au luat pecetea aceluia, adica paganescul chip al spurcatului, alergand catre el, vor zice cu durere: da-ne noua sa mancam si sa bem, ca toti murim de foame, si goneste de la noi fiarele cele veninoase. Si neavand ce raspunde ticalosul, va zice cu multa asprime: de unde sa va dau eu oamenilor ca sa mancati si sa beti ? Ca cerul nu voieste sa dea pamantului ploaie, si pamantul nicidecum n-a dat seceris sau roada. Si auzind acestea multimile, vor plange si se vor tangui cu totul, neavand nici o mangaiere. Necaz peste necaz va fi lor nemangaierea, caci de buna voie au crezut tiranului. Si ticalosul nu va putea nici lui sa-si ajute, si cum ar putea sa-i miluiasca pe ei ? Intru acele zile vor fi nevoi mari din cauza balaurului, de frica, si de cutremurul cel mare si huietul marii, de foamete, de sete si de muscarile fiarelor. Toti cei ce vor lua pecetea lui Antihrist si se vor inchina lui, nu vor avea nici o parte de Imparatia lui Hristos, ci dimpreuna cu balaurul se vor arunca in iad.
Fericit va fi acela ce se va afla curat si credincios, si va avea in inima lui credinta fara de indoiala catre Dumnezeu, ca fara de frica vor lepada intrebarile lui Antihrist, defaimand muncile si nalucirile lui. Iar mai inainte de acestea, va trimite Dumnezeu pe Ilie Tesviteanul si pe Enoh, ca un milostiv ca sa propovaduiasca cu indrazneala cunostinta de Dumnezeu tuturor, ca sa nu creada lui Antihrist. Ca vor striga si vor zice: Inselator este, o, oamenilor! Nimeni sa nu creada lui nicidecum, sau sa-l asculte pe acest luptator de Dumnezeu! Nimeni din voi sa nu se infricoseze, ca degrab se va surpa. Iar Domnul cel sfant vine din cer, sa judece pe toti cei ce s-au plecat semnelor lui.
Insa putini vor fi cei ce vor asculta si vor crede propovaduirea proorocilor. Iar aceasta o va face Mantuitorul ca sa-si arate negraita Sa iubire de oameni, ca nici odata nu voieste moartea pacatosului, ci voieste ca toti sa se mantuiasca. Ca nici in vremea aceea nu va lasa neamul omenesc fara de propovaduire, ca fara de raspuns sa fie toti la Judecata. Deci multi din sfintii care se vor afla atunci vor varsa rauri de lacrimi cu suspinuri catre Dumnezeu Cel Sfant, ca sa fie izbaviti de balaur, si cu mare sarguinta vor fugi in pustietati, in munti si in pesteri si cu frica se vor ascunde. Si li se va darui aceasta de la Dumnezeu Cel Sfant, si-i va povatui pe ei harul in locuri hotarate si se vor mantui, fiind ascunsi in gauri si in pesteri, nevazand semnele si infricosarile lui Antihrist. Ca celor ce au cunostinta, cu lesnire le va fi cunoscuta venirea lui. Iar celor ce isi au mintea permanent la lucruri lumesti, macar daca ar si auzi, nu vor crede, si urasc pe cei ce le-ar spune. Pentru aceasta sfintii primesc putere de a scapa, pentru ca toata invaluirea si grijiile vietii acesteia le-au lepadat.
Atunci va plange tot pamantul. Marea si aerul vor plange impreuna, si dobitoacele cele salbatice cu pasarile cerului. Vor plange muntii si dealurile si lemnele campului. Vor plange si luminatorii cerului dimpreuna cu stelele pentru neamul omenesc. Caci toti s-au abatut de la Dumnezeu Cel Sfant si ziditorul tuturor, si au crezut inselatorului, primind pecetea spurcatului Antihrist, in locul facatoarei de viata Cruci. Vor plange toate bisericile lui Hristos cu plangere mare, ca nu va mai sluji sfintirea si prinosul! Iar dupa ce se vor inplini trei ani si jumatate ai stapanirii spurcatului si dupa ce se vor implini toate smintelile in tot pamantul, dupa cum zice gura Domnului, atunci va veni Domnul si Mantuitorul nostru ca un fulger stralucind, din cerul cel sfant, eel prea curat si infricosat si prea slavit. Dumnezeul nostru si Imparatul si Mirele cel fara de moarte, pe nori cu slava neasemanata, alergand inaintea lui ingerii si arhanghelii, toti vapaie de foc fiind. Heruvimii avand ochii in jos, si Serafimii zburand si fetele si picioarele ascunzandu-le cu aripile, strigand cu frica unul catre altul: Sfant, Sfant, Sfant, Domnul Savaot. Si glas de trambita graind cu frica: Sculati-va cei ce dormiti, iata a venit Mirele.
Atunci se vor deschide mormintele si- va auzi tarina cea putrezita, acea mare si infricosata venire a Mantuitorului, si intr-o clipa se vor scula toate semintiile si vor cauta la frumusetea cea sfanta a Mirelui. Si milioane si mii de mii de ingeri si de arhangheli si nenumarate ostiri se vor bucura cu bucurie mare. Atunci sfintii, dreptii si toti care nu vor lua pecetea balaurului celui pagan, se vor bucura foarte mult. Si se va aduce tiranul legat de ingeri cu dracii impreuna inaintea divanului. Iar cei ce vor fi luat pecetea lui si toti paganii si pacatosii vor fi adusi legati. Si va da Imparatul hotararea asupra lor, aceea a osandei celei vesnice in focul cel nestins. Amin.
Proorocia Sfantului Andrei cel Nebun pentru Hristos
Odata linistindu-se cuviosul Epifanie cu cuviosul Andrei, l-a intrebat pe acesta zicandu-i: „Spune-mi,parinte, te rog, cum va fi sfarsitul acestei lumi si cand va fi inceputul durerilor ? Si cum vor cunoaste oamenii ca este aproape sfarsitul lumii si prin ce semne vor fi aratarile ? Si cum se va stii ca acest oras, noul Ierusalim (Constantinopolul), si ce se va intampla cu bisericile, sfintele cruci, sfintele icoane si sfintele moaste ? Te rog arata-mi, pentru ca te stiu pe tine si pe cei asemenea cu tine. Ca a zis Domnul Dumnezeu: voua vi s-a dat a sti tainele Imparatiei cerurilor, si cu cat mai mult ale lumii.
Iar cuviosul a zis: „Asculta fiule, pentru inceputul durerilor si sfarsitul lumii si celelalte. In zilele cele mai de pe urma, se va ridica la imparatie dintre cei saraci si va imparati intru multa dreptate. Si vor inceta toate razboaiele si va imbogati pe cei saraci si va fi ca in vremea lui Noe, iar nu dupa viclesugurile celor de atunci, ci cu liniste, si va imbogati pe toti oamenii. In zilele acelea se vor afla oamenii in multa pace, mancand si band, insurandu-se si maritandu-se si fara de frica de razboi si nepasatori facandu-se la cele pamantesti. Si pentru ca nu vor fi razboaie, vor preface sabiile lor in seceri si sulitele lor in fiare de plug. Si dupa aceasta isi va intoarce fata sa spre rasarit si va smeri pe fii lui Agar (adica pe turci) pentru ca i-a urgisit pe ei Dumnezeu pentru pangaritele lor fapte. Si se va ridica impotriva lor imparatia romanilor, ca sa-i surpe pe ei cu fiii lor cu tot. Si va supune cu foc, si cei cazuti in mainile romanilor vor fi trecuti prin foc. Si se va infiinta Imparatia Iliricului, de la Salonic pana la Albania. Si imparatia romanilor va supune Egiptul, si isi va intinde mana sa cea dreapta pe mare si va imblanzi pe neamul cel plavit si va tine imparatia lui 32 de ani. In vremea acestei imparatii nu se va lua bir de la nimeni 12 ani, nici daruri, si se vor zidi sfintele altare si se vor innoi bisericile cele ruinate si nu va fi nedreptate, nici nedreptatitori, nici nedreptatiti, pentru frica lui.
Va face pe oameni cucernici si binecinstitori de Dumnezeu, si pe cei fara de lege si mari tirani ii va omora. In vremea acestui imparat tot aurul ascuns in pamant, cu voia lui Dumnezeu se va da lui. Si atat va fi de mult incat il vor risipi cu lopata in orasul lui. Si se vor imbogati cei mari ai lui, si se vor face saracii ca imparatii, si boierii vor fi foarte ravnitori si vor goni pe toti evreii din orasul Domnului si nu se vor alia. Si va infricosa pe toti orasenii lui, sa nu se afle in orasul lui cantatori cu chitara, nici cantator din gura si alte ucigase organe. Le va ura si desfiinta din orasul Domnului. Si va fi atunci mare bucurie si veselie, si toate bunatatile se vor deschide, cele pamantesti si cele de la mare, ca in zilele lui Noe, care se bucura in pustiu, pana ce a venit potopul. Si dupa ce va trece aceasta imparatie, vor incepe anii durerilor. Atunci va rasari un oarecare fiu fara de lege si va imparati in acest oras, si va face cele care nu s-au facut de la inceputul lumii, nici nu se vor mai face. Si daca va sta la imparatie, va scoate dogme si va pune legi, ca sa se insoare tatal cu fiica sa, si fiul cu mama sa, si fratele cu sora sa. Si care nu-l vor asculta pe el, cu moarte silnica vor muri, si care vor muri astfel, neprimind dogmele lui, in ziua Judecatii la a doua venire a Domnului Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, se vor randui la un loc cu Sf. Ioan Botezatorul.
Acest imparat va insura pe calugarii de prin manastiri cu sila. Aceasta silnicie este mai rea decat uciderea. Si acest imparat va curvi cu maica sa si cu fiica sa. Si in vremea aceea toti vor curvi si vor primi slobozenie de a curvi cu surorile lor. Si se va sui pangariciunea ca o uraciune inaintea lui Dumnezeu, si va privi spre tot pamantul si va porunci tunetelor si trasnetelor sale dintru inaltime, si va aduce mare frica. Multe orase vor fi arse de foc, si multi oameni de huietul acestor infricosate tunete si de spaima mare vor muri rau, si multi vor arde de foc. Si vai pamantului de infricosarea Atottiitorului si de acea nemarginita urgie si manie a lui Dumnezeu, cea trimisa in toata lumea, pentru ca se va pierde acest imparat, si se va da in focul nestins …
Asadar, fiul meu Epifanie, orasul nostru se va pierde pentru multimea rautatilor, si a faradelegilor, de care ti-am spus ca vor urma in lume, precum Domnul nostru Iisus Hristos a zis ca este inceputul relelor. Dupa acestea sfarsitul lumii fiind aproape, precum am mai zis, si dupa implinirea vremurilor tuturor neamurilor, care la randul lor in diferite vremuri au imparatit, va ridica Dumnezeu si sceptrul israelitilor (prin Antihrist) ca sa imparateasca in al saptelea veac spre al optulea, pentru care a marturisit proorocul Isaia, zicand asa: Va ridica Dumnezeu semn pentru plinirea neamurilor, care au stapanit pe oile cele risipite ale lui Israel printre neamuri. Si va aduna pe Israelul cel ratacit (adica pe evreii cei inselati de Antihrist) in sfanta cetate a Ierusalimului. Si va fi atunci Israel ca si cand a iesit din Egipt, precum marturiseste si sfantul Ap.Pavel, care zice: „Cand se vor implini vremurile neamurilor, atunci se va mantui tot israelul…” Acestea ammdoua de mai sus, se unesc cu zicerile Sf. Ipolit, care zice despre venirea lui Antihrist, ca intai evreii se vor amagi. Si Domnul nostru Iisus Hristos marturiseste aceasta, zicand: „Eu am venit intru numele Tatalui Meu si nu M-ati primit; iar altul daca va veni in numele lui, pe acela il veti primi …”
Asadar, ii va aduna pe toti in cetatea Ierusalimului, pe care o va da lor, ca sa nu mai zica daca ar fi voit Dumnezeu sa ne miluiasca pe noi, iarasi locurile noastre ni le-ar fi dat, si era sa credem in Hristos, si nu era sa-l omoram pe El, ca a iubit mai mult pe neamuri decat pe noi. Si acum daca i-a adunat, nu au ce sa mai zica. Fiindca i-a adunat si si-au luat drepturile lor, si iarasi au ramas intru necredinta. Asadar indata ce se va arata Antihrist, vor crede in el, dupa cum a zis Domnul.
Profetia Sfantului Metodie, arhiepiscopul Patarelor, care a patimit in anul 310 d.Hr
Pentru cele ce vor fi in zilele cele mai de pe urma, la veacul al saptelea.
La sapte mii de la facerea lumii, se vor ridica ismaielitii si agarenii, adica cei ce se trag din Agar si din Ismail, care sunt turci si vor inconjura zidurile cetatii Vizantiei (Constantinopolul), si vor aduna toate neamurile in cetatea de pe sapte munti. Cata urgie cand te va inconjura multimea de oameni, si te vor stapani ca pe un lucru de nimic, si zidurile cele frumoase vor cadea ca un smochin putred si va calca pruncul asupra ta, adica Ismail. Si va pune asupra ta sceptrul ? Si va pune mainile lui pe sfintele lui Dumnezeu jertfelnice ? Si cele sfinte nu le va primi, ci le va da fiilor pierzarii. Iar dupa aceea se va ridica sarpele cel adormit, si va bate pe prunc si haina lui cea imparateasca imbracandu-o, numele lui se va slavi intru bune vestiri. Iar fiii pierzarii intarind razboiul, vor da fetele lor catre apusul soarelui. Si vai de tine cetate de pe sapte munti! Va da sarpele cel adormit moarte cuvioasa, si va stapani asupra cetatii, de pe sapte munti neamul cel plavit cinsprezece ani. Si vor da in ea si vor manca din ea multi spre izbandirea sfintelor. Si vor stapani la rasarit trei purtatori de grija, si la apus oarecare purtatori de grija (Germania n.n.), si cu el impreuna se vor scula sapte lupi, la fel de salbateci (care sunt cele sapte puteri). Lupi se intelege, unde este neamul cel biruitor. Si vor bate pe ismaeliteni si-i vor goni pana la colonie, care se intelege ca este locul mutarii. Si vor turba neamurile cele de acolo, care sunt ascultatoare credintei lor, si-i vor imparti cu graba si manie. Partea cea dintai va ierna la Efes, a doua parte la Magulinii, a treia parte la marginea tarmului marii la Pergam (langa Smirna) si a patra in Bitinia. Si vor insira vase multe pe apa, si vor calca hotarele ei. Atunci se vor tulbura popoarele care sed in unghiurile Ostrovului, si se va ridica Filip cu 18 limbi (state), si se vor aduna la Constantinopol si vor porni razboi cum nu a mai fost vreodata. Si vor alerga pe ulitele cetatii si multa varsare de sange se va face, incat va curge sangele ca paraiele; si se va tulbura marea pana in adanc.
Atunci boul va striga, magura cea uscata va plange. Si atunci vor sta caii si se va auzi glas din cer zicand: Stati, stati, pace voua: destul. Aceasta izbandire se va face pentru cei nesupusi si neascultatori. Si le va zice: veniti catre partile din dreapta orasului, si acolo veti afla un om stand cu multa mahnire, rezemandu-se intre doi stalpi, stergandu-si sudoarea de pe hainele sale, si va fi cu barba alba, drept, milostiv si cu haine simple si bland la fire; la varsta de mijloc. Si va avea la piciorul drept un semn in mijlocul lui. Si glas de inger se va propovadui: Luati-l si-l incoronati pe acesta imparat. Si luandu-l pe el patru ingeri purtatori de viata, il vor duce pe el la sfanta si marea biserica a lui Dumnezeu Sofia, si-l vor incorona pe el imparat, si-i vor da lui in mana dreapta o sabie, zicandu-i: imbarbateaza-te si te intareste, si biruieste pe vrajmasii tai. Luand el sabia de la ingeri va bate pe ismaeliti si pe etiopieni si pe europeni si pe tatari si pe alte neamuri. Iar pe ismaeliteni in trei ii va imparti. Partea intai o va trece sub sabie, iar a doua parte o va boteza, iar a treia parte o va goni cu mare manie, pana la copacul singur (Marul rosu). Si intorcandu-se de la razboi, se vor deserta comorile pamantului si toti se vor imbogati, nimeni dintre ei nu va fi sarac. Si pamantul isi va da roada sa insutit. Iar cu armele cele de razboi isi vor face fiare de plug si seceri, si va imparati ani 15. Si dupa moartea lui va imparati altul 11 ani. Si acesta va vedea moarte sa mai inainte de vreme mergand la Ierusalim, unde este imparatia lui Dumnezeu. Si dupa el vor imparati patru feciori ai lui, si cel dintai va imparati la Roma, iar cel de-al doilea va imparati la Alexandria, si al treilea la Salonic, iar al patrulea la Constantinopol. Si atunci ridicand razboi intre dansii, pe preoti si pe calugari ii vor lua la oaste; si nici unul dintre dansi nu se va mantui, (ca toti in razboi vor pieri). Si nefiind vreun barbat vrednic ca sa imparateasca pe pamant, va imparati o femeie spurcata si fara de rusine. Si aceasta va spurca sfintele biserici si jertfelnicele lui Dumnezeu. Si stand in mijlocul Constantinopolului, va propovadui zicand cu mare glas: cine este Dumnezeu afara de mine, si cine va sta impotriva imparatiei mele ? Si indata se va cutremura Constantinopolul si se va scufunda cu totul intru pierzare, si numai cele ce se cheama maguri uscate se vor vedea. Si trecand prin Constantinopol corabierii vor zice: Aici a fost Constantinopolul cel vesti si laudat in lume! Si asa va imparati altul la Salonic putina vreme, si se va scufunda si acela. Si dupa aceea se va scufunda in mare si Smirna si Cipru de furtuna. Si dupa aceea va imparati Antihrist … si va face minuni si semne ciudate, incat pe multi ii va rataci de la dreapta credinta si de va putea pana si pe cei alesi… Si va mari si va slavi pe evrei si va dezradacina bisericile si le va preface (le va da alta destinatie) si va fi foamete si ciuma in toata lumea. Si apele se vor usca, iar paraiele si raurile vor seca. Si ploaia nu-si va da roada sa pe pamant. Si va stapani acest blestemat 3 ani si 6 luni.
Atunci va trece anul ca luna, si luna ca saptamana, si saptamana ca ziua, si ziua ca ora , si ora ca minutul pentru robii cei alesi ai lui Dumnezeu. Iar dupa implinirea acestor trei ani si jumatate, va ploua Dumnezeu cu foc asupra pamantului si va arde de trei coti. Si atunci va striga pamantul catre Dumnezeu si Ziditorul sau, zicand: Curat sunt inaintea Ta Doamne si intru mine nu este greseala. Si atunci cerul ca o carte se va infasura, iar ingerii vor trambita, intru ale caror glasuri vor invia mortii. Si cei drepti vor sta de-a dreapta imparatului ceresc, iar cei pacatosi de-a stanga. Si dreptii vor mosteni cerestile bunatati, iar pacatosii vesnica munca a focului nestins, si viermele cel neadormit cu slujitorii lui Antihrist pe care i-au inselat. Iar pe noi sa ne invredniceasca sa dobandim vesnicile bunatati, pe care le-a gatit Dumnezeu celor ce-l iubesc pe El, a caruia este slava, cinstea si inchinaciunea, in veci. Amin.
O marturie a Sfantului Calinic de la Cernica (1787-1868)
Despre anul 1992 s-a scris si se scrie mereu, pentru ca precum se stie, in acest an va avea loc unificarea celor 12 tari din Piata Comuna intr-o unitate economica si politica cu mari posibilitati sociale pentru tarile respective. Va fi, se zice, un inceput de era noua, aducatoare de belsug, cu ecouri economice si politice in toata lumea.
Lumea crestina insa, care stie ca bunastarea materiala nu merge mana in mana cu imbunatatirea vietii spirituale, ci dimpotriva, precum spune Apostolul Pavel, cand una creste, scade cealalta, priveste cu neincredere si ingrijorare la anul 1992, ca nu cumva o atentie crescuta acordata bunurilor materiale sa aduca dupa sine si o crestere a relelor care bantuie lumea de azi si care deja a intrecut orice masura.
La aceasta se adauga si faptui ca despre anul 1992 circula in lume prevestiri intunecoase ale unor barbati sfinti, ierarhi si cuviosi, precum: Sfantul Ierarh Nifon al Constantinopolului, Cuviosul Nil Atonitul, Cuviosul Cosma al Etoliei, Sava de la Calimnos si altii, care au trait in urma cu ani si veacuri.
In vedenia sa despre infricosata judecata (vezi cartea: „Un episcop ascet” , editata de manastirea Paracletul), Sf.Nifon vede pe Dumnezeu rasfoind cartea veacurilor omenirii. Cand a ajuns la veacul al saptelea, Dumnezeu S-a oprit, Si-a acoperit fata cu mana si a zis cu mahnire: Acest veac al saptelea a intrecut pe toate celelalte cu nedreptatea ,si cu rautatea. Apoi dupa putin, ajungand la jumatatea acestui veac, a adaugat: Acesta este plin de putoarea pacatelor omenesti, de invidie, necuratie, ura, minciuna … dar ajunge. Il voi curma la mijloc; sa inceteze stapanirea pacatului! Si a facut semn arhanghelului Mihail sa pregateasca inceputul Judecatii. Infricosat cuvant: il voi curma la mijloc! Or, mijlocul veacului al saptelea este anul 7500, din care scazand anii pana la Hristos (5508) dam tocmai peste anul 1992!
Marturia Sf. Ierarh Calinic de la Cernica despre acest an este si mai directa.
Sf .Calinic a trait mai aproape de noi, intre anii 1787-1868, si este ctitorul manastirii Cernica din apropierea orasului Bucuresti, capitala Romaniei, careia i-a fost staret timp de 31 de ani. In prezent, in biserica mare a manastirii se afla racla cu sfintele moaste ale cuviosului, care necontenit fac minuni si dau tamaduiri de tot felul de boli sufletesti si trupesti.
Staretul Calinic, fiind om sfant, mare nevoitor si cu alese daruri duhovnicesti, in jurul lui se adunasera multi monahi si chiliile din insula Sfantului Nicolae erau neincapatoare, fiind trebuinta de noi chilii. De aceea se gandea sa faca o manastire mai mare, in cealalta insula a sfantului Gheorghe. Nu-i mai ramanea acum decat sa inceapa lucrul, insa staretul Calinic statea la indoiala si amana inceputul.
Ce se intamplase ? Un zvon circula in tara ca nu peste mult timp, adica in 1848, aveau sa aiba loc mari evenimente, un sfarsit de lume, un inceput de lume noua. Framantat de aceste ganduri, intr-una din nopti, intorcandu-se la chilie de la slujba utreniei si asezandu-se ca de obicei pe scaunul sau – caci asa obisnuia sa se odihneasca cuviosul, sezand pe un scaun si niciodata intins pe pat -, in acel moment s-a aflat cu trupul in picioare, aievea nu in vis, in cealalta insula a Sfantului Gheorghe, avand de-a dreapta pe Sf. Ierarh Nicolae si de-a stanga pe Sf. Mare Mucenic Gheorghe, care il mustrau de ce nu a inceput zidirea manastirii in aceasta insula, pentru care deja primise bani.
Cuprins de frica si de cutremur, staretul Calinic a raspuns: „Iertati-ma, sfintilor ai lui Dumnezeu, dar citind eu unele prevestiri despre viitor, am crezut ca la anul 1848 va fi sfarsitul lumii”. Atunci sfintii i-au zis: „Uita-te spre rasarit”. Si ridicand cuviosul ochii spre rasarit, nu se mai vedea cerul, ci numai o mare lumina dumnezeiasca iar el spaimantandu-se, a cazut la pamant zicandu-i: „Priveste acum la rasarit si vei vedea taina cea mare a Providentei”. Si fiind intarit de darul lui Dumnezeu, Sf. Calinic a vazut pe cer pe Sf. Treime, asa cum este zugravita pe sfintele icoane, iar dedesupt, pe un mare pergament luminos era scris cu litere mari: 7500, ani de la Adam. Atunci sfintii care il sustineau pe brate, i-au zis: „Vezi ca nu la 1848 va fi sfarsitul lumii, ci sfarsitul lumii va fi cand se vor implini 7500 de ani de la Adam ? Asadar, au adaugat sfintii, incepe indata a zidi marea manastire a Sf.M. Mc.Gheorghe”.
Aceasta este vedenia Sf.Calinic de la Cernica. Precum vedem aici se vorbeste precis despre anul 7500 de la Adam, care asa cum am arata mai sus, corespunde cu anul 1992. Noi care am trecut anul 1992 ne intrebam, oare profetia sfintilor nu a fost exacta ? Nu, nicidecum. Ea este exacta. Ea nu fixeaza data unui cataclism planetar, ci inceputul derularii unor evenimente ce prevestesc apropierea sfarsitului lumii. Pe vremea Sf. Calinic se zvonea ca in anul 1848 aveau sa aiba loc mari evenimente, „un sftrsit de lume, un inceput de lume noua”. Despre ce era vorba ? Cati stiu ca anul 1848 reprezinta anul revolutiilor nationale ? Masoneria internationala programase pentru acel an o lovitura de gratie data statelor crestine, in general, si traditiilor crestine in special. A fost inca un pas facut de masoneria, condusa de Sionismul mondial pentru pregatirea venirii lui Antihrist.
Profetiile Sfantului Cosma al Etoliei
Sfantul Cosma (1714-1779) provine din partile Etoliei. A trait in singuratate in Sfantul Munte si a propovaduit cuvantul lui Dumnezeu cu simplitate, dar cu credinta ferma si cu putere profetica. Predica lui avea o enorma influenta asupra crestinilor greci, subjugati sub stapanirea turceasca. Astfel a impiedicat dezastrul general al crestinilor din Epir si alte regiuni. A murit martiric in satul Kaslicontas, din partea de nord a Epirului la 24 august 1779. Sfantul Cosma in afara de darul predicarii si al facerii de minuni, avea si darul profetiei. Si a prevazut cu exactitate evenimentele viitoare, si a facut minuni chiar si cu cei necredinciosi.
Multe din profetiile pastrate vorbesc despre dezrobirea neamurilor, altele despre persoane, altele despre evenimentele viitoare.
Multe s-au confirmat, altele asteapta sa se confirme. De asemenea multe din profetiile Sfantului relateaza despre inventiile si nemaipomenitele descoperiri ale vremurilor noastre si din zilele din urma.
Profetie a Sfantului Cosma al Etoliei
„Cand va cadea ramura (adica postamentul crucii) va fi multa rautate. Si cand va cadea copacul va fi foarte multa rautate”. Practic in 1940 a cazut ramura si crucea in partile Albaniei, unde s-au asezat italienii, si in 1947 a cazut copacul, caci tinutul a fost distrus complet de razboiul civil.
Profetia de pe piatra de mormant a Sfantului Constantin cel Mare
Inscriptia care este scrisa pe piatra de deasupra mormantului Sf. Constantin cel Mare, primul imparat crestin, a fost descifrata de Ghenadie Scolasticul din porunca imparatului grec Ioan Paleologul, la anul 1440; cu 13 de ani mai inainte de a fi cucerit Constantinopolul. Ghenadie a ajuns cel dintai patriarh, pe vremea lui Mahomed II.
„La intaiul indiction al imparatiei lui Ismail, Mahomed va infrange neamul Paleologilor, si cetatea de pe sapte munti (Constantinopolul) o va lua si inca va imparati. Si va rasturna multe neamuri, si insule va pustii pana la Pontul Euxin. (Marea Neagra) si pana in vecinii ei de la Istru (Dunare) va fi hotarul, si se va opri. Si in al 8-lea indiction va cuceri Peloponezul. Iar in al 9-lea indiction, asupra partii Crivatului se va osti. Si in al 10-lea indiction, pe Dalmati va supune si iarasi se va intoarce dupa un timp la Dalmati cu razboi mare; si pe unii va zdrobi. Multimea neamurilor cu cei de la miazanoapte pe mare si pe uscat, la razboi se vor aduna si pe Ismail vor birui, si pe un stranepot al lui va lasa sa imparateasca scazut si mic. Iara neamul cel plavit cu celelalte puteri in unire pe Ismail vor zdrobi cu desavarsire. Apoi razboi mare se va face de catre toate neamurile, cu cruzime pana la al 5-lea ceas, si glas de sus va striga: stati, stati cu frica; alergati cu multa sarguinta catre partea cea dreapta a cetatii, si veti afla un barbat minunat si viteaz, pe acela puneti-l imparat, ca iubit imi este mie, si pe el primindu-l voia mea veti implini …”
In general profetia este in acord cu marturiile istorice consemnate de istorici intelepti si oameni sfinti deasupra pietrei de mormant a Sf. Constantin cel Mare, primul imparat crestin, cand fiul lui Constantin a mutat ramasitele pamantesti ale tatalui sau de la Nicomidia in Constantinopopol, si pe care le-a ingropat in biserica Sf. Apostoli. Profetia pomeneste numai evenimentele care vor avea loc si a fost descifrata de Ghenadie Scolasticul in 1440 cu 13 ani inainte de a fi cucerit orasul de catre turci. Profetia cuprinde evenimente legate de inflorirea turcilor, cucerirea Constantinopolului si sfarsitul care-i asteapta pe turci. De la anul 339, cand a murit Constantin cel Mare si pana la 1440 cand s-a descifrat profetia au trecut 1101 ani. Profetia a fost descifrata dupa ce a trecut vremea pentru ca sa vada crestinii ce avea sa se intample nu peste mult timp, caci au existat si inaintea lui Ghenadie multi barbati intelepti si sfinti care au descoperit evenimentele ce aveu sa vina. Constantinopolul este numit „sapte munti” nu numai in aceasta profetie, ci si in multe texte istorice. Vecinii de la Istru sunt popoarele care se invecineaza cu Istrul (Dunarea).
Avem confirmarea extraordinara a profetiei. Cucerirea Constantinopolului de catre Mahomed Cuceritorul pe vremea lui Constantin Paleologul: „Mahomed va infrange neamul Paleologilor si cetatea de pe sapte munti o va lua…”. Intai este prezisa infrangerea pe care o va suferi imparatia otomana la anul 1683 d.Hr. „Multimea neamurilor cu cei de la miazanoapte pe mare si pe uscat, la razboi se vor aduna si pe Ismail vor birui”. De asemenea infrangerea turcilor de catre greci, bulgari si serbi in 1912-1913. Stranepot este numit noul regim din Turcia condus de Chemal, care a anulat pe sultani si care va imparati „scazut si mic”. Ramane realizarea profetiilor care au intarziat, dintre cele care au fost descoperite, daca comparam profetia cu alte paralele. „Insa neamul cel plavit cu celelalte puteri, in unire pe Ismail vor zdrobi cu desavarsire”. Toate profetiile converg in directia distrugerii turcilor de catre dusmanii lor, rusii in alianta cu alte state. Razboiul va fi „ingrozitor”; asadar se vor lupta multe state crestine din Occident revendicand Constantinopolul, cu mare tulburare si cruzime. Atunci, dupa ce se vor face sacrificii nemaivazute de mari razboiul va fi oprit prin interventie de sus.
Profetia unui anonim (1054 d.Hr.)
Pentru cele ce vor fi in zilele cele mai de pe urma, la veacul al saptelea.
1. Un mare razboi european.
2. Infrangerea Germaniei, distrugerea Rusiei si Austriei.
3. Infrangerea turcilor de catre greci.
4. Intarirea turcilor peste popoarele occidentale si infrangerea grecilor de catre Agar.
5. Macelul popoarelor ortodoxe.
6. Si mare neliniste a popoarelor ortodoxe.
7. Invazia celor 6 armate straine in Marea Adriatica. Cele care pregatesc iadul celor ce locuiesc pe pamant.
8. Un semn mare catre agareni (turci).
9. Un nou razboi european.
10. Unirea popoarelor crestine contra Germaniei.
11. Infrangerea galilor de catre Germania.
12. O revolutie a inzilor si ruperea lor de Anglia.
13. Anglia este limitata la Saxonia.
14. Inving popoarele ortodoxe si distrugerea generala a agareni lor (turcilor) de catre ortodocsi.
15. Nelinistea lumii.
16. Deznadejde generala pe pamant.
17. Batalia a sapte state in Constantinopol. Un macel de trei zile si trei nopti. Biruinta celui mai mare stat contra celor 6 state.
18. Alierea celor 6 state contra celui de al saptelea stat; trei zile si trei nopti macel.
19. Oprirea razboiului de catre un inger si predarea orasului grecilor.
20. Revenirea latinilor (romano-catolicilor) la credinta cea dreapta ortodoxa.
21. Prigonirea credintei ortodoxe de la Rasarit pana la Apus.
22. Frica si spaima acestora provocata de barbari.
23 Destituirea papei si proclamarea unui patriarh peste toata Europa.
24. In 55 de ani sfarsitul necazurilor. Iar al saptelea nu este necajit, nu este exilat, revenind in bratele mamei celei iubitoare (Biserici).
Asa va fi si asa se va petrece.
Amin. Amin. Amin.
Eu suit Alfa si Omega.
Inceputul si sfarsitul.
La sfarsit vor fi o turma si un pastor din credinta ortodoxa.
Aceasta se va intampla.
Amin. Amin. Amin. (Robul lui Hristos – Adevaratul Dumnezeu)
Profetia a fost scrisa de un anonim, asadar de cineva care din modestie nu a dorit sa-si faca cunoscut numele sau. Deja primele 8 semne ale profetiei s-au implinit cu multa exactitate, dupa cum vom relata in continuare. A mai ramas implinirea restului de semne. Deci descoperim in al 9-lea semn si in continuarea biruintei ortodoxe, lupta dintre rusi si turci, si macelul general al turcilor.
Nelinistea lumii, care urmeaza este lesne de interpretat fiindca razboiul va fi descoperit in desfasurare. Iar dupa ocuparea Constantinopolului, dupa cum vedem si din profetiile precedente, descurajarea oamenilor se va generaliza, si aici se are in vedere, in mod evident, utilizarea armelor nucleare. Semnul 17 prezice biruinta rusilor contra statelor din Apus in lupta de la Constantinopol. Urmeaza alianta celor 6 state din Apus contra rusilor. Acest razboi va fi crunt cu un macel nemaivazut; razboiul va inceta prin interventie dumnezeiasca. Papa urmeaza sa fie destituit.
Semnele care s-au indeplinit sunt urmatoarele: 1) Un mare razboi european (1914). 2) Infrangerea Germaniei si distrugerea Rusiei (1917) si a Austriei (1918). 4) Intarirea turcilor peste popoarele occidentale si infrangerea grecilor de catre Agar (turci) (1922). 5) Macelul popoarelor ortodoxe (1922). 6. Nelinistea crestinilor din cauza macelului provocat de turci. 7. Invazia celor sase armate straine in Marea Adriatica (1938 armata Italiana invadeaza Epirul), si care pregatesc iadul celor care locuiesc pe pamant (1938 al doilea razboi mondial care a inghitit milioane de oameni). 8) Un semn mare catre agareni (perioada de dupa cel de al doilea razboi mondial pana astazi cand Turcia se considera pe sine puternica (ocuparea Ciprului). 9) Un mare razboi european (probabil al treilea razboi mondial, care va incepe din zona Bosforului si care se va extinde pana in Palestina. Semnele 10, 11, 12, 13, vor consutui evenimente inlantuite, dupa cum au si inceput a se indeplini. Daca consideram semnul 10 ca s-a indeplinit cu alierea Germaniei cu Bulgaria si Romania in timpul celui de-al doilea razboi mondial, ca semnul 11 s-a adeverit cu infrangerea Frantei de catre Germania in primavara lui 1940 si ca semnele 12 si 13 reprezinta pierderea coloniilor de catre Anglia, fapt care s-a intamplat, atunci ne aflam in ajunul semnului 14, prin urmare in ajunul unui razboi mondial. Daca urmarim aceasta serie de evenimente, atunci semnul 9 trebuie sa reprezinte al doilea razboi mondial.
Urmarirea cu atentie a implinirii semnelor care ne-au fost profetite nu lasa loc de tagaduire asupra confirmarii si celorlalte semne care urmeaza, oricat de dureroase ar fi aceste evenimente pentru omenire. Oare cele doua razboaie mondiale nu au concentrat cruzimi nemaivazute de sarmana omenire ? Oare omul nu-si „va veni in sine” ca sa se pocaiasca si sa mearga pe calea lui Dumnezeu ? Exact contrar se intampla. Rezistenta morala a omului a slabit continu si pacatul ia proportii, si ameninta ca sa atraga inca si pe cei alesi, pentru ca raul este cu mai multe capete, iar atacul puterilor intunericului se generalizeaza. Nu mai ramme decat pocainta noastra curata si neintarziata. Pocainta, postul si rugaciunea sunt singurele arme ale crestinului cu care poate sa lupte ca sa schimbe hotararea lui Dumnezeu pentru multele infricosari care ne asteapta.
Sf. Scriptura si istoria Bisericii noastre este plina de exemple unde Dumnezeu, ascultand rugaciunile fiilor Sai credinciosi, a schimbat hotararea si le-a daruit mantuirea. Mantuirea Ninivei este un asemenea exemplu, fiindca pocainta, rugaciunea si postul locuitorilor au schimbat hotararea lui Dumnezeu, de a distruge Ninive.
Si astfel si frecventele cereri ale credinciosilor pentru evitarea secetei, sau a altor primejdii si calamitati, care ar putea veni, in general au rezultatul scontat. Cu toate acestea este nevoie de pocainta sincera si de schimbarea modului de viata.
Proorociile cuviosului Lavrentie (al Cernigovului), despre ultimele timpuri
Stareţul Lavrentie, cel ce dobândise din belşug Duhul lui Dumnezeu, vorbea adesea cu fiii săi duhovniceşti despre ultimele timpuri, prevenindu-i că trebuie să fie atenţi şi veghetori, deoarece Antihristul este aproape.
Părintele spunea că va fi un război a toată lumea, încât nimeni şi nimic nu va rămâne, decât doar prin văgăuni.
Se vor lupta şi vor rămâne doar două sau trei state şi vor hotărî: „Haideţi să alegem un singur împărat pentru toată lumea. Şi îl vor alege”.
In ultimele timpuri, adevăraţii creştini vor fi deportaţi, iar bătrânii şi neputincioşii vor fugi după dânşii.
Despre Antihrist, stareţul, luminat de Duhul Sfânt, spunea: „Va veni timpul când vor umbla după semnături pentru un singur împărat pe pământ. Şi toţi oamenii vor fi înscrişi. Vor merge prin case, iar acolo vor fi soţul, soţia, copiii. Atunci soţia va încerca să-şi convingă soţul: «Hai să semnăm, avem copii, doar nu le vei mai putea cumpăra nimic». Dar soţul va spune: «Tu fă cum vrei, dar eu sunt gata să mor şi pentru Antihrist nu voi semna»”.
Iată ce tablou cutremurător oferă viitorul!
„Va veni timpul, spunea cuviosul părinte Lavrentie, când şi bisericile închise vor fi restaurate nu numai în exterior, dar vor fi amenajate şi în interior. Vor auri cupolele bisericilor şi ale clopotniţelor. Iar când vor încheia totul, va veni acel timp când se va înscăuna Antihristul. Rugaţi-vă ca Domnul să ne dea timp să ne întărim pentru că ne aşteaptă vremuri înfricoşătoare. Şi vedeţi cu câtă viclenie se pregăteşte totul? Toate bisericile vor fi mai frumoase ca niciodată, dar nu va putea intra nimeni în acele biserici.
Antihrist se va încorona ca împărat la Ierusalim într-o splendidă biserică cu participarea preoţilor şi a Patriarhului.
Orice om va putea veni şi pleca din Ierusalim fără nici un fel de oprelişti. Să vă străduiţi sa nu mergeţi pentru că totul va fi spre ademenire şi înşelare.
Antihrist se va trage dintr-o fată evreică desfrânată, având douăsprezece generaţii de desfrânare. Copilul va fi foarte capabil şi deştept, mai ales de atunci de când, fiind foarte mic, de doisprezece ani, plimbându-se cu mama lui prin gradină, se va întâlni cu satana, care ieşind din însăşi bezna întunericului, va intra în el. Băiatul se va cutremura de frică, dar satana îi va spune: «Nu te teme, te voi ajuta». Din acest copil se va coace în chip de om Antihrist.
La încoronarea lui, când se va citi Simbolul de credinţă, el nu va permite să fie citit corect: unde vor fi cuvintele «lisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu» se va recunoaşte numai pe sine.
Atunci Patriarhul va exclama: «Acesta este Antihrist!» şi Patriarhul va fi ucis.
La încoronare Antihrist va purta mănuşi şi când le va scoate, pentru a-şi face cruce, Patriarhul va observa că la degete nu are unghii, ci copite, lucru ce îl va încredinţa că este Antihrist.
Vor veni din cer proorocii Enoh şi Ilie, care vor spune tuturor că a venit Antihrist: «Acesta este Antihrist, să nu credeţi în el». Acesta îi va ucide pe prooroci, dar aceştia vor învia şi se vor înălţa la cer.”
Monahia Evlampia, în casa căreia a trăit sfântul, în timp ce mănăstirea era închisă, a păstrat în amintire următoarele: „Era în anul 1939. Părintele a discutat o noapte întreagă. Nu am putut să pricep cu cine a discutat. Nu am îndrăznit să intru şi să văd. Dimineaţa părintele a spus: «Maică, am avut musafiri şi tu ai fost martoră». Atunci am întrebat: «Pe cine?». Stareţul a răspuns cu bucurie: „Proorocul lui Dumnezeu Ilie şi dreptul Enoh. Ei au discutat cu mine despre ultimele încercări ale lumii, despre Rusia, despre împăratul ortodox şi despre Antihrist. Ei au mai spus că va veni să stea de vorbă cu mine Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul»”.
In anul 1949, noaptea, sfântul stareţ Lavrentie s-a învrednicit de vizita Evanghelistului Ioan Teologul. Era pe data de 26 septembrie pe stil vechi. Ei au discutat aproape şapte ore. Sfântul Evanghelist a completat cele spuse de proorocul Ilie şi dreptul Enoh şi i-a mai spus şi despre arătarea Crucii Domnului, despre învierea morţilor şi înfricoşata judecată a lui Hristos.
Antihrist va cunoaşte toate vicleniile diavoleşti şi va face false minuni. Pe el îl va asculta şi îl va vedea, în acelaşi timp, întreaga lume. Sfântul lui Dumnezeu, mărturiseau arhiepiscopul Simon, arhiepiscopul Teodosie, episcopul Iacob şi arhimandritul Teofan, spunea: „Fericit şi preafericit va fi omul care nu va dori şi nici nu va vedea faţa spurcată a lui Antihrist. Cine va vedea şi va asculta cuvântul hulitor de Dumnezeu a lui Antihrist, făgăduinţele pentru toate bunurile pământeşti, acela va fi ademenit şi va merge cu închinăciune înaintea lui şi împreună cu el va pieri şi va arde în focul cel veşnic”.
Ei l-au întrebat pe părintele: „Cum vor fi toate acestea?”. Stareţul a răspuns cu lacrimi: „în locurile cele sfinte va fi necurăţia pustiirii şi se vor arăta mârşavii ademenitori ai lumii care vor înşela oamenii ce s-au lepădat de Dumnezeu şi care vor săvârşi false minuni. După ei se va arăta Antihrist şi toată lumea îl va vedea deodată”. Părinţii l-au întrebat pe sfânt: „Unde? In locurile sfinte? In biserică?”. Cuviosul a răspuns: „Nu în biserică, ci în fiecare casă. In colţul unde stau acum sfintele icoane vor sta maşini ademenitoare, care vor înşela oamenii. Mulţi vor spune: trebuie să vedem şi să auzim noutăţile. In aceste noutăţi se va arăta Antihrist”.
„Pe oamenii răi îi va însemna cu peceţi. Creştinii vor fi urâţi. Vor începe ultimele prigoane împotriva sufletului creştinesc care va refuza pecetea satanei. Prigoanele vor începe la Ierusalim, iar apoi în toată lumea se va vărsa ultima picătură de sânge pentru Numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dintre voi mulţi vor vedea acele timpuri înfricoşătoare.
Peceţile vor fi în aşa fel încât se va vedea cine a primit-o şi cine nu. Creştinul nu va mai putea nici cumpăra şi nici vinde nimic. Dar nu vă întristaţi: Domnul nu îi va lăsa pe fiii Lui… Nu trebuie să vă temeţi! Biserici vor fi, dar creştinul ortodox nu va putea să intre, deoarece acolo nu se va mai aduce jertfa nesângeroasă a lui Iisus Hristos, căci acolo va fi adunătură „satanică”.
Pentru această fărădelege, pământul va înceta să mai rodească, iar din cauza lipsei de ploaie se va crăpa peste tot; vor fi asemenea crăpături încât omul va putea cădea în ele. Creştinii vor fi   omorâţi sau deportaţi în locuri pustii. Dar Domnul îi va ajuta şi îi va hrăni pe urmaşii Săi.
Evreii, de asemenea, vor fi adunaţi într-un singur loc. Unii evrei, care au trăit cu adevărat după Legea lui Moise, nu vor primi pecetea lui Antihrist. Ei vor aştepta momentul şi vor fi atenţi la problemele lor. Ei ştiu că strămoşii lor nu L-au recunoscut pe Hristos ca Mesia, dar Dumnezeu le va deschide ochii şi nu vor primi pecetea satanei, ci vor recunoaşte pe Hristos şi vor împăraţi cu Hristos.
Toţi oamenii slabi vor merge după satana şi când pământul nu va mai rodi, oamenii vor veni la dânsul să le dea pâine, iar el va spune: „Pământul nu dă pâine. Eu nu pot face nimic”.
De asemenea, nu va fi nici apă, căci toate râurile şi lacurile vor seca. Această nenorocire se va prelungi trei ani şi jumătate, dar de dragul aleşilor Săi, Domnul va scurta aceste zile. In acele zile încă vor mai fi luptători puternici, stâlpi ai Ortodoxiei, care vor fi sub înrâurirea rugăciunii lui Iisus. Domnul îi va acoperi cu harul Său atotputernic şi nu vor vedea acele false semne, care vor fi pregătite pentru toţi oamenii.
Repet încă o dată că nu se va putea merge la acele biserici, pentru că nu va fi harul în ele.
O soră, ascultând această discuţie, a întrebat: „Cum va fi? Nu aş vrea să ajung acele timpuri!”. „Tu eşti tânără, ai putea să aştepţi”, a spus stareţul. „Este înfricoşător!”. „Dar tu să alegi una din două: cele pământeşti sau cele cereşti”. „Va fi război, a continuat părintele şi unde va fi război, acolo oamenii nu vor mai fi. Inainte de acest război, Domnul va trimite oamenilor slabi unele boli şi ei vor muri. In timpul lui Antihrist nu va fi moarte.
Al treilea război mondial nu va fi pentru pocăinţă, ci pentru distrugere”.
Sora a spus: „Este bine că va fi război, pentru că unii vor fi trecuţi în rândul mucenicilor”.
Părintele a replicat: „Nu, dacă cei credincioşi vor fi udaţi cu sânge, atunci se vor număra cu mucenicii, dar dacă vor fi necredincioşi, atunci vor merge în iad”.
„Pot să şi piară unii”, a spus sora.
Dar părintele a răspuns: „Pe cei slabi, Dumnezeu îi va lua, iar alţii se vor curăţa prin boli. Unii, care la război îşi vor înmuia păcatele lor în sânge, vor fi număraţi cu mucenicii. Iar pe cei mai puternici, Domnul îi va lăsa să se întâlnească cu El. Până ce nu se va întregi cu cei ce se mântuiesc numărul martorilor lui Dumnezeu, pustiit prin căderea unei părţi a îngerilor, Domnul nu va veni la judecată.
Dar în ultimul timp Domnul îi va trece în ceata îngerilor şi pe cei vii, înscrişi în cartea vieţii,.
„Restaurarea bisericilor va continua până la venirea lui Antihrist şi pretutindeni va fi o frumuseţe nemaipomenită, spunea stareţul. Iar voi să fiţi cumpătaţi cu reparaţiile la biserica noastră, mai ales privind partea exterioară. Rugaţi-vă mai mult, mergeţi la biserică, mai ales la Liturghie, la care se aduce jertfa nesângeroasă pentru păcatele întregii lumi. Spovediţi-vă şi împărtăşiţi-vă mai des cu trupul şi sângele lui Hristos şi Domnul vă va întări.
Domnul este milostiv: acei evrei care vor refuza să primească pecetea lui Antihrist şi vor striga că aceasta este o înşelătorie, iar nu Mesia, se vor mântui”.
Părintele discuta cu ierodiaconul Gheorghe, plângea cu amar şi spunea: „Multă preoţime va pieri în timpul lui Antihrist”. Părintele Gheorghe i-a spus: „Cum să fac să nu pier, doar eu sunt diacon?”. Părintele a răspuns: „Nu ştiu”. Atunci diaconul a început să plângă şi căzând la picioarele stareţului îl implora să se roage pentru el, pentru a se feri de iad. Stareţul s-a rugat şi a spus: „Bine, aşa va fi, te vei îmbolnăvi de cap şi vei intra în împărăţia cerurilor”.
Cele spuse de stareţ s-au împlinit. Noi îl ştiam pe acest diacon de la Lavra Peşterilor din Kiev. Era un călugăr foarte virtuos. Deodată s-a îmbolnăvit de cap şi în scurt timp a murit.
Părintele plângea deseori cu lacrimi: „Este plin iadul cu sufletele oamenilor… Şi întind şi pe pământ iadul. Toţi demonii vor ieşi şi vor fi în oamenii care nici nu îşi fac cruce, nici nu se roagă, ci doar ucid oameni. Iar uciderea este întâiul păcat. Demonii se vor strădui să ademenească cât mai mulţi oameni cu acest păcat”.
Extras din cartea „Sfantul Lavrentie al Cernigovului”,Ed. Bunavestire, Galati 2003

 

Publicat în Despre proorocii, Fără categorie | Lasă un comentariu

Predica Pr. Xenofont in Duminica Samarineanului milostiv-Schitul Radeni

Despre darul înainte vedereii….despre minuni și false minuni…

 

 

Publicat în Fără categorie, Pr.Xenofont | Lasă un comentariu

Cuvîntul Sfîntului Efrem Sirul –  despre cum se biruie dracul curviei

Related imageNu numai prin depărtarea de bucate, ci şi prin oprirea ochilor, ca să nu vadă deşertăciuni, se surpă dracul curviei, că în ochiul cel neînfrînat este preacurvia, după cum şi Domnul a mărturisit: Amin zic vouă, că tot cel ce caută la femeie spre a o pofti pe ea, iată, a preacurvit cu dînsa în inima lui (Matei 5, 28). Pe această preacurvie o dezrădăcinează cel ce îşi are ochiul jos, iar sufletul către Domnul; şi cel ce şi-a stăpînit pîntecele şi-a stăpînit şi privirea. Căci cumplit vînzător este ochiul cel împrăştiat, iar celelalte patimi dintru aceasta se aprind. Iar războiul privirii chinuieşte pe suflet, şi cînd este de faţă şi cînd nu este, arzînd mintea cu pofta.
Adică, ce zic, iubiţilor? A auzit cineva dulce glăsuire de muzică şi a trecut. Apoi a auzit glas de jale; şi plînsul a alungat dulcea glăsuire a muzicii. Aşijderea încă, a gustat cineva miere şi apoi a gustat ceva amar, iar amărăciunea a împins afară dulceaţa mierii din gîtlej. La fel şi mirosirea. A mirosit cineva vreo dulceaţă oarecare, apoi a mirosit şi împuţiciune rea. Şi împuţiciunea cea rea a stins dulceaţa mirosirii. Apoi iarăşi, s-a atins cineva de apă rece, după aceea s-a atins de apă fierbinte, iar căldura fiebinţelii a înlăturat răceala apei. Dar războiul ochiului celui împrăştiat arde pe minte cu pofta, şi fiind, şi nefiind materia de faţă. Încă şi visuri năluceşte în inimă, fiindcă dracii zugrăvesc ispita în cuget şi războiesc mintea, închipuind în imaginaţie ispita. Pentru aceasta Proorocul se roagă, zicînd: Întoarce ochii mei ca să nu vadă deşertăciune (Psalmi 118, 37), că înşelăciunea poftei schimbă mintea cea fără de răutate şi întru biruirea ochilor este toată osteneala dracilor.
Deci, cînd vine dracul să închipuiască ispita şi să zugrăvească în cugetul tău frumuseţea vreunei femei pe care ai văzut-o vreodată sau ceva din cele asemenea, adu-ţi în mijloc frica de Dumnezeu şi gîndul la cei ce dorm în morminte. Gîndeşte-te la ziua ieşirii tale, cînd sufletul tău se va despărţi de trup. Ia în minte înfricoşatul şi groaznicul glas pe care îl vor auzi cei ce s-au lenevit la lucrurile dreptăţii şi poruncile lui Hristos nu le-au păzit: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui, unde este plîngerea şi scrîşnirea dinţilor, întru întunericul cel mai dinafară (Matei 25, 41; 22, 13); adu-ţi aminte de viermele cel neadormit şi de munca cea fără de sfîrşit (Marcu 9, 44). Acestea gîndindu-le şi pomenindu-le, pofta dulceţii se va risipi din cugetul tău, precum se risipeşte ceara de faţa focului, că diavolii nu pot sta împo­tri­va fricii de Dumnezeu. Că cel ce nu se împotriveşte poftei, ci se răspîndeşte cu neînfrînare, slobozindu-şi ochii, negreşit şi-a plecat şi cugetul către patimi. Şi, de n-ar fi fost ruşinea omenească, de multe ori şi trupul şi l-ar fi stricat.
Deci, de nu se va trezvi unul ca acesta şi de nu va pune înaintea ochilor săi frica de Dumnezeu, nu va întîrzia să-şi strice şi trupul. Că acestui drac ce sfătuieşte a răspîndi ochii, alt drac îi urmează, care fireşte cu trupul lucrează păcatul. Că dacă va vedea cel de al doilea pe cel dintîi că a putut pleca sufletul spre răspîndire, îndată începe a-l sfătui să lucreze păcatul şi cu trupul. Şi începe întru acest fel a sfătui şi a zice către cel biruit de ochi: „Iată, cu voirea ai păcătuit şi cu inima ai preacurvit. Acum şi din poruncă ai căzut şi păcatul călcării de poruncă s-a scris ţie acum. Deci, acum săvîrşeşte-ţi pofta ta, că aceeaşi este şi a lucra şi a gîndi. Deci, îndulceşte-te de pofta ta.”
Dar tu să nu te pleci socotelilor lui, fiindcă zice Apostolul: Că gîndurile lui nu ne sînt necunoscute (2 Corinteni 2, 11). Că întru aceasta voieşte să vîneze sufletul tău. Ascultă o pildă pentru aceasta: Un tînăr oarecare, avînd trei fecioare iubite, s-a dus într-o ţară îndepărtată. Şi, zăbovind el, una din fecioare şi-a luat bărbat. A doua, biruindu-se, a curvit şi a rămas îngreuiată. Iar cealaltă fecioară a zis întru sine: De nu m-aş ruşina de oameni, şi eu mi-aş lua mie bărbat. Şi a început fecioara a se năluci în nişte gînduri ca acestea. Dar şi-a adus aminte de tînărul cel din călătorie, de la care luase arvuna împreună cu celelalte fecioare. Şi căindu-se, a plîns pentru gîndurile rele ce s-au suit în inima ei.
Deci, cînd va veni tînărul, care dintre cele trei fecioare îi va fi lui bine primită? Au nu cea de pe urmă care numai a gîndit şi nimic rău nu a lucrat? Ci încă s-a şi pocăit pentru gîndirea cea rea! Pentru aceasta este nevoie a zice dracului celui ce sfătuieşte către fapta păcatului celui fără de lege: Deşi cu ochiul am căzut şi cu inima am preacurvit, însă pe această inimă care a preacurvit cu suspinuri negrăite o voi zdrobi, şi voi spăla cu lacrimi ochiul ce a căzut, că inima înfrîntă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi (Psalmi 50, 18). Lui I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.
Bibliografie: Cuviosul Efrem Sirul, Cuvinte sfătuitoare, Editura Credinţa strămoşească, 1998

 

Publicat în despre desfrânare, Fără categorie, Sf,Efrem Sirul | Lasă un comentariu

CUVÎNTUL SFÎNTULUI IOAN GURA DE AUR  –  DESPRE POFTA TRUPEASCĂ

Image result for CUVÎNTUL SFÎNTULUI IOAN GURA DE AUR - DESPRE POFTA TRUPEASCĂNimic nu zideşte aşa de mult precum buna orînduială, precum pacea, precum dragostea; după cum şi cele împotrivă risipesc. Şi putem vedea aceasta nu numai întru cele duhovniceşti, ci şi întru toate celelalte. Căci – ori la horă, ori la corabie, ori la car, ori la oaste – dacă vei tulbura rînduiala şi, scoţînd pe cele mari din locul lor, vei vîrî pe cele mici în rînduiala acelora, toate le-ai stricat şi aşa cele de sus s-au făcut jos. Deci noi să nu stricăm rînduiala, nici capul să-l facem mai jos şi picioarele sus. Iar aceasta se face cînd socoteala cea dreaptă o vom arunca-o jos, iar poftele, mînia, iuţimea şi dulceaţa le vom pune împotriva părţii celei cuvîntătoare (raţionale, n. n.). Pentru aceea, mult este viforul, şi multă este tulburarea şi nesuferită furtuna, fiindcă toate se cuprind de întuneric.
De voieşti, să cercetăm întîi lucrarea urîtă şi de ruşine care se face de aici, apoi paguba. Aşadar, cum ne va fi aceasta luminată şi foarte-cunoscută? Să aducem în mijloc un om care să se afle astfel, adică unul care să îndrăgească o curvă şi să fie stăpînit de pofta necuvioasă, şi atunci vom vedea rîsul acesta. Căci ce poate fi mai de ruşine şi mai de ocară decît cel ce stăruie la uşile caselor curvelor, şi i se dă palme de către muiere curvă, şi plînge, şi se tînguieşte şi îşi ruşinează slava sa? Iar de voieşti să vezi şi paguba, socoteşte cheltuiala banilor, primejdiile pentru cele mai de pe urmă, războiul împotriva celorlalţi îndrăgitori ai ei, loviturile, rănile ce i se aduc asupra dintru acest fel de lupte. […]
Care cuvînt va arăta viforul gîndurilor aceluia? Valurile? Negura? Şi, unde sînt valuri şi vifor ca acesta, ce dulceaţă poate fi? Nu este niciuna, ci tulburare, durere şi nori întunecoşi, care, în loc de ploaie, aduc multă scîrbă, ceea ce se întîmplă celor ce poftesc frumuseţe străină. De aceea, cei ce nicidecum nu poftesc sînt în mai multă dulceaţă decît cei ce poftesc. La aceasta, nimeni nu va grăi împotrivă.
Dar eu zic că şi cel ce pofteşte, dar stăpîneşte pofta, se desfătează mai mult decît cel ce se îndulceşte adeseori de curvă. Căci, deşi dovedirea este mai grea, însă şi aşa este de nevoie a îndrăzni la cuvînt. Căci se face mai grea nu pentru firea lucrului, ci pentru că nu sînt ascultători vrednici de filosofia aceasta. Fiindcă ce este mai dulce celui ce iubeşte – spune-mi! – a fi defăimat de ibovnică, sau a o trece cu vederea şi a se cinsti? Arătat că aceasta! Căci – spune-mi! – pe cine va cinsti mai mult curva: pe cel ce îi slujeşte şi e robit de dînsa, sau pe cel ce s-a făcut mai presus de mrejele ei şi zboară mai sus decît laţurile ei? Fiecăruia este arătat că pe acesta! Şi către cine va avea mai multă sîrguinţă: către cel căzut sau către cel ce încă nu a căzut? Negreşit, către cel ce încă nu a căzut! Care va fi mai poftit: cel prins, sau cel ce încă nu s-a prins? Cel ce încă nu s-a prins! Iar de nu credeţi, voi aduce dovedirea din faptele voastre. Către care muiere va avea cineva mai multă dragoste: către cea care se pleacă lui cu lesnire şi se dă pe sine lui, sau către cea care se leapădă de el şi îi face supărare? Arătat este că spre aceasta! Căci mai mult se aprinde de aici pofta. Deci şi la muieri va fi la fel: ele îl vor cinsti şi îl vor lăuda mai mult pe cel care le trece cu vederea!
Iar dacă aceasta este adevărată, atunci şi aceea este adevărată de asemenea: cel ce e cinstit şi iubit mai mult este în mai mare dulceaţă. La fel, şi un voievod lasă o cetate care s-a luat o dată, iar lîngă ceea ce se împotriveşte stăruie cu toată osîrdia. Şi vînătorul ce are dobitocul vînat închis în întuneric – precum curva pe ibovnic – aleargă după cel ce fuge.
Însă acela se îndulceşte de poftă – se va zice – iar acesta nu se îndulceşte. Dar spune-mi: socoteşti că este puţină dulceaţă a nu fi acela ruşinat, nici a robi poruncilor tiranice (ale curvei, n. n.), nici a fi purtat şi învîrtit de ea ca un rob, dîndu-i-se palme, fiind scuipat şi împins peste cap? Pentru că, dacă cineva va cerceta acestea cu de-amănuntul şi va putea să adune ocările lor, iuţimile cele dese, urîciunile şi toate celelalte pe care le ştiu numai cei ce le pătimesc, va afla că orice război are mai multe răstimpuri de pace decît viaţa cea ticăloasă a acestora. Deci – spune-mi! – care dulceaţă? Cea din împreunare, cea vremelnică şi scurtă? Dar pe aceasta o apucă îndată război, valuri, tulburare şi nebunie!
Acestea s-au zis de noi ca şi cum ar fi vorbit cineva cu nişte tineri desfrînaţi care nu prea suferă să audă cuvinte despre Împărăţia Cerurilor şi despre gheena. Iar cînd şi pe acestea le vom aduce în mijloc, nici nu este cu putinţă a spune cîtă este dulceaţa celor înfrînaţi cînd plăsmuieşte întru sine cununile, darurile, convorbirea cu Îngerii, lauda înaintea a toată lumea, îndrăzneala, acele nădejdi bune şi fără de moarte!
Dar împreunarea are oarecare dulceaţă! – zic ei – iar cel înfrînat nu (simte dulceaţa, n. n), fiindcă totdeauna se luptă cu sila firii. Dar (nu este aşa, n. n), căci sila şi tulburarea este mai mult la cel ce curveşte, pentru că mult cutremur este în trupul lui şi el pătimeşte mai cumplit decît toată marea ce se învăluie de valuri, niciodată stînd împotriva poftei, ci pururea rănindu-se de dînsa, precum cei ce sînt stăpîniţi de draci şi neîncetat sînt sfărîmaţi de duhurile cele viclene. Iar cel înfrînat, neîncetat rănind pofta ca un biruitor viteaz, dobîndeşte dulceaţa cea prea-bună şi mai dulce decît nenumărate ca acestea, împodobindu-se totdeauna cu biruinţa aceasta, şi cu ştiinţa gîndului cea bună şi cu semnele de biruinţă cele luminate. Iar dacă, după împreunare se odihneşte puţin acela, nimic nu e aceasta, fiindcă iarăşi vine asupră-i viforul, iarăşi valuri. Iar cel ce iubeşte înţelepciunea nu lasă nici să înceapă tulburarea aceasta, nici să se ridice marea, nici să strige fiara. Dar – chiar dacă acesta, ţinîndu-şi pornirea, suferă oarecare silă – totuşi celălalt se răneşte neîncetat, împungîndu-se şi nesuferind strechea. Primul este asemenea unuia care ar fi oprit cu frîul un cal sălbatic care turbează şi se împotriveşte şi l-ar fi ţinut cu tot meşteşugul. Iar cel ce se pleacă (patimii, n. n.) ca să fugă de osteneală, este asemenea unuia care ar fi purtat pretutindeni de acel cal, fiind tras de el.
Nimeni să nu mă osîndească pentru că acestea s-au grăit mai luminat decît se cuvenea. Căci nu voiesc să mă împodobesc cu cuvinte cinstite, ci să-i fac cinstiţi pe ascultători. De aceea, nici Proorocii, vrînd să taie desfrînarea iudeilor, nu cruţă vreun cuvînt de acest fel, ci se ating de ei încă mai descoperit decît noi întru cele ce am grăit acum. Căci şi doctorul, vrînd să scoată putreziciunea, nu socoteşte cum îşi va păzi mîinile curate, ci cum va izbăvi pe bolnav de putreziciune. La fel, cel ce voieşte să-l facă înalt pe cel smerit, se smereşte el mai întîi. Iar cel ce se sîrguieşte să junghie pe cel ce îl vrăjmăşeşte, se sîngerează şi pe sine împreună cu acela, şi aceasta îl face mai strălucit. Şi – de vreme ce nimeni, văzînd pe vreun ostaş întorcîndu-se de la război mînjit cu sînge şi cu creieri, nu îl urăşte, nici nu se întoarce de către dînsul pentru aceasta, ci mai ales se minunează – tot aşa facem şi noi cînd vedem pe cineva că, după ce a junghiat pofta, se întoarce mînjit de sînge, şi mai mult ne minunăm de el şi ne facem părtaşi cu el la luptă şi la biruinţă şi zicem către cei ce iubesc: „Arătaţi-ne nouă dulceaţa cea din poftă!” Căci cel înfrînat are dulceaţa de la biruinţă, iar tu de nicăieri nu ai niciuna!
Iar voi ziceţi că (dulceaţa n. n.) din împreunare este mai luminată şi mai petrecătoare. Dar tu ai din acea desfătare ceva puţin şi care nici nu se vede, iar de la ştiinţă acela are veselia şi mai mare, şi totdeauna, şi mai dulce. Fiindcă împreunarea cu femeia nici nu poate, precum iubirea de înţelepciune, să păzească sufletul aşa de netulburat şi să-l înalţe. Căci, celui ce socoteşte firea dulceţii, faptul de a avea bună ştiinţă a gîndului, a fi lăudat de toţi şi a aştepta bune nădejdi este mai dulce decît toate. După cum, la cel ce ştie firea mîhnirii, cele dimpotrivă sînt mai întristătoare şi mai cu durere decît toate, ca, de pildă: a fi ocărît de toţi, a se pîrî pe sine însuşi, a tremura şi a se teme de cele ce vor să fie şi de cele de acum.
Ca să se facă mai luminată ceea ce zic, să zicem că unul, avînd muiere, sparge căsătoria aproapelui şi se îndulceşte cu acest rău furtişag, desfătîndu-se de cea îndrăgită. Apoi, să punem împotriva acestuia pe altul, care se mulţumeşte cu muierea sa. Şi, ca să se facă biruinţa mai multă şi mai luminată, acesta din urmă să poftească şi pe aceea ce curveşte, dar să-şi ţină pofta şi să nu facă nici un rău. Şi am plăsmuit fapta aşa – măcar că lucrul acesta nu este curată înfrînare – ca mai mult să cunoşti cîtă este dulceaţa faptei bune. Deci, punîndu-i împreună, să-i întrebăm pe amîndoi: „A cărui viaţă este mai dulce?” Şi-l vei auzi pe unul fălindu-se şi săltînd pentru biruinţa împotriva poftei. Cît despre celălalt, nici nu trebuie a aştepta să te înştiinţezi ceva de la dînsul, pentru că îl vei vedea că se află mai ticălos decît cei legaţi în temniţă, chiar dacă va tăgădui de nenumărate ori. Căci de toţi se teme şi îi bănuieşte: de muierea sa, de bărbatul prea-curvei, de însăşi prea-curva, de casnici, de prieteni, de părinţi, şi de umbre şi de sine. Şi, ceea ce este mai cumplit decît toate: are ştiinţa gîndului strigînd asupră-i, lătrînd în toate zilele. Iar dacă va socoti şi Judecata lui Dumnezeu, nu va putea nici să stea. Dulceaţa este scurtă, iar durerea dintru aceasta pururea-petrecătoare. Căci şi seara, şi noaptea, şi în pustie, şi în cetate – pretutindeni – urmează pîrîşul, arătînd sabie ascuţită şi muncile cele nesuferite, istovindu-l şi uscîndu-l cu frică. Iar cel înfrînat este izbăvit de toate acestea şi este în slobozenie. El îi vede fără sfială şi cu ochi slobozi pe toţi: pe muierea sa, pe copii, pe prieteni. Iar dacă cel ce pofteşte, dar se stăpîneşte, va dobîndi atîta dulceaţă, atunci decît care liman, decît care alinare nu va avea sufletul mai dulce şi mai blînd cel ce nici nu pofteşte, ci curat se înfrînează? De aceea, vei vedea că cei ce prea-curvesc sînt mai puţini, iar înfrînătorii mai mulţi. Iar dacă prea-curvia ar fi mai dulce, pe aceasta ar fi ales-o cei mai mulţi. Şi să nu-mi vorbeşti de frica legilor; pentru că nu aceasta îi ţine pe ei, ci mărimea necuviinţei, şi aceea că mai multe sînt cele de mîhnire decît cele dulci şi hotărîrea ştiinţei gîndului. […]
Căci ce altceva este dulceaţa, fără numai izbăvire de grijă, de frică şi de mîhnire, şi a nu fi biruit de nimic? Fiindcă cine este în dulceaţă? Spune-mi! Oare cel ce turbează, se necăjeşte şi se împunge de multe pofte, şi nici întru sine nu este? Sau cel ce este izbăvit de toate valurile acestea şi, ca într-un liman, şade în iubirea de înţelepciune? Oare nu este arătat că acesta!? […] Pentru aceasta, aşadar, răutatea are numai nume al dulceţii, iar nu dulceaţă, de dulceaţă este lipsită. Mai înainte de îndulcire este turbare, nu dulceaţă; iar după îndulcire, îndată se stinge şi ea. Deci – dacă nici la început, nici pe urmă după aceea – nu se vede dulceaţa (păcatului, n. n.), unde şi cînd se va arăta?
Şi ca să înţelegeţi mai luminat ceea ce zic, cu pildă să cercăm cuvîntul. Ia aminte: cineva s-a biruit de pofta unei muieri frumoase şi chipeşe. Acesta, pînă cînd nu va dobîndi pofta, este asemenea cu cei ieşiţi din minte şi nebuni. Iar după ce o va dobîndi, a stins pofta. Deci, dacă nici la început nu are dulceaţă şi nu se veseleşte, pentru că turbare este lucrul, dar nici la sfirşit, pentru că, odată cu împreunarea, încetează strechea, unde o vom afla pe ea aşadar?
Căci – precum într-un ger mare, toate mădularele îngheaţă şi sînt moarte – tot astfel, tremurînd în viforul păcatelor, sufletul nu lucrează nimic dintru ale sale, fiind îngheţat ca de ger de ştiinţa gîndului. Căci, ceea ce este la trup frigul, aceasta este la suflet ştiinţa cea rea a gîndului. De aceea se face şi frică, deoarece nimic nu este mai fricos decît cel pironit la lucrurile vieţii acesteia. Unul ca acesta vieţuieşte viaţa lui Cain, tremurînd în toate zilele. Şi nici nu mai zic de morţi şi pagube, căci, şi fără de acestea, se teme de nenumărate greşeli. […] Multă este frica, multă este nebărbăţia. Că nu numai la primejdii neîndrăzneţ este unul ca acesta, ci şi la toate celelalte. […] De va vedea vreo copilă frumoasă, îndată se cutremură, robindu-se, şi ca un cîine turbat urmează năravului aceluia, deşi ar trebui a face împotrivă.
Căci, cînd vei vedea femeie frumoasă, să nu socoteşti cum să dobîndeşti pofta, ci cum să te izbăveşti de poftă. Dar – zice el – cum este cu putinţă aceasta?, căci a pofti nu este a voinţei mele! Dar a cui? Spune-mi! A ispitirii dracului! Socoteşti, aşadar, că este drac care vrăjmăşuieşte? Atunci nevoieşte-te şi te luptă cu boala! Dar nu pot!, zice.
Vino, dar, să te învăţăm mai întîi aceasta, că ceea ce ţi se întîmplă este a trîndăvirii tale şi că tu ai dat intrare dracului dintru început. Iar acum, de vei voi, îl vei împinge pe el cu multă lesnire. Căci, spune-mi: Cei ce prea-curvesc o fac fiind stăpîniţi de poftă sau doar pentru că poftesc primejdii? Este arătat că fiind stăpîniţi de poftă. Deci dobîndesc oare iertare? Nicidecum! De ce? Pentru că greşala este a lor. Dar pentru ce îmi împleteşti silogisme? – zice. Eu ştiu că voiesc să împing şi să gonesc patima, dar nu pot, şi ea stă asupră-mi, şi mă necăjeşte şi mă chinuieşte cumplit! Voieşti cu adevărat să o împingi şi să lepezi – o, omule! – dar nu faci cele ce sînt ale celor ce o împing şi o leapădă. Şi pătimeşti asemenea unuia care, fiind cuprins de friguri, se cufundă în apă rece şi zice: Cîte socotesc şi aflu vrînd să sting frigurile, dar nu pot, ci mai mult îmi aprind fierbinţeala! Deci, să vedem, nu cumva şi tu faci cele ce aprind, socotind însă că le afli pe cele ce sting? „Nu!”, zice acela. Spune dar, ce te-ai ispitit să faci ca să stingi patima? Şi ce este ceea ce creşte patima? […]
Veniţi, dar, să vorbim despre pofta aceasta a trupurilor şi să vedem de unde creşte răul. Căci aşa vom cunoaşte dacă vina este a noastră ori nu. Şi, dacă este a noastră, vom face totul ca să o biruim. Iar dacă nu este a noastră, de ce ne sfărîmăm în zadar şi de ce nu iertăm, ci învinuim pe cei stăpîniţi de dînsa?
Deci, de unde se naşte pofta aceasta? Din frumuseţea feţei – zice (curvarul, n. n.) – anume cînd va fi frumoasă şi chipeşă ceea ce răneşte. În zadar şi în deşert zici acestea! Pentru că, dacă frumuseţea feţei ar fi tras îndrăgitorii, pe toţi i-ar fi avut îndrăgitori o copilă ca aceasta. Iar dacă nu-i are pe toţi, pofta nu este a firii şi nici din frumuseţea feţei nu se face, ci din ochii cei desfrînaţi. Căci – cînd, căutînd cu iscodire, te vei minuna şi vei pofti – atunci ai primit săgeata!
Dar – zice – cine va putea, cînd va vedea muiere frumoasă, să n-o laude? Deci, dacă nu este a voinţei noastre a ne minuna de unele ca acestea, atunci nici pofta nu este în stăpînirea noastră! Taci, omule! Pentru ce amesteci toate împreună, pretutindeni înconjurînd, dar nevrînd a vedea rădăcina răului? Căci pe mulţi văd că se minunează şi laudă, dar nu poftesc.
Dar – zice – cum este cu putinţă ca cei ce se minunează, să nu poftească? Nu te tulbura, fiindcă aceasta vin să v-o spun, dar aşteaptă! Şi vei auzi pe Moisi minunîndu-se de fiul lui Iacov şi zicînd: „Şi era Iosif frumos la chip şi foarte frumos la faţă.” Deci, oare poftea cel ce grăia acestea? Nicidecum! Fiindcă nici nu-l vedea pe cel ce îl lăuda. […] Oare David nu era foarte frumos şi rumen, şi avea frumuseţe a ochilor? – frumuseţe a ochilor care este partea cea mai silitoare a frumuseţii. Deci, oare s-a biruit cineva spre pofta lui? Nicidecum! Deci pofta nu se naşte numaidecît împreună cu mirarea. […] De aici este arătat că boala aceasta nu este a frumuseţii trupului, nici a podoabei, ci a sufletului celui trîndav şi amăgit. Căci mulţi, văzînd nenumărate muieri frumoase, s-au dat pe dînşii la cele mai urîte. Deci, de aici, este arătat că pofta nu vine de la frumuseţe. […]
Aşadar, care este pricina? Fiindcă, dacă pofta nu este de la frumuseţe, de unde are începutul şi rădăcina? Oare de la drac viclean? Cu adevărat, are şi de acolo, dar nu este aceasta ce se caută, ci dacă nu cumva sîntem şi noi pricinuitori. Pentru că vrăjmăşia nu este numai a aceluia, ci, împreună cu acela, de la noi mai întîi. Căci această boală rea nu se naşte de nicăieri din altă parte decît din obicei, din măgulirea vorbelor, din petrecerea deşartă şi din nelucrare. Pentru că mare este, cu adevărat, puterea obiceiului, atît de mare, încît se preface în silă a firii. Iar dacă este lucru al obiceiului a o naşte pe ea, tot adevărat este că şi a o stinge. Fiindcă mulţi, poftind, aşa au încetat de a pofti, de vreme ce nu vedeau feţele pe care le pofteau. Pentru puţină vreme, acest lucru pare amar şi foarte greţos, dar cu vremea se face dulce, şi nici dacă vom voi nu este cu putinţă a mai întoarce patima de aici înainte.
Dar dacă – zice – mă voi robi fără de obicei, din vederea cea dintîi? Şi aici pricina este nelucrarea trupului, sau hrana, sau faptul că nu porţi grija de datoriile cele cuviincioase şi nu petreci în lucruri de nevoie. Căci, înconjurînd ca un rătăcit, unul ca acesta cade în tot răul. Şi cel ce voieşte robeşte un astfel de suflet ca pe un copil rătăcit. Căci, de vreme ce obiceiul sufletului este să lucreze, cînd vei înceta lucrarea lui întru cele bune, el este silit să nască altele, fiindcă nu poate sta fără de lucru. Precum pămîntul – cînd nu se seamănă, nici nu se sădeşte – răsare de la sine iarbă, tot astfel şi sufletul, cînd nu are să lucreze ceva din cele de nevoie, negreşit se dă pe sine la lucruri rele, poftind a lucra. Şi – precum ochiul nu încetează de a vedea, şi de aceea va vedea rele cînd nu vor fi înaintea lui lucruri bune – tot aşa şi gîndul, dacă se depărtează de la cele de nevoie, se învîrteşte de-aici la cele nefolositoare. Căci din multe locuri este arătat că îndeletnicirea şi grija poate să împingă cea dintîi bîntuială. Deci, cînd vei vedea muiere frumoasă şi vei pătimi ceva către dînsa, nu mai căuta la ea şi te-ai izbăvit!
Şi cum voi putea – zice – să nu mai caut la ea, de vreme ce sînt tras de poftă? Dă-te la altele care trag sufletul: la cărţi, la griji de nevoie, la apărarea şi ajutorarea celor nedreptăţiţi, la rugăciuni, la cugetarea şi grija pentru cele ce vor să fie. Cu unele ca acestea leagă sufletul! Aşa, vei îndrepta nu numai patima cea proaspătă, ci o vei lepăda cu uşurinţă şi pe cea întărită şi veche de mulţi ani. Căci, dacă ocara – precum e vorba de obşte -înduplecă pe cel ce pofteşte să înceteze pofta, cum nu cu mult mai vîrtos vor birui răul aceste duhovniceşti descîntece, numai de vom voi să ne depărtăm? Dar, dacă vom vorbi şi vom petrece împreună cu cele ce ne săgetează cu astfel de săgeţi, vom hrăni boala. Aşadar, cum voieşti să se stingă focul, aprinzînd flacăra în toate zilele? Şi acestea despre obicei s-au zis de noi către cei tineri, deoarece, către bărbaţi şi către cei ce ştiu să filosofeze, mai tare decît toate este frica lui Dumnezeu, aducerea aminte de gheena şi pofta Împărăţiei Cerurilor. Pentru că acestea sînt de ajuns a stinge focul.
Iar împreună cu acestea, socoteşte şi că nimic alt nu este ceea ce vezi fără numai flegmă, sînge şi zeamă de hrană putredă. Dar luminoasă este floarea feţei!, zice. Dar nimic nu este mai luminos decît florile din pămînt, ci şi acestea putrezesc şi se vestejesc. Aşadar, nici aici nu lua aminte la floare, ci pătrunde cu mintea mai în lăuntru şi, ridicînd cu mintea acea piele frumoasă, iscodeşte cele ce sînt sub dînsa. Căci şi trupul celor hidropici străluceşte lumina şi nimic urît nu are faţa de deasupra, însă, împingîndu-ne de gîndirea zemei ce se află înăuntru, nu putem să-i sărutăm pe unii ca aceştia.
Dar fraged – zice – este ochiul şi întorcător, sprinceana este întinsă bine, perii genelor negri şi lumina ochiului blîndă şi ochiul lin! Însă vezi că şi acestea nimic alt nu sînt fără numai nervi, vine, pieliţă şi artere. Nu alergaţi aşadar la noroi! Căci, cum că trupul curvei este doar noroi, nu întreb pe nimeni altul, ci pe tine, cel ce te tăvăleşti în noroi. Oare nu te ruşinezi de tine? Oare, după păcat, nu te socoteşti că eşti necurat? Pentru aceasta, rogu-vă, fugiţi de curvie şi de muma ei, de beţie.
De ce semeni unde nu este cu putinţă a secera, iar, mai ales, chiar de vei secera, multă ruşine îţi aduce ţie rodul? Căci, de se va naşte copil, şi pe tine te-a ruşinat, şi el s-a nedreptăţit, făcîndu-se din pricina ta copil din curvie şi de neam rău. Şi, măcar de îi vei lăsa lui nenumăraţi bani, cel născut din curvă şi din slujnică este necinstit în casă, necinstit în cetate, necinstit în divan. Necinstit eşti încă şi tu, şi cînd trăieşti, şi după moarte. Pentru că, deşi te vei duce de aici, rămîn pomenirile lucrării urîte şi de ruşine! Pentru ce, dar, ruşinezi toate?
Pentru ce semeni unde brazda se sîrguieşte să strice rodul, unde multe sînt pricinile sterpiciunii? Unde, mai înainte de naştere, este moarte, căci şi pe curvă nu o laşi să rămînă numai curvă, ci o faci şi ucigătoare de oameni. Văzut-ai – din beţie se naşte curvie, din curvie prea-curvie, din prea-curvie ucidere? Iar, mai ales, ceva mai rău şi decît uciderea. Căci nici nu am cum să numesc lucrul acesta, fiindcă nu îl omoară născut, ci îl opreşte şi de a se naşte. Aşadar, pentru ce ocărăşti darul lui Dumnezeu, şi te lupţi cu legile Lui? Şi alergi după lucrul ce este blestem ca după blagoslovenie, şi faci jitniţă de junghiere jitniţa naşterii, şi pe muiere, care s-a dat spre facerea de copii, o găteşti spre ucidere? Căci ea, ca să fie totdeauna lesnicioasă şi drăgăstoasă spre întrebuinţarea ibovnicilor şi să tragă mai mult argint, nu se leapădă nici acestea a face, mare foc grămădind pe capul tău. Fiindcă, deşi această faptă rea este a ei, vina se face a ta! Iar de aici urmează şi închinări la idoli. Pentru că multe, ca să fie iubite, meşteşugesc descîntece şi vrăji, farmece de dragoste şi altele nenumărate.
Însă, după atîta lucrare de ocară şi de ruşine, după ucidere, după închinări la idoli, lucrul acesta le pare multora că este fără nici o dare de seamă, chiar şi celor ce au muieri. Acestora grămada răutăţilor le este şi mai mare. Căci de aici se pornesc otrăviri, dar nu asupra pîntecelui întru care s-a făcut curvia, ci asupra muierii ce a fost nedreptăţită, şi nenumărate vrăjmăşii şi chemări de draci, şi farmece, şi războaie în toate zilele şi sfezi neîmpăcate şi neîncetate gîlcevi. De aceea, şi Pavel – după ce a zis: „Nu la curvii şi la necurăţenii” – a adăugat: „nu la sfadă şi la rîvnire”, ştiind războaiele ce se nasc de aici, răsturnările caselor, nedreptăţile copiilor celor de bun neam, răutăţile cele nenumărate. Deci, ca să scăpăm de acestea toate, să ne îmbrăcăm întru Hristos şi împreună cu El să fim totdeauna, pentru că aceasta este a ne „îmbrăca”, a nu rămînea niciodată lipsiţi de Dînsul, a Se arăta El întru noi, prin sfinţenia noastră, prin blîndeţe. […]
Bibliografie: Sfîntul Ioan Gură de Aur, Puţul şi împărţirea de grîu (57 de predici de Sfîntul Ioan Gură de Aur), Editura Bunavestire, Bacău, 1995
Publicat în despre desfrânare, Fără categorie, Sf.Ioan Gură de Aur | Lasă un comentariu

Cum sa ne spovedim si sa ne impartasim

CUVÂNT AL SFÂNTULUI NICODIM AGHIORITUL DESPRE SFÂNTA TAINĂ A SPOVEDANIEI

Immagine correlata

Cuvînt înainte

După cum, la rînduiala firii, Dumnezeu n-a purtat de grijă numai să fim sănătoşi în viaţa aceasta, ci să şi dobîndim sănătatea cu osebite doctorii şi tămăduiri cînd ne vom îmbolnăvi trupeşte, În acelaşi chip, şi la rînduiala Darului, El n-a purtat de grijă numai ca să ne naştem a doua oară duhovniceşte, sănătoşi, prin Sfîntul Botez, ci şi să dobîndim sănătatea cea duhovnicească, cînd ne vom îmbolnăvi sufleteşte, cu o baie curăţitoare şi doctorie minunată. Şi aceasta nu este altceva decît Taina Sfintei Mărturisiri. […]
Dar, o, nenorocire! Această baie curăţitoare şi minunată doctorie, adică mărturisirea cea folositoare de suflet, s-a făcut astăzi la creştini o Taină prea puţin folositoare! Căci, socotind că se curăţă în această baie, n-au ajuns nici măcar să se spele – după cum zice Solomon: Fiul rău pe sine se judecă a fi drept, şi de întinăciune nu s-a spălat. (Pilde 30, 13) – de vreme ce unii dintre dînşii sau nu se mărturisesc niciodată, sau se mărturisesc foarte rar, iubind, ticăloşii, mai bine să se tăvălească în noroiul păcatelor lor ca dobitoacele decît să alerge la această baie şi să se cureţe. Alţii se mărturisesc, e adevărat, însă nu precum se cuvine, pentru că nu se spovedesc cu cea mai cuviincioasă cercetare a conştiinţei şi a păcatelor lor, nici cu zdrobirea şi umilinţa cea trebuincioasă, nici cu o voinţă hotărîtoare ca de aici înainte să nu mai păcătuiască, nici cu facerea canonului care se cuvine – că acestea toate alcătuiesc mărturisirea cea plăcută lui Dumnezeu. Ci se mărturisesc fără de nici o cercetare, fără de nici o umilinţă, fără de hotărîre şi fără de împlinirea canonului, mai pe scurt spus, se spovedesc numai pentru obicei, …CONTINUAREA AICI:

CUVÂNT AL SFÂNTULUI NICODIM AGHIORITUL DESPRE SFÂNTA TAINĂ A SPOVEDANIEI
https://deasaimpartasirecunevrednicieosandavesnica.wordpress.com/2017/03/24/cuvant-al-sfantului-nicodim-aghioritul-despre-sfanta-taina-a-spovedaniei/

***********

Sf.Dimitrie al Rostovului – ADEVARATA POCÂINTĂ

Image result for Sf.Dimitrie al RostovuluiAdevarata pocainta consta nu numai în a-ti marturisi sincer pacatele tale parintelui duhovnic, ci si în a nu te mai întoarce la ele. Si nu numai sa nu te întorci la pacate, dar sa si plângi cu inima zdrobita pentru acelea pe care le-ai facut înainte; si nu numai sa plângi pentru ele, dar sa le si îndrepti prin nevointele pocaintei, nevointe care nu numai ca ar fi pe masura pacatelor facute de noi, dar le-ar si întrece pe acestea. Desarta este pocainta celui care vrea ca printr-o înfrânare de scurta vreme de la mâncare si printr-un post de o zi sa acopere îmbuibarea si betia lui repetata! Nefolositoare este si pocainta aceluia care crede ca printr-o omorâre de scurta durata a trupului îsi poate curata pacatele grele, de moarte, savârsite timp de multi ani! Nedreapta este si pocainta celui care nadajduieste ca prin câteva suspine si câteva batai în piept sa îndrepte multele lui nedreptati! Îndoielnica este iertarea pacatelor celui care gândeste ca prin lacrimi putine, fara ostenelile si nevointele specifice adevaratei pocaint……
CONTINUAREA AICI
Sf.Dimitrie al Rostovului – ADEVARATA POCÂINTĂ
https://deasaimpartasirecunevrednicieosandavesnica.wordpress.com/2017/11/08/sf-dimitrie-al-rostovului-adevarata-pocainta/

**********

Ce pagube îşi pricinuiesc mîntuirii lor cei care păcătuiesc cu nădejdea că se vor mărturisi şi se vor pocăi?

Image result for CUVÎNTUL SFÎNTULUI NICODIM AGHIORITUL - DESPRE POCĂINŢĂ
CUVÎNTUL SFÎNTULUI NICODIM AGHIORITUL – DESPRE POCĂINŢĂ
Cei ce păcătuiesc cu nădejdea mărturisirii nu ştiu ce este mărturisirea. Ei socotesc că mărturisirea nu este altceva decît doar a spune cu de-amănuntul duhovnicului păcatele lor. Şi, arătîndu-le cu luare aminte, ei cred că prin asta au făcut totul. Pentru aceasta, cînd se pregătesc de mărturisire, toată silinţa lor este ca să-şi aducă aminte de păcatele ce le-au făcut. Iar după mărturisire, altă grijă nu au decît numai să-şi aducă bine aminte dacă nu cumva li s-a întîmplat să uite vreun păcat. Şi, crezînd că această sîrguinţă şi grijă este destulă pentru a se împăca cu Dumnezeu, socotesc că drumul care duce la cer nu mai este strîmt – după cum ne spune Evanghelia: Strîmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă(Matei 7, 14) – ci este mai lat decît străzile cetăţilor. Şi ce osteneală este a spune păcatele noastre duhovnicului, după ce ne-am obişnuit din copilărie a le spune? Şi, dacă toată mărturisirea ar sta numai în aceasta, atunci păcătoşii cei fără de ruşine, care se laudă cu păcatele lor şi le povestesc în adunările lor ca pe nişte mari isprăvi, ar fi mai bine pregătiţi pentru a se mărturisi curat. Căci ei înşişi îşi mărturisesc păcatele lor, şi încă fără sfială. În aceste fel, mărturisirea ar fi ca o negustorie, săvîrşită numai cu gura. Sau ar fi numai o descărcare a gîndurilor de la inimă. Adevărul însă nu este acesta. Căci adevărata mărturisire are ca scop de a-l întoarce pe păcătos de la păcate, deci de a-l face să se abată de la ele şi să alerge iarăşi la Dumnezeu. Cu toate că este nevoie şi de această arătare a păcatului prin gura păcătosului, ca să-l audă duhovnicul, să-l ierte şi să-l îndrepte prin canon, dar numai mărturisirea singură nu este de ajuns, căci trebuie şi o durere lăuntrică a inimii pentru păcatele făcute. Durere care trebuie să aibă aceste trei întăritoare: întîi, să fie lucrătoare, în al doilea rînd să fie desăvîrşită şi în al treilea, să fie mai presus de fire. De aceea, şi la mărturisirea ta, frate, de va lipsi numai una din aceste trei întăritoare ale durerii, atunci ea va fi ca aceea a lui Saul, sau ca aceea a lui Antioh, sau ca aceea a lui Iuda[7]. Căci pocăinţa acestora a fost numai cu gura, nu şi cu inima. Şi, de vreme ce aceste trei întăritoare ale durerii inimii sînt atît de necesare, după cum este necesară iertarea păcatelor noastre de Dumnezeu, de aceea doresc ca să ţi le lămuresc aici, iubitule, pomenindu-le una cîte una:
CONTINUAREA AICI:
Ce pagube îşi pricinuiesc mîntuirii lor cei care păcătuiesc cu nădejdea că se vor mărturisi şi se vor pocăi?
https://deasaimpartasirecunevrednicieosandavesnica.wordpress.com/2017/11/08/ce-pagube-isi-pricinuiesc-mintuirii-lor-cei-care-pacatuiesc-cu-nadejdea-ca-se-vor-marturisi-si-se-vor-pocai/

**********************

Cuvîntul Sf Simion Noul Teolog despre împărtășirea cu vrednicie și nevrendicie

Related imageCuvîntul al IV-lea. Despre pocăinţă şi umilinţă şi din ce lucruri le poate cîştiga cineva. Despre lacrimi fără de care nu este cu putinţă a ajunge cineva la curăţie şi nepătimire
Cuvîntul al IV-lea. Despre pocăinţă şi umilinţă şi din ce lucruri le poate cîştiga cineva. Despre lacrimi fără de care nu este cu putinţă a ajunge cineva la curăţie şi nepătimire[…] În adevăr, dacă omul nu plînge în fiecare zi şi noaptea înaintea lui Dumnezeu, apoi nici atunci cînd vrea să se împărtăşească cu Dumnezeieştile Taine nu va putea să se tînguie şi să plîngă cît de puţin, sau să verse vreo lacrimă după Dumnezeu. Cum să plîngă cel căruia îi vin rar lacrimile, fie din vreo neştiinţă, fie din vreo întîmplare oarecare? Ceea ce nu mi se pare un lucru de mirare, pentru că mulţi nici la ieşirea sufletului nu plîng şi nu lăcrimează. De aceea mi se pare că nici nu sînt mulţi cei ce plîng, ci foarte puţini şi lesne de numărat. Iar dacă şi acest lucru îl socotesc cu neputinţă, şi anume: să se împărtăşească cu Dumnezeieştile Taine totdeauna cu lacrimi, vai de nebunia lor! Vai de nesimţirea lor! Vai şi mie pentru nebunia celor ce zic acestea şi întunecarea şi lenevirea lor! Dacă s-ar fi judecat singuri, nu ar fi judecaţi de însăşi cuvintele lor. Dacă s-ar fi îngrijit de pocăinţă nu ar fi răbufnit că lucrul este cu neputinţă. Dacă ar face fapte mîntuitoare nu s-ar lipsi cu totul de acest dar al lui Dumnezeu. Dacă ar agonisi frica lui Dumnezeu în inimile lor, ar mărturisi că este cu putinţă a plînge şi a lăcrima nu numai în vremea împărtăşirii cu Dumnezeieştile Taine, ci de-a pururi şi în tot ceasul.
CONTINUARE AICI:
Cuvîntul Sf Simion Noul Teolog despre împărtășirea cu vrednicie și nevrendicie
https://deasaimpartasirecunevrednicieosandavesnica.wordpress.com/2017/11/08/cuvintul-sf-simion-noul-teolog-despre-impartasirea-cu-vrednicie-si-nevrendicie/

***********************

Publicat în Broșura „Cum sa ne spovedim si sa ne impartasim”, Fără categorie | Lasă un comentariu