Predica Părintelui Xenofont la Duminica lui Zaheu vameșul – Schitul Rădeni

 

Anunțuri
Publicat în Fără categorie, Pr.Xenofont | Lasă un comentariu

Comunicatul Preoților ortodocși slujitori la Schitul Rădeni împreună cu Preoții susținători cu privire la Proiectul de rezoluție referitor la provocările actuale la adresa luptei antiecumeniste . Viitoarea sinaxă va avea loc pe data de 25 ianuarie 2018 în orașul Roman

Image result for schitul rădeni
COMUNICAT
Ca urmare a publicării în mass media a unui proiect de rezoluție referitor la provocările actuale la adresa luptei antiecumeniste, noi, preoții ortodocși slujitori la Schitul Rădeni, împreună cu preoții susținători, facem următoarele precizări:
1.    Acest proiect de rezoluție a fost conceput de un număr foarte mic de preoți care au evitat să se consulte cu majoritatea preoților îngrădiți de erezie. Cuvântul rezoluție înseamnă o hotărâre luată de un colectiv în urma unei dezbateri. În situația noastră această dezbatere nu a avut loc, de aceea rezoluția propusă este o construcție lipsită de temelie.
2.    Provocarea cea mai gravă din ultima vreme  la adresa luptei antiecumeniste o constituie acțiunea preoților dezbinători care în loc să participe la o sinaxă clericală care urmărește să întrunească toți preoții ortodocsi îngrădiți de erezie lansează în mod pripit și unilateral un proiect de rezoluție prin care urmăresc obținerea unor adeziuni individuale – fără dezbatere din partea preoților și laicilor.
3.    Atragem atenția că, lansarea în public a unor hotărâri amestecate, care nu au la bază nicio dezbatere prealabilă, dovedește în mod clar pericolul manipulării la care se expun semnatarii rezoluției.
4.    Cei ce doresc să semneze un proiect de rezoluție mai întâi trebuie să aștepte să fie rezolvate problemele teologice controversate și eliminate toate concepțiile greșite. Abia după aceea se poate elabora o strategie teologică și pastorală sub forma unei rezoluții care trebuie acceptată de către toți.
5.    De aceea recomandăm preoților și laicilor care s-au implicat în lupta antiecumenistă să nu semneze acel proiect de rezoluție apărut în ultimile zile.
6.    Întrucât există suspiciuni asupra sinaxei clericale ce urmează a se desfășura în 25 ianuarie în orașul Roman, aducem la cunoștința tuturor că scopul acesteia este de a rezolva în lumina învățăturii Sfinților Apostoli și Sfinților Părinți toate problemele apărute până acum, fapt pentru care dorim participarea tuturor preoților care s-au îngrădit de erezia ecumenistă. Cu toată deschiderea și bunăvoința îi invităm și pe semnatarii proiectului-rezoluție. Cu ocazia sinaxei urmărim să elaboram o strategie unanim acceptată care să asigure atât pacea și unitatea între noi cât și eficiența în lupta în care ne-am angajat.
Preoți semnatari:
 Protosinghel Elefterie
Protosinghel Ieronim
Ieromonah Pamvo
Ieromonah Andrei
Preot Calinic Roman
Ieromonah Spiridon
Protosinghel Antim
Protosinghel Mina
Ieromonah Vichentie
Ieromonah Ghervasie
Ieroschimonah Xenofont
Ieroschimonah Tihon
Preot Vasile Savin
Preot Emanuel Oros
Preot Daniel Popa
Preot Ciprian Staicu
Publicat în Fără categorie, Schitul Rădeni | Lasă un comentariu

Predica Părintelui Xenofont – Vindecarea celor zece leproși- Schitul Rădeni

Publicat în Fără categorie, Pr.Xenofont | Lasă un comentariu

Fără smerenie, nici om, nici înger nu poate sta înaintea Feţei Atotputernicului Dumnezeu, a Cărui smerenie veşnică este de necuprins.

Related imageSmerenia lui Hristos ne deschide calea către marea virtute a iubirii, iar omul este purtat spre ea de Duhul Sfânt, asemeni unui roib mânat de Însuşi Dumnezeu. Smerenia lui Hristos sălăşluieşte în îngeri şi în sfinţi. Serafimii au câte şase aripi: cu două îşi acoperă faţa, cu două picioarele, iar cu două zboară în jurul tronului lui Dumnezeu, strigând: „Sfânt, Sfânt, Sfânt…” (vezi Isaia 6, 2-3).
Aşadar, ei zboară numai cu două aripi, aducând slavă Domnului, iar celelalte patru le acoperă goliciunea, adică firea lor zidită, vădindu-le smerenia înaintea lui Dumnezeu. Ei ştiu că, fiind făptură, existenţa lor are un început şi că numai Dumnezeu este fără de început.
Cele patru aripi ale smereniei dau putere celorlalte două cu care ei Îl slăvesc neîncetat pe Făcătorul lor. Astfel lucrează taina smereniei în rândul îngerilor.
Fără smerenie, nici om, nici înger nu poate sta înaintea Feţei Atotputernicului Dumnezeu, a Cărui smerenie veşnică este de necuprins.
Smerenia lui Hristos ne deschide calea către marea virtute a iubirii, iar omul este purtat spre ea de Duhul Sfânt, asemeni unui roib mânat de Însuşi Dumnezeu. Însă iubirea nu-şi poate păstra strălucirea, nici prospeţimea şi nici buna mireasmă, dacă nu este dreasă cu sarea smereniei, căci Domnul Îşi descoperă tainele Sale numai celor cu adevăraţi smeriţi.
Arhimandrit Zaharia Zaharou, Adu-ţi aminte de dragostea cea dintâi (Apocalipsa 2, 4-5) – Cele trei perioade ale vieţii duhovniceşti în teologia Părintelui Sofronie, Editura Doxologia, Iaşi, 2015
Publicat în Despre smerenie, Fără categorie | Lasă un comentariu

Luați aminte la „proorocii mincinoși”…nu vă lăsați amăgiți de cei ce fățărnicesc adevărul!!

Omul care-i învață pe alții nu din experiență duhovnicească, ci din cărți, seamănă, după cum Isaac Sirul, cu un pictor care, făgăduindu-i apă unui însetat, o zugrăvește cu culori pe perete. Necazul mai constă și în aceea că cel ce s-a dedicat prematur activității învățătorești rămâne el însuși neroditor; această înclinație devine o mare piedică în calea luării-aminte la sine, a vederii propriilor neputințe, a căutării propriei vindecări.
Pe de altă parte, la baza unei asemenea atitudini greșite stau slava deșartă, părerea de sine, prețuirea de sine, trufia minții
La fel pot lucra înclinarea spre lenevie, năzuința de a scăpa de osteneala cea grea a luptei lăuntrice cu sine și înlocuirea acestei munci cu una ușoară – cea de a-i învăța pe alții
Toată lumea a fost întotdeauna bolnavă – și este și acum – de această patimă. Toate personalitățile cu o minte cât de cât excepțională au năzuit întotdeauna să-i învețe pe alții și să-i convertească la teoriile născocite de către ei; toți filosofii, toți gânditorii religioși, toți începătorii ereziilor s-au străduit din răsputeri să-și răspândească ereziile; toate sectele religioase doresc să atragă în cursele lor cât mai mulți oameni. Așadar poate exista o mulțime de stimuli, de imbolduri neharice la a propovădui și a-i atrage pe alții la credința proprie. Tocmai de aceea nu trebuie să ne încredem în aceste porniri lăuntrice de „râvnă” ale noastre, care ne împing să-i convertim pe toți la calea adevărată, așa cum făceau, cu harul lui Dumnezeu, Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți – luminătorii Bisericii. 
Se prea poate aceste patimi rele, care se ascund în noi, să ne împingă să ne mutăm grija de la mântuirea propriului suflet la mântuirea celorlalți, ca în felul acesta să poată rămâne libere în inima noastră – iar noi, mântuindu-i pe alții, putem pieri. „Nu vă faceți voi mulți învățători, fraților, știind că noi, învățătorii, mai mare osândă vom primi”, zice Apostolul Iacov (Iac. 3, 1).
Image result for despre mândrie„Trufiei îi place să-i învețe pe alții”: trebuie creștinul începător să se facă învățător aproapelui în lucrurile care țin de credință?…Cum visezi tu sa le impartasesti altora lumina daca tu insuti esti cufundat inca in intuneric? Vindeca-te mai inainte pe tine insusi – iar daca nu poti, plange-ti orbirea”.
https://deasaimpartasirecunevrednicieosandavesnica.wordpress.com/2018/01/04/trufiei-ii-place-sa-i-invete-pe-altii-trebuie-crestinul-incepator-sa-se-faca-invatator-aproapelui-in-lucrurile-care-tin-de-credinta-cum-visezi-tu-sa-le-impartasesti-altora-l/
Se prea poate aceste patimi rele, care se ascund în noi, să ne împingă să ne mutăm grija de la mântuirea propriului suflet la mântuirea celorlalți, ca în felul acesta să poată rămâne libere în inima noastră – iar noi, mântuindu-i pe alții, putem pieri. 
„Nu vă faceți voi mulți învățători, fraților, știind că noi, învățătorii, mai mare osândă vom primi”, zice Apostolul Iacov (Iac. 3, 1).
Slava deșartă ne împinge să ne facem învățătorii altora….dar nu știu sărmanii că Dumnezeu nu primește jertă din mînă spurcată….
Este foarte trist că am ajuns așa timpuri să vedem mulțime de dezbinări care se creează între noi cei care sîntem în dreapta credință.
Am găsit acest link pe net ,unde un anume monah afirmă faptul că ecumeniștii,cei care sînt în tabăra pomenitorilor NU MAI AU HAR….și vine el cu tot felul de argumente ,texte trunchiate de la Sfinți să demnonstreze că nu mai este HAR LA POMENITORI…!!
ASTE E O MINCIUNĂ!…..CĂCI HARUL ESTE….noi am rupt comuniunea cu ei să ne îngrădim de erezie, dar asta nu înseamnă ca HARUL NU MAI ESTE….
Acest monah ,este promovat de un anume mirean pe nume Costache (https://www.facebook.com/costachemmihai?fref=pb&hc_location=friends_tab&pnref=friends.all) care vine cu tot felul de texte bune de la Sf.Ignatie Briancianinov ca mai apoi să strecoare așa otravă ca să smintească și să amăgească pe cei slabi….!!strașnic paravan și-a creat vrăjmașul să poată amăgi pe cei naivi!
AȘA CĂ LUAȚI AMINTE DE LA CINE LUAȚI HRANĂ CA NU CUMVA HRANA SĂ FIE AMESTECATĂ CU OTRAVĂ….

Ar fi mai bine bine ca acel monah ce a făcut acea postare să stea să-și plîngă păcatele ,nu să facă atîtea sminteală printre creștini cu atîtea mulțime de postări MINCINOASE….căci cu așa postări să nu cumva să se osîndească smintind atâtea suflete care vor accepta cele ce postează el și pe lîngă păcatele personale o să mai răspundă și ptr fiecare suflet smintit în parte …și nu cumva să audă cuvîntul Mântuitorului care leagă piatra de gît si-i aruncă în mare pe cei ce smintesc pe cei de lîngă ei.
Căci Dumnezeu nu primeste jertfă din mâna celui mândru.
Dumnezeu insa nu vrea nici macar ca indreptarile Lui sa fie graite de o gura necurata, caci zice Scriptura:
Iar pacatosului i-a zis Dumnezeu:
 Pentru ce povestesti indreptarile Mele si iei legamantul Meu in gura ta?” (Ps 49, 17).
Nu lasa deci legamantul Sau sa fie luat intr-o gura necurata, dar va da Trupul Sau intr-o asemenea gura?
*****
17.Iar păcătosului i-a zis Dumnezeu: “Pentru ce tu istoriseşti dreptăţile Mele şi iei legământul Meu în gura ta?
18. Tu ai urât învăţătura şi ai lepădat cuvintele Mele înapoia ta.
20. Gura ta a înmulţit răutate şi limba ta a împletit vicleşug.
21. Şezând împotriva fratelui tău cleveteai şi împotriva fiului maicii tale ai pus sminteală.
**********
CEI CARE SE CRED CA-L MARTURISESC PE DUMNEZEU….SA STIE CA…DUMNEZEU NU PRIMESTE JERTFA DIN MANA SPURCATA….
https://deasaimpartasirecunevrednicieosandavesnica.wordpress.com/2016/01/17/cei-care-se-cred-ca-l-marturisesc-pe-dumnezeu-sa-stie-cadumnezeu-nu-primeste-jertfa-din-mana-spurcata-2/
Asa că să ia aminte cei care fac pe apostolii răspîndind în dreapta  și în stânga tot felul de minciuni crezănd că aduc închinare lui Dumnezeu ,….ca nu cumva să aibă surprize să se trezească pe scaunul acuzatilor.Căci și cu faptele bune te poți osîndi.

****

…cu faptele noastre bune ne putem osîndi?…. Ilie Miniat : ”dacă Dumnezeu nu ne va osindi pentru păcatele noastre ,ne va osindi pentru faptele noastre bune”…
https://deasaimpartasirecunevrednicieosandavesnica.wordpress.com/2017/04/09/cu-faptele-noastre-bune-ne-putem-osindi-ilie-miniat-daca-dumnezeu-nu-ne-va-osindi-pentru-pacatele-noastre-ne-va-osindi-pentru-faptele-noastre-bune/
„de ne va ierta Dumnezeu păcatele,poate să ne găsească vrednici de iad din faptele noastre bune neținînd realitatea corect.
Credem că am făcut multe milostenii,sau multe rugăciuni,sau zile de post,sau cite alte fapte bune și de se va  verifica pe fiecare în parte,atunci se va vedea cu cite păcate este înfășurată chiar și fapta pe care noi o socotim bună.
Publicat în Despre înșelare, Fără categorie | 2 comentarii

„Trufiei îi place să-i învețe pe alții”: trebuie creștinul începător să se facă învățător aproapelui în lucrurile care țin de credință?…Cum visezi tu sa le impartasesti altora lumina daca tu insuti esti cufundat inca in intuneric? Vindeca-te mai inainte pe tine insusi – iar daca nu poti, plange-ti orbirea”.

Image result for despre mândrieSe prea poate aceste patimi rele, care se ascund în noi, să ne împingă să ne mutăm grija de la mântuirea propriului suflet la mântuirea celorlalți, ca în felul acesta să poată rămâne libere în inima noastră – iar noi, mântuindu-i pe alții, putem pieri. 
„Nu vă faceți voi mulți învățători, fraților, știind că noi, învățătorii, mai mare osândă vom primi”, zice Apostolul Iacov (Iac. 3, 1).
“Chiar daca vei rascumpara sute de robi crestini din  robia paganilor si le vei da libertatea, asta nu te va mantui daca in acelasi timp vei ramane  in robia patimilor”.
Asadar, dupa cum se vede din spusele Sfintilor Parinti, a invata, a indruma, a povatui nu este nici pe departe de folos pentru fiecare, desi pare un lucru atat de laudabil – pe cand a te adanci in cunoasterea propriilor neputinte, a cauta vindecarea lor, este un lucru de prima intaietate pentru oricine.

************

68-„Trufiei îi place să-i învețe pe alții”: trebuie creștinul începător să se facă învățător aproapelui în lucrurile care țin de credință?
Pe fondul râvnei duhovnicești, provenite din trufie, din aprinderea omului cu slava deșartă, din părerea de sine, se dezvoltă adeseori patima de a-i învăța pe alții. 
În vremea noastră a devenit un lucru obișnuit ca fiecare să-și învețe și să-și moralizeze aproapele, deși foarte des se fac învățători cei care încă n-au făcut nici măcar câțiva pași în viața creștină, ci doar i-au aruncat o privire prin ușa întredeschisă. Cum se întâmplă adeseori în ziua de astăzi, omul, după ce și-a petrecut toată viața în necredință și în păcate, s-a pocăit și și-a schimbat întrucâtva modul de viață, a mers de câteva ori la biserică sau a stat câteva zile la mănăstire, a aflat câteva legi și concepții creștine, a făcut cunoștință cu unele reguli și rânduieli bisericești. În mod nemeritat, începe să se mândrească, și îndată începe să-i învețe și să-i mustre pe apropiații săi, pe prieteni și rude, să le reproșeze necredința, neîmbisericirea, chiar sa-i acuze că sunt slujitori ai satanei și așa mai departe. 
În numeroase cazuri, proaspătul convertit, care a început să-i „îndrepte” pe apropiații săi, să se străduie din răsputeri să-i convertească, să le mântuiască sufletele, ajunge el însuși să se poticnească nu după multă vreme, ajunge să cadă și să se întoarcă la viața păcătoasă de mai înainte
Iar cei pe care el îi mustra, văzându-l în stare jalnică, atribuie creștinismului însuși inutilitatea și neputința și se îndepărtează și mai mult de biserică, de Dumnezeu.
Cei mai mulți dintre noi, îndată ce citesc în cărțile duhovnicești ceva instructiv sau sesizează o idee interesantă, se grăbesc să-i „servească” aproapelui, spre „învățătură”, ceea ce au citit, să-l moralizeze, să-i dea sfaturi cu privire la aplicarea unei regului sau alteia din Sfinții Părinți, deși ei înșiși nu s-au folosit încă de regulile acelea și nici nu au de gând să se folosească.
În ziua de azi, foarte des cei ce au crezut nu trăiesc în duhul credinței, ci doar înțeleg în mod raționalist momente disparate ale științei creștine, le răstălmăcesc, le împărtășesc aproapelui fără să se folosească de această bogăție ei îșiși. 
Cât de răspândit este acum fenomenul următor: toată viața religioasă a omului începe și se termină doar în cap, fără să ajungă la inimă; intră cunoștințe religioase prin auz, prin rațiune, sunt rumegate în minte, întoarse pe toate fețele, reinterpretate, adeseori prelucrate în manieră proprie – și prin limbă sunt imediat exteriorizate și date aproapelui drept lucruri luate din experiență duhovnicească autentică, din viață. 
O asemenea cunoaștere nepusă la încercare, necâștigată prin suferință prin viața făptuitoare, prin luptă, este însă deșartă. 
Omul care-i învață pe alții nu din experiență duhovnicească, ci din cărți, seamănă, după cum Isaac Sirul, cu un pictor care, făgăduindu-i apă unui însetat, o zugrăvește cu culori pe perete. Necazul mai constă și în aceea că cel ce s-a dedicat prematur activității învățătorești rămâne el însuși neroditor; această înclinație devine o mare piedică în calea luării-aminte la sine, a vederii propriilor neputințe, a căutării propriei vindecări.
Pe de altă parte, la baza unei asemenea atitudini greșite stau slava deșartă, părerea de sine, prețuirea de sine, trufia minții
La fel pot lucra înclinarea spre lenevie, năzuința de a scăpa de osteneala cea grea a luptei lăuntrice cu sine și înlocuirea acestei munci cu una ușoară – cea de a-i învăța pe alții
Toată lumea a fost întotdeauna bolnavă – și este și acum – de această patimă. Toate personalitățile cu o minte cât de cât excepțională au năzuit întotdeauna să-i învețe pe alții și să-i convertească la teoriile născocite de către ei; toți filosofii, toți gânditorii religioși, toți începătorii ereziilor s-au străduit din răsputeri să-și răspândească ereziile; toate sectele religioase doresc să atragă în cursele lor cât mai mulți oameni. Așadar poate exista o mulțime de stimuli, de imbolduri neharice la a propovădui și a-i atrage pe alții la credința proprie. Tocmai de aceea nu trebuie să ne încredem în aceste porniri lăuntrice de „râvnă” ale noastre, care ne împing să-i convertim pe toți la calea adevărată, așa cum făceau, cu harul lui Dumnezeu, Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți – luminătorii Bisericii. 
Se prea poate aceste patimi rele, care se ascund în noi, să ne împingă să ne mutăm grija de la mântuirea propriului suflet la mântuirea celorlalți, ca în felul acesta să poată rămâne libere în inima noastră – iar noi, mântuindu-i pe alții, putem pieri. „Nu vă faceți voi mulți învățători, fraților, știind că noi, învățătorii, mai mare osândă vom primi”, zice Apostolul Iacov (Iac. 3, 1).
Iata ce spun despre aceasta Sfintii Parinti.
Un batran a zis: „Sa nu incepi sa-i inveti pe altii inainte de vreme, altfel toata viata ta vei ramane cu neajuns la intelegere“.
Ava Pimen cel Mare:
„A-l invata pe aproapele este lucru tot atat de potrivnic smeritei cugetari ca si a-l mustra”.
Ava Isaia a zis:
„Este primejdios sa-ti inveti aproapele inainte de vreme, ca sa nu cazi tu insuti in lucrurile de care cauta sa-l fereasca invatatura. Cel ce cade in pacat nu-l poate invata pe altul cum sa nu cada in el”.
Tot el zice:
„Nazuinta de a-i invata pe altii aratand ca te socoti in stare sa faci aceasta, slujeste drept pricina de cadere pentru suflet. Cei ce au drept calauza parerea de sine si doresc sa-si  ridice aproapele la starea de nepatimire isi pun  propriul suflet intr-o stare nenorocita. Sa stii ca a-ti indruma aproapele sa faca una sau alta e ca si cum ai lucra cu o unealta, stricandu-ti casa in  timp ce te stradui s-o zidesti pe a lui”.
Isaac Sirul:
„Bine este a teologhisi pentru Dumnezeu, insa mai bine este omului a se face curat pentru Dumnezeu. Mai bine este sa fii gangav, dar stiutor si incercat, decat sa izvorasti invatatura ca un rau din agerimea mintii tale. Mai de folos este pentru tine sa te ingrijesti a invia prin miscarea gandurilor tale catre cele Dumnezeiesti, sufletul tau cel omorat de patimi, decat sa invii mortii. Multi au facut minuni, au inviat morti, s-au ostenit pentru intoarcerea celor rataciti, prin ei multi au fost adusi la cunostinta de Dumnezeu dar dupa aceasta ei insisi, care le-au adus viata altora, au cazut in patimi urate si scarbavnice,  s-au omorat pe sine si pentru multi s-au facut sminteala atunci cand s-au dat pe fata  faptele lor,  caci inca fiind ei in boala sufleteasca nu s-au ingrijit de sanatatea sufletelor lor…”
“Chiar daca vei rascumpara sute de robi crestini din  robia paganilor si le vei da libertatea, asta nu te va mantui daca in acelasi timp vei ramane  in robia patimilor”.
“Cand  omul ajunge la o asezare impacata a sufletului, atunci poate din sine sa reverse si asupra altora  lumina luminarii intelegerii”.
“Binevestirea si propovaduirea nu sunt indeobste datorie a oricarui credincios, si cu atat mai mult nu sunt cea dintai. Cea dintai datorie a crestinului este sa se curateasca de patimi…”
“Slavei desarte si parerii de sine le place sa invete si sa povatuiasca. Ele nu se ingrijesc de vrednicia sfatului lor! Ele nu se gandesc ca prin sfatul nechibzuit pot sa-i pricinuiasca aproapelui o rana  de nevindecat…”
“Pentru a da sfat, pentru a-l povatui pe altul, nu este de ajuns sa fii evlavios: trebuie sa ai experienta duhovniceasca, si mai intai de toate ungere duhovniceasca…”
“Daca omul, mai inainte de a se curati, se va lasa purtat de o ravna nechibzuita,el va aduce celorlalti nu lumina curata, ci amestecata, amagitoare, fiindca in inima lui nu traieste binele curat ci binele amestecat mai mult sau mai putin cu raul”.
Ava Isaia spune:
„De unde pot eu sti daca plac lui Dumnezeu, ca sa-i zic fratelui sa faca asa sau altfel?… Eu insumi ma aflu inca sub jugul pocaintei, din pricina pacatelor mele”.
„Fiecare dintre noi trebuie sa se ingrijeasca mai mult de sine insusi si folosul sau sufletesc, caci, dupa cuvantul Apostolului, fiecare din noi va raspunde lui Dumnezeu pentru sine – pe  cand la noi toate sunt incurcate, fiindca suntem mai inclinati sa-i invatam pe altii…”
„Inca n-am apucat sa incep nevointa bunei credinte, dar m-am si imbolnavit de slava desarta. Inca n-am apucat sa intru in pridvor, insa visez deja la Sfanta sfintelor. Inca n-am pus  inceput vietii placute lui Dumnezeu, dar imi mustru deja aproapele. Inca n-am aflat ce e adevarul, dar vreau sa fiu povatuitor altora. Suflete al meu! Toate ti le-a daruit Domnul – intelegere, cunostinta, chibzuinta: cunoaste, deci, ce ti-e de folos. Cum visezi tu sa le impartasesti altora lumina daca tu insuti esti cufundat inca in intuneric? Vindeca-te mai inainte pe tine insusi – iar daca nu poti, plange-ti orbirea”.
Asadar, dupa cum se vede din spusele Sfintilor Parinti, a invata, a indruma, a povatui nu este nici pe departe de folos pentru fiecare, desi pare un lucru atat de laudabil – pe cand a te adanci in cunoasterea propriilor neputinte, a cauta vindecarea lor, este un lucru de prima intaietate pentru oricine.
https://www.scribd.com/document/71172247/Cum-s%C4%83-biruim-mindria-lec%C5%A3ii-despre-mindrie-%C5%9Fi-vindecarea-ei
Publicat în Despre mândrie, Fără categorie | 1 comentariu

Mândria este ,,sămânța satanei”…aceasta are însă diferite stadii, și pe deasupra se ascunde sub masca smereniei de paradă, fățarnice, drept care nu se manifestă pe deplin și adesea este subestimată.

Related imageMândria este o boală sufletească de temut, care se vindecă foarte greu. Nu este păcat mai urât înaintea lui Dumnezeu decât mândria.
Sfinții Părinți o numesc ,,sămânța satanei”.
Mândria este încrederea în sine dusă până la extrem, care respinge tot ce nu este ,,al meu”; este izvor al mâniei, cruzimii, enervării și răutății; este refuz al ajutorului dumnezeiesc – dar tocmai cel mândru are deosebită nevoie de Dumnezeu, fiindcă oamenii nu-l pot salva atunci când boala ajunge în ultimul stadiu.
Cel ce a ,,inventat” păcatul, îngerul cel căzut al întunericului, a păcatuit el însuși prin împotrivirea față de Dumnezeu, adică prin mândrie, și aruncă tot neamul omenesc în această patimă pierzătoare.
Orice păcătos, care face pe placul patimii sale, poartă război împotriva lui Dumnezeu așa cum satana s-a răzvrătit cândva și a pornit război în cer împotiva lui Dumnezeu ca să iasă din supunerea față de El și să trăiască după voia sa.
Atunci când cel mândru, cei iubitor de slavă omeneascăcel iubitor de stăpânirecel crudcel mânioscel invidioscel semețcel îngâmfat,cel neascultător și alții își satisfac patima și pentru ,,eul” lor îi înjosesc pe alții, prin aceasta ridică sabia, ca să zic așa, asupra lui Dumnezeu, ca și cum I-ar zice lui Hristos:
,,Nu vrem să urmăm pildei Tale, nu vrem să fim blânzi și fără de răutate! Legea Ta nu ne place! Oamenii să ni se supună și să ne slujească nouă, nu noi lor!”
Izbăvește-ne, Doamne, de asemenea întunecare!
Cu cei mândri așa se și întâmplă de obicei. Dacă nu se opresc la timp, dacă nu se pocăiesc, devin potrivnicii ai lui Dumnezeu.
Prin orice păcat, chiar și printr-unul mic, în suflet slăbește harul lui Dumnezeu, iar prin păcatele de moarte oamenii îl pierd cu desăvârșire și devin vrednici de pedeapsa veșnică. 
Cei mândri ies de sub stăpânirea legii lui Dumnezeu; ca atare, se lipsesc singuri de apărarea și ocrotirea dumnezeiască. 
Ei suferă înfrângere în toate căile lor. (suferă înfrîngeri din cauza mîndriei care-i împiedică la orce virtute)
Trăind cu trupul , sunt deja morți cu sufletul și încă din timpul vieții trăiesc muncile gheenei : singurătatea , lâncezeala mohorâtă , tristețea , răutatea , ura , sterpiciunea ,  întunecarea   și  deznădejdea .
Pg.15.ISPITELE DIAVOLESTI
Firea omenească e înclinată atât spre bine, cât și spre rău. Ea primește cu ușurință atât binele, cât și răul, atât harul dumnezeiesc, cât și puterea cea rea.
Domnul nu silește libertatea omului, nu o obligă la bine, ci doar îi vestește despre Sine cu blândețe sufletului și-l cheamă pe calea mântuirii – iar sufletul alege, potrivit voii și aplecării sale să trăiască cu Dumnezeu după sfânta Lui voie sau să trăiască după voia sa, fără să se gândească la urmări.
Despre Oamenii care trăiesc doar după voia lor și își satisfac patimile nu este de vorbit mult, pentru că voia lor este sămânță a iadului, ea coboară sufletul în iad. Iar despre cei care se străduiesc să cunoască voia lui Dumnezeu și să-I urmeze putem și trebuie să vorbim mult, ca să îi ajutăm în această lucrare bună.
Să nu crezi, prietene, că trufia este o patimă, o boală sufletească ce duce la modificări fiziologice și patologice în organismul omului, și ca atare este doar a câtorva. De această boală a fost molipsită, se poate spune, întreaga omenire, în afară de cei câțiva care sunt smeriți cu adevărat. Boala aceasta are însă diferite stadii, și pe deasupra se ascunde sub masca smereniei de paradă, fățarnice, drept care nu se manifestă pe deplin și adesea este subestimată.
Vrăjmașul neamului omenesc ne îndeamnă întotdeauna la felurite păcate și fărădelegi. El este șiret, viclean și crud. Cunoaște bine înclinările fiecăruia dintre noi și atacă cu iscusință punctul slab, al omului, mai ales al celui ce n-are o voință puternică.
Nu e nimic uimitor în aceea că diavolul îl aruncă pe om în trufie cu ușurință, pentru că sufletul nostru este zidit, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, curat, luminat, binemiresmat de virtuți, și din firea sa năzuiește spre tot ce-i bun, nobil, înalt. El vrea să fie întotdeauna printre primii, vrea să ajungă cât mai repede la desăvârșire, la fericire!
PG.14.CUM SA RECUNOASTEM TRUFIA DIN NOI?
La întrebarea: ,,Cum să recunoaștem trufia din noi?”, arhiepiscopul Iacov al Novogorodului scrie următoarele: 
,,Ca să o pricepi, ca s-o simți, bagă de seamă cum te vei simți atunci când cei din jurul tău fac ceva așa cum nu-ți place ție, împotriva voii tale. 
Dacă în tine ia naștere în primul rând nu gândul de a îndrepta cu blândețe greșeala, ci nemulțumirea și mânia, să știi că ești trufaș, și încă profund trufaș.
Dacă până și cele mai mici nereușite te întristează și te apasă, încât nu te mai înveselește nici gândul la Purtarea de grijă dumnezeiască ce ia parte la treburile noastre, să știi că ești trufaș, și încă profund trufaș.
Dacă ești fierbinte față de nevoile proprii și rece față de nevoile celorlalți, să știi că ești trufași și încă profund trufaș.
Dacă atunci când vezi restriștile altora, fie aceștia chiar și vrăjmași ai tăi, te bucuri, iar când vezi fericirea neașteptată a aproapelui te întristezi, să știi că ești trufaș, și încă profund trufaș.
Dacă te jignesc chiar și observațiile moderate cu privire la nejunsurile tale, iar laudele pentru calități pe care de fapt nu le ai îți fac plăcere, te încântă, să știi că ești trufaș, și încă profund trufaș.
Ce se mai poate adăuga la aceste semne prin care omul poarte recunoaște trufia din el însuși? Poate numai că dacă asupra omului cade frica, și acesta este un semn al trufiei.
Sfântul Ioan Scăraru scrie despre aceasta:
,,Sufletul mândru e rob al fricii; nădăjduind în sineși, el se teme și de un zgomot slab, până și de o umbră. Fricoșii își pierd mințile, și pe drept – fiindcă drept este ca Domnul să-i părăsească pe cei mândri, ca și ceilalți să învețe să nu se mândrească”.
Publicat în Despre mândrie, Fără categorie | Lasă un comentariu

Ieromonah Nicodim Sachelarie – LENEA

Related imageLENEA
1154. -Lenea este dezgustul de a munci. Ea poate sa izvorasca dintr-o natura trupeasca defectuoasa si o fire sufleteasca nepriceputa, din descurajare in lupta vietii si mai ales din iubirea traiului bun, a mandriei si a relei educatii. Ea este un pacat de moarte fiindca se opune decretului dumnezeiesc al muncii (Fac. 2,15; 3,17-19; Iov. 31, 40). Ea poate fi trandavie nelucratoare (Matei 25, 24-29), neimplinirea datoriei in ocupatia aleasa (Matei 25, 3 §i 8, 13) si executarea rau facuta a datoriei cum faceau si fariseii (Matei 23,1-39; Ier. 47, 10; Prov. 6, 6-10; 24, 34; 26, 14-16: Sirah 6, 26; I Cor. 7, 10). Lenevirea de orice soi duce la urmari rele pentru viata zilnica, ca saracia, prostia, furtul, decadenta morala, s.a. Scriptura zice: „Cine nu vrea sa lucreze nici sa nu manance” (I Tes. 3,10). Prin lene se pacatuieste greu si in fata lui Dumnezeu: „Blestemat sa fie omul cel ce face lucrul Domnului cu lenevire” (Ier. 47,10; is. 56,49; F. Ap. 21, 7).
1155. -„Clericul… care nu va savarsi totdeauna slujba sa socotind ca va face din evlavie, aceasta nu poate fi evlavie, ci lenevire. Deci, daca a luat slujba dupa pravila, trebuie sa o savarseasca, caci este pentru mantuirea lui si a tuturor crestinilor vii sau morti, iar de nu va savarsi isi va da seama inaintea Domnului de lenevirea sa” (Ier. 47, 10). -Sim. Tes. IX, 10.
1156. -„Calugarul fiind in manastire si fara de nevoie mare de va ramanea de la liturghie, sa faca 70 de metanii, iar de va ramanea la pavecernita 150 de metanii. Cine va ramanea de la Utrenia 200 de metanii daca sta fara lucru” -PBG, 142.
1157. -„Orice preot ce nu va griji de slujba zilei si de a noptii, sau de dumnezeiasca liturghie sa umble cu frica si cu cutremur, anatema sa fie si sa se scoata din preotie” -PBG, 142.
1158. -„Calugarul de nu va veni la liturghie, fiind fara de lucru, sa nu manance pana la al noualea ceas si metanii o suta. Iar de va fi trimis la lucru, spre unii ca acestia nu este lege. Calugarul dupa pavecernita de va manca si va bea, 50 de metanii” -PBG, 149.
Ieromonah Nicodim Sachelarie – PRAVILA BISERICEASCĂ
http://www.sufletortodox.ro/arhiva/carti-documente/Nicodim%20Sachelarie%20-%20Pravila%20Bisericeasca.pdf

 

Publicat în Fără categorie, Pravila Bisericească | Lasă un comentariu

Ieromonah Nicodim Sachelarie – OSPEȚELE

Related imageOSPEȚELE
1456. -Ospetele sau mesele pe care le dau in anumite zile de sarbatori onomastice, familiare sau hramuri daca ele aduc apropierea frateasca si promoveaza viata sub toate formele, ele sunt bune, ba chiar necesare. Iar daca ele duc la imbuibare vatamatoare sanatatii vietii morale ele devin osandite de Biserica, mai ales cand prin ele se necinsteste Dumnezeu. „Vai de cei ce alearga dupa bauturi ametitoare… si flautul si vinul le insotesc ospetele…” (Isaia 5, 11-12; Daniel 5, 1-31).
1457. -„Nu se cuvine ca slujitorii Bisericii sau mirenii sa faca ospete cu alai din contributiile credinciosilor donatori” (I Regi 2. 12-17; Maleahi 2, 7-8) -Laod. 55.
1458. -„Trebuie sa se ceara de la crestinii conducatori ca sa opreasca ospete urate ramase de la pagani, prin care se ademenesc si unii crestini, sa le faca fie pe ascuns, fie pe fata, chiar si la sarbatorile de nastere (ziua mortii) a fericitilor mucenici in sale, orase si la Biserici (VI ec. 24, 64). Cu ocazia acestor jocuri (baluri) facute pe strazi si pe camp, unii se napustesc cu gesturi murdare -este rusine a le numi-asupra mamelor si a altor femei cinstite, care vin cu evlavie la sfanta zi a praznicului, incat defaima si dreapta credinta”. -Cartag. 60.
Ieromonah Nicodim Sachelarie – PRAVILA BISERICEASCĂ
http://www.sufletortodox.ro/arhiva/carti-documente/Nicodim%20Sachelarie%20-%20Pravila%20Bisericeasca.pdf
Publicat în Fără categorie, Pravila Bisericească | Lasă un comentariu

Ieromonah Nicodim Sachelarie – NEPASAREA

Related imageNEPASAREA
1450. -Nepasarea sau indiferentismul in slujba incredintata si in datoriile fata de sine, de aproapele si de Dumnezeu este o boala primejdioasa pentru societatea bisericeasca si lumeasca. Cel nepasator este un egoist al traiului bun, ingaduie raul sub toate formele, nedreptateste pe cei credinciosi, introduce dezordinea si pacatul atat in viata lui cat si in al aproapelui sub aparenta bunatatii. Blestemat este tot cel ce face lucrul Domnului cu nepasare (Ier. 48, 10). Acestia sunt caldiceii din Apocalipsa pe care Domnul ii va lepada, spre a lor osanda (3,15-18).
1451. -„Nepasatorul se considera ca un deznadajduit de mantuirea lui, iar nepasarea este un dispret fata de fagaduintele vietii monahale (crestine) si pretuire exagerata a lucrurilor lumesti. In necaz cel neglijent acuza pe Dumnezeu ca este nemilosliv si neindurat fata de viata oamenilor iar la rugaciunile particulare si la slujbele obstii, este fara de nici o tragere de inima. Randuim ca pentru acest pacat cel neglijent sa se pocaiasca 40 de zile; in 3 saptamani sa nu guste nici vin nici untdelemn si sa faca cate 250 de metanii pe zi, fiindca boala neglijentei poate sa-l duca la pierzarea cea vesnica a iadului”. -Sf. Teodor Stud. Scris. 6.
Ieromonah Nicodim Sachelarie – PRAVILA BISERICEASCĂ
http://www.sufletortodox.ro/arhiva/carti-documente/Nicodim%20Sachelarie%20-%20Pravila%20Bisericeasca.pdf
Publicat în Fără categorie, Pravila Bisericească | Lasă un comentariu