Răspunsuri și dezbateri ținute la Conferința Ortodoxă de la Tg. Frumos, de Părinții athoniți Gheron Sava, Hariton, Evghenie și Alipie. Traducerea este făcută de Pr. Ioan Staicu

Erezia este o boală care ne conduce la moarte.
Desigur cu toții ați auzit de sinodul din Creta…O să fac o scurtă sinteză a ceea ce s-a hotărât acolo ca să înțelegeți trădarea care a avut acolo.
1.) Au recunoscut ereziile ca fiind membre ale bisericii.
Această erezie a ecumenismului este propovăduită din anul 1902. Și ce spune această erezie?
– Că toate ereziile sunt mădulare ale lui Hristos. Deci această erezie anulează luptele Sfinților Părinți și dogma Bisericii.
– Că principalul organ al Bisericii este Consiliul Mondial al Bisericilor(C.M.B)
Ceea ce a avut loc în Creta la acest sinod tâlhăresc a fost că au recunoscut ereziile ca mădulare ale Bisericii lui Hristos. Asta e cea mai mare blastfemie care s-a spus vreodată în istoria Bisericii. Pentru că ea anulează simbolul de credință(crezul)în care spunem că credem Într-una sfântă soborniceasă apostolească Biserică și anulează întreaga Evanghelie în care Însuși Hristos ne-a spus că doar în Biserică există mântuire. Astăzi se propovăduiește că poți să fii protestant, papistaș și totuși te mântuiești.
2.) Au anulat sistemul sinodal al Bisericii. Adică au introdus papismul în care avem un episcop care face ce vrea.
Acest sinod din Creta au anulat canoane ale sinoadelor ecumenice. Îngăduie ca în mod legal sau permis să aibă loc căsătorii mixte. Iar aceste căsătorii sunt de fapt o consecință a ecumenismului, pentru că devreme ce nu există erezii nu există căsătorii mixte.
La acest sinod a fost anulat principiul sau instituția postului, și în general toată desfășurarea sinodului a fost ca să transforme Biserica în ceva lumesc…
Sf. Nicodim Aghiritul spune: pentru a fi aplicate sfintele canoane din Pidalion trebuie să existe sinod. Și ca să fie cineva caterisit acest lucru trebuie făcut de un sinod.
Un lucru pe care nu-l înțeleg unii este că există 2 tipuri de eretici: cei care nu au fost judecați încă de un sinod și despre acești eretici vorbesc sfintele canoanele înclusiv canonul 15 al sinodului 1-2 Constantinopol pentru că acest canon nu ne spune să întrerupem comuniunea cu cineva care deja a fost condamnat ci să întrerupem comuniunea cu cineva care propovăduiește erezia dar încă nu a fost condamnat.

Publicat în Fără categorie, Pr Sava | Lasă un comentariu

Sfântul Grigorie Palama – „Sau nu cumva Dumnezeu nu va primi darul tău, dacă nu esti curat atât tu însuti, cat si el…”

Acatistul Sfantului Grigorie PalamaSau nu cumva Dumnezeu nu va primi darul tau, daca nu esti curat atat tu insuti, cat si el – iar acest lucru l-a aratat pe de o parte prin Cain care n-a fost atent la darurile lui, ci i-a zis: „Nu, daca le-ai adus corect, dar nu le-ai Impartit corect” (Fc 4,7), apoi prin Legea veche, care oprea sa se aduca la casa lui Dumnezeu plata unei desfranate (Dt 23,19), iar mai apoi spunand prin Evanghelie: „Du-te mai intai si impaca-te cu fratele tau si apoi venind adu darul tau” (Mt 5,24) -, dar iti va da tie, celui ce nu te-ai curatit mai inainte prin marturisire si pocainta marele Lui dar, Trupul Sau?

*********************

Caci daca nu e cu putinta sa-si intinda mainile spre Hristos si sa se roage celui care nu le are Curate de pacat si n-a indepartat mai intai toata ura si gandurile care vin din aceasta – iar acest lucru il arata iarasi Pavel zicand: „Vrem sa va rugati in tot locul ridicand maini cuvioase, fara manie si ganduri” (I Tim 2, 8) -, si daca n-avem indraznire spre Dumnezeu fiindca n-am agonisit o constiinta necondamnata – cum spune ucenicul cel iubit al lui Hristos, (Ioan) Teologul: „Daca inima noastra nu ne condamna, avem indraznire la Dumnezeu” (1 In 3, 21) -, cum vom avea in noi insine pe Dumnezeu si ne vom face concorporali cu El, daca n-am indepartat mai intai de la noi pacatele prin marturisire, nici n-am curatit murdaria care se face sufletului de la ele prin milostenie, curatie, infranare, rugaciune si strapungere(a inimii) si celelalte fapte ale pocaintei? Sau nu cumva Dumnezeu nu va primi darul tau, daca nu esti curat atat tu insuti, cat si el – iar acest lucru l-a aratat pe de o parte prin Cain care n-a fost atent la darurile lui, ci i-a zis: „Nu, daca le-ai adus corect, dar nu le-ai Impartit corect” (Fc 4,7), apoi prin Legea veche, care oprea sa se aduca la casa lui Dumnezeu plata unei desfranate (Dt 23,19), iar mai apoi spunand prin Evanghelie: „Du-te mai intai si impaca-te cu fratele tau si apoi venind adu darul tau” (Mt 5,24) -, dar iti va da tie, celui ce nu te-ai curatit mai inainte prin marturisire si pocainta marele Lui dar, Trupul Sau?
Ce spui? Dumnezeu Insa nu vrea nici macar ca indreptarile Lui sa fie graite de o gura necurata, caci zice (Scriptura): „Iar pacatosului i-a zis Dumnezeu: Pentru ce povestesti indreptarile Mele si iei legamantul Meu in gura ta?” (Ps 49, 19). Nu lasa deci legamantul Sau sa fie luat intr-o gura necurata, dar va da Trupul Sau intr-o asemenea gura?
De aceea sa ne curatim mai inainte, fratilor, si gura si trupul si gandirea, si sa ne apropiem cu constiinta buna si curata. Caci daca lucratorii In arama si aurarii care topesc in jurul aramei aur sau argint sau altceva asemanator vrand sa adauge prin lustruire floarea culorii, mai intai le razuiesc curatind orice murdarie, cu cat mai mult noi, care urmeaza sa fim auriti intr-un mod mai bun sau mai bine zis sa fim indumnezeiti, trebuie sa ne curatim mai inainte de orice intinaciune a truplui si a duhului? Caci nu ne facem stralucitoare numai suprafata, ca arama lustruita, ci toate cele dinauntru. Sa ne apropiem astfel dupa ce ne-am spalat mai inainte de petele din adancul sufletului. Fiindca asa ne vom apropia si de mantuire.
Daca insa ne apropiem cu o rea constiinta, nedobandind prin marturisire iertarea de la cel ce a primit puterea de a lega si dezlega unele ca acestea, inainte de a ne fi intors de la Dumnezeu, inainte de a ne fi indreptat dupa indreptarul evlaviei, atunci ne apropiem negresit spre osanda noastra si pedeapsa vesnica, alungand insesi indurarile dumnezeiesti si rabdarea Lui fata de noi, „caci am calcat in picioare pe Fiul lui Dumnezeu, am socotit sange comun sangele testamentului cu care ne-a sfintit si am batjocorit harul Duhului” (Evr 10, 29). Caci cel care a rupt mantia imparateasc’a si cel care a aruncat-o in noroi, vor fi supusi negresit aceleiasi osande, iar cel care a varsat un parfum in noroi si cel ce l-a incuiat intr-un vas imputit au facut acelasi rau. Prin urmare, darul dumnezeiesc nu pateste nimic, caci este nepatimitor, dar zboara de la noi in chip nevazut, caci „mirul nu se incredinteaza unui vas putred”; iar ceea ce a patit, daca e supus patimirii, ajungand netrebnic, aceea o va suferi in chip nevrednic cel care l-a adus (ofranda).
Sa ne facem, asadar, vrednici prin pocainta, sau mai bine zis sa ne aducem (ofranda) pe noi insine prin faptele pocaintei Celui ce poate sa faca vrednici din nevrednici; si asa sa ne apropiem cu o nadejde ce nu va fi rusinata si cu credinta privind nu simplu la ceea ce se vede, ci la cele ce nu se vad. Fiindca Painea aceasta e ca o perdea care ascunde inauntru dumnezeirea; acest lucru aratandu-l dumnezeiescuI Pavel spunea ca El „ne-a innoit o cale noua si vie prin perdea, adica prin trupul Sau” (Evr 10, 20) si prin el urca la ceruri cetatenia noastra – caci acolo e Painea aceasta -, si intram in Sfanta Sfintelor cea adevarata prin ofranda in curatie atrupului lui Hristos: „Sa ne apropiem deci, fratilor, cu inima adevarata in certitudinea credintei” (Evr 10,22).

 

„Căci, jertfa celor răi este o scârbă înaintea Domnului” (Solomon, Proverbe 21, 27).
„Şi dacă cineva îşi întoarce urechea să nu asculte Legea, chiar şi rugăciunea lui este o scîrbă” (Proverbe 28, 9).
2. Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu.
3. Şi acestea le vor face, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine.
17. Iar păcătosului i-a zis Dumnezeu: “Pentru ce tu istoriseşti dreptăţile Mele şi iei legământul Meu în gura ta?
Avva Dorotei: „Dumnezeu nu primeste jertfă din mâna celui mândru”.
***********
https://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/despre-sfintele-infricosatoarele-hristos-taine-68533.html
Publicat în Fără categorie, Sf Grigorie Palama | Lasă un comentariu

Întrebare adresată părintelui Tihon Bivoleanu

Image result for despre minciună sfinți părinți
„Căci nu este nimic ascuns, care să nu se dea pe faţă şi nimic tainic, care să nu se cunoască şi să nu vină la arătare” Luca 8, 17

*****************

Cu tristețe și amărăciune încep aceste rânduri pe care nu mi-aș fi dorit să le scriu, căci Dumnezeu ne chiamă la dragoste și la iubirea de frați nu la dezbinare sau tulburări în care nici eu nu aș vrea să mă bag, dar m-am văzut nevoită să mă apăr de acuzațiile care îmi sunt aduse.
Este foarte trist că am ajuns așa timpuri, ca noi în loc să trăim în dragoste și smerenie unii față de alți, noi perdem timpul în tot felu de răfuieli ca să ne dovedim unii pe alții și să arătăm cât de tari suntem.
În loc să ne unim ca frații să începem să trăim raiul și viața îngerească încă de aici, noi ne unim cu diavolii și facem numai rău celor de lângă noi. Mă întreb eu, oare cei care fac rău nu știu că Evanghelia este valabilă și pentru ei?
Oare Prooorocul David nu li se adresează și celor care fac rău și uneltesc minciuna? Oare Apostolul Pavel nu se adresează și celor mincinoși? Oare Sfinții Părinți nu ne-au avertizat cât de gravă este minciuna înaintea lui Dumnezeu, și cât de tare urăște Dumnezeu pe omul mincinos și viclean? Cum vor trece acei mincinoși de vama minciunii? Scopul vieții pe pământ este dobândirea duhului Sfânt și cum dobândește ei duhul lui Dumnezeu cu minciuna? Așa a făcut oare Mântuitorul nostru Hristos, a mințit pe oameni ca să poată câștia pe cineva cu minciuna? Sau sfinții care s-au asemănat Mântuitorului au adus oameni la Hristos cu minciuna?
9. Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii,
10. Nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu..
Dar să fiu mai clară. Toate tulburările au apărut de la sinodul din 2016 când, parte dintre noi ne-am îngrădit de erezie și de cei ce ne-au trădat credința la Creta. Toate bune și frumoase atunci, căci eram destui creștini care ne îngrădisem de erezie. Dar vrăjmașul nu se lasă și a început să bată tare în noi fârâmițându-ne în zeci de bucăți. Am început să nu ne mai înțelegem unii cu alți și fiecare a luat-o pe câte un drum. Certuri, tensiuni, necinstiri și tot ce se poate spune mai rău ca să ne poată dezbina vrăjmașul nostru diavolul pentru că NU LUCRĂM PORUNCILE DOMNULUI. Și prin patimile noastre ne manevrează diavolul după cum vrea el. Așa se face că în loc să căutăm să ne unim în dragoste, noi ne unim numai în certuri si necinstiri care mai de care mai tare. Nu ne chiamă oare Dumnzeu la dragoste și la iubirea de vrăjmași? Și cum împlinim noi o asemenea poruncă când noi ne jicnim ne osândim ne brâncim ne amenințăm cu tot felul de vorbe care mai de care mai tăioase care să ne doboare la pământ și mai mult, ne mai și mințim.
La asemenea certuri și necinstiri am ajuns și noi cu părintele Tihon, certuri care nu se mai sfârșesc  ci în fiecare zi e ca un foc care se aprinde continuu și nu se mai stinge. A început cu tot felul de necinstiri, de bârfe, jicniri și mai ales cu tot felul de amenințări de tot felul în particular…etc. Dar lucrurile văd că nu se termină și acum a început să facă public acele jicniri și tot felul de disprețuri la adresa unora și în special a mea. Pe mine nu mă dranjează aceasta că nu face altceva decât să-mi sporească cununile, dar mă tem pentru sfinția sa, cum va răspunde în fața Mântuitorului pentru așa batjocori care le varsă asupra mea, și a altora?
Și cel mai trist este că nu este singur căci s-a aliat cu Sorin de la Rădăuți care împreună fac numai rele. Se ascund după tot felul de paravane de unde împroașcă cu noroi în stânga și în dreapta. Postează la comentarii cu tot felul de pseudonime ca să arate că are mulți comentatori pe blogul lui dar și cu acele pseudonime cu care batjocoresc și necinstesc pe alțiii după placul lor.
Dar aceasta nu a fost de ajuns, căci acum vine și pun comentarii în numele meu. Adică, cum că eu mi-aș cere iertare de la părintele Tihon pentru TOT ce am greșit față de sfinția sa. Nuștiu cine a postat acele comenturi în numele meu, dar mie îmi arată poza de gavatar că e Sorin care e și adminul acelui site.(Învățăturile Sfinților Părinți)O să dovedesc mai jos cu poza.
Nu se gândește oare că Dumnezeu este de față și vede ce face? Nu se gândesc oare că vor răspunde  amarnic pentru asemenea fapte?
Poate unii vor crede de acele comenturi, că sânt eu cea care am spus așa ceva. Dar, precizez că nu am nici un amestec la asemenea afirmații postate acolo. Repet, aceste comentarii  în care eu  îmi cer iertare nu-mi aparține. Sânt puse de Sorin care este adminul acelui blog.
Sunt minciuni!! dacă au ajuns să pună comentarii în numele meu asta e foarte grav de ei. Dacă au ajuns să mintă în așa hal e foarte grav de ei și de cei ce reușesc să-i păcălească.
Eu nu pot să cred că au ajuns la un așa stadiu de decădere!! Poruncile Domnului sunt departe de ei dacă fac așa ceva. Cum poate oare să facă asemenea lucru? Cum poate să posteze un coment în numele meu, cum că eu aș cere iertare pentru „TOATE”cele afirmate la adresa parintelui Tihon?! Ce credibilitate mai poți avea în asemenea oameni dacă au ajuns să facă așa ceva?
Eram nedumerită cine a putut să vorbească în numele meu și am dat clik pe acea emblemă să văd cine este, dar m-am blokat când am văzut că scrie Sorin!! Deci este contul lui SORIN și o să postez mai jos poza să vă dovedesc.
Cum poate oare Sorin să mintă în halul acesta și să pună pe seama mea ceva ce eu nu am spus public? Ce credibilitate mai pot avea ei în fața lumii când ei vin cu asemenea minciuni? Cum poate să vorbească în numele meu asemenea tâmpenii? Ce a vrut să demonstreze, că părintele Tihon este sfânt și că eu am greșit? 
De fapt, Sorin și pe mine mă învăța, de fapt mai mult mă obliga și mă mustra aspru că de ce postez cu numele real că nu voi avea credibilitate și nu voi convinge pe cineva. Deci, știa ce face și el. Sărmanu care habar nu are de puterea lui Dumnezeu. Fac eu ceva? sau Domnul e cel ce aduce ploaie să rodească. Dar oare de cine mă ascund eu?
„Căci de cel ce se va rușina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul omului Se va ruşina când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri.”
Să luați aminte căci dacă veți avea ocazia să vorbiți cu ei în particular, ei le vor face public. Chiar și părintele Tihon a făcut publice păcatele mele. Dovada e postată mai jos.
O să zică pr Tihon ce amestec are el în toate acestea dacă Sorin a pus comentul în numele meu? Mă îndoiesc că pr Tihon nu știe că Sorin a făcut acest lucru și dacă nu știe să afle acum ce face ucenicul lui. Dar eu nu cred că Sorin nu i-a spus așa ceva părintelui Tihon. Și dacă pr Tihon comentează din spatele a tot felul de embleme la fel face și Sorin.
Este adevărat că într-o aseară am vorbit în particular cu pr Tihon gândind că poate ajungem la un duh de pace și de iubire duhovnicească, așa cum ne cere poruncile Domnului și am recunoscut că am greșit POATE față de sfinția sa când am amintit de câini într-un coment și i-am cerut iertare doar pentru așa ceva, dar nu pentru TOATE!! Deci eu i-am cerut iertare în particular părintelui Tihon, și de unde până unde vine Sorin și comentează în numele meu cerând iertare pentru TOATE părintelui Tihon?!
Eu nu am vrut să postez public asemenea „țigănii” dar a trebuit să mă apăr de acuzele aduse de pr Tihon pe care văd că pe unele le-a șters ca să nu mai vadă și alții cine este pr Tihon. Dar e treaba lor.  Eu repet, nu am vrut să fac public asemenea țigănii care nu sunt duhovnicești să ne ajute la mântuire, dar m-am văzut nevoită să mă apăr la cele spuse de părintele Tihon. Nu vreau ca alții să știe că eu am cerut iertare de la părintele Tihon și mă simt vinovată cu ceva.
Am fost nevoită să fac o asemenea postare deoarece nu mi-au primit comentul meu de apărare pe situl lor.
Vă dau mai jos poza unde se vede cum Sorin a comentat în numele meu. Deci este Gavatarul lui Sorin și mai jos se vede comentul meu unde el a pus numele Maria dar el nu știa că eu  mereu mă semnam cu maria cu „m” mic tocmai pentru a nu creea confuzie.
Mai jos o să vă demonstrez că nu-mi aparține aceste comenturi.
https://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/2019/11/03/inselarile-si-ereziile-actualilor-preoti-marturisitori-partea-i/?fbclid=IwAR0qxm5RQM71PnQRf-Eysl9fYzyHk4GfNQ-JeM0p9YwbDNWN2oTHmCtEdy0#comment-3529

83339030_464770614467129_734645875283853312_n

82292458_923155424767543_7969733205559345152_n

Aceasta e prima dată când a comentat în numele meu
Se vede clar că acestă emblemă e diferită de cea cu care eu am comentat. A crezut că lumea nu va deosebi și vor lua de bune cele spuse acolo. Dar nu s-a gândit că eu voi vedea și voi sări ca arsă și el va pierde? Sau ce a gândit, că nu o să văd? Dar uite că Dumnezeu nu poate să treacă cu vederea (MINCIUNA)așa ceva și mi-a arătat adevărata față a lui Sorin. Păcat de el și de cele bune pe care le face, dacă se mânjește și cu asemenea murdării care nu-i fac deloc cinste și va mai fi și judecat pentru MINCIUNĂ.

*******

Aceasta este a doua oară cînd pune un coment în numele meu. Un alt coment de cerere de iertare pus în numele meu de Sorin, unde am comentat și eu dar mi-au șters comenturile de apărare.
https://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/2020/01/07/parintele-xenofont-horga-indeamna-crestinii-sa-nu-citeasca-carti-ale-parintilor-contemporani-care-nu-sunt-sfinti-parintele-cleopa-iustin-parvu-arsenie-papacioc-etc-dar-arsenie-boca-va-fi-cano/?fbclid=IwAR1p_XSj83PFkREfFEtJuR-SnCVIiLLTyB0w9u4S6I75xRUrCH3GADjFnR4#comment-3668

82300583_466888754252429_9175013101693566976_n

Aici se vede bine cum părintele Tihon face public păcatele mele.
Apoi un alt coment al lor care l-au modificat:
Spune pr Tihon:
Maria
Dupa ce v am primit in casa v am pus la masa v am cazat sa aveti unde dormi acum ca niste iude tu p.Xenofont,spiridon,vasile si ceilalți ma vindeți publicului ca as vrea oameni la slujba.Ai destule pacate grele sa mai adaugi si altele.Linie texte te”
Sfinția sa afirmă că nu face public păcatele oamenilor. Dar asta ce este oare?
Cum poate să facă public păcatele mele și că nu mă pot împărtăși? Se vede că a pierdut frica de Dumenzeu. A uitat oare ce spune Sf Nicodim Aghioritul în această privință? Îi reamintesc eu:
În carte folositoare de suflet la pg 99 spune Sf Nicodim Aghioritul:

N u se cuvine duhovnicului să arate păcatele auzite

După mărturisire, nu rămâne altceva, duhovnice, decât să păzeşti tainic păcatele şi să nu le arăţi niciodată, nici cu cuvântul, nici cu scrisoare, nici în vreun alt mod, chiar dacă te vei afla în primejdie de moarte; pentru că ţie ţi se potriveşte ceea ce spune înţeleptul Sirah: ,Auzit-ai cuvânt? Să moară cu tine!”(19, 10), şi iarăşi: „Nici prietenului şi nici vrăjmaşului, nu povesti” (19, 8). Adică: ai auzit cuvânt de taină, să moară şi cuvântul cu tine şi nici prietenului tău, nici vrăjmaşului tău să nu-i spui, atât cât trăieşti.
Si inca,ceea ce spune Miheia:”Nu va incredeti in prieteni si in cel de aproape „nu va prindeti nadejde, si de acela care se sprijina pe pieptul tau pazeste cuvintele gurii tale”(7,1)Că de le vei arăta, canoanele bisericeşti te caterisesc cu totul, iar legile politiceşti te pun în temniţă pentru toată viaţa si ti se taie si limba din gat. In al doilea rand, te faci pricina pentru aceasta sa nu se vor mai spovedeasca la tine creştinii, temându-se ca nu cumva să le arăţi păcatele lor, aşa cum s-a întâmplat în vremea lui Nectarie, Patriarhul Constantinopolului, că nu voiau să se mărturisească creştinii, pentru că un duhovnic a destăinuit păcatul unei femei (Socrate,Cartea 5, Cap. 19), şi a pătimit mult după aceea Dumnezeiescul Gură de Aur până când i-a înduplecat să se mărturisească din nou. Iar pentru aceasta, câtă osândă ţi se adună ţie care esti pricinuitor, nu este cu putinţă a se arăta în cuvinte.

Așa că luați aminte la cine vă spovediți!

***********************

Iată o dovadă că părintele Tihon  cu mailul altora poate să comenteze în numele altora.
  • tihon zice:
    Romeo
    Daca eu iti dau adresa mea de maill si tu o folosesti cu comentariu in numele meu,eu cand voi comenta si imi voi introduce adresa mea de maill,va fi aceiasi emblema cu cea de la comentariile tale.Daca vreau sa comentez cu 2-3 nume de ce nu as face de pe 2-3 adrese diferite.Si maria cred ca are adresa mea de maill si multi care ma cunosc si cei din petru voda.Oare sunt singurul care are ceva sa spuna acestui părinte.

81991849_579317136199040_7167442797954334720_n

************

Deci: nu le-au ajuns acestea, căci ieri din nou au pus un altul în numele meu unde am apucat să pun și eu unul împotriva lor căci nu au moderare dar l-au șters.
Dacă cineva dă klik pe numele meu „maria” sigur va vedea că trimite către situl meu.
https://invataturilesfintilorparinti.wordpress.com/2020/01/07/parintele-xenofont-horga-indeamna-crestinii-sa-nu-citeasca-carti-ale-parintilor-contemporani-care-nu-sunt-sfinti-parintele-cleopa-iustin-parvu-arsenie-papacioc-etc-dar-arsenie-boca-va-fi-cano/?fbclid=IwAR1p_XSj83PFkREfFEtJuR-SnCVIiLLTyB0w9u4S6I75xRUrCH3GADjFnR4#comment-3668

82874750_3000308013353612_5076265857672282112_n

Dar, iată că și acest coment l-au șters ca să nu mai vadă lumea cine sunt și ce fac.
*****************
Nu vă mai spun câte comenturi jicnitoare au dezlănțuit asupra mea care eu cred că nu are rost  să mă lungesc căci cei ce au citit acele comenturi au văzut cine sunt și care este starea lor duhovnicească, deși unele comenturi puse de ei când au văzut că sut criticați le-au șters..
E trist că am ajuns asemenea timpuri. Nu am făcut acestea cu nici un scop, ci doar pentru a-i avertiza pe alții să știe ce fac aceștia..Și cer iertare dacă am supărat cu ceva pe cineva.

Oare ei nu au citit aceste învățături?

Pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciuna. Aşadar au dispărut şi au pierit pentru fărădelegea lor.

„Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Galateni 6:7

Pildele lui Solomon – Capitolul 6

16. Şase sunt lucrurile pe care le urăşte Domnul, ba chiar şapte de care se scârbeşte cugetul Său:
17. Ochii mândri, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat,
18. Inima care plănuieşte gânduri viclene, picioare grabnice să alerge spre rău,
19. Martorul mincinos care spune minciuni şi cel care seamănă vrajbă între fraţi.
Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala …. cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării…https://deasaimpartasirecunevrednicieosandavesnica.wordpress.com/2017/10/15/vai-lumii-din-pricina-smintelilor-ca-smintelile-trebuie-sa-vina-dar-vai-omului-aceluia-prin-care-vine-sminteala-cine-va-sminti-pe-unul-dintr-acestia-mici-care-cred-in-mine-mai-bine-i-ar-fi-lui/
4. Că Tu eşti Dumnezeu, Care nu voieşti fărădelegea, nici nu va locui lângă Tine cel ce vicleneşte.
5. Nu vor sta călcătorii de lege în preajma ochilor Tăi. Urât-ai pe toţi cei ce lucrează fără de lege.
6. Pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciuna; pe ucigaş şi pe viclean îl urăşte Domnul
11. Să nu furaţi, să nu spuneţi minciună şi să nu înşele nimeni pe aproapele său.
22. Buzele cele grăitoare de minciună sunt urâciune înaintea Domnului, iar cei ce făptuiesc după adevăr sunt plăcerea Lui. Prov. 12:22.
4. Oare, păstrând-o, nu-ţi rămânea ţie, şi vândută nu era în stăpânirea ta? Pentru ce ai pus în inima ta lucrul acesta? N-ai minţit oamenilor, ci lui Dumnezeu. Fapte 5:4
8. Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi închinători de idoli şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua. Apoc. 21:8
**********
Acum aș vrea să aud ce are de spus părintele Tihon și Sorin la asemena fapte? Poate dovedi că nu e adevarat? Are curaj înaintea ochilor lui Dumnezeu să zică că nu e adevărat ce am postat eu aici? Dacă dovedește eu îmi retrag acuzația și îmi cer iertare. Până atunci aștept dovezi.
Repet: Am fost nevoită să fac o asemenea postare deoarece nu mi-au primit comentul meu de apărare pe situl lor.
Nu vreau să ne scandalizăm și să începem din nou să ne terfelim că nu e plăcut Domnului și ne mai și osândim, ci atât vreau să-mi dovedească că nu e adevărat, că au comentat în numele meu și să spună cine a comentat în numele meu.
*******
Publicat în Fără categorie | 13 comentarii

Sfântul Nicodim Aghioritul – Voi cu muzicile, cu jocurile şi cu cântecile din gură, cu beţiile, cu războaiele, cu luptele şi cu alte răutăţi care le faceţi la sărbători şi la Paşti, siliţi pe Dumnezeu să strige, că a urât şi nu mai voieşte astfel de praznice, ci se îngreţoşează de sărbătorile voastre…

Related image

Şi dacă Dumnezeu, pentru păcatele evreilor, a urât şi n-a voit să mai asculte la dumnezeieştile cântări ce-l cântau, şi la Sf. organe şi duhovniceştile jocuri ce le jucau înlăuntrul Bisericii Sale; şi cu toate că ei cântau din ele spre slavoslovia, cinstea şi marea cuviinţă a sfântului Său nume, în zilele sărbătorilor; că zice: „Strămută de la mine glasul cântărilor tale, şi cântarea organelor tale nu o voi auzi” (Amos, 5, 23).
Dacă pe acelea, zic, le-a urât, cu cât mai mult şi fără asemănare urăşte şi se îngreţoşează de drăceştile organe când voi creştinii cântaţi din ele la sărbători, nu spre slava lui Dumnezeu ci spre slava, cinstea şi pompa satanei?

***********

CUVÂNT II

Care învaţă pe creştini, că nici de cum nu se cade a cânta cu organe, nici să joace şi să cânte din gură.

PRECUVÂNTARE
Vai! celor ce se scoală dimineaţa şi umblă după „băutură beţivă, aşteptând până seara, că vinul îi va arde pe ei. Cu chitare, cu alăute, cu timpane şi cu fluiere beau vinul; iar spre lucrurile Domnului nu caută, şi lucrurile mâinilor Lui nu le socotesc. Pentru aceasta s-a luat în robie poporul meu, că n-a cunoscut pe Domnul şi mulţi au murit de foame şi de sete de apă. Şi şi-a lărgit iadul lăcomia sa, şi şi-a deschis gura sa fără de încetare” (Isaia 5; 11-14).
Iată iubiţii mei creştini, ce înfricoşate cuvinte a grăit Duhul Sfânt prin proorocul Isaia împotriva celor ce mănâncă şi bea cu alăute şi cu timpane! Iată care este hotărârea înfricoşată dată de Dumnezeu asupra celor ce cântă cu felurite organe, joacă şi cântă din gură! Iată cât de jalnice sunt glasurile care strigă Atotţiitorul, văicărind pe toţi cântătorii din organe, pe toţi jucătorii şi pe cei ce cântă din gură. Vai! zice şi amar celor ce se scoală de dimineaţă din somn, şi aleargă să bea rachiu. Vai! celor ce zăbovesc în cârciumi până seara, pentru că vinul şi rachiul îi va arde de tot! Aceştia beau vinul cu alăute, cu chitare, cu timpane şi cu fluiere, iar la poruncile Domnului nu voiesc să caute, şi lucrurile lui Dumnezeu nu le socotesc. Pentru aceasta poporul meu se va robi, şi mulţi din ei vor muri de foame şi de sete; pentru că nu cunosc, nici se tem de Domnul şi iadul s-a deschis şi şi-a lărgit gura ca să-i primească.
Trei pedepse înfricoşează Dumnezeu cu aceste cuvinte, să dea celor ce cântă din organe, joacă şi cântă din gură:
1) Robia: „Pentru aceasta s-a luat în robie poporul meu”;
2) moarte de foame şi de sete: „Si mulţi au murit de foame şi de sete de apă”; şi
3) munca şi osânda, jos în Iad: „Şi şi-a lărgit iadul lăcomia sa şi şi-a deschis gura sa fără de încetare”.
Toate trei pedepse sunt într-adevăr înfricoşate şi groaznice, căci nu pedepsesc numai trupul, ci şi sufletul; nu pedepsesc numai în viaţa aceasta, ci şi în cea viitoare.
Şi ce este mai rău decât robia? Ce altă răutate e mai mare, decât a muri de foame? Ce pedeapsă mai înfricoşată, decât întunericul iadului şi decât munca cea veşnică? Pentru aceasta apucând mai înainte a zis Dumnezeu despre aceşti muzicanţi şi jucători şi cântători din gură: Vai şi amar! Fiindcă, vai, după cum tâlcuieşte marele Vasile, înseamnă că: „Tânguitor este graiul” (Cuvânt pentru cei beţivi).
Deci, cu adevărat sunt vrednici de plâns cei ce cântă din organe şi cei ce cântă din gură şi joacă; căci se lipsesc nu numai de viaţa aceasta prin robie şi prin a muri de foame; dar se lipsesc încă şi de împărăţia cerurilor şi moştenesc numai şi numai pedeapsa muncii şi iadul. Pentru aceasta şi eu am voit astăzi să vorbesc către voi, fraţii mei creştini şi să vă arăt câte rele au pricinuit şi pricinuiesc muzicile, jocurile şi cântecele din gură şi prin urmare să vă dovedesc că, nu se cade creştinilor să întrebuinţeze acestea; şi luaţi aminte ca să înţelegeţi.

 

10. Câte rele pricinuiesc jocurile şi horele

Cea dintâi şi mai mare răutate, pe care a pricinuit-o şi o pricinuiesc cântecele şi jocurile, este închinarea de idoli. Vrei să te adeverezi? Urmează-mi să mergem la Muntele Sinai. Aici, proorocul Moise, suindu-se să primească Legea cea scrisă de Dumnezeu, a vorbit cu El patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, iar poporul Evreilor jos, văzând că întârzie Moise a se pogorî din Munte, s-a sculat asupra lui Aaron, fratele lui Moise, şi au cerut să le facă Dumnezeu.
Iar Aaron, adunând toţi cerceii de aur de la femeile evreilor, i-a turnat în topitoare şi din topitoare a ieşit un chip de viţel; şi le-a zis lor: „Aceştia sunt dumnezeii tăi Israile, care te-au scos din pământul Egiptului” (Ieşirea 32, 4). Atunci poporul văzând idolul s-a bucurat şi şezând a mâncat şi a băut şi după aceasta s-a sculat şi a început să joace, aducând jocurile ca o slujbă şi închinăciune şi cinste idolului. „Şi a şezut poporul de a mâncat şi a băut, şi s-a sculat să joace” (Ieşirea 32, 6). Pentru aceasta zice şi marele Vasile că: „Jocul lor era închinarea de idoli” (Cuvânt contra beţivilor).
A doua răutate pe care a pricinuit-o şi o pricinuiesc cântările şi jocurile, este jurământul mincinos şi blestemul; căci citim la Judecători, că după ce cele 11 neamuri ale lui Israil au bătut pe neamul lui Veniamin, pentru acea mare desfrânare ce o făcuse femeii Levitului, n-au scăpat din ei decât numai 600; şi au făcut jurământ lui Dumnezeu şi au pus blestem asupra celor ce vor da femei la cei 600 care au scăpat. „Că s-au jurat fii lui Israil, zicând: blestemat să fie cel ce va da femeie lui Veniamin” (Judecători 21,18).
Cu toate acestea s-a făcut călcare acestui jurământ şi blestemul acesta s-a întors asupra lor, deşi nu de-a dreptul, ci cu vicleşug, din pricina jocurilor. Pentru că nişte femei din cele ce locuiau în Silom, au ieşit şi jucau la sărbătoarea Domnului, pentru aceasta s-au apucat cele 11 neamuri şi au sfătuit pe neamul lui Veniamin, să se ducă să răpească acele femei care jucau şi să le aducă la locul lui Veniamin şi acolo să le aibă de femei. „Mergeţi şi vă ascundeţi în vii, şi când veţi vedea că au ieşit fetele celor ce locuiesc în Silom, jucând cu dansuri, să ieşiţi din vii, şi fiecare bărbat să-şi răpească lui femeie, din fetele Silomului, şi să mergeţi în pământul lui Veniamin” (21, 20).
A treia răutate, pe care a pricinuit-o şi o pricinuiesc cântecele şi jocurile, sunt vărsările de sânge şi uciderile; ucideri, nu de oameni simpli şi cum s-ar întâmpla, ci oameni prooroci şi înainte mergători; şi această dovadă este foarte lesne de aflat. Pentru că oricine va deschide Evanghelia cea de la Matei, şi va citi la cap. 14, va vedea acolo că, pentru jocul necinstitei fete a preacurvei Irodiada înaintea lui Irod, şi pentru plăcerea jocului ei, a înduplecat pe Irod să trimită ca să taie în temniţă capul celui mai mare decât toţi proorocii, al dumnezeiescului Ioan înaintemergătorul, şi să-i dea ei ca dar pentru joc, acel sfânt şi prea cinstit cap proorocesc, pe care îl cinsteau şi i se închinau în pustie, fiarele sălbatice şi leu.
Şi ce alt rău, iubite, nu se pricinuieşte din jocuri şi din cântarea cu organe şi din gură? Din acestea se nasc împodobirile trupului şi înfrumuseţările. Că cei ce se duc să joace şi să cânte, — ori bărbaţi, ori femei de vor fi — întâi se împodobesc şi se înfrumuseţează cu haine strălucite şi cu podoabe şi apoi se duc. Din aceasta se naşte purtarea miresmelor şi a parfumurilor; din aceasta se nasc privirile ochilor, cele fără rânduială şi necinstite; din acestea se pricinuiesc auzirile cele curveşti; din acestea se pricinuiesc vorbirile cele ruşinoase şi glumele şi necuviincioasele râsuri şi chipurile şi mişcările cele fără rânduială; din acestea se nasc poftele cele trupeşti şi curviile cele din inimă şi preacurviile, precum a zis Domnul: „Tot cel ce caută la femeie spre a o pofti pe ea, iată, a preacurvit cu dânsa, întru inima sa” (Matei 5, 28).
Căci dacă cineva din întâmplare, întâlnind o femeie şi va pofti frumuseţea ei, curveşte şi preacurveşte cu dânsa, întru inima sa; cu cât mai mult curvesc şi preacurvesc în inima lor, atât bărbaţii cât şi femeile care se duc într-adins la horă, numai şi numai ca să vază frumuseţile bărbaţilor şi ale femeilor? Şi mai cu seamă când bărbaţii apucând femeile şi jucând cu ele, se aprind mai mult spre poftă trupească şi diezmierdare, prin atingerea(8) şi apucarea cu mâinile.
********
8. Lăsăm să judece singuri creştinii cei de acum, care îşi dau fiii şi fiicele la şcoala de dans, unde, nu numai atingeri fac, dar şi îmbrăţişări ruşinoase şi necuviincioase creştinilor şi prea vătămătoare sufletului.
*********
Să zic ceva şi mai mult? De la jocuri şi cântece din gură se fac însă şi curviile şi preacurviile cele cu fapta şi cu lucrul. Pentru aceasta înţeleptul Sirah porunceşte, să nu se apropie cineva de femeia cântăreaţă, ca să nu cază cu ea în curvie. „Cu muierea cântăreaţă să nu fii adesea, ca nu cumva să te prinzi în meşteşugul ei” (Cap. 9, 4); şi Marele Vasile hotărăşte că, femeile care joacă, dacă ar fi fecioare, îşi pierd fecioria lor, iar de sunt măritate pierd întreaga înţelepciune; că zice: „Mişti picioarele şi sari nebuneşte, şi joci jocuri care nu ţi se cuveneau; fiind trebuinţă de a-ţi pleca genunchii spre închinăciune? Pe cine să tânguiesc? Pe fetele cele neispitite de nuntă, sau pe cele supuse jugului nunţii? Că acelea s-au întors neavând fecioria, iar acestea, curăţenia nau dus-o înapoi bărbaţilor” (Cuvânt asupra celor ce se îmbată).

 

11. Cu ce se aseamănă cântecele din organe şi horele. — Unde se fac hore, acolo este şi diavolul — La Botez creştinii au dat făgăduinţă să nu cânte din organe, nici să joace — Căci cântecile şi jocurile sunt pompă a satanei

Pentru aceasta cu toată dreptatea se cade a numi cineva cântecele din organe, jocurile şi cântecele din gură, şcoala satanei, căci satana şi diavolul este cel întâi învăţător, iar slujitorii lui, dracii, sunt subînvăţători. Cei întâi şcolari însă, sunt cei ce cântă cu viorile şi cu alte organe; iar elevi şi eleve, sunt bărbaţii şi femeile care joacă şi cântă din gură. Lecţiile care se predau la şcoala aceasta sunt: desfrânarea şi neruşinarea, ruşinoasele cuvântări şi nebuneştile grăiri, curviile şi preacurviile, sodomiile şi orice alt păcat.
Se cade încă a numi cineva cântecele şi jocurile sport (întrecere) şi luptă a diavolului; iar loc al nevoinţei şi stadie (stadion), este casa în care se lucrează şi se săvârşesc acestea; răsplătitor însă şi dătător de cununi, care şade pe scaunul cel înalt al casei, este diavolul.
Privitori ai sportului, sunt toţi dracii care privesc şi se bucură; iar luptători şi nevoitori sunt jucătorii şi cei ce cântă din organe şi din gură, fie bărbaţi, fie femei. Şi oricine din aceştia, cântă din organe sau joacă, sau cântă din gură mai bine decât altul şi-l întrece, primeşte în loc de cunună, păcatul şi veşnica muncă. Pentru aceasta prea potrivit şi prea înţelepţeşte a zis hotărâtor dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, că, unde se fac hore şi sunt orchestre, acolo negreşit, este şi diavolul; „Eu îndrăznind, dau pe faţă că, unde este dans, acolo e şi diavolul; şi că curvia, nu numai înverşunaţi face, ci şi ucigători de nevinovaţi” (Matei 14).
Şi iarăşi acest Gură de Aur zice: „Ce faci nepriceputule om? Tu chemând la casa ta organe şi făcând jocuri, te faci al doilea Irod. Pentru că imiţi pe Irod acela şi aduci la masa ta ca o altă Irodiadă, femei şi bărbaţi jucători? Că deşi pe Ioan nu-l omori, dar cu adevărat omori mădularele lui Hristos, adică atâtea şi atâtea suflete ale celor ce joacă şi a celor ce şed la masa ta şi privesc, ceea ce este şi mai rău. Pentru că acel diavol, care atunci prin jocul Irodiadei, a ucis pe Ioan, acelaşi şi acum prin jocuri, ucide sufletele celor ce şed şi privesc. Că deşi nu se ucide, Ioan, ci mădulările lui Hristos care este mult mai înfricoşat; căci nu cap pe tipsie cer cei care joacă acum ci sufletele celor ce şed şi privesc că deşi nu stă de faţă fata Irodiadei, ci diavolul care juca atunci prin aceia, şi acum joacă prin aceştia, şi sufletele celor adunaţi, prinzândule şi robindu-le, fuge” (Omilia 48, la Matei).
Şi într-alt loc acest Hrisostom, loc de curvăsărie numeşte casa acelui om, care aduce curve la ea şi joacă: „Loc de curvie ţi s-a făcut casa ta, patimă şi strechie, şi nu este ruşine să năimeşti aceste dezmierdări?” (Cuvânt I, către Coloseni).
Deci, pentru aceasta, fraţii mei creştini, fraţii mei prea iubiţi şi mult doriţi, încetaţi pentru dragostea lui Dumnezeu, şi pentru Sângele lui Iisus Hristos, cel ce a murit pentru a voastră mântuire, încetaţi vă rog de la aceste cântări din organe, jocuri şi cântece din gură lumeşti, fiindcă acestea sunt lucrurile diavolului şi paguba vieţii voastre; sunt pierzătoare mântuirii sufletului vostru; sunt lucruri şi fapte nu ale creştinilor care sunt ucenicii lui Iisus Hristos şi fiii luminei şi moşteni împărăţiei cerurilor, ci sunt lucruri şi fapte ale Elinilor, ale Evreilor, ale Turcilor, ale necredincioşilor şi păgânilor, cari sunt întunecaţi de înşelăciunea diavolului şi nu ştiu nici ce cugetă, nici ce lucrează.
Dacă până acum aţi fi fost dedaţi la astfel de sataniceşti şi păgâneşti îndeletniciri, de astăzi înainte însă, lăsaţi-vă de acestea şi urâţi-le pe ele. Şi dacă cineva dintre creştini, vă îndeamnă silindu-vă a vă duce la casa lui ca să cântaţi din organe, sau să jucaţi şi să cântaţi cântece curveşti, păziţi-vă cu dinadinsul şi nu-l ascultaţi, măcar stăpânitor de ar fi, măcar vreunul din cei sfinţiţi, sau şi mirean; fiindcă ei nu pot să vă ajute în ziua judecăţii sau să vă scape din muncă.
Voi, când v-aţi botezat în sfânta scăldătoare, în numele Sfintei Treimi, aţi dat făgăduinţă înaintea lui Dumnezeu şi a îngerilor şi a oamenilor, ca să vă întoarceţi şi să urâţi toate aceste lucruri diavoleşti şi de ce acum călcaţi făgăduinţele voastre? Vrei să te adeverezi creştine cum că te-ai făgăduit la sfântul Botez să nu cânţi din organe, nici să joci şi să cânţi din gură? Ascultă: Când tu te botezi, mărturiseşti înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor aceste cuvinte: „Mă lepăd de satana, şi de toate lucrurile lui şi de toată cinstea lui”.
Ce va să zică „mă lepăd”? Răspunde Sf. Chiril al Ierusalimului şi zice că, va să zică: eu răstorn şi stric tocmeala aceea şi învoiala ce a făcut-o Adam, şi dimpreună cu Adam toată firea omenească la sfatul diavolului, ca să calce porunca lui Dumnezeu şi să mănânce din rodul pomului cunoştinţei. Această tocmeală, eu o stric prin sfântul Botez, pe care-l primesc; scuip toată slava satanei şi puterea lui, lepăd prietenia şi unirea lui, mă întorc şi urăsc toate lucrurile lui, adică, orice fel de păcat. Mă întorc şi urăsc toată pompa lui.
Şi care este pompa şi slava satanei? Este toată înconjurarea răutăţilor care îl însoţesc, adică: teatrele, feluritele cântece din organe, drăceştile jocuri, sataniceştile cântări din gură, alergările de cai, sporturile şi altele asemenea. Iar după ce ai făgăduit acestea, încă ai mărturisit şi ai zis, că: Mă împreun cu Hristos?” Ce va să zică „Mă împreun cu Hristos?” Răspunde însuşi Sfântul Chiril întru învăţăturile lui pentru cei chemaţi, şi zice că, va să zică: „Eu fac tocmeală şi făgăduinţă, să fiu rob lui Hristos, să mă supun poruncilor Lui şi să săvârşesc voia Sa.” Zic încă şi sfinţii Apostoli în aşezământurile lor, cartea 3, Cap. 18: „Deci cel botezat să fie străin de necredinţă, nelucrător către păcat; prieten iubit lui Dumnezeu, vrăjmaş diavolului, lepădat de satana, de puterea şi de înşelăciunea lui, şi de toate lucrurile lui, neîntinat, curat, cuvios, iubitor de Dumnezeu, fiu lui Dumnezeu.”

 

12. Creştinii nu se cade să cânte cu organe şi să dănţuiască la Paşti, sărbători şi la lăsatul de carne

Aţi auzit, fraţilor, ce înfricoşate mărturisiri şi făgăduinţe aţi dat la sfântul Botez? Deci, aceste făgăduinţe să le pomeniţi totdeauna şi să nu le uitaţi; pentru că voi, poate le veţi uita, dar Dumnezeu nu le uită, fiindcă le are scrise în cartea Sa şi de acolo este cu neputinţă să se şteargă vreodată, ba încă aveţi să daţi seama pentru ele în ziua judecăţii şi cu acestea, are să vă judece înfricoşatul Judecător şi să vă zică: Voi, v-aţi făgăduit la sfântul Botez să urâţi pe diavolul şi toate lucrurile, cinstea şi slava lui, şi de ce n-aţi păzit făgăduinţa voastră? „Robi vicleni, prin gura voastră vă voi judeca. Legându-le lor mâinile şi picioarele, luaţi-i pe ei şi-i aruncaţi întru întunericul cel mai din afară” (Matei 22, 13). O, jalnică întâmplare! O, pagubă vrednică de plâns!
Drept aceea, ca să nu pătimiţi şi voi, fraţii mei, această osândă când auziţi muzici şi jocuri şi cântece lumeşti, astupaţi-vă urechile, fugiţi ca de foc de la casa aceea şi locul unde se joacă. Şi dacă diavolul şi gândul cel rău din inimă vă sileşte şi vă zice: duceţi-vă şi voi de priviţi, nu-l ascultaţi, ci ziceţi-i: Noi am dat, făgăduinţă lui Dumnezeu să urâm aceste lucruri şi să fugim de pompa satanei; şi făgăduinţa noastră este scrisă în cartea lui Dumnezeu. Şi deci, cum putem, noi ticăloşii, să o călcăm şi să ne muncim pentru aceasta? Mergi înapoia noastră satano şi răule gând, nu te vom asculta ca să ne mai ducem.
Dar ce zic unii? Bine, în alte zile nu se cade să cânte cineva şi să joace, dar când este praznic şi sărbătoare, când vin Paştile, când sunt zilele luminilor, când este lăsatul de carne, atunci cum să arătăm bucuria şi veselia noastră? Cum să arătăm că prăznuim şi lăsăm sec de carne? Fără numai să tragem cu puşca şi să cântăm versuri în cinstea sărbătorii noastre, şi întru bucuria sufletelor noastre. Acestea sunt pricinuiri nebuneşti, pe care le pun înainte unii. Dar ascultaţi nepricepuţilor oameni cei ce pricinuiţi unele ca acestea: Serbările şi praznicile sfinţilor, nu s-au făcut pentru alt scop, fără numai spre a se aduna la acestea creştinii, ca să asculte isprăvile sfinţilor care se prăznuiesc şi după puterea lor, să-i imite şi să le urmeze lor, şi aşa să primească în sufletul lor evlavie, îndreptare şi luare aminte cu amănuntul în viaţa lor. Căci aşa zice prea aurita limbă a lui Gură de Aur: „Praznic este, arătare a lucrurilor cele bune, suflet evlavios şi viaţă cu scumpătate” (Cuvânt 28, la cea I către Corinteni).
Deci, dacă tu, creştine, nu faci într-acest fel la praznicile sfinţilor, ci chemi muzicanţi şi joci şi cânţi din gură, nu mai slăveşti, nici cinsteşti pe sfinţii cei serbaţi, ci mai mult îi necinsteşti. Căci faci acele lucruri pe care le urăsc sfinţii şi se întorc dinspre ele; pentru că nu urmezi sfinţilor, ci urmezi păgânilor. Ce zic? Tu cu organele, cu jocurile şi cu cântecele care le întrebuinţezi în sărbători, nu cinsteşti pe sfinţi, ci cinsteşti şi slăveşti pe diavolul; pentru că aceasta este pompa şi slava diavolului, şi te faci următor, nu sfinţilor, ci diavolilor.
De asemenea şi Paştile se fac, ca să-şi aducă aminte creştinii, cum Fiul lui Dumnezeu, cu patimile Lui, cu Crucea, cu moartea şi cu Sf. învierea Sa, i-a răscumpărat din mâna diavolului, şi i-a izbăvit din iad; i-a slobozit din moarte şi le-a dăruit învierea şi împărăţia cerurilor. Şi aşa să mulţumească pentru toate aceste faceri de bine şi dăruiri lui Hristos, care a pătimit, S-a răstignit, a murit şi a înviat pentru dragostea lor.

 

13. Creştinii nu se cade să tragă cu puşca la Paşti

Acum, fraţii mei creştini, vă lasă inima şi conştiinţa voastră, ca în loc să mulţumiţi şi să slăviţi pe prea dulcele Iisus Hristos, pe Dumnezeu şi Tatăl, şi Făcătorul vostru, voi să-i necinstiţi şi să-i ocărâţi cu diavoleştile lucruri pe care le faceţi în zilele învierii Lui? El să pătimească atâtea patimi, ca să omoare păcatul, şi voi iarăşi să-i înviaţi? El să învieze, ca să vă ridice din răutăţi, şi voi să cădeţi iarăşi în acestea? Şi când? Chiar în zilele întru care v-a ridicat. O! ce mare nemulţumire! O! neauzită împietrire de inimă a creştinilor! Voi tot sfântul post şi săptămâna cea mare, ridicaţi mâinile voastre ca să vă rugaţi şi vă faceţi cruce; iar când vin Paştile, îndrăzniţi de faceţi mâinile acestea organe păcatului? Şi cântaţi cu lira, cu vioara, cu chitara şi cu alte drăceşti organe? Voi cu limba şi cu buzele voastre vă împărtăşiţi în ziua de Paşti, cu trupul şi sângele lui Hristos şi cântaţi atâtea duhovniceşti şi dumnezeieşti cântări şi apoi, tot cu aceeaşi limbă şi buze să cântaţi lumeşte şi să grăiţi curveşti şi drăceşti cântece?
Voi cu picioarele voastre, staţi în biserica lui Dumnezeu şi faceţi metanii şi plecări de genunchi, închinându-vă lui Dumnezeu atotţiitorului; şi când vin Paştile, vă lasă inima să bateţi cu aceleaşi picioare şi să săriţi ca ţapii? Să jucaţi ca cei nebuni şi îndrăciţi şi cu aceste fără rânduială mişcări, să vă închinaţi diavolului? În sfârşit, voi vă faceţi în sfintele zile ale marelui post şi la Paşti biserici lui Dumnezeu şi ale Sfântului Duh, şi iarăşi tot voi să vă faceţi locaş diavolului şi duhurilor celor viclene, cu sataniceştile muzici şi cu jocurile şi cântecele pe care le uneltiţi?
Acestea sunt lucruri nepotrivite creştinilor. Pentru că ce unire are lumina cu întunericul? Diavolul cu Hristos? Biserica lui Dumnezeu cu capiştea idolilor? Precum zice Pavel: „Că ce împărtăşire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Sau ce unire are Hristos cu veliar? Sau ce parte este credinciosului cu cel necredincios?” (II Cor. 6, 14).
Precum am mai spus, la Paşti şi în zilele acestei sărbători nu se cade creştinilor să cânte din organe, să joace şi să cânte din gură; tot aşa zicem că nu se cade în aceste zile să tragă cu puşca, sau cu pistolul, sau cu alte arme de acest fel; deoarece lui Hristos cel ce a înviat, nu numai că nu-I trebuiesc acestea, ci încă le şi urăşte, şi se îngreţoşează de ele:
a) pentru că cu acestea mulţi din oameni se vătăma, şi de multe ori se şi omoară; iar
b) căci cu pocniturile lor nu lasă pe creştini să asculte slujba şi troparele cele duhovniceşti şi cântările Invierii. Că de ar fi fost descoperit în vechime praful şi armele de împuşcat şi ar fi împuşcat creştinii cu ele la Paşti, prea cu adevărat, toţi sfinţii şi dumnezeieştii Păruiţi, aveau să scrie pentru aceasta şi s-ar fi silit a dezrădăcina un obicei rău şi păgânesc ca acesta. Că al neamurilor este a împuşca cu nişte arme ca acestea la praznicele lor, şi nu al creştinilor. Iar creştinilor le este cuviincios să tragă numai clopotele şi toaca, şi să cânte „Hristos a Inviat” şi celelalte cântări făcătoare de bucurie ale Sf. Invieri.

 

14. Dumnezeu se mânie, la sărbătorile creştinilor, pentru cântatul din organe şi pentru jocuri

Cu adevărat, fraţilor, voi cu neorânduielile ce faceţi în zilele sărbătorilor şi la Paşti, atât de mult întărâtaţi spre urgie pe Dumnezeu, încât Il faceţi să vă înfricoşeze şi să vă zică cuvintele pe care le-a zis odinioară evreilor, prin proorocul Amos, adică, că are să întoarcă sărbătorile şi praznicile voastre întru plângere şi jale, şi duhovniceştile voastre cântări, în tânguire şi lacrimi: „Şi voi întoarce sărbătorile voastre în plângere, şi toate cântările întru tânguire” (Amos. 8, 10); precum pentru aceste lucruri a făcut şi pe timpul Macabeilor, deoarece citim la ei că: „Sfinţenia Ierusalimului s-a pustiit ca pustia, praznicile lui s-au întors în jale, sâmbetele lui întru batjocură, cinstea întru defăimare” (I Macabei 1, 14).
Voi cu muzicile, cu jocurile şi cu cântecile din gură, cu beţiile, cu războaiele, cu luptele şi cu alte răutăţi care le faceţi la sărbători şi la Paşti, siliţi pe Dumnezeu să strige, că a urât şi nu mai voieşte astfel de praznice, ci se îngreţoşează de sărbătorile voastre:
„Urât-am, lepădat-am sărbătorile voastre, şi nu voi mirosi întru adunările voastre”(Amos, 5, 21).
Şi dacă Dumnezeu, pentru păcatele evreilor, a urât şi n-a voit să mai asculte la dumnezeieştile cântări ce-l cântau, şi la Sf. organe şi duhovniceştile jocuri ce le jucau înlăuntrul Bisericii Sale; şi cu toate că ei cântau din ele spre slavoslovia, cinstea şi marea cuviinţă a sfântului Său nume, în zilele sărbătorilor; că zice: „Strămută de la mine glasul cântărilor tale, şi cântarea organelor tale nu o voi auzi” (Amos, 5, 23).
Dacă pe acelea, zic, le-a urât, cu cât mai mult şi fără asemănare urăşte şi se îngreţoşează de drăceştile organe când voi creştinii cântaţi din ele la sărbători, nu spre slava lui Dumnezeu ci spre slava, cinstea şi pompa satanei?
Cu cât mai mult urăşte şi se îngreţoşează de jocurile şi cântecele necinstitelor femei şi bărbaţi, care şi numai cu singur auzul pricinuiesc toată strechia şi gâdilitura poftei, şi dezmierdării trupeşti? precum zice Marele Vasile: „Este a vedea femei neruşinate, care să se poarte de beţie cu necuviinţă, şi cu frângerile sale să îndemne spre înverşunare şi cântece dezmierdătoare să cânte, care să poată şi numai auzindu-se, să pricinuiască celor desfrânaţi, toată strechia dezmierdării? (Cuvânt pentru beţie).

 

15. Ce răutăţi fac creştinii la Lăsatul de carne

Şi cine va putea povesti neorânduielile pe care le fac creştinii în timpul lăsatului de carne, dar mai cu seamă, la ţară? Că în adevăr poate să zică cineva că atunci toţi creştinii se îndrăcesc fiindcă joacă, sărind şi cântând din gură fără mustrare de ştiinţă, până şi cei mai bătrâni; şi cine nu joacă, sau nu cântă, se socoteşte de nebun. Pentru că bărbaţii se îmbracă femeieşte, iar femeile bărbăteşte; fiecare se îmbracă cu hainele pe dos şi-şi pun măşti pe faţă, iar pe alocurea se şi vrăjesc.
Atunci nu are deosebire ziua de noapte, pentru că deopotrivă toată ziua şi toată noaptea se cheltuieşte la glume, la jocuri, la neorânduieli şi la măscăriciuni. Atunci nu se deosebeşte mireanul de cleric, că toţi deopotrivă fac neorânduieli. Atunci, ca să zic aşa, prăznuieşte desfrânarea, serbează neînfrânarea, se veseleşte beţia, se bucură dezmierdarea şi curvia; joacă dracul cu zece basmale şi împreună cu el, joacă toată mulţimea dracilor. Căci, cât câştigă ei numai la lăsata secului, nu pot câştiga în tot anul.
Fapta bună însă, se mâhneşte; întreaga înţelepciune se posomorăşte, seriozitatea şi buna aşezare se tânguieşte, frica lui Dumnezeu şi a judecăţii ce va să fie şi a muncilor se izgoneşte; plânge Hristos şi dimpreună cu El plâng toţi îngerii şi toţi sfinţii şi drepţii.
O! şi cine nu va plânge? O! şi cine nu va vărsa picături de lacrimi din inimă, văzând pierzarea şi neînţelegerea atâtor creştini? Ei sunt atât de nebuni, că în loc să câştige ceva din sfântul post cel de patruzeci de zile (care urmează), mai mult se păgubesc de la lăsatul secului; şi ca să câştige una, pierd o sută. Fac ticăloşii întocmai ca negustorii cei nepricepuţi, alergând spre pagubă şi nu spre folos. Că fără asemănare este, mai mare vătămarea ce o iau mai înainte la lăsata secului, decât folosul ce-l primesc din postul ce urmează! Milostiv, milostiv, milostiv să le fie Dumnezeu. Fie ca El să lumineze pe sfinţii arhierei şi duhovnici şi învăţători să oprească aceste răutăţi, cu afurisanii şi legături, după cum porunceşte şi Canonul 62, al sfântului Sinod ecumenic al VI-lea.

 

16. Cum se cade a se bucura creştinii la sărbători şi la Paşti

Fraţilor creştini, voiţi să vă bucuraţi în adevăr şi să vă înveseliţi în zilele sărbătorilor şi la Paşti şi la lăsaturile de sec? Nu cântaţi din organe, nu întinderi hore, nu cântaţi din gură cântări lumeşti, nu; ci cântaţi vreun tropar, sau cântare pe care o ştiţi, a lui Hristos sau a Maicii Domnului. Cântaţi Hristos a inviat; cântaţi Ingerul a strigat, sau Cuvine-se cu adevărat, că aşa porunceşte apostolul Iacov să facă creştinii, zicând: „De este vesel cineva, să cânte” (Iac. 5, 13); adică cine are bucurie şi inimă bună, să cânte duhovniceşte, iar nu lumeşte.
Într-acest fel Dumnezeu blagosloveşte masa voastră, în chipul acesta, îngerii lui Dumnezeu stau de faţă şi vă păzesc. Cu acest chip, mâncările şi băuturile voastre, sărbătorile şi lăsaturile de carne ale voastre, toate se fac spre slava lui Dumnezeu, precum se cuvine creştinilor şi după cum porunceşte dumnezeiescul Pavel: Toate câte le faceţi, spre slava lui Dumnezeu să le faceţi” (I. Cor. 10, 31). Iar Gură de Aur zice că: „Precum unde este noroi, acolo aleargă porcii; iar unde sunt aromate, se adună albinele; aşa şi unde sunt cântări curveşti, se grămădesc dracii; iar unde sunt cântări duhovniceşti, acolo vine darul lui Dumnezeu, şi sfinţeşte gura şi sufletul” (Tâlc. la Psalmul 41).

 

17. Bucuriile şi mâncările creştinilor, se cuvine să se facă cu frică

Pentru aceasta şi dimpreună toţi dumnezeieştii Apostoli poruncesc în aşezărnânturile lor, arătat la toţi creştinii: să nu grăiască, nici să facă vreun cuvânt sau lucru necuviincios în Duminici, sau în celelalte sărbători; ci veseliile, mâncările şi băuturile creştinilor, să se facă cu frică şi cu cutremur. Şi nici un creştin să nu cânte cântece păgâneşti sau curveşti, ca nu cumva în loc de a intra Duhul Sfânt în inima lui, să intre diavolul şi duhul cel viclean: ,,Nici în zilele Duminicilor cele veselitoare nu vă dăm voie a face ceva necuviincios, sau să grăiţi, sau să lucraţi; că zice undeva Scriptura: Slujiţi Domnului cu frică, şi vă bucuraţi Lui cu cutremur. Prin urmare şi veseliile voastre, cu frică şi cu cutremur se cuvine să le faceţi. Că negreşit, creştinul cel credincios, nici cântare păgânească nu se cade a cânta, nici curvească; iar de nu, se întâmplă lui prin cântare, să pomenească numele cele drăceşti ale idolilor, şi în loc de Sfântul Duh, să intre pe ascuns duhul cel viclean” (Cart. V, Cap. 10).
Aceasta la fel o zice şi Sf. Ioan Gură de Aur, într-un cuvânt pentru rugăciune, şi tâlcuieşte că, cea mai de sus zicere a proorocului David, „şi vă bucuraţi lui cu cutremur”, se înţelege pentru veselia ce primeşte omul când mănâncă şi bea; care veselie se cade să fie totdeauna amestecată cu frică, cu cutremur şi cu multă luare aminte, ca nu cumva din multa bucurie şi săturare a mâncărilor şi a băuturilor, să se plece omul: spre gânduri curveşti, la jocuri, la cântece şi la alte păcate. Precum este scris pentru poporul lui Israil, că după ce a mâncat şi s-a îngrăşat, pe urmă a uitat şi a părăsit pe Dumnezeu făcătorul său. „Şi a mâncat Iacov şi s-a săturat şi s-a lepădat de cel iubit; îngroşatu-s-a, îngrăşatu-s-a, lăţitu-s-a şi a părăsit pe Dumnezeu, Cel ce l-a făcut pe el, şi s-a depărtat de la Dumnezeu mântuitorul său” (II Lege 32, 15).

 

18. Pentru ce s-a aşezat după masă rugăciunea de mulţumire

Pentru aceasta şi dumnezeieştii Părinţi ai bisericii noastre, au scris la mulţumirea mesei (care este tipărită în Ceaslov) începând aşa: „Bine este cuvântat Dumnezeu care ne miluieşte şi ne hrăneşte pe noi din tinereţile noastre; Cel ce dă hrană la tot trupul, umple de bucurie şi de veselie inimile noastre, s.c.l.”
În mulţumirea aceasta, zic, au scris la sfârşit şi aceste cuvinte: „ca să ne aflăm înaintea Ta bineplăcuţi şi neruşinaţi, când vei răsplăti fiecăruia după faptele lui”; ca să ne inveţe prin aceasta că, sculându-ne de la masă, şi pântecele fiind plin de bucate şi de băuturi, se cade a ne aduce aminte de înfricoşata zi a judecăţii lui Dumnezeu, întru care avem să dăm răspuns de cele ce am făcut, am grăit şi am gândit.
Şi aşa cu frica aceasta şi cu aducerea aminte, să înfrânăm pornirile şi poftele trupului nostru celui sătul şi să gonim gândurile cele ruşinoase, care atunci mai mult ne supără, fiind pântecele plin. Pentru aceea şi dumnezeiescul Gură de Aur (Omil. 52, la cea de la Matei), foarte mult laudă această mulţumire în acest cuvânt, şi îndeamnă pe toţi creştinii să o zică după masă.

 

19. Ce se cade a zice creştinii când lucrează

Iar câţi bărbaţi sau femei sunteţi meşteri, să nu cântaţi lumeşte acolo unde lucraţi, nici să vorbiţi cuvinte deşarte şi nefolositoare; deoarece nu numai că veţi da seamă în ziua judecăţii de cuvintele cele nefolositoare pe care le grăiţi, precum hotărăşte Domnul: ,,Deci, grăiesc vouă, că pentru tot cuvântul deşert, care vor grăi oamenii, vor să dea seamă de dânsul în ziua judecăţii” (Matei 12, 36); ci lângă acestea nu aveţi nici un spor la meşteşugul vostru.
Dar ce să faceţi? Acolo unde lucraţi, uneori să vă rugaţi cu mintea voastră şi să ziceţi: „Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, milueşte-mă”; iar alteori să ziceţi aceasta şi cu gura, sau să cântaţi vreun alt tropar cu linişte, precum: „Cuvine-se cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, Sfinte Dumnezeule.” Şi în scurt, orice meşteşug şi lucru, când lucraţi, să-l dregeţi cu rugăciunea şi cu sfânt numele Domnului nostru Iisus Hristos şi al Născătoarei de Dumnezeu, cum se drege mâncarea cu sare; ca să se binecuvinteze de Dumnezeu toate lucrurile şi averile voastre şi să sporească şi să se înmulţească. Aşa vă poruncesc sfinţii apostoli să faceţi în aşezământurile lor: „Nu fi ca un repezit, umblând prin uliţi fără rânduială şi luând aminte la cei ce vieţuiesc rău; ci ia aminte la meşteşugul şi la lucrul tău, şi caută cele ce plac lui Dumnezeu; şi gândeşte la cuvintele lui Hristos, şi neîncetat cugetă-le; căci zice Scriptura: „La Legea Ta voi cugeta ziua şi noaptea, şi în ţarină umblând, şi în casă şezând, şi dormind şi deştept fiind, ca să pricepi întru toate” (Cart. I, cap. 4).
Tot aşa vă sfătuieşte să ziceţi, şi dumnezeiescul Hrisostom: „Meşteşugar eşti? şezând, roagă-te cu gura; dar nu voieşte gura să cânte? cu mintea fă aceasta. Mare tovarăş este psalmul, nimic rău nu vei pătimi din aceasta, ci ca într-o mănăstire poţi să şezi, că nu locul este îndemânatec la aceasta, ci luarea aminte cu scumpătate ne dăruieşte nouă liniştea. Fiindcă şi Pavel la meşteşugul său lucrând, nimic n-a vătămat fapta lui cea bună, adică rugăciunea” (Andr. 21). La fel porunceşte meşterilor şi Marele Vasile (Epistola I).

 

20. Care sunt certările celor ce cântă din organe şi care joacă

Deci, fraţii mei creştini, vă ajunge vremea cea trecută până acum, în care aţi cântat din organe, aţi jucat şi aţi cântat din gură, nu ca nişte creştini sfinţi şi fii ai lui Dumnezeu, ci ca nişte necredincioşi şi păgâni; de acum înainte, urâţi acestea din toată inima voastră ca să nu cădeţi sub înfricoşata osândă, afurisanii, blestem şi dumnezeasca urgie cea hotărâtă de sfinţii Apostoli şi sinoadele ecumenice, şi de Dumnezeu, împotriva celor ce fac aceste fapte nelegiuite. Că Sf. Apostoli afurisesc9
*******
„Afurisesc” se înţelege: despart de Biserică pentru un timp.
*******
pe lirişti, pe viorişti, pe jucători şi pe toţi cântătorii din organe şi începătorii de jocuri, zicând în aşezământurile lor: „Dacă vreun bărbat sau femeie, care a fost începător de jocuri, va veni la credinţă, sau jucător, sau luptător în privelişte, sau din cei ce cântă din fluier, sau chitaragiu sau viorist, sau învăţător de jocuri, ori să înceteze, sau de nu, să se lepede” (Cart. 8, Cap.32). Acum dacă Apostolii leapădă pe necredincioşii muzicanţi sau scamatori şi nu-i primesc la credinţa lui Hristos, de nu mai întâi vor înceta de la aceste jocuri, cu atât mai mult leapădă pe credincioşii care joacă acestea.
Canonul 62, al sfântului Sinod ecumenic VI, opreşte (hotărăşte) să nu joace femeile în public, iar care ar juca, să se afurisească. Sfântul Sinod ecumenic al VII-lea, dimpreună cu muzicanţii, afuriseşte şi pe creştinii care cheamă la casa lor pe aceştia şi joacă. De asemenea şi pe creştinii care cu cântecele curveşti şi cu dansuri mănâncă şi beau, şi nu dau cuviincioasa mulţumire lui Dumnezeu dătătorul de hrană. „Iar celor ce au viaţa cu nuntă şi cu fii, şi cu aşezare mirenească, a mânca împreună, bărbaţii şi femeile, este lucru din cele neprihănite, numai să aducă mulţumire celui ce dă hrana, şi nu prin oarecare meşteşugiri, muiereşti, adică prin sataniceşti cântece de alăute şi răsfrângeri curveşti. Asupra cărora vine proorocescul blestem, cel ce zice aşa: „Vai celor ce cu alăută şi cu cântări beau vinul, iar la lucrurile Domnului nu se uită, şi la lucrul mâinilor lui nu se gândesc.” Şi dacă cândva ar fi unii ca aceştia între creştini, îndrepteze-se. Iar de nu, ţie-se pentru dânşii cele canoniceşte aşezate de cei mai-nainte de noi, (adică certările şi afurisaniile).” (Can. 22). Dar şi sfântul Sinod localnic din Cartagina, porunceşte în canonul 69, să nu se facă jocuri şi cântece în sărbători şi la pomenirea mucenicilor nici în cetăţi, nici afară la bisericile mucenicilor, că unde se fac unele ca acestea, sunt obiceiuri elinesti.
Marele Vasile dă următoarele pedepse şi canoane asupra celor de mai sus, adică: Câţi bărbaţi ori femei s-ar fi îmbătat să postească atâta timp, iar câţi au cântat, să se canonisească şi să citească atâţia psalmi din Psaltire; şi dacă nu ştiu carte, să zică rugăciunea aceasta: „Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă”. Câţi au râs fără rânduială, să plângă şi să lăcrimeze. Câţi bărbaţi sau femei au jucat, să facă atâtea plecări de genunchi, adică metanii până la pământ. Câţi au plesnit în palme la joc, să-şi bată de multe ori pieptul. Câţi s-au împodobit şi s-au dus la hore, să se smerească şi să se pocăiască; şi cuprinzător, cine a lucrat cele de mai sus necuviinţe, să facă milostenii ca să se izbăvească de păcat. „… postul să vindece pe beţie; psalmul, pe cântarea cea de ruşine; lacrimile, să se facă tămăduire a râsului, în locul jocului, să se plece genunchii, în locul plesnetului mâinilor, să se bată pieptul; în locul podoabei hainelor, să se arate smerenia. Peste toate, milostenia să te răscumpere pe tine de la păcat” (Cuvânt pentru beţie).
Iar cel mai mare canon al celor zise mai sus, este acesta: Porunceşte Sfântul mai jos, tuturor creştinilor care n-au cântat din organe, nici au jucat, nici au cântat din gură cântece curveşti că, dacă vor vedea pe cei ce au cântat din organe, sau au jucat şi au cântat din gură, că se pocăiesc, să-i compătimească ca pe nişte mădulări ale lor bolnave; iar dacă obrăznicesc cu defăimare şi fac tot pe aceleaşi, să nu mai vorbească sau să aibă legătură cu ei, nici să-i heretisească (10); ca în felul acesta să-şi vie întru simţire de răutăţile lor şi să se pocăiască. „De-i veţi vedea că se pocăiesc pentru necuviinţa celor ce s-au lucrat, milostiviţi-vă spre ei, ca spre nişte mădulări ale voastre bolnave. Iar de-i veţi vedea că obrăznicesc şi defăima mâhnirea voastră cea pentru dânşii, ieşiţi din mijlocul lor, şi vă osebiţi, şi de necurat să nu vă atingeţi; că aşa ruşinându-se, să-şi vie întru cunoştinţa răutăţii lor; iar voi să primiţi plata râvnei lui Finees” (Cuvânt pentru beţie).
******
10 Feliciteze.
*****
Acestea sunt certările şi canoanele ce le dau Apostolii, Sinoadele ecumenice şi Sfinţii: muzicanţilor, jucătorilor şi cântătorilor din gură.

 

21. Care sunt pedepsele de la Dumnezeu asupra muzicanţilor şi a dănţuitorilor

Deci, care sunt şi pedepsele pe care le dă Dumnezeu acestora? Sunt blestemele şi vaiul, precum zice prin Amos şi Isaia: „Vai celor ce bat în palme la glasul organelor, ca şi cum ar sta au socotit, şi nu ca şi cum ar fugi! Vai celor ce beau vinul strecurat, şi cu mirurile cele mai de frunte se ung! (6, 5). Vai celor ce cu chitare, cu alăute, cu timpane şi cu fluiere beau vinul” (Isaia 5, 13); sunt urgii dumnezeieşti, că bucuriile acestora se vor schimba întru întristări; cântecele lor, se vor preface în lacrimi şi plângere; muzicile şi alăutele lor şi jocurile, se vor întoarce întru întristări şi suspinări. Aşa strigă prin gura lui Iov: „Şi s-a întors în jale chitara mea, şi cântarea mea în plâns”. (Iov 30, 31). Şi prin gura lui Iezechil: „Si va face să înceteze mulţimea cântăreţilor tăi, şi glasul organelor tale, nu se va mai auzi întru tine” (Iezechil 26, 13); şi cu gura lui Ieremia: „Stricatu-s-a bucuria inimei noastre, întorsu-s-a întru plângere jocul nostru” (Plân. 5, 15); şi cu a Macabeilor: „Si s-a luat bucuria de la Iacov şi s-a sfârşit fluierul şi alăuta” (I Macabei 2, 45).
Să zic încă şi alte pedepse mai mari pe care le dă Dumnezeu acestora? Câţi se îndeletnicesc la cântece din organe îi părăseşte Dumnezeu de cad în mâinile vrăjmaşilor şi a necredincioşilor barbari, şi se robesc şi pier de foame şi de sete. Aşa zice Dumnezeu prin gura proorocilor Isaia şi Amos: „Pentru aceea s-a luat în robie poporul meu, că n-a cunoscut pe Dumnezeu, şi mulţi au murit de foame şi de sete de apă (Isaia 5, 14); pentru aceasta acum robi vor fi de la începutul celor puternici” (Amos 6, 7). Şi precum se vede, acesta este începutul şi pricina pentru care şi noi creştinii ne-am luat în robie şi ne aflăm sub jugul robiei(11) celor necredincioşi; adică pentru unele ca acestea şi pentru alte asemenea necuviincioase lucruri ale noastre.
********
11 Poate pentru robia turcilor zice.
*********
Iar cea mai de pe urmă pedeapsă pe care o vor lua muzicanţii şi dănţuitorii şi cântătorii din gură este că dacă ei nu vor înceta de la aceasta şi nu se vor pocăi primind canonul cel hotărât mai sus de marele Vasile, ci vor muri aşa nepocăiţi, cu adevărat după moarte se vor duce în iad, ca să se muncească. Aşa zice Dumnezeu prin proorocul Isaia, cum am zis mai-nainte: „Şi, şi-a lărgit iadul pântecul său, şi şi-a deschis gura sa fără încetare” (Isaia 5, 15).
Văzut-aţi fraţilor nenorocire? Văzut-aţi pedeapsă înfricoşată? Aţi văzut reaua întâmplare pe care o iau de la Dumnezeu cei ce cântă din organe şi dănţuiesc şi cântă din gură? Aşadar, de aici înainte, iubiţilor creştini, să ne temem, ca să nu luăm şi noi aceste pedepse de la Dumnezeu; iar în cealaltă vreme a vieţii noastre, nu numai să nu facem acestea, ci încă nici să ne ducem deloc unde cântă din organe şi fac hore şi cântă din gură. Pentru că numai dacă ne vom duce acolo şi vom privi, acelaşi păcat şi aceeaşi pedeapsă o vom lua cu aceia, măcar că nu vom cânta din organe, nici vom juca sau cânta din gură; fiindcă de ne vom duce să privim, le dăm pricină, să joace şi să cânte, ca noi să ne mirăm şi să ne distrăm. Iar dacă nu ne vom duce acolo, ei vor fi siliţi să înceteze cântecele şi să plece. Prin urmare, noi cei care ne ducem şi-i privim, suntem pricinuitorii pierzării acelor ticăloşi şi mai ales când le şi plătim.
Incheiere
Aşa vă rog cu lacrimi, ascultaţi aceste cuvinte ale lui Dumnezeu şi ale Sfinţilor, iubiţii mei fraţi, şi nu întristaţi pe Duhul sfânt şi îngerii lui, făcând bucurie diavolului şi slujitorilor săi draci cu aceste păgâneşti neorânduieli contra creştinismului. Nici să întărâtaţi pe Dumnezeu făcându-L să se mânie asupra voastră, şi să trimită în viaţa aceasta: foamete, boli, robii, morţi, sărăcii, nenorociri şi alte asemenea răutăţi; iar în cealaltă viaţă, să vă lipsească de împărăţia Lui şi să vă trimită în munca cea veşnică, „pentru care vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării”, precum zice dumnezeiescul Pavel (Col. 3, 6). Ci mai ales să îmblânzim mânia lui Dumnezeu şi să-L milostivim prin depărtarea de cele mai sus zise neorânduieli, prin pocăinţă, prin smerenie, prin buna rânduială şi buna cuviinţă, care se potrivesc vieţii celei sfinte a creştinilor. Ca prin acestea să ne izbăvim de muncile cele de veci şi să ne învrednicim împărăţiei cerurilor, cu Darul Domnului nostru Iisus Hristos, căruia se cade slava şi puterea, împreună şi Tatălui şi Duhului în veci. Amin.

**************

CUVÂNT II

Care învaţă pe creştini, că nici de cum nu se cade a cânta cu organe, nici să joace şi să cânte din gură.

PRECUVÂNTARE
Vai! celor ce se scoală dimineaţa şi umblă după „băutură beţivă, aşteptând până seara, că vinul îi va arde pe ei. Cu chitare, cu alăute, cu timpane şi cu fluiere beau vinul; iar spre lucrurile Domnului nu caută, şi lucrurile mâinilor Lui nu le socotesc. Pentru aceasta s-a luat în robie poporul meu, că n-a cunoscut pe Domnul şi mulţi au murit de foame şi de sete de apă. Şi şi-a lărgit iadul lăcomia sa, şi şi-a deschis gura sa fără de încetare” (Isaia 5; 11-14).
Iată iubiţii mei creştini, ce înfricoşate cuvinte a grăit Duhul Sfânt prin proorocul Isaia împotriva celor ce mănâncă şi bea cu alăute şi cu timpane! Iată care este hotărârea înfricoşată dată de Dumnezeu asupra celor ce cântă cu felurite organe, joacă şi cântă din gură! Iată cât de jalnice sunt glasurile care strigă Atotţiitorul, văicărind pe toţi cântătorii din organe, pe toţi jucătorii şi pe cei ce cântă din gură. Vai! zice şi amar celor ce se scoală de dimineaţă din somn, şi aleargă să bea rachiu. Vai! celor ce zăbovesc în cârciumi până seara, pentru că vinul şi rachiul îi va arde de tot! Aceştia beau vinul cu alăute, cu chitare, cu timpane şi cu fluiere, iar la poruncile Domnului nu voiesc să caute, şi lucrurile lui Dumnezeu nu le socotesc. Pentru aceasta poporul meu se va robi, şi mulţi din ei vor muri de foame şi de sete; pentru că nu cunosc, nici se tem de Domnul şi iadul s-a deschis şi şi-a lărgit gura ca să-i primească.
Trei pedepse înfricoşează Dumnezeu cu aceste cuvinte, să dea celor ce cântă din organe, joacă şi cântă din gură:
1) Robia: „Pentru aceasta s-a luat în robie poporul meu”;
2) moarte de foame şi de sete: „Si mulţi au murit de foame şi de sete de apă”; şi
3) munca şi osânda, jos în Iad: „Şi şi-a lărgit iadul lăcomia sa şi şi-a deschis gura sa fără de încetare”.
Toate trei pedepse sunt într-adevăr înfricoşate şi groaznice, căci nu pedepsesc numai trupul, ci şi sufletul; nu pedepsesc numai în viaţa aceasta, ci şi în cea viitoare.
Şi ce este mai rău decât robia? Ce altă răutate e mai mare, decât a muri de foame? Ce pedeapsă mai înfricoşată, decât întunericul iadului şi decât munca cea veşnică? Pentru aceasta apucând mai înainte a zis Dumnezeu despre aceşti muzicanţi şi jucători şi cântători din gură: Vai şi amar! Fiindcă, vai, după cum tâlcuieşte marele Vasile, înseamnă că: „Tânguitor este graiul” (Cuvânt pentru cei beţivi).
Deci, cu adevărat sunt vrednici de plâns cei ce cântă din organe şi cei ce cântă din gură şi joacă; căci se lipsesc nu numai de viaţa aceasta prin robie şi prin a muri de foame; dar se lipsesc încă şi de împărăţia cerurilor şi moştenesc numai şi numai pedeapsa muncii şi iadul. Pentru aceasta şi eu am voit astăzi să vorbesc către voi, fraţii mei creştini şi să vă arăt câte rele au pricinuit şi pricinuiesc muzicile, jocurile şi cântecele din gură şi prin urmare să vă dovedesc că, nu se cade creştinilor să întrebuinţeze acestea; şi luaţi aminte ca să înţelegeţi.

 

10. Câte rele pricinuiesc jocurile şi horele

Cea dintâi şi mai mare răutate, pe care a pricinuit-o şi o pricinuiesc cântecele şi jocurile, este închinarea de idoli. Vrei să te adeverezi? Urmează-mi să mergem la Muntele Sinai. Aici, proorocul Moise, suindu-se să primească Legea cea scrisă de Dumnezeu, a vorbit cu El patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, iar poporul Evreilor jos, văzând că întârzie Moise a se pogorî din Munte, s-a sculat asupra lui Aaron, fratele lui Moise, şi au cerut să le facă Dumnezeu.
Iar Aaron, adunând toţi cerceii de aur de la femeile evreilor, i-a turnat în topitoare şi din topitoare a ieşit un chip de viţel; şi le-a zis lor: „Aceştia sunt dumnezeii tăi Israile, care te-au scos din pământul Egiptului” (Ieşirea 32, 4). Atunci poporul văzând idolul s-a bucurat şi şezând a mâncat şi a băut şi după aceasta s-a sculat şi a început să joace, aducând jocurile ca o slujbă şi închinăciune şi cinste idolului. „Şi a şezut poporul de a mâncat şi a băut, şi s-a sculat să joace” (Ieşirea 32, 6). Pentru aceasta zice şi marele Vasile că: „Jocul lor era închinarea de idoli” (Cuvânt contra beţivilor).
A doua răutate pe care a pricinuit-o şi o pricinuiesc cântările şi jocurile, este jurământul mincinos şi blestemul; căci citim la Judecători, că după ce cele 11 neamuri ale lui Israil au bătut pe neamul lui Veniamin, pentru acea mare desfrânare ce o făcuse femeii Levitului, n-au scăpat din ei decât numai 600; şi au făcut jurământ lui Dumnezeu şi au pus blestem asupra celor ce vor da femei la cei 600 care au scăpat. „Că s-au jurat fii lui Israil, zicând: blestemat să fie cel ce va da femeie lui Veniamin” (Judecători 21,18).
Cu toate acestea s-a făcut călcare acestui jurământ şi blestemul acesta s-a întors asupra lor, deşi nu de-a dreptul, ci cu vicleşug, din pricina jocurilor. Pentru că nişte femei din cele ce locuiau în Silom, au ieşit şi jucau la sărbătoarea Domnului, pentru aceasta s-au apucat cele 11 neamuri şi au sfătuit pe neamul lui Veniamin, să se ducă să răpească acele femei care jucau şi să le aducă la locul lui Veniamin şi acolo să le aibă de femei. „Mergeţi şi vă ascundeţi în vii, şi când veţi vedea că au ieşit fetele celor ce locuiesc în Silom, jucând cu dansuri, să ieşiţi din vii, şi fiecare bărbat să-şi răpească lui femeie, din fetele Silomului, şi să mergeţi în pământul lui Veniamin” (21, 20).
A treia răutate, pe care a pricinuit-o şi o pricinuiesc cântecele şi jocurile, sunt vărsările de sânge şi uciderile; ucideri, nu de oameni simpli şi cum s-ar întâmpla, ci oameni prooroci şi înainte mergători; şi această dovadă este foarte lesne de aflat. Pentru că oricine va deschide Evanghelia cea de la Matei, şi va citi la cap. 14, va vedea acolo că, pentru jocul necinstitei fete a preacurvei Irodiada înaintea lui Irod, şi pentru plăcerea jocului ei, a înduplecat pe Irod să trimită ca să taie în temniţă capul celui mai mare decât toţi proorocii, al dumnezeiescului Ioan înaintemergătorul, şi să-i dea ei ca dar pentru joc, acel sfânt şi prea cinstit cap proorocesc, pe care îl cinsteau şi i se închinau în pustie, fiarele sălbatice şi leu.
Şi ce alt rău, iubite, nu se pricinuieşte din jocuri şi din cântarea cu organe şi din gură? Din acestea se nasc împodobirile trupului şi înfrumuseţările. Că cei ce se duc să joace şi să cânte, — ori bărbaţi, ori femei de vor fi — întâi se împodobesc şi se înfrumuseţează cu haine strălucite şi cu podoabe şi apoi se duc. Din aceasta se naşte purtarea miresmelor şi a parfumurilor; din aceasta se nasc privirile ochilor, cele fără rânduială şi necinstite; din acestea se pricinuiesc auzirile cele curveşti; din acestea se pricinuiesc vorbirile cele ruşinoase şi glumele şi necuviincioasele râsuri şi chipurile şi mişcările cele fără rânduială; din acestea se nasc poftele cele trupeşti şi curviile cele din inimă şi preacurviile, precum a zis Domnul: „Tot cel ce caută la femeie spre a o pofti pe ea, iată, a preacurvit cu dânsa, întru inima sa” (Matei 5, 28).
Căci dacă cineva din întâmplare, întâlnind o femeie şi va pofti frumuseţea ei, curveşte şi preacurveşte cu dânsa, întru inima sa; cu cât mai mult curvesc şi preacurvesc în inima lor, atât bărbaţii cât şi femeile care se duc într-adins la horă, numai şi numai ca să vază frumuseţile bărbaţilor şi ale femeilor? Şi mai cu seamă când bărbaţii apucând femeile şi jucând cu ele, se aprind mai mult spre poftă trupească şi diezmierdare, prin atingerea(8) şi apucarea cu mâinile.
********
8. Lăsăm să judece singuri creştinii cei de acum, care îşi dau fiii şi fiicele la şcoala de dans, unde, nu numai atingeri fac, dar şi îmbrăţişări ruşinoase şi necuviincioase creştinilor şi prea vătămătoare sufletului.
*********
Să zic ceva şi mai mult? De la jocuri şi cântece din gură se fac însă şi curviile şi preacurviile cele cu fapta şi cu lucrul. Pentru aceasta înţeleptul Sirah porunceşte, să nu se apropie cineva de femeia cântăreaţă, ca să nu cază cu ea în curvie. „Cu muierea cântăreaţă să nu fii adesea, ca nu cumva să te prinzi în meşteşugul ei” (Cap. 9, 4); şi Marele Vasile hotărăşte că, femeile care joacă, dacă ar fi fecioare, îşi pierd fecioria lor, iar de sunt măritate pierd întreaga înţelepciune; că zice: „Mişti picioarele şi sari nebuneşte, şi joci jocuri care nu ţi se cuveneau; fiind trebuinţă de a-ţi pleca genunchii spre închinăciune? Pe cine să tânguiesc? Pe fetele cele neispitite de nuntă, sau pe cele supuse jugului nunţii? Că acelea s-au întors neavând fecioria, iar acestea, curăţenia nau dus-o înapoi bărbaţilor” (Cuvânt asupra celor ce se îmbată).

 

11. Cu ce se aseamănă cântecele din organe şi horele. — Unde se fac hore, acolo este şi diavolul — La Botez creştinii au dat făgăduinţă să nu cânte din organe, nici să joace — Căci cântecile şi jocurile sunt pompă a satanei

Pentru aceasta cu toată dreptatea se cade a numi cineva cântecele din organe, jocurile şi cântecele din gură, şcoala satanei, căci satana şi diavolul este cel întâi învăţător, iar slujitorii lui, dracii, sunt subînvăţători. Cei întâi şcolari însă, sunt cei ce cântă cu viorile şi cu alte organe; iar elevi şi eleve, sunt bărbaţii şi femeile care joacă şi cântă din gură. Lecţiile care se predau la şcoala aceasta sunt: desfrânarea şi neruşinarea, ruşinoasele cuvântări şi nebuneştile grăiri, curviile şi preacurviile, sodomiile şi orice alt păcat.
Se cade încă a numi cineva cântecele şi jocurile sport (întrecere) şi luptă a diavolului; iar loc al nevoinţei şi stadie (stadion), este casa în care se lucrează şi se săvârşesc acestea; răsplătitor însă şi dătător de cununi, care şade pe scaunul cel înalt al casei, este diavolul.
Privitori ai sportului, sunt toţi dracii care privesc şi se bucură; iar luptători şi nevoitori sunt jucătorii şi cei ce cântă din organe şi din gură, fie bărbaţi, fie femei. Şi oricine din aceştia, cântă din organe sau joacă, sau cântă din gură mai bine decât altul şi-l întrece, primeşte în loc de cunună, păcatul şi veşnica muncă. Pentru aceasta prea potrivit şi prea înţelepţeşte a zis hotărâtor dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, că, unde se fac hore şi sunt orchestre, acolo negreşit, este şi diavolul; „Eu îndrăznind, dau pe faţă că, unde este dans, acolo e şi diavolul; şi că curvia, nu numai înverşunaţi face, ci şi ucigători de nevinovaţi” (Matei 14).
Şi iarăşi acest Gură de Aur zice: „Ce faci nepriceputule om? Tu chemând la casa ta organe şi făcând jocuri, te faci al doilea Irod. Pentru că imiţi pe Irod acela şi aduci la masa ta ca o altă Irodiadă, femei şi bărbaţi jucători? Că deşi pe Ioan nu-l omori, dar cu adevărat omori mădularele lui Hristos, adică atâtea şi atâtea suflete ale celor ce joacă şi a celor ce şed la masa ta şi privesc, ceea ce este şi mai rău. Pentru că acel diavol, care atunci prin jocul Irodiadei, a ucis pe Ioan, acelaşi şi acum prin jocuri, ucide sufletele celor ce şed şi privesc. Că deşi nu se ucide, Ioan, ci mădulările lui Hristos care este mult mai înfricoşat; căci nu cap pe tipsie cer cei care joacă acum ci sufletele celor ce şed şi privesc că deşi nu stă de faţă fata Irodiadei, ci diavolul care juca atunci prin aceia, şi acum joacă prin aceştia, şi sufletele celor adunaţi, prinzândule şi robindu-le, fuge” (Omilia 48, la Matei).
Şi într-alt loc acest Hrisostom, loc de curvăsărie numeşte casa acelui om, care aduce curve la ea şi joacă: „Loc de curvie ţi s-a făcut casa ta, patimă şi strechie, şi nu este ruşine să năimeşti aceste dezmierdări?” (Cuvânt I, către Coloseni).
Deci, pentru aceasta, fraţii mei creştini, fraţii mei prea iubiţi şi mult doriţi, încetaţi pentru dragostea lui Dumnezeu, şi pentru Sângele lui Iisus Hristos, cel ce a murit pentru a voastră mântuire, încetaţi vă rog de la aceste cântări din organe, jocuri şi cântece din gură lumeşti, fiindcă acestea sunt lucrurile diavolului şi paguba vieţii voastre; sunt pierzătoare mântuirii sufletului vostru; sunt lucruri şi fapte nu ale creştinilor care sunt ucenicii lui Iisus Hristos şi fiii luminei şi moşteni împărăţiei cerurilor, ci sunt lucruri şi fapte ale Elinilor, ale Evreilor, ale Turcilor, ale necredincioşilor şi păgânilor, cari sunt întunecaţi de înşelăciunea diavolului şi nu ştiu nici ce cugetă, nici ce lucrează.
Dacă până acum aţi fi fost dedaţi la astfel de sataniceşti şi păgâneşti îndeletniciri, de astăzi înainte însă, lăsaţi-vă de acestea şi urâţi-le pe ele. Şi dacă cineva dintre creştini, vă îndeamnă silindu-vă a vă duce la casa lui ca să cântaţi din organe, sau să jucaţi şi să cântaţi cântece curveşti, păziţi-vă cu dinadinsul şi nu-l ascultaţi, măcar stăpânitor de ar fi, măcar vreunul din cei sfinţiţi, sau şi mirean; fiindcă ei nu pot să vă ajute în ziua judecăţii sau să vă scape din muncă.
Voi, când v-aţi botezat în sfânta scăldătoare, în numele Sfintei Treimi, aţi dat făgăduinţă înaintea lui Dumnezeu şi a îngerilor şi a oamenilor, ca să vă întoarceţi şi să urâţi toate aceste lucruri diavoleşti şi de ce acum călcaţi făgăduinţele voastre? Vrei să te adeverezi creştine cum că te-ai făgăduit la sfântul Botez să nu cânţi din organe, nici să joci şi să cânţi din gură? Ascultă: Când tu te botezi, mărturiseşti înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor aceste cuvinte: „Mă lepăd de satana, şi de toate lucrurile lui şi de toată cinstea lui”.
Ce va să zică „mă lepăd”? Răspunde Sf. Chiril al Ierusalimului şi zice că, va să zică: eu răstorn şi stric tocmeala aceea şi învoiala ce a făcut-o Adam, şi dimpreună cu Adam toată firea omenească la sfatul diavolului, ca să calce porunca lui Dumnezeu şi să mănânce din rodul pomului cunoştinţei. Această tocmeală, eu o stric prin sfântul Botez, pe care-l primesc; scuip toată slava satanei şi puterea lui, lepăd prietenia şi unirea lui, mă întorc şi urăsc toate lucrurile lui, adică, orice fel de păcat. Mă întorc şi urăsc toată pompa lui.
Şi care este pompa şi slava satanei? Este toată înconjurarea răutăţilor care îl însoţesc, adică: teatrele, feluritele cântece din organe, drăceştile jocuri, sataniceştile cântări din gură, alergările de cai, sporturile şi altele asemenea. Iar după ce ai făgăduit acestea, încă ai mărturisit şi ai zis, că: Mă împreun cu Hristos?” Ce va să zică „Mă împreun cu Hristos?” Răspunde însuşi Sfântul Chiril întru învăţăturile lui pentru cei chemaţi, şi zice că, va să zică: „Eu fac tocmeală şi făgăduinţă, să fiu rob lui Hristos, să mă supun poruncilor Lui şi să săvârşesc voia Sa.” Zic încă şi sfinţii Apostoli în aşezământurile lor, cartea 3, Cap. 18: „Deci cel botezat să fie străin de necredinţă, nelucrător către păcat; prieten iubit lui Dumnezeu, vrăjmaş diavolului, lepădat de satana, de puterea şi de înşelăciunea lui, şi de toate lucrurile lui, neîntinat, curat, cuvios, iubitor de Dumnezeu, fiu lui Dumnezeu.”

 

12. Creştinii nu se cade să cânte cu organe şi să dănţuiască la Paşti, sărbători şi la lăsatul de carne

Aţi auzit, fraţilor, ce înfricoşate mărturisiri şi făgăduinţe aţi dat la sfântul Botez? Deci, aceste făgăduinţe să le pomeniţi totdeauna şi să nu le uitaţi; pentru că voi, poate le veţi uita, dar Dumnezeu nu le uită, fiindcă le are scrise în cartea Sa şi de acolo este cu neputinţă să se şteargă vreodată, ba încă aveţi să daţi seama pentru ele în ziua judecăţii şi cu acestea, are să vă judece înfricoşatul Judecător şi să vă zică: Voi, v-aţi făgăduit la sfântul Botez să urâţi pe diavolul şi toate lucrurile, cinstea şi slava lui, şi de ce n-aţi păzit făgăduinţa voastră? „Robi vicleni, prin gura voastră vă voi judeca. Legându-le lor mâinile şi picioarele, luaţi-i pe ei şi-i aruncaţi întru întunericul cel mai din afară” (Matei 22, 13). O, jalnică întâmplare! O, pagubă vrednică de plâns!
Drept aceea, ca să nu pătimiţi şi voi, fraţii mei, această osândă când auziţi muzici şi jocuri şi cântece lumeşti, astupaţi-vă urechile, fugiţi ca de foc de la casa aceea şi locul unde se joacă. Şi dacă diavolul şi gândul cel rău din inimă vă sileşte şi vă zice: duceţi-vă şi voi de priviţi, nu-l ascultaţi, ci ziceţi-i: Noi am dat, făgăduinţă lui Dumnezeu să urâm aceste lucruri şi să fugim de pompa satanei; şi făgăduinţa noastră este scrisă în cartea lui Dumnezeu. Şi deci, cum putem, noi ticăloşii, să o călcăm şi să ne muncim pentru aceasta? Mergi înapoia noastră satano şi răule gând, nu te vom asculta ca să ne mai ducem.
Dar ce zic unii? Bine, în alte zile nu se cade să cânte cineva şi să joace, dar când este praznic şi sărbătoare, când vin Paştile, când sunt zilele luminilor, când este lăsatul de carne, atunci cum să arătăm bucuria şi veselia noastră? Cum să arătăm că prăznuim şi lăsăm sec de carne? Fără numai să tragem cu puşca şi să cântăm versuri în cinstea sărbătorii noastre, şi întru bucuria sufletelor noastre. Acestea sunt pricinuiri nebuneşti, pe care le pun înainte unii. Dar ascultaţi nepricepuţilor oameni cei ce pricinuiţi unele ca acestea: Serbările şi praznicile sfinţilor, nu s-au făcut pentru alt scop, fără numai spre a se aduna la acestea creştinii, ca să asculte isprăvile sfinţilor care se prăznuiesc şi după puterea lor, să-i imite şi să le urmeze lor, şi aşa să primească în sufletul lor evlavie, îndreptare şi luare aminte cu amănuntul în viaţa lor. Căci aşa zice prea aurita limbă a lui Gură de Aur: „Praznic este, arătare a lucrurilor cele bune, suflet evlavios şi viaţă cu scumpătate” (Cuvânt 28, la cea I către Corinteni).
Deci, dacă tu, creştine, nu faci într-acest fel la praznicile sfinţilor, ci chemi muzicanţi şi joci şi cânţi din gură, nu mai slăveşti, nici cinsteşti pe sfinţii cei serbaţi, ci mai mult îi necinsteşti. Căci faci acele lucruri pe care le urăsc sfinţii şi se întorc dinspre ele; pentru că nu urmezi sfinţilor, ci urmezi păgânilor. Ce zic? Tu cu organele, cu jocurile şi cu cântecele care le întrebuinţezi în sărbători, nu cinsteşti pe sfinţi, ci cinsteşti şi slăveşti pe diavolul; pentru că aceasta este pompa şi slava diavolului, şi te faci următor, nu sfinţilor, ci diavolilor.
De asemenea şi Paştile se fac, ca să-şi aducă aminte creştinii, cum Fiul lui Dumnezeu, cu patimile Lui, cu Crucea, cu moartea şi cu Sf. învierea Sa, i-a răscumpărat din mâna diavolului, şi i-a izbăvit din iad; i-a slobozit din moarte şi le-a dăruit învierea şi împărăţia cerurilor. Şi aşa să mulţumească pentru toate aceste faceri de bine şi dăruiri lui Hristos, care a pătimit, S-a răstignit, a murit şi a înviat pentru dragostea lor.

 

13. Creştinii nu se cade să tragă cu puşca la Paşti

Acum, fraţii mei creştini, vă lasă inima şi conştiinţa voastră, ca în loc să mulţumiţi şi să slăviţi pe prea dulcele Iisus Hristos, pe Dumnezeu şi Tatăl, şi Făcătorul vostru, voi să-i necinstiţi şi să-i ocărâţi cu diavoleştile lucruri pe care le faceţi în zilele învierii Lui? El să pătimească atâtea patimi, ca să omoare păcatul, şi voi iarăşi să-i înviaţi? El să învieze, ca să vă ridice din răutăţi, şi voi să cădeţi iarăşi în acestea? Şi când? Chiar în zilele întru care v-a ridicat. O! ce mare nemulţumire! O! neauzită împietrire de inimă a creştinilor! Voi tot sfântul post şi săptămâna cea mare, ridicaţi mâinile voastre ca să vă rugaţi şi vă faceţi cruce; iar când vin Paştile, îndrăzniţi de faceţi mâinile acestea organe păcatului? Şi cântaţi cu lira, cu vioara, cu chitara şi cu alte drăceşti organe? Voi cu limba şi cu buzele voastre vă împărtăşiţi în ziua de Paşti, cu trupul şi sângele lui Hristos şi cântaţi atâtea duhovniceşti şi dumnezeieşti cântări şi apoi, tot cu aceeaşi limbă şi buze să cântaţi lumeşte şi să grăiţi curveşti şi drăceşti cântece?
Voi cu picioarele voastre, staţi în biserica lui Dumnezeu şi faceţi metanii şi plecări de genunchi, închinându-vă lui Dumnezeu atotţiitorului; şi când vin Paştile, vă lasă inima să bateţi cu aceleaşi picioare şi să săriţi ca ţapii? Să jucaţi ca cei nebuni şi îndrăciţi şi cu aceste fără rânduială mişcări, să vă închinaţi diavolului? În sfârşit, voi vă faceţi în sfintele zile ale marelui post şi la Paşti biserici lui Dumnezeu şi ale Sfântului Duh, şi iarăşi tot voi să vă faceţi locaş diavolului şi duhurilor celor viclene, cu sataniceştile muzici şi cu jocurile şi cântecele pe care le uneltiţi?
Acestea sunt lucruri nepotrivite creştinilor. Pentru că ce unire are lumina cu întunericul? Diavolul cu Hristos? Biserica lui Dumnezeu cu capiştea idolilor? Precum zice Pavel: „Că ce împărtăşire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Sau ce unire are Hristos cu veliar? Sau ce parte este credinciosului cu cel necredincios?” (II Cor. 6, 14).
Precum am mai spus, la Paşti şi în zilele acestei sărbători nu se cade creştinilor să cânte din organe, să joace şi să cânte din gură; tot aşa zicem că nu se cade în aceste zile să tragă cu puşca, sau cu pistolul, sau cu alte arme de acest fel; deoarece lui Hristos cel ce a înviat, nu numai că nu-I trebuiesc acestea, ci încă le şi urăşte, şi se îngreţoşează de ele:
a) pentru că cu acestea mulţi din oameni se vătăma, şi de multe ori se şi omoară; iar
b) căci cu pocniturile lor nu lasă pe creştini să asculte slujba şi troparele cele duhovniceşti şi cântările Invierii. Că de ar fi fost descoperit în vechime praful şi armele de împuşcat şi ar fi împuşcat creştinii cu ele la Paşti, prea cu adevărat, toţi sfinţii şi dumnezeieştii Păruiţi, aveau să scrie pentru aceasta şi s-ar fi silit a dezrădăcina un obicei rău şi păgânesc ca acesta. Că al neamurilor este a împuşca cu nişte arme ca acestea la praznicele lor, şi nu al creştinilor. Iar creştinilor le este cuviincios să tragă numai clopotele şi toaca, şi să cânte „Hristos a Inviat” şi celelalte cântări făcătoare de bucurie ale Sf. Invieri.

 

14. Dumnezeu se mânie, la sărbătorile creştinilor, pentru cântatul din organe şi pentru jocuri

Cu adevărat, fraţilor, voi cu neorânduielile ce faceţi în zilele sărbătorilor şi la Paşti, atât de mult întărâtaţi spre urgie pe Dumnezeu, încât Il faceţi să vă înfricoşeze şi să vă zică cuvintele pe care le-a zis odinioară evreilor, prin proorocul Amos, adică, că are să întoarcă sărbătorile şi praznicile voastre întru plângere şi jale, şi duhovniceştile voastre cântări, în tânguire şi lacrimi: „Şi voi întoarce sărbătorile voastre în plângere, şi toate cântările întru tânguire” (Amos. 8, 10); precum pentru aceste lucruri a făcut şi pe timpul Macabeilor, deoarece citim la ei că: „Sfinţenia Ierusalimului s-a pustiit ca pustia, praznicile lui s-au întors în jale, sâmbetele lui întru batjocură, cinstea întru defăimare” (I Macabei 1, 14).
Voi cu muzicile, cu jocurile şi cu cântecile din gură, cu beţiile, cu războaiele, cu luptele şi cu alte răutăţi care le faceţi la sărbători şi la Paşti, siliţi pe Dumnezeu să strige, că a urât şi nu mai voieşte astfel de praznice, ci se îngreţoşează de sărbătorile voastre:
„Urât-am, lepădat-am sărbătorile voastre, şi nu voi mirosi întru adunările voastre”(Amos, 5, 21).
Şi dacă Dumnezeu, pentru păcatele evreilor, a urât şi n-a voit să mai asculte la dumnezeieştile cântări ce-l cântau, şi la Sf. organe şi duhovniceştile jocuri ce le jucau înlăuntrul Bisericii Sale; şi cu toate că ei cântau din ele spre slavoslovia, cinstea şi marea cuviinţă a sfântului Său nume, în zilele sărbătorilor; că zice: „Strămută de la mine glasul cântărilor tale, şi cântarea organelor tale nu o voi auzi” (Amos, 5, 23).
Dacă pe acelea, zic, le-a urât, cu cât mai mult şi fără asemănare urăşte şi se îngreţoşează de drăceştile organe când voi creştinii cântaţi din ele la sărbători, nu spre slava lui Dumnezeu ci spre slava, cinstea şi pompa satanei?
Cu cât mai mult urăşte şi se îngreţoşează de jocurile şi cântecele necinstitelor femei şi bărbaţi, care şi numai cu singur auzul pricinuiesc toată strechia şi gâdilitura poftei, şi dezmierdării trupeşti? precum zice Marele Vasile: „Este a vedea femei neruşinate, care să se poarte de beţie cu necuviinţă, şi cu frângerile sale să îndemne spre înverşunare şi cântece dezmierdătoare să cânte, care să poată şi numai auzindu-se, să pricinuiască celor desfrânaţi, toată strechia dezmierdării? (Cuvânt pentru beţie).

 

15. Ce răutăţi fac creştinii la Lăsatul de carne

Şi cine va putea povesti neorânduielile pe care le fac creştinii în timpul lăsatului de carne, dar mai cu seamă, la ţară? Că în adevăr poate să zică cineva că atunci toţi creştinii se îndrăcesc fiindcă joacă, sărind şi cântând din gură fără mustrare de ştiinţă, până şi cei mai bătrâni; şi cine nu joacă, sau nu cântă, se socoteşte de nebun. Pentru că bărbaţii se îmbracă femeieşte, iar femeile bărbăteşte; fiecare se îmbracă cu hainele pe dos şi-şi pun măşti pe faţă, iar pe alocurea se şi vrăjesc.
Atunci nu are deosebire ziua de noapte, pentru că deopotrivă toată ziua şi toată noaptea se cheltuieşte la glume, la jocuri, la neorânduieli şi la măscăriciuni. Atunci nu se deosebeşte mireanul de cleric, că toţi deopotrivă fac neorânduieli. Atunci, ca să zic aşa, prăznuieşte desfrânarea, serbează neînfrânarea, se veseleşte beţia, se bucură dezmierdarea şi curvia; joacă dracul cu zece basmale şi împreună cu el, joacă toată mulţimea dracilor. Căci, cât câştigă ei numai la lăsata secului, nu pot câştiga în tot anul.
Fapta bună însă, se mâhneşte; întreaga înţelepciune se posomorăşte, seriozitatea şi buna aşezare se tânguieşte, frica lui Dumnezeu şi a judecăţii ce va să fie şi a muncilor se izgoneşte; plânge Hristos şi dimpreună cu El plâng toţi îngerii şi toţi sfinţii şi drepţii.
O! şi cine nu va plânge? O! şi cine nu va vărsa picături de lacrimi din inimă, văzând pierzarea şi neînţelegerea atâtor creştini? Ei sunt atât de nebuni, că în loc să câştige ceva din sfântul post cel de patruzeci de zile (care urmează), mai mult se păgubesc de la lăsatul secului; şi ca să câştige una, pierd o sută. Fac ticăloşii întocmai ca negustorii cei nepricepuţi, alergând spre pagubă şi nu spre folos. Că fără asemănare este, mai mare vătămarea ce o iau mai înainte la lăsata secului, decât folosul ce-l primesc din postul ce urmează! Milostiv, milostiv, milostiv să le fie Dumnezeu. Fie ca El să lumineze pe sfinţii arhierei şi duhovnici şi învăţători să oprească aceste răutăţi, cu afurisanii şi legături, după cum porunceşte şi Canonul 62, al sfântului Sinod ecumenic al VI-lea.

 

16. Cum se cade a se bucura creştinii la sărbători şi la Paşti

Fraţilor creştini, voiţi să vă bucuraţi în adevăr şi să vă înveseliţi în zilele sărbătorilor şi la Paşti şi la lăsaturile de sec? Nu cântaţi din organe, nu întinderi hore, nu cântaţi din gură cântări lumeşti, nu; ci cântaţi vreun tropar, sau cântare pe care o ştiţi, a lui Hristos sau a Maicii Domnului. Cântaţi Hristos a inviat; cântaţi Ingerul a strigat, sau Cuvine-se cu adevărat, că aşa porunceşte apostolul Iacov să facă creştinii, zicând: „De este vesel cineva, să cânte” (Iac. 5, 13); adică cine are bucurie şi inimă bună, să cânte duhovniceşte, iar nu lumeşte.
Într-acest fel Dumnezeu blagosloveşte masa voastră, în chipul acesta, îngerii lui Dumnezeu stau de faţă şi vă păzesc. Cu acest chip, mâncările şi băuturile voastre, sărbătorile şi lăsaturile de carne ale voastre, toate se fac spre slava lui Dumnezeu, precum se cuvine creştinilor şi după cum porunceşte dumnezeiescul Pavel: Toate câte le faceţi, spre slava lui Dumnezeu să le faceţi” (I. Cor. 10, 31). Iar Gură de Aur zice că: „Precum unde este noroi, acolo aleargă porcii; iar unde sunt aromate, se adună albinele; aşa şi unde sunt cântări curveşti, se grămădesc dracii; iar unde sunt cântări duhovniceşti, acolo vine darul lui Dumnezeu, şi sfinţeşte gura şi sufletul” (Tâlc. la Psalmul 41).

 

17. Bucuriile şi mâncările creştinilor, se cuvine să se facă cu frică

Pentru aceasta şi dimpreună toţi dumnezeieştii Apostoli poruncesc în aşezărnânturile lor, arătat la toţi creştinii: să nu grăiască, nici să facă vreun cuvânt sau lucru necuviincios în Duminici, sau în celelalte sărbători; ci veseliile, mâncările şi băuturile creştinilor, să se facă cu frică şi cu cutremur. Şi nici un creştin să nu cânte cântece păgâneşti sau curveşti, ca nu cumva în loc de a intra Duhul Sfânt în inima lui, să intre diavolul şi duhul cel viclean: ,,Nici în zilele Duminicilor cele veselitoare nu vă dăm voie a face ceva necuviincios, sau să grăiţi, sau să lucraţi; că zice undeva Scriptura: Slujiţi Domnului cu frică, şi vă bucuraţi Lui cu cutremur. Prin urmare şi veseliile voastre, cu frică şi cu cutremur se cuvine să le faceţi. Că negreşit, creştinul cel credincios, nici cântare păgânească nu se cade a cânta, nici curvească; iar de nu, se întâmplă lui prin cântare, să pomenească numele cele drăceşti ale idolilor, şi în loc de Sfântul Duh, să intre pe ascuns duhul cel viclean” (Cart. V, Cap. 10).
Aceasta la fel o zice şi Sf. Ioan Gură de Aur, într-un cuvânt pentru rugăciune, şi tâlcuieşte că, cea mai de sus zicere a proorocului David, „şi vă bucuraţi lui cu cutremur”, se înţelege pentru veselia ce primeşte omul când mănâncă şi bea; care veselie se cade să fie totdeauna amestecată cu frică, cu cutremur şi cu multă luare aminte, ca nu cumva din multa bucurie şi săturare a mâncărilor şi a băuturilor, să se plece omul: spre gânduri curveşti, la jocuri, la cântece şi la alte păcate. Precum este scris pentru poporul lui Israil, că după ce a mâncat şi s-a îngrăşat, pe urmă a uitat şi a părăsit pe Dumnezeu făcătorul său. „Şi a mâncat Iacov şi s-a săturat şi s-a lepădat de cel iubit; îngroşatu-s-a, îngrăşatu-s-a, lăţitu-s-a şi a părăsit pe Dumnezeu, Cel ce l-a făcut pe el, şi s-a depărtat de la Dumnezeu mântuitorul său” (II Lege 32, 15).

 

18. Pentru ce s-a aşezat după masă rugăciunea de mulţumire

Pentru aceasta şi dumnezeieştii Părinţi ai bisericii noastre, au scris la mulţumirea mesei (care este tipărită în Ceaslov) începând aşa: „Bine este cuvântat Dumnezeu care ne miluieşte şi ne hrăneşte pe noi din tinereţile noastre; Cel ce dă hrană la tot trupul, umple de bucurie şi de veselie inimile noastre, s.c.l.”
În mulţumirea aceasta, zic, au scris la sfârşit şi aceste cuvinte: „ca să ne aflăm înaintea Ta bineplăcuţi şi neruşinaţi, când vei răsplăti fiecăruia după faptele lui”; ca să ne inveţe prin aceasta că, sculându-ne de la masă, şi pântecele fiind plin de bucate şi de băuturi, se cade a ne aduce aminte de înfricoşata zi a judecăţii lui Dumnezeu, întru care avem să dăm răspuns de cele ce am făcut, am grăit şi am gândit.
Şi aşa cu frica aceasta şi cu aducerea aminte, să înfrânăm pornirile şi poftele trupului nostru celui sătul şi să gonim gândurile cele ruşinoase, care atunci mai mult ne supără, fiind pântecele plin. Pentru aceea şi dumnezeiescul Gură de Aur (Omil. 52, la cea de la Matei), foarte mult laudă această mulţumire în acest cuvânt, şi îndeamnă pe toţi creştinii să o zică după masă.

 

19. Ce se cade a zice creştinii când lucrează

Iar câţi bărbaţi sau femei sunteţi meşteri, să nu cântaţi lumeşte acolo unde lucraţi, nici să vorbiţi cuvinte deşarte şi nefolositoare; deoarece nu numai că veţi da seamă în ziua judecăţii de cuvintele cele nefolositoare pe care le grăiţi, precum hotărăşte Domnul: ,,Deci, grăiesc vouă, că pentru tot cuvântul deşert, care vor grăi oamenii, vor să dea seamă de dânsul în ziua judecăţii” (Matei 12, 36); ci lângă acestea nu aveţi nici un spor la meşteşugul vostru.
Dar ce să faceţi? Acolo unde lucraţi, uneori să vă rugaţi cu mintea voastră şi să ziceţi: „Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, milueşte-mă”; iar alteori să ziceţi aceasta şi cu gura, sau să cântaţi vreun alt tropar cu linişte, precum: „Cuvine-se cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, Sfinte Dumnezeule.” Şi în scurt, orice meşteşug şi lucru, când lucraţi, să-l dregeţi cu rugăciunea şi cu sfânt numele Domnului nostru Iisus Hristos şi al Născătoarei de Dumnezeu, cum se drege mâncarea cu sare; ca să se binecuvinteze de Dumnezeu toate lucrurile şi averile voastre şi să sporească şi să se înmulţească. Aşa vă poruncesc sfinţii apostoli să faceţi în aşezământurile lor: „Nu fi ca un repezit, umblând prin uliţi fără rânduială şi luând aminte la cei ce vieţuiesc rău; ci ia aminte la meşteşugul şi la lucrul tău, şi caută cele ce plac lui Dumnezeu; şi gândeşte la cuvintele lui Hristos, şi neîncetat cugetă-le; căci zice Scriptura: „La Legea Ta voi cugeta ziua şi noaptea, şi în ţarină umblând, şi în casă şezând, şi dormind şi deştept fiind, ca să pricepi întru toate” (Cart. I, cap. 4).
Tot aşa vă sfătuieşte să ziceţi, şi dumnezeiescul Hrisostom: „Meşteşugar eşti? şezând, roagă-te cu gura; dar nu voieşte gura să cânte? cu mintea fă aceasta. Mare tovarăş este psalmul, nimic rău nu vei pătimi din aceasta, ci ca într-o mănăstire poţi să şezi, că nu locul este îndemânatec la aceasta, ci luarea aminte cu scumpătate ne dăruieşte nouă liniştea. Fiindcă şi Pavel la meşteşugul său lucrând, nimic n-a vătămat fapta lui cea bună, adică rugăciunea” (Andr. 21). La fel porunceşte meşterilor şi Marele Vasile (Epistola I).

 

20. Care sunt certările celor ce cântă din organe şi care joacă

Deci, fraţii mei creştini, vă ajunge vremea cea trecută până acum, în care aţi cântat din organe, aţi jucat şi aţi cântat din gură, nu ca nişte creştini sfinţi şi fii ai lui Dumnezeu, ci ca nişte necredincioşi şi păgâni; de acum înainte, urâţi acestea din toată inima voastră ca să nu cădeţi sub înfricoşata osândă, afurisanii, blestem şi dumnezeasca urgie cea hotărâtă de sfinţii Apostoli şi sinoadele ecumenice, şi de Dumnezeu, împotriva celor ce fac aceste fapte nelegiuite. Că Sf. Apostoli afurisesc9
*******
„Afurisesc” se înţelege: despart de Biserică pentru un timp.
*******
pe lirişti, pe viorişti, pe jucători şi pe toţi cântătorii din organe şi începătorii de jocuri, zicând în aşezământurile lor: „Dacă vreun bărbat sau femeie, care a fost începător de jocuri, va veni la credinţă, sau jucător, sau luptător în privelişte, sau din cei ce cântă din fluier, sau chitaragiu sau viorist, sau învăţător de jocuri, ori să înceteze, sau de nu, să se lepede” (Cart. 8, Cap.32). Acum dacă Apostolii leapădă pe necredincioşii muzicanţi sau scamatori şi nu-i primesc la credinţa lui Hristos, de nu mai întâi vor înceta de la aceste jocuri, cu atât mai mult leapădă pe credincioşii care joacă acestea.
Canonul 62, al sfântului Sinod ecumenic VI, opreşte (hotărăşte) să nu joace femeile în public, iar care ar juca, să se afurisească. Sfântul Sinod ecumenic al VII-lea, dimpreună cu muzicanţii, afuriseşte şi pe creştinii care cheamă la casa lor pe aceştia şi joacă. De asemenea şi pe creştinii care cu cântecele curveşti şi cu dansuri mănâncă şi beau, şi nu dau cuviincioasa mulţumire lui Dumnezeu dătătorul de hrană. „Iar celor ce au viaţa cu nuntă şi cu fii, şi cu aşezare mirenească, a mânca împreună, bărbaţii şi femeile, este lucru din cele neprihănite, numai să aducă mulţumire celui ce dă hrana, şi nu prin oarecare meşteşugiri, muiereşti, adică prin sataniceşti cântece de alăute şi răsfrângeri curveşti. Asupra cărora vine proorocescul blestem, cel ce zice aşa: „Vai celor ce cu alăută şi cu cântări beau vinul, iar la lucrurile Domnului nu se uită, şi la lucrul mâinilor lui nu se gândesc.” Şi dacă cândva ar fi unii ca aceştia între creştini, îndrepteze-se. Iar de nu, ţie-se pentru dânşii cele canoniceşte aşezate de cei mai-nainte de noi, (adică certările şi afurisaniile).” (Can. 22). Dar şi sfântul Sinod localnic din Cartagina, porunceşte în canonul 69, să nu se facă jocuri şi cântece în sărbători şi la pomenirea mucenicilor nici în cetăţi, nici afară la bisericile mucenicilor, că unde se fac unele ca acestea, sunt obiceiuri elinesti.
Marele Vasile dă următoarele pedepse şi canoane asupra celor de mai sus, adică: Câţi bărbaţi ori femei s-ar fi îmbătat să postească atâta timp, iar câţi au cântat, să se canonisească şi să citească atâţia psalmi din Psaltire; şi dacă nu ştiu carte, să zică rugăciunea aceasta: „Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă”. Câţi au râs fără rânduială, să plângă şi să lăcrimeze. Câţi bărbaţi sau femei au jucat, să facă atâtea plecări de genunchi, adică metanii până la pământ. Câţi au plesnit în palme la joc, să-şi bată de multe ori pieptul. Câţi s-au împodobit şi s-au dus la hore, să se smerească şi să se pocăiască; şi cuprinzător, cine a lucrat cele de mai sus necuviinţe, să facă milostenii ca să se izbăvească de păcat. „… postul să vindece pe beţie; psalmul, pe cântarea cea de ruşine; lacrimile, să se facă tămăduire a râsului, în locul jocului, să se plece genunchii, în locul plesnetului mâinilor, să se bată pieptul; în locul podoabei hainelor, să se arate smerenia. Peste toate, milostenia să te răscumpere pe tine de la păcat” (Cuvânt pentru beţie).
Iar cel mai mare canon al celor zise mai sus, este acesta: Porunceşte Sfântul mai jos, tuturor creştinilor care n-au cântat din organe, nici au jucat, nici au cântat din gură cântece curveşti că, dacă vor vedea pe cei ce au cântat din organe, sau au jucat şi au cântat din gură, că se pocăiesc, să-i compătimească ca pe nişte mădulări ale lor bolnave; iar dacă obrăznicesc cu defăimare şi fac tot pe aceleaşi, să nu mai vorbească sau să aibă legătură cu ei, nici să-i heretisească (10); ca în felul acesta să-şi vie întru simţire de răutăţile lor şi să se pocăiască. „De-i veţi vedea că se pocăiesc pentru necuviinţa celor ce s-au lucrat, milostiviţi-vă spre ei, ca spre nişte mădulări ale voastre bolnave. Iar de-i veţi vedea că obrăznicesc şi defăima mâhnirea voastră cea pentru dânşii, ieşiţi din mijlocul lor, şi vă osebiţi, şi de necurat să nu vă atingeţi; că aşa ruşinându-se, să-şi vie întru cunoştinţa răutăţii lor; iar voi să primiţi plata râvnei lui Finees” (Cuvânt pentru beţie).
******
10 Feliciteze.
*****
Acestea sunt certările şi canoanele ce le dau Apostolii, Sinoadele ecumenice şi Sfinţii: muzicanţilor, jucătorilor şi cântătorilor din gură.

 

21. Care sunt pedepsele de la Dumnezeu asupra muzicanţilor şi a dănţuitorilor

Deci, care sunt şi pedepsele pe care le dă Dumnezeu acestora? Sunt blestemele şi vaiul, precum zice prin Amos şi Isaia: „Vai celor ce bat în palme la glasul organelor, ca şi cum ar sta au socotit, şi nu ca şi cum ar fugi! Vai celor ce beau vinul strecurat, şi cu mirurile cele mai de frunte se ung! (6, 5). Vai celor ce cu chitare, cu alăute, cu timpane şi cu fluiere beau vinul” (Isaia 5, 13); sunt urgii dumnezeieşti, că bucuriile acestora se vor schimba întru întristări; cântecele lor, se vor preface în lacrimi şi plângere; muzicile şi alăutele lor şi jocurile, se vor întoarce întru întristări şi suspinări. Aşa strigă prin gura lui Iov: „Şi s-a întors în jale chitara mea, şi cântarea mea în plâns”. (Iov 30, 31). Şi prin gura lui Iezechil: „Si va face să înceteze mulţimea cântăreţilor tăi, şi glasul organelor tale, nu se va mai auzi întru tine” (Iezechil 26, 13); şi cu gura lui Ieremia: „Stricatu-s-a bucuria inimei noastre, întorsu-s-a întru plângere jocul nostru” (Plân. 5, 15); şi cu a Macabeilor: „Si s-a luat bucuria de la Iacov şi s-a sfârşit fluierul şi alăuta” (I Macabei 2, 45).
Să zic încă şi alte pedepse mai mari pe care le dă Dumnezeu acestora? Câţi se îndeletnicesc la cântece din organe îi părăseşte Dumnezeu de cad în mâinile vrăjmaşilor şi a necredincioşilor barbari, şi se robesc şi pier de foame şi de sete. Aşa zice Dumnezeu prin gura proorocilor Isaia şi Amos: „Pentru aceea s-a luat în robie poporul meu, că n-a cunoscut pe Dumnezeu, şi mulţi au murit de foame şi de sete de apă (Isaia 5, 14); pentru aceasta acum robi vor fi de la începutul celor puternici” (Amos 6, 7). Şi precum se vede, acesta este începutul şi pricina pentru care şi noi creştinii ne-am luat în robie şi ne aflăm sub jugul robiei(11) celor necredincioşi; adică pentru unele ca acestea şi pentru alte asemenea necuviincioase lucruri ale noastre.
********
11 Poate pentru robia turcilor zice.
*********
Iar cea mai de pe urmă pedeapsă pe care o vor lua muzicanţii şi dănţuitorii şi cântătorii din gură este că dacă ei nu vor înceta de la aceasta şi nu se vor pocăi primind canonul cel hotărât mai sus de marele Vasile, ci vor muri aşa nepocăiţi, cu adevărat după moarte se vor duce în iad, ca să se muncească. Aşa zice Dumnezeu prin proorocul Isaia, cum am zis mai-nainte: „Şi, şi-a lărgit iadul pântecul său, şi şi-a deschis gura sa fără încetare” (Isaia 5, 15).
Văzut-aţi fraţilor nenorocire? Văzut-aţi pedeapsă înfricoşată? Aţi văzut reaua întâmplare pe care o iau de la Dumnezeu cei ce cântă din organe şi dănţuiesc şi cântă din gură? Aşadar, de aici înainte, iubiţilor creştini, să ne temem, ca să nu luăm şi noi aceste pedepse de la Dumnezeu; iar în cealaltă vreme a vieţii noastre, nu numai să nu facem acestea, ci încă nici să ne ducem deloc unde cântă din organe şi fac hore şi cântă din gură. Pentru că numai dacă ne vom duce acolo şi vom privi, acelaşi păcat şi aceeaşi pedeapsă o vom lua cu aceia, măcar că nu vom cânta din organe, nici vom juca sau cânta din gură; fiindcă de ne vom duce să privim, le dăm pricină, să joace şi să cânte, ca noi să ne mirăm şi să ne distrăm. Iar dacă nu ne vom duce acolo, ei vor fi siliţi să înceteze cântecele şi să plece. Prin urmare, noi cei care ne ducem şi-i privim, suntem pricinuitorii pierzării acelor ticăloşi şi mai ales când le şi plătim.
Incheiere
Aşa vă rog cu lacrimi, ascultaţi aceste cuvinte ale lui Dumnezeu şi ale Sfinţilor, iubiţii mei fraţi, şi nu întristaţi pe Duhul sfânt şi îngerii lui, făcând bucurie diavolului şi slujitorilor săi draci cu aceste păgâneşti neorânduieli contra creştinismului. Nici să întărâtaţi pe Dumnezeu făcându-L să se mânie asupra voastră, şi să trimită în viaţa aceasta: foamete, boli, robii, morţi, sărăcii, nenorociri şi alte asemenea răutăţi; iar în cealaltă viaţă, să vă lipsească de împărăţia Lui şi să vă trimită în munca cea veşnică, „pentru care vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării”, precum zice dumnezeiescul Pavel (Col. 3, 6). Ci mai ales să îmblânzim mânia lui Dumnezeu şi să-L milostivim prin depărtarea de cele mai sus zise neorânduieli, prin pocăinţă, prin smerenie, prin buna rânduială şi buna cuviinţă, care se potrivesc vieţii celei sfinte a creştinilor. Ca prin acestea să ne izbăvim de muncile cele de veci şi să ne învrednicim împărăţiei cerurilor, cu Darul Domnului nostru Iisus Hristos, căruia se cade slava şi puterea, împreună şi Tatălui şi Duhului în veci. Amin.

**************

Publicat în Fără categorie, Sf Nicodim Aghioritul | Lasă un comentariu

Sf. Nicodim Aghioritul – Nu se cade creștinilor să cânte din organe, să dănţuiască şi să cânte din gură, la nunţile lor

Related image

Deci, dacă sunteţi adevăraţi creştini şi următori şi ucenici ai lui Iisus Hristos, vă aflaţi în mare nevoie fraţilor, să alegeţi de o mie de ori mai bine să lipsească muzicanţii, jocurile şi cântecele cele curveşti de la casa şi nunta voastră, decât să fugă Hristos şi slujitorii Săi preoţii şi să vă lipsiţi dimpreună cu aceştia de orice bunătate sufletească şi trupească, pământească şi cerească, vremelnică şi veşnică; aşa zice dumnezeiescul Hrisostom: „Dacă pe acestea le vei alunga, va veni Hristos la nunţi; iar Hristos fiind de faţă, şi ceata îngerilor va fi de faţă; şi de voieşti şi acum se lucrează minuni, precum şi atunci, şi va preface şi acum apa în vin” (Cuvânt 12, la cea către Coloseni).

**********

Cuvânt III Care învaţă pe creştini că nu se cade să cânte din organe, să dănţuiască şi să cânte din gură, la nunţile lor

PRECUVÂNTARE
Limba omenească, nici a celui prea meşter ritor nu poate să laude după vrednicie pe fericitul Pavel, vasul alegerii, pe cel răpit până la al treilea cer, pe dascălul neamurilor şi vârful apostolilor. Pentru că având el în inima sa pe Hristos grăind şi pe darul Sfântului Duh lucrând, nu numai că a legiuit şi a învăţat pentru toate celelalte taine ale credinţei noastre ortodoxe, dar şi pentru acestea lămurit ne-a sfătuit: Nunţile creştinilor nu se cade să aibă vreo necuviinţă sau neorânduială, ci trebuie să fie cu bunăcuviinţă, aşezate şi cinstite; şi nu numai simplu cinstite, ci întru toate; că aşa cu mare glas spune în epistola sa cea către Evrei: „Cinstită este nunta întru toate, şi patul nespurcat” (Evrei 13, 4).
Cinstită este nunta întru toate, nu numai la cei bătrâni, dar şi la cei tineri şi la toate persoanele. Cinstită este nunta întru toate, nu numai într-o vreme, ci în toată vremea; înainte de a se blagoslovi bărbatul şi femeia, când se blagosloveşte şi după blagoslovenie. Cinstită este nunta întru toate, nu numai într-un fel, şi nici într-un singur loc, ci în toate chipurile şi locurile, la mâncări şi băuturi, la îmbrăcăminte, în biserică, în casă, şi la masă şi pretutindenea. Că aşa tâlcuieşte zicerea lui Pavel, Marele Gură de Aur, şi urmaşul său Teofilact al Bulgariei: „Deci întru toate, nu numai întru bătrâneţe, iar în tinereţe nu; ci întru toate şi în tot chipul şi în toată vremea. Nu numai întru întristare, iar în tihnă nu. Nu numai în acest loc să fie cinstită, iar în altul nu, ci întru toate desăvârşit cinstită.”
Pentru aceea câte nunţi ale creştinilor se fac astăzi cu organe, cu jocuri, cu cântece din gură şi cu alte neorânduieli, nu pot să fie întru toate cinstite şi cu bunăcuviinţă, precum porunceşte Apostolul şi după cum sfătuiesc aceşti dumnezeieşti tâlcuitori: Gură de Aur şi Teofilact; ci sunt necinstite, necuviincioase şi fără rânduială la creştini; pe atât pe cât se necinstesc cu muzicile cele de râs, cu necuviincioasele hore şi ruşinoasele cântece din gură. Pentru aceasta şi eu astăzi, fraţilor, am socotit să vorbesc despre aceasta, dragostei voastre, şi să vă arăt pentru care pricină creştinii, nu se cade să cânte din organe, să joace şi să cânte din gură la nunţile lor. Şi iată încep.

 

22. Cauzele pentru care se numeşte nunta, Taină

Pentru trei pricini, zic sfinţii Teologi, că nunta se numeşte Taină:
– a) pentru drăgăstoasa unire într-un suflet, a bărbatului şi a femeii;
– b) pentru că nunta este închipuirea duhovniceştei uniri a lui Hristos cu Biserica; precum zice Pavel: „Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică” (Efeseni 5, 32); şi
– c) pentru că nunta are întru sine dumnezeiescul Dar, precum îl au şi celelalte Taine; şi pentru aceasta dezleagă pe bărbat şi pe femeie de păcatul curviei, după cum pocăinţa şi Maslul, dezleagă pe om de păcat. Că zice însuşi Pavel: „Iar pentru curvie, fiecare să-şi aibă femeia sa, şi fiecare să-şi aibă bărbatul său” (I Corinteni 7, 2; Gheorghie Coresie în cea pentru Taine şi alţii).

 

23. Organele şi jocurile se împotrivesc alcătuirei Tainei Nunţii

Acum noi, de vom voi să socotim, aflăm că organele, jocurile şi cântecele dingură, se împotrivesc acestor trei pricini de mai sus, şi prin urmare vatămă Taina Nunţii.
a) Organele, jocurile şi cântecele din gură, vatămă iubita unire într-un suflet a bărbatului şi a femeii. Deoarece mirele văzând alte femei acolo şi jucând cu ele, se trage cu sufletul şi cu inima la dragostea şi pofta acelora; şi mai cu seamă când acestea se întâmplă să fie mai tinere şi mai frumoase decât femeia sa. Asemenea şi mireasa văzând alţi bărbaţi, şi jucând cu ei, se trage cu sufletul şi cu inima spre dragostea şi pofta lor, când aceştia se întâmplă să fie mai tineri şi mai frumoşi decât bărbatul ei. Şi aşa acolo unde nunta este spre unirea sufletelor a bărbatului şi a femeii, cu drăceştile muzici şi cu jocurile, se face despărţirea sufletului acestei uniri a bărbatului şi a femeii.
b) Muzicile, jocurile şi cântecele din gură, care se fac la nuntă, se împotrivesc şi vatămă închipuirea duhovniceştii uniri a lui Hristos cu Biserica. Iar cum vatămă aceasta, ascultă tu, ori şi care vei fi mire la orice nuntă: Hristos a sfinţit şi a curăţit Biserica cu sfântul Botez, precum zice Pavel: „Ca pe ea să o sfinţească curăţind-o cu baia, apoi prin cuvânt” (Efeseni 5, 26); iar tu bărbatul mire, chemând la nunta ta fluiere şi trâmbiţi, şi lăsând a se face jocuri şi cântece din gură la casa ta; în loc să curăţeşti şi să sfinţeşti femeia şi mireasa ta, tu o întini şi o faci necurată la suflet, ba chiar şi tu te întini şi te faci asemenea necurat. Hristos a întemeiat întru sine preaslăvita şi frumoasa Biserică, fără să aibă vreo zbârcitură ori întinăciune, sau vreo pată; că aşa strigă însuşi Pavel: „Ca să pună înainte pe ea Lui-şi slăvită Biserică, neavând întinăciune, nici prihană, sau altceva de acest fel; ci să fie sfântă şi fără prihană” (Efeseni 5, 27); iar tu bărbate, cu organele, horele şi cântecele curveşti, pe care le laşi să se facă la nunta ta, strici podoaba, frumuseţea şi slava femeii tale, şi o arăţi pe ea urâtă, neslăvită, cu multe pete şi întinăciuni, ba chiar te faci şi tu asemenea ca ea, urât şi fără podoabă.
Hristos a iubit atât de mult Biserica, încât pentru dragostea ei s-a dat pe Sine la moarte. „Bărbaţilor, iubiţi-vă femeile voastre, precum şi Hristos a iubit biserica, şi pe Sine s-a dat pentru dânsa” (Efeseni 5, 25); iar tu bărbate, nu-ţi iubeşti femeia ta cu aceeaşi dragoste adevărată, ci o urăşti, căci dacă ai iubi-o în adevăr, n-ai aduce la nunta ta acele sataniceşti pricini vătămătoare sufletului ei, care sunt: muzicile, jocurile şi cântecile din gură. Ce zic? Chiar tu însuţi nu te iubeşti în adevăr pe tine însuţi, ci îţi eşti vrăjmaş ca un nepriceput; pentru că laşi să se facă la casa ta acelea care îţi vatămă sufletul.
Şi ca să zic în scurt, câte beţii, câte neorânduieli, câte răutăţi laşi să se facă la nunta ta omule, toate acestea se abat şi se aduc la duhovniceasca nuntă a lui Hristos şi a Bisericii, a cărei nuntă, chip şi icoană este nunta ta. Fiindcă după marele Vasile: „cinstea sau necinstea icoanei, trece la chipul cel dintâi” (Pentru Sfântul Duh, cap. 18). Zice însă şi dumnezeiescul Hrisostom pentru nuntă: Dacă nu te ruşinezi de nuntă, ruşinează-te măcar de Hristos şi de Biserică, al cărei chip este nunta şi nu aduce organe şi dansuri la aceasta. „Nu cumva nunta este teatru? Taină este şi închipuire de mari lucruri (a lui Hristos şi a Bisericii); şi dacă nu te cucerniceşti de această taină, măcar cucerniceşte-te de cel ce este chipul acesteia… la tainele Elinilor sunt jocurile; iar la ale noastre tăcerea şi buna rânduială, evlavia şi cucernicia. Mare Taină se săvârşeşte aici! Afară curvele, afară cei pângăriţi… Mir este nunta; deci pentru ce bagi putoarea mocirlei în alcătuirea mirului (adică în locul unde se săvârşeşte nunta)? Toate trebuie să fie pline de întreagă înţelepciune, toate cu cucernicie, toate cu podoabă. Acum văd însă din contră: săriţi asemenea cămilelor şi cailor; pentru aceasta voiesc a curăţi nunta, încât s-o aduc la cinstea cea potrivită ei, şi să astup gura ereticilor, fiindcă s-a ocărât darul lui Dumnezeu, rădăcina (tainei) renaşterii noastre… Spune-mi mie săvârşeşti Taină şi chemi pe diavolul?” (Cuvânt 12, la cea către Coloseni).
c) Organele, jocurile şi cântecele din gură, care se fac la nuntă, strică şi se împotrivesc darului ce-l are Taina nunţii al cărei scop este a dezlega şi a depărta de la păcatul curviei pe bărbat şi pe femeie. Pentru că aceste drăceşti organe, jocuri şi cântece, silesc nunta să se facă nu dezlegarea curviei şi a păcatului, ci chiar înlesnire, pricină şi prilej curviei, preacurviei şi altor păcate. Şi nu se fac din acestea la nunţi atâtea curvii ascunse, atâtea tainice preacurvii în inimă? Nu curvesc cu pofta sufletului, precum a zis Domnul, şi cei ce cântă cu organe, şi cei care joacă şi cântă din gură? Nu preacurvesc cu mintea lor cei ce se adună la nuntă şi privesc cu iscodire feţele femeilor, şi ascultă curveştile acelea şi amoroasele cântece şi se prind de mâini?
Las să zic pe celelalte păcate care se fac la nunţi din cauza acestor organe şi a dansurilor, a necuviincioaselor cuvinte, zic, a celor neruşinaţi glumeţi, neruşinoasele cuvinte ale beţivilor, curveştile împodobiri ale hainelor, muiereiasca ungere a mirurilor şi a parfumului şi a celorlalte mii de neorânduieli, pe care de va voi cineva să le scrie cu amănuntul, poate să umple o carte întreagă. Şi mai ales când nunţile se întind nu numai într-o zi sau două ci până la opt zile, iar în multe locuri şi până la 15 zile, atunci, cine poate să mai numere răutăţile şi păcatele care se fac? Milostiv, milostiv fii Dumnezeule!
Pentru aceea, ca să împreun într-un cuvânt cele zise mai sus, nunţile creştinilor celor de astăzi, pentru nepotrivitele şi necuviincioasele lucruri care se fac la nuntă, se primejduieşte să nu mai fie Taină sfântă, Taină plină de dar şi cinstită, — precum şi este cu adevărat — precum hotărăşte sfânta Biserică a lui Hristos; ci să fie ca o ceremonie păgânească şi elinească, necuviincioasă şi necinstită, sau ca o meşteşugire şi mreajă a vrăjmaşului de obşte, cu care adună pe oameni spre a-i face să păcătuiască şi să se muncească.

 

24. Nunta se cade a fi păzită de orice neorânduială

O! şi cine nu va plânge? O! şi cine nu se va tângui? văzând cum diavolul a întors lucrurile pe dos, şi Tainele cele mântuitoare ale creştinilor, le-a întrebuinţat organe ale răutăţii şi pierzării lor, şi mai ales nunta, care trebuia mai mult decât toate să fie păzită de orice neorânduială. Pentru că nunta s-a cinstit mai întâi de Dumnezeu cu facerea Sa: „că bărbat şi femeie i-au făcut pe ei” (Facerea I, 27) şi cu binecuvântarea Lui: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul” (I, 28). S-a cinstit şi pe urmă de Hristos prin Sfânta Sa venire la nunta din Cana, şi cu începutul minunilor Sale, „aceasta, zice, a făcut începătură minunilor, Iisus în Cana Galileii” (Ioan, 2, 11); fiindcă nunta este începutul înmulţirii şi al moştenirii oamenilor.
Prin nuntă toată lumea se uneşte şi se ţine, şi fără nuntă, toată lumea avea să fie în neregulă. Şi ca să zic în scurt, nunta este pricină firească şi rădăcină a tuturor oamenilor. Pentru aceea, dacă nunta şi rădăcina se fac sfinte, sfinte vor fi şi mlădiţele, adică oamenii cei născuţi din nuntă, precum zice Pavel: „Şi de este rădăcina sfântă, sunt şi ramurile” (Romani 11, 16); iar dacă nunta şi rădăcina se fac necurate şi sălbatice, necurate vor fi şi ramurile, adică cei născuţi din nuntă. Şi aceasta socotesc că este pricina, pentru care cei mai mulţi din oamenii cei de astăzi sunt plecaţi spre păcat, deoarece se nasc din nunţi păcătoase şi necurate.

 

25. Precum la celelalte Taine nu se fac jocuri şi cântece din organe, aşa nu se cade să se facă nici la nunta

Aţi înţeles acum, iubiţii mei fraţi, că la nunţile creştinilor nu se cade să cânte cineva din organe şi să joace, sau să cânte din gură? Şi aceasta o veţi înţelege încă mai lămurit din cele următoare:
Şapte sunt Tainele credinţei noastre celei soborniceşti şi ortodoxe, cu care se numără şi nunta:
Botezul, Mirul, Liturghia, Preoţia, Mărturisirea, Maslul şi Nunta. Acum, de ar fi fost cuviincios şi după lege, a cânta din organe şi a dănţui şi a cânta lumeşte la nuntă, care este una din cele 7 Taine, trebuia să se facă aceasta şi la Botez, la Mir, la Preoţie şi la celelalte şase Taine.
Dar fiindcă nici când se botează creştinii, nu cântă din organe şi joacă nici cântă din gură, nici când se miruiesc, nici când se împărtăşesc, nici când primesc preoţia, nici când se mărturisesc, nici când fac maslu; prin urmare, nici când se însoară nu se cade de asemenea să cânte din aceste organe, sau să joace şi să cânte din gură. Că dacă era, ca să cânte din organe la nuntă şi să facă hore şi cântece, una din două e de nevoie să urmeze: Sau că nunta nu este Taină, după cum sunt şi celelalte şase; sau că şi la celelalte şase Taine asemenea se cade a cânta din organe şi a juca şi a cânta din gură, pentru că deopotrivă sunt toate Tainele. Însă amândouă acestea sunt la fel nepotrivite şi rele. Prin urmare, nu se cuvine creştinilor să cânte din organe, să joace şi să cânte din gură la nunţile lor.

 

26. Câte lucruri trebuiesc, ca să se facă nunta cea legiuită

Apoi gândiţi-vă, fraţii mei, încă şi la aşezarea şi chipul cu care porunceşte sfânta Biserică a lui Hristos la toţi creştinii de obşte, ca să se facă nunta. Unsprezece lucruri trebuiesc spre a se face nunta cea legiuită şi canonică.
1) Să nu fie cu vreun fel de rudenie, trupească, ori din sfântul Botez, pe care o opresc legile cele bisericeşti;
2) trebuie să voiască şi să se unească la nuntă părinţii celor ce voiesc să se însoare, deoarece nunţile cele făcute fără voia părinţilor, sunt ca şi curvia, după canonul 38 al Marelui Vasile, şi trei ani se canonisesc după ce se împacă părinţii;
3) trebuie să se învoiască şi bărbatul şi femeia, cei ce voiesc a se însura, şi să se voiască unul pe altul12;
4) să se facă logodirea cu preot şi cu obişnuita sărutare ce o dau unul altuia cei logodiţi, când este bărbatul de 15 ani, iar femeia de 13, după însemnarea Patriarhului Nicolae, şi aşezământul împăratului Alexie Comnino, şi a lui Leon înţeleptul. Iar a se face logodna numai în cuvinte şi cu daruri, aceste logodne nici sunt, nici se numesc. Să se ştie, însă, că se face nunta şi fără logodire, după sinodiceasca hotărâre a celui sus zis patriarh Nicolae, adică fără să dea sau să ia daruri părinţii înainte de nuntă;
***********
12 Pildă a însoţirii celei iubite, au fost cele două prea iubite însoţiri, pe care ni le pune istoria de faţă: Capaneu şi Evadni în Elada; şi Plantie şi Orestila din Italia; care aveau atâta dragoste şi unire între dânşii, încât, când a murit Capaneu şi ardeau trupul lui în foc ca să nu se împută (precum era atunci obiceiul la Elini), soţia sa, Evadni, nesuferind despărţirea bărbatului ei, a alergat singură şi s-a aruncat în foc, şi a ars împreună cu Capaneu. Şi iarăşi, fiindcă a murit mai înainte Orestila, şi-i ardeau trupul ei, Plantie bărbatul său s-a aruncat pe sine în foc şi a ars împreună cu Orestila; şi astfel a ars femeia în flacăra bărbatului, şi bărbatul în flacăra femeii. Şi după cum au fost nedespărţiţi în viaţă, aşa au rămas nedespărţiţi şi la moarte. A căutat moartea să-i despartă, însă iubirea şi dragostea i-a păzit împreună. Las să ia pildă creştinii cei însuraţi de la aceşti păgâni, ca să nu se osândească mai rău decât neamurile în ziua judecăţii. Căci dacă Elinii păzeau atâta dragoste întru însoţirea lor, cu toate că nunta lor nu era taină sfântă, cu cât mai mult sunt datori creştinii să se iubească şi să aibă unire şi dragoste către femeile lor, şi femeile către bărbaţi, acum când nunta lor este Taină dumnezeiască şi sfântă?
***********
5) se cuvine a păzi fecioria cei logodiţi, fără să strice pe logodnicele lor mai înainte de nuntă, pentru că se socotesc ca nişte curvari, şi se canonisesc şi se pedepsesc de canonul 26 al Marelui Vasile; adică
7 ani să nu se împărtăşească;
6) când va veni vremea să se încununeze trebuie bărbatul şi femeia să se mărturisească la duhovnic, şi să se gătească cu oarecare pregătire, adică cu post şi rugăciune, pentru ca să se împărtăşească;
7) când se vor cununa, trebuie întâi preotul cel care îi va cununa, să ia vreme ca să facă sfânta Liturghie, şi după ce va face sfânta Proscomidie, să iasă afară din Altar, aşa cum este îmbrăcat cu toate sfinţitele veşminte, şi aducând bărbatul şi femeia în mijlocul bisericii, aici să-i încununeze după aşezământul din Molitfelnic; însă, să nu umple paharul cu vin şi pâine de obşte şi să le dea să bea, după cum e scris în Molitfelnic, pentru că acesta este un obice nou, pe care l-au adăugat oarecari neînvăţaţi, (în Molitfelnic), în loc de Dumnezeiasca împărtăşire, pe care se cuvine a o primi cei de curând căsătoriţi, când nu au nici o opreală canonicească;
8) iar după ce va încununa preotul pe cei însoţiţi, îi pune să stea într-un loc al bisericii, şi intrând în sfântul Altar, începe: „Bine este cuvântată împărăţia”, care este sfânta Liturghie;
9) iar când iese preotul şi glăsuieşte: „Cu frica lui Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”, atunci vine mirele şi mireasa şi se împărtăşesc amândoi;
10) apoi după Liturghie, se duc cei încununaţi la casa lor, însoţiţi de preoţi şi de clerici şi de poporul cel poftit. Şi aşa se aşează la masă, de mănâncă şi bea, şi se veselesc şi se bucură cu cucernicie şi cu bună rânduială întru slava lui Dumnezeu, precum se cuvine creştinilor,
11) se cade să se păzească mirele şi mireasa, să nu doarmă împreună în seara aceea, fiindcă s-au împărtăşit cu dumnezeieştile Taine, ci în seara următoare.
Aceasta este regula, fraţilor, ce o hotărăsc sfinţii Părinţi, ai Bisericii noastre, să se facă la nunţile creştinilor. Pe care, vai! – O! şi cum să o zic fără lacrimi? o calcă şi nu o păzesc cei mai mulţi din creştinii de astăzi; pentru aceasta, nu văd procopseală nici trupească, şi cu atât mai mult sufletească, nici ei, nici fiii lor.
27. Cei logodiţi, nu se cade a intra în casele logodnicelor lor — Pentru ce se încununează nunta
Câţi creştini sunteţi, însă, care aveţi frica lui Dumnezeu în inimile voastre şi doriţi să vă mântuiţi şi să faceţi copii cu fapte bune şi procopsiţi, această sfântă regulă sârguiţi-vă, fraţii mei, a o păzi când vă căsătoriţi; şi mai cu seamă voi cei ce voiţi să căsătoriţi pe fiii voştri, grijiţi-vă pentru dragostea lui Dumnezeu, să-i căsătoriţi în felul acesta, dacă voiţi să sporească şi să vă bucuraţi de procopseală lor.
Sârguiţi-vă deci, să-i căsătoriţi îndată ce vor ajunge în vârstă, şi nu-i lăsaţi să treacă multă vreme, ca să nu se întâmple lor să cază în curvie, ori în vreo altă stricare a fecioriei lor, precum vă sfătuieşte dumnezeiescul Gură de Aur, zicând: „Degrab să-i însuraţi pe ei (pe copii adică), ca astfel curate şi neatinse trupurile lor să primească pe mireasă, dragostele acestea sunt mai fierbinţi. Cel ce mai înainte de nuntă, petrece întru înfrânare şi curăţenie, cu mult mai mult după nuntă va petrece aşa, iar cel ce s-a învăţat să curvească mai înainte de nuntă, şi după nuntă va face aceasta” (Cuvânt 9, la cea I către Timotei).
Pentru aceasta a zis şi Sirah: „Pentru curvar, toată pâinea este dulce, nu va înceta până la sfârşit” (Sirah, 23, 23). Şi dacă cineva, ori preot, ori mirean, ţinut fiind de răul şi răzvrătitul obicei de astăzi, vă va împiedica de la aceasta, să nu-l ascultaţi, ci faceţi tot ce puteţi ca să cununaţi pe fiii voştri după cum hotărăşte Sf. Biserică a lui Hristos. Dar mai ales şi mai vârtos, luaţi aminte bine de păziţi pe fiii voştri, ca să nu intre în casele logodnicelor lor (după cum porunceşte Nearaua împăratului Alexie Comnino), fiindcă din deasa convorbire şi privire ce o fac ei cu logodnicele, se aprind de iubire, şi mai-nainte de nuntă se împreună cu ele.
La aceasta trebuie să bage de seamă şi să poarte grijă şi sf. Arhierei; ca să taie reaua şi blestemata deprindere, ce se ţine în multe locuri, de a intra adeseori cei logodiţi în casele logodnicelor lor, deoarece, câţi se vor împreuna mai înainte de nuntă cu ele, nu numai că se canonisesc ca nişte curvari, după cum am zis mai sus, nu numai că nu sunt vrednici să se împărtăşească după binecuvântare, precum hotărăşte Biserica, dar nu sunt vrednici nici să ia cununiile pe capul lor când se binecuvintează. Fiindcă cununiile sunt semnele biruinţei, că adică, nu s-au biruit tânărul şi tânăra de îndulcirea trupului şi de poftă, ci au rămas nebiruiţi şi şi-au păzit fecioria înainte de nuntă, precum zice aceasta marele Hrisostom: „Pentru aceasta se pun cununiile pe capetele lor, ca un semn al biruinţei, că nebiruindu-se şi neînfrângându-se de dezmierdare aşa se apropie de pat; iar dacă biruindu-se de dezmierdare se vor da pe sine la curvie, pentru care pricină mai poartă cununa pe cap, biruiţi fiind?” (Omilia 9, la cea I către Timotei).
Acum deci vă întreb, iubiţii mei creştini, să-mi spuneţi adevărul. Un tânăr, sau o tânără, care se vor binecuvânta şi încununa cu cea de mai sus rânduială, mai au ei dreptul să cheme la nunta lor fluiere şi muzici, şi să întindă jocuri şi să cânte din gură? Mai este cuviincios acestora, care au auzit atâtea binecuvântări şi atâtea cuvinte sfinte rostindu-se de preoţii cei ce i-au cununat, să-şi spurce urechile lor iarăşi cu necuratele şi neruşinatele cântece? Ei, care au stătut în Biserica lui Dumnezeu şi şi-au sfinţit picioarele, se potriveşte să le mai spurce iarăşi cu drăceştile jocuri? Cu un cuvânt, mai este cu dreptate, ca ei care s-au împărtăşit în ziua aceea cu preacuratele Taine, să nu-şi păzească curate toate simţirile trupului lor, şi toate simţirile şi puterile sufletului pentru darul, cinstea şi sfinţenia ce au primit? Este drept, zic, ca ei să mai privească neruşinoasele privelişti şi muzici, şi jocuri şi alte neorânduieli, sau să mai facă vreo faptă ruşinoasă? Eu sunt încredinţat, cum că toţi într-un glas veţi răspunde că, nu este cuviincios; şi aşa şi este.
Pentru aceasta, Sfântul Sinod localnic adunat în Laodichia, şi întărit de al şaselea Sinod ecumenic, arătat opreşte pe creştini să cânte din organe şi să joace când se duc la nuntă, ci cu cinste şi cu bună aşezare să mănânce la prânz şi să cineze la aceasta. Că aşa porunceşte Sinodul acesta cuvânt cu cuvânt, în canonul 53: „Nu se cade creştinii, mergând la nunţi să cânte în organe, ori să joace; ci cu cinste să cineze, ori să prânzească, precum se cade creştinilor”.

 

28. Că nici cei vechi nu cântau la nunţile lor cu organe

Drept aceea, iubiţii mei fraţi, încetaţi de acum înainte de la o fărădelege ca aceasta şi prea rău obicei, dacă voiţi să fie înlăuntrul casei voastre rugăciunile şi binecuvântările sfinţilor Părinţi ai sfântului Sinod de mai sus şi ale întregii Biserici; dacă voiţi să binecuvânteze Dumnezeu nunta voastră şi pe mire şi mireasă, precum a binecuvântat pe Avraam şi pe Sarra, pe Isaac şi pe Reveca, pe Iacov şi pe Lia, pe Iosif şi Asinet. Căci şi acei drepţi au făcut nunţile lor cu cucernicie şi cu bună rânduială, şi nu cu drăceşti jocuri şi alăute.
Şi martor cuvântului meu este marele Ioan Gură de Aur, carele zice, că sluga lui Avraam, a luat pe Reveca din Mesopotamia şi a dus-o în pământul Hanaan pentru fiul său Isaac, fără timpane şi hore, ci având numai pe îngerul lui Dumnezeu împreună. „Dar să vedem după ce a luat-o pe ea (adică sluga lui Avraam pe Reveca) în ce chip au făcut nunta? oare cu chimvale, cu surle, cu jocuri şi tobe şi fluiere şi cealaltă fală trăgea cu sine? Nici una dintru acestea, ci numai pe ea luând-o, aşa se ducea, având cu sine pe înger petrecându-l şi împreună călătorind” (Cuvânt Ce fel de femei trebuie a lua întru însoţire).
Acum, dacă acei vechi drepţi strămoşi şi patriarhi, care erau încă noi începători, şi ca nişte copii mici în comparaţie cu creştinii cei desăvârşiţi bărbaţi ai Evangheliei; dacă aceia, zic, n-au întrebuinţat muzici şi jocuri la nunţile lor, cu toate că nunta lor nu era ridicată la cinstea şi gradul de Taină; nu este ruşine mare să uneltească acum creştinii jocuri şi muzici, când au ajuns la scumpătatea Evangheliei şi la bărbaţi desăvârşiţi ai plinirii lui Hristos? Nu este ruşine să necinstească creştinii nunţile lor cu astfel de lucruri fără de rânduială? şi mai cu seamă acum când nunta este şi se numeşte Taină?

 

29. Din cauza neorânduielilor nunţilor, se nasc copii bolnavi şi betegi

Pentru aceasta fraţilor, urmaţi acelor Sfinţi strămoşi, şi încetaţi cu neorânduielile, dacă voiţi să vă dăruiască Dumnezeu copii mulţi şi buni, întregi şi sănătoşi, puternici, frumoşi şi procopsiţi. Că de nu veţi înceta, voi părinţii, de la acestea, faceţi pe Dumnezeu să se mânie asupra voastră, şi să vă pedepsească cu felurite boli şi pagube; iar pe fiii ce-i veţi naşte, să fie betegi, ciungi, urâţi, însemnaţi şi neprocopsiţi, ca să-i vedeţi şi să ardă inima voastră.
Şi de unde învăţăm aceasta? Din istoria dreptului Iov. Că acest adevărat om al lui Dumnezeu, cu toate că a păzit toate poruncile Domnului şi era sfânt, depărtându-se de orice lucru rău — după cum mărturiseşte însuşi Dumnezeu — totuşi, când au murit toţi copiii lui, şi a pierdut toate averile şi s-a leproşat, atunci a început să blesteme ziua în care s-a născut, zicând: ,,Piară ziua în care m-am născut, şi noaptea aceea întru care s-a zis: iată bărbatul” (Iov. 3, 2).
Şi pentru care pricină a blestemat ziua în care s-a născut? Răspunde unul din tâlcuitori nearătat, şi zice: că era obicei în vremea veche, când se năştea vreun copil, părinţii copilului chemau pe oamenii locului aceluia, să-i hrănească cu mâncare şi cu băutură pentru bucuria celui născut. Pentru aceasta şi dreptul Iov, temându-se ca nu cumva în ziua în care s-a născut şi el, mâncând şi bând cei chemaţi, ori s-au îmbătat ori au vărsat, ori au cântat, ori au jucat, ori vreo altă neorânduială şi păcat au făcut, şi pentru aceasta a slobozit Dumnezeu să se pedepsească Iov, şi să moară fiii săi. Pentru aceasta a blestemat ziua şi noaptea în care s-a născut.
Aţi auzit creştinilor? Dacă dreptul Iov s-a temut, ca nu cumva în ziua naşterii sale să se fi făcut vreo neorânduială şi păcat şi pentru aceea a slobozit Dumnezeu, a se pedepsi el şi să-şi piardă şi pe fiii săi! Cum, voi neînţelegătorilor, nu vă temeţi pentru atâtea neorânduieli ce le faceţi la nunţile voastre? Cum nu vă cutremuraţi, ca nu cumva şi pentru răutăţile şi păcatele care se fac când vă cununaţi, să sloboadă Dumnezeu a vă pedepsi pe voi, iar fiii voştri să moară? Într-adevăr, eu nu pot să vă numesc cu alt nume, fără numai cu cel ce a numit proorocul Isaia pe Iudei, adică: să vă numesc surzi şi orbi. „Cei surzi auziţi, şi cei orbi priviţi să vedeţi; şi cine este orb, fără numai slugile mele? şi surzi, fără numai cei care-i stăpânesc pe ei? şi s-au orbit slugile lui Dumnezeu” (Isaia 42, 18). Pentru că voi nici auziţi nici vedeţi pagubele cele mari, pe care le pricinuiesc muzicile, jocurile şi cântecele, atât sufletelor, cât şi vieţii voastre; atât vouă, cât şi feciorilor voştri şi avuţiilor voastre.

 

30. Împotrivire (obiecţie) — Dezlegare

Dar ce pricinuiesc unii, care se arată mai deştepţi decât alţii? Iată canonul 54 al sfântului Sinod din Laodichia, amintit mai sus, cum hotărăşte că, preoţii şi clericii, nu se cade la nunţi şi la cine (mese) să privească fapte fără rânduială; ci mai înainte de a veni muzicanţii să cânte, să se scoale şi să plece de acolo. Deci după canonul acesta, este iertat să se cânte la nunţi şi la cine, către aceştia noi, alta nu răspundem, fără numai pe cea zisă de Domnul nostru către Fariseii care îl întărâtau şi-i ziceau că: Moise a poruncit să dea bărbaţii carte de despărţire femeilor lor şi să se despartă de ele pentru orice pricină. „Că Moise pentru învârtoşarea inimii voastre, a îngăduit vouă să lăsaţi muierile voastre; iar din început n-a fost aşa”. (Matei 19, 8). Tot aşa zicem şi noi celor ce pun înainte canonul cel mai de sus: Că pentru învârtoşarea şi nesupunerea creştinilor a făcut pogorământ sfântul Sinod şi a zis acestea, şi nu din bună voinţă, sau cu scop de economie şi pogorământ.
Şi că aceasta este adevărată, poate fieştecine să înţeleagă din canonul 53 de mai sus, pe care l-a hotărât sfântul Sinod spre aceasta, în care spune lămurit care este cel mai de căpetenie scop şi voie a sa. Adică să nu cânte deloc creştinii din organe la nunţi şi să joace, ci cu cucernicie şi bună rânduială să prânzească şi să cineze, precum se cuvine creştinilor. Iar dacă se vor afla oarecare creştini împietriţi la inimă, şi nesupuşi, fii ai neascultării, care vor căuta să-şi facă voia lor cea rea şi obiceiul cel răzvrătit, aducând organe la nunţi, defăimând prin aceasta hotărârea sfântului Sinod, şi al maicii lor sfânta
Biserică, pentru aceasta dumnezeiescul Sinod a fost silit să facă pogorământ şi să zică în următorul său canon 54, că întâmplându-se ca aceşti nesupuşi creştini să aducă la nunţile lor organe, atunci, preoţii şi clericii să se scoale şi să fugă de acolo, ca să nu fie şi ei părtaşi la neorânduiala şi păcatul acesta.
Ah creştinilor! nu înţelegeţi măcar din aceasta, că jocurile şi cântecele care se fac la nunţi sunt nepotrivite şi rele? şi pentru aceasta porunceşte sfântul Sinod preoţilor şiclericilor să nu stea să le privească? Căci de erau bune acestea, se cădea ca Sinodul să hotărască, să stea şi ei să le privească.
Vai fraţilor! şi cum vă ţine inima să vedeţi pe preoţii Dumnezeului celui prea înalt, fugind de la nunţile voastre, iar muzicanţii şi jucătorii să vie la acestea? Cum vă rabdă sufletul să plece din casele voastre robii lui Dumnezeu, cei ce vă binecuvintează şi vă sfinţesc, şi care au binecuvântat nunta şi masa voastră, iar în locul lor să intre şi să şadă slugile satanei? Cei care vă întina sufletele cu jocurile cele necuviincioase? Nu vă gândiţi nepricepuţilor! că făcând aşa, este întocmai cum aţi izgoni pe sfinţi de la nunţile voastre şi aţi pofti pe păcătoşi? Să izgoniţi pe cei binecuvântaţi şi să poftiţi pe cei blestemaţi? Să izgoniţi pe cei ce vă luminează şi să chemaţi pe cei ce vă întunecă? Să izgoniţi pe îngeri, şi să chemaţi pe draci? Să izgoniţi pe Hristos, şi în locul lui să chemaţi pe diavolul?
Vai de netemerea de Dumnezeu a creştinilor de astăzi! Şi poate fi mai mare necredinţă decât aceasta? Mai mare defăimare şi neomenie? Eu socotesc şi aceasta, că cel de mai sus sfânt Sinod, pentru acest scop a hotărât să se scoale şi să fugă preoţii şi clericii de la nunţi, când vin muzicanţii, ca văzându-i creştinii pe ei că pleacă, să se ruşineze, şi izgonind muzicanţii, să oprească pe preoţii Domnului în casele lor.

 

31. Hristos nu intră unde sunt muzici

Voiţi să vă încredinţaţi, că şi Domnul nostru Iisus Hristos nu intră în casa în care cântă muzici? Urmaţi-mă să mergem la Ierusalim. Aţi ajuns? Aici a murit o fiică, şi tatăl ei, care se numea Iair, a venit la Iisus, rugându-L pe dânsul cu durere de inimă să meargă la casa lui să o învieze.
Prea milostivul Iisus Hristos, făcându-i-se deci milă, de necazul şi reaua întâmplare a lui Iair, s-a dus la el acasă. Aici, însă, vede multă tulburare şi fluierători care cântau din fluiere şi surle, nu ca să pricinuiască bucurie, ci întristare, cu oarecare mâhnicioasă cântare ce grăiau; (că zice istoricul Iosip, că era obicei în vremea aceea, ca Evreii să cheme muzicanţi la morţii lor, pentru a grăi jalnice cântări, şi prin acestea să pornească pe oameni spre lacrimi (Cartea 3, Cap. 30; pentru robirea Iudeilor). Aceasta la fel o zice şi sfântul Ioan Gură de Aur în tâlcuirea capului 9 de la Matei. Iar văzându-i pe ei Domnul, n-a voit să intre înlăuntrul casei lui Iair, nu; ci a poruncit să iasă toţi afară, şi după ce au ieşit, atunci a intrat El în casă; şi apucând pe fecioară de mână, îndată a înviat-o cu atotputernică stăpânirea Dumnezeirii Sale. „Şi viind Iisus în casa boierului, şi văzând fluierătorii şi mulţimea gâlcevind, a zis lor: fugiţi, că n-a murit fecioara, ci doarme. Şi îşi râdeau de dânsul. Iar dacă s-a scos afară poporul, intrând, o a luat de mână, şi s-am sculat fecioara” (Matei 9, 23).
Acum să socotească fiecare, deosebirea ce au muzicanţii nunţilor de astăzi, cu fluierătorii şi muzicanţii morţilor din vremea veche. Pentru că aceia fluierau ca să pornească plânsul, suspinurile şi lacrimile, care nu sunt vătămătoare sufletului, ci şi folositoare; iar muzicanţii cei de acum, cântă la nunţi spre a pricinui bucurie, râsuri şi cântece curveşti, care sunt vătămătoare şi păgubitoare sufletului. Aceia fluierând şi cântând, făceau casa unde cântau, casă de jale şi de întristare; iar aceştia cântând cu organele lor, fac casa aceea unde cântă, casă de desfrâu şi de păcat, precum zice Solomon: „Mai bine este a merge la casa plângerii, decât la casa ospăţului” (Eccl. 7, 3). Dar cu toate acestea, Domnul nostru, nici în casa unde erau muzicanţii aceia n-a voit să intre, ci după ce au ieşit ei, atunci a intrat; ca să ne înveţe prin aceasta, cât urăşte şi se îngreţoşează cu totul despre toţi muzicanţii, atât de cei ce pricinuiesc bucurie, cât şi de cei ce pricinuiesc întristare, şi ca să ne dea pildă să facem şi noi asemenea, adică, să-i urâm şi să nu-i băgăm în casele noastre să cânte.
Ce ziceţi acum voi tinerilor miri şi mirese? Hristos voieşte să vie împreună cu îngerii în casa voastră, ca să binecuvinteze nunta, precum a binecuvântat şi pe cea din Cana; să binecuvinteze masa voastră şi să prefacă apa în vin; adică, să pricinuiască bucurie cu sfânta Sa arătare şi toată bunătatea în sufletele voastre şi a celor ce se vor afla la nunta voastră. Deci ce hotărâţi? Voiţi să vie Hristos în casa voastră ca să vă dăruiască toate aceste binecuvântări şi daruri? Dacă voiţi pe Hristos, este nevoie să nu mai aduceţi în casele voastre muzici şi hore, iar dacă voiţi muzicile şi horele, Hristos nu suferă să fie într-o casă dimpreună cu acestea, ci îndată fuge şi se depărtează; iar depărtându-se El, se depărtează şi preoţii Lui şi clericii, precum şi orice altă bunătate. Iar de la casa care pleacă Hristos şi slujitorii Săi, cine rămâne? fără numai satana şi slujitorii lui, draci şi toată răutatea şi păcatul şi nenorocirea.
Deci, dacă sunteţi adevăraţi creştini şi următori şi ucenici ai lui Iisus Hristos, vă aflaţi în mare nevoie fraţilor, să alegeţi de o mie de ori mai bine să lipsească muzicanţii, jocurile şi cântecele cele curveşti de la casa şi nunta voastră, decât să fugă Hristos şi slujitorii Săi preoţii şi să vă lipsiţi dimpreună cu aceştia de orice bunătate sufletească şi trupească, pământească şi cerească, vremelnică şi veşnică; aşa zice dumnezeiescul Hrisostom: „Dacă pe acestea le vei alunga, va veni Hristos la nunţi; iar Hristos fiind de faţă, şi ceata îngerilor va fi de faţă; şi de voieşti şi acum se lucrează minuni, precum şi atunci, şi va preface şi acum apa în vin” (Cuvânt 12, la cea către Coloseni).

 

32. Impotrivire (obiecţie) — Dezlegare

Cum se cuvine creştinilor să se bucure la nunţile lor Dar ce zic unii? Nunta este bucurie şi cum vom arăta deci bucuria noastră fără numai să chemăm muzicanţi şi să încingem hore şi să cântăm din gură? Ascultaţi, voi câţi sunteţi şi ziceţi acestea, iar eu vă voi învăţa în ce chip să vă bucuraţi cu adevărat şi să vă veseliţi. Fraţii mei creştini, tinerilor miri şi mirese, când faceţi nunta voastră, chemaţi un cântăreţ cu glas bun şi puneţi-l pe acesta să cânte vreun irmos şi cântare a lui Hristos, sau a Născătoarei de Dumnezeu, sau a sfinţilor; rugaţi şi pe sfinţii preoţi şi clerici să cânte fiecare câte un irmos sau tropar şi mai ales să cânte vreo cântare duhovnicească, potrivită la Taina nunţii voastre; precum sunt spre pildă: mărimurile şi sedelnele, pe care le scriem aici.
Către cea prea Cinstită
Binecuvintează Doamne Dumnezeule, pe aceşti noi căsătoriţi, precum ai binecuvântat pe Avraam şi pe Sarra de demult; pe Isaac şi pe Reveca şi din toată vătămarea pe ei izbăveşte-i.
Păzeşte pe aceşti însoţiţi robi ai Tăi Iisuse, în dragoste adevărată, în unirea sufletului şi în duhul păcii şi dumnezeieştii împărăţii pe ei îi învredniceşte.
Această cinstită nuntă Hristoase, întru toate o păzeşte şi neîntinat şi curat păzeştele patul, celor ce acum s-au încununat, şi de sfârşit bine plăcut lui Dumnezeu pe aceştia îi învredniceşte.
Dăruieşte-le iubitorule de oameni Iisus acestor noi căsătoriţi, îmbelsugarea bunătăţilor, multă naştere de fii împreună şi buni fii, ca iubindu-Te pururea să te slăvească.
Sedealna Gl. 1, Mormântul tău Mântuitorule.
Binecuvintează Hristoase însoţirea aceasta, din înălţimea cerului, precum ai binecuvântat de demult pe drepţii care i-ai iubit şi pe toţi strămoşii; împreună cu Avraam, pe Isaac şi Iacov, dimpreună cu Sarra, pe Reveca şi Lia, ca un singur iubitor de oameni.
Slavă asemenea…
Să slăvim cu un glas fraţilor pe Hristos, carele de demult în Cana Galileii de faţă fiind, nunta binecuvântând-o şi început minunilor făcând şi preaslăvit apa în vin prefăcând şi pe cei, chemaţi la nuntă cu aceasta veselindu-i.
Şi acum, a Născătoarei de Dumnezeu asemenea.
Fecioară Maria, Maică nenuntită, pe această bună mireasă păzeşte-o, Fecioară, de toate înconjurările neatinsă, dimpreună cu soţul ei; încă şi buni feciori dăruieşte-le şi toată îndestularea bunătăţilor Fiului tău, şi sfârşit mântuitor.
Sau să cânte şi altele asemenea acestora, însă cucernice, dumnezeieşti şi duhovniceşti şi nu netrebnice şi ruşinoase; adică aşa cum se cuvine creştinilor, şi precum porunceşte şi apostolul Pavel: „De aceea, fraţii mei, câte sunt adevărate, câte sunt cinstite, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt iubite, câte sunt de bună laudă; orice faptă bună şi orice laudă, acestea să gândiţi” (Filipeni 4, 8). Într-acest chip, fraţii mei, bucuraţi-vă în Domnul şi veseliţi-vă; într-acest fel nunta voastră, cântecele şi masa voastră şi toate se fac întru slava lui Dumnezeu şi Tatăl, întru mulţumirea iubitului său Fiu, a Domnului nostru Iisus Hristos şi spre lauda şi cinstea prea Sfântului şi de viaţă făcătorului Său Duh, a celei de o fiinţă şi nedespărţitei Treimi.

 

33. Pentru gelozie, nu se cade mirii să aducă la nunţile lor organe

Vă mai spun încă şi alta, de care mi-am adus aminte, şi apoi fac sfârşit. Gelozia, ştiu că este un obicei deosebit şi nedespărţit de bărbaţii care au femei şi mai cu seamă de la bărbaţii cei de curând căsătoriţi. Aceştia mai mult decât la orice lucru, ţin mai mult la cinstea şi bună purtarea femeilor lor şi mai bine doresc să piardă şi bogăţie şi casă şi însăşi viaţa, decât să se viclenească patul şi nunta lor. Pentru care Solomon zicea despre această râvnă a bărbaţilor: „Că plină este de râvnă mânia bărbatului ei, şi nu-i va fi milă de el în ziua judecăţii. Nu va lăsa vrajba pentru nici o plată, nici se va îmblânzi pentru multe daruri” (Pilde 6, 34). Iar poetul Ovidiu a zis, că două lucruri nu voiesc tovărăşie, „Afrodita şi tronul, nu iubesc tovărăşie”, că nu voieşte tovărăşie tronul, nici nunta. Şi deci luaţi aminte, voi cei ce sunteţi de curând căsătoriţi şi dacă toate celelalte pe care leam zis, nu vă pleacă să nu chemaţi muzicanţi la nunţile voastre, măcar mai pe urmă vă va pleca gelozia pe care fireşte o aveţi în inima voastră, pentru cinstea şi buna purtare a femeilor voastre. Fiindcă voi aducând organe la nunţile voastre, şi aşezând hore şi cântece din gură, nu faceţi alta fără numai că aduceţi din toate părţile în casa voastră învrăjbitori femeilor voastre, furători ai neîntinatului vostru pat, stricători cinstei voastre şi făcători de rău nunţii voastre. Cel ce înţelege, înţeleagă, „şi cel ce are urechi de auzit să audă” (Matei 13, 43).
Incheiere
Iar Domnul nostru Iisus Hristos, cel ce a făcut pe om din început bărbat şi femeie, din care se leagă şi se împreună femeia cu bărbatul, precum zice Solomon: „Iar femeia bărbatului de la Domnul se rânduieşte” (Pilde 19, 14). Acesta, fie ca să vă lumineze mintea voastră, fraţii mei creştini, cu lumina dumnezeieştii cunoştinţe şi a adevărului, iar inima şi voinţa voastră să o înduplece cu dulceaţa lucrării darului, ca să înţelegeţi cele ce vam spus, căci sunt adevărate, drepte şi folositoare; şi să voiţi a le pune şi în lucrare, întorcându-vă de la orice cântece din organe, şi jocuri şi cântece din gură, şi de la orice beţii şi alte neorânduieli ale nunţilor voastre. Şi pentru această ascultare a voastră, fie ca să vă învrednicească Domnul să fiţi înlăuntrul casei voastre: bărbaţii, ca nişte finici13 înalţi, înfloriţi şi încărcaţi de roduri, şi ca Chedrii Livanului întăriţi şi binemirositori, „Dreptul, zice, ca finicul va înflori, şi ca chedrul cel din Livan se va înmulţi” (Ps. 91, 12); iar femeile să fie într-aceasta ca nişte vii bineroditoare; iar copiii voştri, să stea împrejurul mesei voastre ca nişte odrasle de măslin; pentru că aşa se binecuvintează omul cel ce se teme de Dumnezeu, „Femeia ta ca o vie rodită în laturile casei tale, fiii tăi ca nişte tinere odrasle de măslin împrejurul mesei tale; iată aşa se va binecuvânta omul cel ce se 13 teme de Domnul” (Ps. 127, 3). Şi pe bărbaţi împreună şi pe femei şi pe fii, totdeauna să vă păzească Domnul întru această viaţă într-un fel (în purtarea Sa de grijă) în casa voastră cu totul în pace şi dragoste şi într-un cuget, într-un suflet şi inimă. Că zice: „Dumnezeu face a locui pe cei ce sunt într-un fel în casă” (Ps. 67, 8). Şi astfel fiind uniţi, El (Domnul) să se afle în mijlocul vostru, după cum s-a făgăduit cel prea Nemincinos, zicând: „Unde vor fi doi sau trei adunaţi întru numele Meu, acolo sunt în mijlocul lor” (Matei 18, 20); iar prin doi sau trei, se înţelege, bărbatul femeia şi fiul, precum tâlcuieşte sfinţitul Climent Stromateul. Tot aşa şi în viaţa cealaltă să vă învrednicească Domnul a dobândi şi bunătăţile Ierusalimului celui de sus. „Că vei vedea, zice, (adică vei dobândi, după tâlcuirea sfântului Grigore de Nyssa) bunătăţile Ierusalimului în toate zilele vieţii tale” veşnic şi totdeauna (Ps. 127, 5); căruia slava şi stăpânirea împreună Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, în veci. Amin.
*********
13. In ce fel ar putea fi cu dragoste între ei bărbatul şi femeia, a arătat un filosof de năravuri în cuvintele acestea:
************
„Bărbatul, zice, să iubească pe femeia sa, dacă voieşte să fie iubit şi el de către ea, şi să fie cu dreaptă socoteală, dacă voieşte să o aibă supusă. Aşa şi el dacă voieşte să fie cinstită, să fie şi el cinstit. Gaia Cecilia, a fost chip şi pildă femeilor celor iubite; şi Gaiu Serviu, a fost pildă bărbaţilor celor iubiţi. Pentru aceasta s-a ţinut obicei şi când se făceau nunţile, mirele zicea către mireasă: Poţi să fii pentru mine femeie bună? şi mireasa răspundea: Dacă tu eşti Gaius sunt şi eu Gaia; şi dacă tu te faci pentru mine Serviu, mă fac şi eu pentru tine Cecilia”. Dragostea celor căsătoriţi se capătă încă şi când bărbatul ca un cap, şi ca un mai- nainte înţelegător şi îndrăzneţ, umblă afară de locuinţa sa (a casei), ca să aducă în aceasta cele de trebuinţă şi de nevoie; iar femeia ca o supusă şi soţie bărbatului şi fricoasă, sade în casă pentru a păzi cele aduse de bărbat. Pentru aceea sculptorul Fidias, a sculptat chipul femeii, având piciorul ei deasupra unei broaşte ţestoase, pentru două pricini: întâi, pentru că femeia este fricoasă ca broasca ţestoasă; şi al doilea, pentru ca să şadă în casă să o păzească, şi afară din ea să nu iasă; după cum face şi broasca ţestoasă. Fiindcă femeia când se află afară din casa sa, se strică casa aceea şi arde; precum s-a ars capiştea Artemidei, de către Irostat, pe când aceasta lipsea, aşteptând afară la naşterea lui Alexandru, cum băsnuiesc Elinii. Pentru aceasta şi Solomon vorbind despre înţelepciunea şi iconomia femeii, zicea: „Nu poartă grijă de cele din casă bărbatul ei, când se zăboveşte undeva” (Pilde 31, 21). Şi iarăşi: „Strâmte sunt cărările casei sale (Pilde 31, 27). Femeia, ca să fie iubită de bărbat, se cade lângă acestea să fie mai mult simplă, decât iscoditoare, să crească copiii cu blândeţe creştinească şi să voiască aceea ce voieşte bărbatul său şi voie deosebită a sa să nu aibă. Să aibă supunere către bărbat, la cele după lege însă, binecuvântate şi bune lucruri, iar nu la lucrurile cele rele, fărădelege şi nebinecuvântate. Pentru aceasta şi firea cu părul, (că nu s-a aflat niciodată femeie pleşuvă, precum bărbaţii) şi legea cu acoperământ acoperă capul femeii, pentru ca să o înveţe că ea are alt cap al său, pe bărbat.
**********
http://zona4.arhiva-ortodoxa.info/4.document/Biblioteca%20Misionarului%20Ortodox/%28Sfantul%20Nicodim%20Aghioritul%29%20Hristoitia.%20Bunul%20moral%20al%20crestinilor%20%28.%29.pdf
Publicat în Fără categorie, Sf.Nicodim Aghioritul | 2 comentarii

„La Botez creştinii au dat făgăduinţă să nu cânte din organe, nici să joace — Căci cântecile şi jocurile sunt pompă a satanei”….„Precum la celelalte Taine nu se fac jocuri şi cântece din organe, aşa nu se cade să se facă nici la nunta”

Related imageCUVÂNT II

Care învaţă pe creştini, că nici de cum nu se cade a cânta cu organe, nici să joace şi să cânte din gură.

PRECUVÂNTARE
Vai! celor ce se scoală dimineaţa şi umblă după „băutură beţivă, aşteptând până seara, că vinul îi va arde pe ei. Cu chitare, cu alăute, cu timpane şi cu fluiere beau vinul; iar spre lucrurile Domnului nu caută, şi lucrurile mâinilor Lui nu le socotesc. Pentru aceasta s-a luat în robie poporul meu, că n-a cunoscut pe Domnul şi mulţi au murit de foame şi de sete de apă. Şi şi-a lărgit iadul lăcomia sa, şi şi-a deschis gura sa fără de încetare” (Isaia 5; 11-14).
Iată iubiţii mei creştini, ce înfricoşate cuvinte a grăit Duhul Sfânt prin proorocul Isaia împotriva celor ce mănâncă şi bea cu alăute şi cu timpane! Iată care este hotărârea înfricoşată dată de Dumnezeu asupra celor ce cântă cu felurite organe, joacă şi cântă din gură! Iată cât de jalnice sunt glasurile care strigă Atotţiitorul, văicărind pe toţi cântătorii din organe, pe toţi jucătorii şi pe cei ce cântă din gură. Vai! zice şi amar celor ce se scoală de dimineaţă din somn, şi aleargă să bea rachiu. Vai! celor ce zăbovesc în cârciumi până seara, pentru că vinul şi rachiul îi va arde de tot! Aceştia beau vinul cu alăute, cu chitare, cu timpane şi cu fluiere, iar la poruncile Domnului nu voiesc să caute, şi lucrurile lui Dumnezeu nu le socotesc. Pentru aceasta poporul meu se va robi, şi mulţi din ei vor muri de foame şi de sete; pentru că nu cunosc, nici se tem de Domnul şi iadul s-a deschis şi şi-a lărgit gura ca să-i primească.
Trei pedepse înfricoşează Dumnezeu cu aceste cuvinte, să dea celor ce cântă din organe, joacă şi cântă din gură:
1) Robia: „Pentru aceasta s-a luat în robie poporul meu”;
2) moarte de foame şi de sete: „Si mulţi au murit de foame şi de sete de apă”; şi
3) munca şi osânda, jos în Iad: „Şi şi-a lărgit iadul lăcomia sa şi şi-a deschis gura sa fără de încetare”.
Toate trei pedepse sunt într-adevăr înfricoşate şi groaznice, căci nu pedepsesc numai trupul, ci şi sufletul; nu pedepsesc numai în viaţa aceasta, ci şi în cea viitoare.
Şi ce este mai rău decât robia? Ce altă răutate e mai mare, decât a muri de foame? Ce pedeapsă mai înfricoşată, decât întunericul iadului şi decât munca cea veşnică? Pentru aceasta apucând mai înainte a zis Dumnezeu despre aceşti muzicanţi şi jucători şi cântători din gură: Vai şi amar! Fiindcă, vai, după cum tâlcuieşte marele Vasile, înseamnă că: „Tânguitor este graiul” (Cuvânt pentru cei beţivi).
Deci, cu adevărat sunt vrednici de plâns cei ce cântă din organe şi cei ce cântă din gură şi joacă; căci se lipsesc nu numai de viaţa aceasta prin robie şi prin a muri de foame; dar se lipsesc încă şi de împărăţia cerurilor şi moştenesc numai şi numai pedeapsa muncii şi iadul. Pentru aceasta şi eu am voit astăzi să vorbesc către voi, fraţii mei creştini şi să vă arăt câte rele au pricinuit şi pricinuiesc muzicile, jocurile şi cântecele din gură şi prin urmare să vă dovedesc că, nu se cade creştinilor să întrebuinţeze acestea; şi luaţi aminte ca să înţelegeţi.

 

10. Câte rele pricinuiesc jocurile şi horele

Cea dintâi şi mai mare răutate, pe care a pricinuit-o şi o pricinuiesc cântecele şi jocurile, este închinarea de idoli. Vrei să te adeverezi? Urmează-mi să mergem la Muntele Sinai. Aici, proorocul Moise, suindu-se să primească Legea cea scrisă de Dumnezeu, a vorbit cu El patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, iar poporul Evreilor jos, văzând că întârzie Moise a se pogorî din Munte, s-a sculat asupra lui Aaron, fratele lui Moise, şi au cerut să le facă Dumnezeu.
Iar Aaron, adunând toţi cerceii de aur de la femeile evreilor, i-a turnat în topitoare şi din topitoare a ieşit un chip de viţel; şi le-a zis lor: „Aceştia sunt dumnezeii tăi Israile, care te-au scos din pământul Egiptului” (Ieşirea 32, 4). Atunci poporul văzând idolul s-a bucurat şi şezând a mâncat şi a băut şi după aceasta s-a sculat şi a început să joace, aducând jocurile ca o slujbă şi închinăciune şi cinste idolului. „Şi a şezut poporul de a mâncat şi a băut, şi s-a sculat să joace” (Ieşirea 32, 6). Pentru aceasta zice şi marele Vasile că: „Jocul lor era închinarea de idoli” (Cuvânt contra beţivilor).
A doua răutate pe care a pricinuit-o şi o pricinuiesc cântările şi jocurile, este jurământul mincinos şi blestemul; căci citim la Judecători, că după ce cele 11 neamuri ale lui Israil au bătut pe neamul lui Veniamin, pentru acea mare desfrânare ce o făcuse femeii Levitului, n-au scăpat din ei decât numai 600; şi au făcut jurământ lui Dumnezeu şi au pus blestem asupra celor ce vor da femei la cei 600 care au scăpat. „Că s-au jurat fii lui Israil, zicând: blestemat să fie cel ce va da femeie lui Veniamin” (Judecători 21,18).
Cu toate acestea s-a făcut călcare acestui jurământ şi blestemul acesta s-a întors asupra lor, deşi nu de-a dreptul, ci cu vicleşug, din pricina jocurilor. Pentru că nişte femei din cele ce locuiau în Silom, au ieşit şi jucau la sărbătoarea Domnului, pentru aceasta s-au apucat cele 11 neamuri şi au sfătuit pe neamul lui Veniamin, să se ducă să răpească acele femei care jucau şi să le aducă la locul lui Veniamin şi acolo să le aibă de femei. „Mergeţi şi vă ascundeţi în vii, şi când veţi vedea că au ieşit fetele celor ce locuiesc în Silom, jucând cu dansuri, să ieşiţi din vii, şi fiecare bărbat să-şi răpească lui femeie, din fetele Silomului, şi să mergeţi în pământul lui Veniamin” (21, 20).
A treia răutate, pe care a pricinuit-o şi o pricinuiesc cântecele şi jocurile, sunt vărsările de sânge şi uciderile; ucideri, nu de oameni simpli şi cum s-ar întâmpla, ci oameni prooroci şi înainte mergători; şi această dovadă este foarte lesne de aflat. Pentru că oricine va deschide Evanghelia cea de la Matei, şi va citi la cap. 14, va vedea acolo că, pentru jocul necinstitei fete a preacurvei Irodiada înaintea lui Irod, şi pentru plăcerea jocului ei, a înduplecat pe Irod să trimită ca să taie în temniţă capul celui mai mare decât toţi proorocii, al dumnezeiescului Ioan înaintemergătorul, şi să-i dea ei ca dar pentru joc, acel sfânt şi prea cinstit cap proorocesc, pe care îl cinsteau şi i se închinau în pustie, fiarele sălbatice şi leu.
Şi ce alt rău, iubite, nu se pricinuieşte din jocuri şi din cântarea cu organe şi din gură? Din acestea se nasc împodobirile trupului şi înfrumuseţările. Că cei ce se duc să joace şi să cânte, — ori bărbaţi, ori femei de vor fi — întâi se împodobesc şi se înfrumuseţează cu haine strălucite şi cu podoabe şi apoi se duc. Din aceasta se naşte purtarea miresmelor şi a parfumurilor; din aceasta se nasc privirile ochilor, cele fără rânduială şi necinstite; din acestea se pricinuiesc auzirile cele curveşti; din acestea se pricinuiesc vorbirile cele ruşinoase şi glumele şi necuviincioasele râsuri şi chipurile şi mişcările cele fără rânduială; din acestea se nasc poftele cele trupeşti şi curviile cele din inimă şi preacurviile, precum a zis Domnul: „Tot cel ce caută la femeie spre a o pofti pe ea, iată, a preacurvit cu dânsa, întru inima sa” (Matei 5, 28).
Căci dacă cineva din întâmplare, întâlnind o femeie şi va pofti frumuseţea ei, curveşte şi preacurveşte cu dânsa, întru inima sa; cu cât mai mult curvesc şi preacurvesc în inima lor, atât bărbaţii cât şi femeile care se duc într-adins la horă, numai şi numai ca să vază frumuseţile bărbaţilor şi ale femeilor? Şi mai cu seamă când bărbaţii apucând femeile şi jucând cu ele, se aprind mai mult spre poftă trupească şi diezmierdare, prin atingerea(8) şi apucarea cu mâinile.
********
8. Lăsăm să judece singuri creştinii cei de acum, care îşi dau fiii şi fiicele la şcoala de dans, unde, nu numai atingeri fac, dar şi îmbrăţişări ruşinoase şi necuviincioase creştinilor şi prea vătămătoare sufletului.
*********
Să zic ceva şi mai mult? De la jocuri şi cântece din gură se fac însă şi curviile şi preacurviile cele cu fapta şi cu lucrul. Pentru aceasta înţeleptul Sirah porunceşte, să nu se apropie cineva de femeia cântăreaţă, ca să nu cază cu ea în curvie. „Cu muierea cântăreaţă să nu fii adesea, ca nu cumva să te prinzi în meşteşugul ei” (Cap. 9, 4); şi Marele Vasile hotărăşte că, femeile care joacă, dacă ar fi fecioare, îşi pierd fecioria lor, iar de sunt măritate pierd întreaga înţelepciune; că zice: „Mişti picioarele şi sari nebuneşte, şi joci jocuri care nu ţi se cuveneau; fiind trebuinţă de a-ţi pleca genunchii spre închinăciune? Pe cine să tânguiesc? Pe fetele cele neispitite de nuntă, sau pe cele supuse jugului nunţii? Că acelea s-au întors neavând fecioria, iar acestea, curăţenia nau dus-o înapoi bărbaţilor” (Cuvânt asupra celor ce se îmbată).

 

11. Cu ce se aseamănă cântecele din organe şi horele. — Unde se fac hore, acolo este şi diavolul — La Botez creştinii au dat făgăduinţă să nu cânte din organe, nici să joace — Căci cântecile şi jocurile sunt pompă a satanei

Pentru aceasta cu toată dreptatea se cade a numi cineva cântecele din organe, jocurile şi cântecele din gură, şcoala satanei, căci satana şi diavolul este cel întâi învăţător, iar slujitorii lui, dracii, sunt subînvăţători. Cei întâi şcolari însă, sunt cei ce cântă cu viorile şi cu alte organe; iar elevi şi eleve, sunt bărbaţii şi femeile care joacă şi cântă din gură. Lecţiile care se predau la şcoala aceasta sunt: desfrânarea şi neruşinarea, ruşinoasele cuvântări şi nebuneştile grăiri, curviile şi preacurviile, sodomiile şi orice alt păcat.
Se cade încă a numi cineva cântecele şi jocurile sport (întrecere) şi luptă a diavolului; iar loc al nevoinţei şi stadie (stadion), este casa în care se lucrează şi se săvârşesc acestea; răsplătitor însă şi dătător de cununi, care şade pe scaunul cel înalt al casei, este diavolul.
Privitori ai sportului, sunt toţi dracii care privesc şi se bucură; iar luptători şi nevoitori sunt jucătorii şi cei ce cântă din organe şi din gură, fie bărbaţi, fie femei. Şi oricine din aceştia, cântă din organe sau joacă, sau cântă din gură mai bine decât altul şi-l întrece, primeşte în loc de cunună, păcatul şi veşnica muncă. Pentru aceasta prea potrivit şi prea înţelepţeşte a zis hotărâtor dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, că, unde se fac hore şi sunt orchestre, acolo negreşit, este şi diavolul; „Eu îndrăznind, dau pe faţă că, unde este dans, acolo e şi diavolul; şi că curvia, nu numai înverşunaţi face, ci şi ucigători de nevinovaţi” (Matei 14).
Şi iarăşi acest Gură de Aur zice: „Ce faci nepriceputule om? Tu chemând la casa ta organe şi făcând jocuri, te faci al doilea Irod. Pentru că imiţi pe Irod acela şi aduci la masa ta ca o altă Irodiadă, femei şi bărbaţi jucători? Că deşi pe Ioan nu-l omori, dar cu adevărat omori mădularele lui Hristos, adică atâtea şi atâtea suflete ale celor ce joacă şi a celor ce şed la masa ta şi privesc, ceea ce este şi mai rău. Pentru că acel diavol, care atunci prin jocul Irodiadei, a ucis pe Ioan, acelaşi şi acum prin jocuri, ucide sufletele celor ce şed şi privesc. Că deşi nu se ucide, Ioan, ci mădulările lui Hristos care este mult mai înfricoşat; căci nu cap pe tipsie cer cei care joacă acum ci sufletele celor ce şed şi privesc că deşi nu stă de faţă fata Irodiadei, ci diavolul care juca atunci prin aceia, şi acum joacă prin aceştia, şi sufletele celor adunaţi, prinzândule şi robindu-le, fuge” (Omilia 48, la Matei).
Şi într-alt loc acest Hrisostom, loc de curvăsărie numeşte casa acelui om, care aduce curve la ea şi joacă: „Loc de curvie ţi s-a făcut casa ta, patimă şi strechie, şi nu este ruşine să năimeşti aceste dezmierdări?” (Cuvânt I, către Coloseni).
Deci, pentru aceasta, fraţii mei creştini, fraţii mei prea iubiţi şi mult doriţi, încetaţi pentru dragostea lui Dumnezeu, şi pentru Sângele lui Iisus Hristos, cel ce a murit pentru a voastră mântuire, încetaţi vă rog de la aceste cântări din organe, jocuri şi cântece din gură lumeşti, fiindcă acestea sunt lucrurile diavolului şi paguba vieţii voastre; sunt pierzătoare mântuirii sufletului vostru; sunt lucruri şi fapte nu ale creştinilor care sunt ucenicii lui Iisus Hristos şi fiii luminei şi moşteni împărăţiei cerurilor, ci sunt lucruri şi fapte ale Elinilor, ale Evreilor, ale Turcilor, ale necredincioşilor şi păgânilor, cari sunt întunecaţi de înşelăciunea diavolului şi nu ştiu nici ce cugetă, nici ce lucrează.
Dacă până acum aţi fi fost dedaţi la astfel de sataniceşti şi păgâneşti îndeletniciri, de astăzi înainte însă, lăsaţi-vă de acestea şi urâţi-le pe ele. Şi dacă cineva dintre creştini, vă îndeamnă silindu-vă a vă duce la casa lui ca să cântaţi din organe, sau să jucaţi şi să cântaţi cântece curveşti, păziţi-vă cu dinadinsul şi nu-l ascultaţi, măcar stăpânitor de ar fi, măcar vreunul din cei sfinţiţi, sau şi mirean; fiindcă ei nu pot să vă ajute în ziua judecăţii sau să vă scape din muncă.
Voi, când v-aţi botezat în sfânta scăldătoare, în numele Sfintei Treimi, aţi dat făgăduinţă înaintea lui Dumnezeu şi a îngerilor şi a oamenilor, ca să vă întoarceţi şi să urâţi toate aceste lucruri diavoleşti şi de ce acum călcaţi făgăduinţele voastre? Vrei să te adeverezi creştine cum că te-ai făgăduit la sfântul Botez să nu cânţi din organe, nici să joci şi să cânţi din gură? Ascultă: Când tu te botezi, mărturiseşti înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor aceste cuvinte: „Mă lepăd de satana, şi de toate lucrurile lui şi de toată cinstea lui”.
Ce va să zică „mă lepăd”? Răspunde Sf. Chiril al Ierusalimului şi zice că, va să zică: eu răstorn şi stric tocmeala aceea şi învoiala ce a făcut-o Adam, şi dimpreună cu Adam toată firea omenească la sfatul diavolului, ca să calce porunca lui Dumnezeu şi să mănânce din rodul pomului cunoştinţei. Această tocmeală, eu o stric prin sfântul Botez, pe care-l primesc; scuip toată slava satanei şi puterea lui, lepăd prietenia şi unirea lui, mă întorc şi urăsc toate lucrurile lui, adică, orice fel de păcat. Mă întorc şi urăsc toată pompa lui.
Şi care este pompa şi slava satanei? Este toată înconjurarea răutăţilor care îl însoţesc, adică: teatrele, feluritele cântece din organe, drăceştile jocuri, sataniceştile cântări din gură, alergările de cai, sporturile şi altele asemenea. Iar după ce ai făgăduit acestea, încă ai mărturisit şi ai zis, că: Mă împreun cu Hristos?” Ce va să zică „Mă împreun cu Hristos?” Răspunde însuşi Sfântul Chiril întru învăţăturile lui pentru cei chemaţi, şi zice că, va să zică: „Eu fac tocmeală şi făgăduinţă, să fiu rob lui Hristos, să mă supun poruncilor Lui şi să săvârşesc voia Sa.” Zic încă şi sfinţii Apostoli în aşezământurile lor, cartea 3, Cap. 18: „Deci cel botezat să fie străin de necredinţă, nelucrător către păcat; prieten iubit lui Dumnezeu, vrăjmaş diavolului, lepădat de satana, de puterea şi de înşelăciunea lui, şi de toate lucrurile lui, neîntinat, curat, cuvios, iubitor de Dumnezeu, fiu lui Dumnezeu.”

 

12. Creştinii nu se cade să cânte cu organe şi să dănţuiască la Paşti, sărbători şi la lăsatul de carne

Aţi auzit, fraţilor, ce înfricoşate mărturisiri şi făgăduinţe aţi dat la sfântul Botez? Deci, aceste făgăduinţe să le pomeniţi totdeauna şi să nu le uitaţi; pentru că voi, poate le veţi uita, dar Dumnezeu nu le uită, fiindcă le are scrise în cartea Sa şi de acolo este cu neputinţă să se şteargă vreodată, ba încă aveţi să daţi seama pentru ele în ziua judecăţii şi cu acestea, are să vă judece înfricoşatul Judecător şi să vă zică: Voi, v-aţi făgăduit la sfântul Botez să urâţi pe diavolul şi toate lucrurile, cinstea şi slava lui, şi de ce n-aţi păzit făgăduinţa voastră? „Robi vicleni, prin gura voastră vă voi judeca. Legându-le lor mâinile şi picioarele, luaţi-i pe ei şi-i aruncaţi întru întunericul cel mai din afară” (Matei 22, 13). O, jalnică întâmplare! O, pagubă vrednică de plâns!
Drept aceea, ca să nu pătimiţi şi voi, fraţii mei, această osândă când auziţi muzici şi jocuri şi cântece lumeşti, astupaţi-vă urechile, fugiţi ca de foc de la casa aceea şi locul unde se joacă. Şi dacă diavolul şi gândul cel rău din inimă vă sileşte şi vă zice: duceţi-vă şi voi de priviţi, nu-l ascultaţi, ci ziceţi-i: Noi am dat, făgăduinţă lui Dumnezeu să urâm aceste lucruri şi să fugim de pompa satanei; şi făgăduinţa noastră este scrisă în cartea lui Dumnezeu. Şi deci, cum putem, noi ticăloşii, să o călcăm şi să ne muncim pentru aceasta? Mergi înapoia noastră satano şi răule gând, nu te vom asculta ca să ne mai ducem.
Dar ce zic unii? Bine, în alte zile nu se cade să cânte cineva şi să joace, dar când este praznic şi sărbătoare, când vin Paştile, când sunt zilele luminilor, când este lăsatul de carne, atunci cum să arătăm bucuria şi veselia noastră? Cum să arătăm că prăznuim şi lăsăm sec de carne? Fără numai să tragem cu puşca şi să cântăm versuri în cinstea sărbătorii noastre, şi întru bucuria sufletelor noastre. Acestea sunt pricinuiri nebuneşti, pe care le pun înainte unii. Dar ascultaţi nepricepuţilor oameni cei ce pricinuiţi unele ca acestea: Serbările şi praznicile sfinţilor, nu s-au făcut pentru alt scop, fără numai spre a se aduna la acestea creştinii, ca să asculte isprăvile sfinţilor care se prăznuiesc şi după puterea lor, să-i imite şi să le urmeze lor, şi aşa să primească în sufletul lor evlavie, îndreptare şi luare aminte cu amănuntul în viaţa lor. Căci aşa zice prea aurita limbă a lui Gură de Aur: „Praznic este, arătare a lucrurilor cele bune, suflet evlavios şi viaţă cu scumpătate” (Cuvânt 28, la cea I către Corinteni).
Deci, dacă tu, creştine, nu faci într-acest fel la praznicile sfinţilor, ci chemi muzicanţi şi joci şi cânţi din gură, nu mai slăveşti, nici cinsteşti pe sfinţii cei serbaţi, ci mai mult îi necinsteşti. Căci faci acele lucruri pe care le urăsc sfinţii şi se întorc dinspre ele; pentru că nu urmezi sfinţilor, ci urmezi păgânilor. Ce zic? Tu cu organele, cu jocurile şi cu cântecele care le întrebuinţezi în sărbători, nu cinsteşti pe sfinţi, ci cinsteşti şi slăveşti pe diavolul; pentru că aceasta este pompa şi slava diavolului, şi te faci următor, nu sfinţilor, ci diavolilor.
De asemenea şi Paştile se fac, ca să-şi aducă aminte creştinii, cum Fiul lui Dumnezeu, cu patimile Lui, cu Crucea, cu moartea şi cu Sf. învierea Sa, i-a răscumpărat din mâna diavolului, şi i-a izbăvit din iad; i-a slobozit din moarte şi le-a dăruit învierea şi împărăţia cerurilor. Şi aşa să mulţumească pentru toate aceste faceri de bine şi dăruiri lui Hristos, care a pătimit, S-a răstignit, a murit şi a înviat pentru dragostea lor.

 

13. Creştinii nu se cade să tragă cu puşca la Paşti

Acum, fraţii mei creştini, vă lasă inima şi conştiinţa voastră, ca în loc să mulţumiţi şi să slăviţi pe prea dulcele Iisus Hristos, pe Dumnezeu şi Tatăl, şi Făcătorul vostru, voi să-i necinstiţi şi să-i ocărâţi cu diavoleştile lucruri pe care le faceţi în zilele învierii Lui? El să pătimească atâtea patimi, ca să omoare păcatul, şi voi iarăşi să-i înviaţi? El să învieze, ca să vă ridice din răutăţi, şi voi să cădeţi iarăşi în acestea? Şi când? Chiar în zilele întru care v-a ridicat. O! ce mare nemulţumire! O! neauzită împietrire de inimă a creştinilor! Voi tot sfântul post şi săptămâna cea mare, ridicaţi mâinile voastre ca să vă rugaţi şi vă faceţi cruce; iar când vin Paştile, îndrăzniţi de faceţi mâinile acestea organe păcatului? Şi cântaţi cu lira, cu vioara, cu chitara şi cu alte drăceşti organe? Voi cu limba şi cu buzele voastre vă împărtăşiţi în ziua de Paşti, cu trupul şi sângele lui Hristos şi cântaţi atâtea duhovniceşti şi dumnezeieşti cântări şi apoi, tot cu aceeaşi limbă şi buze să cântaţi lumeşte şi să grăiţi curveşti şi drăceşti cântece?
Voi cu picioarele voastre, staţi în biserica lui Dumnezeu şi faceţi metanii şi plecări de genunchi, închinându-vă lui Dumnezeu atotţiitorului; şi când vin Paştile, vă lasă inima să bateţi cu aceleaşi picioare şi să săriţi ca ţapii? Să jucaţi ca cei nebuni şi îndrăciţi şi cu aceste fără rânduială mişcări, să vă închinaţi diavolului? În sfârşit, voi vă faceţi în sfintele zile ale marelui post şi la Paşti biserici lui Dumnezeu şi ale Sfântului Duh, şi iarăşi tot voi să vă faceţi locaş diavolului şi duhurilor celor viclene, cu sataniceştile muzici şi cu jocurile şi cântecele pe care le uneltiţi?
Acestea sunt lucruri nepotrivite creştinilor. Pentru că ce unire are lumina cu întunericul? Diavolul cu Hristos? Biserica lui Dumnezeu cu capiştea idolilor? Precum zice Pavel: „Că ce împărtăşire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Sau ce unire are Hristos cu veliar? Sau ce parte este credinciosului cu cel necredincios?” (II Cor. 6, 14).
Precum am mai spus, la Paşti şi în zilele acestei sărbători nu se cade creştinilor să cânte din organe, să joace şi să cânte din gură; tot aşa zicem că nu se cade în aceste zile să tragă cu puşca, sau cu pistolul, sau cu alte arme de acest fel; deoarece lui Hristos cel ce a înviat, nu numai că nu-I trebuiesc acestea, ci încă le şi urăşte, şi se îngreţoşează de ele:
a) pentru că cu acestea mulţi din oameni se vătăma, şi de multe ori se şi omoară; iar
b) căci cu pocniturile lor nu lasă pe creştini să asculte slujba şi troparele cele duhovniceşti şi cântările Invierii. Că de ar fi fost descoperit în vechime praful şi armele de împuşcat şi ar fi împuşcat creştinii cu ele la Paşti, prea cu adevărat, toţi sfinţii şi dumnezeieştii Păruiţi, aveau să scrie pentru aceasta şi s-ar fi silit a dezrădăcina un obicei rău şi păgânesc ca acesta. Că al neamurilor este a împuşca cu nişte arme ca acestea la praznicele lor, şi nu al creştinilor. Iar creştinilor le este cuviincios să tragă numai clopotele şi toaca, şi să cânte „Hristos a Inviat” şi celelalte cântări făcătoare de bucurie ale Sf. Invieri.

 

14. Dumnezeu se mânie, la sărbătorile creştinilor, pentru cântatul din organe şi pentru jocuri

Cu adevărat, fraţilor, voi cu neorânduielile ce faceţi în zilele sărbătorilor şi la Paşti, atât de mult întărâtaţi spre urgie pe Dumnezeu, încât Il faceţi să vă înfricoşeze şi să vă zică cuvintele pe care le-a zis odinioară evreilor, prin proorocul Amos, adică, că are să întoarcă sărbătorile şi praznicile voastre întru plângere şi jale, şi duhovniceştile voastre cântări, în tânguire şi lacrimi: „Şi voi întoarce sărbătorile voastre în plângere, şi toate cântările întru tânguire” (Amos. 8, 10); precum pentru aceste lucruri a făcut şi pe timpul Macabeilor, deoarece citim la ei că: „Sfinţenia Ierusalimului s-a pustiit ca pustia, praznicile lui s-au întors în jale, sâmbetele lui întru batjocură, cinstea întru defăimare” (I Macabei 1, 14).
Voi cu muzicile, cu jocurile şi cu cântecile din gură, cu beţiile, cu războaiele, cu luptele şi cu alte răutăţi care le faceţi la sărbători şi la Paşti, siliţi pe Dumnezeu să strige, că a urât şi nu mai voieşte astfel de praznice, ci se îngreţoşează de sărbătorile voastre:
„Urât-am, lepădat-am sărbătorile voastre, şi nu voi mirosi întru adunările voastre”(Amos, 5, 21).
Şi dacă Dumnezeu, pentru păcatele evreilor, a urât şi n-a voit să mai asculte la dumnezeieştile cântări ce-l cântau, şi la Sf. organe şi duhovniceştile jocuri ce le jucau înlăuntrul Bisericii Sale; şi cu toate că ei cântau din ele spre slavoslovia, cinstea şi marea cuviinţă a sfântului Său nume, în zilele sărbătorilor; că zice: „Strămută de la mine glasul cântărilor tale, şi cântarea organelor tale nu o voi auzi” (Amos, 5, 23).
Dacă pe acelea, zic, le-a urât, cu cât mai mult şi fără asemănare urăşte şi se îngreţoşează de drăceştile organe când voi creştinii cântaţi din ele la sărbători, nu spre slava lui Dumnezeu ci spre slava, cinstea şi pompa satanei?
Cu cât mai mult urăşte şi se îngreţoşează de jocurile şi cântecele necinstitelor femei şi bărbaţi, care şi numai cu singur auzul pricinuiesc toată strechia şi gâdilitura poftei, şi dezmierdării trupeşti? precum zice Marele Vasile: „Este a vedea femei neruşinate, care să se poarte de beţie cu necuviinţă, şi cu frângerile sale să îndemne spre înverşunare şi cântece dezmierdătoare să cânte, care să poată şi numai auzindu-se, să pricinuiască celor desfrânaţi, toată strechia dezmierdării? (Cuvânt pentru beţie).

 

15. Ce răutăţi fac creştinii la Lăsatul de carne

Şi cine va putea povesti neorânduielile pe care le fac creştinii în timpul lăsatului de carne, dar mai cu seamă, la ţară? Că în adevăr poate să zică cineva că atunci toţi creştinii se îndrăcesc fiindcă joacă, sărind şi cântând din gură fără mustrare de ştiinţă, până şi cei mai bătrâni; şi cine nu joacă, sau nu cântă, se socoteşte de nebun. Pentru că bărbaţii se îmbracă femeieşte, iar femeile bărbăteşte; fiecare se îmbracă cu hainele pe dos şi-şi pun măşti pe faţă, iar pe alocurea se şi vrăjesc.
Atunci nu are deosebire ziua de noapte, pentru că deopotrivă toată ziua şi toată noaptea se cheltuieşte la glume, la jocuri, la neorânduieli şi la măscăriciuni. Atunci nu se deosebeşte mireanul de cleric, că toţi deopotrivă fac neorânduieli. Atunci, ca să zic aşa, prăznuieşte desfrânarea, serbează neînfrânarea, se veseleşte beţia, se bucură dezmierdarea şi curvia; joacă dracul cu zece basmale şi împreună cu el, joacă toată mulţimea dracilor. Căci, cât câştigă ei numai la lăsata secului, nu pot câştiga în tot anul.
Fapta bună însă, se mâhneşte; întreaga înţelepciune se posomorăşte, seriozitatea şi buna aşezare se tânguieşte, frica lui Dumnezeu şi a judecăţii ce va să fie şi a muncilor se izgoneşte; plânge Hristos şi dimpreună cu El plâng toţi îngerii şi toţi sfinţii şi drepţii.
O! şi cine nu va plânge? O! şi cine nu va vărsa picături de lacrimi din inimă, văzând pierzarea şi neînţelegerea atâtor creştini? Ei sunt atât de nebuni, că în loc să câştige ceva din sfântul post cel de patruzeci de zile (care urmează), mai mult se păgubesc de la lăsatul secului; şi ca să câştige una, pierd o sută. Fac ticăloşii întocmai ca negustorii cei nepricepuţi, alergând spre pagubă şi nu spre folos. Că fără asemănare este, mai mare vătămarea ce o iau mai înainte la lăsata secului, decât folosul ce-l primesc din postul ce urmează! Milostiv, milostiv, milostiv să le fie Dumnezeu. Fie ca El să lumineze pe sfinţii arhierei şi duhovnici şi învăţători să oprească aceste răutăţi, cu afurisanii şi legături, după cum porunceşte şi Canonul 62, al sfântului Sinod ecumenic al VI-lea.

 

16. Cum se cade a se bucura creştinii la sărbători şi la Paşti

Fraţilor creştini, voiţi să vă bucuraţi în adevăr şi să vă înveseliţi în zilele sărbătorilor şi la Paşti şi la lăsaturile de sec? Nu cântaţi din organe, nu întinderi hore, nu cântaţi din gură cântări lumeşti, nu; ci cântaţi vreun tropar, sau cântare pe care o ştiţi, a lui Hristos sau a Maicii Domnului. Cântaţi Hristos a inviat; cântaţi Ingerul a strigat, sau Cuvine-se cu adevărat, că aşa porunceşte apostolul Iacov să facă creştinii, zicând: „De este vesel cineva, să cânte” (Iac. 5, 13); adică cine are bucurie şi inimă bună, să cânte duhovniceşte, iar nu lumeşte.
Într-acest fel Dumnezeu blagosloveşte masa voastră, în chipul acesta, îngerii lui Dumnezeu stau de faţă şi vă păzesc. Cu acest chip, mâncările şi băuturile voastre, sărbătorile şi lăsaturile de carne ale voastre, toate se fac spre slava lui Dumnezeu, precum se cuvine creştinilor şi după cum porunceşte dumnezeiescul Pavel: Toate câte le faceţi, spre slava lui Dumnezeu să le faceţi” (I. Cor. 10, 31). Iar Gură de Aur zice că: „Precum unde este noroi, acolo aleargă porcii; iar unde sunt aromate, se adună albinele; aşa şi unde sunt cântări curveşti, se grămădesc dracii; iar unde sunt cântări duhovniceşti, acolo vine darul lui Dumnezeu, şi sfinţeşte gura şi sufletul” (Tâlc. la Psalmul 41).

 

17. Bucuriile şi mâncările creştinilor, se cuvine să se facă cu frică

Pentru aceasta şi dimpreună toţi dumnezeieştii Apostoli poruncesc în aşezărnânturile lor, arătat la toţi creştinii: să nu grăiască, nici să facă vreun cuvânt sau lucru necuviincios în Duminici, sau în celelalte sărbători; ci veseliile, mâncările şi băuturile creştinilor, să se facă cu frică şi cu cutremur. Şi nici un creştin să nu cânte cântece păgâneşti sau curveşti, ca nu cumva în loc de a intra Duhul Sfânt în inima lui, să intre diavolul şi duhul cel viclean: ,,Nici în zilele Duminicilor cele veselitoare nu vă dăm voie a face ceva necuviincios, sau să grăiţi, sau să lucraţi; că zice undeva Scriptura: Slujiţi Domnului cu frică, şi vă bucuraţi Lui cu cutremur. Prin urmare şi veseliile voastre, cu frică şi cu cutremur se cuvine să le faceţi. Că negreşit, creştinul cel credincios, nici cântare păgânească nu se cade a cânta, nici curvească; iar de nu, se întâmplă lui prin cântare, să pomenească numele cele drăceşti ale idolilor, şi în loc de Sfântul Duh, să intre pe ascuns duhul cel viclean” (Cart. V, Cap. 10).
Aceasta la fel o zice şi Sf. Ioan Gură de Aur, într-un cuvânt pentru rugăciune, şi tâlcuieşte că, cea mai de sus zicere a proorocului David, „şi vă bucuraţi lui cu cutremur”, se înţelege pentru veselia ce primeşte omul când mănâncă şi bea; care veselie se cade să fie totdeauna amestecată cu frică, cu cutremur şi cu multă luare aminte, ca nu cumva din multa bucurie şi săturare a mâncărilor şi a băuturilor, să se plece omul: spre gânduri curveşti, la jocuri, la cântece şi la alte păcate. Precum este scris pentru poporul lui Israil, că după ce a mâncat şi s-a îngrăşat, pe urmă a uitat şi a părăsit pe Dumnezeu făcătorul său. „Şi a mâncat Iacov şi s-a săturat şi s-a lepădat de cel iubit; îngroşatu-s-a, îngrăşatu-s-a, lăţitu-s-a şi a părăsit pe Dumnezeu, Cel ce l-a făcut pe el, şi s-a depărtat de la Dumnezeu mântuitorul său” (II Lege 32, 15).

 

18. Pentru ce s-a aşezat după masă rugăciunea de mulţumire

Pentru aceasta şi dumnezeieştii Părinţi ai bisericii noastre, au scris la mulţumirea mesei (care este tipărită în Ceaslov) începând aşa: „Bine este cuvântat Dumnezeu care ne miluieşte şi ne hrăneşte pe noi din tinereţile noastre; Cel ce dă hrană la tot trupul, umple de bucurie şi de veselie inimile noastre, s.c.l.”
În mulţumirea aceasta, zic, au scris la sfârşit şi aceste cuvinte: „ca să ne aflăm înaintea Ta bineplăcuţi şi neruşinaţi, când vei răsplăti fiecăruia după faptele lui”; ca să ne inveţe prin aceasta că, sculându-ne de la masă, şi pântecele fiind plin de bucate şi de băuturi, se cade a ne aduce aminte de înfricoşata zi a judecăţii lui Dumnezeu, întru care avem să dăm răspuns de cele ce am făcut, am grăit şi am gândit.
Şi aşa cu frica aceasta şi cu aducerea aminte, să înfrânăm pornirile şi poftele trupului nostru celui sătul şi să gonim gândurile cele ruşinoase, care atunci mai mult ne supără, fiind pântecele plin. Pentru aceea şi dumnezeiescul Gură de Aur (Omil. 52, la cea de la Matei), foarte mult laudă această mulţumire în acest cuvânt, şi îndeamnă pe toţi creştinii să o zică după masă.

 

19. Ce se cade a zice creştinii când lucrează

Iar câţi bărbaţi sau femei sunteţi meşteri, să nu cântaţi lumeşte acolo unde lucraţi, nici să vorbiţi cuvinte deşarte şi nefolositoare; deoarece nu numai că veţi da seamă în ziua judecăţii de cuvintele cele nefolositoare pe care le grăiţi, precum hotărăşte Domnul: ,,Deci, grăiesc vouă, că pentru tot cuvântul deşert, care vor grăi oamenii, vor să dea seamă de dânsul în ziua judecăţii” (Matei 12, 36); ci lângă acestea nu aveţi nici un spor la meşteşugul vostru.
Dar ce să faceţi? Acolo unde lucraţi, uneori să vă rugaţi cu mintea voastră şi să ziceţi: „Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, milueşte-mă”; iar alteori să ziceţi aceasta şi cu gura, sau să cântaţi vreun alt tropar cu linişte, precum: „Cuvine-se cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, Sfinte Dumnezeule.” Şi în scurt, orice meşteşug şi lucru, când lucraţi, să-l dregeţi cu rugăciunea şi cu sfânt numele Domnului nostru Iisus Hristos şi al Născătoarei de Dumnezeu, cum se drege mâncarea cu sare; ca să se binecuvinteze de Dumnezeu toate lucrurile şi averile voastre şi să sporească şi să se înmulţească. Aşa vă poruncesc sfinţii apostoli să faceţi în aşezământurile lor: „Nu fi ca un repezit, umblând prin uliţi fără rânduială şi luând aminte la cei ce vieţuiesc rău; ci ia aminte la meşteşugul şi la lucrul tău, şi caută cele ce plac lui Dumnezeu; şi gândeşte la cuvintele lui Hristos, şi neîncetat cugetă-le; căci zice Scriptura: „La Legea Ta voi cugeta ziua şi noaptea, şi în ţarină umblând, şi în casă şezând, şi dormind şi deştept fiind, ca să pricepi întru toate” (Cart. I, cap. 4).
Tot aşa vă sfătuieşte să ziceţi, şi dumnezeiescul Hrisostom: „Meşteşugar eşti? şezând, roagă-te cu gura; dar nu voieşte gura să cânte? cu mintea fă aceasta. Mare tovarăş este psalmul, nimic rău nu vei pătimi din aceasta, ci ca într-o mănăstire poţi să şezi, că nu locul este îndemânatec la aceasta, ci luarea aminte cu scumpătate ne dăruieşte nouă liniştea. Fiindcă şi Pavel la meşteşugul său lucrând, nimic n-a vătămat fapta lui cea bună, adică rugăciunea” (Andr. 21). La fel porunceşte meşterilor şi Marele Vasile (Epistola I).

 

20. Care sunt certările celor ce cântă din organe şi care joacă

Deci, fraţii mei creştini, vă ajunge vremea cea trecută până acum, în care aţi cântat din organe, aţi jucat şi aţi cântat din gură, nu ca nişte creştini sfinţi şi fii ai lui Dumnezeu, ci ca nişte necredincioşi şi păgâni; de acum înainte, urâţi acestea din toată inima voastră ca să nu cădeţi sub înfricoşata osândă, afurisanii, blestem şi dumnezeasca urgie cea hotărâtă de sfinţii Apostoli şi sinoadele ecumenice, şi de Dumnezeu, împotriva celor ce fac aceste fapte nelegiuite. Că Sf. Apostoli afurisesc9
*******
„Afurisesc” se înţelege: despart de Biserică pentru un timp.
*******
pe lirişti, pe viorişti, pe jucători şi pe toţi cântătorii din organe şi începătorii de jocuri, zicând în aşezământurile lor: „Dacă vreun bărbat sau femeie, care a fost începător de jocuri, va veni la credinţă, sau jucător, sau luptător în privelişte, sau din cei ce cântă din fluier, sau chitaragiu sau viorist, sau învăţător de jocuri, ori să înceteze, sau de nu, să se lepede” (Cart. 8, Cap.32). Acum dacă Apostolii leapădă pe necredincioşii muzicanţi sau scamatori şi nu-i primesc la credinţa lui Hristos, de nu mai întâi vor înceta de la aceste jocuri, cu atât mai mult leapădă pe credincioşii care joacă acestea.
Canonul 62, al sfântului Sinod ecumenic VI, opreşte (hotărăşte) să nu joace femeile în public, iar care ar juca, să se afurisească. Sfântul Sinod ecumenic al VII-lea, dimpreună cu muzicanţii, afuriseşte şi pe creştinii care cheamă la casa lor pe aceştia şi joacă. De asemenea şi pe creştinii care cu cântecele curveşti şi cu dansuri mănâncă şi beau, şi nu dau cuviincioasa mulţumire lui Dumnezeu dătătorul de hrană. „Iar celor ce au viaţa cu nuntă şi cu fii, şi cu aşezare mirenească, a mânca împreună, bărbaţii şi femeile, este lucru din cele neprihănite, numai să aducă mulţumire celui ce dă hrana, şi nu prin oarecare meşteşugiri, muiereşti, adică prin sataniceşti cântece de alăute şi răsfrângeri curveşti. Asupra cărora vine proorocescul blestem, cel ce zice aşa: „Vai celor ce cu alăută şi cu cântări beau vinul, iar la lucrurile Domnului nu se uită, şi la lucrul mâinilor lui nu se gândesc.” Şi dacă cândva ar fi unii ca aceştia între creştini, îndrepteze-se. Iar de nu, ţie-se pentru dânşii cele canoniceşte aşezate de cei mai-nainte de noi, (adică certările şi afurisaniile).” (Can. 22). Dar şi sfântul Sinod localnic din Cartagina, porunceşte în canonul 69, să nu se facă jocuri şi cântece în sărbători şi la pomenirea mucenicilor nici în cetăţi, nici afară la bisericile mucenicilor, că unde se fac unele ca acestea, sunt obiceiuri elinesti.
Marele Vasile dă următoarele pedepse şi canoane asupra celor de mai sus, adică: Câţi bărbaţi ori femei s-ar fi îmbătat să postească atâta timp, iar câţi au cântat, să se canonisească şi să citească atâţia psalmi din Psaltire; şi dacă nu ştiu carte, să zică rugăciunea aceasta: „Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă”. Câţi au râs fără rânduială, să plângă şi să lăcrimeze. Câţi bărbaţi sau femei au jucat, să facă atâtea plecări de genunchi, adică metanii până la pământ. Câţi au plesnit în palme la joc, să-şi bată de multe ori pieptul. Câţi s-au împodobit şi s-au dus la hore, să se smerească şi să se pocăiască; şi cuprinzător, cine a lucrat cele de mai sus necuviinţe, să facă milostenii ca să se izbăvească de păcat. „… postul să vindece pe beţie; psalmul, pe cântarea cea de ruşine; lacrimile, să se facă tămăduire a râsului, în locul jocului, să se plece genunchii, în locul plesnetului mâinilor, să se bată pieptul; în locul podoabei hainelor, să se arate smerenia. Peste toate, milostenia să te răscumpere pe tine de la păcat” (Cuvânt pentru beţie).
Iar cel mai mare canon al celor zise mai sus, este acesta: Porunceşte Sfântul mai jos, tuturor creştinilor care n-au cântat din organe, nici au jucat, nici au cântat din gură cântece curveşti că, dacă vor vedea pe cei ce au cântat din organe, sau au jucat şi au cântat din gură, că se pocăiesc, să-i compătimească ca pe nişte mădulări ale lor bolnave; iar dacă obrăznicesc cu defăimare şi fac tot pe aceleaşi, să nu mai vorbească sau să aibă legătură cu ei, nici să-i heretisească (10); ca în felul acesta să-şi vie întru simţire de răutăţile lor şi să se pocăiască. „De-i veţi vedea că se pocăiesc pentru necuviinţa celor ce s-au lucrat, milostiviţi-vă spre ei, ca spre nişte mădulări ale voastre bolnave. Iar de-i veţi vedea că obrăznicesc şi defăima mâhnirea voastră cea pentru dânşii, ieşiţi din mijlocul lor, şi vă osebiţi, şi de necurat să nu vă atingeţi; că aşa ruşinându-se, să-şi vie întru cunoştinţa răutăţii lor; iar voi să primiţi plata râvnei lui Finees” (Cuvânt pentru beţie).
******
10 Feliciteze.
*****
Acestea sunt certările şi canoanele ce le dau Apostolii, Sinoadele ecumenice şi Sfinţii: muzicanţilor, jucătorilor şi cântătorilor din gură.

 

21. Care sunt pedepsele de la Dumnezeu asupra muzicanţilor şi a dănţuitorilor

Deci, care sunt şi pedepsele pe care le dă Dumnezeu acestora? Sunt blestemele şi vaiul, precum zice prin Amos şi Isaia: „Vai celor ce bat în palme la glasul organelor, ca şi cum ar sta au socotit, şi nu ca şi cum ar fugi! Vai celor ce beau vinul strecurat, şi cu mirurile cele mai de frunte se ung! (6, 5). Vai celor ce cu chitare, cu alăute, cu timpane şi cu fluiere beau vinul” (Isaia 5, 13); sunt urgii dumnezeieşti, că bucuriile acestora se vor schimba întru întristări; cântecele lor, se vor preface în lacrimi şi plângere; muzicile şi alăutele lor şi jocurile, se vor întoarce întru întristări şi suspinări. Aşa strigă prin gura lui Iov: „Şi s-a întors în jale chitara mea, şi cântarea mea în plâns”. (Iov 30, 31). Şi prin gura lui Iezechil: „Si va face să înceteze mulţimea cântăreţilor tăi, şi glasul organelor tale, nu se va mai auzi întru tine” (Iezechil 26, 13); şi cu gura lui Ieremia: „Stricatu-s-a bucuria inimei noastre, întorsu-s-a întru plângere jocul nostru” (Plân. 5, 15); şi cu a Macabeilor: „Si s-a luat bucuria de la Iacov şi s-a sfârşit fluierul şi alăuta” (I Macabei 2, 45).
Să zic încă şi alte pedepse mai mari pe care le dă Dumnezeu acestora? Câţi se îndeletnicesc la cântece din organe îi părăseşte Dumnezeu de cad în mâinile vrăjmaşilor şi a necredincioşilor barbari, şi se robesc şi pier de foame şi de sete. Aşa zice Dumnezeu prin gura proorocilor Isaia şi Amos: „Pentru aceea s-a luat în robie poporul meu, că n-a cunoscut pe Dumnezeu, şi mulţi au murit de foame şi de sete de apă (Isaia 5, 14); pentru aceasta acum robi vor fi de la începutul celor puternici” (Amos 6, 7). Şi precum se vede, acesta este începutul şi pricina pentru care şi noi creştinii ne-am luat în robie şi ne aflăm sub jugul robiei(11) celor necredincioşi; adică pentru unele ca acestea şi pentru alte asemenea necuviincioase lucruri ale noastre.
********
11 Poate pentru robia turcilor zice.
*********
Iar cea mai de pe urmă pedeapsă pe care o vor lua muzicanţii şi dănţuitorii şi cântătorii din gură este că dacă ei nu vor înceta de la aceasta şi nu se vor pocăi primind canonul cel hotărât mai sus de marele Vasile, ci vor muri aşa nepocăiţi, cu adevărat după moarte se vor duce în iad, ca să se muncească. Aşa zice Dumnezeu prin proorocul Isaia, cum am zis mai-nainte: „Şi, şi-a lărgit iadul pântecul său, şi şi-a deschis gura sa fără încetare” (Isaia 5, 15).
Văzut-aţi fraţilor nenorocire? Văzut-aţi pedeapsă înfricoşată? Aţi văzut reaua întâmplare pe care o iau de la Dumnezeu cei ce cântă din organe şi dănţuiesc şi cântă din gură? Aşadar, de aici înainte, iubiţilor creştini, să ne temem, ca să nu luăm şi noi aceste pedepse de la Dumnezeu; iar în cealaltă vreme a vieţii noastre, nu numai să nu facem acestea, ci încă nici să ne ducem deloc unde cântă din organe şi fac hore şi cântă din gură. Pentru că numai dacă ne vom duce acolo şi vom privi, acelaşi păcat şi aceeaşi pedeapsă o vom lua cu aceia, măcar că nu vom cânta din organe, nici vom juca sau cânta din gură; fiindcă de ne vom duce să privim, le dăm pricină, să joace şi să cânte, ca noi să ne mirăm şi să ne distrăm. Iar dacă nu ne vom duce acolo, ei vor fi siliţi să înceteze cântecele şi să plece. Prin urmare, noi cei care ne ducem şi-i privim, suntem pricinuitorii pierzării acelor ticăloşi şi mai ales când le şi plătim.
Incheiere
Aşa vă rog cu lacrimi, ascultaţi aceste cuvinte ale lui Dumnezeu şi ale Sfinţilor, iubiţii mei fraţi, şi nu întristaţi pe Duhul sfânt şi îngerii lui, făcând bucurie diavolului şi slujitorilor săi draci cu aceste păgâneşti neorânduieli contra creştinismului. Nici să întărâtaţi pe Dumnezeu făcându-L să se mânie asupra voastră, şi să trimită în viaţa aceasta: foamete, boli, robii, morţi, sărăcii, nenorociri şi alte asemenea răutăţi; iar în cealaltă viaţă, să vă lipsească de împărăţia Lui şi să vă trimită în munca cea veşnică, „pentru care vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării”, precum zice dumnezeiescul Pavel (Col. 3, 6). Ci mai ales să îmblânzim mânia lui Dumnezeu şi să-L milostivim prin depărtarea de cele mai sus zise neorânduieli, prin pocăinţă, prin smerenie, prin buna rânduială şi buna cuviinţă, care se potrivesc vieţii celei sfinte a creştinilor. Ca prin acestea să ne izbăvim de muncile cele de veci şi să ne învrednicim împărăţiei cerurilor, cu Darul Domnului nostru Iisus Hristos, căruia se cade slava şi puterea, împreună şi Tatălui şi Duhului în veci. Amin.

**************

Cuvânt III Care învaţă pe creştini că nu se cade să cânte din organe, să dănţuiască şi să cânte din gură, la nunţile lor

PRECUVÂNTARE
Limba omenească, nici a celui prea meşter ritor nu poate să laude după vrednicie pe fericitul Pavel, vasul alegerii, pe cel răpit până la al treilea cer, pe dascălul neamurilor şi vârful apostolilor. Pentru că având el în inima sa pe Hristos grăind şi pe darul Sfântului Duh lucrând, nu numai că a legiuit şi a învăţat pentru toate celelalte taine ale credinţei noastre ortodoxe, dar şi pentru acestea lămurit ne-a sfătuit: Nunţile creştinilor nu se cade să aibă vreo necuviinţă sau neorânduială, ci trebuie să fie cu bunăcuviinţă, aşezate şi cinstite; şi nu numai simplu cinstite, ci întru toate; că aşa cu mare glas spune în epistola sa cea către Evrei: „Cinstită este nunta întru toate, şi patul nespurcat” (Evrei 13, 4).
Cinstită este nunta întru toate, nu numai la cei bătrâni, dar şi la cei tineri şi la toate persoanele. Cinstită este nunta întru toate, nu numai într-o vreme, ci în toată vremea; înainte de a se blagoslovi bărbatul şi femeia, când se blagosloveşte şi după blagoslovenie. Cinstită este nunta întru toate, nu numai într-un fel, şi nici într-un singur loc, ci în toate chipurile şi locurile, la mâncări şi băuturi, la îmbrăcăminte, în biserică, în casă, şi la masă şi pretutindenea. Că aşa tâlcuieşte zicerea lui Pavel, Marele Gură de Aur, şi urmaşul său Teofilact al Bulgariei: „Deci întru toate, nu numai întru bătrâneţe, iar în tinereţe nu; ci întru toate şi în tot chipul şi în toată vremea. Nu numai întru întristare, iar în tihnă nu. Nu numai în acest loc să fie cinstită, iar în altul nu, ci întru toate desăvârşit cinstită.”
Pentru aceea câte nunţi ale creştinilor se fac astăzi cu organe, cu jocuri, cu cântece din gură şi cu alte neorânduieli, nu pot să fie întru toate cinstite şi cu bunăcuviinţă, precum porunceşte Apostolul şi după cum sfătuiesc aceşti dumnezeieşti tâlcuitori: Gură de Aur şi Teofilact; ci sunt necinstite, necuviincioase şi fără rânduială la creştini; pe atât pe cât se necinstesc cu muzicile cele de râs, cu necuviincioasele hore şi ruşinoasele cântece din gură. Pentru aceasta şi eu astăzi, fraţilor, am socotit să vorbesc despre aceasta, dragostei voastre, şi să vă arăt pentru care pricină creştinii, nu se cade să cânte din organe, să joace şi să cânte din gură la nunţile lor. Şi iată încep.

 

22. Cauzele pentru care se numeşte nunta, Taină

Pentru trei pricini, zic sfinţii Teologi, că nunta se numeşte Taină:
– a) pentru drăgăstoasa unire într-un suflet, a bărbatului şi a femeii;
– b) pentru că nunta este închipuirea duhovniceştei uniri a lui Hristos cu Biserica; precum zice Pavel: „Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică” (Efeseni 5, 32); şi
– c) pentru că nunta are întru sine dumnezeiescul Dar, precum îl au şi celelalte Taine; şi pentru aceasta dezleagă pe bărbat şi pe femeie de păcatul curviei, după cum pocăinţa şi Maslul, dezleagă pe om de păcat. Că zice însuşi Pavel: „Iar pentru curvie, fiecare să-şi aibă femeia sa, şi fiecare să-şi aibă bărbatul său” (I Corinteni 7, 2; Gheorghie Coresie în cea pentru Taine şi alţii).

 

23. Organele şi jocurile se împotrivesc alcătuirei Tainei Nunţii

Acum noi, de vom voi să socotim, aflăm că organele, jocurile şi cântecele dingură, se împotrivesc acestor trei pricini de mai sus, şi prin urmare vatămă Taina Nunţii.
a) Organele, jocurile şi cântecele din gură, vatămă iubita unire într-un suflet a bărbatului şi a femeii. Deoarece mirele văzând alte femei acolo şi jucând cu ele, se trage cu sufletul şi cu inima la dragostea şi pofta acelora; şi mai cu seamă când acestea se întâmplă să fie mai tinere şi mai frumoase decât femeia sa. Asemenea şi mireasa văzând alţi bărbaţi, şi jucând cu ei, se trage cu sufletul şi cu inima spre dragostea şi pofta lor, când aceştia se întâmplă să fie mai tineri şi mai frumoşi decât bărbatul ei. Şi aşa acolo unde nunta este spre unirea sufletelor a bărbatului şi a femeii, cu drăceştile muzici şi cu jocurile, se face despărţirea sufletului acestei uniri a bărbatului şi a femeii.
b) Muzicile, jocurile şi cântecele din gură, care se fac la nuntă, se împotrivesc şi vatămă închipuirea duhovniceştii uniri a lui Hristos cu Biserica. Iar cum vatămă aceasta, ascultă tu, ori şi care vei fi mire la orice nuntă: Hristos a sfinţit şi a curăţit Biserica cu sfântul Botez, precum zice Pavel: „Ca pe ea să o sfinţească curăţind-o cu baia, apoi prin cuvânt” (Efeseni 5, 26); iar tu bărbatul mire, chemând la nunta ta fluiere şi trâmbiţi, şi lăsând a se face jocuri şi cântece din gură la casa ta; în loc să curăţeşti şi să sfinţeşti femeia şi mireasa ta, tu o întini şi o faci necurată la suflet, ba chiar şi tu te întini şi te faci asemenea necurat. Hristos a întemeiat întru sine preaslăvita şi frumoasa Biserică, fără să aibă vreo zbârcitură ori întinăciune, sau vreo pată; că aşa strigă însuşi Pavel: „Ca să pună înainte pe ea Lui-şi slăvită Biserică, neavând întinăciune, nici prihană, sau altceva de acest fel; ci să fie sfântă şi fără prihană” (Efeseni 5, 27); iar tu bărbate, cu organele, horele şi cântecele curveşti, pe care le laşi să se facă la nunta ta, strici podoaba, frumuseţea şi slava femeii tale, şi o arăţi pe ea urâtă, neslăvită, cu multe pete şi întinăciuni, ba chiar te faci şi tu asemenea ca ea, urât şi fără podoabă.
Hristos a iubit atât de mult Biserica, încât pentru dragostea ei s-a dat pe Sine la moarte. „Bărbaţilor, iubiţi-vă femeile voastre, precum şi Hristos a iubit biserica, şi pe Sine s-a dat pentru dânsa” (Efeseni 5, 25); iar tu bărbate, nu-ţi iubeşti femeia ta cu aceeaşi dragoste adevărată, ci o urăşti, căci dacă ai iubi-o în adevăr, n-ai aduce la nunta ta acele sataniceşti pricini vătămătoare sufletului ei, care sunt: muzicile, jocurile şi cântecile din gură. Ce zic? Chiar tu însuţi nu te iubeşti în adevăr pe tine însuţi, ci îţi eşti vrăjmaş ca un nepriceput; pentru că laşi să se facă la casa ta acelea care îţi vatămă sufletul.
Şi ca să zic în scurt, câte beţii, câte neorânduieli, câte răutăţi laşi să se facă la nunta ta omule, toate acestea se abat şi se aduc la duhovniceasca nuntă a lui Hristos şi a Bisericii, a cărei nuntă, chip şi icoană este nunta ta. Fiindcă după marele Vasile: „cinstea sau necinstea icoanei, trece la chipul cel dintâi” (Pentru Sfântul Duh, cap. 18). Zice însă şi dumnezeiescul Hrisostom pentru nuntă: Dacă nu te ruşinezi de nuntă, ruşinează-te măcar de Hristos şi de Biserică, al cărei chip este nunta şi nu aduce organe şi dansuri la aceasta. „Nu cumva nunta este teatru? Taină este şi închipuire de mari lucruri (a lui Hristos şi a Bisericii); şi dacă nu te cucerniceşti de această taină, măcar cucerniceşte-te de cel ce este chipul acesteia… la tainele Elinilor sunt jocurile; iar la ale noastre tăcerea şi buna rânduială, evlavia şi cucernicia. Mare Taină se săvârşeşte aici! Afară curvele, afară cei pângăriţi… Mir este nunta; deci pentru ce bagi putoarea mocirlei în alcătuirea mirului (adică în locul unde se săvârşeşte nunta)? Toate trebuie să fie pline de întreagă înţelepciune, toate cu cucernicie, toate cu podoabă. Acum văd însă din contră: săriţi asemenea cămilelor şi cailor; pentru aceasta voiesc a curăţi nunta, încât s-o aduc la cinstea cea potrivită ei, şi să astup gura ereticilor, fiindcă s-a ocărât darul lui Dumnezeu, rădăcina (tainei) renaşterii noastre… Spune-mi mie săvârşeşti Taină şi chemi pe diavolul?” (Cuvânt 12, la cea către Coloseni).
c) Organele, jocurile şi cântecele din gură, care se fac la nuntă, strică şi se împotrivesc darului ce-l are Taina nunţii al cărei scop este a dezlega şi a depărta de la păcatul curviei pe bărbat şi pe femeie. Pentru că aceste drăceşti organe, jocuri şi cântece, silesc nunta să se facă nu dezlegarea curviei şi a păcatului, ci chiar înlesnire, pricină şi prilej curviei, preacurviei şi altor păcate. Şi nu se fac din acestea la nunţi atâtea curvii ascunse, atâtea tainice preacurvii în inimă? Nu curvesc cu pofta sufletului, precum a zis Domnul, şi cei ce cântă cu organe, şi cei care joacă şi cântă din gură? Nu preacurvesc cu mintea lor cei ce se adună la nuntă şi privesc cu iscodire feţele femeilor, şi ascultă curveştile acelea şi amoroasele cântece şi se prind de mâini?
Las să zic pe celelalte păcate care se fac la nunţi din cauza acestor organe şi a dansurilor, a necuviincioaselor cuvinte, zic, a celor neruşinaţi glumeţi, neruşinoasele cuvinte ale beţivilor, curveştile împodobiri ale hainelor, muiereiasca ungere a mirurilor şi a parfumului şi a celorlalte mii de neorânduieli, pe care de va voi cineva să le scrie cu amănuntul, poate să umple o carte întreagă. Şi mai ales când nunţile se întind nu numai într-o zi sau două ci până la opt zile, iar în multe locuri şi până la 15 zile, atunci, cine poate să mai numere răutăţile şi păcatele care se fac? Milostiv, milostiv fii Dumnezeule!
Pentru aceea, ca să împreun într-un cuvânt cele zise mai sus, nunţile creştinilor celor de astăzi, pentru nepotrivitele şi necuviincioasele lucruri care se fac la nuntă, se primejduieşte să nu mai fie Taină sfântă, Taină plină de dar şi cinstită, — precum şi este cu adevărat — precum hotărăşte sfânta Biserică a lui Hristos; ci să fie ca o ceremonie păgânească şi elinească, necuviincioasă şi necinstită, sau ca o meşteşugire şi mreajă a vrăjmaşului de obşte, cu care adună pe oameni spre a-i face să păcătuiască şi să se muncească.

 

24. Nunta se cade a fi păzită de orice neorânduială

O! şi cine nu va plânge? O! şi cine nu se va tângui? văzând cum diavolul a întors lucrurile pe dos, şi Tainele cele mântuitoare ale creştinilor, le-a întrebuinţat organe ale răutăţii şi pierzării lor, şi mai ales nunta, care trebuia mai mult decât toate să fie păzită de orice neorânduială. Pentru că nunta s-a cinstit mai întâi de Dumnezeu cu facerea Sa: „că bărbat şi femeie i-au făcut pe ei” (Facerea I, 27) şi cu binecuvântarea Lui: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul” (I, 28). S-a cinstit şi pe urmă de Hristos prin Sfânta Sa venire la nunta din Cana, şi cu începutul minunilor Sale, „aceasta, zice, a făcut începătură minunilor, Iisus în Cana Galileii” (Ioan, 2, 11); fiindcă nunta este începutul înmulţirii şi al moştenirii oamenilor.
Prin nuntă toată lumea se uneşte şi se ţine, şi fără nuntă, toată lumea avea să fie în neregulă. Şi ca să zic în scurt, nunta este pricină firească şi rădăcină a tuturor oamenilor. Pentru aceea, dacă nunta şi rădăcina se fac sfinte, sfinte vor fi şi mlădiţele, adică oamenii cei născuţi din nuntă, precum zice Pavel: „Şi de este rădăcina sfântă, sunt şi ramurile” (Romani 11, 16); iar dacă nunta şi rădăcina se fac necurate şi sălbatice, necurate vor fi şi ramurile, adică cei născuţi din nuntă. Şi aceasta socotesc că este pricina, pentru care cei mai mulţi din oamenii cei de astăzi sunt plecaţi spre păcat, deoarece se nasc din nunţi păcătoase şi necurate.

 

25. Precum la celelalte Taine nu se fac jocuri şi cântece din organe, aşa nu se cade să se facă nici la nunta

Aţi înţeles acum, iubiţii mei fraţi, că la nunţile creştinilor nu se cade să cânte cineva din organe şi să joace, sau să cânte din gură? Şi aceasta o veţi înţelege încă mai lămurit din cele următoare:
Şapte sunt Tainele credinţei noastre celei soborniceşti şi ortodoxe, cu care se numără şi nunta:
Botezul, Mirul, Liturghia, Preoţia, Mărturisirea, Maslul şi Nunta. Acum, de ar fi fost cuviincios şi după lege, a cânta din organe şi a dănţui şi a cânta lumeşte la nuntă, care este una din cele 7 Taine, trebuia să se facă aceasta şi la Botez, la Mir, la Preoţie şi la celelalte şase Taine.
Dar fiindcă nici când se botează creştinii, nu cântă din organe şi joacă nici cântă din gură, nici când se miruiesc, nici când se împărtăşesc, nici când primesc preoţia, nici când se mărturisesc, nici când fac maslu; prin urmare, nici când se însoară nu se cade de asemenea să cânte din aceste organe, sau să joace şi să cânte din gură. Că dacă era, ca să cânte din organe la nuntă şi să facă hore şi cântece, una din două e de nevoie să urmeze: Sau că nunta nu este Taină, după cum sunt şi celelalte şase; sau că şi la celelalte şase Taine asemenea se cade a cânta din organe şi a juca şi a cânta din gură, pentru că deopotrivă sunt toate Tainele. Însă amândouă acestea sunt la fel nepotrivite şi rele. Prin urmare, nu se cuvine creştinilor să cânte din organe, să joace şi să cânte din gură la nunţile lor.

 

26. Câte lucruri trebuiesc, ca să se facă nunta cea legiuită

Apoi gândiţi-vă, fraţii mei, încă şi la aşezarea şi chipul cu care porunceşte sfânta Biserică a lui Hristos la toţi creştinii de obşte, ca să se facă nunta. Unsprezece lucruri trebuiesc spre a se face nunta cea legiuită şi canonică.
1) Să nu fie cu vreun fel de rudenie, trupească, ori din sfântul Botez, pe care o opresc legile cele bisericeşti;
2) trebuie să voiască şi să se unească la nuntă părinţii celor ce voiesc să se însoare, deoarece nunţile cele făcute fără voia părinţilor, sunt ca şi curvia, după canonul 38 al Marelui Vasile, şi trei ani se canonisesc după ce se împacă părinţii;
3) trebuie să se învoiască şi bărbatul şi femeia, cei ce voiesc a se însura, şi să se voiască unul pe altul12;
4) să se facă logodirea cu preot şi cu obişnuita sărutare ce o dau unul altuia cei logodiţi, când este bărbatul de 15 ani, iar femeia de 13, după însemnarea Patriarhului Nicolae, şi aşezământul împăratului Alexie Comnino, şi a lui Leon înţeleptul. Iar a se face logodna numai în cuvinte şi cu daruri, aceste logodne nici sunt, nici se numesc. Să se ştie, însă, că se face nunta şi fără logodire, după sinodiceasca hotărâre a celui sus zis patriarh Nicolae, adică fără să dea sau să ia daruri părinţii înainte de nuntă;
***********
12 Pildă a însoţirii celei iubite, au fost cele două prea iubite însoţiri, pe care ni le pune istoria de faţă: Capaneu şi Evadni în Elada; şi Plantie şi Orestila din Italia; care aveau atâta dragoste şi unire între dânşii, încât, când a murit Capaneu şi ardeau trupul lui în foc ca să nu se împută (precum era atunci obiceiul la Elini), soţia sa, Evadni, nesuferind despărţirea bărbatului ei, a alergat singură şi s-a aruncat în foc, şi a ars împreună cu Capaneu. Şi iarăşi, fiindcă a murit mai înainte Orestila, şi-i ardeau trupul ei, Plantie bărbatul său s-a aruncat pe sine în foc şi a ars împreună cu Orestila; şi astfel a ars femeia în flacăra bărbatului, şi bărbatul în flacăra femeii. Şi după cum au fost nedespărţiţi în viaţă, aşa au rămas nedespărţiţi şi la moarte. A căutat moartea să-i despartă, însă iubirea şi dragostea i-a păzit împreună. Las să ia pildă creştinii cei însuraţi de la aceşti păgâni, ca să nu se osândească mai rău decât neamurile în ziua judecăţii. Căci dacă Elinii păzeau atâta dragoste întru însoţirea lor, cu toate că nunta lor nu era taină sfântă, cu cât mai mult sunt datori creştinii să se iubească şi să aibă unire şi dragoste către femeile lor, şi femeile către bărbaţi, acum când nunta lor este Taină dumnezeiască şi sfântă?
***********
5) se cuvine a păzi fecioria cei logodiţi, fără să strice pe logodnicele lor mai înainte de nuntă, pentru că se socotesc ca nişte curvari, şi se canonisesc şi se pedepsesc de canonul 26 al Marelui Vasile; adică
7 ani să nu se împărtăşească;
6) când va veni vremea să se încununeze trebuie bărbatul şi femeia să se mărturisească la duhovnic, şi să se gătească cu oarecare pregătire, adică cu post şi rugăciune, pentru ca să se împărtăşească;
7) când se vor cununa, trebuie întâi preotul cel care îi va cununa, să ia vreme ca să facă sfânta Liturghie, şi după ce va face sfânta Proscomidie, să iasă afară din Altar, aşa cum este îmbrăcat cu toate sfinţitele veşminte, şi aducând bărbatul şi femeia în mijlocul bisericii, aici să-i încununeze după aşezământul din Molitfelnic; însă, să nu umple paharul cu vin şi pâine de obşte şi să le dea să bea, după cum e scris în Molitfelnic, pentru că acesta este un obice nou, pe care l-au adăugat oarecari neînvăţaţi, (în Molitfelnic), în loc de Dumnezeiasca împărtăşire, pe care se cuvine a o primi cei de curând căsătoriţi, când nu au nici o opreală canonicească;
8) iar după ce va încununa preotul pe cei însoţiţi, îi pune să stea într-un loc al bisericii, şi intrând în sfântul Altar, începe: „Bine este cuvântată împărăţia”, care este sfânta Liturghie;
9) iar când iese preotul şi glăsuieşte: „Cu frica lui Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”, atunci vine mirele şi mireasa şi se împărtăşesc amândoi;
10) apoi după Liturghie, se duc cei încununaţi la casa lor, însoţiţi de preoţi şi de clerici şi de poporul cel poftit. Şi aşa se aşează la masă, de mănâncă şi bea, şi se veselesc şi se bucură cu cucernicie şi cu bună rânduială întru slava lui Dumnezeu, precum se cuvine creştinilor,
11) se cade să se păzească mirele şi mireasa, să nu doarmă împreună în seara aceea, fiindcă s-au împărtăşit cu dumnezeieştile Taine, ci în seara următoare.
Aceasta este regula, fraţilor, ce o hotărăsc sfinţii Părinţi, ai Bisericii noastre, să se facă la nunţile creştinilor. Pe care, vai! – O! şi cum să o zic fără lacrimi? o calcă şi nu o păzesc cei mai mulţi din creştinii de astăzi; pentru aceasta, nu văd procopseală nici trupească, şi cu atât mai mult sufletească, nici ei, nici fiii lor.
27. Cei logodiţi, nu se cade a intra în casele logodnicelor lor — Pentru ce se încununează nunta
Câţi creştini sunteţi, însă, care aveţi frica lui Dumnezeu în inimile voastre şi doriţi să vă mântuiţi şi să faceţi copii cu fapte bune şi procopsiţi, această sfântă regulă sârguiţi-vă, fraţii mei, a o păzi când vă căsătoriţi; şi mai cu seamă voi cei ce voiţi să căsătoriţi pe fiii voştri, grijiţi-vă pentru dragostea lui Dumnezeu, să-i căsătoriţi în felul acesta, dacă voiţi să sporească şi să vă bucuraţi de procopseală lor.
Sârguiţi-vă deci, să-i căsătoriţi îndată ce vor ajunge în vârstă, şi nu-i lăsaţi să treacă multă vreme, ca să nu se întâmple lor să cază în curvie, ori în vreo altă stricare a fecioriei lor, precum vă sfătuieşte dumnezeiescul Gură de Aur, zicând: „Degrab să-i însuraţi pe ei (pe copii adică), ca astfel curate şi neatinse trupurile lor să primească pe mireasă, dragostele acestea sunt mai fierbinţi. Cel ce mai înainte de nuntă, petrece întru înfrânare şi curăţenie, cu mult mai mult după nuntă va petrece aşa, iar cel ce s-a învăţat să curvească mai înainte de nuntă, şi după nuntă va face aceasta” (Cuvânt 9, la cea I către Timotei).
Pentru aceasta a zis şi Sirah: „Pentru curvar, toată pâinea este dulce, nu va înceta până la sfârşit” (Sirah, 23, 23). Şi dacă cineva, ori preot, ori mirean, ţinut fiind de răul şi răzvrătitul obicei de astăzi, vă va împiedica de la aceasta, să nu-l ascultaţi, ci faceţi tot ce puteţi ca să cununaţi pe fiii voştri după cum hotărăşte Sf. Biserică a lui Hristos. Dar mai ales şi mai vârtos, luaţi aminte bine de păziţi pe fiii voştri, ca să nu intre în casele logodnicelor lor (după cum porunceşte Nearaua împăratului Alexie Comnino), fiindcă din deasa convorbire şi privire ce o fac ei cu logodnicele, se aprind de iubire, şi mai-nainte de nuntă se împreună cu ele.
La aceasta trebuie să bage de seamă şi să poarte grijă şi sf. Arhierei; ca să taie reaua şi blestemata deprindere, ce se ţine în multe locuri, de a intra adeseori cei logodiţi în casele logodnicelor lor, deoarece, câţi se vor împreuna mai înainte de nuntă cu ele, nu numai că se canonisesc ca nişte curvari, după cum am zis mai sus, nu numai că nu sunt vrednici să se împărtăşească după binecuvântare, precum hotărăşte Biserica, dar nu sunt vrednici nici să ia cununiile pe capul lor când se binecuvintează. Fiindcă cununiile sunt semnele biruinţei, că adică, nu s-au biruit tânărul şi tânăra de îndulcirea trupului şi de poftă, ci au rămas nebiruiţi şi şi-au păzit fecioria înainte de nuntă, precum zice aceasta marele Hrisostom: „Pentru aceasta se pun cununiile pe capetele lor, ca un semn al biruinţei, că nebiruindu-se şi neînfrângându-se de dezmierdare aşa se apropie de pat; iar dacă biruindu-se de dezmierdare se vor da pe sine la curvie, pentru care pricină mai poartă cununa pe cap, biruiţi fiind?” (Omilia 9, la cea I către Timotei).
Acum deci vă întreb, iubiţii mei creştini, să-mi spuneţi adevărul. Un tânăr, sau o tânără, care se vor binecuvânta şi încununa cu cea de mai sus rânduială, mai au ei dreptul să cheme la nunta lor fluiere şi muzici, şi să întindă jocuri şi să cânte din gură? Mai este cuviincios acestora, care au auzit atâtea binecuvântări şi atâtea cuvinte sfinte rostindu-se de preoţii cei ce i-au cununat, să-şi spurce urechile lor iarăşi cu necuratele şi neruşinatele cântece? Ei, care au stătut în Biserica lui Dumnezeu şi şi-au sfinţit picioarele, se potriveşte să le mai spurce iarăşi cu drăceştile jocuri? Cu un cuvânt, mai este cu dreptate, ca ei care s-au împărtăşit în ziua aceea cu preacuratele Taine, să nu-şi păzească curate toate simţirile trupului lor, şi toate simţirile şi puterile sufletului pentru darul, cinstea şi sfinţenia ce au primit? Este drept, zic, ca ei să mai privească neruşinoasele privelişti şi muzici, şi jocuri şi alte neorânduieli, sau să mai facă vreo faptă ruşinoasă? Eu sunt încredinţat, cum că toţi într-un glas veţi răspunde că, nu este cuviincios; şi aşa şi este.
Pentru aceasta, Sfântul Sinod localnic adunat în Laodichia, şi întărit de al şaselea Sinod ecumenic, arătat opreşte pe creştini să cânte din organe şi să joace când se duc la nuntă, ci cu cinste şi cu bună aşezare să mănânce la prânz şi să cineze la aceasta. Că aşa porunceşte Sinodul acesta cuvânt cu cuvânt, în canonul 53: „Nu se cade creştinii, mergând la nunţi să cânte în organe, ori să joace; ci cu cinste să cineze, ori să prânzească, precum se cade creştinilor”.

 

28. Că nici cei vechi nu cântau la nunţile lor cu organe

Drept aceea, iubiţii mei fraţi, încetaţi de acum înainte de la o fărădelege ca aceasta şi prea rău obicei, dacă voiţi să fie înlăuntrul casei voastre rugăciunile şi binecuvântările sfinţilor Părinţi ai sfântului Sinod de mai sus şi ale întregii Biserici; dacă voiţi să binecuvânteze Dumnezeu nunta voastră şi pe mire şi mireasă, precum a binecuvântat pe Avraam şi pe Sarra, pe Isaac şi pe Reveca, pe Iacov şi pe Lia, pe Iosif şi Asinet. Căci şi acei drepţi au făcut nunţile lor cu cucernicie şi cu bună rânduială, şi nu cu drăceşti jocuri şi alăute.
Şi martor cuvântului meu este marele Ioan Gură de Aur, carele zice, că sluga lui Avraam, a luat pe Reveca din Mesopotamia şi a dus-o în pământul Hanaan pentru fiul său Isaac, fără timpane şi hore, ci având numai pe îngerul lui Dumnezeu împreună. „Dar să vedem după ce a luat-o pe ea (adică sluga lui Avraam pe Reveca) în ce chip au făcut nunta? oare cu chimvale, cu surle, cu jocuri şi tobe şi fluiere şi cealaltă fală trăgea cu sine? Nici una dintru acestea, ci numai pe ea luând-o, aşa se ducea, având cu sine pe înger petrecându-l şi împreună călătorind” (Cuvânt Ce fel de femei trebuie a lua întru însoţire).
Acum, dacă acei vechi drepţi strămoşi şi patriarhi, care erau încă noi începători, şi ca nişte copii mici în comparaţie cu creştinii cei desăvârşiţi bărbaţi ai Evangheliei; dacă aceia, zic, n-au întrebuinţat muzici şi jocuri la nunţile lor, cu toate că nunta lor nu era ridicată la cinstea şi gradul de Taină; nu este ruşine mare să uneltească acum creştinii jocuri şi muzici, când au ajuns la scumpătatea Evangheliei şi la bărbaţi desăvârşiţi ai plinirii lui Hristos? Nu este ruşine să necinstească creştinii nunţile lor cu astfel de lucruri fără de rânduială? şi mai cu seamă acum când nunta este şi se numeşte Taină?

 

29. Din cauza neorânduielilor nunţilor, se nasc copii bolnavi şi betegi

Pentru aceasta fraţilor, urmaţi acelor Sfinţi strămoşi, şi încetaţi cu neorânduielile, dacă voiţi să vă dăruiască Dumnezeu copii mulţi şi buni, întregi şi sănătoşi, puternici, frumoşi şi procopsiţi. Că de nu veţi înceta, voi părinţii, de la acestea, faceţi pe Dumnezeu să se mânie asupra voastră, şi să vă pedepsească cu felurite boli şi pagube; iar pe fiii ce-i veţi naşte, să fie betegi, ciungi, urâţi, însemnaţi şi neprocopsiţi, ca să-i vedeţi şi să ardă inima voastră.
Şi de unde învăţăm aceasta? Din istoria dreptului Iov. Că acest adevărat om al lui Dumnezeu, cu toate că a păzit toate poruncile Domnului şi era sfânt, depărtându-se de orice lucru rău — după cum mărturiseşte însuşi Dumnezeu — totuşi, când au murit toţi copiii lui, şi a pierdut toate averile şi s-a leproşat, atunci a început să blesteme ziua în care s-a născut, zicând: ,,Piară ziua în care m-am născut, şi noaptea aceea întru care s-a zis: iată bărbatul” (Iov. 3, 2).
Şi pentru care pricină a blestemat ziua în care s-a născut? Răspunde unul din tâlcuitori nearătat, şi zice: că era obicei în vremea veche, când se năştea vreun copil, părinţii copilului chemau pe oamenii locului aceluia, să-i hrănească cu mâncare şi cu băutură pentru bucuria celui născut. Pentru aceasta şi dreptul Iov, temându-se ca nu cumva în ziua în care s-a născut şi el, mâncând şi bând cei chemaţi, ori s-au îmbătat ori au vărsat, ori au cântat, ori au jucat, ori vreo altă neorânduială şi păcat au făcut, şi pentru aceasta a slobozit Dumnezeu să se pedepsească Iov, şi să moară fiii săi. Pentru aceasta a blestemat ziua şi noaptea în care s-a născut.
Aţi auzit creştinilor? Dacă dreptul Iov s-a temut, ca nu cumva în ziua naşterii sale să se fi făcut vreo neorânduială şi păcat şi pentru aceea a slobozit Dumnezeu, a se pedepsi el şi să-şi piardă şi pe fiii săi! Cum, voi neînţelegătorilor, nu vă temeţi pentru atâtea neorânduieli ce le faceţi la nunţile voastre? Cum nu vă cutremuraţi, ca nu cumva şi pentru răutăţile şi păcatele care se fac când vă cununaţi, să sloboadă Dumnezeu a vă pedepsi pe voi, iar fiii voştri să moară? Într-adevăr, eu nu pot să vă numesc cu alt nume, fără numai cu cel ce a numit proorocul Isaia pe Iudei, adică: să vă numesc surzi şi orbi. „Cei surzi auziţi, şi cei orbi priviţi să vedeţi; şi cine este orb, fără numai slugile mele? şi surzi, fără numai cei care-i stăpânesc pe ei? şi s-au orbit slugile lui Dumnezeu” (Isaia 42, 18). Pentru că voi nici auziţi nici vedeţi pagubele cele mari, pe care le pricinuiesc muzicile, jocurile şi cântecele, atât sufletelor, cât şi vieţii voastre; atât vouă, cât şi feciorilor voştri şi avuţiilor voastre.

 

30. Împotrivire (obiecţie) — Dezlegare

Dar ce pricinuiesc unii, care se arată mai deştepţi decât alţii? Iată canonul 54 al sfântului Sinod din Laodichia, amintit mai sus, cum hotărăşte că, preoţii şi clericii, nu se cade la nunţi şi la cine (mese) să privească fapte fără rânduială; ci mai înainte de a veni muzicanţii să cânte, să se scoale şi să plece de acolo. Deci după canonul acesta, este iertat să se cânte la nunţi şi la cine, către aceştia noi, alta nu răspundem, fără numai pe cea zisă de Domnul nostru către Fariseii care îl întărâtau şi-i ziceau că: Moise a poruncit să dea bărbaţii carte de despărţire femeilor lor şi să se despartă de ele pentru orice pricină. „Că Moise pentru învârtoşarea inimii voastre, a îngăduit vouă să lăsaţi muierile voastre; iar din început n-a fost aşa”. (Matei 19, 8). Tot aşa zicem şi noi celor ce pun înainte canonul cel mai de sus: Că pentru învârtoşarea şi nesupunerea creştinilor a făcut pogorământ sfântul Sinod şi a zis acestea, şi nu din bună voinţă, sau cu scop de economie şi pogorământ.
Şi că aceasta este adevărată, poate fieştecine să înţeleagă din canonul 53 de mai sus, pe care l-a hotărât sfântul Sinod spre aceasta, în care spune lămurit care este cel mai de căpetenie scop şi voie a sa. Adică să nu cânte deloc creştinii din organe la nunţi şi să joace, ci cu cucernicie şi bună rânduială să prânzească şi să cineze, precum se cuvine creştinilor. Iar dacă se vor afla oarecare creştini împietriţi la inimă, şi nesupuşi, fii ai neascultării, care vor căuta să-şi facă voia lor cea rea şi obiceiul cel răzvrătit, aducând organe la nunţi, defăimând prin aceasta hotărârea sfântului Sinod, şi al maicii lor sfânta
Biserică, pentru aceasta dumnezeiescul Sinod a fost silit să facă pogorământ şi să zică în următorul său canon 54, că întâmplându-se ca aceşti nesupuşi creştini să aducă la nunţile lor organe, atunci, preoţii şi clericii să se scoale şi să fugă de acolo, ca să nu fie şi ei părtaşi la neorânduiala şi păcatul acesta.
Ah creştinilor! nu înţelegeţi măcar din aceasta, că jocurile şi cântecele care se fac la nunţi sunt nepotrivite şi rele? şi pentru aceasta porunceşte sfântul Sinod preoţilor şiclericilor să nu stea să le privească? Căci de erau bune acestea, se cădea ca Sinodul să hotărască, să stea şi ei să le privească.
Vai fraţilor! şi cum vă ţine inima să vedeţi pe preoţii Dumnezeului celui prea înalt, fugind de la nunţile voastre, iar muzicanţii şi jucătorii să vie la acestea? Cum vă rabdă sufletul să plece din casele voastre robii lui Dumnezeu, cei ce vă binecuvintează şi vă sfinţesc, şi care au binecuvântat nunta şi masa voastră, iar în locul lor să intre şi să şadă slugile satanei? Cei care vă întina sufletele cu jocurile cele necuviincioase? Nu vă gândiţi nepricepuţilor! că făcând aşa, este întocmai cum aţi izgoni pe sfinţi de la nunţile voastre şi aţi pofti pe păcătoşi? Să izgoniţi pe cei binecuvântaţi şi să poftiţi pe cei blestemaţi? Să izgoniţi pe cei ce vă luminează şi să chemaţi pe cei ce vă întunecă? Să izgoniţi pe îngeri, şi să chemaţi pe draci? Să izgoniţi pe Hristos, şi în locul lui să chemaţi pe diavolul?
Vai de netemerea de Dumnezeu a creştinilor de astăzi! Şi poate fi mai mare necredinţă decât aceasta? Mai mare defăimare şi neomenie? Eu socotesc şi aceasta, că cel de mai sus sfânt Sinod, pentru acest scop a hotărât să se scoale şi să fugă preoţii şi clericii de la nunţi, când vin muzicanţii, ca văzându-i creştinii pe ei că pleacă, să se ruşineze, şi izgonind muzicanţii, să oprească pe preoţii Domnului în casele lor.

 

31. Hristos nu intră unde sunt muzici

Voiţi să vă încredinţaţi, că şi Domnul nostru Iisus Hristos nu intră în casa în care cântă muzici? Urmaţi-mă să mergem la Ierusalim. Aţi ajuns? Aici a murit o fiică, şi tatăl ei, care se numea Iair, a venit la Iisus, rugându-L pe dânsul cu durere de inimă să meargă la casa lui să o învieze.
Prea milostivul Iisus Hristos, făcându-i-se deci milă, de necazul şi reaua întâmplare a lui Iair, s-a dus la el acasă. Aici, însă, vede multă tulburare şi fluierători care cântau din fluiere şi surle, nu ca să pricinuiască bucurie, ci întristare, cu oarecare mâhnicioasă cântare ce grăiau; (că zice istoricul Iosip, că era obicei în vremea aceea, ca Evreii să cheme muzicanţi la morţii lor, pentru a grăi jalnice cântări, şi prin acestea să pornească pe oameni spre lacrimi (Cartea 3, Cap. 30; pentru robirea Iudeilor). Aceasta la fel o zice şi sfântul Ioan Gură de Aur în tâlcuirea capului 9 de la Matei. Iar văzându-i pe ei Domnul, n-a voit să intre înlăuntrul casei lui Iair, nu; ci a poruncit să iasă toţi afară, şi după ce au ieşit, atunci a intrat El în casă; şi apucând pe fecioară de mână, îndată a înviat-o cu atotputernică stăpânirea Dumnezeirii Sale. „Şi viind Iisus în casa boierului, şi văzând fluierătorii şi mulţimea gâlcevind, a zis lor: fugiţi, că n-a murit fecioara, ci doarme. Şi îşi râdeau de dânsul. Iar dacă s-a scos afară poporul, intrând, o a luat de mână, şi s-am sculat fecioara” (Matei 9, 23).
Acum să socotească fiecare, deosebirea ce au muzicanţii nunţilor de astăzi, cu fluierătorii şi muzicanţii morţilor din vremea veche. Pentru că aceia fluierau ca să pornească plânsul, suspinurile şi lacrimile, care nu sunt vătămătoare sufletului, ci şi folositoare; iar muzicanţii cei de acum, cântă la nunţi spre a pricinui bucurie, râsuri şi cântece curveşti, care sunt vătămătoare şi păgubitoare sufletului. Aceia fluierând şi cântând, făceau casa unde cântau, casă de jale şi de întristare; iar aceştia cântând cu organele lor, fac casa aceea unde cântă, casă de desfrâu şi de păcat, precum zice Solomon: „Mai bine este a merge la casa plângerii, decât la casa ospăţului” (Eccl. 7, 3). Dar cu toate acestea, Domnul nostru, nici în casa unde erau muzicanţii aceia n-a voit să intre, ci după ce au ieşit ei, atunci a intrat; ca să ne înveţe prin aceasta, cât urăşte şi se îngreţoşează cu totul despre toţi muzicanţii, atât de cei ce pricinuiesc bucurie, cât şi de cei ce pricinuiesc întristare, şi ca să ne dea pildă să facem şi noi asemenea, adică, să-i urâm şi să nu-i băgăm în casele noastre să cânte.
Ce ziceţi acum voi tinerilor miri şi mirese? Hristos voieşte să vie împreună cu îngerii în casa voastră, ca să binecuvinteze nunta, precum a binecuvântat şi pe cea din Cana; să binecuvinteze masa voastră şi să prefacă apa în vin; adică, să pricinuiască bucurie cu sfânta Sa arătare şi toată bunătatea în sufletele voastre şi a celor ce se vor afla la nunta voastră. Deci ce hotărâţi? Voiţi să vie Hristos în casa voastră ca să vă dăruiască toate aceste binecuvântări şi daruri? Dacă voiţi pe Hristos, este nevoie să nu mai aduceţi în casele voastre muzici şi hore, iar dacă voiţi muzicile şi horele, Hristos nu suferă să fie într-o casă dimpreună cu acestea, ci îndată fuge şi se depărtează; iar depărtându-se El, se depărtează şi preoţii Lui şi clericii, precum şi orice altă bunătate. Iar de la casa care pleacă Hristos şi slujitorii Săi, cine rămâne? fără numai satana şi slujitorii lui, draci şi toată răutatea şi păcatul şi nenorocirea.
Deci, dacă sunteţi adevăraţi creştini şi următori şi ucenici ai lui Iisus Hristos, vă aflaţi în mare nevoie fraţilor, să alegeţi de o mie de ori mai bine să lipsească muzicanţii, jocurile şi cântecele cele curveşti de la casa şi nunta voastră, decât să fugă Hristos şi slujitorii Săi preoţii şi să vă lipsiţi dimpreună cu aceştia de orice bunătate sufletească şi trupească, pământească şi cerească, vremelnică şi veşnică; aşa zice dumnezeiescul Hrisostom: „Dacă pe acestea le vei alunga, va veni Hristos la nunţi; iar Hristos fiind de faţă, şi ceata îngerilor va fi de faţă; şi de voieşti şi acum se lucrează minuni, precum şi atunci, şi va preface şi acum apa în vin” (Cuvânt 12, la cea către Coloseni).

 

32. Impotrivire (obiecţie) — Dezlegare

Cum se cuvine creştinilor să se bucure la nunţile lor Dar ce zic unii? Nunta este bucurie şi cum vom arăta deci bucuria noastră fără numai să chemăm muzicanţi şi să încingem hore şi să cântăm din gură? Ascultaţi, voi câţi sunteţi şi ziceţi acestea, iar eu vă voi învăţa în ce chip să vă bucuraţi cu adevărat şi să vă veseliţi. Fraţii mei creştini, tinerilor miri şi mirese, când faceţi nunta voastră, chemaţi un cântăreţ cu glas bun şi puneţi-l pe acesta să cânte vreun irmos şi cântare a lui Hristos, sau a Născătoarei de Dumnezeu, sau a sfinţilor; rugaţi şi pe sfinţii preoţi şi clerici să cânte fiecare câte un irmos sau tropar şi mai ales să cânte vreo cântare duhovnicească, potrivită la Taina nunţii voastre; precum sunt spre pildă: mărimurile şi sedelnele, pe care le scriem aici.
Către cea prea Cinstită
Binecuvintează Doamne Dumnezeule, pe aceşti noi căsătoriţi, precum ai binecuvântat pe Avraam şi pe Sarra de demult; pe Isaac şi pe Reveca şi din toată vătămarea pe ei izbăveşte-i.
Păzeşte pe aceşti însoţiţi robi ai Tăi Iisuse, în dragoste adevărată, în unirea sufletului şi în duhul păcii şi dumnezeieştii împărăţii pe ei îi învredniceşte.
Această cinstită nuntă Hristoase, întru toate o păzeşte şi neîntinat şi curat păzeştele patul, celor ce acum s-au încununat, şi de sfârşit bine plăcut lui Dumnezeu pe aceştia îi învredniceşte.
Dăruieşte-le iubitorule de oameni Iisus acestor noi căsătoriţi, îmbelsugarea bunătăţilor, multă naştere de fii împreună şi buni fii, ca iubindu-Te pururea să te slăvească.
Sedealna Gl. 1, Mormântul tău Mântuitorule.
Binecuvintează Hristoase însoţirea aceasta, din înălţimea cerului, precum ai binecuvântat de demult pe drepţii care i-ai iubit şi pe toţi strămoşii; împreună cu Avraam, pe Isaac şi Iacov, dimpreună cu Sarra, pe Reveca şi Lia, ca un singur iubitor de oameni.
Slavă asemenea…
Să slăvim cu un glas fraţilor pe Hristos, carele de demult în Cana Galileii de faţă fiind, nunta binecuvântând-o şi început minunilor făcând şi preaslăvit apa în vin prefăcând şi pe cei, chemaţi la nuntă cu aceasta veselindu-i.
Şi acum, a Născătoarei de Dumnezeu asemenea.
Fecioară Maria, Maică nenuntită, pe această bună mireasă păzeşte-o, Fecioară, de toate înconjurările neatinsă, dimpreună cu soţul ei; încă şi buni feciori dăruieşte-le şi toată îndestularea bunătăţilor Fiului tău, şi sfârşit mântuitor.
Sau să cânte şi altele asemenea acestora, însă cucernice, dumnezeieşti şi duhovniceşti şi nu netrebnice şi ruşinoase; adică aşa cum se cuvine creştinilor, şi precum porunceşte şi apostolul Pavel: „De aceea, fraţii mei, câte sunt adevărate, câte sunt cinstite, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt iubite, câte sunt de bună laudă; orice faptă bună şi orice laudă, acestea să gândiţi” (Filipeni 4, 8). Într-acest chip, fraţii mei, bucuraţi-vă în Domnul şi veseliţi-vă; într-acest fel nunta voastră, cântecele şi masa voastră şi toate se fac întru slava lui Dumnezeu şi Tatăl, întru mulţumirea iubitului său Fiu, a Domnului nostru Iisus Hristos şi spre lauda şi cinstea prea Sfântului şi de viaţă făcătorului Său Duh, a celei de o fiinţă şi nedespărţitei Treimi.

 

33. Pentru gelozie, nu se cade mirii să aducă la nunţile lor organe

Vă mai spun încă şi alta, de care mi-am adus aminte, şi apoi fac sfârşit. Gelozia, ştiu că este un obicei deosebit şi nedespărţit de bărbaţii care au femei şi mai cu seamă de la bărbaţii cei de curând căsătoriţi. Aceştia mai mult decât la orice lucru, ţin mai mult la cinstea şi bună purtarea femeilor lor şi mai bine doresc să piardă şi bogăţie şi casă şi însăşi viaţa, decât să se viclenească patul şi nunta lor. Pentru care Solomon zicea despre această râvnă a bărbaţilor: „Că plină este de râvnă mânia bărbatului ei, şi nu-i va fi milă de el în ziua judecăţii. Nu va lăsa vrajba pentru nici o plată, nici se va îmblânzi pentru multe daruri” (Pilde 6, 34). Iar poetul Ovidiu a zis, că două lucruri nu voiesc tovărăşie, „Afrodita şi tronul, nu iubesc tovărăşie”, că nu voieşte tovărăşie tronul, nici nunta. Şi deci luaţi aminte, voi cei ce sunteţi de curând căsătoriţi şi dacă toate celelalte pe care leam zis, nu vă pleacă să nu chemaţi muzicanţi la nunţile voastre, măcar mai pe urmă vă va pleca gelozia pe care fireşte o aveţi în inima voastră, pentru cinstea şi buna purtare a femeilor voastre. Fiindcă voi aducând organe la nunţile voastre, şi aşezând hore şi cântece din gură, nu faceţi alta fără numai că aduceţi din toate părţile în casa voastră învrăjbitori femeilor voastre, furători ai neîntinatului vostru pat, stricători cinstei voastre şi făcători de rău nunţii voastre. Cel ce înţelege, înţeleagă, „şi cel ce are urechi de auzit să audă” (Matei 13, 43).
Incheiere
Iar Domnul nostru Iisus Hristos, cel ce a făcut pe om din început bărbat şi femeie, din care se leagă şi se împreună femeia cu bărbatul, precum zice Solomon: „Iar femeia bărbatului de la Domnul se rânduieşte” (Pilde 19, 14). Acesta, fie ca să vă lumineze mintea voastră, fraţii mei creştini, cu lumina dumnezeieştii cunoştinţe şi a adevărului, iar inima şi voinţa voastră să o înduplece cu dulceaţa lucrării darului, ca să înţelegeţi cele ce vam spus, căci sunt adevărate, drepte şi folositoare; şi să voiţi a le pune şi în lucrare, întorcându-vă de la orice cântece din organe, şi jocuri şi cântece din gură, şi de la orice beţii şi alte neorânduieli ale nunţilor voastre. Şi pentru această ascultare a voastră, fie ca să vă învrednicească Domnul să fiţi înlăuntrul casei voastre: bărbaţii, ca nişte finici13 înalţi, înfloriţi şi încărcaţi de roduri, şi ca Chedrii Livanului întăriţi şi binemirositori, „Dreptul, zice, ca finicul va înflori, şi ca chedrul cel din Livan se va înmulţi” (Ps. 91, 12); iar femeile să fie într-aceasta ca nişte vii bineroditoare; iar copiii voştri, să stea împrejurul mesei voastre ca nişte odrasle de măslin; pentru că aşa se binecuvintează omul cel ce se teme de Dumnezeu, „Femeia ta ca o vie rodită în laturile casei tale, fiii tăi ca nişte tinere odrasle de măslin împrejurul mesei tale; iată aşa se va binecuvânta omul cel ce se 13 teme de Domnul” (Ps. 127, 3). Şi pe bărbaţi împreună şi pe femei şi pe fii, totdeauna să vă păzească Domnul întru această viaţă într-un fel (în purtarea Sa de grijă) în casa voastră cu totul în pace şi dragoste şi într-un cuget, într-un suflet şi inimă. Că zice: „Dumnezeu face a locui pe cei ce sunt într-un fel în casă” (Ps. 67, 8). Şi astfel fiind uniţi, El (Domnul) să se afle în mijlocul vostru, după cum s-a făgăduit cel prea Nemincinos, zicând: „Unde vor fi doi sau trei adunaţi întru numele Meu, acolo sunt în mijlocul lor” (Matei 18, 20); iar prin doi sau trei, se înţelege, bărbatul femeia şi fiul, precum tâlcuieşte sfinţitul Climent Stromateul. Tot aşa şi în viaţa cealaltă să vă învrednicească Domnul a dobândi şi bunătăţile Ierusalimului celui de sus. „Că vei vedea, zice, (adică vei dobândi, după tâlcuirea sfântului Grigore de Nyssa) bunătăţile Ierusalimului în toate zilele vieţii tale” veşnic şi totdeauna (Ps. 127, 5); căruia slava şi stăpânirea împreună Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, în veci. Amin.
*********
13. In ce fel ar putea fi cu dragoste între ei bărbatul şi femeia, a arătat un filosof de năravuri în cuvintele acestea:
************
„Bărbatul, zice, să iubească pe femeia sa, dacă voieşte să fie iubit şi el de către ea, şi să fie cu dreaptă socoteală, dacă voieşte să o aibă supusă. Aşa şi el dacă voieşte să fie cinstită, să fie şi el cinstit. Gaia Cecilia, a fost chip şi pildă femeilor celor iubite; şi Gaiu Serviu, a fost pildă bărbaţilor celor iubiţi. Pentru aceasta s-a ţinut obicei şi când se făceau nunţile, mirele zicea către mireasă: Poţi să fii pentru mine femeie bună? şi mireasa răspundea: Dacă tu eşti Gaius sunt şi eu Gaia; şi dacă tu te faci pentru mine Serviu, mă fac şi eu pentru tine Cecilia”. Dragostea celor căsătoriţi se capătă încă şi când bărbatul ca un cap, şi ca un mai- nainte înţelegător şi îndrăzneţ, umblă afară de locuinţa sa (a casei), ca să aducă în aceasta cele de trebuinţă şi de nevoie; iar femeia ca o supusă şi soţie bărbatului şi fricoasă, sade în casă pentru a păzi cele aduse de bărbat. Pentru aceea sculptorul Fidias, a sculptat chipul femeii, având piciorul ei deasupra unei broaşte ţestoase, pentru două pricini: întâi, pentru că femeia este fricoasă ca broasca ţestoasă; şi al doilea, pentru ca să şadă în casă să o păzească, şi afară din ea să nu iasă; după cum face şi broasca ţestoasă. Fiindcă femeia când se află afară din casa sa, se strică casa aceea şi arde; precum s-a ars capiştea Artemidei, de către Irostat, pe când aceasta lipsea, aşteptând afară la naşterea lui Alexandru, cum băsnuiesc Elinii. Pentru aceasta şi Solomon vorbind despre înţelepciunea şi iconomia femeii, zicea: „Nu poartă grijă de cele din casă bărbatul ei, când se zăboveşte undeva” (Pilde 31, 21). Şi iarăşi: „Strâmte sunt cărările casei sale (Pilde 31, 27). Femeia, ca să fie iubită de bărbat, se cade lângă acestea să fie mai mult simplă, decât iscoditoare, să crească copiii cu blândeţe creştinească şi să voiască aceea ce voieşte bărbatul său şi voie deosebită a sa să nu aibă. Să aibă supunere către bărbat, la cele după lege însă, binecuvântate şi bune lucruri, iar nu la lucrurile cele rele, fărădelege şi nebinecuvântate. Pentru aceasta şi firea cu părul, (că nu s-a aflat niciodată femeie pleşuvă, precum bărbaţii) şi legea cu acoperământ acoperă capul femeii, pentru ca să o înveţe că ea are alt cap al său, pe bărbat.
**********
http://zona4.arhiva-ortodoxa.info/4.document/Biblioteca%20Misionarului%20Ortodox/%28Sfantul%20Nicodim%20Aghioritul%29%20Hristoitia.%20Bunul%20moral%20al%20crestinilor%20%28.%29.pdf
Publicat în Despre cântece și jocuri, Fără categorie, Sf.Nicodim Aghioritul | Lasă un comentariu

„Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercetați duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume.” (1 Ioan 4,1)

Implicit Icoana Stareţului Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa plânge pentru Kosovo şi Metohija

În acest scurt filmuleţ este vorba despre o icoană a vrednicului de pomenire Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa din Serbia (1914-2003). Această fotografie – icoană ce se află în casă unor sârbi evlavioşi a început să izvorească mir şi lacrimi pentru câteva zile după ce s-a semnat documentul de proclamare a independenţei Republicii Kosovo. Este ştiut că Părintele Tadei a fost un mare susţinător al regiunii Kosovo şi Metohija, cum este denumită de sârbi, şi a componenţei ei teritoriale ca parte integrantă a Serbiei! Părintele Tadei spunea deseori că această regiune va fi din nou leagănul credinţei sârbeşti, însă cu condiţia ca Guvernul să nu semneze niciodată independenţa acesteia.
În momentul semnării acordului de la Bruxelles, Icoana Părintelui Tadei a început să izvorească mir/lacrimi. În filmuleţ se spune că a curs o cantitate mare de mir încât s-au lipit micile iconiţele puse pe icoană mare a Părintelui. De asemeni – toată casa mirosea a mir.
Cu ocazia împlinirii a 10 ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Tadei, Icoana a fost depusă la mormântul Părintelui, la Mănăstirea Vitovniţa, iar mai apoi, după 3 zile, în casa fratelui care deţinea icoana, din aceasta a-nceput iarăşi să curgă mir/lacrimi. Se întâmpla în data de 1 mai 2013, cu câteva zile înainte de Paşte. Mulţumesc doamnei Liubita Popadici care mi-a făcut cunoscut acest scurt filmuleţ. (sursa: serbiaortodoxa)
*******

Dar SĂ LUĂM AMINTE!!

Sfântul Ignatie Briancianinov: <căci se vor ridica hristoși mincinoși și prooroci mincinoși și vor da semne mari și chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință, chiar și pe cei aleși.> Mai ales Antihrist însuși va izvorâ minuni cu îmbelșugare, uimind și satisfăcând prin ele cugetarea trupească și neștiința, el le va da <semnul din cer> pe care aceștia îl așteaptă și de care însetează.

….„nici o răutate şi nici unul dintre eresuri, nici însuşi diavolul nu poate să înşele pe cineva, decât numai dacă se preface în chipul faptei bune”….

Este cineva care inseala. Inselatorul. El inseala prin virtute. Cind virtutea îi seveste el îi da imbold spre virtute ca si Dumnezeu dar si mindrie care e virful pactelor. Si aceasta e cea mai vicleana cea mai ascunsa și cea mai puternica ispita. Ispita pe care o rezerva diavolul sfintilor, calugarilor nevoitori, ostenitorilor ispita cea de sus, cea de-a dreapta, ispita vrdeniciei, ispita Sfinteniei. Ca stie vrajmasul cel de obste al nostru si prin indreptari a bate razboi spune Sf Efem Sirul .
Meșteșugirile diavolilor – Sf Macarie Egipteanul…Diavolul imită chiar si viața duhovniceasca a creștinilor, pentru a ne înșela.

************

După roadele lor îi veți cunoaște
Vedem în sfânta evanghelie, cum că, chiar Hristos Domnul și Dumnezeul nostru le atrage serios atenția ucenicilor Lui zicându-le:

„Feriți-vă de proorocii mincinoși, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinlăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veți cunoaște.” (Mt 7,15)

Iată că bunătatea lui Dumnezeu ne dă un indiciu după care putem recunoaște pe „hristoșii mincinoși” și pe „proorocii mincinoși”. Dar care sunt roadele fiecărui povățuitor și îndrumător duhovnicesc?
Trebuie spus că avem poruncă de la Domnul să nu ne încredem orbește în oricine se pretinde povățuitor.

„Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercetați duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume.” (1 Ioan 4,1)

Vedem la creștinii noștrii o confuzie totală, și asta datorită grozavei neștiințe. Tocmai această lipsă de cunoaștere a creștinismului îi determină pe creștini să nu poată deosebi stânga de dreapta, lumina de întuneric și ajung până acolo încât îi zic minciunii că-i mare adevăr. A nu-ți cunoaște propria credință, este de fapt cea mai amară înșelare! Iată de ce creștinii noștri se grăbesc să încununeze cu titlu de „înțelepți și sfinți” sau „văzători cu duhul” pe unii bătrâni care au fost pe placul lumii. Lumea are criteriile ei, care sunt de-a-dreptul împotriva lui Dumnezeu. Aceștia cred că, dacă, la un vestit bătrân vin sute sau chiar mii de credincioși și pelerini, dacă se construiesc biserici impunătoare, clopotnițe, se întind mese și se face totul pentru a atrage lumea, gata e sfânt!!!
E o înșelare cumplită. Neștiința este cel mai sigur iad. Fraților, aveți mare grijă, prostia se plătește cu însăși mântuirea, nu vă lăsați înșelați!
Sfântul Ioan Gură de Aur spune clar că toate construcțiile făcute de aceștia îi vor osândi greu în ziua judecății ca unii care și-au risipit timpul rău, în loc să se dedice povățuirii obștii lor.
Dar haideți să cercetăm și să aflăm de la Sfinții Părinți ce condiții trebuie să îndeplinească cinva ca să fie considerat sfânt.

Ce condiții trebuie să îndeplinească cineva ca să fie Sfânt

DUPA DREPTUL CANONIC ORTODOX, SEMNE ALE SFINTENIEI SINT
– moartea martirică – dovada cea mai certă;
– mărturisirea şi apărarea dreptei credinţe;
– viaţa curată, viaţa sfântă;
– darul facerii de minuni, în viaţă sau după moarte.
Dintre condiţiile de fond (personale) ale sfinţeniei:
– să fi avut credinţa neîndoielnică ortodoxă;
– puterea de a suferi moarte martirică, primejdii şi orice necazuri pentru apărarea dreptei credinţe;
– puterea de a trăi moral şi religios cât mai desăvârşit;
– puterea de a săvârşi minuni;
– cultul spontan acordat de poporul credincioși
DOVEZI DE SFINTENIE
– Proslăvirea lui de către Domnul, cel puțin printr-unul din următoarele daruri sau puteri:
— Puterea de a suferi moartea martirică pentru dreapta credință;
— Puterea de a înfrunta orice primejdii sau suplicii pentru mărturisirea dreptei credințe pînă la moarte;
— Puterea de a-și închina eroic viața celei mai desăvîrșite trăiri morale și religioase;
— Puterea de a săvîrși minuni în viață sau după moarte; sau în fine,
— Puterea de a apăra sau a sluji cu devotament eroic credința și Biserica Ortodoxă

************

Deci e limpede că nu putem pune aureolă de sfânt oricărui părinte, care ar avea anumite lucruri bune, sau spun unii că este suficient evlavia poporului? Singura evlavia nu poate sfinți pe cineva, ci toate împreună. Ce folos dacă are dragoste și are alte abateri grave de la credință, asta nu este decât momeala vicleanului care să poată strecura otrava.
Dar să fiu mai clară. Sânt unii care îl apreciază pe starețul Tadei ca un om duhovnicesc plin de iubire. Ne bucurăm și suntem mulțumiți, dar asta nu e decât o capcană a vicleanului ca să acceptăm alte abateri de la credință a dânsului. Sfinții Părinți ne-au avertizat să alungăm cu desăvârșire orce nălucire si orce vedenie, ori acest părinte nu numai că nu le alunga ci stătea la taifas cu ele si mai mult, dorea să afle și viitorul, ceea ce este contrar Sfinților Părinți, și chiar foarte grav. Deci, primea vedenia ceea ce este contrar Sfinților Părinți, ba mai mult, îl ruga să o întrebe pe născătoarea de dumnezeu, care nu era decât o nălucire demonică, să-i spună dacă va merge dânsul în Sfântul Munte?
De ce oare nu vedem cât este de grav? Oare nu la fel fac și necredincioșii care se duc la vrăjitori ca să le ghicească viitorul? Nu asta făcea și dânsul? Si noi îl cinstim ca sfânt pentru că avea dragoste? De ce oare nu vedem viclenia vrăjmașului care vrea să ne strecoare o așa momeală ca să primim vedeniile pe care dânsul le primea, pentru că era un om plin de dragoste?
Dar despre abaterile starețului Tadei mai multe lămuriri găsiți aici:

Abaterile starețului Tadei!

Domnul să ne lumineze să vedem calea cea dreaptă!

***

Să luăm aminte fraților?!!
Datori suntem noi creștinii simpli, să ne cunoaștem credința, și așa vom putea deosebi falșii povățuitori de cei adevărați. „Vă rătăciți neștiind Scripturile nici puterea lui Dumnezeu.” (Sf Ev. Ioan)
Dacă credeți în evanghelia lui Hristos Dumnezeu, lucrurile se lămuresc și devin limpezi. Iată ce ne spune Sfântul Evanghelist Luca despre adevărații creștini, și adevărații povățuitori: „22. Fericiți veți fi când oamenii vă vor urâ pe voi și vă vor izgoni dintre ei și vă vor batjocori și vor lepăda numele voastre, ca rău, din pricina Fiului Omului.”
Acesta este semnul că suntem credincioși lui Hristos Dumnezeu. Iată și contrariul: „26. Vai vouă când toți oamenii vă vor vorbi de bine. Căci tot așa făceau proorocilor mincinoși părinții lor.” (cap 6)
Și noi știm că nu poți să fii pe plac și lumii și lui Dumnezeu. Dacă acești „sfinți” sunt lăudați doar de oameni, e clar că sunt în duhul lumii, care e întuneric și vrăjmaș lui Dumnezeu. Acuma depinde de cine vrem să ascultăm, de oameni sau de Dumnezeu?
„De veți vrea și Mă veți asculta bunătățile pământului veți mânca, iar de nu veți vrea și nu Mă veți asculta, sabia vă va mânca pe voi.” (sf Isaia).
Bunul Dumnezeu să ne ajute să deosebim minciuna de adevăr.
Sfântul Ignatie Briancianinov: „Înfricoșătoare nenorocire este lipsa din om a adevăratei cunoașteri de Dumnezeu; ea primește lucrurile diavolului drept lucruri ale lui Dumnezeu. Înaintea celei de-a doua veniri a lui Hristos, când creștinismul, cunoașterea duhovnicească și dreapta socotință se vor împuțina cum nu se poate mai mult între oameni, <căci se vor ridica hristoși mincinoși și prooroci mincinoși și vor da semne mari și chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință, chiar și pe cei aleși.> Mai ales Antihrist însuși va izvorâ minuni cu îmbelșugare, uimind și satisfăcând prin ele cugetarea trupească și neștiința, el le va da <semnul din cer> pe care aceștia îl așteaptă și de care însetează. <Iar venirea aceluia (grăiește sfântul Apostol Pavel) va fi prin lucrarea lui Satan, însoțită de tot felul de puteri și de semne și minuni mincinoase, și de amăgiri nelegiuite pentru fiii pierzării, fiindcă n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască.> Neștiința și cugetarea trupească, văzând acele minuni, nu vor sta câtuși de puțin să chibzuiască; le vor primi fără întârziere, potrivit înrudirii duhului propiu cu duhul acelor minuni, potrivit orbirii lor, vor socoti și mărturisi lucrarea satanei drept lucrare cât se poate de mare a puterii lui Dumnezeu.
Antihrist va fi primit foarte grabnic, fără chibzuință. Oamenii nu vor pricepe că minunile lui nu au nici un scop bun, rațional, nici un înțeles bine hotărnicit, că ele sunt străine de adevăr, sunt preapline de minciună, sunt o comedie monstruoasă, atotrăutăcioasă, fără noimă, care se străduiește să uluiască, să-i aducă pe oameni într-o stare de nedumerire și uitare de sine, să-i amăgească, să-i înșele, să îi atragă fermecându-i prin efecte fastuoase, deșarte, prostești. 
Nu e ciudat faptul că minunile lui Antihrist vor fi primite fără împotrivire și cu entuziasm de către cei apostaziați de la creștinism, de către vrăjmașii adevărului, vrăjmașii lui Dumnezeu; aceștia s-au pregătit pe sine pentru primirea pe față, cu lucru, a trimisului și uneltei satanei, a învățăturii lui, a tuturor lucrărilor lui, după ce au intrat dinainte în împărtășire după duh cu satana. Este vrednic de luare-aminte și tânguire faptul că minunile și lucrările lui Antihrist vor pune în încurcătură pe însăși aleșii lui Dumnezeu.”
Imagini pentru Sfântul Ignatie Briancianinov predici
extras din cartea PREDICI – Editura sophia 2008 – p 274  
***********

 

Publicat în Despre înșelare, Fără categorie, Staretul Tadei | Lasă un comentariu

Abaterile starețului Tadei!

Image result for staretul tadeiSf. Isidor Pelusiotul: „Precum marinarii ascund momeala sub chipul mâncării şi prind peştii pe neaşteptate, asemenea şi războinicii eresurilor, ascunzându-şi gândurile rele după cuvinte frumoase, precum cu o undiţă îi ademenesc pe cei simpli la pierzanie”.
AVVA Dorotei: „nici o răutate şi nici unul dintre eresuri, nici însuşi diavolul nu poate să înşele pe cineva, decât numai dacă se preface în chipul faptei bune”. După cum şi Sf. Apostol zice: „Că însuşi diavolul se preface în înger de lumină”.

*****

Sfinții Părinți ne avertizeză să luăm aminte la orce învățătură stricată, ca să nu fim amăgiți de vicleanul vrăjmaș. La fel am făcut și eu, căci  eram foarte entuziasmată de starețul Tadei, până într-o zi când cineva m-a avertizat să iau aminte la învățăturile lui căci are abateri de la credință, și la fel fac și eu să avertizez pe alții ca nu cumva să mă osândesc pentru tăcere.
Deci mare grija la acest staret, pentru ca are 2 carti pline de erezii.
Pentru aceasta am să vă dau mai jos abaterile starețului Tadei pe care mulți îl îndrăgesc așa cum și eu îl îndrăgeam până să citesc despre aceste devieri ale lui:

 

Abaterile starețului Tadei din cărțile lui.

In cartea sa, “Pace si bucurie in Duhul Sfant”, staretul Tadei spunea:
“Toate religiile orientale sânt sub stăpânirea duhurilor răutăţii, toată aceasta este magie, şi oamenii ajung să nu se mai poată lepăda de ea” (pg. 150)
Stiind ca intre aceste practici orientale se gasesc ezoterismul si spiritismul si, in acelasi timp, gasind niste idei din aceste practici in cartile staretului Tadei, consider de cuviinta sa le arat, pentru ca cititorii sa nu amestece adevarul cu minciuna. Avand in vedere avertismentul de mai sus al parintelui staret, cred ca acest demers are si binecuvantarea sa. Doua lucruri atrag atentia in cartile parintelui:
– multe invataturi care tin de religiile orientale si anumite vedenii acceptate prea usor ca fiind dumnezeiesti si din care, probabil, au decurs si aceste invataturi.
– Invataturile eretice din cele doua carti ale staretului Tadei provin din ezoterism si spiritism, ambele asociate, in lumea ortodoxa, cu magia. Parintele se focalizeaza pe conceptul de energie, prin care oamenii, animalele si obiectele sunt interconectate si actioneaza unele asupra altora, dar si pe ideea ca omul singur poate modifica realitatea, prin simpla putere a gandului sau, prin vointa sa, ca un dumnezeu. Aceste idei sunt condamnate de Biserica Ortodoxa, pentru ca neaga insasi Sfanta Treime si Intruparea lui Hristos.
In cartea “Pace si bucurie in Duhul Sfant”, gasim urmatoarele idei:
“Dumnezeu este pretutindenea şi este Lumină de neatins, energie care cuprinde totul”.(pg 86)
Conform invataturii Ortodoxe, Dumnezeu este Duh si Persoana, nu o energie impersonala, care se contopeste cu creatia.
„Vedeţi că există o energie de viaţă şi în plante… Şi plantele cugetă, omule! Ne „citesc”gândurile. Aşa cum ne purtăm noi cu ele, aşa se poartă şi ele cu noi. Ne întorc aceeaşi iubire cu iubire”.(pg 83)
Dupa invatatura Ortodoxa, doar omul are suflet rational si doar sufletul rational este dotat cu afectivitate. Plantele nu iubesc, nu urasc, nu simt si nu sunt afectate de sentimentele noastre pentru ele.
“Să fim întotdeauna bucuroşi, întotdeauna paşnici, liniştiţi, să nu fie rău în noi şi atunci nici în jurul nostru nu va fi rău, căci gândurile ne sânt întotdeauna bune.” (pg 89)
Conform invataturii lui Hristos, omul nu poate modifica o realitate prin simpla sa dorinta, prin concentrarea gandului sau pozitiv sau negativ. Hristos si cei care I-au urmat nu au fost ucisi pentru ca aveau ganduri rele. Realitatea o poate schimba doar Dumnezeu, iar omul cere asta in rugaciune. Omul nu atrage binele sau raul prin gandul sau pozitiv sau negativ.
“Dacă nu se smereşte, sufletul nu poate să aibă harul deplin, pentru că ar întrebuinţa rău puterea dumnezeiasca a harului şi s’ar preschimba în magie neagră – la fel cum puterea harului îngerilor care au căzut s’a preschimbat în rău”. (pg 183)
Conform Invataturii Ortodoxe, Harul lui Dumnezeu nu se poate preschimba in rau, pentru ca nu e de sine statator, ci e dat sau luat de catre Dumnezeu. Harul nu este o energie care se modifica din bine in rau si din rau in bine, ci este cu desavarsire bun. Nu Harul lui Dumnezeu devine demonic, ci demonii au pierdut Harul lui Dumnezeu, de aceea au si cazut. Pe de alta parte, nu exista magie alba sau magie neagra, amandoua fiind demonice.
„Şi, vedeţi, gândurile noastre sânt o putere şi o forţă uriaşă. Însă noi nu luăm aminte la aceasta, la gândurile noastre, nici la faptul că ele se împlinesc. Gândurile noastre călătoresc pe pământ. Este tulburare în întregul univers. Omul este mic, dar poate face şi mare bine, şi mare rău –după cum îi sânt gândurile şi dorinţele.(pg 101)
„Noi, prin gândurile noastre, facem haos şi în cosmos. Căci gândurile noastre se pun în lucrare ca fapte ale noastre. Prin cuget se înfăptuieşte, aşa cum cugetul lui Dumnezeu se face faptă. Sântem lumina iubirii dumnezeieşti şi în noi este energie dumnezeiască a cugetului, viaţă dumnezeiască şi gând dumnezeiesc care se înfăptuiesc, iar noi nu sântem conştienţi de asta…(pg 103)
Aici, este pus omul la acelasi nivel cu Dumnezeu. Acela de Creator prin gand! Astfel, intre Dumnezeu si om nu mai exista nici o diferenta, intocmai ca in religiile orientale, in care omul e considerat a fi propriul dumnezeu, asa cum a vrut si primul inger cazut.
„Gândurile noastre se împlinesc. Gândurile noastre sânt o mare putere. De aceea, ele trebuie să fie desăvârşite şi curate, căci noi răspândim, sântem o centrală nespus de puternică (a gândurilor), o centrală de recepţie şi emisie. Gândurile noastre au o înrâurire de necrezut. Oamenii de ştiinţă au descoperit că gândurile noastre au înrâurire nu numai asupra fiinţelor şi asupra lumii animalelor, ci şi asupra lumii plantelor. Şi lumea plantelor are sistemul său nervos.Cum ne sânt gândurile cu care ne îndeletnicim, aşa ne este şi viaţa. Dacă gândurile noastre sânt paşnice, liniştite, bune, blânde şi smerite, este pace în noi. Ea răzbate din noi şi atunci lucrează asupra sistemului nervos al tuturor fiinţelor, fie înţelegătoare, fie animale, fie din lumea plantelor. Şi toţi aşteaptă de la noi dragoste, atenţie şi cinstire.(pg 103) 
„Adeseori se întâmplă ca şi copiii să se nască cu daruri harice deosebite. Domnul a dat şi odinioară astfel de daruri ale harului. Astfel de oameni răspândesc energie şi putere. De pildă, un doctor psihiatru care are o mare putere de concentrare radiază bunătate şi dragoste, ce se transmit şi pacienţilor. Pacientul are încredere în el şi, în felul acesta, îşi linişteşte sistemul nervos”.(pg 173)
Aici, staretul mentioneaza conceptul de bioenergie, contrar dogmelor ortodoxe. Calatoria astrala-practica spiritista(demonica):
Vedeţi, fiecare om are înlăuntrul său o însuşire dumnezeiască – în timpul odihnei, în timpul somnului, duhul lui despovărează, în mare măsură, trupul; altminteri, trupul nu ar putea să se odihnească niciodată. Atunci, noi vorbim aici, iar altcineva doarme şi nu este deloc prezent aici. Sânt unii cărora Domnul le dă în somn ca duhul lor să meargă în locuri felurite, iar apoi, după 10-20-30 de ani, vin în locul pe carel-au visat şi văd că totul le este cunoscut, ca şi cum ar fi trăit acolo. Cu fiecare se întâmplă că în timpul somnului duhul nostru, într’oanumită măsură, se slobozeşte de trupul fizic. Şi, dacă te trezeşti brusc, simţi ca şi cum o putere vrea să iasă din tine. Duhul este netrupesc şi în neîncetată mişcare; astfel ajungem de îndată în atingere culumea gândurilor, cu oamenii, fie că sânt ei în trup fizic, fie în trup duhovnicesc, depăşim hotarele… Gândul este viteza medie a duhului. Când creştem mari şi ajungem în vreun oraş pe care l-am visat încopilărie, dar nu am fost niciodată în el, ne sânt cunoscute, de pildă, străzile acelui oraş, ca şi cum am fi trăit acolo de veacuri.(pg 79)
„Când nu se vadeste prin trup, sufletul se dezvaluie prin gânduri. Noaptea, sufletul vine în legatura cu lumea întelegatoare (rationala). Si în starea de vis intra în partasie cu duhurile celor vii, morti si cazuti. Când se arata sufletul care lumineaza, sufletul cel evlavios, atunci diavolul navaleste asupra lui sa-l înnabuse, caci s’a ivit un „razvratit” în împaratia lui. Noi îngaduim, prin mândria noastra, duhurilor viclene sa intre nestingherite în noi. (În vis) se poate întâmpla chiar sa ne razboim cu duhurile celorlalti oameni, care sânt în trup, si sa ne sfadim cu ei.”
Aici, staretul spune ca manifestarile din timpul visului nu pot fi de la Dumnezeu, ci doar de la vii, morti si cazuti(se stie ca partasia cu cei morti este condamnata de Dumnezeu in Vechiul Testament). Totusi, mai sus pune aceste manifestari pe seama unor insusiri dumnezeiesti…
„Mai este încă o însuşire dumnezeiască, foarte înaltă, care arareori se vădeşte. Deoarece în noi este o energie dumnezeiască, o viaţă dumnezeiască, dacă ne unim cu Domnul, putem „trăi” viaţa unei persoane din pântecele mamei sale până la sfârşitul vieţii lui –totul se arată cumva în noi, întreaga viaţă a acelei persoane, ca într’un film. Vedeţi, aceasta este o însuşire dumnezeiască din lăuntrul nostru, dar pentru astfel de însuşiri duhurile rele au izbutit să le bage în cap unora ideea că omul, pesemne, se naşte din nou –ca să creadă în reîncarnare. (pg 79-80)
Asemenea descoperiri nu sunt intalnite nicaieri in Patristica Ortodoxa si sunt straine de duhul Bisericii.
„Duhul poate ocupa mai mult loc decât trupul omenesc, dar, de asemenea, si mult mai putin decât trupul omului -atât de mic, cât un centimetru cub. Si astfel poate intra în om o întreaga legiune de duhuri cazute.”
La prima vedere, pare o explicatie puerila, darea are la baza credinta spiritistilor ca duhul omului este, de fapt, un trup spiritual, adica un trup luminos, care are forma. Numai in acest fel, duhul poate fi mai mic sau mai mare decat trupul omenesc. Astfel de concepte sunt straine de Dogmatica Ortodoxa, care invata ca duhul nu are forma. Sf. Ioan Damaschin afirma despre suflet ca este o substanta vie, simpla, necorporala, prin natura sa invizibila ochilor trupesti, nemuritoare, rationala, spirituala, fara de forma.
„Viata nu este nimic altceva decat un sir de apropieri si departari de Dumnezeu” – Pr. Emilianos Simonopetritul
Ca sa vedem sursa acestor invataturi, e de ajuns sa citim relatarile staretului cu privire la cateva vedenii. Cartea e presarata cu foarte multe din acestea, pe care parintele, fara sa le analizeze indeaproape, le pune, imediat, pe seama lui Dumnezeu. Aceste manifestari, ca orice inselare, au ca scop dezvoltarea mandriei, lucru observat din faptul ca staretul relateaza altora descoperirile primite si socoteste ca a ajuns la o masura duhovniceasca la care foarte putini ajung.
****
In cartea “Cum iti sunt gandurile”, la pg 18, gasim urmatoarele:
“In scurt timp, tocmai din pricina acestei credinciosii depline fata de voia lui Dumnezeu si a doririi fierbinti dupa Dumnezeu, m’a luminat harul lui Dumnezeu, care a adus în sufletul meu o pace si obucurie negraita. Ascult inima si aud în launtrul meu: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul.”Incerc sa-mi amintesc unele lucruri si întâmplari din trecut, dar nu pot. Toate gândurile se sprijina pe o anumita pace negraita, si în întreaga mea fiinta domneste o bucurie de nespus si tânjire dupa Dumnezeu. Aceasta este starea în care sânt îngerii si sfintii, starea harului deplin. Numai cei ce au dobândit în dar harul pot întelege starea Îngerilor si Sfintilor, care sânt calauziti de Duhul Sfânt”(!!!!).
In virtutea parerii ca a ajuns la masura sfintilor si a ingerilor, la pg 19, expune parerea sa despre preoti, provocand o groaznica sminteala si negand insusi harul preotiei:
“Credeam ca toti calugarii, preotii si episcopii au darul harului(!). Si uite, omule, am petrecut atâtia ani pâna acum cu preoti si calugari si am întâlnit un singur calugar la care am vazut darul harului(?!!!). Numai la un calugar!”
Ideea superioritatii sale fata de alti preoti poate proveni dintr-una din vedeniile pe care le relateaza.
La pg 29-30, avem o “hirotonie cereasca” ce seamana izbitor cu istoria nr.9 din Patericul Egiptean, din capitolul ce vorbeste despre naluciri.
“Când am fost pus staret la Manastirea Pokainita, cu greu am primit aceasta ascultare. Ma temeam de primejdiile si ispitele pe care mi le pregatisera locuitorii din preajma manastirii. Atunci mi s’a aratat chiar Domnul în somn si m’a mustrat. M’am aflat dintr’odata înaintea lui Dumnezeu. L-am privit: Domnul purta epitrahil, omofor peste umeri,si peste omofor înca un epitrahil. Am stat înaintea Lui si El mi-a spus:„De ce te lupti, câta vreme nu ai ascultare? Peste tot unde ai fost pus staret M’ai suparat cu staruintele tale sa fii dezlegat de aceasta. Sa nu mai faci asta! Sa stii ca orice ascultare primita trebuie împlinita cu multa dragoste, râvna si însufletire, fara sa bagi în seama pizma si rautatea, care dau târcoale si ataca.” Atunci a facut asupra mea semnul crucii, de trei ori, de la cap pâna la picioare, a luat epitrahilul si l-a pus peste mine: „Aceasta este crucea pe care trebuie sa o duci.”
La pg 51-52, gasim o alta vedenie de acest gen, prin care staretului i se da un rol in mantuirea altora:Si cum era astfel muncit de cele mai negre gânduri, dintr’o data Dumnezeu l-a ridicat din deznadejde printr’o vedenie minunata:
„Stateam întins si ma gândeam: «Nu mai am scapare!» Eram deznadajduit. Dintr’odata, înaintea mea s’a ivit un ostas înalt, cu o panglica de aur, asezata crucis pe piept. Pe cap nu avea coif, ci avea ceva, aici, peste frunte. Deasupra avea o pana deosebit de frumoasa. Uniforma era ca din fresce. Înalt, de-o frumusete neasemuita, cum nu e pe pamânt alta! Tinea în mâini un sul si ma privea. Îmi era limpede ca lumina zilei: Un înger, mângâiere de la Domnul! A desfacut sulul acela si mi-a zis: «Priveste,» -iar pe acel sul era harta Serbiei -«sa nu te înspaimânti, sa nu-ti fie frica, caci va trebui înca pe multi sa mângâi si sa îmbarbatezi! Ai înteles?» M’am uitat sa vad daca si ceilalti au auzit ce-mi spunea Îngerul. Atunci nu stiam ca în lumea duhovniceasca se vorbeste prin gânduri. Gândul rasuna în minte. M’am întors, dar el disparuse. Atunci am înteles ca am avut o vedenie cereasca, pe care Domnul mi-a trimis-o spre mângâiere si pentru a-mi face cunoscuta voia Sa în lumea aceasta. Acestea se întâmplau în 1943, prima si singura am vazut atunci pe viu trimisul lui Dumnezeu. Mai târziu l-am mai vazut numai în vis…”
Asadar, in timp ce Parintii pustiei alungau ingerii care lise aratau si nu isi doreau sa-i vada, parintele staret trage imediat concluzia de netagaduit ca acel inger era trimis de Dumnezeu, fara sa deosebeasca duhurile in prealabil. Dar un aspect si mai ingrijorator este acela ca Sfantul Diadoh al Foticeii, in Filocalia (25), avertizeaza ca diavolii “isi iau, adeseori, chip de ostasi”.
De ce staretul nu tinea seama de aceste invataturi? De ce el era sigur ca acest inger era trimis de Dumnezeu, cand Sfantul Diadoh observase ca aceasta este o tactica deja faimoasaa demonilor?Tot in Filocalie, Sfintii Calist si Ignatie Xantopolis ne spun:
“Când te linistesti si voiesti sa fii singur cu Dumnezeu singur, sa nu primesti niciodata orice ai vedea, fie ca e sensibil, fie ca e inteligibil (cunoscut cu mintea), fie dinauntru, fie din afara, fie ca s-ar da drept chip al lui Hristos, fie al unui înger, fie figura de sfânt, fie chip de lumina ce se naluceste în minte, ci ramâi neîncrezator si greoi în primirea acestei aratari, chiar daca este buna, înainte de întrebarea celor cercati”.
Insa staretul primea cu multa usurinta orice vedenie ca fiind de la Dumnezeu, chiar daca dovezile privind provenienta lor demonica erau evidente.
La pg65-68, staretul ne povesteste despre un tanar care fusese adus la manastire, pentru ca “pricinuia multa tulburare”si era “sarac la minte, fugind tot timpul de langa familia sa”. Acestuia ii era frica sa doarma singur, drept pentru care staretul l-a dus in chilia unui calugar. Acest calugar s-a plans staretului Tadei:
„Stii, Parinte, sa-l muti altundeva, cu alt frate. Eu sânt batrân, aproape de sfârsitul vietii. El, de cum se întuneca, începe sa vada ceva si atunci îmi vorbeste fara oprire, iar eu nu am trebuinta de povetile lui, eu vreau sa ma rog.”
Din toate aceste detalii, ne dam usor seama ca acel tanar avea descoperiri dracesti, nu dumnezeiesti –frica, deranjarea altora de la rugaciune, fuga.
In Pateric, un cuvios caruia ise arata un inger in timpul rugaciunii i-a raspuns astfel: “De ai fi tu ingerul lui Dumnezeu, n-ai veni la mine noaptea, sa-mi smintesti rugaciunea, ci ai veni ziua. Deci, eu nu te socotesc a fi ingerul lui Dumnezeu, desi esti asa de stralucitor, ci mi se pare ca esti ingerul intunericului, caci pentru aceea te arati tu noaptea, nu ziua. Vicleanul vrajmas auzind aceasta, n-a mai putut suferi nici nu a putut sa mai zica ceva, decat atat : o, calugar rau fii blestemat, si aceasta zicand, s-a facut nevazut”.(Despre naluciri, pilda 4)
Din pacate, staretul Tadei nu a avut acelasi discernamant duhovnicesc ca cei doi calugari, care si-au dat seama imediat de ispita. Astfel, staretul se ducea sa doarma in camera tanarului, pentru a-i tine companie. Se observa, din cele ce urmeaza, ca parintele Tadei nu numai ca nu-si punea problema provenientei acelor vedenii, ci le asculta cu uimire si naivitate copilareasca, dupa care s-a aratat doritor de a-si cunoaste viitorul, prin mijlocirea tanarului!
“Cum se stingea lumina, începea sa vorbeasca:„Vezi, parinte?” îmi spune.„Nu vad nimic,” îi raspund.„Vezi, se savârseste slujba în biserica.”„Nu vad.”„Dar cum nu vezi?”„Tu vezi, dar eu nu vad” -si vorbea mult asa…
O vedea pe Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu sau vedea îngeri si duhuri rele si se temea de ele, era foarte înfricosat de ele. Si atunci eu l-am îndemnat – depusesem deja cerere sa merg în Sfântul Munte-sa o roage pe Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu, sa o întrebe daca voi merge în Sfântul Munte. Voiam sa întreb. Si stii ce i-a spus Preasfânta Maica? „Iubitul meu, tu vezi astea pentru ca esti fara judecata(!!!!!), îti este dat sa vezi, iar altora nu.” Pentru ca el e lipsit de judecata, simplu ca un copil… L-am rugat sa o întrebe pe Maica Domnului daca voi ajunge în Sfântul Munte si mi-a raspuns: „Stii ce zice Sfânta Maica? Vrei sa mergi în Sfântul Munte, vrei?”Si într’o zi îmi zice: „Vezi, parinte, doi îngeri l-au adus pe unul negru, unul de o parte, altul de cealalta. Acela…vai, este diavol. Nu este ca îngerii, este negru. Sa vad ce zic acestia, pentru ce l-au adus aici. Priveste, asculta…Tu îi vezi, parinte?”„Nu vad!”„Dar cum nu-i vezi, priveste!” Simplu ca un copil… „Stii, diavolul acesta vrea sa se pocaiasca. ”Asadar, si printre duhurile viclene se afla unele care se pocaiesc, dar pentru ca orânduirea lor, în care sânt strâns legati laolalta, nu îngaduie pocainta, ei nu îndraznesc nici sa se gândeasca la asa ceva pâna ce nu gasesc un grup de îngeri si sa intre între acestia, ca sa-I pazeasca de duhurile viclene…si spune: „Cu adevarat, vrea sa se pocaiasca. Cu adevarat, este diavol. Iata, vezi, acum vine o roua, ca o ploaie cade peste el din înaltimi, nu vezi asta, parinte?”„Nu vad.”„Dar cum nu vezi, priveste!”„Privesc, însa fara folos.”„Acum s’a facut alb, pierde negreala aceea care-l acoperea. Îlcurateste, îl spala…acum este si el alb precum îngerii aflati de-oparte si de alta, care-l tin. Acum îl duc în biserica.”
Toate acestea dovedesc lipsa dreptei socotinte, atat de apreciate de Sfintii Parinti. Cum poate crede un om duhovnicesc ca descoperirile ceresti se dau celor “fara judecata” si, mai ales, ca asta amarturisit Maica Domnului? Oare nu trezvia mintii e telul calugarilor? De cand descoperirile ceresti li se dau celor fara de minte, care nu duc o viata de asceza deosebita? Dar nu sunt singurele cuvinte mincinoase puse pe seama Maicii Domnului.
La pg 161, citim o alta marturie, pe care staretul a crezut-o negresit:
Un cuvios, caruia i s’a aratat Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu, a dorit sa stie care este iutimea duhului. Si a zis:
„Când cautam ajutor, adesea îl primim în acea clipa, mai cu seama când sântem într’o stare grea, într’o împrejurare de viata si de moarte -în clipa aceea dobândim ajutor, însa doar daca omul se roaga din inima.” Iar Preasfânta Nascatoare i-a raspuns ca duhul se misca precum gândul (si mai iute), iar gândul are doar jumatate din iutimea duhului. Gândul se muta de îndata, indiferent de departare. Nici nu gândeste omul, si ajutorul a si venit. Este o viteza de neînchipuit. Mintea omeneasca trece, dintr’odata, prin vesnicie.”
Si-o poate imagina cineva pe Maica Domnului vorbind in astfel de termeni?! Si cum ar fi ajutat aceste descoperiri la mantuirea sufletului a celui cuvios?
In concluzie, ideile eretice din invataturile parintelui Tadei provin din religiile orientale si au la baza inselarea duhovniceasca in care acesta se afla, dovedita pe deplin de Filocalie: “Cel ce crede visurilor şi nălucirilor din somn este cu totul necercat. lar cel ce nu crede nici unora este fîlosof”(vol. IX, Cuvântul 3, p. 76).
Mai mult decat atat, exista si o erezie prin lipsa. In cele doua carti, nu se vorbeste deloc despre importanta Trupului si Sangelui lui Hristos, nici nu se dau sfaturi concrete in dobandirea mantuirii. Duhul cartilor este, in intregime, strain de Ortodoxie. Staretul pune accent pe elemente SF, in loc sa vorbeasca despre viata launtrica. In “Cum iti sunt gandurile”, la pg 225, fiind intrebat de Apocalipsa, staretul aduce in discutie practica teleportarii:
“Tesla a lăsat multe însemnări ştiinţifice. El a ajuns la o descoperire şi a văzut că e o armă groaznică, pe care a spus că o va lăsa Serbiei, pentru a se putea apăra de întreaga lume. Unul dintre oamenii noştri de ştiinţă, un anume S., profesor la facultate, a venit la mine în mai multe rânduri. Tesla nu a vrut să ducă la capăt această descoperire pentru că a văzut că e o armă groaznică şi a lăsat-o aşa. Acest profesor a continuat cercetarea încă 20 de ani. A ajuns la concluzia că se poate folosi acea energie de care vorbea Tesla. Dacă vom folosi acea energie în scopuri paşnice, nu vom avea nevoie de mijloace de transport –nici pe pământ, nici în aer. E vorba de o viteză neînchipuită. Dacă ar fi folosită în cantităţi mici, totul ar fi bine. Dar acel domn S. a fost atenţionat să nu facă aceste lucruri cunoscute oamenilor, pentru că experţii militari vor lua invenţia şi o vor folosi în interes militar –este o energie nemaipomenită”.
Acestea fiind spuse, sa ascultam de sfatul Sfantului Ignatie Briancianinov: “Fereste-te de citirea unor asemenea carti, fereste-te de a urma povetele celor ce s-au amagit pe sine”.(Despre inselare, PG.138
********
Publicat în Fără categorie, Staretul Tadei | 9 comentarii

Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan Athonitul scrise de ucenicul său, arhimandritul Sofronie

Imagini pentru ViaÅ£a şi învăţătura stareÅ£ului Siluan AthonitulDespre cunoaşterea voii lui Dumnezeu

Stareţului îi plăcea să spună: „în toată vremea şi în orice împrejurare e bine să căutăm să fim luminaţi de Dumnezeu, pentru a şti ce trebuie să facem şi ce trebuie să spunem”.
Cu alte cuvinte, în orice împrejurări trebuie să căutăm să cunoaştem voia lui Dumnezeu şi căile care ne îngăduie să o împlinim.
Căutarea voii lui Dumnezeu e lucrul cel mai important al vieţii noastre, căci intrând în curentul acestei voinţe omul e introdus în viaţa veşnică şi dumnezeiască.
Există diferite căi pentru a ajunge la cunoaşterea voii lui Dumnezeu.
– Una din ele e cuvântul lui Dumnezeu, poruncile lui Hristos. Dar cu toată desăvârşirea lor — sau mai degrabă în virtutea desăvârşirii lor —, poruncile evanghelice enunţă voinţa lui Dumnezeu într-un mod universal, în timp ce adeseori omul, care în viaţa sa de zi cu zi întâlneşte situaţii extrem de diferite, nu ştie ce trebuie să facă pentru ca faptele sale să se integreze în curentul acestei voinţe divine.
Pentru ca o acţiune să ajungă la un scop bun, nu e de ajuns să cunoaştem voia lui Dumnezeu aşa cum este ea exprimată în mod general în poruncile Sale, adică să iubim pe Dumnezeu din toată inima, din tot cugetul, din toată tăria noastră, şi pe aproapele ca pe noi înşine. Mai trebuie să fim luminaţi de Dumnezeu cu privire la modul precis de a realiza aceste porunci în viaţa noastră; mai mult, pentru aceasta avem nevoie de ajutorul unei puteri date de sus.
Cel a cărui inimă e plină de iubirea de Dumnezeu şi e mişcat de această iubire lucrează îmboldit de motivaţii apropiate de voinţa lui Dumnezeu, dar acestea nu sunt decât apropiate. Plinătatea desăvârşirii fiindu-ne încă inaccesibilă, suntem cu toţii obligaţi să ne adresăm neîncetat lui Dumnezeu prin rugăciune, cerându-i înţelepciune şi ajutor.
Omului îi lipseşte nu numai desăvârşirea iubirii, ci şi atotştiinţa desăvârşită. Fapte care purced, pe cât se pare, din cele mai bune intenţii au adeseori minări contrare dorinţelor noastre, ba chiar consecinţe fatale. Aceasta pentru că mijloacele sau modul lor de înfăptuire au fost rele sau pur şi simplu nepotrivite cu situaţia dată. Auzim adeseori oameni care caută să se justifice invocând bunele lor intenţii; dar acest lucru nu e de ajuns. Viaţa omenească e plină de greşeli de acest gen. De aceea, omul care iubeşte pe Dumnezeu caută să fie întotdeauna luminat de sus, plecându-şi neîncetat urechea lăuntrică la glasul lui Dumnezeu.
Practic, acest lucru se petrece astfel: când un creştin, şi înainte de toate un episcop sau un preot, se află în faţa nevoii de a lua într-ο anumită împrejurare o hotărâre potrivită cu voia lui Dumnezeu, el va face lăuntric abstracţie de toate cunoştinţele sale, de toate ideile sale preconcepute, de dorinţele şi de proiectele sale; eliberat astfel de „eul” său propriu, el se roagă cu luare-aminte în inima sa. Şi primul gând ce se va naşte din această rugăciune în sufletul său îl va primi ca pe un semn venit de sus.
Acest mod de a căută cunoaşterea voii lui Dumnezeu printr-un recurs nemijlocit la Dumnezeu prin rugăciune, mai cu seamă în greutăţi şi necazuri, îl va conduce pe om la starea de care vorbeşte stareţul: „El aude în sufletul său răspunsul lui Dumnezeu şi începe să înţeleagă cum anume îi călăuzeşte Dumnezeu pe oameni… Cu toţi trebuie să învăţăm să recunoaştem astfel voia lui Dumnezeu. Dar dacă nu ne vom sili să o aflăm, nu vom cunoaşte niciodată această cale”.
Sub forma sa cea mai desăvârşită, această căutare presupune practica rugăciunii neîncetate, atenţia fixată în inimă. Dar pentru a auzi în sine însuşi glasul lui Dumnezeu fără nici un echivoc, omul trebuie să-şi taie voia proprie şi să fie gata să sacrifice totul, ca Avraam, şi chiar, potrivit cuvântului Sfântului Pavel, ca Hristos Care „S-a făcut ascultător Tatălui Său până la moarte” {Flp 2,8).
Omul angajat pe această cale va înainta pe ea de îndată ce va cunoaşte prin experienţă cum anume lucrează în om harul Duhului Sfânt, şi o neînduplecată tăgăduire de sine se va înrădăcina în inima lui, altfel spus dacă renunţă hotărât la mica sa voie proprie cu scopul de a cunoaşte şi săvârşi sfânta voie a lui Dumnezeu. Unui astfel de om i se va dezvălui adevăratul sens al întrebării puse de stareţul Siluan părintelui Stratonic: „Cum vorbesc cei desăvârşiţi?”
Cuvintele Sfinţilor Părinţi: „Părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă” {FA 15, 28), îi vor deveni familiare; va înţelege cu claritate pasajele din Vechiul Testament şi Noul Testament în care vede sufletul intrând în dialog nemijlocit cu Dumnezeu. Va înainta astfel spre adevărata înţelegere a modului în care vorbeau apostolii şi prorocii.
Omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi este chemat la plinătatea unei comuniuni nemijlocite cu Dumnezeu. De aceea, toţi oamenii fără excepţie vor trebui să urmeze această cale; dar experienţa vieţii arată că aceasta e departe de a fi accesibilă tuturor. Motivul e acela că majoritatea oamenilor nu aud glasul lui Dumnezeu în inima lor, nu-1 înţeleg, şi urmează mai degrabă glasul patimilor din sufletul lor care acoperă cu gălăgia lor glasul discret al lui Dumnezeu.
Pentru a scăpa din această situaţie, există în Biserică o altă cale: cea care constă în a cere sfat părintelui duhovnicesc şi a asculta de acesta. Stareţul însuşi prefera şi urma această cale; trimite la ea şi o menţionează în însemnările sale. Socotea că smerita cale a ascultării era în general mai sigură decât toate. Era ferm convins că mulţumită credinţei celui care cere sfatul, răspunsul părintelui duhovnicesc va fi întotdeauna bun, folositor şi plăcut lui Dumnezeu. Credinţa în puterea tainei Bisericii şi în realitatea harului Preoţiei i se întărise încă şi mai mult din ziua în care-1 văzuse pe stareţul Avraam schimbat la faţă „după chipul lui Hristos”, „înveşmântat într-o strălucire negrăită”. Acest lucru se petrecuse la Vechiul Russikon, în timpul vecerniei, în Postul Mare.
Plin de o credinţă binecuvântată, el trăia realitatea Sfintelor Taine ale Bisericii, şi socotea că, vorbind chiar şi numai dintr-un punct de vedere omenesc, adică rămânând pe un plan pur psihologic, avantajele ascultării faţă de un părinte duhovnicesc sunt uşor de remarcat. Spunea că atunci când un duhovnic răspunde în exerciţiul slujirii sale întrebărilor ce îi sunt puse, el este liber în acea clipă de lucrarea patimilor sub care se găseşte cel care-1 întreabă; astfel, el va vedea lucrurile mai limpede şi va fi mai deschis faţă de lucrarea harului dumnezeiesc.
În majoritatea cazurilor, răspunsul părintelui duhovnicesc va avea un caracter nedesăvârşit, ba chiar relativ, nu fiindcă duhovnicul ar fi lipsit de harul cunoaşterii, ci pentru că cel care-1 întreabă nu are puterea de a împlini un act duhovnicesc desăvârşit De aici, în ciuda caracterului relativ al indicaţiilor date de duhovnic, acestea vor aduce întotdeauna roade bune, cu condiţia ca să fie primite cu credinţă şi urmate cu credincioşie. Din nefericire, această cale e de obicei falsificată de faptul că cine cere sfatul, nevăzând în faţa lui decât un „om”, şovăie în credinţa sa şi din această pricină nu primeşte întâiul cuvânt al părintelui duhovnicesc, îi aduce obiecţii, opunându-i propriile sale idei şi îndoieli.
Pe această temă stareţul Siluan a avut o convorbire extrem de importantă cu egumenul mănăstirii, arhimandritul Misail (t 22 ianuarie 1940), om duhovnicesc care, pe cât se vădea, se bucura de bunăvoinţa şi ocrotirea dumnezeiască.
Stareţul l-a întrebat pe egumen: „Cum poate cunoaşte un monah voia lui Dumnezeu?”
„Trebuie să primească întâiul meu cuvânt ca expresia voii lui Dumnezeu, a răspuns egumenul. Harul dumnezeiesc va odihni peste cel ce face aşa, dar dacă cineva mi se împotriveşte, atunci ca om mă retrag.”
Iată sensul cuvântului egumenului Misail: când cerem sfat unui părinte duhovnicesc, acesta se roagă să fie luminat de Dumnezeu, dar ca om răspunde pe măsura credinţei lui, potrivit cuvântului Apostolului Pavel: „Credem, şi de aceea vorbim” (2 Co 4,13); dar nu uită că: „Cunoaşterea noastră este în parte, prorocia noastră este în parte” (1 Co 13,9). în dorinţa sa de a nu face greşeli, atunci când dă un sfat sau o povăţuire el se supune judecăţii lui Dumnezeu; de asemenea, de îndată ce se loveşte de o obiecţie sau pur şi simplu de o rezistenţă lăuntrică din partea celui care-1 întreabă, el nu mai insistă pe ceea ce a spus şi nu-şi îngăduie să afirme că cuvântul său e expresia mai presus de greşeală a voii lui Dumnezeu, şi „ca om se retrage”.
Această conştiinţă a găsit o expresie memorabilă în viaţa egumenului Misail. într-o zi, a cerut să vină la el un frate, părintele S., şi i-a încredinţat o ascultare complicată, cu anevoie de împăcat cu rugăciunea inimii. Fratele a acceptat-o cu râvnă şi, după ce s-a închinat după obicei, s-a îndreptat spre uşă. Numaidecât egumenul l-a chemat înapoi.
Cu capul uşor înclinat pe piept, i-a spus cu un ton calm şi plin de gravitate: „Să ştii bine, părinte S.: Dumnezeu nu judecă de două ori; când faceţi un lucru ascultându-mă, eu voi fi judecat de Dumnezeu, iar voi nu veţi pătimi pierderea harului.”
Dacă cineva se împotrivea câtuşi de puţin unei porunci sau unei povăţuiri a egumenului Misail atunci, fără să ţină seama de postul administrativ pe care-1 ocupa, acest viteaz ascet răspundea de obicei: „Bine! faceţi cum vreţi”, şi nu mai repeta cuvântul. La fel şi stareţul Siluan tăcea de îndată ce întâlnea cea mai mică împotrivire.
De ce? Pe de o parte, pentru că Duhul Sfânt nu suferă nici silă, nici discuţie; pe de altă parte, pentru că voia lui Dumnezeu e un lucru mult prea mare. Voia lui Dumnezeu nu poate fi cuprinsă în întregime în cuvântul părintelui duhovnicesc — care cuprinde în mod inevitabil un anumit grad de relativitate —, nici nu-şi poate găsi în acesta expresia perfect adecvată. Numai cine primeşte cuvântul părintelui său duhovnicesc cu credinţa că acesta e plăcut lui Dumnezeu, fără să-l supună judecăţii sale proprii, „fără să gândească”, numai acesta a găsit calea cea adevărată, pentru că unul ca acesta crede aievea că „la Dumnezeu toate sunt cu putinţă” (Mt 19,26). Aceasta e calea credinţei, cunoscută şi confirmată de experienţa milenară a Bisericii.
Abordarea acestor teme ce fac parte din „taina cea ascunsă” a vieţii creştine, şi ca atare depăşesc cadrul vieţii obişnuite şi al unei experienţe duhovniceşti restrânse, nu este un lucru întotdeauna lipsit de primejdie. Mulţi ar putea înţelege greşit sensul cuvintelor punându-le incorect în practică şi astfel, în loc de a face bine, ele ar putea fi vătămătoare, mai cu seamă dacă omul abordează viaţa ascetică cu o încredere trufaşă în sine.
Când i se cerea sfat, stareţului nu-i plăcea şi nu voia să dea răspuns încrezându-se „în mintea sa”. îşi aducea aminte de cuvintele Sfântului Serafim din Sarov: „Când vorbeam după mintea mea, făceam greşeli”; şi adăuga zicând că aceste greşeli puteau fi uşoare, dar puteau fi şi foarte grave.
Starea duhovnicească de care vorbea părintelui Stratonic spunându-i că „cei desăvârşiţi nu zic nimic de la ei înşişi… ei spun ceea ce le dă Duhul să zică” nu e dată întotdeauna nici chiar celor ajunşi aproape de desăvârşire. Tot aşa nici apostolii şi ceilalţi sfinţi nu săvârşeau necontenit minuni, şi Duhul prorociei nu lucra întotdeauna cu aceeaşi putere în proroci, ci uneori lucra în ei cu forţă, alteori îi părăsea.
Stareţul făcea o distincţie netă între „cuvântul întemeiat pe experienţă” şi insuflarea nemijlocită primită de sus, sau cuvântul „dat de Duhul”. Cel dintâi nu e, fireşte, lipsit de valoare, dar cel de-al doilea e mai înalt decât el şi mai vrednic de crezare (cf. 1 Co 7,25).
Când era întrebat, spunea uneori hotărât şi fără să şovăie: „Voia lui Dumnezeu e să faceţi aşa”; dar uneori răspundea că nu ştia voia lui Dumnezeu faţă de acea persoană. Spunea că nici măcar sfinţilor Dumnezeu nu le-a descoperit întotdeauna voia Sa pentru că acela care li se adresa o făcea cu o inimă necredincioasă şi vicleană.
Potrivit stareţului, cine se roagă din toată inima cunoaşte multe necazuri în rugăciunea sa: luptă cu vrăjmaşul, luptă cu oamenii, luptă cu sine însuşi, cu patimile, cu imaginaţia. în asemenea condiţii, mintea nu e curată, şi nimic nu este limpede. Dar când rugăciunea devine curată, când mintea unită cu inima stă înaintea lui Dumnezeu, când sufletul, liber de zborul patimilor şi al imaginaţiei, simte în el prezenţa harului, atunci omul care se roagă poate auzi insuflările harului.
Când cineva încearcă să cunoască voia lui Dumnezeu prin rugăciune, fără a avea suficientă experienţă care să-i permită să deosebească „după gust” lucrarea harului de lucrările patimilor, mai cu seamă de cea a mândriei, este absolut indispensabil ca el să se adreseze părintelui său duhovnicesc. în prezenţa oricărui fenomen duhovnicesc sau a unei insuflări, câtă vreme n-a auzit părerea povăţuitorului său, el trebuie să se ţină cu stricteţe de regula ascetică „de a nu primi şi de a nu respinge nimic”.
„Neprimind”, creştinul se fereşte de primejdia de a lua o lucrare sau o sugestie demonică drept lucrare dumnezeiască şi de a se obişnui astfel „să ia aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor” (i Tim 4,1) şi să dea astfel demonilor închinarea datorată numai lui Dumnezeu.
„Nerespingând”, omul scapă de o altă primejdie, cea de a atribui demonilor ceea ce vine de la Dumnezeu de a cădea prin aceasta în păcatul „hulei împotriva Duhul Sfânt”; e ceea ce făceau fariseii atunci când spuneau că Hristos scotea pe demoni cu puterea lui Beelzebub, căpetenia demonilor.
Această primejdie din urmă e mai cumplită decât cea dintâi, fiindcă sufletul se poate obişnui să respingă harul, să-l urască şi să se încăpăţâneze într-o asemenea stare de împotrivire faţă de Dumnezeu, încât ajunge să facă acest lucru şi în veşnicie, astfel că „acest păcat nu se va ierta nici în veacul acesta, nici în veacul viitor” (cf. Mt 12, 22—32). Dimpotrivă, în primul caz, omul îşi va recunoaşte mai repede greşeala şi va dobândi mântuirea prin căinţă, căci nu există păcat care să nu poată fi iertat, afară de cel de care nu ne căim.
Ar mai fi multe de spus despre această regulă ascetică extrem de importantă de „a nu primi şi a nu respinge” şi despre modul în care ea se aplică în viaţa duhovnicească. Dar cum sarcina pe care ne-am fixat-o e de a nu expune decât principiile fundamentale, fără a intra în amănunte, trebuie să ne întoarcem la tema noastră.
În forma sa cea mai desăvârşită, cunoaşterea voii lui Dumnezeu prin rugăciune e un lucru extrem de rar şi nu este cu putinţă decât cu preţul unor îndelungate eforturi şi a unei mari experienţe în lupta împotriva patimilor, dobândită, pe de o parte, ca urmare a multe şi grele ispite demonice şi necesitând, pe de altă parte, mari intervenţii din partea lui Dumnezeu. Dar rugăciunea din toată inima pentru a cere ajutorul lui Dumnezeu e un lucru bun şi necesar pentru toţi: pentru cel ce porunceşte şi pentru cel ce se supune, pentru învăţători şi pentru ucenici, pentru bătrâni şi pentru tineri, pentru părinţi şi pentru copii. Stareţul insista ca toţi, fără excepţie şi indiferent de starea, condiţia şi vârsta lor, să ceară mereu lui Dumnezeu să-i lumineze în toate, ca aşa să-şi poată apropia treptat căile lor de căile voii sfinte a lui Dumnezeu, până ce vor atinge desăvârşirea.
Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan Athonitul scrise de ucenicul său, arhimandritul Sofronie
https://traianbadarau.files.wordpress.com/2018/04/viata-si-invatatura-staretului-siluan-athonitul.pdf
Publicat în Fără categorie, Sf.Siluan | Lasă un comentariu

SF. IOAN SCĂRARUL: DESPRE MULTA VORBIRE ŞI TĂCERE

Sfantul Ioan Scararul1) Am arătat pe scurt în cele de pînă acum că e un lucru foarte primejdios, care se furişează chiar în cei ce par duhovniceşti, a judeca 408, sau mai degrabă a fi judecat şi a fi osîndit de limbă409. Dar acum urmează să vorbim puţin, la locul cuvenit ei şi despre pricina, sau uşa prin care intră sau iese aceasta.
(2) Multa vorbire este catedra slavei desarte, prin care aceasta se arata pe sine si se face cunoscuta. Multa vorbire este semnul nestiintei, usa clevetirii, calauza glumelor, slujitoarea minciunii, risipirea strapungerii, nascatoarea trandaviei sau pricinuitoarea ei, inainte-mergatoarea somnului, imprastierea mintii adunate in sine, pierzatoarea pazei de sine, racitoarea caldurii, intunecarea rugaciunii. (…)
3) Tăcerea întru cunoştinţă este maica rugăciunii410,  izbăvirea din robie, păzirea focului411, supraveghetoarea gîndurilor, straja în faţa vrăjmaşilor 412, închisoarea plînsului, prietena lacrimilor, lucrătoarea pomenirii morţii, zugravul chinurilor, iscoditoarea judecăţii, slujitoarea îngrijorării, duşmana îndrăznelii, soaţa liniştei, protivnica iubirii de a fi învăţătoare, adaus de cunoştinţă, pricinuitoarea vederilor, înaintare nevăzută, urcuş neobservat.
4) Cel ce-şi cunoaşte greşelile îşi înfrînează limba. Iar vorbăreţul nu s-a cunoscut încă pe sine cum trebuie. Prietenul tăcerii se apropie de Dumnezeu413 şi, vorbind cu El fără să ştie cum, e luminat de Dumnezeu414. Tăcerea lui Iisus a ruşinat pe Pilat şi liniştea unui om duhovnicesc mistuie slava deşartă.
5) După ce a spus un cuvînt, Petru a plîns cu amar, pentru că nu şi-a adus aminte de cel ce a zis : «Zis-am: păzi-voi căile mele, ca să nu păcătuiesc cu limba mea»(Ps. 38, 1) şi de altul care a zis : «E mai bine a cădea de la înălţime pe pămînt, decît din pricina limbii»(Inţ. Sir. 20, 19).
6) Nu voiesc să scriu multe despre acestea, deşi vicleniile patimilor mă îndeamnă 415. Dar am auzit odată pe cineva, dornic să afle de la mine ceva despre linişte, care zicea că multa vorbire se naşte numaidecît din una din acestea : fie dintr-o îndelungată vieţuire şi deprindere vicleană şi neînfrînată (căci limba, fiind şi ea un mădular al trupului, cere ceea ce a învăţat şi s-a obişnuit), fie, la cei ce se nevoiesc şi mai ales la ei, din slava deşartă; iar uneori şi din lăcomia pîntecelui.
Pentru aceea adeseori mulţi înfrînîndu-şi pîntecele, cu oarecare forţare, închid şi limba şi multa ei vorbire în tăcere.
7) Cel ce se gîndeşte cu grijă la moarte îşi opreşte cuvintele. Şi cel ce a agonisit plînsul sufletului se fereşte de vorba multă ca de foc.
8) Cel ce iubeşte liniştea şi-a pus lacăt la gură. Iar cel ce doreşte să dea ocol lumii e alungat din chilie.
9) Cel ce a cunoscut mirosul focului celui prea înalt, fuge de însoţirea cu oamenii, cum fuge albina de fum. Căci pe ea fumul o alungă; iar aceluia însoţirea cu oamenii îi lucrează împotrivă.
10) Puţini pot opri apa fără de zăgazuri, dar şi mai puţini îşi pot opri gura neînfrînată.
A fost treapta a unsprezecea. Cel ce a biruit-o a tăiat deodată mulţim» e de rele.
**********
408. Ed. 1970 : «Spune că chiar celor ce socotesc că e rău a judeca, sau chiar celor ce par să fie duhovniceşti, li se întîmplă de multe ori, din neatenţie, sau din moleşala minţii, să li se furişeze aplecarea spre cele ce nu se cuvin, sau păcatul».
409. Cel ce judecă va fi judecat, deci, osîndit de propria lui limbă.
410. Tăcerea întru cunoştinţă este tăcerea minţii ocupată cu pătrundere a într-o lume necunoscută încă, pe care caută să o înţeleagă. Nu e o tăcere care nu gîndeşte la nimic. Cînd se scufundă în Dumnezeu şi în cunoaşterea smereniei sale în faţa lui Dumnezeu, ea dă naştere rugăciunii.

411. «Izbăvirea din robia» celor ce ne îngustează şi ne silesc la repetarea aceloraşi lucruri. «Păzirea focului», pentru că e descoperirea a ceva nou, descoperirea unor noi înţelesuri ascunse în infinitatea dumnezeiască. Şi aceasta ne încălzeşte.
412. «Tăcerea întru cunoştinţă nu numai că ne păzeşte de vrăjmaşi, d a r nici nu-i lasă să se apropie».
413. Cine s-a cunoscut cum trebuie, ştie că e indefinit şi nu se poate descrie. Işi dă seama de apofaticul (negrăitul) omenesc. Pe lîngă aceea, cunoscîndu-se pe sine a ajuns la smerenie, adică la cunoştinţa micimii şi nepriceperii sale, şi nu vrea să spună cuvînt. Căci orice cuvînt vrea să înveţe pe altul ceva. Dacă numai în tăcere se cunoaşte pe sine, ca negrăit, numai în tăcere se poate apropia cineva de Dumnezeu, infinit mai negrăit.
414. Tăcerea în care s-a apropiat cineva de Dumnezeu, e pe de altă parte convorbire cu Dumnezeu mai presus de orice vorbire. El cunoaşte pe Dumnezeu ca subiect care-i cere ceva, şi-I răspunde prin smerenia sa. Iar aceasta e o lumină ce-i vine din Dumnezeu. Ε lumina măreţiei Lui, Care-i luminează micimea sa dar i-o şi umple de Dumnezeu, ca dependentă de Dumnezeu. «De-ţi vei păzi limba ta, frate, ţi se va da ţie de la Dumnezeu harul străpungerii inimii, ca să vezi în ea sufletul tău, şi prin aceasta vei intra în bucuria Duhului. Dar dacă limba ta te va birui, crede-mi mie în ce-ţi spun : niciodată nu vei putea ieşi din întuneric». Alta : «Dacă nu ai inima curată, să ai măcar gura curată».
415. «Vicleniile patimilor ne îndeamnă să vorbim adeseori pătimaş despre ele, adică despre vorbărie, despre tăcere şi despre altele, dar nu mă supun lor, căci nu pot, vorbind despre tăcere, să cad în vorbărie».
**********
Sursa: Scara Sfantului Ioan Scararul 
Publicat în Despre clevetire(bîrfa), Fără categorie, Sf Ioan Scărarul | Lasă un comentariu

Sfântul Ioan Scărarul – CUVÎNTUL XX Despre frica laşă sau nebărbătească

Imagini pentru Sfântul Ioan Scărarul - scara
1) Cel ce se îndeletniceşte cu virtutea în mînăstiri de obşte, sau în însoţirea cu alţii, nu e războit de obicei prea mult de frică. Dar cel ce petrece în locurile mai sihăstreşti să se lupte ca să nu-l ia în stăpînire odrasla slavei deşarte, sau fiica necredinţei, adică frica.
2) Frica laşă este o simţire copilărească în sufletul îmbătrînit de slava deşartă. Frica laşă este o slăbire a credinţei, arătată în aşteptarea plină de spaimă a unor
lucruri neprevăzute548.
3) Frica laşă este o primejdie mai înainte de frică; sau ea este o simţire plină de tremurare a inimii, clătinată şi speriată de nenorociri îndoielnice. Frica laşă este lipsa încredinţării. Sufletul mîndru este robul fricii laşe, pentru că se bizuie pe sine şi se teme de zgomotele lucrurilor şi de umbre549. 4) Cei ce plîng şi nu se sperie de dureri nu sînt stăpîniţi de frică550. Dar cei ce se înfricoşează de ceva îşi
ies din minţi. Şi pe drept cuvînt. Căci e drept Cel ce părăseşte pe cei mîndri. El vrea să fim pedepsiţi, ca şi noi şi ceilalţi să nu ne trufim.
5) Toţi cei fricoşi sînt iubitori de slavă deşartă. Dar nu toţi cei ce nu se tem sînt şi smeriţi la cuget. Pentru că nici tîlharii şi jefuitorii de morminte nu au frică, precum se ştie551.
6) În locurile în care te-ai obişnuit să-ţi fie frică, nu pregeta să te duci pe întuneric. Iar de vei tremura puţin, această patimă copilărească şi de rîs va îmbătrîni împreună cu tine552. Mergînd, înarmează-te cu rugăciunea. Ajungînd acolo, întinde mîinile în sus şi biruieşte pe vrăjmaşi, cu numele lui Iisus, căci nu e în cer şi pe pămînt armă mai tare553. Izbăvit de boală, preamăreşte pe Cel ce te-a izbăvit. Căci mulţumindu-I, te va acoperi în veci.
7) Aşa cum nu vei putea umple niciodată stomacul dintr-odată, tot aşa nu vei putea birui nici frica dintr-odată. Şi pe măsura plînsului, va scădea şi ea mai repede şi pe măsura lipsei lui vom rămîne fricoşi. «Mi se înfioară părul şi trupul», zicea Elifaz (Iov 4, 14), «povestind viclenia dracilor».
8) Uneori se înfricoşează mai întîi sufletul, alteori trupul şi de la el trece şi la celălalt. Cînd înfricoşîndu-se trupul, frica aceasta fără motiv nu pătrunde şi in suflet, e aproape izbăvirea de boală. Dar cînd primim cu suflet deschis toate cele neaşteptate, întru zdrobirea inimii, atunci cu adevărat ne-am eliberat de frică.
9) Nu întunericul şi pustietatea locurilor îi întăreşte pe draci împotriva noastră, ci lipsa de rod a sufletului ; dar uneori şi pedepsirea noastră din iconomie.
10) Cel ce s-a făcut rob Domnului nu se va teme decît numai de Stăpînul său. Dar cel ce nu se teme încă de Acesta, se teme şi de umbra sa. Trupul se înfricoşează cînd stă lîngă noi în chip nevăzut un duh ; dar cînd sufletul se veseleşte, smerindu-se, stă de faţă un înger. De aceea, cunoscînd din lucrare starea de faţă a acestuia, să sărim mai repede la rugăciune, căci bunul nostru păzitor a venit să se roage împreună cu noi554Cel ce a biruit frica laşă e vădit că şi-a predat viaţa şi sufletul lui Dumnezeu. 
547. «Cel ce asemenea lui David, cugetă toată ziua la legea Domnului, cugetă şi noaptea la ea prin închipuire, ca să se împlinească şi cu el cuvîntul care zice : «Şi întru legea Lui va cugeta ziua şi noaptea» (Ps. 1,2); sau : «Eu dorm şi inima mea veghează» (Cînt. Cînt. 5, 2).
548. «Omul fricos suferă de două boli: de puţinătatea credinţei şi de iubirea de trup».
549. «Cînd cineva cade din măsura chibzuielii, devine atît fricos cît şi îndrăzneţ. Căci sufletul lui e slăbit. Pentru că, precum trupul, cînd a pierdut compoziţia (sincrasia) echilibrată, a devenit greu de stăpînit şi se predă tuturor patimilor, aşa şi sufletul, cînd a pierdut puterea sa şi smerita cuge-tare, primind o deprindere slăbănoagă, se face şi laş şi îndrăzneţ şi fără minte, şi nu se mai cunoaşte pe sine. Iar cel ce nu se cunoaşte pe sine, cum va cunoaşte cele mai presus de sine ?»
550. Ed. 1970 : «Άπηλγηχότε ς sînt poate cei ce nu-şi cruţă trupul lor şiaşteaptă fără supărar e şi fără întristare orice li s-ar întîmpla». P.G. «Plînsul nemîngîiat, primit în suflet, s-a ridicat mai presus de frică».
551. A sfîntului Isaac : «Buna îndrăznire şi dispreţuirea primejdiilor vin una din două : fie din inima învîrtoşată, fie din multa credinţă în Dumnezeu. Învîrtoşării inimii îi urmează mîndria, iar credinţei, smerita cugetare a inimii».
552. P.G. «Precum mormolocii înfricoşează pe prunci, aşa şi umbrele pe cei mîndri». In formularea ed. 1970: «O numeşte patimă copilărească, pentru că obişnuieşte să-i războiască pe cei prunci cu vîrsta în Hristos. La cei desăvîrşiţi, e vrednică de rîs; căci şi mormolocii sperie pe copii şi nu pe cei desăvîrşiţi».
553. «Nu e cu putinţă ca cel ce se teme cu adevărat de Dumnezeu să aibă frică, dacă va zice că afară de Dumnezeu nu se teme de altul». Frica de Dumnezeu dă cura j de a birui orice frică laşă de ceva de pe pămînt. Pe lîngă aceasta, frica de Dumnezeu nu e propriu zis o frică nici de El că-i va face vre-un rău ; cu atît mai puţin de orice altceva, ştiind că Dumnezeu îl va apăra , sau că dacă va pierde în cele pămînteşti chiar viaţa sa prezentă, o va avea plină de toate bunătăţile în cer. Cel ce se încrede în Dumnezeu, deci, nu se teme. Dimpotrivă, cel ce are frică de cele pămînteşti şi nu se bizuie decît pe sine, se teme în chip real totdeauna de ele. Nici eul propriu, nici cele ale lumii nu-l asigură împotriva necazurilor şi nenorocirilor, ca să nu mai zic a patimilor.
554. «Smerenia cugetului şi simplitatea luminată de darul deosebirii(discernămîntului) ne va face să cunoaştem deosebirile duhurilor».
********
mai citiți și acestea:
https://deasaimpartasirecunevrednicieosandavesnica.wordpress.com/category/despre-frica/
Publicat în Despre frică, Fără categorie, Sf.Ioan Scărarul | Lasă un comentariu