Mihail Urzică – o înțelepciune nebunească și o falsă mistică

Sfîntul cuvios Grigorie Sinaitul
„Să nu primeşti nicidecum (ca revelaţie) orice închipuire care vine din simţuri sau raţiune sau din afară sau dinăuntru, sau chiar chipul lui Hristos, sau al vreunui înger, sau forma unui sfînt, sau lumină nălucindu-se în minte şi luînd vreo înfăţişare, pentru că însăşi mintea, prin natura sa proprie, are puterea de imaginaţie şi uşor poate să-şi reprezinte chipuri către care sînt atraşi (sau pe care le doresc) cei ce nu observă cu de-amănuntul acest lucru, vătămîndu-se pe sine. Pentru aceasta ia aminte să nu te increzi în ceva, consimţind degrabă chiar de ar fi lucru bun, înainte de cugetarea celor încercaţi şi după multă cercetare, ca să nu păgubeşti şi să fii cu multă băgare de seamă, păstrîndu-ţi întotdeauna mintea limpede, fără vreun chip sau vreo formă”.
„Căci adesea ceea ce a fost trimis de la Dumnezeu spre ispitire, pentru cinste pe mulţi a vătămat; fiindcă Domnul voieşte să încerce unde înclină libertatea noastră”.
Schimbă-te, ticălosule, în întunericul tău. Nu-mi trebuiesc arătări”

*********

O ÎNŢELEPCIUNE NEBUNEASCĂ ŞI O FALSĂ MISTICĂ

„Am văzut mrejele Satanei întinse peste toată fața pământului”- Sfântul și Marele Pafnutie
(…)
În sociologie s-a introdus „contractul social” cu toate urmările lui: căsătoria în scop naturalist şi deci nu tainic şi Spiritual; divorţul din ce în ce mai nestăvilit; masculinizarea femeii, libera cugetare în credinţă, iar apoi avortul autorizat pentru diferite cauze cu aparenţă de îndreptăţire şi sub o altă formă sterilizarea în scopuri rasiale, ideea socială comunistă şi altele.

(…)

„Vai lumii din pricina prilejurilor de păcătuire ! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire, dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire !” (Matei 18, 7). 32
„Voi prăpădi înţelepciunea celor înţelepţi – spune Domnul – şi voi nimici priceperea celor pricepuţi”; iar Apostolul Pavel adaugă: „Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu înţelepciunea acestei lumi? Căci întrucît lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mîntuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii Crucii” (1 Corinteni 1, 19-21).
Iată însă că, prin întronarea mentalităţii evului modern, problemele de existenţă ale vieţii devenind din ce în ce mai complicate, lumea a căzut în materialismul cel mai înverşunat.
Totodată, prin ceea ce tehnica a înfăptuit mai „senzaţional”, ştiinţele pozitive au împins lumea într-o măsură şi mai mare spre cel mai absurd raţionalism.
Materialismul, conlucrînd cu raţionalismul, într-o acţiune comună de dezagregare a spiritului omenesc, a ucis credinţa în mare parte. Deci, toată această lume dezrădăcinată sub impulsul Satanei, din legăturile ei spirituale, s-a îndepărtat de ideea creştină prin cele două virusuri ale evului nou: materialismul şi raţionalismul. Drept o urmare firească, lumea modernă a devenit din ce în ce mai înclinată de a cădea în ateism sau de a primi idolatria.
Căci cine se îndepărtează de Hristos este îmbrăţişat de Satana.
S-a ajuns astfel la felurite chipuri de tăgăduire a credinţei şi de batjocorire a Bisericii, iar în ultimele vremuri s-a instituit o organizaţie foarte activă a „Uniunii mondiale a ateilor”. Pe de altă parte, teosofia, spiritismul şi neopăgînismul, combinate cu toate formele de ocultism şi de magie, au ieşit la iveală de pretutindeni şi sînt în mare cinste printre toţi creştinii descreştinaţi.
Anumiţi oameni cu renume şi-au dat girul lor, fără rezerve, tuturor acestor manifestări, prin simplul fapt al constatării fenomenelor, şi le-au prezentat ca pe nişte adevărate „revelaţii ale ştiinţei”. Printre marii savanţi susţinători a întunecoaselor speculări şi practici psihice se enumără: Crookes, Russel-Walace, Zoellner, dr. Schrenck-Notzing, Flammarion, Lombroso, Edison şi alţii.
Ca rezultat al unor asemenea tendinţe, se scriu o sumedenie de cărţi cu conţinut ocultist, se întemeiază de către Ch. Richet, o nouă ştiinţă denumită „metapsihică”, iar de curînd se înfiinţează o nouă catedră de spiritism la „Trinity College” din Cambridge. În sfîrşit, „misterele” şi magiile Tibetului şi Indiei devin izvorul de inspiraţie al tuturor „iniţiaţilor”
Asistăm la o îngrozitoare recădere a lumii în vrăjitorie. Din fericire însă „nici porţile iadului nu vor birui Biserica”, iar mărturisitorii lui Hristos, în duhul Adevărului, vor rămîne pînă la sfîrşit. 
Iată, deci, că într-o asemenea vreme de mare decădere duhovnicească pentru toată omenirea, în care păcatul a sporit atît de mult sub toate formele, dar în care începe să se înfiripe şi o frumoasă trezire de credinţă dreptmăritoare, s-au ivit şi continuă să se ivească fel şi fel de arătări şi semne fantastice, care stîrnesc o neobişnuită vîlvă şi frămîntă nenumărate suflete. De aceste „minuni” petrecute şi la noi în ţară, unii s-au îndoit, alţii s-au lepădat; dar mulţi au crezut în ele. Îndoiala multora a fost cauzată de două fapte: pe de o parte de neîncrederea în buna credinţă a diferiţilor vizionari, bănuindu-i pe aceştia de minciună, pe de altă parte, de gîndul că aceşti vizionari ar fi fost nişte isterici sau maniaci, care au căzut în prada unor halucinaţii.
În sfîrşit, este şi o categorie a ateilor şi a zeflemitorilor, a acelor oameni învîrtoşaţi, care nu cred în minuni şi care hulesc Duhul Sfînt.
Se pare, totuşi, că cei cu chemare teologică nu s-au întrebat îndeajuns dacă toate aceste pretinse minuni nu ar fi fost cazuri de o închipuită teofanie, deci de o lucrare luciferică şi nu de o descoperire dumnezeiească.
Sînt bine cunoscute tuturor împrejurările în care, în ultimii ani, s-au produs cele mai însemnate dintre aceste„minuni”, precum şi elementele de căpetenie care le-au constituit.
Povestirile repetate ale vizionarilor, cărţile tipărite în acest scop şi toate mărturiile credincioşilor care au luat cunoştinţă de aceste „descoperiri”, chiar la locurile arătărilor, sau „minunile” petrecute în aceste împrejurări, formează documentul de cunoaştere al tuturor acestor cazuri.
Să pătrundem deci, cu toată nepărtinirea, în miezul acestor întîmplări neobişnuite, pentru a cunoaşte din ce izvoare pornesc ele, căutînd să ne bucurăm de biruinţa Adevărului, iar nu de biruinţa părerilor noastre. Mai presus de orice să fie Hristos, care este Adevărul, iar nu şarpele care se ascunde în noi sub chipul „amorului propriu” sau al unor false credinţe.
De fapt, prin cele de faţă nu se va pune în discuţie dacă vizionarii de care ne ocupăm ar fi nişte mincinoşi sau nişte oameni de rea credinţă sau nişte halucinaţi, ci faptul dacă ei înşişi nu au fost înşelaţi de o lucrare a ispititorului, pe temeiul credinţei şi al Scripturilor, scoţîndu-se astfel în lume felurite învăţături greşite şi nepotrivite. Căci pot fi unii oameni foarte evlavioşi care fiind ispitiţi prin mincinoase revelaţii, de şarpele cel bătrîn, nu-şi dau seama de această înşelăciune şi, din cauza unei lipse de orientare duhovnicească, devin ei înşişi scula răului într-o acţiune antichristică, fiind totuşi încredinţaţi că pe Dumnezeu Îl slujesc.
Sînt numeroase cazurile de acest fel, care se întîlnesc în viaţa celor mai cuvioşi trăitori creştini, de care atîtea cărţi ale Bisericii sau ale tradiţiei noastre duhovniceşti, ne fac cu prisosinţă pomenire. Aici este însă şi partea de grijă a celor cu răspundere pentru credinţa noastră, ca să ştie să lămurească bine, şi fără greş, toate cazurile de închipuită teofanie, pentru a nu le lăsa la voia întîmplării, ca să devină o primejdie pentru obştea ortodoxă.
În toate aceste întîmplări cu „minuni”, dar mai cu seamă după „revelaţia” de la Maglavit, aproape toţi ceilalţi vizionari care s-au ridicat de pe întinsul ţării, au pretins că L-au văzut pe Dumnezeu-Tatăl sau pe Sfînta Treime, sau pe Hristos, sau pe Maica Domnului, sau pe alţi Sfinţi, şi au îndemnat lumea să se lase de faptele rele şi să ia drumul Bisericii.
Orice îndemn spre pocăinţă este desigur bun şi folositor. Întrucît, însă, aceste cazuri de pretins misticism se întemeiază pe o reală descoperire dumnezeiască, rămî-ne de văzut.
Rîvna şi strădania unor vizionari, care fără de încetare îşi vestesc solia, poate fi cu totul deosebită şi pilduitoare, dar nu reprezintă decît o valoare relativă faţă de miezul lucrării. Căci hotărît este că simplul fapt de a întoarce pe cîte unii oameni la credinţă nu este o garanţie de solie dumnezeiască, atîta timp cît şi „diavolul are credinţă de se cutremură” şi totuşi nu se mîntuie.
Deci scopul este ca să se întoarcă lumea la Dumnezeu, în toată ascultarea Sfintei Biserici şi în împlinirea sfintelor porunci.
Pe măsură ce anumite lucrări de rătăcire îmbracă forme de credinţă şi de evlavie, iar anumite semne neobişnuite, cu aparenţă de teofanie, se prezintă în formă „evanghelică” şi se ascund îndărătul Bisericii, ele devin şi mai primejdioase pentru viaţa noastră duhovnicească. Cu o asemenea momeală s-au desprins din trunchiul Bisericii Soborniceşti şi Apostolice sumedenie de suflete, în rătăciri şi secte atît de felurite şi de veninoase.
Cu aceeaşi momeală Satana cheamă necontenit lumea în adîncul Gheenei, prin glasul ademenitor al multor falşi profeţi. Şi mulţi se prind şi cad în cursă.
Cele spuse de astfel de „profeţi” – ei înşişi de bună credinţă, dar înşelaţi – sînt de multe ori lucruri bune şi folositoare; ele cuprind citate biblice, îndemnuri morale şi par izvorîte din inspiraţia Duhului Sfînt. Dar ce folos? Căci esenţial este ca tot ceea ce formează obiectul unei descoperiri dumnezeieşti să fie curat şi sfînt, fară nici o abatere şi fară nici un element dubios, pentru ca nimic să nu iasă din cuvîntul Scripturii şi din brazda Sfintei Predanii şi nimic să nu deformeze dreapta credinţă.
Apărînd însă puncte dubioase, atît din cuprinsul unor pretinse revelaţii, cît şi din lucrările de „minuni” săvîrşite de unii vizionari, sîntem datori să fim cu cît mai multă luare aminte faţă de aceste întîmplări, deoarece eticheta unui produs ne poate înşela asupra provenienţei lui reale.Toţi cunoaştem cazul atîtor fabricate „străine” care, purtînd o pretinsă „marcă autentică”, provin totuşi din cine ştie ce loc al ţării noastre şi izbutesc să înşele pe mulţi oameni simpli.
Din moment ce se constată o abatere într-un caz de manifestare mistică, este de prisos să mai susţinem că respectiva „minune” poate fi de la Dumnezeu. Cu asemenea mistificări, ne aflăm într-o mare primejdie pentru credinţa cea adevărată. Propriu zis, nu este destul a ne afla în faţa unor semne neobişnuite pentru a le chezăşui drept minuni, adică, drept o adevărată lucrare dumnezeiască. Pentru că semne neobişnuite pot fi făcute uşor prin puterea celui rău. Şi nu este o dovadă suficienta cînd, în urma unei lucrări aşa-zise „suprafireşti”, un om cu totul redus şi incult vorbeşte ca din Sfînta Scriptură, pentru a crede că însuşi Duhul Sfînt grăieşte prin gura aceluia. Căci şi diavolul cunoaşte Scriptura. Iar toate ereziile de credinta s-au produs in decursul atitor veacuri, au fost provocate tot de ispitele Necuratului, pe temeiul Sfintelor Scripturi.
Ne spune în această privinţă chiar Mîntuitorul: „Se vor scula mulţi prooroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi”(Matei 24, 11). „Atunci dacă vă va spune cineva: Iată, Hristosul este aici sau acolo, să nu-1 credeţi. Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni pînă acolo încît să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. Iată ce v-am spus mai înainte. Deci, dacă vor zice: Iată-L în pustie (vedenii sataniceşti şi înşelători antihristice) să nu va duceţi acolo ! Iată-L în odăiţe ascunse (fenomene spiritiste) să nu credeţi !” (Matei 24, 23-26).
Cînd este vorba însă că îi va înşela, de va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi, se înţelege de la sine că nu cu ispite grosolane îi va momi vicleanul pe aceşti binecredincioşi, ci cu însăşi Sfînta Scriptură şi cu învăţătura Bisericii. De altfel, cînd a cutezat Satana să-L ispitească în pustie pe însuşi Domnul Hristos, I-a vorbit tot din Scriptură, ca un iscusit învăţat.
Mîntuitorul ne-a prevenit deci despre aceste diferite vedenii care aveau să se întîmple, prin pustie sau prin odăiţe ascunse, sub chipul unor hristoşi mincinoşi. Iată însă că şi Apostolul Pavel ne atrage aceeaşi luare aminte: 
„Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface un înger de lumină. Nu este deci mare lucru, dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii” (II Cor.11, 14-15)
Totodată, în Apocalipsă (13, 13-14) ni se vesteşte răspicat: „Săvîrşea semne mari, pînă acolo că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pămînt, în faţa oamenilor. Şi amăgea pe locuitorii pămîntului prin semnele care i se dăduse să le facă în faţa fiarei…”.
După cum se vede, mare este puterea Satanei, cînd Dumnezeu îi dă îngăduinţa de a face asemenea lucrări şi lesne este ca semnele ispititorului să fie luate drept minuni dumnezeieşti, pentru a ne atrage în mrejele lui pierzătoare.
Astfel că nu este destul a vorbi sau a face minuni în numele lui Hristos, pentru a fi într-adevăr ai lui Hristos. Se cuvine deci să ne călăuzim paşii cu mare băgare de seamă pentru a nu ne lăsa înşelaţi de un duşman atît de temut şi de iscusit care, ca un mare strateg, ne întinde curse de moarte.
La aceste consideraţii s-ar putea însă replica; oare dacă ştim că lupi răpitori vor veni în blană de oaie, trebuie să ne temem şi de oile adevărate? Dacă vor veni hristoşi mincinoşi şi tot felul de înşelăciuni satanice, trebuie să ne îndoim şi de adevăratele minuni dumnezeieşti ? Oare să credem că Domnul îşi va îngrădi puterea de a se mai descoperi aleşilor Săi prin vise sau vedenii minunate?Desigur că nu!
Dar dacă este totuşi cu putinţă ca minuni reale să se întîmple cu vasele alese ale Domnului, potrivit cu profeţiile lui Ioil (2, 28-32), este în schimb nevoie, pentru buna noastră încredinţare , ca toate aceste manifestări dubioase să fie trecute printr-un filtru desăvîrşit, în care criteriul să fie nu numai elementul suprafiresc şi Scriptura, dar şi toată Sfînta Predanie a Bisericii Soborniceşti şi Apostolice.
Pentru cine crede în Dumnezeu şi în Atotputernicia Lui, nu este păcat a respinge o minune îndoielnică; dar a o primi prea repede, şi cu riscul de a fi înşelat, este fără îndoială un păcat, care poate sminti şi pe alţii.
A respinge o minune este un lucru plăcut înaintea lui Dumnezeu, cînd nu numai din prudenţă, dar şi din smerenie credinciosul nu o primeşte. A te lăsa însă ispitit de orice semne neobişnuite este o dovadă de uşurătate, de deşertăciune şi de trufie.
Aceste susţineri sînt făcute cu multă temeinicie de diferiţi sfinţi ai Bisericii, iar fericitul Nicodim Aghioritul-vrednicul scriitor şi cărturar athonit al veacului al XVIIIlea- ne recomandă cu toată stăruinţa ca, în cazul cînd Ispititorul ne-ar ataca vreodată „cu mincinoase arătări, cu vederi şi cu prefaceri în înger de lumină”, să respingem aceste vedenii fără nici o şovaiala.
Schimbă-te, ticălosule, în întunericul tău. Nu-mi trebuiesc arătări”, spune acest cuvios teolog. Apoi adaugă următoarele: „Chiar dacă din multe indicii, vei cunoaşte că aceste semne sînt adevărate şi vin de la Dumnezeu, totuşi fugi totdeauna de ele şi cît poţi, alungă-le departe de tine. Nu te teme că nu-i place lui Dumnezeu această întoarcere. Dacă aceste vederi ar fi de la Dumnezeu, ştie să ţi le cureţe şi nu-i va părea rău dacă nu le primeşti. Căci Cel ce dă har celor smeriţi, nu-l ia de la ei, pentru tot ce fac din smerenie” („Războiul cel nevăzut”, p. 148, trad. Protos. Nicodim Ioniţă, Biblioteca misionarului ort. nr. 6, Chişinău).
Deosebit de vrednice de luat aminte apar, în această privinţă, şi sfaturile duhovniceşti ale Sfîntului cuvios Grigorie Sinaitul, unul dintre întemeietorii isihasmului athonit şi un mare trăitor creştin al Răsăritului. În „Praecepta Mesichastas” (Migne P. G. t. CL, col. 1329-1345), el spune următoarele:
„Să nu primeşti nicidecum (ca revelaţie) orice închipuire care vine din simţuri sau raţiune sau din afară sau dinăuntru, sau chiar chipul lui Hristos, sau al vreunui înger, sau forma unui sfînt, sau lumină nălucindu-se în minte şi luînd vreo înfăţişare, pentru că însăşi mintea, prin natura sa proprie, are puterea de imaginaţie şi uşor poate să-şi reprezinte chipuri către care sînt atraşi (sau pe care le doresc) cei ce nu observă cu de-amănuntul acest lucru, vătămîndu-se pe sine. Pentru aceasta ia aminte să nu te increzi în ceva, consimţind degrabă chiar de ar fi lucru bun, înainte de cugetarea celor încercaţi şi după multă cercetare, ca să nu păgubeşti şi să fii cu multă băgare de seamă, păstrîndu-ţi întotdeauna mintea limpede, fără vreun chip sau vreo formă”.
„Căci adesea ceea ce a fost trimis de la Dumnezeu spre ispitire, pentru cinste pe mulţi a vătămat; fiindcă Domnul voieşte să încerce unde înclină libertatea noastră”.
„Cel ce a văzut ceva cu mintea sau cu simţurile, chiar de ar fi de provenienţă divină şi va primi fără de cercetarea celor încercaţi, lesne se înşală sau se va înşela ca un lesne primitor. Căci Dumnezeu nu se mînie faţă de cel care se observă pe sine însuşi în chip amănunţit, de teamă ca să nu rătăcească, chiar dacă nu ar primi astfel ce vine de la El, fără întrebare şi multă cercetare, şi-l laudă mai degrabă ca pe un înţelept, deşi S-a mîniat pentru unii”.
„Nu trebuie să întrebi pe toţi, ci pe unul căruia i s-a încredinţat şi conducerea altora şi care străluceşte prin viaţă. Căci mulţi neîncercaţi au vătămat pe mulţi alţi nepricepuţi, a căror osîndă o vor avea după moarte. Fiindcă nu toţi pot călăuzi pe alţii. Fiecare a dobîndit cunoştinţă proprie şi înţelegere naturală sau practică sau instruitoare, dar nu toţi dobîndesc pe cea a duhului”.
Pentru aceasta a zis şi înţeleptul Sirah (Is. Sirah 6, 6): „Să ai mulţi dintre cei ce trăiesc în pace cu tine, iar«sfetnicii tăi dintr-o mie unul». Nu mică este lupta de a afla călăuza care nu rătăceşte, nici în fapt nici în cuvinte şi nici în gînduri. În acestea se vede că cineva este nerătăcit cînd ar avea şi fapta şi înţelepciunea mărturisită din Sfînta Scriptură, înţelegînd cu măsură în cele ce trebuie să înţeleagă.
„Căci nu puţină sforţare trebuie să depui ca sa dobîndeşti adevărul pe faţă şi să scapi de cele potrivnice harului, pentru că diavolul obişnuieşte mai ales la începători să arate sub forma adevărului rătăcirea lui, înfaţişînd cele viclene ale lui ca duhovniceşti”
„Aşadar, din lucrare vei putea cunoaşte lumina care a strălucit în sufletul tău dacă este a lui Dumnezeu sau a lui Satan. Lăptuca sălbatică este asemenea picridei la vedere şi oţetul este asemenea vinului la înfăţişare, dar prin gust, gîtlejul le cunoaşte şi face deosebirea fiecăruia; tot astfel şi sufletul dacă va băga de seamă, cu ajutorul simţului mintal, va cunoaşte darurile Duhului şi nălucirile Satanei”.
Întemeiaţi pe aceleaşi percepte duhovniceşti, ne învaţă şi fericiţii cuvîntători de Dumnezeu Calist şi Ignatie, spunîndu-ne: 
„Liniştindu-te şi voind a fi singur cu Dumnezeu împreună, să nu primeşti niciodată orice ai vedea simţit sau de gînd sau materialnic înlăuntrul tău, sau din afară, chiar şi în chip al lui Hristos sau obraz de înger sau Sfînt sau închipuire de lumină, nălucindu-se în minte, ci rămîi necrezînd sau îngreunîndu-te de aceasta, chiar dacă ar fi fost bună, mai înainte de a întreba pe cei iscusiţi. Pentru că acest lucru este foarte de folos şi prea iubit lui Dumnezeu şi prea bine primit. Întotdeauna păzeşte mintea ta nevătămată, nevopsită, nefăţuită, fără chip, fără formă, nefelurită, fără cîtăţime” (Din Filocalia, cap. 73, după o veche traducere în manuscris de la Muntele Athos).
Tot astfel spune între altele şi dumnezeiescul Diadoh în aceeaşi Filocalie la cap. 74:
„Este cu neputinţă ca cineva să guste din dumnezeiasca bunătate întru simţire, după cum este cu neputinţă ca şi amărăciunea dracilor să o urce cu simţire, dacă nu va adeveri deplin prin sine că Darul e sălăşluit întru adîncul inimii”.
„Iar duhurile cele rele petrec în jurul mădularelor inimii, lucru pe care dracii nu voiesc să fie crezut de oameni, pentru ca nu cumva mintea cunoscînd acestea cu de amănuntul să nu se înarmeze împotriva lor”.
„Acum ai şi pentru acest lucru sfătuire destulă şi îndestulează-te; dar după ce ai aflat miere, mănîncă puţin, ca nu cumva, umplîndu-te de saţ, să ţi se aplece şi să le verşi”.
E interesantă în această privinţă şi lămurirea adusă despre vedenii şi de către unii comentatori mai noi, între care îl menţionăm, de pildă, pe Ierom. Nicodim Sachelarie, care în „Pravila Bisericească”5 scrie următoarele:
„Vedeniile sînt arătări percepute aievea de ochiul minţii, fie în stare de funcţionare normală a organismului, fie într-un somn complet sau pe jumătate, fie in extaz “.
„Vedeniile bune se descoperă oamenilor sfinţi iar uneori chiar şi celor obişnuiţi”
„Numai atunci Dumnezeu învredniceşte de vedenii pe cineva cînd voieşte să lucreze faptele mîntuirii atît pentru cel ce are vedenia sau şi pentru alţi oameni” (Fac. 12, 1-4;17, 1-22; Is. 6, 1-12; Fapte 16, 9; Sf. Isac Sirul 32, 35;Num. 22 şi 23).
„Vedeniile înşelătoare sînt acelea născocite de diavolul, prin îngăduinţa lui Dumnezeu, din pricina nesincerităţii omului şi a păcatelor tăinuite. El angajează starea sufletelor bolnave, nesincere, neascultătoare şi cuprinse de urîciune faţă de tot ceea ce nu este pe placul lor, indiferent de binele în sine”
„Celor înşelaţi, diavolul le dă chiar imbold de efort ascetic, de credinţă şi de fapte bune, mai ales acelora care dispun de un firesc potolit, înfăptuind astfel o evlavie diabolică cu care se sileşte să înşele chiar şi pe cei aleşi”(Pateric, cap. VII).
„Vedeniile nu se produc la cheremul omului şi nici nu se face o meserie din ele, cum este înşelăciunea spiritistă, ci ele sînt mai presus de voinţa omului, iar felul de înfăptuire şi scopul lor este în mîna Proniei dumnezeieşti. Omul este numai un receptacol umilit pururea de neputinţa sa şi cu cît se învredniceşte de mai mari descoperiri, cu atît mai mult se cunoaşte pe sine că nu este nimic prin sine însuşi, cufundîndu-se într-un adînc de smerenie”.
„Duhovnicul chiar cînd are toate probabilităţile adevăratei vedenii, să nu se entuziasmeze în faţa credinciosului, ci cu blîndeţe să-l sfătuiască la umilinţă şi la o iubire larg cuprinzătoare, fiindcă pentru cel curat nu-i nimic spurcat, şi să-i cerceteze cît mai des starea sa sufleteasca” (I Cor, 2, 15; II Cor. 12, 1-12).
„Iar în cazurile cînd lucrurile sînt nelămurite, să aibă modestia (duhovnicul) de a nu se pronunţa nici într-un fel”.
http://www.sufletortodox.ro/arhiva/carti-documente/Mihai%20Urzica%20-%20Minuni%20si%20false%20minuni.pdf

Despre maria

IMPARTASANIA CU NEVREDNICIE(cu păcate opritoare) DUCE LA DEMONIZAREA OMULUI ******************************************************************************** .....Căci şi atunci diavolul a intrat în Iuda după ce s-a împărtăşit; diavolul n-a dispreţuit Trupul Stăpânului, a dispreţuit pe Iuda, pentru neruşinarea lui, ca să afli că în aceia care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Dumnezeieştile Taine, în aceia, mai cu seamă, intră mereu diavolul, ca şi în Iuda atunci. Cinstea este de folos celor vrednici, dar cei care se bucură cu vrednicie de cinste îşi atrag mai mare osândă....... ******************************************************************************** ....De aici tu trebuie să vezi că diavolul tocmai asupra acelora are stăpânire, care cu nevrednicie se împărtăşesc din această Sfântă Taină, şi că ei înşişi se aruncă într-o osândă încă mai mare. Eu aceasta o zic nu pentru a vă înspăimânta de această sfântă masă, ci pentru a vă face mai cu luare aminte....... ******************************************************************************** ....Adică, precum hrana cea trupească, intrând într-un stomac bolnav, mai mult sporeşte boala, aşa hrana cea sufletească, gustându-se cu nevrednicie, mai mult măreşte răspunderea şi osânda. De aceea vă conjur să nu ascundem în sufletul nostru nici un gând păcătos, ci să curăţim inima noastră, căci noi suntem Biserica lui Dumnezeu, dacă facem aceasta!” (Cuvânt la Sfânta şi Marea Joi, în vol. Omilii la Postul Mare…, p. 138) ******************************************************************************** https://tainacasatoriei.wordpress.com/2011/11/02/sfantului-ioan-gura-de-aur-despre-sfanta-impartasanie/
Acest articol a fost publicat în Fără categorie, Mihail Urzică. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s