Apostolul Pavel hotăraște: „Cel ce nu vrea sa muncească, nici sa nu mănânce”(2 Tes. 3,10: Fac. 3,19).

din cartea pr Nicodim Mandita….
„Mai era un alt necaz in satul Schitul Frmoasa. Un grup mare de tigănci voinice, sănătoase si bune de muncă cărau zi de zi la casele lor, cu niște saci mari, provizii de la locuitorii satului vecin, obținute sub formă de cerșit din poartă-n poartă.
Părintele Nicodim Măndita știind bine învățătura Sfintei Biserici, a desființat cu desăvârșire acest obicei nelalocul lui, prin care încuraja lenea si furtul, păcat de moarte, dupa cum spune pravila Bisericeasca, că cine poate munci, dar cere de la altii, nevrând sa munceasca, se socotește furt din avutul altuia.
Tocmai de aceea la păcatele omenesti se afla si aceasta „am dat milostenie fără dreapta socoteala….”
Iar Proorocul David pe de alta parte zice: „Mila si judecata voi cânta Ție Dumnezeule…”.
La care marele predicator Ilie Miniat, în Didahiile sale, zice că e bine, cand faci milostenie a ține cont de trei condiții:
– cât să dai,
– cand să dai și
– cui să dai….
Iar marele Apostol Pavel hotăraște: „Cel ce nu vrea sa muncească, nici sa nu mănânce”(2 Tes. 3,10: Fac. 3,19). Unde mai punem că din alimentele acestea se hrăneau sotii si copii lor, care de asemenea nu munceau nimic…. ci in Duminici si sărbători cântau din instrumente muzicale pe la nunți si faceau pe creștini să joace”
19. În sudoarea fetei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”.
Apostolul Pavel: „nu am mancat de la cineva pâine în dar, cu munca si trudă am lucrat ziua si noaptea ca sa nu fiu povara la nimeni si am si dat porunca în privinta aceasta „că cine nu vrea sa muncească să nu mănânce”…..”ca sa ne ostenim cu mâinile noastre”.
6. Fraţilor, vă poruncim în numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă feriţi de orice frate care umblă fără rânduială şi nu după predania pe care aţi primit-o de la noi.
7. Căci voi înşivă ştiţi cum trebuie să vă asemănaţi nouă, că noi n-am umblat fără rânduială între voi,
8. Nici n-am mâncat de la cineva pâine în dar, ci, cu muncă şi cu trudă, am lucrat noaptea şi ziua, ca să nu împovărăm pe nimeni dintre voi.
9. Nu doar că n-avem putere, ci ca să ne dăm pe noi înşine pildă vouă, spre a ne urma.
10. Căci şi când ne aflam la voi, v-am dat porunca aceasta: dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce.
11. Pentru că auzim că unii de la voi umblă fără rânduială, nelucrând nimic, ci iscodind.
12. Dar unora ca aceştia le poruncim şi-i rugăm, în Domnul Iisus Hristos, ca să muncească în linişte şi să-şi mănânce pâinea lor.

Despre maria

IMPARTASANIA CU NEVREDNICIE(cu păcate opritoare) DUCE LA DEMONIZAREA OMULUI ******************************************************************************** .....Căci şi atunci diavolul a intrat în Iuda după ce s-a împărtăşit; diavolul n-a dispreţuit Trupul Stăpânului, a dispreţuit pe Iuda, pentru neruşinarea lui, ca să afli că în aceia care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Dumnezeieştile Taine, în aceia, mai cu seamă, intră mereu diavolul, ca şi în Iuda atunci. Cinstea este de folos celor vrednici, dar cei care se bucură cu vrednicie de cinste îşi atrag mai mare osândă....... ******************************************************************************** ....De aici tu trebuie să vezi că diavolul tocmai asupra acelora are stăpânire, care cu nevrednicie se împărtăşesc din această Sfântă Taină, şi că ei înşişi se aruncă într-o osândă încă mai mare. Eu aceasta o zic nu pentru a vă înspăimânta de această sfântă masă, ci pentru a vă face mai cu luare aminte....... ******************************************************************************** ....Adică, precum hrana cea trupească, intrând într-un stomac bolnav, mai mult sporeşte boala, aşa hrana cea sufletească, gustându-se cu nevrednicie, mai mult măreşte răspunderea şi osânda. De aceea vă conjur să nu ascundem în sufletul nostru nici un gând păcătos, ci să curăţim inima noastră, căci noi suntem Biserica lui Dumnezeu, dacă facem aceasta!” (Cuvânt la Sfânta şi Marea Joi, în vol. Omilii la Postul Mare…, p. 138) ******************************************************************************** https://tainacasatoriei.wordpress.com/2011/11/02/sfantului-ioan-gura-de-aur-despre-sfanta-impartasanie/
Acest articol a fost publicat în Despre cerșetorie, Despre milostenie, Fără categorie, Pr.Nicodim Măndiță. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un comentariu