Ieromonah Nicodim Sachelarie -MANCAREA

Related imageMANCAREA
1336. -Mancarea este o conditie a existentei pamantesti data de Facatorul (Prov.30, 8-9). Abuzul ei este aspru pedepsit (Fac. 2, 17; Prov. 13, 1-3). Calea imparateasca a imbunatatirii ei este hrana bine socotita ca timp, loc, cantitate, calitate si datorie morala bisericeasca. (Matei 5,25; Marcu 2,16; Luca 10,8; Rom. 14, 6-24; 14,2-3; I Cor. 8, 8; 9.13; 10,27-31; Gangra 1,2-21; 20). Fiecare crestin este dator sa se intrebe in fiecare seara: Am lucrat eu ca sa rasplatesc painea pe care am mancat-o sau haina sau lucrurile pe care le-am folosit? Am produs ceva in plus pentru folosul aproapelui? (II Tes. 3,10). El este dator sa se infraneze cumpatat (Apost. 51,53; Ancira 14) sa nu chefuiasca in carciumi (VI a-. 76; Ancira 4) sau sa faca ospete in Biserica (VI cc.74; Cart.42).
1337. -„Daca viclenii encratiti ne intreaba pe noi (ortodocsii) de ce nu mancam toate felurile de carne sa li se raspunda: Noi ne ingretosam si de prisosintele (gunoaiele) noastre. La noi si carnea are aceeasi socotinta ca si verdeturile, insa precum facem deosebire intre diferitele plante dupa folosul lor tot asa facem deosebire si intre felurile de carne. Planta este si cucuta, carne este si cea de vultur, dar nimeni n-ar indrazni sa manance matraguna fiind om intreg sau sa manance carne de caine daca nu l-ar forta imprejurarile. Astfel, cel care ar manca din nevoie si carne oprita (de cal, etc.) nu pacatuieste”. -Sf.Vasile 86.
1338. -„Ascetul trebuie sa stie cand si cu ce mancari trebuie sa-si hraneasca trupul ca dusman; cand sa-l mangiie ca prieten, cand sa-l ingrijeasca ca bolnav, ca nu cumva prin nebagare de seama, cele ale dusmanului sa le socoteasca ale prietenului, iar cele ale prietenului sa le puna pe seama dusmanului, iar ale acestuia iarasi sa le socoteasca ale bolnavului. Caci la vremea ispitei il va razboi fiecare, dupa ce a dat sminteala fiecaruia”. Filoc. IV, p. 289, 57.
Ieromonah Nicodim Sachelarie – PRAVILA BISERICEASCĂ
http://www.sufletortodox.ro/arhiva/carti-documente/Nicodim%20Sachelarie%20-%20Pravila%20Bisericeasca.pdf
Anunțuri
Publicat în Fără categorie, Pravila Bisericească | Lasă un comentariu

Sf.Ioan Scărarul – despre lăcomia pântecelui

Image result for despre lăcomia pântecelui

431. «Nu cu băuturi de vin trebuie prăznuite sărbătorile, ci cu înnoirea minţii şi cu curăţia sufletului. Dar cel lacom de bucate şi băutorul de vin mai mult mînie pe întîistătătorul sărbătorii», sau pe Hristos, sau pe sfîntul prăznuit.
435. A Iui Marcu :
«Să-ţi fie silă de tot cel ce se împotriveşte împlinirii poruncilor lui Dumnezeu ; şi nu e bine să mănînci cu el».

******

CUVlNTUL XIV – Despre pîntecele atotlăudat şi tiran

1). Avînd să vorbim despre pîntece, ne-am hotărît să vorbim înţelepţeşte (să filozofăm) împotriva noastră ca în toate celelalte428. Căci m-aş minuna să se poată elibera cineva de el, înainte de a se sălăşlui în mormînt.
2). Lăcomia stomacului este făţărnicia pîntecelui. Săturat, strigă că e lipsit; şi ghiftuit şi plesnit desătul, ţipă că îi e foame. Lăcomia pîntecelui e bucătar iscusit, născocind tot felul de mîncări gustoase.Astupîndu-se un canal, se deschide altul. închizîndu-1 pe acesta, se cască un altul. Lăcomia pîntecelui este oamăgire a ochilor, care înghiţind puţine, doreşte să le înghită pe toate.
3). Saturarea de bucate este maica curviei429, iar necăjirea pîntecelui e pricinuitoare de curăţie. Cel ce mîngîie pe leu îl domesticeşte adeseori, dar cel ce mîngîie trupul îl sălbătăceşte şi mai mult430.
4).Se bucură iudeul de sîmbătă şi de sărbătoare şi monahul lacom, de sîmbătă şi de Duminică. Se gîndeşte cu mult timp înainte de Paşti şi pregăteşte mîncările cu zile înainte. Robul stomacului face planuri cu ce mîncări va ţine praznicul431, pe cînd robul lui Dumnezeu, cu ce daruri duhovniceşti se va îmbogăţi. Sosind un străin, lacomul se porneşte spre agapă din lăcomia pîntecelui şi dezlegarea pentru sine o socoteşte drept mîngîierea fratelui432. Se gîndeşte să dezlege la vin pentru venirea unor oaspeţi şi, socotind că ascunde virtutea, se face robul patimii433.
5). Slava deşartă duşmăneşte adeseori lăcomia pîntecelui şi între ele se iscă o luptă pentru nenorocitul călugăr, ca pentru un rob cumpărat. Lăcomia pîntecelui se sileşte să-i slăbească frînele, dar slava deşartă îl sfătuieşte să ducă virtutea la biruinţă. Iar călugărul înţelept fuge de amîndouă, scuturîndu-se la vreme po-trivită de una prin cealaltă.
6). Cînd trupul ne este în plină vigoare, să ţinem înfrînarea în toată vremea şi în tot locul. Iar cînd acestase îmblînzeşte (ceea ce nu cred că se întîmplă înainte de moarte), să ascundem lucrarea noastră.
7). Am văzut preoţi bătrîni batjocoriţi de draci, dezlegînd cu binecuvîntare şi pe tinerii nesupuşi lor, laospeţe, de vin şi de celelalte434. De sînt mărturisiţi (ca buni), să-i dezlegăm cu măsură. Dar de sînt nepăsători,să nu ne îngrijim de binecuvîntarea lor 435, şi mai ales cînd sînt războiţi de foc436.
8). Urgisitul de Dumnezeu Evagrie a socotit că este mai înţelept decît cei înţelepţi şi în rostire şi înînţelegere. Dar a fost dat de gol, nenorocitul, arătîndu-se mai fără de minte decît cei fără de minte, nu numai în multe altele, ci şi în aceasta. Căci zice: cînd sufletul pofteşte mîncarea felurită, să se strîmtoreze cu pîine şi apă. El a poruncit ceva asemănător celui ce ar spune copilului să urce toată scara dintr-un singur pas437. 
Noi, respingînd porunca lui, zicem: cînd sufletul pofteşte mîncări felurite, cere ceva propriu firii. De aceea ne vom folosi de un meşteşug împotriva acestei mult meşteşugite patimi. Şi dacă nu ne aflăm sub un război foarte greu, sau nu ne ameninţă primejdia unor căderi, să tăiem întîi mîncările care îngraşă, pe urmă pe cele care ne aprind, apoi pe cele ce ne fac plăcere.
9).De e cu putinţă, dă pîntecelui hrana care-1 umple şi e uşor de mistuit, ca prin saturare să saturăm pofta lui, iar prin mistuirea grabnică să ne izbăvim de aprindere ca de un bici438. Să cercetăm şi mîncările care fac vînturi şi vom afla că ele mişcă şi poftele.
10). Rîzi de dracul care te sfătuieşte să prelungeşti cina. Căci sosind ceasul al nouălea al zilei următoare, ai călcat învoiala celei dinainte.
11). Alta este înfrînarea potrivită celor nevinovaţi şi alta, cea potrivită celor vinovaţi. Cei dintîi au ca semn mişcarea trupului, cei de al doilea, lupta pînă la moarte şi pînă la sfîrşit împotriva lui, cu neîmpăcare şi fără îndurare. Cei dintîi voiesc să păzească pururea liniştea minţii; cei de al doilea, prin întristarea şi topirea sufletească voiesc să cîştige îndurarea lui Dumnezeu .
12). Celui desăvîrşit, negrija în toate îi este timp de veselie şi de mîngîiere ; iar celui ce se nevoieşte , timpul de veselie îi este timpul de lucru439. Iar celui pătimaş, timpul de veselie îi este sărbătoarea sărbătorilor şi praznicul praznicelor 439bis.
13).  în inima lacomilor se mişcă visuri de mîncări, iar în inima celor ce plîng, visuri de judecată şi de chinuri.
14). Stăpîneşte-ţi pîntecele pînă nu te stăpîneşte el pe tine şi atunci te vei înfrîna cu ruşine. Cunosc ceea ce spun cei ce au căzut în groapa negrăită. Dar famenii rămîn neispitiţi de aceasta (Mt. 19, 12)440.
15). Să facem mort pîntecele cu gîndul focului (veşnic). Căci auzind unii de acesta, şi-au făcut moarte pînă la capăt mădularele şi au murit de o moarte îndoită441. Să căutăm şi vom afla că lăcomia pricinuieşte toate scufundările noastre.
16). Mintea postitorului se roagă cu trezvie. Dar a celui neînfrînat e plină de chipuri (idoli)necurate442. Saturarea pîntecelui a uscat izvoarele. Dar uscîndu-se el însuşi, s-au născut apele44S.
17). Cel ce-şi îngrijeşte stomacul său şi luptă să biruiască duhul curviei este asemenea celui ce voieştesă stingă pîrjolul cu gaz. Cînd pîntecele e strîmtorat, se smereşte inima. Dar cînd acesta e îngrijit, se fuduleşte gîndul.
18). Ia seama la tine pe la ceasul întîi al zilei (ora 6 dimineaţan. tr.),şi pe la cel din mijloc şi pe la cel din urmă înainte de mîncare, şi vei afla din aceasta folosul postului. Dimineaţa gîndul zburdă şi rătăceşte;cînd vine ceasul al nouălea (3 d.a.n.tr.),se domoleşte puţin, iar pe la apusul soarelui, se smereşte cu totul.
19).Asupreşte-ţi pîntecele şi-ţi vei închide negreşit şi gura44. Căci limba prinde putere din mulţimea mîn-cărurilor. Luptă-te cu ea şi veghează asupra ei. Căci de te vei osteni puţin, îndată te va ajuta şi Domnul.Burdufurile moi se vor umfla pentru a primi mai mult. Dar cele dispreţuite nu vor primi atîta.
20). Cel ce sileşte stomacul (să cuprindă mai mult) îşi lărgeşte maţele. Iar cel ce luptă cu el le îngustează pe acelea. Iar acestea îngustîndu-se, nu e nevoie de multe mîncări. Şi atunci vom ajunge postitori din fire.21)De multe ori setea pune capăt setei. Dar a curma foamea prin foame, e greu şi cu neputinţă.Cînd te va birui stomacul, domoleşte-1 prin osteneli. Iar dacă nici aceasta nu-i cu putinţă, din pricina slăbiciunii, luptă cu el prin priveghere.
22).Cînd ţi se îngreuiază ochii, apucă-te de lucrul mîinilor. Dar dacă nu-ţi vine somnul, nu te apuca de el. Căci nu e cu putinţă să-ţi înfăţişezi mintea şi lui Dumnezeu şi amintirii, adică să slujeşti şi lui Dumnezeu şi lucrului de mînă.
23). Cunoaşte că de multe ori dracul se aşează în stomac şi nu lasă pe om să se sature, chiar de ar mînca tot Egiptul şi ar bea Nilul întreg. După mîncare pleacă ticălosul şi ni-1 trimite pe cel al curviei,vestindu-i ce s-a întîmplat: «Ia-l, ia-l, zice, turbură-l»445. Căci pîntecele umplîndu-se, nu va lupta mult. Şi acela venind, zîmbeşte. Şi legîndu-ne prin somn mîinile şi picioarele, face apoi toate cîte voieşte, pîngăreşte sufletul şi trupul prin întinăciuni, năluciri şi curgeri. E lucru de mirare a vedea mintea netrupească întinatăşi întunecată de trup; şi iarăşi a vedea pe cel nematerial, curăţit şi subţiat prin lut.
24). Dacă ai făgăduit lui Hristos să călătoreşti pe calea cea strimtă şi plină de necazuri,strîmtorează-ţi stomacul. Căci de-1 îngrijeşti şi-1 lărgeşti pe acesta, ai călcat învoielile.
25). Gîndeşte-te şi ascultă pe Cel ce zice : «Lată şi largă este calea pîntecelui ce duce la pierzarea prin curvie; şi mulţi sînt cei ce călătoresc pe ea. Şi strîmtă e poarta şi plină de necazuri calea postirii care duce la starea neprihănirii. Şi puţini sînt cei ce intră prin ea»(Mt.7, 13—14)446.
26). Căpetenia dracilor e Lucifer, care a căzut, iar stăpînul patimilor e gîtlejul pîntecelui.
27).Şezînd la masa cu bucate, adu-ţi aminte de moarte şi de judecată. De abia aşa vei împiedeca puţin patima. Bînd băutura nu înceta să-ţi aduci aminte de oţetul şi de fierea Stăpînului. Şi, negreşit, sau te vei înfrîna, sau, suspinînd, îţi vei face cugetul mai smerit.
28). Nu te amăgi: Nu te vei izbăvi de faraon şi nu vei vedea Pastile de sus, de nu vei mînca neîncetat ierburile amare şi azima, sila şi greaua pătimire a postului. Iar azima e cugetul neumflat de mîndrie.
29). Să se lipească de răsuflarea ta cuvîntul celui ce zice : «Cînd mă turburau dracii, m-am îmbrăcat însac şi am smerit cu post sufletul meu; şi rugăciunea mea s-a lipit în sînul sufletului meu» (Ps. 34, 12).
30). Postul este o silire a firii447şi o tăiere împrejur a dulceţii gîtlejului, curmarea aprinderii, alungarea gîndurilor rele şi eliberarea de visări448, curăţia rugăciunii, luminătorul sufletului, paza minţii, înmuierea învîrtoşării, uşa străpungerii inimii, suspinul smerit, zdrobirea veselă, încetarea multei vorbiri,începutul liniştirii, străjerul ascultării, uşurarea somnului, sănătatea trupului, pricinuitorul nepătimirii,iertarea păcatelor, uşa şi desfătarea raiului449.
31). Să întrebăm şi pe aceasta, mai bine zis mai înainte de toţi, pe această întîistătătoare a relelor care nerăzboiesc, uşa patimilor, căderea lui Adam, pierzarea lui Esau, nimicirea izraeliţilor, ruşinea lui Noe, vîn-zătoarea Gomorei, ruşinătoarea lui Lot, pe nimicitoarea fiilor lui Eli, pe călăuzitoarea întinărilor : de undese naşte şi care sînt nepoţii ei, cine e cel ce o zdrobeşte pe ea şi cine cel ce o nimiceşte cu desăvîrşire ?
«Spune nouă, o, tirană a tuturor muritorilor, care ai cumpărat pe toţi cu aurul nesăturării: de unde ai cîştigat intrarea în noi ? Şi ce ai născut după ce ai intrat ? Şi care e ieşirea ta din noi, sau izbăvirea noastrăde tine ?» Iar ea, plîngîndu-se de ocărîri şi fierbînd de mînie şi pornind în chip tiranic şi sălbatec împotriva noastră, ne răspunde : -«De ce mă împroşcaţi cu ocări, voi cei ce-mi sînteţi supuşi ? Cum vă sîrguiţisă vă despărţiţi de mine ? Că şi eu am fost legată de firea voastră. Uşa mea e conţinutul bucatelor, pricina nesăturării este obişnuinţa, temeiul patimii mele este obiceiul vostru care mi-a luat înainte, nesimţirea sufletului şi neaducerea aminte de moarte450.
Şi de ce cereţi să aflaţi de la mine numele nepoţilor mei ? Ii voi număra şi se vor înmulţi mai mult decîtnisipul mării. Totuşi ascultaţi pe cei întîi născuţi ai mei şi pe cei mai iubiţi, ascultaţi cum se numesc; fiul meu cel întîi născut este slujitorul curviei; al doilea după el este cel al învîrtoşării inimii; al treilea e somnul.Apoi din ei porneşte o mare de gînduri; valuri de întinăciuni, adînc de necuraţii neştiute şi negrăite451.
Fiicele mele: lenea, vorba multă, îndrăzneala, născocirea rîsului, glumele, împotrivirea în cuvînt, grumazul ţapăn, neauzirea, nesimţirea, robia, fala, cutezanţa, iubirea de podoabe, cărora le urmează rugăciunea întinată şi gîndurile împrăştiate, dar adeseori şi nenorociri deznădăjduite şi neaşteptate, cărora le urmează iarăşi deznădejdea cea mai cumplită dintre toate.
Pe mine mă războieşte, dar nu mă biruieşte amintirea păcatelor, mă duşmăneşte gîndul morţii. Dar nimic nu mă desfiinţează cu totul din oameni. Cel ce a dobîndit pe Mîngîietorul se roagă Acestuia împotriva mea.Şi Acesta, înduplecat, nu mă lasă să lucrez în chip rodnic. Iar cei ce ştiu L-au gustat pe Acela, cer să seîndulcească numaidecît cu dulceaţa mea. Pe aceasta o biruieşte bărbăţia. Şi cel ce a biruit-o, e vădit că se grăbeşte spre nepătimire şi spre neprihănirea cea mai deplină».
******
428. «Nu atîrnă de noi ca sufletul să ne fie atacat şi tulburat de toate gînduriie generale ale răutăţii. Dar atîrnă de noi a se mişca şi a zăbovi patima în noi. De aceea a spus sfîntul că va filozofa împotriva lui. Căci ţine de noi să nu ne lăsăm biruiţi de vreuna din ele».
429. «Precum oaia nu se împreună cu lupul pentru naşterea de prunci,aşa nici durerea inimii cu săturarea, pentru odrăslirea virtuţilor».
430. A lui Isaia : «Din patru lucruri se înmulţeşte curvia trupului:din somnul pe săturate, din mîncarea pe săturate, din glume nesărate şi din împodobirea trupului».
431. «Nu cu băuturi de vin trebuie prăznuite sărbătorile, ci cu înnoirea minţii şi cu curăţia sufletului. Dar cel lacom de bucate şi băutorul de vin mai mult mînie pe întîistătătorul sărbătorii», sau pe Hristos, sau pe sfîntul prăznuit.
432. «Se întîmplă uneori că cel ce împlineşte porunca slujeşte patimii şi nimiceşte fapta bună prin gînduri viclene». Alta : «Dumnezeu judecă faptele după gînduri. Căci se zice : «Să-ţi dea Dumnezeu după inima ta» (Ps. 19, 5).
433. «Se face bătaia de joc a dracilor cel ce se ia după părerea sa şi voieşte să legiuiască de la sine împotriva celor poruncite».
434. Nu au dreptul preoţii bătrîni să dezlege de la vin şi de la alte mîncări pe tinerii care nu sînt sub povăţuirea lor. A lui Isaia: «Mîngîierea îi vatămă numai pe tineri, dar dezlegarea, şi pe cei desăvîrşiţi şi bătrîni».
435. A Iui Marcu : «Să-ţi fie silă de tot cel ce se împotriveşte împlinirii poruncilor lui Dumnezeu ; şi nu e bine să mănînci cu el».
436. Ed. 1970 : «Prin foc înţelege aci fierbinţeala trupească».
437. Evagrie e călugărul origenist, condamnat de Sinodul V ecumenic.Ca şi Origen socotea şi el lumea ca pricinuită de o cădere a sufletelor din pliroma spiritelor, deci ca rea în esenţă. După ei trebuie să facem deci totul ca să ieşim cît mai repede din lume. In acest scop, trebuie să slăbim trupul, nu pentru a-1 face unealta docilă a duhului, pentru a-1 înduhovnici,ci pentru a-1 nimici.
438. «Ia seama ce zice : de fierbinţeală ne izbăvim, ca de un bici,prin nesăturarea stomacului. Deci prin săturarea lui se produce fierbinţeală.Dar lipsa măsurată face mişcările măsurate. Iar nehrănirea din mîn<lrie produce şi ea mişcări şi fierbinţeli».
439. «Cel desăvîrşit, pentru că a învins patimile, se află în toate fără griji, şi nici în timpul veseliei nu se îngrijeşte de ceva pentru vreo plăcere sau împătimire. Dar cel ce luptă cu patimile socoteşte timpul de mîngîiere (de mîncare) timp de luptă, pedepsind pofta şi punîndu-i acesteia măsuri şi hotare. Iar cel pătimaş, poftind pururea plăcerile, folosin•du-se de timpul de prăznuire ca de un prilej oarecare, se predă întreg plăcerilor. Căci cere în fiecare ceas să se bucure de acestea».
439 bis. «Pătimaşul se bucură în sărbători şi praznice. Cel ce se nevoieşte în timpul de luptă primeşte cununi pe măsura ostenelilor. Iar cel desăvîrşit s-a odihnit de acestea».
440. «Famenii sînt cei de care a zis Domnul că s-au făcut pe ei înşişi fameni pentru împărăţia lui Dumnezeu (Mt. 19, 12), deci se înfrînează în chip atotcuprinzător. Căci ceilalţi nu se deosebesc între ei, căzînd în aceleaşi patimi».
441. O moarte este cea a înfrînării la culme, iar alta este moartea cu trupul de la sfîrşitul vieţii pămînteşti.
442. «Mintea celui înfrînat e templul Duhului Slînt. Dar a celui lacom e locaşul corbilor». Mintea celui înfrînat e biserica Duhului Sfînt, pentru că nemai alipindu-se de cele care o îngustează, sau o fac să nu se mai contemple în indefinitul ei, poate vedea prin acest indefinit nesfîrşirea i dumnezeiască. Dar a celui lacom e locaşul corbilor, căci ea a murit sieşi, adică nu se mai vede pe sine; omul a devenit numai trup ce se descompune,cu lumina veşnic stinsă. Iar corbii umblă pe unde sînt cadavre.Mintea aceasta nu mai vede decît chipurile îngustate ale lucrurilor care pier, adică idoli.
443. «Cînd se umezeşte stomacul prin săturare, se usucă lacrimile.Dar cînd se usucă pîntecele prin înfrînare se ivesc şi cresc apele lacrimilor».
444. «îngrijeşte-te cu bună ştiinţă şi stăruieşte cu osteneală in aceasta,ca prin asupririle stomacului, să se închidă gura, ca să nu mai sară gura şi să se deprindă cu vorbăria».
445. «Drac pe drac nu se scoate. Dar cel al lăcomiei pîntecelui trimite după cel al curviei; cel al slavei deşarte, după cel al mîndriei; cel al iuţimii, după cel al ţinerii minte a răului; cel al desfrînării, după cel al deznădejdii. Şi simplu grăind cei următori, după cei dinainte».
446. «Roagă-te să fii dintre cei puţini. Că rar e binele. De aceea puţini sînt şi cei ce intră. Nu socoti că toţi cei din chilie se vor mîntui,buni şi răi. Căci nu e aşa. Că mulţi intră la viaţa virtuoasă, dar puţini o primesc».
447. E o silire a firii celei căzute într-o vieţuire robită prea tare şi prea multor trebuinţe materiale. Dar prin aceasta firea e ridicată la trăirea firească în plinătatea puterilor spirituale pe care le primeşte din Dumnezeu,prin care dulceaţa şi trebuinţa celor materiale e copleşită.
448. De visările care ne coboară în plăceri trupeşti inferioare.
449. «De-ţi vei stăpîni stomacul, te vei sălăşlui în rai. Iar de nu, te-ai făcut mîncare morţii». De vei întări duhul din tine prin stăpînire asupra stomacului, vei intra prin el în comunicare vie cu Dumnezeu şi te vei sălăşlui în ambianţa iubirii şi puterii Lui, care te va ţine, prin dialogul dintre tine şi El, veşnic viu şi fericit. Altfel vei fi stăpînit veşnic de un trup biruit de patimi şi lipsit de lumina duhului umplut de Dumnezeu, sau în comunicare dialogică cu Dumnezeu.
450. «Cel ce hrăneşte în sine obişnuinţa, e ca omul care hrăneşte focul.Căci măsura puterii amîndurora stă în materie». Cel ce hrăneşte obişnuinţa lăcomiei pîntecelui, hrăneşte focul care consumă şi omoară duhul, care e libertate şi viaţă fără de sfîrşit în comunicare cu Dumnezeu. Acela se face robul repetiţiei nelibere al unor legi inferioare care-1 stăpînesc, şi deci, al morţii duhului, care prin libertate e mereu nou şi deci are şi putere şi motiv să fie veşnic viu. Chiar prin modul naşterii sale, obişnuinţa arată că e puterea repetiţiei nelibere care omoară duhul. «Obişnuinţa de va cere odată şi cererea ei va fi respinsă, a doua oară o vei afla mai slabă. Dar de-şi va împlini cererea ei odată, a doua oară o vei afla mai puternică împotriva ta. In tot lucrul să rămînă în tine această cunoştinţă. Căci e mai bun ajutorul ce-1 ai păzindu-te, decît ajutorul din lucruri».
451. «Precum marea tulburată ridică valuri, iar acestea scufundă vasul,aşa furtuna gîndurilor ridicînd întinăciuni, scufundă sufletul şi-1 trimite în adîncul pierzaniei». In patimile născute de lăcomia pîntecelui, sau in oricare altele, apar succesiv nenumărate gînduri murdare care scufundă sufletul în ele, încît nu se mai vede.
Cel zbuciumat de ele nu mai ştie de sinea sa propriu zisă, de valoarea ei, de deschiderea ei responsabilă spre infinitul dumnezeiesc şi spre veşnicie. El nu mai trăieşte anticipat viaţa adîncă a dialogului cu Dumnezeu şi lărgimea ei în infinitul Lui, ci spasmodic,îngust şi altfel în chip trecător în fiecare gînd. 
Sfantul Ioan Scararul. SCARA
https://www.scribd.com/document/55105676/Scara-dumnezeie%C5%9Ftii-des%C4%83var%C5%9Firi-Sf-Ioan-Scararul
http://www.bisericaortodoxagetafe.org/images/biserica/scrieri%20sfinte/filocalia-09_OCR.pdf
Publicat în Despre lăcomia pântecelui, Fără categorie, Sf Ioan Scărarul | 5 comentarii

Predica Pr. Xenofont – Soborul Maicii Domnului – Schitul Rădeni

 

Publicat în Fără categorie, Pr.Xenofont | Lasă un comentariu

Predica Pr. Spiridon la Sărbătoarea Sfântului Arhidiacon Ștefan-Schitul Rădeni

 

Publicat în Fără categorie, Pr.Spiridon | Lasă un comentariu

Mândria este încrederea în sine extremă, ca­re respinge tot ce „nu-i al meu”

Image result for Cum să biruim mândriaPrinzând putere, slava deşartă naşte mândria. Mândria este încrederea în sine extremă, ca­re respinge tot ce „nu-i al meu”; izvor al mâniei, cruzimii şi răutăţii, refuz al ajutorului dumnezeiesc, „fortăreaţă demonică”. Ea este „perete de aramă” între noi şi Dumnezeu (Avva Pimen); ea este vrăjmăşie faţă de Dumnezeu, început a tot păcatul; ea e în fiecare păcat, pentru că fiecare păcat înseamnă că te laşi de bunăvoie pradă pa­timii tale, că încalci în mod conştient legea dumnezeiască, înseamnă că te obrăzniceşti împotri­va lui Dumnezeu, cu toate că „tocmai cel supus trufiei are nevoie neapărată de Dumnezeu, pen­tru că oamenii nu-l pot scăpa pe unul ca acesta” (Scara).
Dar de unde vine această patimă? Cum începe? Cu ce se hrăneşte? Ce trepte străbate în dezvolta­rea sa? După ce semne poate fi recunoscută? Această ultimă problemă este deosebit de importantă, fiindcă cel mândru nu-şi vede, de obi­cei, păcatul.
Un oarecare bătrân iscusit îl povăţuia pe un frate să nu se mândrească, însă acela, orbit de mintea sa, i-a răspuns:
„Iartă-mă, părin­te, în mine nu se află trufie”.
Înţeleptul bătrân i-a răspuns:
„Cu ce puteai, fiule, să-ţi dovedeşti tru­fia mai bine, decât cu acest răspuns?”.
În orice caz, dacă omului îi este greu să-şi cea­ră iertare, dacă este supărăcios şi bănuitor, dacă pomeneşte răul şi îi osândeşte pe alţii, toate aces­tea sunt fără îndoială semne ale mândriei.
Despre aceasta scrie minunat Simeon Noul Teolog:
„Despre cel pe care, atunci când îl necinsteşte ori îl supără cineva, îl doare inima, cunoscut să fie că-l poartă în sânurile sale pe şarpele cel vechi (trufia). Dacă va începe să rabde în tăcere supă­rările care i se fac, îl va face pe acest şarpe nepu­tincios şi lipsit de vlagă; dar dacă se va împotrivi cu amărăciune şi va vorbi cu obrăznicie, îi va da şarpelui putere să verse otravă în inima lui şi să mănânce fără milă măruntaiele lui”.
În Cuvântul împotriva păgânilor al Sfântului Atanasie cel Mare există pasajul următor:
„Oa­menii au căzut în poftirea de sine, preferând contemplarea de sine, în locul contemplării celor dumne­zeieşti”.
În această definiţie scurtă este surprinsă însăşi esenţa mândriei: omul, pentru care până atunci centru şi obiect al dorinţei era Dumnezeu, l-a întors Acestuia spatele, „a căzut în poftirea de sine”, s-a dorit şi s-a îndrăgit pe sine mai mult decât pe Dumnezeu, a preferat contemplării ce­lor dumnezeieşti contemplarea de sine.
(Părintele Aleksandr Elceaninov) Cum să biruim mândria, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2010
https://www.scribd.com/document/71172247/Cum-s%C4%83-biruim-mindria-lec%C5%A3ii-despre-mindrie-%C5%9Fi-vindecarea-ei

Văzut-ai pe cineva că a căzut? Să ştii că a crezut cugetelor sale. „Nu este alt lucru mai greu, nu este altceva mai rău, decât a crede gândurilor sale”.
https://deasaimpartasirecunevrednicieosandavesnica.wordpress.com/2017/12/26/vazut-ai-pe-cineva-ca-a-cazut-sa-stii-ca-a-crezut-cugetelor-sale-nu-este-alt-lucru-mai-greu-nu-este-altceva-mai-rau-decat-a-crede-gandurilor-sale/
Publicat în Despre mândrie, Fără categorie | Lasă un comentariu

Văzut-ai pe cineva că a căzut? Să ştii că a crezut cugetelor sale. „Nu este alt lucru mai greu, nu este altceva mai rău, decât a crede gândurilor sale”.

Avva Dorotei Cuvântul 5:

„Nu trebuie a se încrede cineva în înţelepciunea sa”

Înţeleptul Solomon zice la paremii:
„Cei lipsiţi de povăţuitori cad ca frunzele, iar mântuirea se săvârşeşte cu multă povaţă”. (Pilde 11,14)
Vedeţi fraţilor, puterea cuvântului? Vedeţi ce ne învaţă dumnezeiasca Scriptură? Ne sfătuieşte să nu nădăjduim in noi înşine, nici să nu ne socotim înţelepţi, să nu credem că ne putem chivernisi fără ajutor; că după Dumnezeu, negreşit avem trebuinţă de povăţuitor, care să ne poarte de grijă şi să ne chivernisească .  
Nu sunt mai ticăloşi, nici mai lesne porniţi spre cădere decât aceia care nu au pe nimeni ca să-i povăţuiască pe calea lui Dumnezeu; de aceea cei lipsiţi de chivernisitori cad ca frunzele.
La început, frunza este verde şi frumoasă, apoi se usucă puţin câte puţin şi cade şi este călcată de picioarele oamenilor. Aşa este şi omul care nu este povăţuit de cineva.
La început are râvnă spre post şi priveghere, spre sihăstrie şi spre alte bunătăţi, apoi, puţin câte puţin, potolindu-se acea căldură şi neavând pe cineva ca să-l sfătuiască, să-i aţâţe fierbinţeala, pe neobservate se stinge de tot şi din râvnă căzând în trândăvie se face rob vrăjmaşilor săi, care-şi bat joc de dânsul după cum le este voia. Iar pentru cei ce au la cine năzui ca să-şi spună gândurile, să-şi mărturisească faptele, să-şi arate toate lucrurile şi să primească sfătuire, zice:
„ Mântuirea se săvârşeşte cu mult sfat”.
Nu zice să se sfătuiască cu mulţi, ci ca„ la toate lucrurile se cade să se sfătuiască”. Însă de la început se ia sfat, în care are credinţă şi încredere. Să nu spună numai unele, iar pe altele să le tăinuiască, ci pe toate să le mărturisească şi pentru toate să se sfătuiască. Unora ca acestora, mântuirea se săvârşeşte întru mare sfat.
 De nu vă va spune cineva toate gândurile sale şi mai ales de nu va descoperi deprinderea cea rea şi strâmba sa alcătuire, diavolul, aflând într-însul vreo voie ascunsă, vreun dreptar de viată de sine izvodit, unindu-se cu acesta , îl strică desăvârşit.
Căci diavolul când vede pe cineva, că de sine nu voieşte să păcătuiască, nici nu are pornire fireasca să creadă că face vreun rău, ca la acea pornire să adauge şi el îndemn spre păcat, nici el nu-l supără sau sileşte către cele ce omul nu are pornire.
Nu-i zice adică, du-te de curveşte, nici mergi de fură, dacă pricepe că omul nu vrea şi nu primeşte să le facă; că nu-şi bate capul diavolul să ne indemne spre cele ce nu vrem.
Dar dacă află vreo voie de a noastră, înclinată spre păcat, sau vreo rânduială de sine întru noi, cu aceasta ne strica, găsind cale uşoară.
De aceea se zice: Vicleanul atunci face rău, când se va alcătui cu îndreptarea(înclinarea la păcat) noastră.
Diavolul este viclean şi atunci face rău când se uneşte cu îndreptarea(înclinarea la păcat) noastră; fiindcă atunci sporeşte mai mult, atunci mai rău strică, atunci lucrează cu mai multă prisosire.
Fiindcă de suntem stăpâniţi de voia noastră şi urmam îndreptărilor noastre, şi răul pe care-l facem îl socotim drept lucru bun. Astfel, ne primejduim, fără să ne dăm seama că ne stricăm, pentru că nu pricepem nici voia lui Dumnezeu şi nici nu voim a cerceta să o aflam, deoarece ne încredem în noi înşine şi urmăm voii noastre.
De aceea, zicea părintele Pimen, că voia noastră este zid de aramă între noi şi Dumnezeu. Pricepeţi puterea cuvântului? și iarăşi a adăugat: Voia noastră este o piatră ce se împotriveşte voii lui Dumnezeu. De se va lepăda omul de această voie, poate zice şi el:
„Întru Dumnezeul meu voi trece peste zid. Dumnezeul meu, fără prihană e calea ta!”(Ps 17,32-33)
Foarte minunat a zis! Căci dacă am trecut peste acel zid de aramă al voii noastre, precum a zis sfântul Pimen, atunci vedem că nu are prihană calea lui Dumnezeu. Apoi bătrânul zice şi pentru îndreptare: Când se va uni îndreptarea(înclinarea la păcat) cu voia noastră, atunci omul se îndărătniceşte cu totul.
O, ce minunată alcătuire au cuvintele sfinţilor! Moarte vădită este însoţirea voii cu îndreptarea(înclinarea la păcat), mare primejdie, mare cutremur! Acel ticălos piere desăvârşit! Căci cine îl poate face să creadă că un altul ştie mai bine folosul său? Atunci cu totul se robeşte şi urmează gândului său şi aşa diavolul îl surpă.De aceea, zice că vicleanul atunci face rău, când se alcătuieşte cu îndreptarea noastră(înclinarea la păcat).
Diavolul urăşte glasul sfătuirii. Nu numai sfatul îl urăşte dar nici însuşi glasul sfătuirii nu-l poate suferi. Chiar înainte de a începe a face ceva din lucrul întrebat, chiar înainte de a vedea vrăjmaşul de păzeşti sau nu ceea ce ai auzit, urăşte însăşi întrebarea ce o faci pentru folosul tău.
De ce oare nu suferă nici sunetul întrebării?
Fiindcă ştie că prin întrebare şi prin cercetare se vădesc meşteşugirile lui; de aceea se întristează mai mult decât orice când i se descoperă vicleniile, pentru că nu mai poate să înşele după cum pofteşte, fiindcă cu întrebarea se îndreptează sufletul.
Mărturisindu-ţi adesea toate gândurile, afli de la cel mai iscusit care ştie: aceasta s-o faci, iar aceasta nu; aceasta este rea, iar aceasta este bună; aceasta este îndreptare, iar aceea voie.
Auzi de asemenea: acum nu e vreme pentru cutare lucru; alta data: acum e vreme potrivită. Iar diavolul nu găseşte vreme să te strice sau să te prindă în cursă, căci te vede pururi povăţuit de altul, fiind din toate părţile întărit. Aşa se săvârşeşte, precum am zis, mântuirea, cu mare sfat.
Pe cât de mult vicleanul nu voieşte şi urăşte sfatul, pentru că pofteşte să facă rău, pe atât se bucură de cei ce n-au povăţuire. Pentru ce? Pentru că asemenea frunzelor cad.
Vicleanul iubea pe acel frate despre care zicea părintele Macarie: Am un frate, care când mă vede, se întoarce ca un vârtej. Pe unii ca aceştia îi iubeşte, de unii ca aceştia se bucură totdeauna, care nu au nici un povăţuitor, care nu întreabă pe cel ce poate după Dumnezeu să le ajute şi sa-i îndrepteze. Dar oare diavolul acela pe care l-a văzut sfântul că purta cu el în tigvuliţe, tot felul de ierburi, nu cerca şi pe ceilalţi fraţi? Nu putea să înşele pe alţii, că fiecare dintre ei, cunoscând vicleşugul lui, alerga la duhovnic şi-şi mărturisea cugetele şi afla ajutor in vremea ispitei. Pentru aceea nu putea să-i biruiască. Numai pe cel ticălos, pe care îl găsea urmând voii lui şi gol de sfătuire – pentru că de la nimeni nu vrea să ceara ajutor – îl batjocorea şi se întorcea diavolul de la dânsul mulţumit, blestemând pe ceilalţi.
După ce a spus sfântului Macarie aceasta, şi cercetând sfântul, a aflat numele fratelui, a alergat la el şi a aflat că acesta era pricina pierzării lui, că nu voia să se spovedească. Nu avea obiceiul să-şi spună cugetele lui, de aceea se întorcea ca un vârtej pentru că vrăjmaşul îl întorcea ori unde voia.
Întrebându-l sfântul bătrân: Cum petreci frate? i-a răspuns: bine părinte, cu rugăciunile tale. și iarăşi zicându-i bătrânul: nu te supără gândurile? A răspuns: până acum, sunt bine! și nu voia să mărturisească, până ce sfântul pe ocolite l-a făcut să-şi spună gândurile şi aşa grăindu-i cuvântul lui Dumnezeu, l-a îndreptat.
Venind iarăşi diavolul după obicei, vrând să-l cerceteze, s-a ruşinat că l-a găsit întărit, l-a aflat îndreptat, nemaiprimind înşelăciune. Întorcându-se fără nici o ispravă, şi înfruntat, s-a întâlnit iară sfântul cu dânsul şi l-a întrebat: cum se află fratele acela, prietenul tău? Iar diavolul, nu l-a mai numit prieten ci vrăjmaş şi-l blestema zicând că şi acesta s-a îndărătnicit şi nu-l mai asculta, ba chiar s-a făcut mai sălbatic decât ceilalţi.
Pricepeţi acum pentru ce urăşte vrăjmaşul sunetul îndreptării? Pentru că pururea se sileşte spre pierzarea  noastră. Vazut-aţi pentru ce iubeşte pe cei ce urmează voii lui? Pentru că se supun diavolului şi singuri se dau robi lui.
Nu cunosc la călugăr cădere din altceva, fără numai din crezământul inimii sale.
Unii zic că dintr-aceasta cad, alţii din altă pricină. Însă eu, precum am zis, altă cădere nu ştiu să fie la cineva fără numai din pricina sfaturilor inimii sale. Că nu este altă greşeală mai rea decât aceasta. De care m-a ferit Dumnezeu, că totdeauna m-am temut de această primejdie.
 Văzut-ai pe cineva că a căzut? Să ştii că a crezut cugetelor sale. Nu este alt lucru mai greu, nu este altceva mai rău, decât a crede gândurilor sale.
Când eram în obşte, spuneam toate gândurile mele bătrânului părinte Ioan, că in viata mea, precum am zis, nu voiam să fac ceva fără voia lui. şi de multe ori îmi zicea gândul: cutare lucru o să-ţi zică bătrânul, pentru ce să-l mai superi? Dar eu ziceam cugetului meu: Anatema ţie şi învăţăturii tale şi mintii tale şi înţelepciunii tale, că orice ştii, de la dracul este. şi aşa mergeam de întrebam pe bătrân. Uneori se întâmpla de-mi zicea acelaşi cuvânt ce-mi spusese gândul: De aceea mă tulbura cugetul, zicându-mi: iată că s-a întâmplat ce ti-am spus, pentru ce ai mai supărat pe bătrân? Iar eu îi răspundeam gândului: acum este bine, acum este din Duhul Sfânt, iar a ta socoteală este rea, este de la diavolul şi de la starea cea pătimaşă.
Astfel, niciodată nu mă încredeam gândurilor mele, fără întrebare. şi credeţi-mă, fraţilor, că eram la mare odihnă şi la multă negrijire, cum v-am mai spus şi altădată.
Fiindcă auzeam că, cu multe scârbe trebuie să intre cineva întru împărăţia cerurilor, iar eu mă vedeam că nu am nici o scârbă şi mă temeam şi eram la mare bănuială, neştiind pricina acestei odihne, până ce mi-a spus bătrânul să nu mă întristez că tot cel ce se dă pe sine în ascultarea părinţilor are acest fel de odihnă şi este fără de grijă.
Deci nevoiţi-vă şi voi, fraţilor ca să întrebaţi, şi nu vă nădăjduiţi spre ştiinţa voastră, pricepeţi ce fel de negrijire are lucrul, ce bucurie, ce odihnă.
De vreme ce v-am spus că niciodată nu m-am scârbit, să va spun şi aceasta ce mi s-a întâmplat, tot pe când eram în obşte.
V-am povestit acestea, fraţilor, vrând să vă arăt câtă odihnă şi negrijire are cel ce nu se încrede în sine; cu câtă întemeiere şi adeverire trăieşte cel ce nu nădăjduieşte în mintea sa şi nici nu crede gândului său, ci spre Dumnezeu aruncă nădejdea sa şi spre cei ce pot, după Dumnezeu, să-l povăţuiască.
Deci, fraţilor, învăţaţi-vă şi voi să întrebaţi şi să cereţi sfat; să nu nădăjduiţi în voi înşivă, nici să credeţi ceea ce va zice cugetul vostru, că foarte bună este întrebarea. Întrebarea este smerenie, este bucurie. Să nu se trudească cineva astfel în zadar, că nu se va putea mântui într-alt chip, decât numai aşa.
Poate va zice cineva, că de nu va avea pe cine să întrebe ce să facă?
Adevărul va zic, de va vrea cineva din toată inima să facă voia lui Dumnezeu, nu-l va părăsi Dumnezeu, ci pururea îl va povăţui după vrerea sa. Iar de nu va vrea să facă voia lui Dumnezeu, iar vă zic adevărul, că şi la prooroc de va merge, după inima lui cea răzvrătită, va primi răspuns de la prooroc precum zice Scriptura: de va greşi, prooroc grăind, eu am rătăcit pe proorocul, zice Domnul.
Drept aceea, avem datoria să ne întoarcem cu toată puterea noastră spre voia lui Dumnezeu şi să nu credem inimii noastre, ci chiar de va fi vreun lucru bun, până nu vom auzi de la vreun sfânt că bun este acel lucru, să nu ne încredem în noi înşine că bine am făcut şi cum că, cu cuviinţă este să se facă.
Încă şi după ce ne vom sârgui după puterea noastră, se cade iarăşi să ne spovedim în ce chip am făcut, pentru ca să ne încredinţăm de l-am făcut bine şi iarăşi atunci încă să nu fim fără de grijă, ci să aşteptăm şi judecata lui Dumnezeu, precum se spune despre sfinţitul părintele Agaton, că a răspuns când a fost întrebat: şi ţie îţi este frică părinte? știu că m-am silit din toata puterea să fac voia lui Dumnezeu, dar nu ştiu dacă a plăcut sau nu lui Dumnezeu fapta mea; că alta este judecata lui Dumnezeu şi alta a oamenilor.

RECOMAND ACEASTA CARTE CARE ESTE FOARTE FOLOSITOARE SI AJUTATOARE CELOR CARE VOR SA INVETE CUM SA-I IUBEASCA PE VRAJMASI,SI MAI ALES PE CEI CE-I OCARASC
http://sfantulioancelnou.trei.ro/carti/Avva_Dorotei/Avva_Dorotei.htm
Publicat în Avva Dorotei, Fără categorie | 1 comentariu

Iată roadele „marelui sinod în episcopia Italiei” – panouri publicitare, mascati, …tot ce trebuie în postul Crăciunului în casa Domnului…

„Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceţi peşteră de tâlhari!”
Căci „jertfa celor răi este o scîrbă înaintea Domnului” (Solomon, Proverbe 21, 27).
24.”Căci numele lui Dumnezeu, din pricina voastră, este hulit între neamuri”, precum este scris.
Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.

💙 💛  – 2 – ROMANESTE DE CRACIUN …🌸😘
#Like  #Comment  #Share  #Tag  #Subscribe  #AddMe 

Un eveniment superb si plin de obiceiuri traditionale si armonie ROMANESTE DE CRACIUN – a avut loc in zona BORGHEZIANA, Via Bologneta n.60, Roma 
Au partecipat Luminita Cucos , Mariana Craciun , Steluta Floristean si grupul Suflet Romanesc unde au incantat pe cei prezenti cu colinde si traditii romanesti !!!
O MULTUMIRE DEOSEBITA GAZDELOR !!!
TE ASTEPTAM IN GRUPUL ”Românii din Roma” ! – ÎNSCRIE-TE(Y) – http://on.fb.me/1GlSCn0 – 🇹🇩 – 😀 😉
Artista îndeamnă creștinii să cînte mai tare!!

 

💙 💛  – 1 – ROMANESTE DE CRACIUN …🌸😘
#Like  #Comment  #Share  #Tag  #Subscribe  #AddMe 

Un eveniment superb si plin de obiceiuri traditionale si armonie ROMANESTE DE CRACIUN – a avut loc in zona BORGHEZIANA, Via Bologneta n.60, Roma 
Au partecipat Luminita Cucos , Mariana Craciun , Steluta Floristean si grupul Suflet Romanesc unde au incantat pe cei prezenti cu colinde si traditii romanesti !!!
Vezi mai mult
Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel – Capitolul 2
17.Dar dacă tu te numeşti iudeu şi te reazimi pe lege şi te lauzi cu Dumnezeu,
18.Şi cunoşti voia Lui şi ştii să încuviinţezi cele bune, fiind învăţat din lege,
19.Şi eşti încredinţat că tu eşti călăuză orbilor, lumină celor ce sunt în întuneric,
20.Povăţuitor celor fără de minte, învăţător celor nevârstnici, având în lege dreptarul cunoştiinţei şi al adevărului,
21.Deci tu, cel care înveţi pe altul, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu cel care propovăduieşti: Să nu furi – şi tu furi?
22.Tu, cel care zici: Să nu săvârşeşti adulter, săvârşeşti adulter? Tu cel care urăşti idolii, furi cele sfinte?
23.Tu, care te lauzi cu legea, Îl necinsteşti pe Dumnezeu, prin călcarea legii?
24.”Căci numele lui Dumnezeu, din pricina voastră, este hulit între neamuri”, precum este scris.

*******

Pentru că, cunoscând pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, …Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară,
https://deasaimpartasirecunevrednicieosandavesnica.wordpress.com/2017/09/05/pentru-ca-cunoscand-pe-dumnezeu-nu-l-au-slavit-ca-pe-dumnezeu-pentru-aceea-dumnezeu-i-a-dat-unor-patimi-de-ocara/
*******
Şi precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine… Plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de purtări rele, bârfitori,
https://deasaimpartasirecunevrednicieosandavesnica.wordpress.com/2017/09/05/si-precum-n-au-incercat-sa-aiba-pe-dumnezeu-in-cunostinta-asa-si-dumnezeu-i-a-lasat-la-mintea-lor-fara-judecata-sa-faca-cele-ce-nu-se-cuvine-plini-fiind-de-toata-nedreptatea-de-desfranare-de-vi/
 ******

 

Publicat în Episcopul Siluan al Italiei, Fără categorie | Lasă un comentariu

Ieromonah Nicodim Sachelarie – SPECTACOL

Related image

SPECTACOL

1870.  – Spectacolele de cinematograf sau piese de teatru, etc, care au subiect stiintific, educational-moral sau pur distractiv, fara a aduce vreo paguba morala, Biserica nu le opreste, ci le recomanda in masura in care ele sunt de un real folos. Insa uneori sunt spectacole distractive care contin in desfasurarea lor samanta imoralitatii, de aceea se cere bagare de seama in folosirea lor, mai ales de  catre tineret.  Spectacolele care duc la distrugerea sufleteasca si devin vatamatoare moralei crestine, Biserica le osandeste cu asprime, fiindca ele vatama si pe cei ce le intretin si pe cei ce asista la ele.
1871. -„Nu este nimeni iertat dintre clerici sau monahi sa mearga la alergarile de cai sau sa participe la spectacole de teatru. Vreun cleric chiar de va fi chemat la vreo nunta, cand vor incepe spectacolele ademenitoare spre pacat, sa se scoale si sa plece indata, fiindca asa porunceste invatatura Sf. Parinti. Iar daca cineva nu va respecta aceasta sau sa inceteze sau sa se cateriseasca”, -VI ec. 24.
 1872.  – „Sf. Sinod opreste cu desavarsire pe cei ce se zic mimi (mascarici, bufoni, comedianti) si spectacolele acestora precum si reprezentatiile de vanatoare (unde se luptau fiarele intre ele sau tineri robi sau cu prizonieri, fiind o cruzime inumana) si dansurile ce se fac pe scena (de persoane goale). Daca cineva dispretiueste acest canon si continua aceste fapte oprite, daca va fi cleric sa se cateriseasca, iar de va fi laic sa se afuriseasca”. -VI ec 51.
1873.  -„Asa zisele calende si asa zisele bota si cele ce se numesc Brumalia si praznuirea care se savarseste in prima zi din luna martie (martisor) hotaram ca indata sa inceteze din obiceiul credinciosilor. Dar   lepadam    si   dansurile   publice   ale   femeilor   ca   fiind necuviincioase  si pot  aduce  multa  stricaciune  si pierzare,   de asemenea si dansurile si ceremoniile executate de barbati sau de femei dupa un obicei vechi si strain de viata crestinilor, intru cinstea celor ce in chip mincinos se numesc zei de catre pagani, hotarim ca nici un barbat sa nu imbrace haina femeiasca, nici femeia (sa nu imbrace) cele ce se potrivesc barbatilor. Dar sa nu imbrace nici costum comic, satiric sau tragic, nici sa strige numele urgisitului Dionisie cand se storc strugurii in teascuri; nici tumand vinul in vase sa provoace ris in  chipul prostiei sau al desertaciunii,  lucrand ratacirea demonica. Deci cei ce in viitor vor incerca sa comita ceva din cele mai inainte zise, dupa ce au fost pusi in cunostinta celor hotarate, de vor fi clerici poruncim sa se cateriseasca, iar de vor fi laici sa se afuriseasca”, -VI ec. 62.
1874.  -„Cei ce invata legile de stat n-au voie sa traiasca dupa moravurile paganesti, nici sa intre la teatre, nici sa faca jocuri de rostogoliri,  nici sa se imbrace in haine de cele ce nu sunt in intrebuintarea generala, nici pe vremea cand incep invataturile, nici cand ajung catre sfarsitul lor si sa zicem cu un cuvant, in tot cursul acestei invataturi iar daca cineva de acum inainte va indrazni sa faca aceasta sa se afuriseasca”, -VI ec. 71.
1875.  -„Nu se cuvine crestinilor sa mearga la nunti si sa joace, ci sa  manance   sau   sa praznuiasca  cuviincios precum   sta   bine crestinilor”. -Laod. 53.
1876.   -„Nu  se   cuvine preotilor sau   clericilor  sa priveasca spectacole de la nunti sau de la ospete  -Laod. 54.

1878. -Apoi trebuie sa se mai ceara (de la imparati) si ca spectacolele de teatru sa se opreasca duminica si in celelalte zile luminate ale credintei crestinilor, mai ales ca in cele opt zile ale Sfintelor Pasti gloatele se aduna mai mult in hipodrom decat la Biserica, trebuie sa se mute zilele de sarbatori ale crestinilor si nimeni dintre crestini nu trebuie sa fie constrans a participa la aceste spectacole”. -Cart. 61.

1879. -„Trebuie sa se ceara de la autoritatea statului ca daca cineva care s-a ocupat cu distractiile (ca mascarici, bufoni sau comediant) ar voi sa se faca crestin , sa fie lasat liber de acele intinaciuni si sa nu mai fie silit ca iarasi sa se ocupe de aceasta indeletnicire (nepotrivita cu morala crestina)”. -Cart. 63.
Ieromonah Nicodim Sachelarie – PRAVILA BISERICEASCĂ
http://www.sufletortodox.ro/arhiva/carti-documente/Nicodim%20Sachelarie%20-%20Pravila%20Bisericeasca.pdf
Publicat în Fără categorie, Pravila Bisericească | Lasă un comentariu

Iată ce creștină era„marea actriță”Stela Popescu care unii preoți ne îndeamnă să ne rugăm pentru ea : „Nu cred în viața de apoi …de asta…nu cred…cred altceva….” „…și cum hulește actorii numele lui Dumnezeu…care nu vrea să facă voia lor…”

Image result for Stela Popescu se temea de moarte: "Cred ca e infricosator!” Marturisiri incredibile facute de actrita in ultimul interviu Toti avem nevoie de mult curaj ca sa acceptam o asemenea veste tragica! Stela Popescu ne-a parasit! Fara sa se planga, fara sa ne spuna ce suferinte are..
Iată ce creștină era „marea actriță” Stela Popescu care unii preoți ne îndeamnă să ne rugăm pentru ea :
Pe lîngă meseria care a avut-o și care este urîciune înaintea Domnului,mai era  și atee care credea în reîncarnare … etc… și preoții(împreună cu Patriarhul) o declară „mare creștină” și ne sfătuiesc ca să o trecem pe pomelnice…ca să stârnim mânia lui Dumnezeu rugându-ne pentru astfel de oameni…!! așa oameni vrem să băgăm noi în rai?dar care rai?Primește Dumnezeu așa fel de oameni acolo?
Iată ce mai zice marea actriță :
„Nu cred în viața de apoi …de asta …nu cred…cred altceva….că ne transformăm într-o floare,într-un copac,în ceva frumos,dar în nici un caz nu ne mai întîlnim pe lumea cealaltă să ne facem confesiuni”.
Deci o altă dovadă de ce fel de model de creștină era Stela Popescu care zice că avea duhovnic la Cernica…etc
http://www.wowbiz.ro/stela-popescu-se-temea-de-moarte-cred-ca-e-infricosator-marturisiri-incredibile-facute-de-actrita-in-ultimul-interviu-17409686
 
Și iată cum hulește actorii numele lui Dumnezeu care nu vrea să facă voia lor…
ION DICHISEANU:
„Tremur si acum,  a fost ca o ghilotina vestea ca aceasta colega minunata o doamna unicat in felul ei. Ce pacat, ce pacat. Uneori Dumnezeu e nedrept si de data asta uite ca a fost nedrept. Ne striga DOamne, doamne pe toti acolo sus. Niciodata nu se plangea, dimpotriva ma injecta cu optimismul”
Oare de ce nu se duce acest„mare actor”să-l învețe pe Dumnezeu cum să facă ca să fie Dumnezeu drept!
Dar să vedem ce spune în Mântuirea Păcătoșilor despre hulă și cine sînt cei ce hulesc pe Dumnezeu.
Mântuirea Păcătoșilor – „Despre urîta de Dumnezeu și prea păgîna hulă ”
https://deasaimpartasirecunevrednicieosandavesnica.wordpress.com/2017/12/01/__trashed-4/?fb_action_ids=1999346840337496&fb_action_types=news.publishes
Deci e limpede cui slujesc actorii?
 

 

Publicat în Despre actori, Fără categorie | Lasă un comentariu

Iată pînă unde a ajuns Ortodoxia lui I.P.S.Siluan….au ajuns de au adus „măscărici” în casa Domnului!!…DANS cu MĂȘTI într-o BISERICĂ ortodoxă din Roma

„Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceţi peşteră de tâlhari!”

Căci „jertfa celor răi este o scîrbă înaintea Domnului” (Solomon, Proverbe 21, 27).

„Şi dacă cineva îşi întoarce urechea să nu asculte Legea, chiar şi rugăciunea lui este o scîrbă” (Proverbe 28, 9).

2.Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu.
3.Şi acestea le vor face, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine.

Blasfemie! Așa ceva nu cred că s-a mai văzut până acum!
Și iată că ușor,ușor ajung să se pună în aplicare cele ale Memorandumului acela despre care la prima citire ai fi putut spune că e imposibil să fie ajungă să se întâmple așa ceva.
E strigător la cer!
Și toate acestea sub „păstorirea” Pr paroh Dumitru Mihuț și a pseudo episcopului Siluan al Italiei
Parohia din zona Borgheziana, Roma, Italia.

 

 

 

Publicat în Episcopul Siluan al Italiei, Fără categorie | Lasă un comentariu