Sfântul Siluan – Cum îşi poate păstra pacea sufletului un subordonat atunci când şeful lui e un om arţăgos şi rău?…Omul arţăgos îndură el însuşi un mare chin de la duhul cel rău. El îndură acest chin din pricina mândriei lui.

Toţi oamenii vor să aibă pacea, dar nu ştiu cum să ajungă la ea. Paisie cel Mare s-a mâniat şi 1-a rugat pe Domnul să-1 izbăvească de mânie. Domnul i S-a arătat şi i-a zis: „Paisie, dacă nu vrei să te mânii, nu dori nimic, nu ju­deca pe nimeni, nu urî pe nimeni, şi nu te vei mai mânia”.

Astfel, orice om, dacă-şi taie voia lui înaintea lui Dum­nezeu şi a oamenilor, va avea totdeauna pace în suflet, dar cel căruia îi place să-şi facă voia sa, nu va avea pace niciodată.

Sufletul care s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu în­dură cu uşurinţă orice întristare şi orice boală, pentru că, atunci şi când e bolnav, el se roagă şi vede pe Dumnezeu: „Doamne, Tu vezi boala mea. Ştii că sunt păcătos şi nepu­tincios. Ajută-mă să îndur totul şi să-Ţi mulţumesc bună­tăţii Tale”. Şi Domnul alină boala şi sufletul simte ajutorul dumnezeiesc şi stă înaintea lui Dumnezeu vesel şi mul­ţumitor.

Dacă te loveşte orice fel de nenorocire, gândeşte-te: „Domnul vede inima mea, şi dacă îi e pe plac, totul va merge bine atât pentru mine, cât şi pentru ceilalţi”, şi ast­fel sufletul tău va avea întotdeauna pace. Dar dacă omul va începe să murmure: „Aceasta n-ar trebui să fie aşa… aceasta nu e bine”, nu va avea niciodată pace în suflet, chiar dacă ar posti şi s-ar ruga mult.

Întrebare: Cum îşi poate păstra pacea sufletului un şef, atunci când oamenii lui sunt neascultători?

E un lucru anevoios şi foarte trist pentru un şef dacă oamenii lui nu-1 ascultă, dar pentru a-şi păstra pacea, el trebuie să-şi aducă aminte că, chiar dacă oamenii lui sunt neascultători, totuşi Domnul îi iubeşte şi a murit în chi­nuri pentru mântuirea lor. De aceea, el trebuie să se roage din inimă pentru ei, şi atunci Domnul va da celui ce se roagă rugăciune şi el va cunoaşte din experienţă cum min­tea care se roagă are îndrăznire către Dumnezeu şi iubire. Şi chiar dacă eşti un om păcătos, Domnul îţi va da să guşti roadele rugăciunii, iar dacă îţi vei face obicei să te rogi aşa pentru subordonaţi, atunci în sufletul tău va fi mare pace şi iubire.

Întrebare: Cum îşi poate păstra pacea sufletului un subordonat atunci când şeful lui e un om arţăgos şi rău?

Omul arţăgos îndură el însuşi un mare chin de la duhul cel rău. El îndură acest chin din pricina mândriei lui. Subordonatul, oricine ar fi, trebuie să ştie aceasta şi să se roage pentru sufletul chinuit al şefului său, şi atunci Dom­nul, văzând răbdarea lui, îi va da lui [subordonatului] ier­tarea păcatelor şi rugăciunea neîncetată. E mare lucru în faţa lui Dumnezeu să te rogi pentru cei ce te ocărăsc şi te mâhnesc; pentru aceasta Domnul îţi va da harul Lui, şi vei cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfânt şi atunci vei îndura cu bucurie toate întristările pentru El, şi Domnul îţi va da să iubeşti lumea întreagă şi vei dori fierbinte binele pentru toţi oamenii şi te vei ruga pentru toţi ca pentru sufletul tău.

Domnul a poruncit: „Iubiţi pe vrăjmaşi” [Mt 5, 44], şi cine iubeşte pe vrăjmaşi se aseamănă Domnului; dar a iubi pe vrăjmaşi e cu putinţă numai prin harul Duhului Sfânt şi, de aceea, de îndată ce te supără cineva, roagă-te lui Dumnezeu pentru el şi atunci îţi vei păstra în sufletul tău pacea şi harul lui Dumnezeu. Dacă însă vei murmura împotriva şefului tău şi-1 vei înjura, vei ajunge tu însuţi arţăgos ca şi el şi se va împlini pentru tine cuvântul proro-cului David: „Cu cel ales, ales vei fi şi cu cel îndărătnic te vei îndărătnici” [Ps 17, 29].

Astfel e greu pentru un începător să-şi păstreze pacea dacă stareţul său are un caracter urât. A trăi cu un astfel de stareţ este o mare cruce pentru un începător; el trebuie să ajungă să se roage pentru stareţ şi atunci îşi va păstra pacea sufletească şi trupească.

E cu neputinţă ca sufletul să aibă pace dacă nu vom ce­re cu toată puterea de la Domnul să iubim pe toţi oamenii. Domnul ştia că, dacă nu vom iubi pe vrăjmaşii noştri, nu va fi pace în suflet, şi de aceea ne-a dat porunca: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri”. Dacă nu-i vom iubi pe vrăjmaşi, atunci sufletul va avea uneori o anume odihnă, dar dacă-i iubim pe vrăjmaşi, pacea rămâne în suflet ziua şi noaptea.

Veghează în sufletul tău la pacea harului Duhului Sfânt; nu o pierde pentru lucruri mărunte. Dacă dai pace fratelui tău, Domnul îţi va da neasemănat de mult, dar dacă întristezi pe fratele tău, atunci negreşit întristarea se va aba­te degrabă şi asupra sufletului tău.

Dacă îţi vine un gând spurcat, alungă-1 de îndată, şi atunci îţi vei păstra pacea sufletului tău, dar dacă-1 pri­meşti, sufletul tău va pierde iubirea de Dumnezeu şi nu vei avea îndrăzneală în rugăciune.

Dacă îţi tai voia proprie, ai biruit pe vrăjmaşul şi vei câştiga drept cunună pacea sufletului, dar dacă îţi faci vo­ia ta, eşti deja biruit de vrăjmaş şi urâtul va chinui sufle­tul tău.

Cine are patima iubirii de avuţii nu poate iubi pe Dum­nezeu şi pe aproapele; mintea şi inima unui asemenea om sunt necontenit preocupate de bogăţii şi nu este în el duh de căinţă şi zdrobire pentru păcate, şi sufletul lui nu poate cunoaşte dulceaţa păcii lui Hristos.