Dacă însă subjugarea sufletească şi trupească a unor oameni îndrăciţi devine manifestă oricui, în schimb stăpînirea minţii sub puterea demonică este mai greu de observat, dacă nu pătrundem dincolo de cele văzute cu ochii pămînteşti.
Totodată, se poate observa că dacă cazurile de demonism cu astfel de stăpîniri trupeşti sînt destul de rare, deoarece diavolul nu voieşte să se dezvăluie prea deseori în chip vădit, în schimb cazurile de subjugare a minţii sînt foarte numeroase, din pricina stării de păcat de moarte în care trăieşte atîta lume.
***********
Să ştiţi că sînt trei feluri de oameni demonizaţi:
întîi sînt cei ce se chinuiesc cu trupul de duhurile cele rele, cum sînt epilepticii, lunaticii şi cei demonizaţi ca cel din Evanghelia de astăzi.
Al doilea sînt toţi ereticii şi învăţătorii mincinoşi şi răi care cu învăţăturile lor greşite schimbă adevărul Sfintei Scripturi şi duc la rătăcire de la dreapta credinţă, pe creştinii nelămuriţi şi neîntemeiaţi în adevăr.
Iar al treilea sînt cei stăpîniţi de grele patimi.
Despre primul fel de demonizaţi am vorbit pe scurt mai sus,
despre al doilea aminteşte marele Apostol Pavel, zicînd: Duhul vorbeşte lămurit că, în vremile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luînd aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor (I Timotei 4, 1). Dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur, tîlcuind acest text al Apostolului Pavel arată că aceştia sînt toţi începătorii de erezii, care, povăţuiţi fiind de demoni şi mişcaţi de duhurile înşelăciunii vor grăi înşelăciuni către cei binecredincioşi, spre a-i înstrăina de la adevărata Biserică a lui Hristos.
Deci, luaţi aminte, iubiţi credincioşi şi ţineţi bine minte cele auzite, că toţi cei ce vor să vă dezbine de la dreapta credinţă ortodoxă sînt oamenii demonizaţi şi minţile lor sînt mişcate şi înşelate de duhurile cele viclene ale iadului, mai ales de duhul mîndriei. Pe aceştia Sfînta Scriptură îi numeşte fii ai diavolului şi vrăjmaşi a toată dreptatea (Fapte 13, 10) şi chiar diavoli ca pe Iuda (Ioan 6, 70). Aşadar, toţi cei ce învaţă erezii şi vor să propovăduiască altă învăţătură afară de cea ortodoxă şi care se împotrivesc învăţăturii adevărate a Bisericii lui Hristos dreptmăritoare, aceştia sînt fiii diavolilor (Fapte 13, 10; I Ioan 3, 8-10). Aceşti învăţători mincinoşi şi înşelători, lucrează pururea sub stăpînirea demonilor (Fapte 10, 38; 26, 18; II Timotei 2, 26). Ei ca învăţători mincinoşi şi vicleni, în toată vremea lucrează sub înrîurirea lui Satan (Iuda 1, 9; 1, 23; II Regi 18, 10; Matei 16, 23; Luca 23, 23; Ioan 6, 70 ş. a.). Şi tot ca ei predicatorii rătăciţi fac voia diavolilor (Ioan 8, 44) şi sînt înşelaţi de ei (III Regi 22, 21-22; II Paralipomena 18, 20-21; Apocalipsa 20, 8). Aceşti propovăduitori ai minciunii sînt demonizaţi şi orbiţi de diavoli (Fapte 13, 10; II Corinteni 4, 4; I Timotei 4, 1).
Al treilea fel de oameni demonizaţi sînt toţi cei stăpîniţi de patimi grele, ca: necredinţa, uciderea, ura, beţia, iubirea de arginţi, fermecătoria, desfrînarea şi altele care îi stăpînesc de multă vreme. Aceştia sînt numiţi de Sfînta Scriptură fii ai diavolului (Ioan 8, 44; Fapte 13, 10; I Ioan 3, 8-10; Ioan 6, 70). De aceea Sfîntul Vasile îi arată pe toţi cei beţivi a fi mai rău decît cei îndrăciţi, zicînd: „Cel ce se îndrăceşte este vrednic de jale, iar cel ce se îmbată fiind îndrăcit cu patima beţiei, este de rîs şi mai rău decît cel îndrăcit şi nimeni nu-l compătimeşte” (Sf. Vasile cel Mare, Exaimeron. Cuvînt împotriva celor beţivi. Buc., 1828).
Tot demonizaţi sînt şi vrăjitorii care amăgesc pe oameni cu puterea duhurilor rele. Vrăjitorii, fermcătorii şi toţi cei care părăsesc pe Dumnezeu şi cer ajutorul diavolilor, sînt ei înşişi demonizaţi şi osîndiţi la veşnicele chinuri ale iadului.
parintele Ilie Cleopa.
********************
ATENȚIE!
Pr.Cleopa a avut multe învățături bune, care pe mulți a ajutat, dar având în vedere că nu este sfânt, acesta este un semn de întrebare. Și dacă la acești părinți contemporani, găsim lucruri care contravin învățăturilor Sfinților Părinți, trebuie să luăm aminte! Așa și la pr. Cleopa să luă aminte, că are multe bune, dar are și abateri grave de la învățăturile Sfinților Părinți și aceasta nu este bine; așa cum spunea și el.
Părintele Cleopa : “Auzi cum amestecă diavolul otrava cu mierea pentru a te duce în iad?”, „Diavolul mai întâi te învață bine, până i te închini lui. Iar după ce te închini lui, te duce la pierzare”;
iată aici câteva din abaterile lui:
******************
* RĂTĂCIRILE ECUMENISTE ale Arhim. ILIE CLEOPA din cartea “CĂLĂUZĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ”.
http://silviu-ion.blogspot.it/2017/01/despre-ratacirile-ecumeniste-ale-arhim.html
*****************
,,Părintele Cleopa” – demascarea unui mit.
https://ortodoxianecenzurata.wordpress.com/2011/05/13/parintele-cleopa%E2%80%9D-%E2%80%93-demascarea-unui-mit/
******************
“Marii duhovnici” Cleopa, Arsenie Papacioc și botezul orthodox.
https://ortodoxianecenzurata.wordpress.com/2011/02/18/%E2%80%9Cmarii-duhovnici%E2%80%9D-cleopa-arsenie-papacioc-si-botezul-ortodox/
Sunt unii care contestă această postare (linkul de mai sus) cum că ar fi blogul stiliștilor, dar ei au luat de pe blogurile noastre; iată:
„Dialoguri cu Părintele Arsenie Papacioc – Despre Sfintele Taine”. http://www.sfaturiortodoxe.ro/prarsenie_sfinteletaine.htm
********************
În lupta atît de înverşunată pe care diavolul o duce împotriva Bisericii şi a lumii, fără să ţină seama de nici un fel de mijloace, este firesc că duhul răului nu cruţă pe nici un om pentru a-l cîştiga de partea lui.
În căile de nepătruns ale judecăţilor dumnezeieşti, diavolul poate fi lăsat uneori în libertate, cu voia lui Dumnezeu, pentru a pune stăpînire pe unii oameni, în parte sau cu totul, spre o pedepsire a lor, spre o încercare a lor, sau spre adeverirea unor lucrări ascunse cu rosturi mai adînci în ordinea spirituală.
Asemenea acte de posesiune pot să provoace două feluri de manifestări: unele cu înfăţişări demonice(îndrăciţii şi obsedaţii), iar altele cu înfăţişări angelice(falşii profeţi şi falşii făcători de minuni).
Diavolul poate să subjuge pe asemenea oameni cu o putere care îi depăşeşte, le stăpâneşte facultăţile psihice,simţurile şi organele, iar cei îndrăciţi pot deveni astfel foarte uşor uneltele oarbe ale unor scopuri satanice.
Prin tulburarea facultăţilor lor psihice, diavolul le poate produce unele manifestări neobişnuite ca: vedenii, semne,vise şi arătări „minunate” care nu sînt, de fapt, decît năluciri demonice.
Despre felurite cazuri de îndrăciţi ne vorbeşte, în multe locuri, Sfînta Scriptură. Sînt bine cunoscute atîtea împrejurări din Evanghelii, prin care Domnul Hristos a izgonit dracii din atîţia posedaţi. Asemenea şi din vieţile multor sfinţi şi din istoria Bisericii, se cunosc fel de fel de forme de stăpîniri demonice.
Felurite sînt chipurile în care diavolul se poate manifesta prin mijlocirea unui îndrăcit. Iată cîteva:
1. Îndrăcitul poate fi lovit de o infirmitate organică, fără cauză aparentă şi „din senin”: surzenie, orbire, muţenie, ologeală sau altele.
2. Îndrăcitul poate dispune de forţe şi de însuşiri aparente care depăşesc în chip nemăsurat puterile şi aptitudinile lui fireşti.
3. Îndrăcitul poate cunoaşte, dintr-o dată, lucruri pe care nu le-a cunoscut înainte, atît în domeniul ştiinţelor şi al istoriei, cît şi al Sfintelor Scripturi.
4. Îndrăcitul poate vorbi şi scrie în limbi felurite cu multă uşurinţă şi fără să fi cunoscut acele limbi.
5. Îndrăcitul poate face prevestiri, ghiceşte faptele şi gîndurile oamenilor şi vede în ascuns.
6. Îndrăcitul poate prilejui în jurul lui felurite semne şi fenomene cu caracter neobişnuit (mutări şi ridicări de obiecte, zgomote, năluciri, apariţii luminoase).
7. Îndrăcitul poate cădea în stări cataleptice asemănătoare cu moartea.
Spre lămurirea unor fenomene de esenţă demonică va fi interesant de relevat cazul cunoscut al celor doi copii îndrăciţi din Ilfurt (Alsacia), petrecut pe la 1865 şi întărit de felurite documente verificate, aflate în Arhivele Episcopiei din Strasburg. În cartea parohului Sutter din Wickerschwihr (Alsacia), sub titlul „Dracul” tradusă în româneşte de Soc. Bonaventura (Serafica, Roman) aflăm următoarele:
„De mai multe ori unul din copiii îndrăciţi prevesti moartea cîtorva persoane” (p. 46)„
Vorbea de fapte petrecute cu douăzeci, treizeci şi chiar o sută de ani mai înainte şi aşa de limpede, lămurit şi sigur, încît îţi venea să crezi că fusese de faţă la ele. Dar şi de întîmplările proaspete avea o cunoştinţă cum numai diavolul poate avea” (p. 47)
„Uneori îndrăciţii povesteau fapte întîmplate la începutul lumii şi întru totul după Biblie” (p. 52)
„Multe amănunte, chiar necunoscute, despre crimele îngrozitoare petrecute în trecut în Ilfurt, au fost date pe faţă de cei doi copii îndrăciţi, şi în scurt timp lumea a trebuit să se convingă că pentru ei nimic nu putea fiascuns” (p. 53).
„Diavolul se înfuria pe oricine arăta compătimire şi interes pentru cele două victime şi-i făcea rău la orice prilej. În două nopţi el distruse albinele din 20 de stupi de pe la vecinii lui Brobeck. Toate albinele erau cu capul rupt! Declarînd Satana – prin gura îndrăciţilor – că el era făptuitorul, dl. Brobeck chemă pe preot ca să binecuvînteze stupii şi roiurile noi şi puterea duhului distrugător fu nimicită”.
„Satana avea o ura neîmpăcată pe dl. Tresch, care venea aproape zilnic să viziteze pe cei doi îndrăciţi. Odată el abia părăsise odaia, că diavolul şi răcni ca spre uşurare: «Am de reglat o socoteală mare cu acesta ! ». Şi puţin după aceea una din vacile d-lui Tresch îşi rupse un picior. «Iată un bun început !, strigă el, însă vom mai vedea şi altele!». De fapt, după cîteva zile, doi viţei ai lui pieriră fără să bolească deloc. «Iată un alt dar pentru el – rînji diavolul – însă nu va fi cel din urmă». Trecu un timp şi coborînd pe scări, căzu şi-şi rupse o mînă; şi în aceeaşi clipă, foarte fericit şi cu glas batjocoritor, diavolul a povestit despre aceste fapte celor care erau atunci în jurul copiilor. Unul după altul, i se îmbolnăviră apoi domnului Tresch: calul, cîinele şi o capră, de nişte boli necunoscute.
Cu cei doi îndrăciţi, se întîmplau adeseori felurite fenomene despre care documentele pomenesc, între altele,următoarele:
„Uneori li se strîngeau picioarele într-un chip grozav şi apoi li se legau cum s-ar lega cu nişte funii, fără ca cinevasă le poată deznoda; apoi, deodată trebuiau să le desfacă şi să le ridice, ca două aripi, cu iuţeala fulgerului. Nici o putere omenească nu era în măsură să-i îndrepte pînă cînd diavolul nu lăsa în pace pe sărmanele victime. Dacă stăteau pe scaun, scaunul era ridicat în aer de mîini nevăzute. Căzînd nu li se întîmpla nici un rău”
„Copiii se căţărau pe copaci ca nişte pisici (de comparat cu somnambulii) şi se puteau prinde chiar şi de crengile cele mai subţiri, fără teamă că se vor rupe”.
„În odaia lor erau chinuiţi de o căldură cumplită, ce nu se putea suferi nici în toiul iernii. Dacă mama copiilor, care dormea în aceeaşi odaie cu îndrăciţii, se scula înăduşită de căldura prea mare şi stropea cu apă sfinţită patul copiilor, arşiţa scădea într-o clipă şi devenea normală”.
„Uneori nişte mîini nevăzute scoteau perdelele de la ferestre şi acestea se deschideau cu repeziciune ameţitoare,deşi erau bine închise; altă dată duhul cel rău răsturna şi tîrîia încoace şi încolo prin odaie mese, scaune şi alte mobile; altă dată chiar casa întreagă era zguduită ca de un cutremur puternic” (p. 64).12
„Chipul lui Teobald, unul din îndrăciţi, se schimbase atît de mult, încît nu putea trece neobservat. Era palid şi foarte slab, ca o fiinţă prea repede crescută; ochii mari şi negri aveau o expresie de şovăială şi de nelinişte; faţa îi era suptă ca după o oboseală lungă şi pe deasupra era cu desăvîrşire surd, din clipa îndrăcirii lui. În general stătea tăcut şi liniştit. Nu trebuia să-i vorbeşti de biserică şi, cu atît mai puţin, să încerci să-l duci. Chiar dacă i se legau ochii şi se făceau diferite ocoluri, de îndată ce se ajungea în apropierea bisericii, începea să se zbată ca un drac în aghiasmă şi să urle ca un cîine. Iar dacă cineva încerca să-l ducă înăuntru cu de-a sila, cădea la pămînt ca o bucată de lemn, iar faţa i se făcea înfricoşătoare”.
„Furia îi ajungea apoi la culme dacă vreunul îl stropea cu aghiasmă şi nu-şi căpăta liniştea decît îndepărtîndu-se de sfîntul locaş” (p. 104).
Cartea autorului Sutter, din care s-au făcut pomenirile de mai sus, înşiră încă multe date şi împrejurări interesante în legătură cu cei doi îndrăciţi, care după multe suferinţe, au putut fi izbăviţi de duhurile rele prin ajutorul unor repetate şi îndelungate exorcisme.
În domeniul demonologiei, alături de atîtea speţe ciudate de îndrăciri, este interesant cazul Mariei des Vallées din Normaudia, bogat în multe manifestări şi subtilităţi psihice care atacă toată gama demonismului: de la anumite fenomene fizice dezordonate şi vătămătoare, pînă la unele stări extatice cu inspiraţii de aparenţă profetică (Les Révélations de Marie des Vallées, Emil Dermenghem, Ed. Plon-Nourrit Paris).
Fapte mai recente, aparţinînd acestui domeniu, s-au petrecut în anii trecuţi şi la noi în ţară, în comuna Talpa din Bucovina, cu fata Eleonora Zugun, asupra căreia ziarele din acea vreme au făcut multă vîlvă. După ce s-au desfăşurat şi cu această copilă tot felul de fenomene demonice care rămîneau fără lămurire pentru atîta lume, psihiatri străini s-au ocupat de ea dar fără rezultat, iar diferite cercuri spiritiste au căutat s-o capteze ca medium. Se pare însă că, după multe suferinţe, Dumnezeu a izbăvit de cel rău acest suflet trudit, redîndu-i în urmă tămăduire deplină
*********
SPIRITISM ŞI MAGNETISM
Într-una din zilele lunii decembrie ale anului 1847, în casa Fox au început să se petreacă diferite fenomene ciudate. În cartea „History of Modern American Spiritualism” de Emma Hardinge, se povesteşte: 16
„Se auzeau lovituri în pereţi, în pardoseli şi zgomote curioase; deşi uşile şi ferestrele erau bine închise şi nimeni nu se afla prin acele încăperi decît locatarii casei, ei constatau că mobilele erau zvîrlite pe jos şi dezordonat aruncate. Dealtfel, chiar în văzul lor, mobilele erau agitate de o mişcare oscilatorie ca şi cum ar fi fost legănate de valuri, ca şi cum ar fi fost însufleţite de o stranie viaţă”. „Se auzeau paşi pe parchet; cele două fete ale soţilor Fox erau atinse de unele mîini reci invizibile”. „În februarie acelaşi an, viaţa deveni de nesuportat. Nopţile se scurgeau fără somn şi nici zilele nu erau lipsite de tulburări. Aceste fenomene erau atribuite diavolului”.
„Cea mai mică dintre fete – Kate Fox – observînd că toate zgomotele care se produceau nu îi cauzau nici un rău, începuse să se familiarizeze cu ele, iar într-o seară ajunse chiar să glumească cu autorul lor invizibil. Pocnind de mai multe ori din degete ea spuse: «Domnule măscărici, fă ca şi mine». Acelaşi zgomot a fost repetat de îndată şi într-un acelaşi număr de pocnete. Cîteva alte încercări succesive confirmară această experienţă”.
„Strîngîndu-se laolaltă restul familiei şi vecinii, s-a continuat această primă «şedinţă de spiritism» cu diferite întrebări la care personajul nevăzut răspundea foarte corect prin diferite lovituri”.
„La întrebarea dacă era un om, nu s-a primit nici un răspuns; în schimb s-au auzit mai multe lovituri repezi cînd s-a pus întrebarea dacă era un spirit”.
Iată deci originea spiritismului.
Diferitele fenomene spiritiste în următoarele clase:
1. Mişcări de corpuri grele prin contact direct dar fără nici o sforţare mecanică (de ex. paharul sau „uija” planşetelor spiritiste se mişcă singure).
2. Fenomene de „percusiune” – adică producere de loviri sau de simple atingeri pe corpul nostru sau în genere orice fel de loviri, pe cale nevăzută – precum şi producere de sunete de aceeaşi natură. 21
3. Alterarea greutăţii corpurilor. (Prin anumite procese psihice diferite corpuri pot deveni mai uşoare sau mai grele; în anumite împrejurări greutatea lor devine atît de mare, încît nu mai pot fi urnite din loc. Asemenea cazuri se pot întîmpla şi cu anumiţi oameni cu înclinări mediumnice).
4. Mişcări de obiecte grele aşezate la o oarecare distanţă de medium şi deci produse fără nici un contact asupra lor.
5. Ridicări de corpuri grele deasupra pămîntului prin puteri nevăzute.
6. Ridicarea de la pămînt a unor corpuri omeneşti şi plutirea lor în văzduh. (W. Crookes menţionează că a constatat personal trei asemenea cazuri de înălţări în aer).
7. Mişcări independente de mici obiecte fără contactul nimănui.
8. Apariţii luminoase.
9. Apariţii de mîini luminoase printr-o proprie luminozitate sau vizibilitate la lumina obişnuită.
10. Scriere directă (în unele şedinţe şi fără intervenţia nimănui, comunicările ce se transmit de „spirite” şînt scrise direct, fără ca nimeni să atingă condeiul).
11. Forme şi figuri de vedenii.
12. Cazuri particulare de fenomene din care se deduce acţiunea unei inteligenţe exterioare.
13. Manifestări diferite într-un caracter mai complex de semne.
Dar în afară de catalogarea unor asemenea variate fenomene spiritiste, este necesar a preciza că sînt mai multe feluri de mediumi, prin mijlocirea cărora se pot produce astfel de manifestări. Sînt mediumi inspiraţi, mediumi somnambuli, vindecători de boli, mediumi pictori, muzicanţi, literaţi, precum şi încă alte feluri.
După natura acţiunii lor, mediumii se pot împărţi în două categorii: mediumi cu efecte fizice şi mediumi cu efecte intelectuale şi „mistice”. Între înşelătorii din „odăiţele ascunse” de care pomeneşte Evanghelia (Matei 24, 26) sînt unii care se rup cu totul de orice religie: aceştia reprezintă latura spiritiştilor teosofi; în schimb, sînt alţii care rămîn afiliaţi Bisericii lor respective, fie ea ortodoxă, fie catolică, fie anglicană, fie reformată…
mai multe găsiți aici:
Mihail Urzică – spiritism și magnetism
https://deasaimpartasirecunevrednicieosandavesnica.wordpress.com/2019/01/31/mihail-urzica-spiritism-si-magnetism/
mai citiți si asta:
Suferim din cauza farmecelor(vrăji)?sau păcatele sînt pricina farmecelor în care am fost prinși?!! – Arhimandritul Nectarie Moulatsioti DESPRE FARMECE ŞI CUM POT FI ELE DEZLEGATE
***************
V. DESPRE DIFERITE SEMNE ŞI VINDECĂRI PRESUPUSE SUPRAFIREŞTI DAR DE ORIGINE DEMONICĂ
În legătură cu ivirea unor revelaţii se pot produce cazuri de vindecări de boli, semne cereşti sau vedenii, petrecute fie cu vizionarul căruia i s-a făcut descoperirea, fie cu alţi credincioşi. Dar asemenea fenomene nu pot însemna prin ele însele, şi de la prima vedere, un argument hotărîtor că „revelaţia” este cu adevărat de la Dumnezeu.
De fapt, Satana poate săvîrşi semne şi minuni mincinoase, nu numai cu un individ în parte, dar chiar şi cu un grup sau cu o mare mulţime. Aşa sînt cazurile petrecute cu Simon Magul, sau cu Apollonius din Tiana. Acesta este însă şi rostul pentru care am fost îndemnaţi prin Scripturi să cunoaştem bine duhurile de la cine sînt.
Manifestarea unor semne neobişnuite, cu aparenţe suprafireşti, nu constituie o dovadă suficientă că ar fivorba de minuni.
Astfel, yoghinii indieni („L’Inde mystérieuse” Paul Brunton, Edition Payot) pot ghici faptele oamenilor, pot face descoperiri de la distanţă; pot muta obiectele din locul lor prin mijlocirea unor puteri nevăzute; pot provoca fenomene de „materializări” de apariţii luminoase şi de „dedublări”; pot merge prin foc fără să se ardă; se pot înălţa în văzduh; pot stîrni creşterea unui pom în cîteva ore; pot provoca înverzirea unui pom uscat, care propriuzis nu sînt adevărate minuni, ci lucrări de vrajă satanicească, despre care Hristos ne-a prevenit cu destulă grijă, ca să ne ferim.
Despre felurite semne şi false minuni pe care le poate întreprinde puterea Satanei, găsim diferite exemple şi în Sfînta Scriptură, Iată un caz:
Cînd Dumnezeu a voit să scoată pe poporul Israel din robia Egiptului, a dat putere mare, făcătoare de minuni, lui Moise şi lui Aaron. Deci ducîndu-se aceşti prooroci la Faraon pentru a-i întoarce inima neînduplecată, îi fac acestuia diferite semne de groază, care totuşi nu-l clintesc din împietrirea lui. Astfel, Aaron şi-a aruncat toiagul înaintea lui Faraon şi înaintea slujitorilor lui; şi toiagul s-a prefăcut într-un şarpe. Dar Faraon a chemat pe nişte înţelepţi şi pe nişte vrăjitori, şi vrăjitorii Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor.
„Toţi şi-au aruncat toiegele şi s-au prefăcut în şerpi”. Acelaşi lucru s-a întîmplat şi cu apele rîului, pe care Aaron le-a prefăcut cu toiagul în sînge. Dar „vrăjitorii Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor” (Exodul 7, 11-12).
Deosebit de preţioasă ne este în această privinţă şi povestirea Sfîntului Ciprian, filosoful din Antiohia Siriei, care, înainte de a se fi convertit la creştinism, a fost unul dintre cei mai mari vrăjitori de pe timpul împărăţiei lui Decie.
Ca mare preot al zeităţilor Olimpului şi mare fermecător şi pierzător de suflete, ajunsese „prieten credincios al stăpînitorului Iadului, cu care singur, faţă în faţă a vorbit şi de cinste mare la dînsul s-a învrednicit”. De care lucru sfîntul a mărturisit zicînd: „Să mă credeţi pe mine ca pe acela ce singur pe diavol l-am văzut, pentru că prin jertfă l-am rugat pe el şi l-am sărutat şi am grăit cu dînsul şi cu acei care sînt la dînsul mai mari şi m-au iubit şi mi-au lăudat înţelegerea mea. Un pîlc de draci mi-a dat spre slujba mea. Chipul lui era ca o floare de iarbă, şi capul îi era încununat. Iar cînd se întorcea încoace şi încolo, se cutremura tot locul acela şi mulţi lîngă scaunul lui stau cu feluri de rînduieli”.
Meşteşugurile diavoleşti ale lui Ciprian erau într-adevăr mai presus de orice închipuire.
Aflăm astfel, din „Vieţile Sfinţilor”, că Sfîntul şi marele mucenic Ciprian, în timpul slujirii lui idolatre, „se deprinsese a schimba văzduhul, a porni vînturi, a slobozi tunete şi ploi, a tulbura valurile mării, a duce vătămări şi răni asupra oamenilor”. Spre învăţătura drăcească se îndeletnicea cîte 40 de zile înpost, şi după apusul soarelui mînca, dar nu pîine, nici altă hrană, ci numai ghindă de stejar. S-a deprins să facă fel de fel de vrăji şi de năluciri, „pînă şi morţii din mormînturi făcîndu-i să grăiască”.
„Pe mulţi i-a învăţat la rele cu vrăjile sale: pe unii a zbura prin văzduh, pe alţii a înota în luntre pe nori, pe alţii i-a făcut a umbla pe ape şi mulţi la dînsul alergau întru nevoile lor, fiindcă le ajuta cu drăceasca putere de care era plin”.
„Prin farmecele lui, diavolul s-a prefăcut în chipul fecioarei Justina şi aşa a mers la Aglaid, cel care în zadar o iubea pe Justina, ca să i se pară lui că adevărat Justina este. Iar cînd a intrat diavolul la Aglaid, în chipul Justinei, Aglaid a sărit de negrăită bucurie şi alergînd la ea, a cuprins-o şi o săruta zicîndu-i: «Bine ai venit la mine, preafrumoasă Justino»”.
„Iar Ciprian a pus pe acela chip de pasăre şi făcîndu-l ca să zboare prin văzduh, l-a trimis la casa Justinei, ca săpoată zbura prin fereastră în camera ei”.
„Şi chiar Ciprian s-a putut preface în femeie şi în pasăre. Mai apoi, el a adus ispite asupra casei Justinei şi asupra caselor tuturor rudeniilor, ale vecinilor şi ale cunoscuţilor ei, precum oarecînd diavolul asupra dreptului Iov; le omora dobitoacele lor, pe slugile lor le lovea cu vătămări şi pe dînşii în necaz nemăsurat îi arunca. Apoi a lovit şi pe Justina cu o boală încît zăcea pe pat şi plîngea maica sa pentru dînsa”.
„Şi erau răni în dobitoace şi multe boli între oameni; şi a străbătut prin lucrarea drăcească auzul prin toată cetatea,pentru Justina care i se împotriveşte lui” (din „Viaţa Sfinţilor Mucenici Ciprian şi Justina”, Editura Fîntîna Darurilor, Bucureşti după Minee).
Iată deci în ce cuprins nebănuit de manifestări se pot produce lucrările demonice spre a sminti lumea. Iar asemenea nemaipomenite semne pot fi făcute nu numai de vrăjitori şi magi, care din voia lor se pun în legătură cu Satana, ci şi de unii oameni demoniaci, care nu-şi dau seama că sînt stăpîniţi de o putere necurată şi îşi închipuie a-I sluji lui Dumnezeu prin anumite acţiuni ale lor.
Aşadar, tocmai asemenea oameni lepădaţi de Dumnezeu devin sculele Ispititorului. Şi tocmai cu ei se pot întreprinde cele mai mari farmece şi vrăjitorii. Adeseori, fără ştiinţa acestora, puteri nevăzute îi pot călăuzi spre ţinte nebănuite, urmînd unor anumite porunci demonice. Intr-un acelaşi chip tainic, asemenea unelte demonice se pot îmbolnăvi sau se pot „vindeca” din senin, în cîte şi mai cîte feluri. Asupra lor, prin lucrarea Satanei, falşii prooroci pot exercita cu mare putere semne nemaipomenite. Sînt cazuri în care, fără greş, li se poate prezice acestora despre ziua şi chipul morţii lor. Şi, ca prin minune, lucrul se adevereşte…Cu cît apar însă mai impresionante asemenea întîmplări „suprafireşti”, cînd astfel de sentinţe de moarte se rostesc ca un mijloc de pedepsire de către slujitorii Necuratului, împotriva acelora care ar fi batjocorit pretinsele lor minuni, iar boala sau moartea îi atinge pe acei nenorociţi, fără nici o pregetare, ca un trăznet !
mai multe găsiți aici:
Mihail Urzică – despre diferite semne și vindecări presupuse suprafirești dar de origine demonică
https://deasaimpartasirecunevrednicieosandavesnica.wordpress.com/2019/02/08/mihail-urzica-despre-diferite-semne-si-vindecari-presupuse-suprafiresti-dar-de-origine-demonica/
*********
DEASA IMPARTASIRE CU NEVREDNICIE 
Pingback: „A respinge o minune este un lucru plăcut înaintea lui Dumnezeu, cînd nu numai din prudenţă, dar şi din smerenie credinciosul nu o primeşte. A te lăsa însă ispitit de orice semne neobişnuite este o dovadă de uşurătate, de deşertăciune ş