„La Botez creştinii au dat făgăduinţă să nu cânte din organe, nici să joace — Căci cântecile şi jocurile sunt pompă a satanei”….„Precum la celelalte Taine nu se fac jocuri şi cântece din organe, aşa nu se cade să se facă nici la nunta”

Related imageCUVÂNT II

Care învaţă pe creştini, că nici de cum nu se cade a cânta cu organe, nici să joace şi să cânte din gură.

PRECUVÂNTARE
Vai! celor ce se scoală dimineaţa şi umblă după „băutură beţivă, aşteptând până seara, că vinul îi va arde pe ei. Cu chitare, cu alăute, cu timpane şi cu fluiere beau vinul; iar spre lucrurile Domnului nu caută, şi lucrurile mâinilor Lui nu le socotesc. Pentru aceasta s-a luat în robie poporul meu, că n-a cunoscut pe Domnul şi mulţi au murit de foame şi de sete de apă. Şi şi-a lărgit iadul lăcomia sa, şi şi-a deschis gura sa fără de încetare” (Isaia 5; 11-14).
Iată iubiţii mei creştini, ce înfricoşate cuvinte a grăit Duhul Sfânt prin proorocul Isaia împotriva celor ce mănâncă şi bea cu alăute şi cu timpane! Iată care este hotărârea înfricoşată dată de Dumnezeu asupra celor ce cântă cu felurite organe, joacă şi cântă din gură! Iată cât de jalnice sunt glasurile care strigă Atotţiitorul, văicărind pe toţi cântătorii din organe, pe toţi jucătorii şi pe cei ce cântă din gură. Vai! zice şi amar celor ce se scoală de dimineaţă din somn, şi aleargă să bea rachiu. Vai! celor ce zăbovesc în cârciumi până seara, pentru că vinul şi rachiul îi va arde de tot! Aceştia beau vinul cu alăute, cu chitare, cu timpane şi cu fluiere, iar la poruncile Domnului nu voiesc să caute, şi lucrurile lui Dumnezeu nu le socotesc. Pentru aceasta poporul meu se va robi, şi mulţi din ei vor muri de foame şi de sete; pentru că nu cunosc, nici se tem de Domnul şi iadul s-a deschis şi şi-a lărgit gura ca să-i primească.
Trei pedepse înfricoşează Dumnezeu cu aceste cuvinte, să dea celor ce cântă din organe, joacă şi cântă din gură:
1) Robia: „Pentru aceasta s-a luat în robie poporul meu”;
2) moarte de foame şi de sete: „Si mulţi au murit de foame şi de sete de apă”; şi
3) munca şi osânda, jos în Iad: „Şi şi-a lărgit iadul lăcomia sa şi şi-a deschis gura sa fără de încetare”.
Toate trei pedepse sunt într-adevăr înfricoşate şi groaznice, căci nu pedepsesc numai trupul, ci şi sufletul; nu pedepsesc numai în viaţa aceasta, ci şi în cea viitoare.
Şi ce este mai rău decât robia? Ce altă răutate e mai mare, decât a muri de foame? Ce pedeapsă mai înfricoşată, decât întunericul iadului şi decât munca cea veşnică? Pentru aceasta apucând mai înainte a zis Dumnezeu despre aceşti muzicanţi şi jucători şi cântători din gură: Vai şi amar! Fiindcă, vai, după cum tâlcuieşte marele Vasile, înseamnă că: „Tânguitor este graiul” (Cuvânt pentru cei beţivi).
Deci, cu adevărat sunt vrednici de plâns cei ce cântă din organe şi cei ce cântă din gură şi joacă; căci se lipsesc nu numai de viaţa aceasta prin robie şi prin a muri de foame; dar se lipsesc încă şi de împărăţia cerurilor şi moştenesc numai şi numai pedeapsa muncii şi iadul. Pentru aceasta şi eu am voit astăzi să vorbesc către voi, fraţii mei creştini şi să vă arăt câte rele au pricinuit şi pricinuiesc muzicile, jocurile şi cântecele din gură şi prin urmare să vă dovedesc că, nu se cade creştinilor să întrebuinţeze acestea; şi luaţi aminte ca să înţelegeţi.

 

10. Câte rele pricinuiesc jocurile şi horele

Cea dintâi şi mai mare răutate, pe care a pricinuit-o şi o pricinuiesc cântecele şi jocurile, este închinarea de idoli. Vrei să te adeverezi? Urmează-mi să mergem la Muntele Sinai. Aici, proorocul Moise, suindu-se să primească Legea cea scrisă de Dumnezeu, a vorbit cu El patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, iar poporul Evreilor jos, văzând că întârzie Moise a se pogorî din Munte, s-a sculat asupra lui Aaron, fratele lui Moise, şi au cerut să le facă Dumnezeu.
Iar Aaron, adunând toţi cerceii de aur de la femeile evreilor, i-a turnat în topitoare şi din topitoare a ieşit un chip de viţel; şi le-a zis lor: „Aceştia sunt dumnezeii tăi Israile, care te-au scos din pământul Egiptului” (Ieşirea 32, 4). Atunci poporul văzând idolul s-a bucurat şi şezând a mâncat şi a băut şi după aceasta s-a sculat şi a început să joace, aducând jocurile ca o slujbă şi închinăciune şi cinste idolului. „Şi a şezut poporul de a mâncat şi a băut, şi s-a sculat să joace” (Ieşirea 32, 6). Pentru aceasta zice şi marele Vasile că: „Jocul lor era închinarea de idoli” (Cuvânt contra beţivilor).
A doua răutate pe care a pricinuit-o şi o pricinuiesc cântările şi jocurile, este jurământul mincinos şi blestemul; căci citim la Judecători, că după ce cele 11 neamuri ale lui Israil au bătut pe neamul lui Veniamin, pentru acea mare desfrânare ce o făcuse femeii Levitului, n-au scăpat din ei decât numai 600; şi au făcut jurământ lui Dumnezeu şi au pus blestem asupra celor ce vor da femei la cei 600 care au scăpat. „Că s-au jurat fii lui Israil, zicând: blestemat să fie cel ce va da femeie lui Veniamin” (Judecători 21,18).
Cu toate acestea s-a făcut călcare acestui jurământ şi blestemul acesta s-a întors asupra lor, deşi nu de-a dreptul, ci cu vicleşug, din pricina jocurilor. Pentru că nişte femei din cele ce locuiau în Silom, au ieşit şi jucau la sărbătoarea Domnului, pentru aceasta s-au apucat cele 11 neamuri şi au sfătuit pe neamul lui Veniamin, să se ducă să răpească acele femei care jucau şi să le aducă la locul lui Veniamin şi acolo să le aibă de femei. „Mergeţi şi vă ascundeţi în vii, şi când veţi vedea că au ieşit fetele celor ce locuiesc în Silom, jucând cu dansuri, să ieşiţi din vii, şi fiecare bărbat să-şi răpească lui femeie, din fetele Silomului, şi să mergeţi în pământul lui Veniamin” (21, 20).
A treia răutate, pe care a pricinuit-o şi o pricinuiesc cântecele şi jocurile, sunt vărsările de sânge şi uciderile; ucideri, nu de oameni simpli şi cum s-ar întâmpla, ci oameni prooroci şi înainte mergători; şi această dovadă este foarte lesne de aflat. Pentru că oricine va deschide Evanghelia cea de la Matei, şi va citi la cap. 14, va vedea acolo că, pentru jocul necinstitei fete a preacurvei Irodiada înaintea lui Irod, şi pentru plăcerea jocului ei, a înduplecat pe Irod să trimită ca să taie în temniţă capul celui mai mare decât toţi proorocii, al dumnezeiescului Ioan înaintemergătorul, şi să-i dea ei ca dar pentru joc, acel sfânt şi prea cinstit cap proorocesc, pe care îl cinsteau şi i se închinau în pustie, fiarele sălbatice şi leu.
Şi ce alt rău, iubite, nu se pricinuieşte din jocuri şi din cântarea cu organe şi din gură? Din acestea se nasc împodobirile trupului şi înfrumuseţările. Că cei ce se duc să joace şi să cânte, — ori bărbaţi, ori femei de vor fi — întâi se împodobesc şi se înfrumuseţează cu haine strălucite şi cu podoabe şi apoi se duc. Din aceasta se naşte purtarea miresmelor şi a parfumurilor; din aceasta se nasc privirile ochilor, cele fără rânduială şi necinstite; din acestea se pricinuiesc auzirile cele curveşti; din acestea se pricinuiesc vorbirile cele ruşinoase şi glumele şi necuviincioasele râsuri şi chipurile şi mişcările cele fără rânduială; din acestea se nasc poftele cele trupeşti şi curviile cele din inimă şi preacurviile, precum a zis Domnul: „Tot cel ce caută la femeie spre a o pofti pe ea, iată, a preacurvit cu dânsa, întru inima sa” (Matei 5, 28).
Căci dacă cineva din întâmplare, întâlnind o femeie şi va pofti frumuseţea ei, curveşte şi preacurveşte cu dânsa, întru inima sa; cu cât mai mult curvesc şi preacurvesc în inima lor, atât bărbaţii cât şi femeile care se duc într-adins la horă, numai şi numai ca să vază frumuseţile bărbaţilor şi ale femeilor? Şi mai cu seamă când bărbaţii apucând femeile şi jucând cu ele, se aprind mai mult spre poftă trupească şi diezmierdare, prin atingerea(8) şi apucarea cu mâinile.
********
8. Lăsăm să judece singuri creştinii cei de acum, care îşi dau fiii şi fiicele la şcoala de dans, unde, nu numai atingeri fac, dar şi îmbrăţişări ruşinoase şi necuviincioase creştinilor şi prea vătămătoare sufletului.
*********
Să zic ceva şi mai mult? De la jocuri şi cântece din gură se fac însă şi curviile şi preacurviile cele cu fapta şi cu lucrul. Pentru aceasta înţeleptul Sirah porunceşte, să nu se apropie cineva de femeia cântăreaţă, ca să nu cază cu ea în curvie. „Cu muierea cântăreaţă să nu fii adesea, ca nu cumva să te prinzi în meşteşugul ei” (Cap. 9, 4); şi Marele Vasile hotărăşte că, femeile care joacă, dacă ar fi fecioare, îşi pierd fecioria lor, iar de sunt măritate pierd întreaga înţelepciune; că zice: „Mişti picioarele şi sari nebuneşte, şi joci jocuri care nu ţi se cuveneau; fiind trebuinţă de a-ţi pleca genunchii spre închinăciune? Pe cine să tânguiesc? Pe fetele cele neispitite de nuntă, sau pe cele supuse jugului nunţii? Că acelea s-au întors neavând fecioria, iar acestea, curăţenia nau dus-o înapoi bărbaţilor” (Cuvânt asupra celor ce se îmbată).

 

11. Cu ce se aseamănă cântecele din organe şi horele. — Unde se fac hore, acolo este şi diavolul — La Botez creştinii au dat făgăduinţă să nu cânte din organe, nici să joace — Căci cântecile şi jocurile sunt pompă a satanei

Pentru aceasta cu toată dreptatea se cade a numi cineva cântecele din organe, jocurile şi cântecele din gură, şcoala satanei, căci satana şi diavolul este cel întâi învăţător, iar slujitorii lui, dracii, sunt subînvăţători. Cei întâi şcolari însă, sunt cei ce cântă cu viorile şi cu alte organe; iar elevi şi eleve, sunt bărbaţii şi femeile care joacă şi cântă din gură. Lecţiile care se predau la şcoala aceasta sunt: desfrânarea şi neruşinarea, ruşinoasele cuvântări şi nebuneştile grăiri, curviile şi preacurviile, sodomiile şi orice alt păcat.
Se cade încă a numi cineva cântecele şi jocurile sport (întrecere) şi luptă a diavolului; iar loc al nevoinţei şi stadie (stadion), este casa în care se lucrează şi se săvârşesc acestea; răsplătitor însă şi dătător de cununi, care şade pe scaunul cel înalt al casei, este diavolul.
Privitori ai sportului, sunt toţi dracii care privesc şi se bucură; iar luptători şi nevoitori sunt jucătorii şi cei ce cântă din organe şi din gură, fie bărbaţi, fie femei. Şi oricine din aceştia, cântă din organe sau joacă, sau cântă din gură mai bine decât altul şi-l întrece, primeşte în loc de cunună, păcatul şi veşnica muncă. Pentru aceasta prea potrivit şi prea înţelepţeşte a zis hotărâtor dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, că, unde se fac hore şi sunt orchestre, acolo negreşit, este şi diavolul; „Eu îndrăznind, dau pe faţă că, unde este dans, acolo e şi diavolul; şi că curvia, nu numai înverşunaţi face, ci şi ucigători de nevinovaţi” (Matei 14).
Şi iarăşi acest Gură de Aur zice: „Ce faci nepriceputule om? Tu chemând la casa ta organe şi făcând jocuri, te faci al doilea Irod. Pentru că imiţi pe Irod acela şi aduci la masa ta ca o altă Irodiadă, femei şi bărbaţi jucători? Că deşi pe Ioan nu-l omori, dar cu adevărat omori mădularele lui Hristos, adică atâtea şi atâtea suflete ale celor ce joacă şi a celor ce şed la masa ta şi privesc, ceea ce este şi mai rău. Pentru că acel diavol, care atunci prin jocul Irodiadei, a ucis pe Ioan, acelaşi şi acum prin jocuri, ucide sufletele celor ce şed şi privesc. Că deşi nu se ucide, Ioan, ci mădulările lui Hristos care este mult mai înfricoşat; căci nu cap pe tipsie cer cei care joacă acum ci sufletele celor ce şed şi privesc că deşi nu stă de faţă fata Irodiadei, ci diavolul care juca atunci prin aceia, şi acum joacă prin aceştia, şi sufletele celor adunaţi, prinzândule şi robindu-le, fuge” (Omilia 48, la Matei).
Şi într-alt loc acest Hrisostom, loc de curvăsărie numeşte casa acelui om, care aduce curve la ea şi joacă: „Loc de curvie ţi s-a făcut casa ta, patimă şi strechie, şi nu este ruşine să năimeşti aceste dezmierdări?” (Cuvânt I, către Coloseni).
Deci, pentru aceasta, fraţii mei creştini, fraţii mei prea iubiţi şi mult doriţi, încetaţi pentru dragostea lui Dumnezeu, şi pentru Sângele lui Iisus Hristos, cel ce a murit pentru a voastră mântuire, încetaţi vă rog de la aceste cântări din organe, jocuri şi cântece din gură lumeşti, fiindcă acestea sunt lucrurile diavolului şi paguba vieţii voastre; sunt pierzătoare mântuirii sufletului vostru; sunt lucruri şi fapte nu ale creştinilor care sunt ucenicii lui Iisus Hristos şi fiii luminei şi moşteni împărăţiei cerurilor, ci sunt lucruri şi fapte ale Elinilor, ale Evreilor, ale Turcilor, ale necredincioşilor şi păgânilor, cari sunt întunecaţi de înşelăciunea diavolului şi nu ştiu nici ce cugetă, nici ce lucrează.
Dacă până acum aţi fi fost dedaţi la astfel de sataniceşti şi păgâneşti îndeletniciri, de astăzi înainte însă, lăsaţi-vă de acestea şi urâţi-le pe ele. Şi dacă cineva dintre creştini, vă îndeamnă silindu-vă a vă duce la casa lui ca să cântaţi din organe, sau să jucaţi şi să cântaţi cântece curveşti, păziţi-vă cu dinadinsul şi nu-l ascultaţi, măcar stăpânitor de ar fi, măcar vreunul din cei sfinţiţi, sau şi mirean; fiindcă ei nu pot să vă ajute în ziua judecăţii sau să vă scape din muncă.
Voi, când v-aţi botezat în sfânta scăldătoare, în numele Sfintei Treimi, aţi dat făgăduinţă înaintea lui Dumnezeu şi a îngerilor şi a oamenilor, ca să vă întoarceţi şi să urâţi toate aceste lucruri diavoleşti şi de ce acum călcaţi făgăduinţele voastre? Vrei să te adeverezi creştine cum că te-ai făgăduit la sfântul Botez să nu cânţi din organe, nici să joci şi să cânţi din gură? Ascultă: Când tu te botezi, mărturiseşti înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor aceste cuvinte: „Mă lepăd de satana, şi de toate lucrurile lui şi de toată cinstea lui”.
Ce va să zică „mă lepăd”? Răspunde Sf. Chiril al Ierusalimului şi zice că, va să zică: eu răstorn şi stric tocmeala aceea şi învoiala ce a făcut-o Adam, şi dimpreună cu Adam toată firea omenească la sfatul diavolului, ca să calce porunca lui Dumnezeu şi să mănânce din rodul pomului cunoştinţei. Această tocmeală, eu o stric prin sfântul Botez, pe care-l primesc; scuip toată slava satanei şi puterea lui, lepăd prietenia şi unirea lui, mă întorc şi urăsc toate lucrurile lui, adică, orice fel de păcat. Mă întorc şi urăsc toată pompa lui.
Şi care este pompa şi slava satanei? Este toată înconjurarea răutăţilor care îl însoţesc, adică: teatrele, feluritele cântece din organe, drăceştile jocuri, sataniceştile cântări din gură, alergările de cai, sporturile şi altele asemenea. Iar după ce ai făgăduit acestea, încă ai mărturisit şi ai zis, că: Mă împreun cu Hristos?” Ce va să zică „Mă împreun cu Hristos?” Răspunde însuşi Sfântul Chiril întru învăţăturile lui pentru cei chemaţi, şi zice că, va să zică: „Eu fac tocmeală şi făgăduinţă, să fiu rob lui Hristos, să mă supun poruncilor Lui şi să săvârşesc voia Sa.” Zic încă şi sfinţii Apostoli în aşezământurile lor, cartea 3, Cap. 18: „Deci cel botezat să fie străin de necredinţă, nelucrător către păcat; prieten iubit lui Dumnezeu, vrăjmaş diavolului, lepădat de satana, de puterea şi de înşelăciunea lui, şi de toate lucrurile lui, neîntinat, curat, cuvios, iubitor de Dumnezeu, fiu lui Dumnezeu.”

 

12. Creştinii nu se cade să cânte cu organe şi să dănţuiască la Paşti, sărbători şi la lăsatul de carne

Aţi auzit, fraţilor, ce înfricoşate mărturisiri şi făgăduinţe aţi dat la sfântul Botez? Deci, aceste făgăduinţe să le pomeniţi totdeauna şi să nu le uitaţi; pentru că voi, poate le veţi uita, dar Dumnezeu nu le uită, fiindcă le are scrise în cartea Sa şi de acolo este cu neputinţă să se şteargă vreodată, ba încă aveţi să daţi seama pentru ele în ziua judecăţii şi cu acestea, are să vă judece înfricoşatul Judecător şi să vă zică: Voi, v-aţi făgăduit la sfântul Botez să urâţi pe diavolul şi toate lucrurile, cinstea şi slava lui, şi de ce n-aţi păzit făgăduinţa voastră? „Robi vicleni, prin gura voastră vă voi judeca. Legându-le lor mâinile şi picioarele, luaţi-i pe ei şi-i aruncaţi întru întunericul cel mai din afară” (Matei 22, 13). O, jalnică întâmplare! O, pagubă vrednică de plâns!
Drept aceea, ca să nu pătimiţi şi voi, fraţii mei, această osândă când auziţi muzici şi jocuri şi cântece lumeşti, astupaţi-vă urechile, fugiţi ca de foc de la casa aceea şi locul unde se joacă. Şi dacă diavolul şi gândul cel rău din inimă vă sileşte şi vă zice: duceţi-vă şi voi de priviţi, nu-l ascultaţi, ci ziceţi-i: Noi am dat, făgăduinţă lui Dumnezeu să urâm aceste lucruri şi să fugim de pompa satanei; şi făgăduinţa noastră este scrisă în cartea lui Dumnezeu. Şi deci, cum putem, noi ticăloşii, să o călcăm şi să ne muncim pentru aceasta? Mergi înapoia noastră satano şi răule gând, nu te vom asculta ca să ne mai ducem.
Dar ce zic unii? Bine, în alte zile nu se cade să cânte cineva şi să joace, dar când este praznic şi sărbătoare, când vin Paştile, când sunt zilele luminilor, când este lăsatul de carne, atunci cum să arătăm bucuria şi veselia noastră? Cum să arătăm că prăznuim şi lăsăm sec de carne? Fără numai să tragem cu puşca şi să cântăm versuri în cinstea sărbătorii noastre, şi întru bucuria sufletelor noastre. Acestea sunt pricinuiri nebuneşti, pe care le pun înainte unii. Dar ascultaţi nepricepuţilor oameni cei ce pricinuiţi unele ca acestea: Serbările şi praznicile sfinţilor, nu s-au făcut pentru alt scop, fără numai spre a se aduna la acestea creştinii, ca să asculte isprăvile sfinţilor care se prăznuiesc şi după puterea lor, să-i imite şi să le urmeze lor, şi aşa să primească în sufletul lor evlavie, îndreptare şi luare aminte cu amănuntul în viaţa lor. Căci aşa zice prea aurita limbă a lui Gură de Aur: „Praznic este, arătare a lucrurilor cele bune, suflet evlavios şi viaţă cu scumpătate” (Cuvânt 28, la cea I către Corinteni).
Deci, dacă tu, creştine, nu faci într-acest fel la praznicile sfinţilor, ci chemi muzicanţi şi joci şi cânţi din gură, nu mai slăveşti, nici cinsteşti pe sfinţii cei serbaţi, ci mai mult îi necinsteşti. Căci faci acele lucruri pe care le urăsc sfinţii şi se întorc dinspre ele; pentru că nu urmezi sfinţilor, ci urmezi păgânilor. Ce zic? Tu cu organele, cu jocurile şi cu cântecele care le întrebuinţezi în sărbători, nu cinsteşti pe sfinţi, ci cinsteşti şi slăveşti pe diavolul; pentru că aceasta este pompa şi slava diavolului, şi te faci următor, nu sfinţilor, ci diavolilor.
De asemenea şi Paştile se fac, ca să-şi aducă aminte creştinii, cum Fiul lui Dumnezeu, cu patimile Lui, cu Crucea, cu moartea şi cu Sf. învierea Sa, i-a răscumpărat din mâna diavolului, şi i-a izbăvit din iad; i-a slobozit din moarte şi le-a dăruit învierea şi împărăţia cerurilor. Şi aşa să mulţumească pentru toate aceste faceri de bine şi dăruiri lui Hristos, care a pătimit, S-a răstignit, a murit şi a înviat pentru dragostea lor.

 

13. Creştinii nu se cade să tragă cu puşca la Paşti

Acum, fraţii mei creştini, vă lasă inima şi conştiinţa voastră, ca în loc să mulţumiţi şi să slăviţi pe prea dulcele Iisus Hristos, pe Dumnezeu şi Tatăl, şi Făcătorul vostru, voi să-i necinstiţi şi să-i ocărâţi cu diavoleştile lucruri pe care le faceţi în zilele învierii Lui? El să pătimească atâtea patimi, ca să omoare păcatul, şi voi iarăşi să-i înviaţi? El să învieze, ca să vă ridice din răutăţi, şi voi să cădeţi iarăşi în acestea? Şi când? Chiar în zilele întru care v-a ridicat. O! ce mare nemulţumire! O! neauzită împietrire de inimă a creştinilor! Voi tot sfântul post şi săptămâna cea mare, ridicaţi mâinile voastre ca să vă rugaţi şi vă faceţi cruce; iar când vin Paştile, îndrăzniţi de faceţi mâinile acestea organe păcatului? Şi cântaţi cu lira, cu vioara, cu chitara şi cu alte drăceşti organe? Voi cu limba şi cu buzele voastre vă împărtăşiţi în ziua de Paşti, cu trupul şi sângele lui Hristos şi cântaţi atâtea duhovniceşti şi dumnezeieşti cântări şi apoi, tot cu aceeaşi limbă şi buze să cântaţi lumeşte şi să grăiţi curveşti şi drăceşti cântece?
Voi cu picioarele voastre, staţi în biserica lui Dumnezeu şi faceţi metanii şi plecări de genunchi, închinându-vă lui Dumnezeu atotţiitorului; şi când vin Paştile, vă lasă inima să bateţi cu aceleaşi picioare şi să săriţi ca ţapii? Să jucaţi ca cei nebuni şi îndrăciţi şi cu aceste fără rânduială mişcări, să vă închinaţi diavolului? În sfârşit, voi vă faceţi în sfintele zile ale marelui post şi la Paşti biserici lui Dumnezeu şi ale Sfântului Duh, şi iarăşi tot voi să vă faceţi locaş diavolului şi duhurilor celor viclene, cu sataniceştile muzici şi cu jocurile şi cântecele pe care le uneltiţi?
Acestea sunt lucruri nepotrivite creştinilor. Pentru că ce unire are lumina cu întunericul? Diavolul cu Hristos? Biserica lui Dumnezeu cu capiştea idolilor? Precum zice Pavel: „Că ce împărtăşire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Sau ce unire are Hristos cu veliar? Sau ce parte este credinciosului cu cel necredincios?” (II Cor. 6, 14).
Precum am mai spus, la Paşti şi în zilele acestei sărbători nu se cade creştinilor să cânte din organe, să joace şi să cânte din gură; tot aşa zicem că nu se cade în aceste zile să tragă cu puşca, sau cu pistolul, sau cu alte arme de acest fel; deoarece lui Hristos cel ce a înviat, nu numai că nu-I trebuiesc acestea, ci încă le şi urăşte, şi se îngreţoşează de ele:
a) pentru că cu acestea mulţi din oameni se vătăma, şi de multe ori se şi omoară; iar
b) căci cu pocniturile lor nu lasă pe creştini să asculte slujba şi troparele cele duhovniceşti şi cântările Invierii. Că de ar fi fost descoperit în vechime praful şi armele de împuşcat şi ar fi împuşcat creştinii cu ele la Paşti, prea cu adevărat, toţi sfinţii şi dumnezeieştii Păruiţi, aveau să scrie pentru aceasta şi s-ar fi silit a dezrădăcina un obicei rău şi păgânesc ca acesta. Că al neamurilor este a împuşca cu nişte arme ca acestea la praznicele lor, şi nu al creştinilor. Iar creştinilor le este cuviincios să tragă numai clopotele şi toaca, şi să cânte „Hristos a Inviat” şi celelalte cântări făcătoare de bucurie ale Sf. Invieri.

 

14. Dumnezeu se mânie, la sărbătorile creştinilor, pentru cântatul din organe şi pentru jocuri

Cu adevărat, fraţilor, voi cu neorânduielile ce faceţi în zilele sărbătorilor şi la Paşti, atât de mult întărâtaţi spre urgie pe Dumnezeu, încât Il faceţi să vă înfricoşeze şi să vă zică cuvintele pe care le-a zis odinioară evreilor, prin proorocul Amos, adică, că are să întoarcă sărbătorile şi praznicile voastre întru plângere şi jale, şi duhovniceştile voastre cântări, în tânguire şi lacrimi: „Şi voi întoarce sărbătorile voastre în plângere, şi toate cântările întru tânguire” (Amos. 8, 10); precum pentru aceste lucruri a făcut şi pe timpul Macabeilor, deoarece citim la ei că: „Sfinţenia Ierusalimului s-a pustiit ca pustia, praznicile lui s-au întors în jale, sâmbetele lui întru batjocură, cinstea întru defăimare” (I Macabei 1, 14).
Voi cu muzicile, cu jocurile şi cu cântecile din gură, cu beţiile, cu războaiele, cu luptele şi cu alte răutăţi care le faceţi la sărbători şi la Paşti, siliţi pe Dumnezeu să strige, că a urât şi nu mai voieşte astfel de praznice, ci se îngreţoşează de sărbătorile voastre:
„Urât-am, lepădat-am sărbătorile voastre, şi nu voi mirosi întru adunările voastre”(Amos, 5, 21).
Şi dacă Dumnezeu, pentru păcatele evreilor, a urât şi n-a voit să mai asculte la dumnezeieştile cântări ce-l cântau, şi la Sf. organe şi duhovniceştile jocuri ce le jucau înlăuntrul Bisericii Sale; şi cu toate că ei cântau din ele spre slavoslovia, cinstea şi marea cuviinţă a sfântului Său nume, în zilele sărbătorilor; că zice: „Strămută de la mine glasul cântărilor tale, şi cântarea organelor tale nu o voi auzi” (Amos, 5, 23).
Dacă pe acelea, zic, le-a urât, cu cât mai mult şi fără asemănare urăşte şi se îngreţoşează de drăceştile organe când voi creştinii cântaţi din ele la sărbători, nu spre slava lui Dumnezeu ci spre slava, cinstea şi pompa satanei?
Cu cât mai mult urăşte şi se îngreţoşează de jocurile şi cântecele necinstitelor femei şi bărbaţi, care şi numai cu singur auzul pricinuiesc toată strechia şi gâdilitura poftei, şi dezmierdării trupeşti? precum zice Marele Vasile: „Este a vedea femei neruşinate, care să se poarte de beţie cu necuviinţă, şi cu frângerile sale să îndemne spre înverşunare şi cântece dezmierdătoare să cânte, care să poată şi numai auzindu-se, să pricinuiască celor desfrânaţi, toată strechia dezmierdării? (Cuvânt pentru beţie).

 

15. Ce răutăţi fac creştinii la Lăsatul de carne

Şi cine va putea povesti neorânduielile pe care le fac creştinii în timpul lăsatului de carne, dar mai cu seamă, la ţară? Că în adevăr poate să zică cineva că atunci toţi creştinii se îndrăcesc fiindcă joacă, sărind şi cântând din gură fără mustrare de ştiinţă, până şi cei mai bătrâni; şi cine nu joacă, sau nu cântă, se socoteşte de nebun. Pentru că bărbaţii se îmbracă femeieşte, iar femeile bărbăteşte; fiecare se îmbracă cu hainele pe dos şi-şi pun măşti pe faţă, iar pe alocurea se şi vrăjesc.
Atunci nu are deosebire ziua de noapte, pentru că deopotrivă toată ziua şi toată noaptea se cheltuieşte la glume, la jocuri, la neorânduieli şi la măscăriciuni. Atunci nu se deosebeşte mireanul de cleric, că toţi deopotrivă fac neorânduieli. Atunci, ca să zic aşa, prăznuieşte desfrânarea, serbează neînfrânarea, se veseleşte beţia, se bucură dezmierdarea şi curvia; joacă dracul cu zece basmale şi împreună cu el, joacă toată mulţimea dracilor. Căci, cât câştigă ei numai la lăsata secului, nu pot câştiga în tot anul.
Fapta bună însă, se mâhneşte; întreaga înţelepciune se posomorăşte, seriozitatea şi buna aşezare se tânguieşte, frica lui Dumnezeu şi a judecăţii ce va să fie şi a muncilor se izgoneşte; plânge Hristos şi dimpreună cu El plâng toţi îngerii şi toţi sfinţii şi drepţii.
O! şi cine nu va plânge? O! şi cine nu va vărsa picături de lacrimi din inimă, văzând pierzarea şi neînţelegerea atâtor creştini? Ei sunt atât de nebuni, că în loc să câştige ceva din sfântul post cel de patruzeci de zile (care urmează), mai mult se păgubesc de la lăsatul secului; şi ca să câştige una, pierd o sută. Fac ticăloşii întocmai ca negustorii cei nepricepuţi, alergând spre pagubă şi nu spre folos. Că fără asemănare este, mai mare vătămarea ce o iau mai înainte la lăsata secului, decât folosul ce-l primesc din postul ce urmează! Milostiv, milostiv, milostiv să le fie Dumnezeu. Fie ca El să lumineze pe sfinţii arhierei şi duhovnici şi învăţători să oprească aceste răutăţi, cu afurisanii şi legături, după cum porunceşte şi Canonul 62, al sfântului Sinod ecumenic al VI-lea.

 

16. Cum se cade a se bucura creştinii la sărbători şi la Paşti

Fraţilor creştini, voiţi să vă bucuraţi în adevăr şi să vă înveseliţi în zilele sărbătorilor şi la Paşti şi la lăsaturile de sec? Nu cântaţi din organe, nu întinderi hore, nu cântaţi din gură cântări lumeşti, nu; ci cântaţi vreun tropar, sau cântare pe care o ştiţi, a lui Hristos sau a Maicii Domnului. Cântaţi Hristos a inviat; cântaţi Ingerul a strigat, sau Cuvine-se cu adevărat, că aşa porunceşte apostolul Iacov să facă creştinii, zicând: „De este vesel cineva, să cânte” (Iac. 5, 13); adică cine are bucurie şi inimă bună, să cânte duhovniceşte, iar nu lumeşte.
Într-acest fel Dumnezeu blagosloveşte masa voastră, în chipul acesta, îngerii lui Dumnezeu stau de faţă şi vă păzesc. Cu acest chip, mâncările şi băuturile voastre, sărbătorile şi lăsaturile de carne ale voastre, toate se fac spre slava lui Dumnezeu, precum se cuvine creştinilor şi după cum porunceşte dumnezeiescul Pavel: Toate câte le faceţi, spre slava lui Dumnezeu să le faceţi” (I. Cor. 10, 31). Iar Gură de Aur zice că: „Precum unde este noroi, acolo aleargă porcii; iar unde sunt aromate, se adună albinele; aşa şi unde sunt cântări curveşti, se grămădesc dracii; iar unde sunt cântări duhovniceşti, acolo vine darul lui Dumnezeu, şi sfinţeşte gura şi sufletul” (Tâlc. la Psalmul 41).

 

17. Bucuriile şi mâncările creştinilor, se cuvine să se facă cu frică

Pentru aceasta şi dimpreună toţi dumnezeieştii Apostoli poruncesc în aşezărnânturile lor, arătat la toţi creştinii: să nu grăiască, nici să facă vreun cuvânt sau lucru necuviincios în Duminici, sau în celelalte sărbători; ci veseliile, mâncările şi băuturile creştinilor, să se facă cu frică şi cu cutremur. Şi nici un creştin să nu cânte cântece păgâneşti sau curveşti, ca nu cumva în loc de a intra Duhul Sfânt în inima lui, să intre diavolul şi duhul cel viclean: ,,Nici în zilele Duminicilor cele veselitoare nu vă dăm voie a face ceva necuviincios, sau să grăiţi, sau să lucraţi; că zice undeva Scriptura: Slujiţi Domnului cu frică, şi vă bucuraţi Lui cu cutremur. Prin urmare şi veseliile voastre, cu frică şi cu cutremur se cuvine să le faceţi. Că negreşit, creştinul cel credincios, nici cântare păgânească nu se cade a cânta, nici curvească; iar de nu, se întâmplă lui prin cântare, să pomenească numele cele drăceşti ale idolilor, şi în loc de Sfântul Duh, să intre pe ascuns duhul cel viclean” (Cart. V, Cap. 10).
Aceasta la fel o zice şi Sf. Ioan Gură de Aur, într-un cuvânt pentru rugăciune, şi tâlcuieşte că, cea mai de sus zicere a proorocului David, „şi vă bucuraţi lui cu cutremur”, se înţelege pentru veselia ce primeşte omul când mănâncă şi bea; care veselie se cade să fie totdeauna amestecată cu frică, cu cutremur şi cu multă luare aminte, ca nu cumva din multa bucurie şi săturare a mâncărilor şi a băuturilor, să se plece omul: spre gânduri curveşti, la jocuri, la cântece şi la alte păcate. Precum este scris pentru poporul lui Israil, că după ce a mâncat şi s-a îngrăşat, pe urmă a uitat şi a părăsit pe Dumnezeu făcătorul său. „Şi a mâncat Iacov şi s-a săturat şi s-a lepădat de cel iubit; îngroşatu-s-a, îngrăşatu-s-a, lăţitu-s-a şi a părăsit pe Dumnezeu, Cel ce l-a făcut pe el, şi s-a depărtat de la Dumnezeu mântuitorul său” (II Lege 32, 15).

 

18. Pentru ce s-a aşezat după masă rugăciunea de mulţumire

Pentru aceasta şi dumnezeieştii Părinţi ai bisericii noastre, au scris la mulţumirea mesei (care este tipărită în Ceaslov) începând aşa: „Bine este cuvântat Dumnezeu care ne miluieşte şi ne hrăneşte pe noi din tinereţile noastre; Cel ce dă hrană la tot trupul, umple de bucurie şi de veselie inimile noastre, s.c.l.”
În mulţumirea aceasta, zic, au scris la sfârşit şi aceste cuvinte: „ca să ne aflăm înaintea Ta bineplăcuţi şi neruşinaţi, când vei răsplăti fiecăruia după faptele lui”; ca să ne inveţe prin aceasta că, sculându-ne de la masă, şi pântecele fiind plin de bucate şi de băuturi, se cade a ne aduce aminte de înfricoşata zi a judecăţii lui Dumnezeu, întru care avem să dăm răspuns de cele ce am făcut, am grăit şi am gândit.
Şi aşa cu frica aceasta şi cu aducerea aminte, să înfrânăm pornirile şi poftele trupului nostru celui sătul şi să gonim gândurile cele ruşinoase, care atunci mai mult ne supără, fiind pântecele plin. Pentru aceea şi dumnezeiescul Gură de Aur (Omil. 52, la cea de la Matei), foarte mult laudă această mulţumire în acest cuvânt, şi îndeamnă pe toţi creştinii să o zică după masă.

 

19. Ce se cade a zice creştinii când lucrează

Iar câţi bărbaţi sau femei sunteţi meşteri, să nu cântaţi lumeşte acolo unde lucraţi, nici să vorbiţi cuvinte deşarte şi nefolositoare; deoarece nu numai că veţi da seamă în ziua judecăţii de cuvintele cele nefolositoare pe care le grăiţi, precum hotărăşte Domnul: ,,Deci, grăiesc vouă, că pentru tot cuvântul deşert, care vor grăi oamenii, vor să dea seamă de dânsul în ziua judecăţii” (Matei 12, 36); ci lângă acestea nu aveţi nici un spor la meşteşugul vostru.
Dar ce să faceţi? Acolo unde lucraţi, uneori să vă rugaţi cu mintea voastră şi să ziceţi: „Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, milueşte-mă”; iar alteori să ziceţi aceasta şi cu gura, sau să cântaţi vreun alt tropar cu linişte, precum: „Cuvine-se cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, Sfinte Dumnezeule.” Şi în scurt, orice meşteşug şi lucru, când lucraţi, să-l dregeţi cu rugăciunea şi cu sfânt numele Domnului nostru Iisus Hristos şi al Născătoarei de Dumnezeu, cum se drege mâncarea cu sare; ca să se binecuvinteze de Dumnezeu toate lucrurile şi averile voastre şi să sporească şi să se înmulţească. Aşa vă poruncesc sfinţii apostoli să faceţi în aşezământurile lor: „Nu fi ca un repezit, umblând prin uliţi fără rânduială şi luând aminte la cei ce vieţuiesc rău; ci ia aminte la meşteşugul şi la lucrul tău, şi caută cele ce plac lui Dumnezeu; şi gândeşte la cuvintele lui Hristos, şi neîncetat cugetă-le; căci zice Scriptura: „La Legea Ta voi cugeta ziua şi noaptea, şi în ţarină umblând, şi în casă şezând, şi dormind şi deştept fiind, ca să pricepi întru toate” (Cart. I, cap. 4).
Tot aşa vă sfătuieşte să ziceţi, şi dumnezeiescul Hrisostom: „Meşteşugar eşti? şezând, roagă-te cu gura; dar nu voieşte gura să cânte? cu mintea fă aceasta. Mare tovarăş este psalmul, nimic rău nu vei pătimi din aceasta, ci ca într-o mănăstire poţi să şezi, că nu locul este îndemânatec la aceasta, ci luarea aminte cu scumpătate ne dăruieşte nouă liniştea. Fiindcă şi Pavel la meşteşugul său lucrând, nimic n-a vătămat fapta lui cea bună, adică rugăciunea” (Andr. 21). La fel porunceşte meşterilor şi Marele Vasile (Epistola I).

 

20. Care sunt certările celor ce cântă din organe şi care joacă

Deci, fraţii mei creştini, vă ajunge vremea cea trecută până acum, în care aţi cântat din organe, aţi jucat şi aţi cântat din gură, nu ca nişte creştini sfinţi şi fii ai lui Dumnezeu, ci ca nişte necredincioşi şi păgâni; de acum înainte, urâţi acestea din toată inima voastră ca să nu cădeţi sub înfricoşata osândă, afurisanii, blestem şi dumnezeasca urgie cea hotărâtă de sfinţii Apostoli şi sinoadele ecumenice, şi de Dumnezeu, împotriva celor ce fac aceste fapte nelegiuite. Că Sf. Apostoli afurisesc9
*******
„Afurisesc” se înţelege: despart de Biserică pentru un timp.
*******
pe lirişti, pe viorişti, pe jucători şi pe toţi cântătorii din organe şi începătorii de jocuri, zicând în aşezământurile lor: „Dacă vreun bărbat sau femeie, care a fost începător de jocuri, va veni la credinţă, sau jucător, sau luptător în privelişte, sau din cei ce cântă din fluier, sau chitaragiu sau viorist, sau învăţător de jocuri, ori să înceteze, sau de nu, să se lepede” (Cart. 8, Cap.32). Acum dacă Apostolii leapădă pe necredincioşii muzicanţi sau scamatori şi nu-i primesc la credinţa lui Hristos, de nu mai întâi vor înceta de la aceste jocuri, cu atât mai mult leapădă pe credincioşii care joacă acestea.
Canonul 62, al sfântului Sinod ecumenic VI, opreşte (hotărăşte) să nu joace femeile în public, iar care ar juca, să se afurisească. Sfântul Sinod ecumenic al VII-lea, dimpreună cu muzicanţii, afuriseşte şi pe creştinii care cheamă la casa lor pe aceştia şi joacă. De asemenea şi pe creştinii care cu cântecele curveşti şi cu dansuri mănâncă şi beau, şi nu dau cuviincioasa mulţumire lui Dumnezeu dătătorul de hrană. „Iar celor ce au viaţa cu nuntă şi cu fii, şi cu aşezare mirenească, a mânca împreună, bărbaţii şi femeile, este lucru din cele neprihănite, numai să aducă mulţumire celui ce dă hrana, şi nu prin oarecare meşteşugiri, muiereşti, adică prin sataniceşti cântece de alăute şi răsfrângeri curveşti. Asupra cărora vine proorocescul blestem, cel ce zice aşa: „Vai celor ce cu alăută şi cu cântări beau vinul, iar la lucrurile Domnului nu se uită, şi la lucrul mâinilor lui nu se gândesc.” Şi dacă cândva ar fi unii ca aceştia între creştini, îndrepteze-se. Iar de nu, ţie-se pentru dânşii cele canoniceşte aşezate de cei mai-nainte de noi, (adică certările şi afurisaniile).” (Can. 22). Dar şi sfântul Sinod localnic din Cartagina, porunceşte în canonul 69, să nu se facă jocuri şi cântece în sărbători şi la pomenirea mucenicilor nici în cetăţi, nici afară la bisericile mucenicilor, că unde se fac unele ca acestea, sunt obiceiuri elinesti.
Marele Vasile dă următoarele pedepse şi canoane asupra celor de mai sus, adică: Câţi bărbaţi ori femei s-ar fi îmbătat să postească atâta timp, iar câţi au cântat, să se canonisească şi să citească atâţia psalmi din Psaltire; şi dacă nu ştiu carte, să zică rugăciunea aceasta: „Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă”. Câţi au râs fără rânduială, să plângă şi să lăcrimeze. Câţi bărbaţi sau femei au jucat, să facă atâtea plecări de genunchi, adică metanii până la pământ. Câţi au plesnit în palme la joc, să-şi bată de multe ori pieptul. Câţi s-au împodobit şi s-au dus la hore, să se smerească şi să se pocăiască; şi cuprinzător, cine a lucrat cele de mai sus necuviinţe, să facă milostenii ca să se izbăvească de păcat. „… postul să vindece pe beţie; psalmul, pe cântarea cea de ruşine; lacrimile, să se facă tămăduire a râsului, în locul jocului, să se plece genunchii, în locul plesnetului mâinilor, să se bată pieptul; în locul podoabei hainelor, să se arate smerenia. Peste toate, milostenia să te răscumpere pe tine de la păcat” (Cuvânt pentru beţie).
Iar cel mai mare canon al celor zise mai sus, este acesta: Porunceşte Sfântul mai jos, tuturor creştinilor care n-au cântat din organe, nici au jucat, nici au cântat din gură cântece curveşti că, dacă vor vedea pe cei ce au cântat din organe, sau au jucat şi au cântat din gură, că se pocăiesc, să-i compătimească ca pe nişte mădulări ale lor bolnave; iar dacă obrăznicesc cu defăimare şi fac tot pe aceleaşi, să nu mai vorbească sau să aibă legătură cu ei, nici să-i heretisească (10); ca în felul acesta să-şi vie întru simţire de răutăţile lor şi să se pocăiască. „De-i veţi vedea că se pocăiesc pentru necuviinţa celor ce s-au lucrat, milostiviţi-vă spre ei, ca spre nişte mădulări ale voastre bolnave. Iar de-i veţi vedea că obrăznicesc şi defăima mâhnirea voastră cea pentru dânşii, ieşiţi din mijlocul lor, şi vă osebiţi, şi de necurat să nu vă atingeţi; că aşa ruşinându-se, să-şi vie întru cunoştinţa răutăţii lor; iar voi să primiţi plata râvnei lui Finees” (Cuvânt pentru beţie).
******
10 Feliciteze.
*****
Acestea sunt certările şi canoanele ce le dau Apostolii, Sinoadele ecumenice şi Sfinţii: muzicanţilor, jucătorilor şi cântătorilor din gură.

 

21. Care sunt pedepsele de la Dumnezeu asupra muzicanţilor şi a dănţuitorilor

Deci, care sunt şi pedepsele pe care le dă Dumnezeu acestora? Sunt blestemele şi vaiul, precum zice prin Amos şi Isaia: „Vai celor ce bat în palme la glasul organelor, ca şi cum ar sta au socotit, şi nu ca şi cum ar fugi! Vai celor ce beau vinul strecurat, şi cu mirurile cele mai de frunte se ung! (6, 5). Vai celor ce cu chitare, cu alăute, cu timpane şi cu fluiere beau vinul” (Isaia 5, 13); sunt urgii dumnezeieşti, că bucuriile acestora se vor schimba întru întristări; cântecele lor, se vor preface în lacrimi şi plângere; muzicile şi alăutele lor şi jocurile, se vor întoarce întru întristări şi suspinări. Aşa strigă prin gura lui Iov: „Şi s-a întors în jale chitara mea, şi cântarea mea în plâns”. (Iov 30, 31). Şi prin gura lui Iezechil: „Si va face să înceteze mulţimea cântăreţilor tăi, şi glasul organelor tale, nu se va mai auzi întru tine” (Iezechil 26, 13); şi cu gura lui Ieremia: „Stricatu-s-a bucuria inimei noastre, întorsu-s-a întru plângere jocul nostru” (Plân. 5, 15); şi cu a Macabeilor: „Si s-a luat bucuria de la Iacov şi s-a sfârşit fluierul şi alăuta” (I Macabei 2, 45).
Să zic încă şi alte pedepse mai mari pe care le dă Dumnezeu acestora? Câţi se îndeletnicesc la cântece din organe îi părăseşte Dumnezeu de cad în mâinile vrăjmaşilor şi a necredincioşilor barbari, şi se robesc şi pier de foame şi de sete. Aşa zice Dumnezeu prin gura proorocilor Isaia şi Amos: „Pentru aceea s-a luat în robie poporul meu, că n-a cunoscut pe Dumnezeu, şi mulţi au murit de foame şi de sete de apă (Isaia 5, 14); pentru aceasta acum robi vor fi de la începutul celor puternici” (Amos 6, 7). Şi precum se vede, acesta este începutul şi pricina pentru care şi noi creştinii ne-am luat în robie şi ne aflăm sub jugul robiei(11) celor necredincioşi; adică pentru unele ca acestea şi pentru alte asemenea necuviincioase lucruri ale noastre.
********
11 Poate pentru robia turcilor zice.
*********
Iar cea mai de pe urmă pedeapsă pe care o vor lua muzicanţii şi dănţuitorii şi cântătorii din gură este că dacă ei nu vor înceta de la aceasta şi nu se vor pocăi primind canonul cel hotărât mai sus de marele Vasile, ci vor muri aşa nepocăiţi, cu adevărat după moarte se vor duce în iad, ca să se muncească. Aşa zice Dumnezeu prin proorocul Isaia, cum am zis mai-nainte: „Şi, şi-a lărgit iadul pântecul său, şi şi-a deschis gura sa fără încetare” (Isaia 5, 15).
Văzut-aţi fraţilor nenorocire? Văzut-aţi pedeapsă înfricoşată? Aţi văzut reaua întâmplare pe care o iau de la Dumnezeu cei ce cântă din organe şi dănţuiesc şi cântă din gură? Aşadar, de aici înainte, iubiţilor creştini, să ne temem, ca să nu luăm şi noi aceste pedepse de la Dumnezeu; iar în cealaltă vreme a vieţii noastre, nu numai să nu facem acestea, ci încă nici să ne ducem deloc unde cântă din organe şi fac hore şi cântă din gură. Pentru că numai dacă ne vom duce acolo şi vom privi, acelaşi păcat şi aceeaşi pedeapsă o vom lua cu aceia, măcar că nu vom cânta din organe, nici vom juca sau cânta din gură; fiindcă de ne vom duce să privim, le dăm pricină, să joace şi să cânte, ca noi să ne mirăm şi să ne distrăm. Iar dacă nu ne vom duce acolo, ei vor fi siliţi să înceteze cântecele şi să plece. Prin urmare, noi cei care ne ducem şi-i privim, suntem pricinuitorii pierzării acelor ticăloşi şi mai ales când le şi plătim.
Incheiere
Aşa vă rog cu lacrimi, ascultaţi aceste cuvinte ale lui Dumnezeu şi ale Sfinţilor, iubiţii mei fraţi, şi nu întristaţi pe Duhul sfânt şi îngerii lui, făcând bucurie diavolului şi slujitorilor săi draci cu aceste păgâneşti neorânduieli contra creştinismului. Nici să întărâtaţi pe Dumnezeu făcându-L să se mânie asupra voastră, şi să trimită în viaţa aceasta: foamete, boli, robii, morţi, sărăcii, nenorociri şi alte asemenea răutăţi; iar în cealaltă viaţă, să vă lipsească de împărăţia Lui şi să vă trimită în munca cea veşnică, „pentru care vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării”, precum zice dumnezeiescul Pavel (Col. 3, 6). Ci mai ales să îmblânzim mânia lui Dumnezeu şi să-L milostivim prin depărtarea de cele mai sus zise neorânduieli, prin pocăinţă, prin smerenie, prin buna rânduială şi buna cuviinţă, care se potrivesc vieţii celei sfinte a creştinilor. Ca prin acestea să ne izbăvim de muncile cele de veci şi să ne învrednicim împărăţiei cerurilor, cu Darul Domnului nostru Iisus Hristos, căruia se cade slava şi puterea, împreună şi Tatălui şi Duhului în veci. Amin.

**************

Cuvânt III Care învaţă pe creştini că nu se cade să cânte din organe, să dănţuiască şi să cânte din gură, la nunţile lor

PRECUVÂNTARE
Limba omenească, nici a celui prea meşter ritor nu poate să laude după vrednicie pe fericitul Pavel, vasul alegerii, pe cel răpit până la al treilea cer, pe dascălul neamurilor şi vârful apostolilor. Pentru că având el în inima sa pe Hristos grăind şi pe darul Sfântului Duh lucrând, nu numai că a legiuit şi a învăţat pentru toate celelalte taine ale credinţei noastre ortodoxe, dar şi pentru acestea lămurit ne-a sfătuit: Nunţile creştinilor nu se cade să aibă vreo necuviinţă sau neorânduială, ci trebuie să fie cu bunăcuviinţă, aşezate şi cinstite; şi nu numai simplu cinstite, ci întru toate; că aşa cu mare glas spune în epistola sa cea către Evrei: „Cinstită este nunta întru toate, şi patul nespurcat” (Evrei 13, 4).
Cinstită este nunta întru toate, nu numai la cei bătrâni, dar şi la cei tineri şi la toate persoanele. Cinstită este nunta întru toate, nu numai într-o vreme, ci în toată vremea; înainte de a se blagoslovi bărbatul şi femeia, când se blagosloveşte şi după blagoslovenie. Cinstită este nunta întru toate, nu numai într-un fel, şi nici într-un singur loc, ci în toate chipurile şi locurile, la mâncări şi băuturi, la îmbrăcăminte, în biserică, în casă, şi la masă şi pretutindenea. Că aşa tâlcuieşte zicerea lui Pavel, Marele Gură de Aur, şi urmaşul său Teofilact al Bulgariei: „Deci întru toate, nu numai întru bătrâneţe, iar în tinereţe nu; ci întru toate şi în tot chipul şi în toată vremea. Nu numai întru întristare, iar în tihnă nu. Nu numai în acest loc să fie cinstită, iar în altul nu, ci întru toate desăvârşit cinstită.”
Pentru aceea câte nunţi ale creştinilor se fac astăzi cu organe, cu jocuri, cu cântece din gură şi cu alte neorânduieli, nu pot să fie întru toate cinstite şi cu bunăcuviinţă, precum porunceşte Apostolul şi după cum sfătuiesc aceşti dumnezeieşti tâlcuitori: Gură de Aur şi Teofilact; ci sunt necinstite, necuviincioase şi fără rânduială la creştini; pe atât pe cât se necinstesc cu muzicile cele de râs, cu necuviincioasele hore şi ruşinoasele cântece din gură. Pentru aceasta şi eu astăzi, fraţilor, am socotit să vorbesc despre aceasta, dragostei voastre, şi să vă arăt pentru care pricină creştinii, nu se cade să cânte din organe, să joace şi să cânte din gură la nunţile lor. Şi iată încep.

 

22. Cauzele pentru care se numeşte nunta, Taină

Pentru trei pricini, zic sfinţii Teologi, că nunta se numeşte Taină:
– a) pentru drăgăstoasa unire într-un suflet, a bărbatului şi a femeii;
– b) pentru că nunta este închipuirea duhovniceştei uniri a lui Hristos cu Biserica; precum zice Pavel: „Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică” (Efeseni 5, 32); şi
– c) pentru că nunta are întru sine dumnezeiescul Dar, precum îl au şi celelalte Taine; şi pentru aceasta dezleagă pe bărbat şi pe femeie de păcatul curviei, după cum pocăinţa şi Maslul, dezleagă pe om de păcat. Că zice însuşi Pavel: „Iar pentru curvie, fiecare să-şi aibă femeia sa, şi fiecare să-şi aibă bărbatul său” (I Corinteni 7, 2; Gheorghie Coresie în cea pentru Taine şi alţii).

 

23. Organele şi jocurile se împotrivesc alcătuirei Tainei Nunţii

Acum noi, de vom voi să socotim, aflăm că organele, jocurile şi cântecele dingură, se împotrivesc acestor trei pricini de mai sus, şi prin urmare vatămă Taina Nunţii.
a) Organele, jocurile şi cântecele din gură, vatămă iubita unire într-un suflet a bărbatului şi a femeii. Deoarece mirele văzând alte femei acolo şi jucând cu ele, se trage cu sufletul şi cu inima la dragostea şi pofta acelora; şi mai cu seamă când acestea se întâmplă să fie mai tinere şi mai frumoase decât femeia sa. Asemenea şi mireasa văzând alţi bărbaţi, şi jucând cu ei, se trage cu sufletul şi cu inima spre dragostea şi pofta lor, când aceştia se întâmplă să fie mai tineri şi mai frumoşi decât bărbatul ei. Şi aşa acolo unde nunta este spre unirea sufletelor a bărbatului şi a femeii, cu drăceştile muzici şi cu jocurile, se face despărţirea sufletului acestei uniri a bărbatului şi a femeii.
b) Muzicile, jocurile şi cântecele din gură, care se fac la nuntă, se împotrivesc şi vatămă închipuirea duhovniceştii uniri a lui Hristos cu Biserica. Iar cum vatămă aceasta, ascultă tu, ori şi care vei fi mire la orice nuntă: Hristos a sfinţit şi a curăţit Biserica cu sfântul Botez, precum zice Pavel: „Ca pe ea să o sfinţească curăţind-o cu baia, apoi prin cuvânt” (Efeseni 5, 26); iar tu bărbatul mire, chemând la nunta ta fluiere şi trâmbiţi, şi lăsând a se face jocuri şi cântece din gură la casa ta; în loc să curăţeşti şi să sfinţeşti femeia şi mireasa ta, tu o întini şi o faci necurată la suflet, ba chiar şi tu te întini şi te faci asemenea necurat. Hristos a întemeiat întru sine preaslăvita şi frumoasa Biserică, fără să aibă vreo zbârcitură ori întinăciune, sau vreo pată; că aşa strigă însuşi Pavel: „Ca să pună înainte pe ea Lui-şi slăvită Biserică, neavând întinăciune, nici prihană, sau altceva de acest fel; ci să fie sfântă şi fără prihană” (Efeseni 5, 27); iar tu bărbate, cu organele, horele şi cântecele curveşti, pe care le laşi să se facă la nunta ta, strici podoaba, frumuseţea şi slava femeii tale, şi o arăţi pe ea urâtă, neslăvită, cu multe pete şi întinăciuni, ba chiar te faci şi tu asemenea ca ea, urât şi fără podoabă.
Hristos a iubit atât de mult Biserica, încât pentru dragostea ei s-a dat pe Sine la moarte. „Bărbaţilor, iubiţi-vă femeile voastre, precum şi Hristos a iubit biserica, şi pe Sine s-a dat pentru dânsa” (Efeseni 5, 25); iar tu bărbate, nu-ţi iubeşti femeia ta cu aceeaşi dragoste adevărată, ci o urăşti, căci dacă ai iubi-o în adevăr, n-ai aduce la nunta ta acele sataniceşti pricini vătămătoare sufletului ei, care sunt: muzicile, jocurile şi cântecile din gură. Ce zic? Chiar tu însuţi nu te iubeşti în adevăr pe tine însuţi, ci îţi eşti vrăjmaş ca un nepriceput; pentru că laşi să se facă la casa ta acelea care îţi vatămă sufletul.
Şi ca să zic în scurt, câte beţii, câte neorânduieli, câte răutăţi laşi să se facă la nunta ta omule, toate acestea se abat şi se aduc la duhovniceasca nuntă a lui Hristos şi a Bisericii, a cărei nuntă, chip şi icoană este nunta ta. Fiindcă după marele Vasile: „cinstea sau necinstea icoanei, trece la chipul cel dintâi” (Pentru Sfântul Duh, cap. 18). Zice însă şi dumnezeiescul Hrisostom pentru nuntă: Dacă nu te ruşinezi de nuntă, ruşinează-te măcar de Hristos şi de Biserică, al cărei chip este nunta şi nu aduce organe şi dansuri la aceasta. „Nu cumva nunta este teatru? Taină este şi închipuire de mari lucruri (a lui Hristos şi a Bisericii); şi dacă nu te cucerniceşti de această taină, măcar cucerniceşte-te de cel ce este chipul acesteia… la tainele Elinilor sunt jocurile; iar la ale noastre tăcerea şi buna rânduială, evlavia şi cucernicia. Mare Taină se săvârşeşte aici! Afară curvele, afară cei pângăriţi… Mir este nunta; deci pentru ce bagi putoarea mocirlei în alcătuirea mirului (adică în locul unde se săvârşeşte nunta)? Toate trebuie să fie pline de întreagă înţelepciune, toate cu cucernicie, toate cu podoabă. Acum văd însă din contră: săriţi asemenea cămilelor şi cailor; pentru aceasta voiesc a curăţi nunta, încât s-o aduc la cinstea cea potrivită ei, şi să astup gura ereticilor, fiindcă s-a ocărât darul lui Dumnezeu, rădăcina (tainei) renaşterii noastre… Spune-mi mie săvârşeşti Taină şi chemi pe diavolul?” (Cuvânt 12, la cea către Coloseni).
c) Organele, jocurile şi cântecele din gură, care se fac la nuntă, strică şi se împotrivesc darului ce-l are Taina nunţii al cărei scop este a dezlega şi a depărta de la păcatul curviei pe bărbat şi pe femeie. Pentru că aceste drăceşti organe, jocuri şi cântece, silesc nunta să se facă nu dezlegarea curviei şi a păcatului, ci chiar înlesnire, pricină şi prilej curviei, preacurviei şi altor păcate. Şi nu se fac din acestea la nunţi atâtea curvii ascunse, atâtea tainice preacurvii în inimă? Nu curvesc cu pofta sufletului, precum a zis Domnul, şi cei ce cântă cu organe, şi cei care joacă şi cântă din gură? Nu preacurvesc cu mintea lor cei ce se adună la nuntă şi privesc cu iscodire feţele femeilor, şi ascultă curveştile acelea şi amoroasele cântece şi se prind de mâini?
Las să zic pe celelalte păcate care se fac la nunţi din cauza acestor organe şi a dansurilor, a necuviincioaselor cuvinte, zic, a celor neruşinaţi glumeţi, neruşinoasele cuvinte ale beţivilor, curveştile împodobiri ale hainelor, muiereiasca ungere a mirurilor şi a parfumului şi a celorlalte mii de neorânduieli, pe care de va voi cineva să le scrie cu amănuntul, poate să umple o carte întreagă. Şi mai ales când nunţile se întind nu numai într-o zi sau două ci până la opt zile, iar în multe locuri şi până la 15 zile, atunci, cine poate să mai numere răutăţile şi păcatele care se fac? Milostiv, milostiv fii Dumnezeule!
Pentru aceea, ca să împreun într-un cuvânt cele zise mai sus, nunţile creştinilor celor de astăzi, pentru nepotrivitele şi necuviincioasele lucruri care se fac la nuntă, se primejduieşte să nu mai fie Taină sfântă, Taină plină de dar şi cinstită, — precum şi este cu adevărat — precum hotărăşte sfânta Biserică a lui Hristos; ci să fie ca o ceremonie păgânească şi elinească, necuviincioasă şi necinstită, sau ca o meşteşugire şi mreajă a vrăjmaşului de obşte, cu care adună pe oameni spre a-i face să păcătuiască şi să se muncească.

 

24. Nunta se cade a fi păzită de orice neorânduială

O! şi cine nu va plânge? O! şi cine nu se va tângui? văzând cum diavolul a întors lucrurile pe dos, şi Tainele cele mântuitoare ale creştinilor, le-a întrebuinţat organe ale răutăţii şi pierzării lor, şi mai ales nunta, care trebuia mai mult decât toate să fie păzită de orice neorânduială. Pentru că nunta s-a cinstit mai întâi de Dumnezeu cu facerea Sa: „că bărbat şi femeie i-au făcut pe ei” (Facerea I, 27) şi cu binecuvântarea Lui: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul” (I, 28). S-a cinstit şi pe urmă de Hristos prin Sfânta Sa venire la nunta din Cana, şi cu începutul minunilor Sale, „aceasta, zice, a făcut începătură minunilor, Iisus în Cana Galileii” (Ioan, 2, 11); fiindcă nunta este începutul înmulţirii şi al moştenirii oamenilor.
Prin nuntă toată lumea se uneşte şi se ţine, şi fără nuntă, toată lumea avea să fie în neregulă. Şi ca să zic în scurt, nunta este pricină firească şi rădăcină a tuturor oamenilor. Pentru aceea, dacă nunta şi rădăcina se fac sfinte, sfinte vor fi şi mlădiţele, adică oamenii cei născuţi din nuntă, precum zice Pavel: „Şi de este rădăcina sfântă, sunt şi ramurile” (Romani 11, 16); iar dacă nunta şi rădăcina se fac necurate şi sălbatice, necurate vor fi şi ramurile, adică cei născuţi din nuntă. Şi aceasta socotesc că este pricina, pentru care cei mai mulţi din oamenii cei de astăzi sunt plecaţi spre păcat, deoarece se nasc din nunţi păcătoase şi necurate.

 

25. Precum la celelalte Taine nu se fac jocuri şi cântece din organe, aşa nu se cade să se facă nici la nunta

Aţi înţeles acum, iubiţii mei fraţi, că la nunţile creştinilor nu se cade să cânte cineva din organe şi să joace, sau să cânte din gură? Şi aceasta o veţi înţelege încă mai lămurit din cele următoare:
Şapte sunt Tainele credinţei noastre celei soborniceşti şi ortodoxe, cu care se numără şi nunta:
Botezul, Mirul, Liturghia, Preoţia, Mărturisirea, Maslul şi Nunta. Acum, de ar fi fost cuviincios şi după lege, a cânta din organe şi a dănţui şi a cânta lumeşte la nuntă, care este una din cele 7 Taine, trebuia să se facă aceasta şi la Botez, la Mir, la Preoţie şi la celelalte şase Taine.
Dar fiindcă nici când se botează creştinii, nu cântă din organe şi joacă nici cântă din gură, nici când se miruiesc, nici când se împărtăşesc, nici când primesc preoţia, nici când se mărturisesc, nici când fac maslu; prin urmare, nici când se însoară nu se cade de asemenea să cânte din aceste organe, sau să joace şi să cânte din gură. Că dacă era, ca să cânte din organe la nuntă şi să facă hore şi cântece, una din două e de nevoie să urmeze: Sau că nunta nu este Taină, după cum sunt şi celelalte şase; sau că şi la celelalte şase Taine asemenea se cade a cânta din organe şi a juca şi a cânta din gură, pentru că deopotrivă sunt toate Tainele. Însă amândouă acestea sunt la fel nepotrivite şi rele. Prin urmare, nu se cuvine creştinilor să cânte din organe, să joace şi să cânte din gură la nunţile lor.

 

26. Câte lucruri trebuiesc, ca să se facă nunta cea legiuită

Apoi gândiţi-vă, fraţii mei, încă şi la aşezarea şi chipul cu care porunceşte sfânta Biserică a lui Hristos la toţi creştinii de obşte, ca să se facă nunta. Unsprezece lucruri trebuiesc spre a se face nunta cea legiuită şi canonică.
1) Să nu fie cu vreun fel de rudenie, trupească, ori din sfântul Botez, pe care o opresc legile cele bisericeşti;
2) trebuie să voiască şi să se unească la nuntă părinţii celor ce voiesc să se însoare, deoarece nunţile cele făcute fără voia părinţilor, sunt ca şi curvia, după canonul 38 al Marelui Vasile, şi trei ani se canonisesc după ce se împacă părinţii;
3) trebuie să se învoiască şi bărbatul şi femeia, cei ce voiesc a se însura, şi să se voiască unul pe altul12;
4) să se facă logodirea cu preot şi cu obişnuita sărutare ce o dau unul altuia cei logodiţi, când este bărbatul de 15 ani, iar femeia de 13, după însemnarea Patriarhului Nicolae, şi aşezământul împăratului Alexie Comnino, şi a lui Leon înţeleptul. Iar a se face logodna numai în cuvinte şi cu daruri, aceste logodne nici sunt, nici se numesc. Să se ştie, însă, că se face nunta şi fără logodire, după sinodiceasca hotărâre a celui sus zis patriarh Nicolae, adică fără să dea sau să ia daruri părinţii înainte de nuntă;
***********
12 Pildă a însoţirii celei iubite, au fost cele două prea iubite însoţiri, pe care ni le pune istoria de faţă: Capaneu şi Evadni în Elada; şi Plantie şi Orestila din Italia; care aveau atâta dragoste şi unire între dânşii, încât, când a murit Capaneu şi ardeau trupul lui în foc ca să nu se împută (precum era atunci obiceiul la Elini), soţia sa, Evadni, nesuferind despărţirea bărbatului ei, a alergat singură şi s-a aruncat în foc, şi a ars împreună cu Capaneu. Şi iarăşi, fiindcă a murit mai înainte Orestila, şi-i ardeau trupul ei, Plantie bărbatul său s-a aruncat pe sine în foc şi a ars împreună cu Orestila; şi astfel a ars femeia în flacăra bărbatului, şi bărbatul în flacăra femeii. Şi după cum au fost nedespărţiţi în viaţă, aşa au rămas nedespărţiţi şi la moarte. A căutat moartea să-i despartă, însă iubirea şi dragostea i-a păzit împreună. Las să ia pildă creştinii cei însuraţi de la aceşti păgâni, ca să nu se osândească mai rău decât neamurile în ziua judecăţii. Căci dacă Elinii păzeau atâta dragoste întru însoţirea lor, cu toate că nunta lor nu era taină sfântă, cu cât mai mult sunt datori creştinii să se iubească şi să aibă unire şi dragoste către femeile lor, şi femeile către bărbaţi, acum când nunta lor este Taină dumnezeiască şi sfântă?
***********
5) se cuvine a păzi fecioria cei logodiţi, fără să strice pe logodnicele lor mai înainte de nuntă, pentru că se socotesc ca nişte curvari, şi se canonisesc şi se pedepsesc de canonul 26 al Marelui Vasile; adică
7 ani să nu se împărtăşească;
6) când va veni vremea să se încununeze trebuie bărbatul şi femeia să se mărturisească la duhovnic, şi să se gătească cu oarecare pregătire, adică cu post şi rugăciune, pentru ca să se împărtăşească;
7) când se vor cununa, trebuie întâi preotul cel care îi va cununa, să ia vreme ca să facă sfânta Liturghie, şi după ce va face sfânta Proscomidie, să iasă afară din Altar, aşa cum este îmbrăcat cu toate sfinţitele veşminte, şi aducând bărbatul şi femeia în mijlocul bisericii, aici să-i încununeze după aşezământul din Molitfelnic; însă, să nu umple paharul cu vin şi pâine de obşte şi să le dea să bea, după cum e scris în Molitfelnic, pentru că acesta este un obice nou, pe care l-au adăugat oarecari neînvăţaţi, (în Molitfelnic), în loc de Dumnezeiasca împărtăşire, pe care se cuvine a o primi cei de curând căsătoriţi, când nu au nici o opreală canonicească;
8) iar după ce va încununa preotul pe cei însoţiţi, îi pune să stea într-un loc al bisericii, şi intrând în sfântul Altar, începe: „Bine este cuvântată împărăţia”, care este sfânta Liturghie;
9) iar când iese preotul şi glăsuieşte: „Cu frica lui Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”, atunci vine mirele şi mireasa şi se împărtăşesc amândoi;
10) apoi după Liturghie, se duc cei încununaţi la casa lor, însoţiţi de preoţi şi de clerici şi de poporul cel poftit. Şi aşa se aşează la masă, de mănâncă şi bea, şi se veselesc şi se bucură cu cucernicie şi cu bună rânduială întru slava lui Dumnezeu, precum se cuvine creştinilor,
11) se cade să se păzească mirele şi mireasa, să nu doarmă împreună în seara aceea, fiindcă s-au împărtăşit cu dumnezeieştile Taine, ci în seara următoare.
Aceasta este regula, fraţilor, ce o hotărăsc sfinţii Părinţi, ai Bisericii noastre, să se facă la nunţile creştinilor. Pe care, vai! – O! şi cum să o zic fără lacrimi? o calcă şi nu o păzesc cei mai mulţi din creştinii de astăzi; pentru aceasta, nu văd procopseală nici trupească, şi cu atât mai mult sufletească, nici ei, nici fiii lor.
27. Cei logodiţi, nu se cade a intra în casele logodnicelor lor — Pentru ce se încununează nunta
Câţi creştini sunteţi, însă, care aveţi frica lui Dumnezeu în inimile voastre şi doriţi să vă mântuiţi şi să faceţi copii cu fapte bune şi procopsiţi, această sfântă regulă sârguiţi-vă, fraţii mei, a o păzi când vă căsătoriţi; şi mai cu seamă voi cei ce voiţi să căsătoriţi pe fiii voştri, grijiţi-vă pentru dragostea lui Dumnezeu, să-i căsătoriţi în felul acesta, dacă voiţi să sporească şi să vă bucuraţi de procopseală lor.
Sârguiţi-vă deci, să-i căsătoriţi îndată ce vor ajunge în vârstă, şi nu-i lăsaţi să treacă multă vreme, ca să nu se întâmple lor să cază în curvie, ori în vreo altă stricare a fecioriei lor, precum vă sfătuieşte dumnezeiescul Gură de Aur, zicând: „Degrab să-i însuraţi pe ei (pe copii adică), ca astfel curate şi neatinse trupurile lor să primească pe mireasă, dragostele acestea sunt mai fierbinţi. Cel ce mai înainte de nuntă, petrece întru înfrânare şi curăţenie, cu mult mai mult după nuntă va petrece aşa, iar cel ce s-a învăţat să curvească mai înainte de nuntă, şi după nuntă va face aceasta” (Cuvânt 9, la cea I către Timotei).
Pentru aceasta a zis şi Sirah: „Pentru curvar, toată pâinea este dulce, nu va înceta până la sfârşit” (Sirah, 23, 23). Şi dacă cineva, ori preot, ori mirean, ţinut fiind de răul şi răzvrătitul obicei de astăzi, vă va împiedica de la aceasta, să nu-l ascultaţi, ci faceţi tot ce puteţi ca să cununaţi pe fiii voştri după cum hotărăşte Sf. Biserică a lui Hristos. Dar mai ales şi mai vârtos, luaţi aminte bine de păziţi pe fiii voştri, ca să nu intre în casele logodnicelor lor (după cum porunceşte Nearaua împăratului Alexie Comnino), fiindcă din deasa convorbire şi privire ce o fac ei cu logodnicele, se aprind de iubire, şi mai-nainte de nuntă se împreună cu ele.
La aceasta trebuie să bage de seamă şi să poarte grijă şi sf. Arhierei; ca să taie reaua şi blestemata deprindere, ce se ţine în multe locuri, de a intra adeseori cei logodiţi în casele logodnicelor lor, deoarece, câţi se vor împreuna mai înainte de nuntă cu ele, nu numai că se canonisesc ca nişte curvari, după cum am zis mai sus, nu numai că nu sunt vrednici să se împărtăşească după binecuvântare, precum hotărăşte Biserica, dar nu sunt vrednici nici să ia cununiile pe capul lor când se binecuvintează. Fiindcă cununiile sunt semnele biruinţei, că adică, nu s-au biruit tânărul şi tânăra de îndulcirea trupului şi de poftă, ci au rămas nebiruiţi şi şi-au păzit fecioria înainte de nuntă, precum zice aceasta marele Hrisostom: „Pentru aceasta se pun cununiile pe capetele lor, ca un semn al biruinţei, că nebiruindu-se şi neînfrângându-se de dezmierdare aşa se apropie de pat; iar dacă biruindu-se de dezmierdare se vor da pe sine la curvie, pentru care pricină mai poartă cununa pe cap, biruiţi fiind?” (Omilia 9, la cea I către Timotei).
Acum deci vă întreb, iubiţii mei creştini, să-mi spuneţi adevărul. Un tânăr, sau o tânără, care se vor binecuvânta şi încununa cu cea de mai sus rânduială, mai au ei dreptul să cheme la nunta lor fluiere şi muzici, şi să întindă jocuri şi să cânte din gură? Mai este cuviincios acestora, care au auzit atâtea binecuvântări şi atâtea cuvinte sfinte rostindu-se de preoţii cei ce i-au cununat, să-şi spurce urechile lor iarăşi cu necuratele şi neruşinatele cântece? Ei, care au stătut în Biserica lui Dumnezeu şi şi-au sfinţit picioarele, se potriveşte să le mai spurce iarăşi cu drăceştile jocuri? Cu un cuvânt, mai este cu dreptate, ca ei care s-au împărtăşit în ziua aceea cu preacuratele Taine, să nu-şi păzească curate toate simţirile trupului lor, şi toate simţirile şi puterile sufletului pentru darul, cinstea şi sfinţenia ce au primit? Este drept, zic, ca ei să mai privească neruşinoasele privelişti şi muzici, şi jocuri şi alte neorânduieli, sau să mai facă vreo faptă ruşinoasă? Eu sunt încredinţat, cum că toţi într-un glas veţi răspunde că, nu este cuviincios; şi aşa şi este.
Pentru aceasta, Sfântul Sinod localnic adunat în Laodichia, şi întărit de al şaselea Sinod ecumenic, arătat opreşte pe creştini să cânte din organe şi să joace când se duc la nuntă, ci cu cinste şi cu bună aşezare să mănânce la prânz şi să cineze la aceasta. Că aşa porunceşte Sinodul acesta cuvânt cu cuvânt, în canonul 53: „Nu se cade creştinii, mergând la nunţi să cânte în organe, ori să joace; ci cu cinste să cineze, ori să prânzească, precum se cade creştinilor”.

 

28. Că nici cei vechi nu cântau la nunţile lor cu organe

Drept aceea, iubiţii mei fraţi, încetaţi de acum înainte de la o fărădelege ca aceasta şi prea rău obicei, dacă voiţi să fie înlăuntrul casei voastre rugăciunile şi binecuvântările sfinţilor Părinţi ai sfântului Sinod de mai sus şi ale întregii Biserici; dacă voiţi să binecuvânteze Dumnezeu nunta voastră şi pe mire şi mireasă, precum a binecuvântat pe Avraam şi pe Sarra, pe Isaac şi pe Reveca, pe Iacov şi pe Lia, pe Iosif şi Asinet. Căci şi acei drepţi au făcut nunţile lor cu cucernicie şi cu bună rânduială, şi nu cu drăceşti jocuri şi alăute.
Şi martor cuvântului meu este marele Ioan Gură de Aur, carele zice, că sluga lui Avraam, a luat pe Reveca din Mesopotamia şi a dus-o în pământul Hanaan pentru fiul său Isaac, fără timpane şi hore, ci având numai pe îngerul lui Dumnezeu împreună. „Dar să vedem după ce a luat-o pe ea (adică sluga lui Avraam pe Reveca) în ce chip au făcut nunta? oare cu chimvale, cu surle, cu jocuri şi tobe şi fluiere şi cealaltă fală trăgea cu sine? Nici una dintru acestea, ci numai pe ea luând-o, aşa se ducea, având cu sine pe înger petrecându-l şi împreună călătorind” (Cuvânt Ce fel de femei trebuie a lua întru însoţire).
Acum, dacă acei vechi drepţi strămoşi şi patriarhi, care erau încă noi începători, şi ca nişte copii mici în comparaţie cu creştinii cei desăvârşiţi bărbaţi ai Evangheliei; dacă aceia, zic, n-au întrebuinţat muzici şi jocuri la nunţile lor, cu toate că nunta lor nu era ridicată la cinstea şi gradul de Taină; nu este ruşine mare să uneltească acum creştinii jocuri şi muzici, când au ajuns la scumpătatea Evangheliei şi la bărbaţi desăvârşiţi ai plinirii lui Hristos? Nu este ruşine să necinstească creştinii nunţile lor cu astfel de lucruri fără de rânduială? şi mai cu seamă acum când nunta este şi se numeşte Taină?

 

29. Din cauza neorânduielilor nunţilor, se nasc copii bolnavi şi betegi

Pentru aceasta fraţilor, urmaţi acelor Sfinţi strămoşi, şi încetaţi cu neorânduielile, dacă voiţi să vă dăruiască Dumnezeu copii mulţi şi buni, întregi şi sănătoşi, puternici, frumoşi şi procopsiţi. Că de nu veţi înceta, voi părinţii, de la acestea, faceţi pe Dumnezeu să se mânie asupra voastră, şi să vă pedepsească cu felurite boli şi pagube; iar pe fiii ce-i veţi naşte, să fie betegi, ciungi, urâţi, însemnaţi şi neprocopsiţi, ca să-i vedeţi şi să ardă inima voastră.
Şi de unde învăţăm aceasta? Din istoria dreptului Iov. Că acest adevărat om al lui Dumnezeu, cu toate că a păzit toate poruncile Domnului şi era sfânt, depărtându-se de orice lucru rău — după cum mărturiseşte însuşi Dumnezeu — totuşi, când au murit toţi copiii lui, şi a pierdut toate averile şi s-a leproşat, atunci a început să blesteme ziua în care s-a născut, zicând: ,,Piară ziua în care m-am născut, şi noaptea aceea întru care s-a zis: iată bărbatul” (Iov. 3, 2).
Şi pentru care pricină a blestemat ziua în care s-a născut? Răspunde unul din tâlcuitori nearătat, şi zice: că era obicei în vremea veche, când se năştea vreun copil, părinţii copilului chemau pe oamenii locului aceluia, să-i hrănească cu mâncare şi cu băutură pentru bucuria celui născut. Pentru aceasta şi dreptul Iov, temându-se ca nu cumva în ziua în care s-a născut şi el, mâncând şi bând cei chemaţi, ori s-au îmbătat ori au vărsat, ori au cântat, ori au jucat, ori vreo altă neorânduială şi păcat au făcut, şi pentru aceasta a slobozit Dumnezeu să se pedepsească Iov, şi să moară fiii săi. Pentru aceasta a blestemat ziua şi noaptea în care s-a născut.
Aţi auzit creştinilor? Dacă dreptul Iov s-a temut, ca nu cumva în ziua naşterii sale să se fi făcut vreo neorânduială şi păcat şi pentru aceea a slobozit Dumnezeu, a se pedepsi el şi să-şi piardă şi pe fiii săi! Cum, voi neînţelegătorilor, nu vă temeţi pentru atâtea neorânduieli ce le faceţi la nunţile voastre? Cum nu vă cutremuraţi, ca nu cumva şi pentru răutăţile şi păcatele care se fac când vă cununaţi, să sloboadă Dumnezeu a vă pedepsi pe voi, iar fiii voştri să moară? Într-adevăr, eu nu pot să vă numesc cu alt nume, fără numai cu cel ce a numit proorocul Isaia pe Iudei, adică: să vă numesc surzi şi orbi. „Cei surzi auziţi, şi cei orbi priviţi să vedeţi; şi cine este orb, fără numai slugile mele? şi surzi, fără numai cei care-i stăpânesc pe ei? şi s-au orbit slugile lui Dumnezeu” (Isaia 42, 18). Pentru că voi nici auziţi nici vedeţi pagubele cele mari, pe care le pricinuiesc muzicile, jocurile şi cântecele, atât sufletelor, cât şi vieţii voastre; atât vouă, cât şi feciorilor voştri şi avuţiilor voastre.

 

30. Împotrivire (obiecţie) — Dezlegare

Dar ce pricinuiesc unii, care se arată mai deştepţi decât alţii? Iată canonul 54 al sfântului Sinod din Laodichia, amintit mai sus, cum hotărăşte că, preoţii şi clericii, nu se cade la nunţi şi la cine (mese) să privească fapte fără rânduială; ci mai înainte de a veni muzicanţii să cânte, să se scoale şi să plece de acolo. Deci după canonul acesta, este iertat să se cânte la nunţi şi la cine, către aceştia noi, alta nu răspundem, fără numai pe cea zisă de Domnul nostru către Fariseii care îl întărâtau şi-i ziceau că: Moise a poruncit să dea bărbaţii carte de despărţire femeilor lor şi să se despartă de ele pentru orice pricină. „Că Moise pentru învârtoşarea inimii voastre, a îngăduit vouă să lăsaţi muierile voastre; iar din început n-a fost aşa”. (Matei 19, 8). Tot aşa zicem şi noi celor ce pun înainte canonul cel mai de sus: Că pentru învârtoşarea şi nesupunerea creştinilor a făcut pogorământ sfântul Sinod şi a zis acestea, şi nu din bună voinţă, sau cu scop de economie şi pogorământ.
Şi că aceasta este adevărată, poate fieştecine să înţeleagă din canonul 53 de mai sus, pe care l-a hotărât sfântul Sinod spre aceasta, în care spune lămurit care este cel mai de căpetenie scop şi voie a sa. Adică să nu cânte deloc creştinii din organe la nunţi şi să joace, ci cu cucernicie şi bună rânduială să prânzească şi să cineze, precum se cuvine creştinilor. Iar dacă se vor afla oarecare creştini împietriţi la inimă, şi nesupuşi, fii ai neascultării, care vor căuta să-şi facă voia lor cea rea şi obiceiul cel răzvrătit, aducând organe la nunţi, defăimând prin aceasta hotărârea sfântului Sinod, şi al maicii lor sfânta
Biserică, pentru aceasta dumnezeiescul Sinod a fost silit să facă pogorământ şi să zică în următorul său canon 54, că întâmplându-se ca aceşti nesupuşi creştini să aducă la nunţile lor organe, atunci, preoţii şi clericii să se scoale şi să fugă de acolo, ca să nu fie şi ei părtaşi la neorânduiala şi păcatul acesta.
Ah creştinilor! nu înţelegeţi măcar din aceasta, că jocurile şi cântecele care se fac la nunţi sunt nepotrivite şi rele? şi pentru aceasta porunceşte sfântul Sinod preoţilor şiclericilor să nu stea să le privească? Căci de erau bune acestea, se cădea ca Sinodul să hotărască, să stea şi ei să le privească.
Vai fraţilor! şi cum vă ţine inima să vedeţi pe preoţii Dumnezeului celui prea înalt, fugind de la nunţile voastre, iar muzicanţii şi jucătorii să vie la acestea? Cum vă rabdă sufletul să plece din casele voastre robii lui Dumnezeu, cei ce vă binecuvintează şi vă sfinţesc, şi care au binecuvântat nunta şi masa voastră, iar în locul lor să intre şi să şadă slugile satanei? Cei care vă întina sufletele cu jocurile cele necuviincioase? Nu vă gândiţi nepricepuţilor! că făcând aşa, este întocmai cum aţi izgoni pe sfinţi de la nunţile voastre şi aţi pofti pe păcătoşi? Să izgoniţi pe cei binecuvântaţi şi să poftiţi pe cei blestemaţi? Să izgoniţi pe cei ce vă luminează şi să chemaţi pe cei ce vă întunecă? Să izgoniţi pe îngeri, şi să chemaţi pe draci? Să izgoniţi pe Hristos, şi în locul lui să chemaţi pe diavolul?
Vai de netemerea de Dumnezeu a creştinilor de astăzi! Şi poate fi mai mare necredinţă decât aceasta? Mai mare defăimare şi neomenie? Eu socotesc şi aceasta, că cel de mai sus sfânt Sinod, pentru acest scop a hotărât să se scoale şi să fugă preoţii şi clericii de la nunţi, când vin muzicanţii, ca văzându-i creştinii pe ei că pleacă, să se ruşineze, şi izgonind muzicanţii, să oprească pe preoţii Domnului în casele lor.

 

31. Hristos nu intră unde sunt muzici

Voiţi să vă încredinţaţi, că şi Domnul nostru Iisus Hristos nu intră în casa în care cântă muzici? Urmaţi-mă să mergem la Ierusalim. Aţi ajuns? Aici a murit o fiică, şi tatăl ei, care se numea Iair, a venit la Iisus, rugându-L pe dânsul cu durere de inimă să meargă la casa lui să o învieze.
Prea milostivul Iisus Hristos, făcându-i-se deci milă, de necazul şi reaua întâmplare a lui Iair, s-a dus la el acasă. Aici, însă, vede multă tulburare şi fluierători care cântau din fluiere şi surle, nu ca să pricinuiască bucurie, ci întristare, cu oarecare mâhnicioasă cântare ce grăiau; (că zice istoricul Iosip, că era obicei în vremea aceea, ca Evreii să cheme muzicanţi la morţii lor, pentru a grăi jalnice cântări, şi prin acestea să pornească pe oameni spre lacrimi (Cartea 3, Cap. 30; pentru robirea Iudeilor). Aceasta la fel o zice şi sfântul Ioan Gură de Aur în tâlcuirea capului 9 de la Matei. Iar văzându-i pe ei Domnul, n-a voit să intre înlăuntrul casei lui Iair, nu; ci a poruncit să iasă toţi afară, şi după ce au ieşit, atunci a intrat El în casă; şi apucând pe fecioară de mână, îndată a înviat-o cu atotputernică stăpânirea Dumnezeirii Sale. „Şi viind Iisus în casa boierului, şi văzând fluierătorii şi mulţimea gâlcevind, a zis lor: fugiţi, că n-a murit fecioara, ci doarme. Şi îşi râdeau de dânsul. Iar dacă s-a scos afară poporul, intrând, o a luat de mână, şi s-am sculat fecioara” (Matei 9, 23).
Acum să socotească fiecare, deosebirea ce au muzicanţii nunţilor de astăzi, cu fluierătorii şi muzicanţii morţilor din vremea veche. Pentru că aceia fluierau ca să pornească plânsul, suspinurile şi lacrimile, care nu sunt vătămătoare sufletului, ci şi folositoare; iar muzicanţii cei de acum, cântă la nunţi spre a pricinui bucurie, râsuri şi cântece curveşti, care sunt vătămătoare şi păgubitoare sufletului. Aceia fluierând şi cântând, făceau casa unde cântau, casă de jale şi de întristare; iar aceştia cântând cu organele lor, fac casa aceea unde cântă, casă de desfrâu şi de păcat, precum zice Solomon: „Mai bine este a merge la casa plângerii, decât la casa ospăţului” (Eccl. 7, 3). Dar cu toate acestea, Domnul nostru, nici în casa unde erau muzicanţii aceia n-a voit să intre, ci după ce au ieşit ei, atunci a intrat; ca să ne înveţe prin aceasta, cât urăşte şi se îngreţoşează cu totul despre toţi muzicanţii, atât de cei ce pricinuiesc bucurie, cât şi de cei ce pricinuiesc întristare, şi ca să ne dea pildă să facem şi noi asemenea, adică, să-i urâm şi să nu-i băgăm în casele noastre să cânte.
Ce ziceţi acum voi tinerilor miri şi mirese? Hristos voieşte să vie împreună cu îngerii în casa voastră, ca să binecuvinteze nunta, precum a binecuvântat şi pe cea din Cana; să binecuvinteze masa voastră şi să prefacă apa în vin; adică, să pricinuiască bucurie cu sfânta Sa arătare şi toată bunătatea în sufletele voastre şi a celor ce se vor afla la nunta voastră. Deci ce hotărâţi? Voiţi să vie Hristos în casa voastră ca să vă dăruiască toate aceste binecuvântări şi daruri? Dacă voiţi pe Hristos, este nevoie să nu mai aduceţi în casele voastre muzici şi hore, iar dacă voiţi muzicile şi horele, Hristos nu suferă să fie într-o casă dimpreună cu acestea, ci îndată fuge şi se depărtează; iar depărtându-se El, se depărtează şi preoţii Lui şi clericii, precum şi orice altă bunătate. Iar de la casa care pleacă Hristos şi slujitorii Săi, cine rămâne? fără numai satana şi slujitorii lui, draci şi toată răutatea şi păcatul şi nenorocirea.
Deci, dacă sunteţi adevăraţi creştini şi următori şi ucenici ai lui Iisus Hristos, vă aflaţi în mare nevoie fraţilor, să alegeţi de o mie de ori mai bine să lipsească muzicanţii, jocurile şi cântecele cele curveşti de la casa şi nunta voastră, decât să fugă Hristos şi slujitorii Săi preoţii şi să vă lipsiţi dimpreună cu aceştia de orice bunătate sufletească şi trupească, pământească şi cerească, vremelnică şi veşnică; aşa zice dumnezeiescul Hrisostom: „Dacă pe acestea le vei alunga, va veni Hristos la nunţi; iar Hristos fiind de faţă, şi ceata îngerilor va fi de faţă; şi de voieşti şi acum se lucrează minuni, precum şi atunci, şi va preface şi acum apa în vin” (Cuvânt 12, la cea către Coloseni).

 

32. Impotrivire (obiecţie) — Dezlegare

Cum se cuvine creştinilor să se bucure la nunţile lor Dar ce zic unii? Nunta este bucurie şi cum vom arăta deci bucuria noastră fără numai să chemăm muzicanţi şi să încingem hore şi să cântăm din gură? Ascultaţi, voi câţi sunteţi şi ziceţi acestea, iar eu vă voi învăţa în ce chip să vă bucuraţi cu adevărat şi să vă veseliţi. Fraţii mei creştini, tinerilor miri şi mirese, când faceţi nunta voastră, chemaţi un cântăreţ cu glas bun şi puneţi-l pe acesta să cânte vreun irmos şi cântare a lui Hristos, sau a Născătoarei de Dumnezeu, sau a sfinţilor; rugaţi şi pe sfinţii preoţi şi clerici să cânte fiecare câte un irmos sau tropar şi mai ales să cânte vreo cântare duhovnicească, potrivită la Taina nunţii voastre; precum sunt spre pildă: mărimurile şi sedelnele, pe care le scriem aici.
Către cea prea Cinstită
Binecuvintează Doamne Dumnezeule, pe aceşti noi căsătoriţi, precum ai binecuvântat pe Avraam şi pe Sarra de demult; pe Isaac şi pe Reveca şi din toată vătămarea pe ei izbăveşte-i.
Păzeşte pe aceşti însoţiţi robi ai Tăi Iisuse, în dragoste adevărată, în unirea sufletului şi în duhul păcii şi dumnezeieştii împărăţii pe ei îi învredniceşte.
Această cinstită nuntă Hristoase, întru toate o păzeşte şi neîntinat şi curat păzeştele patul, celor ce acum s-au încununat, şi de sfârşit bine plăcut lui Dumnezeu pe aceştia îi învredniceşte.
Dăruieşte-le iubitorule de oameni Iisus acestor noi căsătoriţi, îmbelsugarea bunătăţilor, multă naştere de fii împreună şi buni fii, ca iubindu-Te pururea să te slăvească.
Sedealna Gl. 1, Mormântul tău Mântuitorule.
Binecuvintează Hristoase însoţirea aceasta, din înălţimea cerului, precum ai binecuvântat de demult pe drepţii care i-ai iubit şi pe toţi strămoşii; împreună cu Avraam, pe Isaac şi Iacov, dimpreună cu Sarra, pe Reveca şi Lia, ca un singur iubitor de oameni.
Slavă asemenea…
Să slăvim cu un glas fraţilor pe Hristos, carele de demult în Cana Galileii de faţă fiind, nunta binecuvântând-o şi început minunilor făcând şi preaslăvit apa în vin prefăcând şi pe cei, chemaţi la nuntă cu aceasta veselindu-i.
Şi acum, a Născătoarei de Dumnezeu asemenea.
Fecioară Maria, Maică nenuntită, pe această bună mireasă păzeşte-o, Fecioară, de toate înconjurările neatinsă, dimpreună cu soţul ei; încă şi buni feciori dăruieşte-le şi toată îndestularea bunătăţilor Fiului tău, şi sfârşit mântuitor.
Sau să cânte şi altele asemenea acestora, însă cucernice, dumnezeieşti şi duhovniceşti şi nu netrebnice şi ruşinoase; adică aşa cum se cuvine creştinilor, şi precum porunceşte şi apostolul Pavel: „De aceea, fraţii mei, câte sunt adevărate, câte sunt cinstite, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt iubite, câte sunt de bună laudă; orice faptă bună şi orice laudă, acestea să gândiţi” (Filipeni 4, 8). Într-acest chip, fraţii mei, bucuraţi-vă în Domnul şi veseliţi-vă; într-acest fel nunta voastră, cântecele şi masa voastră şi toate se fac întru slava lui Dumnezeu şi Tatăl, întru mulţumirea iubitului său Fiu, a Domnului nostru Iisus Hristos şi spre lauda şi cinstea prea Sfântului şi de viaţă făcătorului Său Duh, a celei de o fiinţă şi nedespărţitei Treimi.

 

33. Pentru gelozie, nu se cade mirii să aducă la nunţile lor organe

Vă mai spun încă şi alta, de care mi-am adus aminte, şi apoi fac sfârşit. Gelozia, ştiu că este un obicei deosebit şi nedespărţit de bărbaţii care au femei şi mai cu seamă de la bărbaţii cei de curând căsătoriţi. Aceştia mai mult decât la orice lucru, ţin mai mult la cinstea şi bună purtarea femeilor lor şi mai bine doresc să piardă şi bogăţie şi casă şi însăşi viaţa, decât să se viclenească patul şi nunta lor. Pentru care Solomon zicea despre această râvnă a bărbaţilor: „Că plină este de râvnă mânia bărbatului ei, şi nu-i va fi milă de el în ziua judecăţii. Nu va lăsa vrajba pentru nici o plată, nici se va îmblânzi pentru multe daruri” (Pilde 6, 34). Iar poetul Ovidiu a zis, că două lucruri nu voiesc tovărăşie, „Afrodita şi tronul, nu iubesc tovărăşie”, că nu voieşte tovărăşie tronul, nici nunta. Şi deci luaţi aminte, voi cei ce sunteţi de curând căsătoriţi şi dacă toate celelalte pe care leam zis, nu vă pleacă să nu chemaţi muzicanţi la nunţile voastre, măcar mai pe urmă vă va pleca gelozia pe care fireşte o aveţi în inima voastră, pentru cinstea şi buna purtare a femeilor voastre. Fiindcă voi aducând organe la nunţile voastre, şi aşezând hore şi cântece din gură, nu faceţi alta fără numai că aduceţi din toate părţile în casa voastră învrăjbitori femeilor voastre, furători ai neîntinatului vostru pat, stricători cinstei voastre şi făcători de rău nunţii voastre. Cel ce înţelege, înţeleagă, „şi cel ce are urechi de auzit să audă” (Matei 13, 43).
Incheiere
Iar Domnul nostru Iisus Hristos, cel ce a făcut pe om din început bărbat şi femeie, din care se leagă şi se împreună femeia cu bărbatul, precum zice Solomon: „Iar femeia bărbatului de la Domnul se rânduieşte” (Pilde 19, 14). Acesta, fie ca să vă lumineze mintea voastră, fraţii mei creştini, cu lumina dumnezeieştii cunoştinţe şi a adevărului, iar inima şi voinţa voastră să o înduplece cu dulceaţa lucrării darului, ca să înţelegeţi cele ce vam spus, căci sunt adevărate, drepte şi folositoare; şi să voiţi a le pune şi în lucrare, întorcându-vă de la orice cântece din organe, şi jocuri şi cântece din gură, şi de la orice beţii şi alte neorânduieli ale nunţilor voastre. Şi pentru această ascultare a voastră, fie ca să vă învrednicească Domnul să fiţi înlăuntrul casei voastre: bărbaţii, ca nişte finici13 înalţi, înfloriţi şi încărcaţi de roduri, şi ca Chedrii Livanului întăriţi şi binemirositori, „Dreptul, zice, ca finicul va înflori, şi ca chedrul cel din Livan se va înmulţi” (Ps. 91, 12); iar femeile să fie într-aceasta ca nişte vii bineroditoare; iar copiii voştri, să stea împrejurul mesei voastre ca nişte odrasle de măslin; pentru că aşa se binecuvintează omul cel ce se teme de Dumnezeu, „Femeia ta ca o vie rodită în laturile casei tale, fiii tăi ca nişte tinere odrasle de măslin împrejurul mesei tale; iată aşa se va binecuvânta omul cel ce se 13 teme de Domnul” (Ps. 127, 3). Şi pe bărbaţi împreună şi pe femei şi pe fii, totdeauna să vă păzească Domnul întru această viaţă într-un fel (în purtarea Sa de grijă) în casa voastră cu totul în pace şi dragoste şi într-un cuget, într-un suflet şi inimă. Că zice: „Dumnezeu face a locui pe cei ce sunt într-un fel în casă” (Ps. 67, 8). Şi astfel fiind uniţi, El (Domnul) să se afle în mijlocul vostru, după cum s-a făgăduit cel prea Nemincinos, zicând: „Unde vor fi doi sau trei adunaţi întru numele Meu, acolo sunt în mijlocul lor” (Matei 18, 20); iar prin doi sau trei, se înţelege, bărbatul femeia şi fiul, precum tâlcuieşte sfinţitul Climent Stromateul. Tot aşa şi în viaţa cealaltă să vă învrednicească Domnul a dobândi şi bunătăţile Ierusalimului celui de sus. „Că vei vedea, zice, (adică vei dobândi, după tâlcuirea sfântului Grigore de Nyssa) bunătăţile Ierusalimului în toate zilele vieţii tale” veşnic şi totdeauna (Ps. 127, 5); căruia slava şi stăpânirea împreună Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, în veci. Amin.
*********
13. In ce fel ar putea fi cu dragoste între ei bărbatul şi femeia, a arătat un filosof de năravuri în cuvintele acestea:
************
„Bărbatul, zice, să iubească pe femeia sa, dacă voieşte să fie iubit şi el de către ea, şi să fie cu dreaptă socoteală, dacă voieşte să o aibă supusă. Aşa şi el dacă voieşte să fie cinstită, să fie şi el cinstit. Gaia Cecilia, a fost chip şi pildă femeilor celor iubite; şi Gaiu Serviu, a fost pildă bărbaţilor celor iubiţi. Pentru aceasta s-a ţinut obicei şi când se făceau nunţile, mirele zicea către mireasă: Poţi să fii pentru mine femeie bună? şi mireasa răspundea: Dacă tu eşti Gaius sunt şi eu Gaia; şi dacă tu te faci pentru mine Serviu, mă fac şi eu pentru tine Cecilia”. Dragostea celor căsătoriţi se capătă încă şi când bărbatul ca un cap, şi ca un mai- nainte înţelegător şi îndrăzneţ, umblă afară de locuinţa sa (a casei), ca să aducă în aceasta cele de trebuinţă şi de nevoie; iar femeia ca o supusă şi soţie bărbatului şi fricoasă, sade în casă pentru a păzi cele aduse de bărbat. Pentru aceea sculptorul Fidias, a sculptat chipul femeii, având piciorul ei deasupra unei broaşte ţestoase, pentru două pricini: întâi, pentru că femeia este fricoasă ca broasca ţestoasă; şi al doilea, pentru ca să şadă în casă să o păzească, şi afară din ea să nu iasă; după cum face şi broasca ţestoasă. Fiindcă femeia când se află afară din casa sa, se strică casa aceea şi arde; precum s-a ars capiştea Artemidei, de către Irostat, pe când aceasta lipsea, aşteptând afară la naşterea lui Alexandru, cum băsnuiesc Elinii. Pentru aceasta şi Solomon vorbind despre înţelepciunea şi iconomia femeii, zicea: „Nu poartă grijă de cele din casă bărbatul ei, când se zăboveşte undeva” (Pilde 31, 21). Şi iarăşi: „Strâmte sunt cărările casei sale (Pilde 31, 27). Femeia, ca să fie iubită de bărbat, se cade lângă acestea să fie mai mult simplă, decât iscoditoare, să crească copiii cu blândeţe creştinească şi să voiască aceea ce voieşte bărbatul său şi voie deosebită a sa să nu aibă. Să aibă supunere către bărbat, la cele după lege însă, binecuvântate şi bune lucruri, iar nu la lucrurile cele rele, fărădelege şi nebinecuvântate. Pentru aceasta şi firea cu părul, (că nu s-a aflat niciodată femeie pleşuvă, precum bărbaţii) şi legea cu acoperământ acoperă capul femeii, pentru ca să o înveţe că ea are alt cap al său, pe bărbat.
**********
http://zona4.arhiva-ortodoxa.info/4.document/Biblioteca%20Misionarului%20Ortodox/%28Sfantul%20Nicodim%20Aghioritul%29%20Hristoitia.%20Bunul%20moral%20al%20crestinilor%20%28.%29.pdf

Despre maria

IMPARTASANIA CU NEVREDNICIE(cu păcate opritoare) DUCE LA DEMONIZAREA OMULUI ******************************************************************************** .....Căci şi atunci diavolul a intrat în Iuda după ce s-a împărtăşit; diavolul n-a dispreţuit Trupul Stăpânului, a dispreţuit pe Iuda, pentru neruşinarea lui, ca să afli că în aceia care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Dumnezeieştile Taine, în aceia, mai cu seamă, intră mereu diavolul, ca şi în Iuda atunci. Cinstea este de folos celor vrednici, dar cei care se bucură cu vrednicie de cinste îşi atrag mai mare osândă....... ******************************************************************************** ....De aici tu trebuie să vezi că diavolul tocmai asupra acelora are stăpânire, care cu nevrednicie se împărtăşesc din această Sfântă Taină, şi că ei înşişi se aruncă într-o osândă încă mai mare. Eu aceasta o zic nu pentru a vă înspăimânta de această sfântă masă, ci pentru a vă face mai cu luare aminte....... ******************************************************************************** ....Adică, precum hrana cea trupească, intrând într-un stomac bolnav, mai mult sporeşte boala, aşa hrana cea sufletească, gustându-se cu nevrednicie, mai mult măreşte răspunderea şi osânda. De aceea vă conjur să nu ascundem în sufletul nostru nici un gând păcătos, ci să curăţim inima noastră, căci noi suntem Biserica lui Dumnezeu, dacă facem aceasta!” (Cuvânt la Sfânta şi Marea Joi, în vol. Omilii la Postul Mare…, p. 138) ******************************************************************************** https://tainacasatoriei.wordpress.com/2011/11/02/sfantului-ioan-gura-de-aur-despre-sfanta-impartasanie/
Acest articol a fost publicat în Despre cântece și jocuri, Fără categorie, Sf.Nicodim Aghioritul. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s