„Schimbă-te, ticălosule, în întunericul tău. Nu-mi trebuiesc arătări”, spune acest cuvios teolog. Apoi adaugă următoarele: „Chiar dacă din multe indicii, vei cunoaşte că aceste semne sînt adevărate şi vin de la Dumnezeu, totuşi fugi totdeauna de ele şi cît poţi, alungă-le departe de tine. Nu te teme că nu-i place lui Dumnezeu această întoarcere. Dacă aceste vederi ar fi de la Dumnezeu, ştie să ţi le cureţe şi nu-i va părea rău dacă nu le primeşti. Căci Cel ce dă har celor smeriţi, nu-l ia de la ei, pentru tot ce fac din smerenie” („Războiul cel nevăzut”, p. 148, trad. Protos. Nicodim Ioniţă, Biblioteca misionarului ort. nr. 6, Chişinău).
Minune a Părintelui Iustin Pârvu
În această privință eu nu vreau să dau cu părerea sau să spun că ar fi adevărat sau nu, căci Sfinții Părinți ne avertizează ca în asemenea situații să rămânem rezervați.
Sf Ignatie Briancianinov ne învață clar că sfinții erau rezervați când primeau vedenii, mirosuri, arătări etc….nu le primeau, tocmai de teama de a nu fi înșelați de vrăjmașul.
Sfântul Nicodim Aghioritul ne învață: „Şi cu cât lucrul are mai multă faţă şi chip de sfinţenie, cu atât trebuie să-l cercetezi mai temeinic”
Sfântul Ignatie Briancianinov ne mai spune cum că diavolii pot aduce mirosuri:
Ucenicul: Nu ti s-a intamplat vreodata sa vezi pe cineva venit in stare de inselare draceasca din pricina zburdarii inchipuirii in vremea rugaciunii ?
Staretul: Ba mi s-a intamplat. Un oarecare functionar care traia in Petersburg, se nevoia cu asprime la rugaciune, fapt pentru care a ajuns intr-o stare neobisnuita. Despre nevointa lui si urmarile sale el i-a facut cunoscut protoiereului bisericii cu hramul Acoperamantul Macii Domnului, care este in Kolomno. Protoiereul, vizitand o oarecare manastire din eparhia Sankt-Petersburg, l-a rugat pe unul din monahii acelei manastiri sa stea de vorba cu functionarul. „Starea ciudata in care a ajuns functionarul din pricina nevointei”, a spus cu mult bun-simt protoiereul, „ar putea fi lamurita mai lesne de niste traitori in manastire, ca unii ce sunt mai deprinsi cu amanuntele si intamplarile neprevazute ale nevointei ascetice”. Monahul s-a invoit. Dupa oarecare vreme, functionarul a venit in manastire. La convorbirea dintre el si monah am fost si eu de fata.
Functionarul a inceput indata sa povesteasca despre vedeniile sale – ca vede mereu la rugaciune lumina venind din icoane, simte bunamireasma, iar in gura o dulceata neobisnuita si asa mai departe. Monahul, ascultand aceasta istorisire, l-a intrebat pe functionar: „Nu v-a trecut prin gand sa va puneti capat zilelor ?”. „Cum sa nu !” a raspuns functionarul: „m-am aruncat, deja, odata in Fontanka(afluent al raului Neva), dar m-au scos”. S-a aratat ca functionarul intrebuinta acel fel de rugaciune, descris de Sfantul Simeon, care aprinde inchipuirea si sangele, omul capatand, intre timp, o putere nemaipomenita de postire aspra si priveghere. La starea de amagire de sine pe care omul si-o alege de buna-voie, diavolul si-a adaugat lucrarea sa, inrudita cu aceasta stare, iar amagirea de sine omeneasca a trecut in vadita inselare diavoleasca. Functionarul vedea lumina cu ochii cei trupesti: buna-mireasma si dulceata pe care le simtea atarnau de simturile trupesti. Dimpotriva, vedeniile sfintilor si starile lor cele mai presus de fire sunt pe de-a-ntregul duhovnicesti (Sfantul Isaac Sirul, Cuvantul 55): nevoitorul devine in stare sa le primeasca abia dupa deschiderea ochilor sufletului sau de catre harul Dumnezeiesc, inviind deopotriva si celelalte simturi ale sufletului, care pana atunci petreceau in nelucrare (Preacuviosul Simeon, Noul Teolog, Cuvantul despre credinta); la vedenia daruita de har iau parte si simturile cele trupesti ale sfintilor, dar numai atunci cand trupul trece din starea patimasa, in cea despatimita. Moriahul a inceput sa-l induplece pe functionar sa paraseasca felul de rugaciune intrebuintat de el, lamurindu-i cat de gresit este acest fel de rugaciune si cat de gresita este starea la care se ajunge prin el. Functionarul s-a impotrivit sfatului cu incapatanare. „Cum sa ma lepad de un har vadit !” – a raspuns el impotriva.
Luand aminte la purtarea functionarului, am simtit fata de el o negraita mila, si deopotriva mi s-a parut oarecum caraghios. De pilda, i-a pus monahului urmatoarea intrebare: „Atunci cand din imbelsugarea dulcetii mi se umple gura de scuipat, acesta incepe sa curga pe podea: e pacat, oare ?” Intocmai: cei care se afla in inselare draceasca starnesc mila, ca unii care nu se mai stapanesc pe sine si se afla, cu mintea si inima, in robia celui viclean, a duhului celui lepadat. Ei alcatuiesc, totodata, si o priveliste caraghioasa: spre batjocura sunt dati de catre duhul cel viclean care-i stapaneste, care i-a adus in starea de injosire, amagindu-i prin slava desarta si semeata cugetare. Cei inselati nu pricep nici robia in care se afla, nici ciudatenia purtarii lor, oricat de batatoare la ochi ar fi aceasta robie, aceasta ciudatenie a purtarii. Iarna lui 1828 spre 1829 am petrecut-o in Pustia Ploscensk (Eparhia Orlov).
https://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/sfantul_ignatie_briancianinov-despre_inselare.htm
deci: este limpede că diavolii pot aduce si miresme ca să poată amăgi.
********
Omul, indiferent de loc si spatiu, a fost mereu fascinat de suprafiresc, primind ca pe un semn dumnezeiesc orice astfel de manifestare. Crestinul autentic, insa, stie sa nu dea crezare oricarui duh, ci sa cerceteze duhurile luand aminte ce invata [I Ioan 4,1]. Pentru ca in tentativa sa de amagire, daca este nevoie, diavolul se poate preface chiar in inger de lumina [II Cor. 11, 4].
Existenta suprafirescului, a neobisnuitului, nu constituie o dovada suficienta ca ar fi vorba de minuni. si yoghinii pot ghici faptele oamenilor, pot face descoperiri la distanta, pot muta obiecte, pot merge prin foc fara sa arda, pot provoca inverzirea unui pom uscat, etc [4].
Sfantul Ciprian, pe cand era vrajitor, schimba vazduhul, pornea vanturi si ploi, aducea vatamari asupra oamenilor si dobitoacelor, zbura prin vazduh, umbla pe ape, se putea chiar preface in femeie sau pasare. Astfel de minuni puteau face si vrajitorii Egiptului sau Simon Magul. In India, mai multe persoane au dat relatii unice despre pretinsele lor vieti anterioare, convingand pe cei din jur cum ca sunt reincarnari adevarate ale altor persoane. Toate acestea si multe altele s-au facut prin mijlocirea satanei, fiind capabil sa produca si sa infatiseze si iluzii mai puternice dupa cum vom vedea.
Ei bine, intelegem de aici ca Dumnezeu nu face spectacol si nici nu cauta sa-l infricoseze pe om, pe cand diavolul cauta sa-l uimeasca pe om, sa-l sperie si sa-l inrobeasca, prin frica. Minunea dumnezeiasca nu cauta sa-l impresioneze pe om, caci este savarsita in taina. Ea cauta sa vindece sufletul si sa-l invete pe om smerenia si adevarata libertate.
În Biserica Ortodoxă izvoarele de credință sânt două:
Sfânta Scriptură si Sfânta Tradiție, care cuprind toată descoperirea dumnezeiască suficientă și obligatorie pentru mântuire.
Noi știm că prin descoperirea dumnezeiască din Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție ni s-a dat tot ce ne trebuie spre mântuire. Orce corectare sau adăugire e vinovată. Si dacă corectarea e făcută prin vedenie, apoi prin faptul că ea nu e făcută în consens cu Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, e semnul sigur că vedenia e înșelătorie de la diavolul. Mântuitorul și Sfinții Apostoli au prevăzut că înșelătorul ar putea creea asemenea confuzii și au lăsat învățături precise în legătură cu atenția și atitudinea față de orce arătare, proorocie și descoperire.
„Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume” (1 Ioan,4,1)
„Cîte asemenea descoperiri prin vedenii și năluciri nu s-au produs îndelungul vremii! Dar fiindcă nu toate au fost bune, și fiindcă nu există niște posibilități la îndemână și pe măsura tuturor a decoperi duhurile acestea, Biserica și Părinții duhovnicești au adoptat atitudinea extremă de a sfătui respingerea lor în bloc a tuturor vedeniilor fără nici o alegere”.
****
Deci să cercetăm și noi cu mare atenție să vedem dacă părintele Iustin îndeplinește toate condițiile de sfințenie. Să nu ne pripim și să afirmăm lucruri care ar putea să ne osândească. Ar fi bine să stăm rezervați în această privință până ne va descoperi Dumnezeu.
„Sfinţenia adevăraţilor bărbaţi sfinţi nu se cunoaşte propriu-zis după minuni (căci şi păgânii, şi ereticii pot face minuni cu ajutorul diavolului), ci după adevărata Credinţă Ortodoxă, după felul în care păzeşte cu grijă dogmele dumnezeieşti, urmează toate canoanele apostolice şi soborniceşti şi tradiţiile Bisericii Ortodoxe şi după vieţuirea fără de prihană, urmând toate poruncile evanghelice şi patristice”.
Mihail Urzică, în cartea „Minuni și false minuni” ne spune: „Dar dacă este totuşi cu putinţă ca minuni reale să se întîmple cu vasele alese ale Domnului, potrivit cu profeţiile lui Ioil (2, 28-32), este în schimb nevoie, pentru buna noastră încredinţare, ca toate aceste manifestări dubioase să fie trecute printr-un filtru desăvîrşit, în care criteriul să fie nu numai elementul suprafiresc şi Scriptura, dar şi toată Sfînta Predanie a Bisericii Soborniceşti şi Apostolice.
Pentru cine crede în Dumnezeu şi în Atotputernicia Lui, nu este păcat a respinge o minune îndoielnică; dar a o primi prea repede, şi cu riscul de a fi înşelat, este fără îndoială un păcat, care poate sminti şi pe alţii. A respinge o minune este un lucru plăcut înaintea lui Dumnezeu, cînd nu numai din prudenţă, dar şi din smerenie credinciosul nu o primeşte. A te lăsa însă ispitit de orice semne neobişnuite este o dovadă de uşurătate, de deşertăciune şi de trufie.
Pe măsură ce ne apropiem de sfîrşitul vremurilor, Satana este şi mai mult dezlegat: din lanţurile în care a fost ţinut pînă acum, pentru ca astfel, să se poată săvîrşi în lume, cu o putere mai mare, „taina fărădelegii” despre care vorbeşte Sfînta Scriptură. Deci diavolul lucrează acum în lume cu o putere mai mare decît în trecut din pricina stării de păcat a lumii.”.
**********
Singurul insa, care a reusit sa se ridice deasupra tuturor(înșelărilor), a fost Mihail Urzica, un arhitect, dar si un mare si sincer traitor al secolului trecut. Autor al unui minunat tratat de demonologie, trateaza atat cazurile de amagire din Biserica Ortodoxa Romana cat si corespondentele lor din Apusul catolic.
Pentru o mai bună lămurire în privința acesta vom aduce câteva texte de la Mihail Urzică în speranța că ne vom dumiri împreună cum stau lucrurile cu această icoană.
Mihail Urzică – minuni și false minuni
Pentru cine crede în Dumnezeu, toate minunile Sfintelor Scripturi sînt cele mai neclintite adevăruri ale Istoriei umane, după cum neîndoielnică este împlinirea profeţiilor, după cum sigură va fi şi Parusia, a doua venirea Domnului nostru lisus Hristos, pe norii văzduhului, în toată slava Lui cerească, atunci cînd vor învia morţii şi se va arde cu foc tot pămîntul, întru pregătirea şi pornirea înfricoşatei judecăţi a lumii.
Minuni, ca semne supralumeşti, precum şi revelaţii, ca vestiri dumnezeieşti, s-au petrecut în Vechiul Testament, după cum, în multe şi felurite chipuri, s-au petrecut şi întot cursul erei creştine. Minuni s-au sâvîrşit prin sfinţii şi marii cuvioşi creştini,despre care „Vieţile Sfinţilor” ne aduc o bogată mărturie, după cum minuni s-au împlinit în tainice chipuri cu feluriţi smeriţi credincioşi, cu ajutorul proniei cereşti, şi pentru slava numelui lui Dumnezeu.
În cuprinsul fără de margini al unor posibilităţi de înfăptuiri suprafireşti, minunile se pot împlini în cer sau pe pămînt, în orice loc, în orice vreme şi în orice fel.
Minuni se petrec aşadar şi în zilele noastre. Dar alături de adevăratele minuni dumnezeieşti, se petrec adeseori şi felurite semne satanice sub aceeaşi înfăţişare a suprafirescului. Dintre acestea, unele se recunosc şi se identifică, iar multe trec neobservate sau sînt nesocotite.
Din clipa căderii lor, Satana şi demonii lui nu mai pot duce război cu Sfinţii îngeri din ceruri dar, în schimb, întro zvîrcolire de forţe oarbe, aceste duhuri rele caută mereu a zădărnici planurile Făcătorului şi a duce o luptă de nimicire împotriva Omului, centrul creaţiei. În faţa unei asemenea dramatice lupte, în care se află în primejdie Biserica şi mîntuirea lumii, cu atît mai mult dreptmăritorii creştini cu bună judecată trebuie să stea de veghe, cu toată grija, pentru a stăvili şi îndrepta răul care încearcă să atace curăţia credinţei noastre ortodoxe, sub orice chip s-ar produce aceasta.
Mihail Urzică – despre cele suprafirești și despre îngeri
https://deasaimpartasirecunevrednicieosandavesnica.wordpress.com/2019/01/31/mihail-urzica-despre-cele-suprafiresti-si-despre-ingeri/
***************
În lupta atît de înverşunată pe care diavolul o duce împotriva Bisericii şi a lumii, fără să ţină seama de nici un fel de mijloace, este firesc că duhul răului nu cruţă pe nici un om pentru a-l cîştiga de partea lui.
În căile de nepătruns ale judecăţilor dumnezeieşti, diavolul poate fi lăsat uneori în libertate, cu voia lui Dumnezeu, pentru a pune stăpînire pe unii oameni, în parte sau cu totul, spre o pedepsire a lor, spre o încercare a lor, sau spre adeverirea unor lucrări ascunse cu rosturi mai adînci în ordinea spirituală.
Asemenea acte de posesiune pot să provoace două feluri de manifestări: unele cu înfăţişări demonice(îndrăciţii şi obsedaţii), iar altele cu înfăţişări angelice(falşii profeţi şi falşii făcători de minuni).
Diavolul poate să subjuge pe asemenea oameni cu o putere care îi depăşeşte, le stăpâneşte facultăţile psihice,simţurile şi organele, iar cei îndrăciţi pot deveni astfel foarte uşor uneltele oarbe ale unor scopuri satanice.
Prin tulburarea facultăţilor lor psihice, diavolul le poate produce unele manifestări neobişnuite ca: vedenii, semne, vise şi arătări „minunate” care nu sînt, de fapt, decît năluciri demonice.
Mihail Urzică – Săpâniri demonice
https://deasaimpartasirecunevrednicieosandavesnica.wordpress.com/2019/01/31/mihail-urzica-sapaniri-demonice/
*************
Se pare, totuşi, că cei cu chemare teologică nu s-au întrebat îndeajuns dacă toate aceste pretinse minuni nu ar fi fost cazuri de o închipuită teofanie, deci de o lucrare luciferică şi nu de o descoperire dumnezeiească.
Să pătrundem deci, cu toată nepărtinirea, în miezul acestor întîmplări neobişnuite, pentru a cunoaşte din ce izvoare pornesc ele, căutînd să ne bucurăm de biruinţa Adevărului, iar nu de biruinţa părerilor noastre. Mai presus de orice să fie Hristos, care este Adevărul, iar nu şarpele care se ascunde în noi sub chipul „amorului propriu” sau al unor false credinţe.
De fapt, prin cele de faţă nu se va pune în discuţie dacă vizionarii de care ne ocupăm ar fi nişte mincinoşi sau nişte oameni de rea credinţă sau nişte halucinaţi, ci faptul dacă ei înşişi nu au fost înşelaţi de o lucrare a ispititorului, pe temeiul credinţei şi al Scripturilor, scoţîndu-se astfel în lume felurite învăţături greşite şi nepotrivite. Căci pot fi unii oameni foarte evlavioşi care fiind ispitiţi prin mincinoase revelaţii, de şarpele cel bătrîn, nu-şi dau seama de această înşelăciune şi, din cauza unei lipse de orientare duhovnicească, devin ei înşişi scula răului într-o acţiune antichristică, fiind totuşi încredinţaţi că pe Dumnezeu Îl slujesc.
Rîvna şi strădania unor vizionari, care fără de încetare îşi vestesc solia, poate fi cu totul deosebită şi pilduitoare, dar nu reprezintă decît o valoare relativă faţă de miezul lucrării. Căci hotărît este că simplul fapt de a întoarce pe cîte unii oameni la credinţă nu este o garanţie de solie dumnezeiască, atîta timp cît şi „diavolul are credinţă de se cutremură” şi totuşi nu se mîntuie.
Deci scopul este ca să se întoarcă lumea la Dumnezeu, în toată ascultarea Sfintei Biserici şi în împlinirea sfintelor porunci.
Căci esenţial este ca tot ceea ce formează obiectul unei descoperiri dumnezeieşti să fie curat şi sfînt, fară nici o abatere şi fară nici un element dubios, pentru ca nimic să nu iasă din cuvîntul Scripturii şi din brazda Sfintei Predanii şi nimic să nu deformeze dreapta credinţă.
Din moment ce se constată o abatere într-un caz de manifestare mistică, este de prisos să mai susţinem că respectiva „minune” poate fi de la Dumnezeu. Cu asemenea mistificări, ne aflăm într-o mare primejdie pentru credinţa cea adevărată. Propriu zis, nu este destul a ne afla în faţa unor semne neobişnuite pentru a le chezăşui drept minuni, adică, drept o adevărată lucrare dumnezeiască. Pentru că semne neobişnuite pot fi făcute uşor prin puterea celui rău. Şi nu este o dovadă suficientă cînd, în urma unei lucrări aşa-zise „suprafireşti”, un om cu totul redus şi incult vorbeşte ca din Sfînta Scriptură, pentru a crede că însuşi Duhul Sfînt grăieşte prin gura aceluia. Căci şi diavolul cunoaşte Scriptura. Iar toate ereziile de credinţă care s-au produs în decursul atîtor veacuri, au fost provocate tot de ispitele Necuratului, pe temeiul Sfintelor Scripturi.
Ne spune în această privinţă chiar Mîntuitorul: „Se vor scula mulţi prooroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi”(Matei 24, 11). „Atunci dacă vă va spune cineva: Iată, Hristosul este aici sau acolo, să nu-1 credeţi. Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni pînă acolo încît să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.
Mîntuitorul ne-a prevenit deci despre aceste diferite vedenii care aveau să se întîmple, prin pustie sau prin odăiţe ascunse, sub chipul unor hristoşi mincinoşi.
„Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface un înger de lumină. Nu este deci mare lucru, dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii” (II Cor.11, 14-15)
Totodată, în Apocalipsă (13, 13-14) ni se vesteşte răspicat: „Săvîrşea semne mari, pînă acolo că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pămînt, în faţa oamenilor. Şi amăgea pe locuitorii pămîntului prin semnele care i se dăduse să le facă în faţa fiarei…”.
După cum se vede, mare este puterea Satanei, cînd Dumnezeu îi dă îngăduinţa de a face asemenea lucrări şi lesne este ca semnele ispititorului să fie luate drept minuni dumnezeieşti, pentru a ne atrage în mrejele lui pierzătoare.
Astfel că nu este destul a vorbi sau a face minuni în numele lui Hristos, pentru a fi într-adevăr ai lui Hristos. Se cuvine deci să ne călăuzim paşii cu mare băgare de seamă pentru a nu ne lăsa înşelaţi de un duşman atît de temut şi de iscusit care, ca un mare strateg, ne întinde curse de moarte.
La aceste consideraţii s-ar putea însă replica; oare dacă ştim că lupi răpitori vor veni în blană de oaie, trebuie să ne temem şi de oile adevărate? Dacă vor veni hristoşi mincinoşi şi tot felul de înşelăciuni satanice, trebuie să ne îndoim şi de adevăratele minuni dumnezeieşti? Oare să credem că Domnul îşi va îngrădi puterea de a se mai descoperi aleşilor Săi prin vise sau vedenii minunate? Desigur că nu!
Dar dacă este totuşi cu putinţă ca minuni reale să se întîmple cu vasele alese ale Domnului, potrivit cu profeţiile lui Ioil (2, 28-32), este în schimb nevoie, pentru buna noastră încredinţare , ca toate aceste manifestări dubioase să fie trecute printr-un filtru desăvîrşit, în care criteriul să fie nu numai elementul suprafiresc şi Scriptura, dar şi toată Sfînta Predanie a Bisericii Soborniceşti şi Apostolice.
Pentru cine crede în Dumnezeu şi în Atotputernicia Lui, nu este păcat a respinge o minune îndoielnică; dar a o primi prea repede, şi cu riscul de a fi înşelat, este fără îndoială un păcat, care poate sminti şi pe alţii.
A respinge o minune este un lucru plăcut înaintea lui Dumnezeu, cînd nu numai din prudenţă, dar şi din smerenie credinciosul nu o primeşte. A te lăsa însă ispitit de orice semne neobişnuite este o dovadă de uşurătate, de deşertăciune şi de trufie.
Aceste susţineri sînt făcute cu multă temeinicie de diferiţi sfinţi ai Bisericii, iar fericitul Nicodim Aghioritul-vrednicul scriitor şi cărturar athonit al veacului al XVIIIlea- ne recomandă cu toată stăruinţa ca, în cazul cînd Ispititorul ne-ar ataca vreodată „cu mincinoase arătări, cu vederi şi cu prefaceri în înger de lumină”, să respingem aceste vedenii fără nici o şovaiala.
„Schimbă-te, ticălosule, în întunericul tău. Nu-mi trebuiesc arătări”, spune acest cuvios teolog. Apoi adaugă următoarele: „Chiar dacă din multe indicii, vei cunoaşte că aceste semne sînt adevărate şi vin de la Dumnezeu, totuşi fugi totdeauna de ele şi cît poţi, alungă-le departe de tine. Nu te teme că nu-i place lui Dumnezeu această întoarcere. Dacă aceste vederi ar fi de la Dumnezeu, ştie să ţi le cureţe şi nu-i va părea rău dacă nu le primeşti. Căci Cel ce dă har celor smeriţi, nu-l ia de la ei, pentru tot ce fac din smerenie” („Războiul cel nevăzut”, p. 148, trad. Protos. Nicodim Ioniţă, Biblioteca misionarului ort. nr. 6, Chişinău).
Deosebit de vrednice de luat aminte apar, în această privinţă, şi sfaturile duhovniceşti ale Sfîntului cuvios Grigorie Sinaitul, unul dintre întemeietorii isihasmului athonit şi un mare trăitor creştin al Răsăritului. În „Praecepta Mesichastas” (Migne P. G. t. CL, col. 1329-1345), el spune următoarele:
„Să nu primeşti nicidecum (ca revelaţie) orice închipuire care vine din simţuri sau raţiune sau din afară sau dinăuntru, sau chiar chipul lui Hristos, sau al vreunui înger, sau forma unui sfînt, sau lumină nălucindu-se în minte şi luînd vreo înfăţişare, pentru că însăşi mintea, prin natura sa proprie, are puterea de imaginaţie şi uşor poate să-şi reprezinte chipuri către care sînt atraşi (sau pe care le doresc) cei ce nu observă cu de-amănuntul acest lucru, vătămîndu-se pe sine. Pentru aceasta ia aminte să nu te increzi în ceva, consimţind degrabă chiar de ar fi lucru bun, înainte de cugetarea celor încercaţi şi după multă cercetare, ca să nu păgubeşti şi să fii cu multă băgare de seamă, păstrîndu-ţi întotdeauna mintea limpede, fără vreun chip sau vreo formă”.
„Căci adesea ceea ce a fost trimis de la Dumnezeu spre ispitire, pentru cinste pe mulţi a vătămat; fiindcă Domnul voieşte să încerce unde înclină libertatea noastră”.
„Cel ce a văzut ceva cu mintea sau cu simţurile, chiar de ar fi de provenienţă divină şi va primi fără de cercetarea celor încercaţi, lesne se înşală sau se va înşela ca un lesne primitor. Căci Dumnezeu nu se mînie faţă de cel care se observă pe sine însuşi în chip amănunţit, de teamă ca să nu rătăcească, chiar dacă nu ar primi astfel ce vine de la El, fără întrebare şi multă cercetare, şi-l laudă mai degrabă ca pe un înţelept, deşi S-a mîniat pentru unii”.
„Nu trebuie să întrebi pe toţi, ci pe unul căruia i s-a încredinţat şi conducerea altora şi care străluceşte prin viaţă. Căci mulţi neîncercaţi au vătămat pe mulţi alţi nepricepuţi, a căror osîndă o vor avea după moarte. Fiindcă nu toţi pot călăuzi pe alţii. Fiecare a dobîndit cunoştinţă proprie şi înţelegere naturală sau practică sau instruitoare, dar nu toţi dobîndesc pe cea a duhului”.
Pentru aceasta a zis şi înţeleptul Sirah (Is. Sirah 6, 6): „Să ai mulţi dintre cei ce trăiesc în pace cu tine, iar«sfetnicii tăi dintr-o mie unul». Nu mică este lupta de a afla călăuza care nu rătăceşte, nici în fapt nici în cuvinte şi nici în gînduri. În acestea se vede că cineva este nerătăcit cînd ar avea şi fapta şi înţelepciunea mărturisită din Sfînta Scriptură, înţelegînd cu măsură în cele ce trebuie să înţeleagă
„Căci nu puţină sforţare trebuie să depui ca sa dobîndeşti adevărul pe faţă şi să scapi de cele potrivnice harului, pentru că diavolul obişnuieşte mai ales la începători să arate sub forma adevărului rătăcirea lui, înfaţişînd cele viclene ale lui ca duhovniceşti”
Întemeiaţi pe aceleaşi percepte duhovniceşti, ne învaţă şi fericiţii cuvîntători de Dumnezeu Calist şi Ignatie, spunîndu-ne:
„Liniştindu-te şi voind a fi singur cu Dumnezeu împreună, să nu primeşti niciodată orice ai vedea simţit sau de gînd sau materialnic înlăuntrul tău, sau din afară, chiar şi în chip al lui Hristos sau obraz de înger sau Sfînt sau închipuire de lumină, nălucindu-se în minte, ci rămîi necrezînd sau îngreunîndu-te de aceasta, chiar dacă ar fi fost bună, mai înainte de a întreba pe cei iscusiţi. Pentru că acest lucru este foarte de folos şi prea iubit lui Dumnezeu şi prea bine primit. Întotdeauna păzeşte mintea ta nevătămată, nevopsită, nefăţuită, fără chip, fără formă, nefelurită, fără cîtăţime” (Din Filocalia, cap. 73, după o veche traducere în manuscris de la Muntele Athos).
*******
V. DESPRE DIFERITE SEMNE ŞI VINDECĂRI PRESUPUSE SUPRAFIREŞTI DAR DE ORIGINE DEMONICĂ
În legătură cu ivirea unor revelaţii se pot produce cazuri de vindecări de boli, semne cereşti sau vedenii, petrecute fie cu vizionarul căruia i s-a făcut descoperirea, fie cu alţi credincioşi. Dar asemenea fenomene nu pot însemna prin ele însele, şi de la prima vedere, un argument hotărîtor că „revelaţia” este cu adevărat de la Dumnezeu.
De fapt, Satana poate săvîrşi semne şi minuni mincinoase, nu numai cu un individ în parte, dar chiar şi cu un grup sau cu o mare mulţime. Aşa sînt cazurile petrecute cu Simon Magul, sau cu Apollonius din Tiana. Acesta este însă şi rostul pentru care am fost îndemnaţi prin Scripturi să cunoaştem bine duhurile de la cine sînt.
Manifestarea unor semne neobişnuite, cu aparenţe suprafireşti, nu constituie o dovadă suficientă că ar fi vorba de minuni.
Diferite chipuri ale demonizaților și cum îi putem cunoaște pe cei demonizați
https://deasaimpartasirecunevrednicieosandavesnica.wordpress.com/2019/02/19/diferite-chipuri-ale-demonizatilor-si-cum-ii-putem-cunoaste-pe-cei-demonizati/
Fiinţa umană şi-a păstrat, şi după cădere, diferite facultăţi ascunse, extra-normale, care pot fi călăuzite şi folosite fie de către entităţi angelice, atunci cînd este vorba de aflaţi în legătură harică cu Dumnezeu, fie de către entităţi demonice, atunci cînd este vorba de oameni ieşiţi de sub harul lui Dumnezeu. Nesfîrşit este numărul unor asemenea cazuri întîmplate în lume, în toate vremurile şi în toate locurile. O lucrare de demonism de are răsunet, pomenită atît în Faptele Apostolilor, cît şi în Cazanie, este de pildă aceea petrecută cu Simon Magul. Împotriva acestui posedat au avut mult de luptat Sfîntul Apostol Petru şi Sfîntul Clement, pentru a convinge lumea despre falsele lui minuni.
Sînt şi unii falşi profeţi creştini, care împlinesc semne fantastice, în închipuirea că prin puterea lui Dumnezeu pot săvîrşi acele lucrări. Un asemenea caz a fost în zilele noastre şi acela al călugărului Rasputin de la Curtea Ţarului Nicolae al II-lea, care a stîrnit mînia de sus asupra acelora care au crezut în semnele lui.
Dar falşi profeţi sînt uneori şi oameni de bună credinţă, convinşi că sînt trimişii lui Dumnezeu şi că slujesc Bisericii, fără a înţelege că sînt uneltele oarbe ale Necuratului şi că rătăcesc lumea de la Adevăr.
Şi totuşi, asemenea cazuri impresionante de „vindecări” se împlinesc pe căi lăturalnice şi neîngăduite, spre buimăcirea multora, tocmai prin faptul că poartă toate aparenţele unor adevărate minuni.
În diferite cazuri de îmbolnăviri şi „vindecări neobişnuite” cu înfăţişări miraculoase, se pot manifesta influenţele unor lucrări demonice într-un chip foarte ascuns şi primejdios. Aşa sînt toate pretinsele minuni petrecute cu proorocii mincinoşi care aparent caută să aducă lumea la credinţă, dar care, de fapt, aduc o credinţă greşită în mijlocul dreptcredincioşilor şi pierd lumea de la mîntuire. În această privinţă, desigur că drumul mîntuirii rămîne deschis pentru toată lumea, iar bunul Dumnezeu ar dori ca toţi să se pocăiască pînă la urmă. În gîndul acesta, noi nu trebuie să pierdem nădejdea pentru mîntuirea nimănui.
În scopul unor sminteli şi al unor erezii cît mai mari, Satana poate urzi o lucrare de pierzare fie de aici, fie de acolo, ridicînd pe cîte un prooroc mincinos, care, asemenea lupului răpitor în blană de oaie, cheamă lumea la pocăinţă, dar totodată strecoară în cuvîntul lui – fără să-şi dea seama – prin lucrarea unei puteri care îl depăşeşte, o învăţătură otrăvitoare, care îi poate prinde pe mulţi în undiţa Iadului, chiar şi pe unii dintre cei aleşi.
Pentru a întări asemenea „descoperiri” şi vedenii, în gîndul că ar fi de la Dumnezeu, Ispititorul caută să ne cîştige încrederea printr-un şir cît mai mare de false minuni. Asistăm, astfel, la multe „vindecări” petrecute cu numeroşi bolnavi, prin mijlocirea unui fals prooroc. Din punct de vedere medical, aceste vindecări sînt reale, se pot deci certifica, şi tocmai de aceea pot însemna pentru noi o chezăşie de adevăr. Aceasta este însă şi primejdia de pierzare pentru multă lume. Este deci necesar de a pătrunde în miezul acestor cazuri şi de a le cerceta în esenţa lor.
Aflăm astfel despre un mut care a căpătat graiul, despre un surd care a căpătat auzul, despre un paralitic care a putut să umble, despre un nebun care şi-a recîştigat minţile, şi altele asemănătoare, mergînd pînă la vindecări de anumite boli organice.
De un deosebit interes în toate aceste cazuri, ar fi însă fişa duhovnicească a fiecăruia dintre aceşti bolnavi vindecaţi, pentru a se putea cunoaşte îndeaproape care era trăirea lor cu Dumnezeu, atît înainte, precum şi după vindecarea lor minunată.
Interesează a şti:
1. Mediul de viaţă spirituală din care provine fiecare;
2. Curăţenia de credinţă de care este luminat acel suflet faţă de Biserică;
3. Trăirea lui creştină;
4. Frecvenţa împărtăşirii lui cu Sfintele Taine, în chip vrednic, sau dimpotrivă, absenţa lui de la viaţa euharistică, precum şi alte asemenea date.
Prin urmare, sînt cazuri de boli care se explică prin lucrarea duhurilor răului asupra oamenilor păcatului.
Aşadar, un demon poate ţine pe cineva într-o anumită infirmitate, provenită dintr-o stare de păcat.
Deci tocmai cu asemenea oameni Satana poate face lucrări de rătăcire în lume, sub înfăţişarea unor semne dumnezeieşti.
Cu unii ca aceştia se pot produce uneori „vindecări minunate”, dar înşelătoare, sub chipul falşilor profeţi.
Fiind ştiut că lumea este în genere ispitită de a crede în diferite semne neobişnuite – indiferent de provenienţa lor – mulţi oameni bolnavi sînt înclinaţi de a atribui puteri tămăduitoare unor manifestări sau practici cu totul dubioase. Aşa se întîmplă şi cu peregrinarea pe la toate locurile unor pretinse arătări, prea puţin sau deloc verificate, de care se leagă atîtea suflete uşuratice, în dorinţa unor vindecări suprafireşti.
În cazul unor asemenea false minuni, duhul răului care a chinuit cu vreo infirmitate pe unii dintre aceşti bolnavi, îşi schimbă de bună voie chipul de manifestare sub care se prezenta pînă atunci, încît, într-adevăr, lucru „suprafiresc”, omul îşi capătă auzul, graiul, vederea… dar în schimb, mai tîrziu se va robi poate unor mari păcate sau erezii pierzătoare de suflet, în care vicleanul va fi putut să-l prindă cu mai mare putere.
Asemenea vindecări neobişnuite nu le face, prin urmare, diavolul în scopul binelui, ca să uşureze suferinţele oamenilor, ci în scopul unor digresiuni, ca să se creadă o minune ceea ce nu este minune, şi o lucrare dumnezeiască ceea ce este o înşelăciune satanică.
Dar o dată ce încrederea omului sau a mulţimii a fost cîştigată într-un asemenea chip, uşor îi va fi Ispititorului să infiltreze, într-un fel oarecare, şi o învăţătură sau o practică sau o credinţă greşită, care ne poate pierde de la mîntuire. În acest scop, prin anumite pretinse minuni, Satana încearcă uneori să smintească lumea şi cu anumite „învieri din morţi”. În asemenea cazuri nu este însă vorba de o reală înviere din morţi, ci numai de o stare de catalepsie în care s-ar fi aflat un posedat timp de mai multe ore sau zile. Sînt astfel bine cunoscute cazurile atîtor fakiri, care, după ce cad într-o stare cataleptică şi par de-a binelea morţi, încît şi pulsul şi respiraţia nu le mai sînt percepute, se trezesc totuşi după un anumit răstimp, exact în vremea mai dinainte hotărîtă.
Sfîntul Apostol Pavel scrie către Timotei: „…în vremile cele de apoi se vor depărta unii de la credinţă, luînd aminte la duhurile înşelătoare şi la învăţăturile cele drăceşti” (I Timotei 4, 1).
Din descoperirea acestor profeţii rezultă că Antihristul va putea face, prin puterea şi lucrarea Satanei, multe semne şi minuni înşelătoare, pe care sfinţii le numesc năluciri. Astfel duhul răului, prin mijlocirea omului fărădelegii, va vindeca cu uşurinţă bolnavi, ba chiar şi pe cei leproşi, va lumina orbi şi va putea vesti lucruri viitoare.
„…precum meşterul face un lucru care celorlalţi oameni li se pare minunat, astfel şi diavolul face ceva în chip firesc, care nouă ne poate părea că este minune; căci uşor îi este diavolului să însănătoşeze un bolnav, ori să tămăduiască o rană… folosind puterile ascunse care sînt în corpul omului” (Expositio in Ev. Mt. Antverpiae 1612, Parisis 1876, Catena Aurea quator Ev., Antverpiae 1612).
Iată deci cum se pot produce înşelăciuni nebănuite în acest domeniu de manifestări zăpăcind lumea într-o măsură nemaipomenită şi depărtînd-o de la calea cea dreaptă.
Sub o formă sau alta, aparent sau neaparent, se pot produce cazuri de posesiuni demonice şi cu unii oameni presupuşi credincioşi şi vădit „bisericoşi”.
Dar, din păcate, şi în asemenea cazuri ne putem afla, adeseori, pe un acelaşi teren vicios şi întrun domeniu de acţiune satanică. Căci, după cum este ştiut, nu este destul a avea credinţă pentru a fi mîntuit, şi nu e destul a ţine posturi şi a face rugăciuni pentru a întreţine legătura harică cu Dumnezeu. Ispitele Satanei pot veni în orice chip asupra noastră, iar pentru cei credincioşi aceste ispite apar tocmai pe planul credinţei, cu dogme noi înşelătoare şi cu semne, revelaţii şi minuni mincinoase, în felul acesta, multe semne şi fapte neobişnuite ne pot părea minuni, dar în realitate ele nu sînt decît nişte înşelăciuni satanice.
Dacă nu ne aflăm sub aripa ocrotitoare a Sfintei şi dreptmăritoarei Biserici Ortodoxe, singura adevărată şi dacă nu trăim o viaţă euharistică şi împlinitoare a voii Domnului, şi dacă nu sîntem întru totul ascultători faţă de cuvîntul Bisericii, sîntem cetăţi neapărate faţă de vrăjmaşul diavol, care ne poate birui şi prinde în orice cursă a lui.
****
Totodată, e bine să se ţină seamă şi de faptul că, avînd diavolul putinţa să se înfăţişeze oamenilor în chipuri de sfinţi, de îngeri sau de arhangheli de lumină, el pomeneşte uneori de numele Domnului Iisus Hristos pentru a cîştiga mai uşor în cursele lui de rătăcire a încrederii unor credincioşi creştini puţin încercaţi.
Dar în asemenea cazuri interesează în primul rînd să se ştie care este temeiul duhovnicesc al acelor lucrări, pentru ca să se poată cunoaşte esenţa lor.
Tămăduirile, ca rezultat al unor minuni, urmăresc scopuri spirituale, situate pe planul mîntuirii, iar nu numai un rost mărginit, pămîntesc şi privind exclusiv starea trupească.
Din păcate însă, aceste vindecări, certificate chiar de medici, nu prezintă elementele hotărîtoare pentru a confirma autenticitatea acelor cazuri ca minuni, ci mai degrabă stîrnesc suspiciunea prin condiţiile în care s-au produs. Pentru lămurirea şi dovedirea acestei afirmaţii este destul a observa că nu în numele lui Iisus Hristos s-au făcut toate acele vindecări, ci într-un chip cu totul străin de Biserică. În mod general, aceste vindecări s-au produs prin simpla „punere a mîinilor” pe capul bolnavilor, fără nici o pomenire de Hristos, amintind fără voie de „pasele magnetice” şi „fluid” ale ocultiştilor; ba chiar s-au produs vindecări şi prin folosirea picăturilor scurse din anumite crengi uscate ale unor plute sau sălcii.
Minunile sînt fapte dumnezeiesti care sunt săvârșite cu puterea lui Dumnezeu… si urmăresc luminarea si îndreptarea noastră în vederea mântuirii
https://deasaimpartasirecunevrednicieosandavesnica.wordpress.com/2019/03/23/minunile-sint-fapte-dumnezeiesti-care-sunt-savarsite-cu-puterea-lui-dumnezeu-si-urmaresc-luminarea-si-indreptarea-noastra-in-vederea-mantuirii/
CREDINŢA DEŞARTĂ ÎN RELAŢIE CU SEMNELE ŞI MINUNILE MINCINOASE
Potrivit Sfintelor Scripturi, o condiţie esenţială amîntuirii este conlucrarea credinţei cu faptele. În acest scop, faptele trebuiesc să fie vrednice şi izvorîte din dragoste, iar credinţa trebuie să fie curată şi izvorîtă din adevăr.
Orice credinţă greşită pe care ne-o însuşim este o rănirea sufletului şi reprezintă o periclitare a mîntuirii. Cine se prinde într-o credinţă greşită, se îndepărtează de Dumnezeu; şi pe măsură ce păcatul neascultării şi al trufiei sporeşte, se agravează şi ruptura de har. Un asemenea om poate fi socotit căzut; şi ca o pasărerănită, care are aripi, dar nu mai poate zbura, aşa şi acesta,dacă nu se întoarce la adevăr se sileşte zadarnic să seînalţe, căci cade mai rău.
În Sinopsa Mitrop. Iacob 1. c. stă scris: „Oricine crede în visuri şi în farmece şi în vrăji şi în baere şi într-altelucruri diavoleşti, acela este fărădelege şi afară din Biserica lui Hristos, că acestea sînt lucruri diavoleşti şicine le crede sau le face, acela merge cu diavolul în munca veşnică”. Deopotrivă, Biserica învaţă pe creştini să seferească chiar şi de descîntecele în care s-ar folosi cuvinte sfinte sau forme de ritual bisericesc.
În lucrarea proorocilor mincinoşi, diavolul îşi dovedeşte identitatea, fie prin alterarea unor învăţături ale Bisericii, fie prin introducerea unor practici vătămătoare cu un caracter de credinţă deşartă. Şi într-un caz şi într-altul primejdia este aceeaşi. Drept urmare, deoarece credincioşii nu pot bea paharul Domnului şi al dracilor (I Corint. 10, 21), trebuie ca fiecare creştin pravoslavnic să-şi observe bine drumul şi să se păzească de asemenea primejdii, care îl înstrăinează deadevărata cinstire de Dumnezeu şi îi aduc moartea duhovnicească
***********
Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu,
„vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.”
Meșteșugirile diavolilor – Sf Macarie Egipteanul…Diavolul imită chiar si viața duhovniceasca a creștinilor, pentru a ne înșela.
https://deasaimpartasirecunevrednicieosandavesnica.wordpress.com/2016/10/01/mestesugirile-diavolilor-sf-macarie-egipteanul-diavolul-imita-chiar-si-viata-duhovniceasca-a-crestinilorpentru-a-ne-insela/
***********
Deci să luăm și noi aminte la cele spuse mai sus ca nu cumva să tragem concluzii pripite și să avem cumva surprize.
A urmat oare dreapta credință a Sfinților Părinți părintele Iustin Pârvu?
https://deasaimpartasirecunevrednicieosandavesnica.wordpress.com/2017/07/03/argumente-din-invataturile-gresite-ale-pr-iustin/
Deci, dacă părintele Iustin a urmat dreapta credință atunci minunile sun valabile dacă nu, trebuiesc cercetate cu mare atenție.
*************
Minunile sînt fapte dumnezeiesti care sunt săvârșite cu puterea lui Dumnezeu… si urmăresc luminarea si îndreptarea noastră în vederea mântuirii
https://deasaimpartasirecunevrednicieosandavesnica.wordpress.com/2019/03/23/minunile-sint-fapte-dumnezeiesti-care-sunt-savarsite-cu-puterea-lui-dumnezeu-si-urmaresc-luminarea-si-indreptarea-noastra-in-vederea-mantuirii/
***************
DEASA IMPARTASIRE CU NEVREDNICIE 