SUB NESTIINTA VOITA SE ASCUNDE O MARE VICLENIE

 Cum sa ne ordonam gandirea ca s-o ferim de ignoranta.(nădejdea mincinoasă)

Daca ramanem numai cu suspiciunea de noi si nadejdea in Dumnezeu, asa de necesare in acest razboiu, nu numai ca nu vom invinge, dar vom si cadea in multe rele. Deci, pe langa acestea mai e nevoie si de formarea si de instructiunea noastra, cum am spus la inceput. Acesta-i al treilea lucru. Ea se adreseaza mintii si vointei.

Trebue sa ferim mintea de nestiinta. Ignoranta este un mare dusman al mintii. O intuneca, si o opreste de la orice cunoastere a adevarului, obiectul ei de preferinta.

De aceea trebue s-o educam in asa fel, incat sa fie in stare a discerne bine binele necesar noua pentru curatirea sufletului nostru de patimi si sa-l impodobim cu virtuti.

Doua sunt caile de curatirea si luminarea mintii.

Prima si cea mai importanta este calea rugaciunii. Cu rugaciunea ajungem la Sfantul Duh si-L induplecam sa se indure a revarsa peste noi si in sufletele noastre dumnezeiasca Lui Lumina. Iar El va face aceasta daca cerem cu nadejde de la Dumnezeu, numai dela El, daca facem voia Lui cea sfanta si daca supunem tot ce avem parerii, experientii si sfatului Parintilor nostri spirituali.

A doua cale este cea a unui continuu exercitiu de atenta reflectie si contemplatie a acelor lucruri incat sa jungem a recunoaste clar ce-i bun si ce-i rau ; nu dupa simturi si dupa conceptia lumii, ci dupa dreapta judecata si adevarul Duhului Sfant. Adica, adevarul Scripturilor inspirate de Dumnezeu, al Sf. Duh Cel ce  a insuflat pe Sfintii Parinti si Dascali ai Bisericii noastre. Fiindca atunci cand aceasta reflectie si contemplatie este dreapta, sanatoasa, ne da putinta sa vedem limpede ceeace este lucru de nimic, desert, fals, toate aceste lucruri pe care lumea oarba si corupta le iubeste si alearga dupa ele pe toate caile.

Adica, placerile si bunurile lumii nu sunt altceva decat vanitatea si moartea sufletului, insultele ce ni le aduce lumea ne produc adevarata marire ; necazurile ne fac bucurie; iar faptul ca iertam dusmanilor nostri si le facem bine este o marinimie de suflet si dovada cea mai mare de asemanarea cu Dumnezeu.

Atunci cand mintea nu-i intunecata de patimi, ci-i libera si curata poate vedea adevarul si patrunde pana in adincimile lucrului, vede unde este raul, ascuns in placerile josnice ori unde este binele acoperit de rau.

Sf Nicodim Agh

************************************************

Nu vă găsiți vouă scuză în ignoranță, fiindcă omul ignorant care nu s-a străduit să afle mai mult va fi bătut pentru ceea ce nu a vrut să ştie! (Sfântul Ioan Scărarul)

In Pateric este consemnat:

„De voi merge la vreun părinte duhovnicesc și-l vei întreba vreun cuvânt de folos, silește-te să faci cele ce ți-a zis acel părinte, iar peste puțin de vei slăbi și nu le vei face, sau le vei uita, să nu-ți fie greu a merge și a-l mai întreba acel cuvânt. Că cel ce nu se lenevește a întreba, dorind să audă cuvântul de învățătură, acela măcar și de nu poate să împlinească și să facă cuvântul și învățătura pe care o aude, însă auzind, dobândește umilință și smerenie în inima lui prin care află și câștig, și folos.

Iar cel ce nu dorește să audă cuvântul de învățatură, nici nu întreabă pe nimeni, acela nici nu face și nu-i vine umilință și smerenie în inimă și nici nu dobândește folos și milă”

Sub neștiința voită se ascunde o mare viclenie.

Nu întreb ce sunt dator să ocolesc și să împlinesc, pentru că știu că de voi păcatui cunoscând ce trebuie să ocolesc sau să împlinesc, nu voi fi pedepsit. Iar lucrând așa, pe de o parte nu sunt chinuit de conștiința păcatelor mele, dar pe de alta prin aceasta ele devin patimi greu de lecuit.

E mai bine să afli ceea ce ești dator să faci, chiar dacă știi că nu vei putea face. Dar să-ți fie neîmplinirea poruncii ei, nu din disprețuirea ei, ci din reala ta neputință. Căci însuși chinul de a ști ce trebuie sa faci, dar nu poți face, e o continuă smerire și întreține în tine o luptă continuă de a te ridica încet-încet peste neputința ta.

E mai bun chinul mustrării de sine pentru ce nu poți face decât nepăsarea ta insensibilă. E și aceasta un mijloc de sensibilizare și umanizare. Întrebările arată și ele o nemulțumire a omului cu starea în care se află, deci o voință de trecere peste ea, de ieșire din ea. E o frământare spre viață, nu o împăcare cu nesimțirea păcatoasa.”

https://www.price.ro/specificatii_ieromonah_benedict_stancu_spovedania_si_indrumarea_duhovniceasca_230929.htm

************************************************

Nestiinta este, cum spunea Sfantul Marcu Ascetul, maica tuturor relelor. Ea este unul dintre cei trei uriasi puternici ai  diavolului (alaturi de uitare si nepasare), sub ocrotirea carora se furiseaza toate patimile in suflete.

De aceea omul are datoria sa lupte necontenit pentru alungarea nestiintei din sine. (…) La adapostul ignorantei se instaleaza in suflet si falsul misticism.”

Din ignoranta si din nestiinta crasa a naturii si a legilor ei apare o grava confuzie intre lumea naturala si cea supranaturala, depreciindu-le pe amandoua si neapreciind  niciodata raportul just intre ele. Ori a pune interventiile supranaturale si personale ale lui Dumnezeu in rand cu manifestarile naturii impersonale inseamna a uita ca trebuie sa trecem prin granita invierii cu (si ca si) Mantuitorul Hristos pentru a ne intalni cu lumea supranaturala. Iar cine considera obiecte si lucrari ale naturii drept actiuni „divine” supranaturale, facand totala abstractie de relatia sa cu Hristos, acela nu se ridica la Dumnezeul adevarat, Cel mai presus de natura, ci se inchina Ia idoli, si prin ei la demoni.

************************************************