Argumente din învățăturile greșite ale pr Iustin.

Imagini pentru viața și învățăturile unui mărturisitor pr iustin

A URMAT OARE PĂRINTELE IUSTIN DREAPTA CREDINȚĂ A SFINȚILOR PĂRINȚI?
Nu pronunt o sentință, ci doar vreau să ridic cateva intrebari, poate mă lămurește și pe mine cineva …
Nu vreau să trag concluzii, sau să  ma pronunt in privinta sfinteniei cuiva, dar raman totuși niste semne de intrebare foarte serioase….
Doresc sa ma lamuresc la modul cel mai serios întrucât în ultima perioadă se acordă titulu de „sfinți” unor duhohovnici care au abateri de la dreapta credință……., de aceea vazand tăcerea unora  ,am considerat că ar fi bine să ne lămurim împreună anumite lucruri care să ne aducă lumină și pace.
REPET:A URMAT OARE DREAPTA CREDINȚĂ A SFINȚILOR PĂRINȚI PĂRINTELE IUSTIN?
Mereu m-am întrebat,și eu,vă spun ca una care am avut ocazia să ajung și eu de cîteva ori la sfinția sa,și cele ce am văzut și auzit de la sfinția sa, nu le vedeam întocmai ca la Sfinții Părinți .
Și atunci văzînd cum unii și alții îi tot pune aureolă de „sfânt”m-am apucat să cercetez…și citind această carte ,am rămas fără grai ce am putut să descopăr.Apoi am cerut ajutorul și părerea unui călugăr,care de fapt dânsul mi-a deschis ochii să văd anumite lucruri,în privința acestor duhovnici contemporani ai noștri.
Și o să încerc să vă aduc argumente cu ce am descoperit ….cu anumite învățături greșite ale părintelui Iustin din cartea „Viata si invataturile unui marturisitor”care este BINECUVÎNTATĂ ȘI SEMNATĂ DE ÎNSUȘI SFINȚIA SA.
Susținătorii Părintelui Iustin toate argumentele care li s-au adus le-au negat zicînd că sunt minciuni puse pe seama dînsului,dar această carte nu poate fi contrazisă, căci are însuși semnătura și cuvîntul sfinției sale.
***************
DOVEZI PENTRU AUTENTICITATEA CĂRȚII PENTRU CĂ MULȚI VOR ZICE CĂ SÂNT MINCIUNI PUSE PE SEAMA DÂNSULUI
Parintele Iustin Parvu. Viata si invataturile unui marturisitor 
PARINTELE IUSTIN PÂRVU
Viata si învataturile unui marturisitor de Gratia Lungu-Constantineanu editia a III-a Editura Haritina Iasi, 2008,
Aceasta carte pune înaintea cititorului întreaga viata a Parintelui Iustin, prin propriile sale cuvinte, pornind de la copilarie, cu un accent aparte pe educatia primita în familie, rolul foarte important al mamei în cresterea copiilor prin propria sa traire, relatiile dintre membrii familiei si dintre membrii comunitatii satesti.
Gratia Lungu Constantineanu,  PARINTELE IUSTIN PÂRVU. Viata si învataturile unui marturisitor,
  1. a III-a revazuta si adaugita, editie OMAGIALA, 647 pagini, Editura HARITINA, Iasi, 2008,
Prefatata si binecuvântata de Î.P.S. Serafim de Ottawa si întreaga Canada, cartea cuprinde o substantiala biografie a Parintelui Arhim. Iustin de la Petru Voda
Autoarea acestei cărți Gratia Lungu-Constantineanu spune :
La pagina 14 pr Iustin spune:
„În octombrie 2006,mă aflam în chilia Bătrînului Iustin,abia apăruse o carte cu Părintele Iustin și deodată îmi spune:
-Hai să scriem o carte împreună!
-Cum ,părinte?
Aduni cuvîntul meu de absolut peste tot,îl structurezi bine,înregistrezi ca să complectezi golurile ,scoți la împrimantă și-mi dai mie să citesc. Mi-a dat binecuvîntare pentru lucrarea  asta și am plecat. Nu știam de unde să încep dar știam un singur lucru că doream și trebuia să împlinesc acastă ascultare:Ajută Doamne neputinței mele!Eu nu am intervenit cu nimic.Este numai cuvîntul lui Părintelui de la început pînă la sfârșit,așa cum mi s-a poruncit ”.
––––-
DECI : „Aduni cuvîntul meu de absolut peste tot”
Să vedem ce spune Sf Ignatie Briancianinov:
„Asta înseamnă că scrierile Părinţilor sînt călăuză nerătăcită către cer, mărturisită de cerul însuşi. Toate scrierile Sfinţilor Părinţi sînt alcătuite sub insuflarea sau înrîurirea Sfîntului Duh. Minunată este conglăsuirea lor, minunată este ungerea lor de sus! Cel care se călăuzeşte după ele are drept călăuză, fără îndoială Duhul Sfînt.
Să nu socoţi că-ţi e de ajuns numai citirea Evangheliei, fără citirea Sfinţilor Părinţi! Acesta e un gînd trufaş, primejdios.
Mulţi, toţi care i-au lepădat nebuneşte şi cu trufie pe Sfinţii Părinţi, care s-au apropiat nemijlocit, cu îndrăzneală oarbă, cu minte şi inimă necurate de Evanghelie, au căzut în rătăcire pierzătoare. Pe aceştia i-a lepădat Evanghelia: ea îi îngăduie la sine numai pe cei smeriţi.
După ce povăţuitorii duhovniceşti s-au împuţinat, citirea scrierilor Părinţilor a devenit călăuza de căpetenie pentru cei ce doresc să se mîntuiască şi chiar să atingă desăvîrşirea creştină. Cărţile Sfinţilor Părinţi, aşa cum spune unul dintre ei, asemenea sînt unei oglinzi:
Citirea cărţilor Părinţilor e maica şi împărăteasa tuturor virtuţilor. Din citirea cărţilor Părinţilor deprindem adevărata înţelegere a Sfintei Scripturi, credinţa dreaptă, vieţuirea după îndreptarul poruncilor evanghelice, adînca cinstire pe care se cuvine să o avem faţă de ele: într-un cuvînt, mîntuirea şi desăvîrşirea creştină.
Necitind după rînduiala cuvenită Sfînta Scriptură şi pe Sfinţii Părinţi, lesne te poţi abate de la calea mîntuitoare în hăţişuri de netrecut şi prăpăstii adînci, ceea ce s-a şi întîmplat cu mulţi”.
SF IGNATIE BRIANCIANINOV – Despre citirea Sfinţilor Părinţi
Deci : „Aduni cuvîntul meu de absolut peste tot,îl structurezi bine,înregistrezi ca să complectezi golurile ,scoți la împrimantă și-mi dai mie să citesc”.
vedeți?Sfinții Părinți sînt călăuza noastră cea mai sigură către Dumnezeu.Sfinții nu au avut curajul să meargă după mintea lor…..Se vede clar că părintele Iustin a căutat slava deșartă….? auziți ce îndrăzneală:„Aduni cuvîntul meu”
„Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni” (Fapte 5, 29)
**********
Aici e cuvîntul Părintelui Iustin unde  apreciază această carte, unde găsim și semnătura dânsului la pagina 9, dovada că părintele a citit-o și a și semnat-o….deci nu mai poate să spună cineva că sînt minciuni puse pe seama dânsului.
„Cuvânt către cititori
Așa după cum ați văzut.după aprecierea unor cititori,care m-au impresionat cu ceea ce urmăresc ei toată cartea , povestesc că ar fi cea mai bună din toate încercările care s-au s-au scris în jurul activității păcătoase a vieții mele.
Și acum rămâne că la toate complectările și aprecierile făcute, autoarea să le dea o înfățișare cît mai frumoasă în asanblul bisericesc și al neamului nostru.Dânsa a făcut o lucrare care să rămână ctitorie frumoasă pentru literatura noastră pentru adevărurile istorice prin care au a trecut țara noastră și ca un stimulent urmașilor noștri despre oameni care n-au stat cu mâinile încrucișateîn vremurile grele în care se zbătea țara noastră între 1948-1964.
Așa încît o umbră de străduință am lăsat și noi împreună cu autoarea care să rămână fiecărui cititor, în folosul și spre binele credincioșilor noștri ortodocși”.
CAM00015[1]
–––––
Maria:se vede cum se laudă singur? Sfinții mustrau aspru pe cei ce-i lăudau și mai mult…ei tot timpul se necinsteau pe ei….nu căutau nici o laudă de la nimeni…ci toată lauda o așteptau de la Dumnezeu… ba mai mult…plîngeau cînd erau lăudați ca nu cumva să se îndulcească cu asemenea laude și apoi harul lui Dumnezeu să se depărtăze de la ei….ori părintele Iustin se vede clar cum se lăuda singur…!!
Tot în acastă carte sînt puse:o diplomă de onoare,o cinstire pentru vrednicie ,apoi redată toată activitatea misionară,și cîte alte laude pentru a dobândi slava deșartă….ar fi fost de acord cu așa ceva Sfinții?și mai ales să semneze așa ceva?sau să se bucure de laudele primite de la alții?
–––––-
La pagina 495 pr Iustin spune:
„Spunea un professor de la Seminar,cică:
Părinte,spun profesorii de la Seminarul Mănăstirii Neamțului:
Măi da nu s-a scris nici Sfântul Ioan Gură de Aur,măi,da nu s-a scris nici Patericul nostru românesc,nici Patericul Egiptean,nu s-a scris cum se scrie de Părintele acesta al nostru.Măi, a epuizat orce aspect,nu avem ce face
Asta este părerea lumii intelectuale care face educație unui tineret.
Cartea este apreciată,și cea mai bună din cite s-au scris(Despre prima ediție a acestei cărți)
Mai spun unii dintre monahi:
Lasă măi,că prea se mândrește cu aprecierile astea.Nu-mi place ce apare – sunt păreri pro și contra.
Părerea mea este cum am spus de la început(de la începutul cărții),că este cea mai potrivită introducere și care prezintă conținutul cărții foarte frumos,de aceea am căutat să o pun aicea,la ușă,pentru citirea credincioșilor.Asta face mai mult decît aproape cartea în sine”.
––––
Maria : Se vede cum se lăuda pe sine?deci:„nu s-a scris nici Sfântul Ioan Gură de Aur,măi,da nu s-a scris nici Patericul nostru românesc,nici Patericul Egiptean,nu s-a scris cum se scrie de Părintele acesta al nostru”….care Sfânt și-ar fi făcut așa laude?….cîtă îndrăzneală?ce i-a folosit pușcăria dacă el își aduce asemenea laude?să nu uităm că Lucifer nu a fost izgonit că nu avea virtuți,ci mai mult… că avea cele mai multe virtuți dar mândria l-a aruncat în cel mai mare adânc.
Sf.Nicodim Aghioritul
Numai pentru un gînd trufaş şi hotărîtor al lor, Dumnezeu a pedepsit păcatul la Îngeri,
DECI ÎN CONCLUZIE,…
„NU POATE NIMENI SĂ SPUNĂ DE ACESTĂ CARTE CĂ SÎNT MINCIUNI ,SAU CUVINTE PUSE PE SEAMA PĂRINTELUI IUSTIN,CĂCI  ARE BINECUVÎNTAREA ȘI SEMNĂTURA PĂRINTELUI IUSTIN  LA PAGINA 9
DECI : Grația Lungu Constantineanu  a adunat toate cele spuse de părintele Iustin,….părintele Iustin le-a citit și a dat binecuvîntare pentru a fi publicate…ba mai mult…a primit și mulțime de aprecieri după spusele dînsului.
Vom vedea în continuare ce au apreciat creștinii noștri…așa zise lucruri bune
–––––-
PUTEM OARE PARTICIPA LA ÎMPREUNĂ RUGĂCIUNE?
La pagina 271-272 părintele Iustin spune :
„Biserica Ortodoxă este veşnică prin Hristos Dumnezeu, e netrecătoare, nu are nevoie să se amestece cu nimic altceva, ca să nu se dilueze. Se apropie, dar nu se amestecă. Nici măcar nu poţi avea o relaţie.
Vin foarte mulţi oameni şi mă întreabă ce să facă: să mai intre sau nu în bisericile în care s-au făcut slujbe ecumeniste?
Eu le-am spus că atunci cînd vor vedea că se vor împărtăşi unii de la alţii, să nu mai stea.
Dar nici aşa – ne temem de cuvintele Sfinţilor Părinţi care interzic să stăm sub acelaşi acoperiş cu ereticii. Ba canoanele spun că nici cu creştinii necununaţi să nu stai la masă, darămite cu ereticii.
În cazul acesta ea nu mai e Biserică. De altfel e şi prorocit că toate organizaţiile ecleziastice vor cădea groaznic şi deodată, chiar şi instituţia Bisericii.
Sfîntul Ignatie Briancianinov spune asta.
Biserica decade prin primirea umanismelor. Umanismul este închinare la idoli, iar dogma infailibilităţii papale este o latură a umanismului, după cum spune şi Sfîntul Justin Popovici, reînviind idolatria. Toţi se închinau şi venerau Partidul ca pe un idol. Iar cei care au tăcut şi s-au supus ideologiei comuniste chiar siliţi, socotesc că sunt asemenea închinătorilor la idoli”.
(Interviu din „Glasul monahilor”, nr. 4 (18)/ aprilie 2005)
–––––
La pagina 408 părintele Iustin reafirmă ideea că poți avea părtășie cu ecumeniștii pînă ce vezi că se împărtășesc împreună cu ereticii.
SPUNE PĂRINTELE IUSTIN :
„Și azi mă întreabă creștinul:
Părinte,la cutare sfințire a venit străini,nuștiu ce erau,de ce religie erau.Oare e bine să mă duc la slujbele astea,care se fac în comun?
Ei,măi, îi zic,te duci.Atâta vreme cât nu se împărtășesc împreună,mai merge.
Dar ascultați mai departe:
Antihrist va fi încoronat ca rege într-o catedrală din Ierusalim cu participarea clerului și a Patriarhului,Sf Lavrentie”.
–––––
Maria : „Ei,măi, îi zic,te duci.Atâta vreme cât nu se împărtășesc împreună,mai merge”.
Oare prin asta nu a deschis portița la împreună rugăciune? …la ecumenism?Ne întrebăm de ce s-a ajuns la împreună rugăciuni?…păi dacă părintele a zis: „pînă la Potir?!”de unde așa îngăduință și pogorământ.
––––––-
(interviu de Ioan Enache, publicat în revista Credinţa Ortodoxă)
ÎNTREBARE:
Mai devreme aţi afirmat că pe măsură ce se vor înteţi atacurile vrăjmaşilor, va creşte şi harul de la Dumnezeu în ajutorul apărătorilor Ortodoxiei. Totuşi, dacă în Biserica noastră se produc schimbări ecumeniste, care afectează clerul şi ierarhia, precum în exemplul dat de Sfinţia Voastră mai înainte, ce se va întîmpla cu harul? Întreb aceasta, ştiind că amestecul cu ereticii provoacă retragerea harului lui Dumnezeu…
RĂSPUNDE PR IUSTIN
 Dar spune într-o viziune a marelui rugător, ascet şi pustnic şi trăitor în Hristos, Sfîntul Serafim de Sarov [de fapt,Sf. Serafim de Varita si Sf. Lavrentie de Cernigov – n.n.], că se vor ridica biserici, paraclise, schituri, clopotniţe şi altare în toată splendoarea aurăriei lor, dar creştinii nu vor putea intra în ele. Am stat şi eu şi m-am gîndit, ce-o fi asta, domnule!? Am fost pus în situaţia să le răspund şi credincioşilor mei la această întrebare, că unii ziceau:
„Mai putem noi intra în cutare biserică din Bacău, din Timişoara, sau din Iaşi, dacă s-a făcut acolo o slujbă ecumenistă ori un ritual al Cavalerilor de Malta sau un jurămînt masonic?”
Ei bine, să ştiţi că aceasta este cea mai adîncă blasfemie! Le-am spus credincioşilor să meargă la biserică, să participe la rugăciune, pînă se va ajunge, ferească Dumnezeu, la împărtăşirea comună cu ereticii. Cînd ai să vezi că iau din acelaşi potir şi ereticii şi ortodocşii, atunci să nu mai intri. Pînă aicea merge să ascultăm, fiindcă spun Sfinţii Părinţi că, atunci cînd e vorba de ascultarea de Dumnezeu, nu-i mai ascultăm pe oameni.
Lucrurile s-au mai întîmplat în decursul istoriei. S-au făcut greşeli din partea oilor, dar şi din partea păstorilor. Sfatul duhovnicilor celor bătrîni este ca păstorul să meargă pe drumul lui, dar dacă greşeşte acesta, oaia să-i urmeze pe Sfinţii Părinţi. E supus greşelii oricine, că diavolul îl încearcă pe fiecare. Au existat cazuri în istorie de greşeli grave, cînd credincioşi au rămas doar 30 la sută, dar au dus mai departe adevărul de credinţă, chiar dacă 70 la sută dintre păstori s-au pierdut.
Asta înseamnă că acum, în momentele grele pe care le trăim, cu ispite puternice, înfricoşătoare, harul lui Dumnezeu va creşte. Sporeşte această forţă dumnezeiască în forţa noastră de rugăciune. Dacă ne vom ruga! Dacă vom păstra unitatea în Biserică, dacă nu ne va împrăştia această ispită, noi vom rezista.Nu contează numărul celor care se vor risipi, ne interesează calitatea şi valoarea celor care rămîn în dreapta credinţă. Poate să rămînă numai unul drept în toată tulburarea aceasta.
(interviu de Ioan Enache, publicat în revista Credinţa Ortodoxă)
––––
Maria :„Le-am spus credincioşilor să meargă la biserică, să participe la rugăciune, pînă se va ajunge, ferească Dumnezeu, la împărtăşirea comună cu ereticii. Cînd ai să vezi că iau din acelaşi potir şi ereticii şi ortodocşii, atunci să nu mai intri. Pînă aicea merge să ascultăm, fiindcă spun Sfinţii Părinţi că, atunci cînd e vorba de ascultarea de Dumnezeu, nu-i mai ascultăm pe oameni”.
Deci:care Sfânt Părinte a zis așa ceva,cînd spune Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur :
 „Auziţi toţi care mâncaţi împreună cu ereticii, hotărâre dureroasă: sunteţi vrăjmaşi ai lui Hristos. Căci nici cel ce este prieten cu vrăjmaşii împăratului nu poate să fie prieten al împăratului; şi nu se învredniceşte de viaţă, ci piere împreună cu vrăjmaşii şi suferă şi mai rele.”[3]
„De aceea v-am amintit adesea despre ereticii cei fără de Dumnezeu şi vă rog şi acum: să nu aveţi nici un fel comuniune cu ei – să nu mâncaţi cu ei, să nu beţi, să nu legaţi prietenii, nici relaţii, nici dragoste, nici pace. Căci dacă cineva se învoieşte cu ereticii în acestea, acela se face străin de Biserica Sobornicească”.
Si celor ce se află în unire duhovnicească cu aceşti eretici sau îi sprijină pre ei, sau apără noul lor eres ecumenist, închipuindu-l drept dragoste frăţească şi drept unire a creştinilor despărţiţi care, chipurile, se va întîmpla, ANATEMA
Deci :care Sfânt a spus așa ceva,….argument de care astăzi multi se folosesc , chiar si I.P.S.Teofan se disculpă : „cînd o să mă vedeți pe mine la Potir!! ”etc…vedeți?oare prin asta nu a dat o portiță la ecumenism?… împreună rugăciuni si alte întruniri la care Sfinții au fost f.f. clari :”să nu avem nici o părtășie cu ei !!”….si pr Iustin deschide o așa portiță la așa întruniri….pînă la Potir?!!
Deci:arată gravitatea si ce ne spun Sfintii Părinti să facem dar el vine cu asa pogorământ?!!
să meargă la biserică, să participe la împreună rugăciune?!!…care Sfânt Ptrinte spune să te duci la rugăciune cu ereticii….?!!
––––––
IATĂ O ALTĂ DOVADA CLARĂ CUM PĂRINTELE CINSTEȘTE NIȘTE ÎNȘELAȚI CA ARSENE BOCA ȘI  ILARION ARGATU….
La pagina 435 SPUNE PR IUSTIN
„Tinerii au modele în Viețile Sfinților….
Biserica și astăzi naște modele în toată lumea creștină ortodoxă.Îl putem aminti aici pe Sf Nectarie de la Eghina(1846-1920),pe Sfântul Lavrentie de Cernigov(1868-1950),Sfântul Arhiepiscop Luca(1877-1950) din Rusia,pe Sfântul Ioan Maximovici(1896-1966),pe părintele Serafim Rose(1934-1982),care a atins culmile sfințeniei în, America,șara tuturor libertăților Cuviosul Porfirie Biraktaris al grecilor(1906-1991),Cuviosul Paisie Aghioritul(1994),Cuviosul nostru Părinte Arsene Boca(1910-1989),Părintele Paisie Olaru;Ilie Cleopa (1912-1998)de la Mănăstirea Shăstria-Neamț,Ilie Cioruță ,Ilarion Argatu de la Cernica și nenumărați alții care au trăit și trăiesc o viață de sfințenie în ultimul secol al modernismului mondial.
Ei sânt darul lui Dumnezeu pentru timpul nostru,de la ei ne-au rămas învățături de mare valoare pentru vremurile noastre atât de suffocate de progres material tehnologic și așa zis științific,de ateism și nihilism”
––––-.
Maria:Iată un fragment în care părintele Iustin îi amestecă pe Sfînții Părinți cu unii înșelați precum Arsene Boca,Ilarion Argatu….
Mulți au contestat argumente aduse de cei de la Petru Vodă ce spune părintele Iustin de Arsene Boca,dar acum iată că din nou se confirmă faptul că părintele Iustin cinstea pe acești înșelați.
Acum înțeleg că cele spuse de ucenicii dînsului de la Petru Vodă sînt adevărate.
––––––
La pagina 179 SPUNE PR IUSTIN
„E greu de găsit,dar nu-ți trebuie prea multă bătaie de cap ca să recunoști un povățuitor duhovnicesc. Cel care caută un adevărat povățuitor duhovnicesc,la momentul potrivit îl va simți..Sufletul simte cui să se încredințeze,căci Dumnezeu este Cel Care pune în înimă dragostea față de cel cărui ti-a rînduit să-i urmezi.Eu abia așteptam să ies din temniță numai ca să-l văd pe părintele Paisie Olaru”.
––––
Maria :MERGEM PE SIMȚIRI?SAU UN DUHOVNIC BUN ÎL CUNOAȘTEM DUPĂ DUHUL SFINȚILOR PĂRINȚI?
Despre alegerea duhovnicului ne invață foarte clar Sfântul Simeon care spune că:
„Stăpânul ne învaţă să nu ne lăsăm amăgiţi numai de cuvinte şi să nu credem pe orice om care spune despre sine că e duhovnicesc, ci numai dacă avem mai înainte confirmarea din viaţa şi din faptele lui, şi mai cu seamă dacă cuvintele şi faptele lui consună cu cele ale Domnului şi ale Apostolilor şi cu învăţăturile Sfinţilor Părinţi, şi abia atunci să primim şi să ascultăm cuvintele lui ca şi cuvintele lui Hristos.
Iar dacă nu, chiar dacă ar învia pe morţi, chiar dacă ar arăta zeci de mii de alte minuni, să ne întoarcem de la el şi să-l urâm ca pe un demon, mai cu seamă atunci când vedem că, dacă e povăţuit, nu primeşte să-şi schimbe gândul său, ci stăruie în cunoştinţa sa rătăcită şi socoteşte că-şi are vieţuirea şi petrecerea sa în ceruri (Flp. 3, 20)”
–––––
CONTINUĂ PR IUSTIN : „Auzisem în pușcărie de marii părinți ai ortodoxiei noastre românești,de Părintele Paisie Olaru.Părintele Arsene Boca,și Părintele Cleopa Ilie.
–––-
Maria : Dar iată că din nou Pr Iustin,amintește de Arsene Boca ca de unul care a fost un mare părinte al Bisericii.
–––––
CONTINUĂ PR IUSTIN : „Ardea inima-n mine să-i văd,astfel încît,după eliberare,cînd am ieșit din închisoare primul lucru care a fost,ca să mă descarc și eu sufletește,a fost următorul:am mers direct în chilia părinteleui Paisie,așteptând 2 zile la ușă ca să mă primească la spovedit.De aici înainte,timp de 2 ani,nu m-am mai despărțit de povățuirea caldă a părintelui Paisie.
Mă trimisese mai întâi la părintele Cleopa,care după o perioadă de prigoană începuse să răsfoiască cărți groase de canoane,însă la care ,nu am simțit atâta odihnă sufletească”.
–––
Maria : de ce nu a simțit odihnă?că i-a răsfoit canoanele?
––––
Maria:DECI E DESTUL DE LIMPEDE CĂ-L CINSTEA PE ARSENE BOCA ȘI ILARION ARGATU? 
IATĂ MAI JOS CE SPUN UNII DIN UCENICII DÂNSULUI DE LA PETRU VODĂ
Părintele Justin despre pictura Părintelui Arsenie Boca
https://deasaimpartasirecunevrednicieosandavesnica.wordpress.com/2015/12/01/parintele-justin-despre-pictura-parintelui-arsenie-boca/
–––––-
apoi o altă dovadă că pr Iustin cinstea pe înșelatul Arsene Boca.
cuvânt al Părintelui Iustin Pârvu, despre Părintele Arsenie Boca
 –––––––-
La pagina 264-266 părintele Iustin spune :
Despre părintele Ilarion Argatu
„Părintele Ilarion este o apriție pentru argumentarea vieții noastre creștine în spiritualitatea ei,a vieții noastre creștine ortodoxe,parcă pregătită în mod special pentru a da și dînsul o mărturie puternică în îndoielile și lupta aceasta antihristică.Ca după șapte ani să apară așa în frumusețea care se găsește,și că e un adevăr,oarecum ,al faptului că Dumnezeu l-a proslăvit.
Părintele acum,într-adevăr,este o mărturie frumoasă pentru viața noastră creștină ortodoxă, care apare ca o ajustare pentru noi.Și poporul acesta,vedeți dumneavoastră,atât de mult ne-a atras după el,că din toată țara se îndreaptă spre sfintele acestea oseminte care sînt o binefacere ca și în viață și după trecerea dincolo.
Acum se bagă și cei ce l-au contestat.L-a dat la o parte omul,dar Dumnezeu l-a ales”.
–––-
Maria : că Dumnezeu l-a proslăvit…spre sfintele acestea oseminte…”…deci părintele Iustin ne vorbește de părintele Ilarion Argatu ca despre un sfânt cu sfinte moaște….
––––––
La pagina 285 părintele Iustin e supărat că Părintele Ilarion Argatul nu e cinstit așa cum ar vrea dânsul.
–––––
Zice Pr Iustin :„Nu sînt impotriva(teologiei),ferească Dumnezeu!Că pe mine,soarta,m-a făcut să fac închisori.Dar văd totuși că viața duhovnicească lipsește peste tot.Pentru că Părintele Ilarion care a dus viață creștină ,într-o permanent trezvie și numai prin oseneala postului,a rugăciunii, privegherea și menținerea  acestei scântei creștine,(este desonsiderat)”.
–––––
Maria :Părintele Iustin apreciază viața de sfințenie pe care a dus-o părintele Ilarion dar nu pune în calcul dacă a mărturisit sau nu dreapta credință.
….„nici o răutate şi nici unul dintre eresuri, nici însuşi diavolul nu poate să înşele pe cineva, decât numai dacă se preface în chipul faptei bune”….
************
La pagina 194 
părintele Iustin afirmă următoarele:
„Acum sînt minuni cu nemiluita mai mult ca oricînd,pentru că în vremurile  acestea care acționează forța satanică demonică,ca să te opui trebuie să ai putere,e o minune chiar și faptul că ne-am salvat ca neam după tot ce am trăit în ultima jumătate de veac.
Și parcă  și Dumnezeu a înmulțit puterea aceasta a minunilor.
Păi eu am trăit aproape 90 de ani și am avut ocazia  să cunosc minuni cu nemiluita.
Dar au mai fost și semnele de la Maglavit și de la Vladimirești și multe altele pe la  Pașcani.Dar noi nu am urmărit fenomenul acesta al miracolelor care au avut drept martori creștini de ai noștri.Sub Influiența materialismului s-a urmărit denigrarea martorilor.
Dacă ar fi fost de pildă,aceste apariții la catolici sau protestanți,apoi făceau mare reclamă,ar fi știut să le folosească cu folos sporit.Le-au speculat.
Păi,Lourdes,de pildă,în Franța,apoi Fatima.Sau în Iugoslavia acum,la catolici,unde merg și se închină și ortodocșii noștri,la Medjugordje.Merg și se închină cu toții acolo.
Dar miracolul vieții și al rezistenței în fața persecuției așa cum a fost la Aiud,la Pitești,la Gherla,e un fapt de care vorbește de credința vremii noastre.Nu mai vorbim de icoanele făcătoare de minuni,din Poenari,de pildă,sau ne la Iași,unde a plîns icoana Maicii Domnului.Apoi în sudul țării,în zona Teleormanului,au fost semnalate icoane care plîng și sîngerează.Apoi în Rusia este o icoană a Mântuitorului Iisus Hristos,care de la o picătură de sînge a ajuns să fie acoperită complct de sînge.
Lucrurile astea parcă s-au înmulțit acum pentru că acum e nevoie de ele.Cu multă vreme în urmă nu era nevoie de minuni și miracole,atunci lumea era încredințată de ceea ce trăia,trăia credința cu maximă convingere”.

–––––

Maria : După cum se vede din acest fragment părintele Iustin amestecă iarăși,fără dicernământ ,minunile false cu cele adevărate.Ba mai mult are o opinie contrară Sf Ignatie Brianacinainov care spune că spre sfârșitul lumii minunile false se vor înmulți,iar creștinii le vor căuta cu multă ardoare.Dar asta nu arată alceva decît că, creștinii ultimelor timpuri vor fi în mare înșelare.
Într-una din cuvântările lui, de Dumnezeu insuflate, Sfântul Efrem Sirul ne-a lăsat învăţătura ce urmează:
„Cu durere îmi voi începe cuvântul şi cu suspine voi grăi despre sfârşitul lumii acesteia şi pentru şarpele cel fară de ruşine şi preacumplit, care va aduce lumea în mare tulburare şi va vara frică, laşitate şi necredinţă groaznică în inimile oamenilor. El va lucra minuni, semne şi privelişti înfricoşătoare, cât să înşele, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi (Matei 24, 24) , amăgindu-i pe toţi prin semne mincinoase şi părelnicii de minuni lucrate de el însuşi. Căci prin îngăduinţa Dumnezeului Celui Sfânt, va primi puterea de a înşela lumea, fiindcă fărădelegea va fi umplut pământul şi pretutindeni se vor săvârşi tot felul de urâciuni.
De aceea, din pricina nelegiuirii oamenilor, Stăpânul Cel Preacurat va îngădui ca lumea să fie ispitită de duhul minciunii, de vreme ce oamenii au dorit să se despartă de Dumnezeu şi să-l iubească pe cel viclean.
Deci la vîrsta de 90 de ani spune acestea….

–––––

cineva spune pe blogul lui saccsiv
Riko said, on Martie 23, 2017 at 8:41 pm
Monahul Teodot marturiseste alte lucruri
„l-am intrebat pe P.Justin daca P.Arsenie este in randul Sfintilor si mi-a spus : „intre cei mai mari.” Altadata, dupa un hram la Aiud, l-am rugat sa ma lase sa merg la Prislop, la mormantul P.Arsenie Boca si mi-a spus : „Mergi si fa si pentru mine trei metanii la mormant”, ceea ce am si facut.” ___ si nu cred ca minte.
Se poate ca parintele Arsenie Boca sa fi fost inselat, eu inca nu m-am convins, la fel cum nu inteleg care e traba cu parintele Ilarion Argatu, cartile care chiar fiul lui le-a publicat si zice ca sunt ale parintelui, sunt niste carti pline de vrajitorii si prosti, dar in putinele videouri cu el, zice altceva despre practicile astea, cum e cea cu deschiderea cartii.
apoi un altul
sile said, on Februarie 28, 2017 at 5:14 pm
mi-am amintit acum ca si monahu teodot spune ca P Justin zicea de P Arsenie Boca ca este sfant…l-a pus sa se duca odata la Prislop la mormant si sa faca metanii pt el…..sti ca are blog nu?
la care și eu am spus:
maria said, on Martie 1, 2017 at 3:41 pm
și mie mi-a spus pr Teodot la fel…. că o dată cînd pr Teodot vroia să se ducă la mărmântul lui Arsene Boca i-a spus să se închine la crucea lui Arsene B. si ptr dînsul(ptr pr Iustin)…și i-am zis : e limpede cum iese la suprafață și sfințenia pr Iustin,dacă a ajuns să cinstescă un înșelat !!.
Apoi tot în acea discuție cu pr Teodot i-am spus că eu nuștiu că pr Iustin să fi dat pe față rătăcirea lui Arsene Boca,si că aici a greșit… că doar si pr Stăniloaie a greșit cu Petrache Lupu etc..la care pr Teodot îmi zice:„păi și de Petrache Lupu zicea pr Iustin că făcea minuni” …eu m-am blocat cînd m auzit așa ceva si din nou îi repet:e și mai limpede sfințenia pr Iustin!!…și l-am întrebat din nou…dar ce a spus de Petreche Lupu pr Iustin? la care pr Teodot îmi zice ca a zis pr Iustin : „da măi!mari minuni se făcea acolo cu Petrache Lupu !!!!…
mai e ceva de comentat aici?poate să mintă pr Teodot care-l cinstește pe pr Iustin?că de fapt nu-l cinstește cu așa ceva ci mai tare îl afundă.
și saccsiv îmi răspunde:
saccsiv said, on Martie 1, 2017 at 4:50 pm
maria
Mai e de comentat: sa nu te mai uiti in gura monahului Teodot.
Maria:acum am dovada clară că întradevăr pr Iustin i-a spus pr Teodot…căci se vede clar că cinstește fenomenul Maglavit,și mai grav!!cinstește Vladimireștiul…!!
„Dar au mai fost și semnele de la Maglavit și de la Vladimirești și multe altele pe la  Pașcani”.
Și mai mult se pare că cinstește și minunile catolicilor?că așa pare să se înțeleagă deoarece nu lansează nici un avertisment de luare aminte la așa rătăciri pentru cei care se duc și se închină acolo!!
Iată : „Lourdes,de pildă,în Franța,apoi Fatima.Sau în Iugoslavia acum,la catolici,unde merg și se închină și ortodocșii noștri,la Medjugordje”
De ce nu i-a avertizat pe ortodocșii care se duc acolo ca nu cumva să îndrăznească să să închine la eretici? tăcerea e consimțământ….!!deci :e limpede:că minunile catolicilor le arată ca pe niște minuni?Păcat de Părintele Iustin,dar  era și sfinția sa prins de tot felul de minuni ca și cei de azi,care iau lupul drept păstor pe baza minunilor.Chiar dacă mai spunea și bune părintele….„cu adevărul poți amăgi”
„Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume”
În Biserica Ortodoxă izvoarele de credință sânt două:
Minuni s-au sâvîrşit prin Sfinţii şi marii cuvioşi creştini,despre care „Vieţile Sfinţilor” ne aduc o bogată mărturie,după cum minuni s-au împlinit în tainice chipuri cu feluriţi smeriţi credincioşi, cu ajutorul proniei cereşti, şi pentru slava numelui lui Dumnezeu.
Deci :”pentru slava lui Dumnezeu”.Deci atâta timp cât Biserica ne dă toate cele necesare la mântuire, ce mai avem nevoie de minuni?minunile sânt pentru cei necredincioși ca să-i mântuiască nu să-i arunce în mândrie….spune părintele că astazi avem nevoie de minuni?!!
Spun sfinții : „Pe linga celelalte pe care ni le-a lasat in viata de fata ca pe o mostenire parinteasca si o comoara cu neputinta de cheltuit sint 7 si sfinte auguste Taine ale Bisericii: Botezul,Mirul,Cuminecatura,Preotia,Nunta,Pocainta si Maslu,ca sa ne folosim de ele ca de tot atitea mijloace duhovnicesti necesare pentru tamaduirea si mintuirea sufletului nostru”.
https://deasaimpartasirecunevrednicieosandavesnica.wordpress.com/2015/11/08/nu-numai-sfanta-impartasamie-ne-mantuieste-ci-si-cele-7-sfinte-taine/
deci:ce nevoie mai avem de minuni?
–––––––
La pagina 191-192 spune părintele Iustin:
„Eram acum cîțva ani la Mănăstirea Bistrița,a venit un autocar din Paris,era condus de un tânăr care făcea studiile în Franța.Eu eram ghid la Mănăstirea Bistrița.
Părinte,uite vin catolicii aceștia,sunt d.e la UNESCO,capete luminate și un cardinal de la Paris.Au vrut să se împărtășească aicea.Cum era în octombrie,s-au întins cu toții pe jos,să culeagă și să mânânce fructe, mere.Aruncau cu acela,na ca omul.S-au dat la mâncare ,la băut și…că vor să se împărtășească.Cum să se împărtășească oamenii ăștia, nu vezi că mănâncă acuma?Ei,asta era regula lor.
Și noi ce facem?În Biserică n-o să-i primim să facă slujbă.Să meargă acolo în dosul Bisericii,să le ducem o masă,le punem acolo o lumânare și să facă și ei acolo…
Ne-am așezat și noi vreo cîțva călugări acolo, să vedem ce fac ei.
Scoate părintele o batistuță,cum aș scoate eu niște anafură dintr-o hîrtiuță,le pune acolo pe o tavă.A început slujba,s-a citit un Apostol,o Evanghelie și la un moment dat,hai să ne împărtășim.A luat întâi părintele,după aceea,veneau,aruncau cocenii în față  și veneau și se împărtășeau aici.
Mă gîndeam să le cînt un axion,o cîntare ortodoxă.
Dar am văzut și eu așa,nu mai ai ce le cînta la ăștia.Lasă-i în plata Domnului!Iată ce înseamnă Împărtășanie-ce înseamnă cultul  ortodox ,și ce înseamnă cultul occidental.Unde mai e post,unde sunt rugăciunile frumoase al Sfintei Împărtășanii?Sunt vreo duăsprezece molifte în ortodoxia noastră.
E greu să facem noi unitatea aceasta,e greu să ajungem noi să spunem că ne putem alia cu ei?Noi sîntem cu toată dragostea,îi primim,îi cinstim,le dăm tot ce li se cuvine,afară de amestecul ăsta de rînduială.
Rămân ei la concepția lor,s-o mântui ei în concepția lor și noi rămânem pentru botezul și harul „cîți în Hristos v-ați botezat,în Hristos v-ați și îmbrăcat”.
Rămân ei acolo,la ei,să meargă mai departe cu viața lor.Egreu de spus să facem unitate între romano-catolici și ortodocși.Cînd o să ajungem la vîrf de piramidă să se facă niște acte de unire,o fi,dar poporul nu renunță cu ușurință la viața duhovnicească.
Noi nu putem să ne împărtășim nici cu romano- catolicii,nici cu monofiziții.Cu părere de rău,dar noi avem învățătura noastră cu care am mers de atâta vreme și tot ce există abatere,păcatul este numai pentru cei ce semnează un act de trădare dar și pentru tot neamul care rămâne sub osândă”.
–––
Maria : în fragmentul de mai sus se vede clar cum părintele a primit eretici în curtea noastră, ba mai mult le-a dat voie să săvîrșească o misă catolică,participînd însuși sfinția sa și cu alți călugări,fără să realizeze cît e de păcat după canoanele Sfinților Părinți.
Dar lucru și mai grav,că deși pare a vedea bine cum stau lucrurile cu ereticii papistași afirmă că se vor mântui în „concepția”  lor….lucru f. grav potrivit Sfintelor Canoane ale Sfinților Părinți.
Scrisoarea Sf. Ignatie către o cucoană care nu accepta că sunt „mulţi chemaţi, puţini aleşi” şi că aleşii sunt tocmai adevăraţii ortodocşi
Sf Ignatie Briancianinov – despre nemântuirea ereticilor
***********
La pagina 68 părintele Iustin spune:
„Îmi amintesc că eram în 1947 în vacanța de Paști și la părintele Ghervase ,un bătrîn renumit pentru înainte-vederea lui.Veniseră niște creștine de la Borca.Eu nu discutam prea multe cu părintele Ghervase, el știind că eu nu sînt de accord cu deschiderea Psaltirii.Și cum stăteam eu pe cerdac,vin femeile acelea la mine,neîncrezătoare și plîngîndu-se că le-a zis părintele Ghervase că or să aibă mare pagubă:la una că o să-I ardă casa,la alta că o să aibă pagubă la vite și tot așa.Ei nu după multă vreme vin femeile si-mi spun că într-adevăr așa li s-o întîmplat.Deși părintele Ghervase era un om simplu,însă îți spunea la precizie ce ai să pățești.
În timpul ăsta eu eram tare necăjit.Presimțeam eu ceva,cu două luni de zile înainte n-aveam somn,n-aveam nici un chef de viață,de studiat de citit,de rugat,eram străin de mine însumi,treceam printr-o perioadă de întunecime foarte mare,absent cu gîndul pe la slujbe,nu mai avem noțiunea unei vecernii.O trecut timpul,în sfârșit,eram singur și îngrijorat.În cele din urmă,tulburat fiind îmi iau inima-n dinți și deși eram împotrivă,trec peste mine și , îl întreb pe părintele Ghervase:
Părinte ce ziceți sfinția v de această treabă ce mi se întâmplă mie?
Dar părintele ,știindu-mi convingerile și crezînd că-l iau în rîs,n-a vrut să deschid Psaltirea.Insistând eu,mai apoi îmi dă totuși Psaltirea lui să o deschid,dar eu atît de pătruns eram și de zbuciumat că neapărat vroiam să aduc Psaltirea mea,dacă tot făceam ceva cu care nu eram de accord.Lasă că tot aceea e,îmi spusese bătrînul,și mi-o dădu pe a lui.Și,măi,s-o uitat numai așa,a închis-o repede și mi-a spus direct:
Să știi că ai de întâmpinat greutăți destul de mari.Eo o cumpănă de moarte,dar după asta urmează mai grea.
Chiar dacă cele spuse de părintele  Ghervase mai apoi s-au adeverti,eu astăzi sunt împotriva acestui obicei de deschidere a Sfintei Cărți;e aspru condamnată de Biserică pentru că poate fi folosit de cel rău împotriva omului.Dar atunci așa a fost.
Mai tîrziu am aflat de la alți părinți înbunătățiți că Părintele Ghervase avea întradevăr darul înainte vederii dar si-l ascundea folosindu-se de deschiderea Psaltirii”.
––––
Maria:Pr Iustin spune că e împotriva deschiderii cărților Sfinte (a Psaltiri în cazul de față)de către unii faptul că arată că spusele lor se împlinesc,lasă să se înțeleagă că el crede că acele spuse de ei sunt din inspirație de la Dumnezeu.Deci părintele face afirmații contradictorii.Apoi faptul că a cerut el să-i deschidă psaltirea și să credă că ar fi de la Dumnezeu vestirea nu e vrăjitorie?
Apoi ultima frază arată părintele Iustin de acord cu posibilitatea ca Sfinții Părinți să-și ascundă darul înainte vederii folosidu-se de deschiderea Psaltirii ori nu găsim așa ceva la Sfinții Părinți.
Te folosești di diavol ca s-ți ascunzi niște virtuți?deci:lucrezi cu dracu ca să acoperi niște virtuți?
–––––––-
La pagina 204-205 spune  pr Iustin:
„Nunta trebuie să fie așa:după Biserică se merge la casa mirelui sau a miresei și acolo toate rudele ne bucuram împreună,mai cîntam ceva și chiar cum se cînta altă dată cu vioara și cobză.Îmi amintesc de pe vremea mea,de la țară,cum se cînta,erau aduși muzicanții de pe la Iași,ba mai era și cîte un fluier,o trișcă și cîte un țamba și se creea o armonie așa  de plăcută parcă te tihnea.Ei bine ,acum să te ferească Dumnezeu să intri la o petrecere din asta de la nuntă,o săptămână întreagă nu-ți mai iese din creier.De gălăgie și de hărmălaie se sperie harul lui Dumnezeu.O asemenea nuntă,numai cu gîndul la plăceri,nu are temei creștin”.
La fel spune pagina 127 pr Iustin
„Cînd eram copil ascultam muzica de la nunțile din sat,venea taraful de pe undeva de pe lîngă Pașcani.Se cînta la fluier,la vioară,așa petrecea omul de sărbători.Muzica era odihnitoare,era plăcută urechii și sufletului.Muzica de acum,de la nunțile de azi,te face să auzi zgomote în cap trei zile”.
––––-
Maria : Pr.Iustin arată că e de acord cu muzica la nunțile creștine deși Sfinții Părinți ,precum Sf Ioan Gură de Aur,Sf Nicodim Aghioritul sînt cu totul Împotriva  muzicii nebisericești.
Părintele Iustin oare nu a știut cît a luptat pr Nicodim Măndiță pentru a stârpi nunțile cu lăutari?Ce linște poate să aducă înstrumentele?dracul nu poate aduce liniște ca să fii sluga lui?Atât timp cât acești mari Sfinți au combătut pe toate drumurile muzica ,cu lăutari ce liniște mai mare pot să am decît fugind de ele si ascultând de porunca Sfinților însuflați de Dumnezeu?.E mai sus părintele Iustin ca ei?
********** 
La pagina 202-203 spune pr Iustin
„Acum de pildă,de multe ori le spun:
Măi,duceți-vă la părintele cutare,stați de vorbă cu el,o să vă spovediți,o să vă dea sfaturi,să vă dea îndrumări,ce aveți de făcut” și omul mă ascultă se duce,dar zice:
Părinte vreau să stăm mai întâi de vorbă și apoi mă duc acolo,la mine,la preotul de parohie.
Asta e treaba ,omul te ia după bătrânețea ta,probabil că are și o încredere pe care i-o inspiri.
Te iau de prezicător,te pun în toată încurcătura,îmi zic:
Am auzit,părinte,de un articol de gazetă,știu eu care,da,Formula As.Păi îți trag niște bărbiereli acolo,în rezistă de rămâi uimit”.
–––
Maria:se vede cum se desfăta cu slava deșartă?Sfinții se necinsteau în continuu….de ce nu a făcut-o și el la fel?de ce nu a vorbit împotriva acestui subiect?de ce le-a permis să-i pună o așa etichetă?
******************
La pagina 207
O fată tânără i-a murit un copilaș….și părintele îi zice:
„Tu ești tânără,ai un îngeraș acolo în ceruri care se roagă pentru neamul acesta,pentru poporul acest,pentru sufletele voastre,măi,c-aveți morți moși,strămoși,poate s-au făcut niște păcate cîndva, sau nespovedite și copilul ăsta le-a răspălătit măi,prin jertfa lui.Aveți și bucuria  aceasta că un înger aveți acolo sus”.
Sf. Ioan Gură de Aur spune
„Nimeni din cei care nu şi-au şters aici pe pământ păcatele nu poate scăpa dincolo de pedeapsă, ci, după cum cei din închisori sunt duşi cu lanţurile lor la tribunal, tot aşa sufletele, când pleacă de aici, sunt duse la înfricoşătorul scaun de judecată, având în jurul lor fel de el de lanţuri de păcate.”
Sf.Ioan Gura De Aur
Dar aud pe unii zicând: De ce oare să fie în lume nenorocirea şi ostenelile? Eu zic, că de acea viaţa aceasta de acum este plină de trudă şi de greutate, pentru că şi oamenii cei mai grosolan formaţi, care cu totul se dedau la cele vremelnice, să se obosească, să se sature de cele lumeşti şi pământeşti, să fugă de dezmierdări, să se lepede de dragostea lor către cele vremelnice, să-şi aţintească dragostea către cer şi să se pregătească pentru ziua judecăţii. Căci mulţi slujesc cărnii, şi încătuşaţi fiind de tirania celor vremelnice zac ca fiarele în viziunile lor şi se simt tihniţi în ele, de aceea prin nenorocire Dumnezeu voieşte a smulge de la dânşii această plăcere, şi pentru aceasta le-a trimis multă trudă, întristare, grijă, lupte şi primejdii, o întreagă oaste de patimi trupeşti, şi multe alte nevoi, pe care nu le putem toate număra, pentru ca ei, înspăimântându-se de acest nor de rele, să năzuiască a ajunge la limanul cel lin, şi să tindă a dobândi pacea cea veşnică, unde nu este binele amestecat cu răul, ci se află numai binele
Sfântul Cosma Etolianul spune: Vai de cel care moare înainte de a se împăca cu duşmanul său! Mii de preoţi şi mii de episcopi să le citească rugăciuni la mormânt! Nu se iartă.
Cînd ne vin necazurile Sf Paisie Aghioritul spune:
Mai intii trebuie sa gasim pricina ispitei si apoi sa actionam in modul potrivit , nu sa incepem indata posturile si privegherile etc.
Sf Nicodim Aghioritul vorbește de patimile trupești….
Acestea sunt cele ce trebuie sa le tii si sa le pazesti inainte de ispita patimii trupesti. lar in timpul ispitei, gandeste de unde vine acest razboi: din cauze externe ori interne.
Deci și noi să ne gîndim de ce ne vin necazurile…ori părintele o liniștea  că îi sînt iertate păcatele nespovedite prin acel copil ?care Sfânt părinte a hotărât asta?nu cumva prin asta vrea să încurajeze pe cei care se duc nespovediți că vor fi iertați  prin alții?
–––––––
La pagina 223-224 spune Pr Iustin:
„Cînd a venit la mine Inalt Prea Sfințitul Serafim(Joantă),eram într-o seară pe aici în chilie,și a venit un călugăr și mi-a cerut câteva cuvinte,să-i citesc o dezlegare,o rugăciune.Cum era seară,amurg,nu prea se vedea prin cameră,căutam Moliftelnicul,observ parcă ceva sub rasă,m-am întors aici la scaun și pară observ un engholpio sau o cruce la gît.Atunci moi-am schimbat poziția și eu că nu e un oarecare monah,ci e cineva deosebit.
Cu toate acestea am citi rugăciunea de dezlegare și a plecat.M-a întrebat ceva cu privire la viața occidentală. Ne-am despărțit. Intr-adevăr,aflu mai târziu că el a fost la noi și a vizitat mânăstirea noastră.
M-am învrednicit și eu să citesc pentru Ierarhu care a fost pentru prima dată cerința asta omenească pe care a manifestat-o Inalt Preasfințitul.Și cam asta a fost întâlnirea scurtă cu Inalt Preasfințitul Serafim Joantă”.
––––
Maria :s-a învrednicit?pentru cine?pentru un trădător și vânzătot al ortodoxiei?…vedeți slava deșartă a dânsului? că vezi doamne s-a învrednicit să-l caute un mare ierarh?!!!Stim foarte bine toate rătăcirile I.P.S.Serafim Joantă nu mă mai lungesc să le pun aici.
––––––––
La pagina 224-225 SPUNE PR IUSTIN
„A mai venit săptămâna trecută un ierarh de al nostru de la Mitropolia Clujului,Irineu Bistrițeanu care a vizitat Mănăstirea.Ne-am bucurat foarte mult că a poposit un moment aici la noi ș a intrat în interiorul bisericii,a vizitat lăcașul în întregime,tot exteriorul,i-a plăcut foarte mult,și a mai răpmas adânc impresionat de frumusețile acestea ale pădurilor și ale locurilor așa de pitorești pe unde a trecut și Calistrat Hogaș cu Pisicuța lui(era numele iepei lui Calistrat Hogaș) care venea dinspre Humuleștiul lui Creangă,trecea hălăuca.Se ducea înspre Broșteni,unde a fost școala lui Ion Creangă,unde se ducea și învăța și axioanele la Înviere și le cînta la Humuleștii lui și cu toate neamurile și credincioși din sat și el se mândrea cu toată podoaba pe care o făcea el Bisericii,nevoința și școala de cîntăreți de la Broșteni.
Este un moment frumos și bucuros pentru noi că a stat împreună cu noi călugării de aici.
Asta mai mult sau mai puțin mă încînta pe mine .Dacă intr-adevăr ar fi o apreciere a Duhului lui Dumnezeu,că vin vremurile judecății,vin vremurile întrebării,vin vremurile dezlipirii de cele pământești,apropierea de celelalte de dincolo și acolo se va vedea glasul lui Dumnezeu ce vă glăsui sentința.Asta e important”.
–––––-
Maria : vedeți mândria lui?bucuria de a-i vizita cei mari…personalități înalte…dar de fapt arăta cît de văzător a fost ,că nu le-a văzut înălțimea celor(înșelați) pe care el îi cinstea…..Sfinții continuu se ocărau pe sine nu se lăudau cu așa ceva?….și de cine s-a învrednicit să-l viziteze?Irineu Bistrițeanu care un timp a susținut „fenomenul Pucioasa”?
*****************
La pagina 470
Cuvântul I.P.S Mitropolit Daniel rostit la sfințirea Bisericii Petru Vodă
„Trebuie însă să amintim aici,că în Moldova este obiceiul,o tradiție,ca în ziua sfințirii Bisericii,toți credincioții ortodocși-bărbați și femei intră în sfântul altar pentru a săruta Sfâna Evanghelie,Sfânta Masă(Aceasta se petrece în ziua sfințirii înainte de săvîrșirea primei Sfinte Liturghii pe Masa nou sfințită).De obicei intră numai preoții,diaconii-persoanele sfințite,consecrate,sau cele care au binecuvîntare special ,ca unii care îngrijesc de curățenia Sfântului Altar.În rest nu intră în Sfântul Altar.Dar în ziua sfințirii Bisericii,ca o binecuvîntare deosebită,pentru cei care au participat,și ca un simbol al faptului că toți sîntem chemați să intrăm în Împărăția Cerurilor”.
––––-
Maria:aici ni se arată iarăși cît de bine cunoștea pr Iustin Sfintele Canoane ale Sfinților Părinți , din moment ce era de acord cu un obicei în dezacord total cu Sfintele Canoane ale Sfinților Părinți.Căci atâta timp cît nu a corectat ce a zis și aprobat Mitropolitul Daniel…înseamnă că a fost de acord cu așa ceva.Căci tăcerea înseamnă consimțământ.
************
Cînd a murit  Patriarhul Teoctist
La pgina 510-511 pr Iustin spune:
„Cînd mi-a zis un băiat că a murit  Patriarhul,știți,odată m-a învăluit un vîrtej parcă.N-am știut să mă explic,parcă vedeam duhul lui și am spus:
Preafericite,să mă ierși că te-am judecat.Mult te-am judecat,și zice:Dumnezeu să te ierte unde te duci.Astea au fost cuvintele,după ce mi-am revenit.
Pentru că odată cu el este și căderea unui arbore….odată căzut arborele acesta,s-a dus după el,s-a format un gol unde Dumnezeu știe cît se va mai împlini aceast lipsă a arborilor.
Iată că s-a dus din mijlocul nostru stâlpul Bisericii.S-a dus,și și-a făcut datoria.Dumnezeu l-a luat acolo”.
–––––
Maria : VEDEȚI PE CINE LAUDĂ ȘI CINSTEȘTE?PE TOTI ÎNȘELAȚII !!PE TOȚI TRĂDĂTORII ORTODOXIEI
Care stâlp?
Patr. Teoctist, acesta numea Biserica Ortodoxă şi cea romano-catolică (papistă) „Biserici-surori”.
La pagina 56
„Pe fugă l-am citit pe Dostoievschi,dar mi-a plăcut mult și Tolstoi,și Gogol,cam toți scriitorii ruși. Literatura franceză, o aveam în manualele de la limba franceză,erau cam toți scriitorii clasici.Și Kafka am citit dar nu întreaga operă”.
–––––
Maria :Să arate cît e de cult și de citit este…un om înduhovnicit nu are pe buzele lui și în inima lui decît pe Sfinții Părinți…ei sînt călăuza noastra cea mai sigură.    
*************
APOI AM MAI GĂSIT ȘI ACEASTA INTR-O BROȘUIRICĂ
Alui Gheorghe, Adrian
Parintele Iustin Parvu: o misiune romaneasca si crestina
La pagina  spune:
„Oamenii care-l caută pe părintele Iustin îl „ispitesc”cu dorința  lor de a afla răspuns la o mulțime de chestiuni și întrebări imediate,bazîndu-se pe harul lui de „clar văzător” al acestuia.Ori credința „nu vede”,credința trăiește,simte,sporește.
De data aceasta am reținut o „anecdotă” spusă de un ucenic al părintelui Iustin,care o aflase chiar d ela femeia deznădăjduită care venise la mănăstire.Aceasta venise să-i spună părintelui că fiica sa „fugise de acasă cu unu”,nu mai știa nimic de ea,nu-i dăduse nici un semn,familia toată era îndurerată.Trăiau un coșmar,soțul se apucase să bea de supărare,prietenii îi ocoleau….Părintele Iustin a ascultat-o  pe femeie,după care i-a spus:
Da,măi…!Asta e din cauza lipsei de comunicare între voi….și apoi lipsa de rgăciune,de credință,de înțelegere.Nu –ați creat o atmosferă de înțelegere,mama și fica nu au fost prietene,v-ați mulțumit să trăiți ca niște străini în casă,mâncînd ca la restaurant,dormind ca la hotel și comunicînd ca oamenii care se întâlnesc la colț de stradă și schimbă o vorbă,două.Cu atîta nu se face o familie,nu se zidește încrederea între cei de același sînge…
Părintele a vorbit mult mai mult,femeia a aprobat totul,dintr-un capăt în altul realizînd că așa e,dar că acum e prea târziu,sfaturile nu puteau să  mai întoarcă și vremea înapoi.Apoi cînd s-a făcut liniște în chilie,femeia s-a foit un pic și prinzînd curaj l-a întrebat pe ,Iustin:
-eu știu părinte,că aveți viziuni toată lumea știe…!Părinte te rog să te concentrezi și să-mi spui și mie dacă o vezi pe fata mea și unde e…!
Părintele s-a încruntat și i-a spus apăsat femeii :
-Măi femeie tu crezi că eu nu am altă treabă în gîndurile mele,decît să o văd pe stricata ta de fată!?Dacă tu ca mamă,nu știi unde-i,eu de unde să știu?Dute la poliție,dă-o în urmărire și ai să o găsești….?Că doar n-a fugit în pădure s-o mănânce lupul,o mâncat-o lumea pentru care nu ai pregătit-o.
Peste o vreme femeia a revenit,mult mai liniștită:
-Da părinte.M-am dus la poliție cum mi-ai zis.Am găsit-o pe fata mea,era ascunsă la bărbatu-său,în oraș.M-am împăcat și cu cel care a fugit,e cam bârâitor,dar nu-i un ginere chiar rău,acum s-au cununat,aștept și un nepot…!
Bodaproste că m-ai ajutat să o găsesc!
Indiferent ce i-a spus părintele ,femeia a rămas încredințată că părintele „a avut viziuni”,că numai ele i-au luminat calea spre regăsirea fiicei,i-au limpezit ,situația în familie”.
––––
Maria…,mama și fica nu au fost prietene,…deci pune pe mama și fică pe aceiași treaptă!….ori Sfinții Părinți ne arată că este o scară a supunerii…copilul e supus mamei….nu pe aceiași treaptă cu ea… apoi de ce nu a îndreptat-o către cele duhovnicești….apoi de ce nu a mustrat-o pe acea femeie să-i arata că el nu are viziuni, că viziunile sînt și de la diavoli etc…deci le-a primit….
că eu nu am altă treabă în gîndurile mele,….înseamnp că, de obicei avea viziuni doar că la această femeie nu avea timp?….deci ,a primit toate amăgirile demonice….păcat de anii de temniță că Sfinții ne spun că este și suferință spre osândă….nu dau eu o sentință dar ortodoxia ce a mărturisit-o dânsul e foarte dubioasă.
spune pr Iustin: „eu nu am altă treabă în gîndurile mele,decît să o văd pe stricata ta de fată!?”
și apoi cesta e răspuns de mare duhovnic?asta avea nevoie biata femeie,pe lîngă dureerea că nu-și găsea fata?sau oare nu ar fi trebuit să se smerească că el nu e văzător etc…si multe alte sfaturi de încurajare să-i fi dat acelei femei ,că nu era putină durere dacă fata îi plecase de acasă…nu?….
Apoi e păcat că a acum m-am lămurit sigur că a cinstit pe toți înșelații.Arsene Boca Ilarion Argatu,Petrache Lupu ,Vladimireștii….etc…..
cu durere și părere de rău spun asta că ar fi fost o mare bucurie să fie un sfânt de al nostru așa cum îl declară unii.
Dar a fi Sfânt sânt niște condiții….
Ce condiții trebuie să îndeplineacă cinva ca să fie Sfânt
Cuvânt al Părintelui Iustin Pârvu, despre Părintele Arsenie Boca
 https://www.facebook.com/maria.ciobanu.9889261

Iată ce ucenici a avut Pr. Iustin Pârvu

 

Anunțuri

Despre maria

IMPARTASANIA CU NEVREDNICIE(cu păcate opritoare) DUCE LA DEMONIZAREA OMULUI ******************************************************************************** .....Căci şi atunci diavolul a intrat în Iuda după ce s-a împărtăşit; diavolul n-a dispreţuit Trupul Stăpânului, a dispreţuit pe Iuda, pentru neruşinarea lui, ca să afli că în aceia care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Dumnezeieştile Taine, în aceia, mai cu seamă, intră mereu diavolul, ca şi în Iuda atunci. Cinstea este de folos celor vrednici, dar cei care se bucură cu vrednicie de cinste îşi atrag mai mare osândă....... ******************************************************************************** ....De aici tu trebuie să vezi că diavolul tocmai asupra acelora are stăpânire, care cu nevrednicie se împărtăşesc din această Sfântă Taină, şi că ei înşişi se aruncă într-o osândă încă mai mare. Eu aceasta o zic nu pentru a vă înspăimânta de această sfântă masă, ci pentru a vă face mai cu luare aminte....... ******************************************************************************** ....Adică, precum hrana cea trupească, intrând într-un stomac bolnav, mai mult sporeşte boala, aşa hrana cea sufletească, gustându-se cu nevrednicie, mai mult măreşte răspunderea şi osânda. De aceea vă conjur să nu ascundem în sufletul nostru nici un gând păcătos, ci să curăţim inima noastră, căci noi suntem Biserica lui Dumnezeu, dacă facem aceasta!” (Cuvânt la Sfânta şi Marea Joi, în vol. Omilii la Postul Mare…, p. 138) ******************************************************************************** https://tainacasatoriei.wordpress.com/2011/11/02/sfantului-ioan-gura-de-aur-despre-sfanta-impartasanie/
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la Argumente din învățăturile greșite ale pr Iustin.

  1. KiLLROCK zice:

    Şterge această lucrare denigratoare şi înşelătoare.

    Apreciază

  2. GabiM. zice:

    Cum iti permiti sa scrii tu,toate traznaile astea despre Parintele Justin Parvu?!?Cine esti tu,care nu stii nici macar sa legi doua cuvinte sa-l judeci pe PARINTELE?Pune-ti sac si cenusa in cap si taci,clevetitorule si rau credinciosule care esti si nu mai judeca tu,care esti un pacatos ca si mine! ATENTIE,ca vei plati pentru fiecare cuvant pe care il scoti din gura,pentru ca toate se platesc! Dumnezeu sa te ierte pe tine pentru toate prostiile tale si pe mine ca nu am tacut!
    .

    Apreciază

    • maria zice:

      M-am gîndit mult dacă e bine să dau drumul la comentariile celor care mă necinstesc…și astăzi am gîndit că e bine să le dau drumul că poate așa mai scap de mîndria care nu ne dă pace…dar cel mai mult am vrut să se vadă smerenia de care dau dovadă ucenicii pr Iustin …. oare așa i-a învățat părintele Iustin?să batjocorească,să necinstească, să disprețuiască
      ,să blesteme,să amenințe etc….se vede duhurile care-i stăpînesc….

      Apreciază

  3. HOPA MITICĂ zice:

    Maria, te felicit pentru răbdarea cu care ai citit cartea. Ai extras lucruri interesante. Cred că ar trebui completat cu faptul că P. Iustin Pârvu a acceptat în timpul vieții să fie reprezentat într-o icoană pe care o ținea deasupra capului. La un moment dat icoana a fost multiplicată și vândută în mănăstire. Iar P. Iustin trăia. Călugării sunt interesați să facă valuri cu minunile și sfințenia P. Iustin ca să facă BANI. Pe de altă parte, P. Iustin a avut și multe părți bune. A ajutat mulți oameni cu un sfat la nevoie. Dar P. Iustin rămâne preotul călugăr care a încălcat cele mai multe canoane ale Ortodoxiei.

    Apreciat de 1 persoană

  4. maria zice:

    Maria, te felicit pentru răbdarea cu care ai citit cartea.

    Nu aveți de ce să mă lăudați că:„slugă netrebnică ai făcut ce trebuia”…am făcut ceea ce îmi este necesar la mântuire.

    La un moment dat icoana a fost multiplicată și vândută în mănăstire. Iar P. Iustin trăia.

    R:Nu numai asta,…ci pangarul era plin de cărți cu dânsul încă din viață….spun ca una ce 10 ani am frecventat Petru Vodă.

    Pe de altă parte, P. Iustin a avut și multe părți bune.

    R:Faptele bune dacă nu au dreapta credință și nu sînt în duhul Sfinților Părinți sînt spre osîndă
    Și ereticii fac fapte bune…și nu se mântuiesc…
    AVVA Dorotei:
    „nici o răutate şi nici unul dintre eresuri, nici însuşi diavolul nu poate să înşele pe cineva, decât numai dacă se preface în chipul faptei bune”. După cum şi Sf. Apostol zice: „Că însuşi diavolul se preface în înger de lumină”.

    A ajutat mulți oameni cu un sfat la nevoie.

    R:Depinde ce sfaturi….dacă nu sînt în duhul Sfinților Părinți sînt spre osîndă,și pentru cel ce a sfătuit și pentru cel ce a primit .

    Sf Paisie Velicicovschi :
    „Sfintenia,adevaratilor barbati Sfinti,nu se cunoaste propriu zis dupa minuni (caci si paganii si ereticii pot face minuni cu ajutorul diavolului)ci dupa adevarata credinta ortodoxa,dupa felul in care pazesc cu grija dogmele dumnezeiesti,cei urmeaza toate Canoanele Apostolice si Sobornicesti si Traditia Bisericii Ortodoxe, si dupa vietuirea cea fara de prihana,urmand toate poruncile Evanghelice si Patristice.”

    Apreciază

  5. maria zice:

    am uitat să mai spun:
    Mă bucur că mai sînt și oameni care văd lucrurile așa cum trebuie….Maica Domnului să vă lumineze în continuare și să ne ajute să ne mântuim.

    Apreciază

  6. HOPA MITICĂ zice:

    Maria, ești foarte riguroasă în aprecierea faptelor, spre deosebire de mine. Cred totuși că jertfa din închisorile comuniste rămâne singurul lucru de necontestat din viața acestui om. Este adevărat, că a fost o jertfă forțată și nu o jertfă de bunăvoie. În pușcărie nu a intrat de bunăvoie și a recunoscut că nu se aștepta să i se întâmple așa ceva.
    Este de subliniat și un alt aspect. Relația specială a P. Iustin Pârvu cu o călugăriță, Iustina, ajunsă stareță la mănăstirea din vale. Această Iustina a stat zi de zi și noapte de noapte, ani la rând, în chilia P. Iustin. Nu mergea decât foarte rar în mănăstirea de maici. Iustina i-a strecurat în urechi P. Iustin: „Părinte ești sfânt.” Inițial, omul mai făcea câte o glumă: „Ei măi, arăt eu a sfânt? Uite ce cearcăne am eu la ochi.” Apoi i-a intrat în cap că el chiar este un sfânt.
    Ultimii trei ani din viață, când a stat la mănăstirea de maici din vale, P. Iustin a trăit ca un pașă: covoare persane pe jos, camera-chilie luxoasă și cu mobilier scump, mâncare adusă la tavă de maică bucătăreasă specială, papuci de casă, baie luxoasă. Credincioșii care veneau la el nu mai erau primiți pe scaune sau pe pat, cum făcea la mănăstirea din deal, ci erau nevoiți să stea în picioare sau așezați în genunchi în fața SFÂNTULUI. Banii adunați în cutia de carton erau ridicați de câteva ori pe zi de stareța Iustina, pentru a nu atrage atenția credincioșilor asupra sumelor imense care se adunau.
    Mamona a stat în cutia de carton în care P. Iustin aduna banii numai pentru stareța Iustina. Devenise foarte zgârcit și-i repezea pe cerșetori.
    Ultimii trei ani din viață, P. Iustin a slujit Mamonei și Iustinei.
    Cu bunele și relele lui, P. Iustin va rămâne ca ultimul duhovnic din Ortodoxia românească în forma ei cunoscută până acum. Pentru a merge înainte, Ortodoxia românească va trebui să revină în matca ei creștin ortodoxă.

    Apreciază

  7. maria zice:

    Maria, ești foarte riguroasă în aprecierea faptelor, spre deosebire de mine.

    R:Sfînții Părinți sînt călăuza mea,și bineînțeles că duhovnicii pe care Dumnezeu mi i-a scos în cale și m-a canalizat pe acest drum.

    „Cred totuși că jertfa din închisorile comuniste rămâne singurul lucru de necontestat din viața acestui om. Este adevărat, că a fost o jertfă forțată și nu o jertfă de bunăvoie. În pușcărie nu a intrat de bunăvoie și a recunoscut că nu se aștepta să i se întâmple așa ceva”.

    R:Spuneți asta ca și cum…o mamă pedepsește copilul pentru mulțime de rele pe care le face,ca apoi acea mamă să fie nevoită să-l recompenseze pe acel copil… și mai mult!…să-l respcte pentru că l-a pedepsit,deși el nu vroia să fie pedepsit?
    Sfînții întodeauna își atribuiau suferințele pentru păcatele lor.Poate că Dumnezeu prin pușcărie a vrut să-i pregătească pentru a-i face mari mărturisitori.Și pentru asta poate că Dumnezeu a vrut să-i treacă mai întâi prin acest foc să-i călească,de fapt să le curețe mândria cu care ne naștem cu toții și care ne duce la mormânt,dar se pare că această pușcărie le-a sporit și mai mult mândria.

    Îmi spunea o creștină mai în vîrstă(fostă ucenică a unui mare duhovnic trecut la Domnul)de cineva care a suferit în pușcăriile comuniste.El fost un simplu mirean, ucenicul unui mare duhovnic(care a scris și o carte,despre viața duhovnicului lui),și care el a suferit în pușcăriile comuniste,dar care a murit în niște chinuri cumplite acasă la vîrsta de 80 de ani,mult după ce a ieșit din pușcărie.
    Și spunea acea creștină:
    ”Înainte de a pleca la pușcărie era plin de mândrie….dar cînd s-a întors,s-a întors si mai plin de mândrie… și mai plin de sine…si mai umflat de mândrie…că vezi doamne ei au suferit în pușcărie etc…cred că cam asta a fost si la pr Iustin și altii ca el de i-a lăsat Dumnezeu în așa căderi…nu au avut smerenie….chiar dacă au mărturisit anumite lucruri bune să zicem ….
    FĂRĂ SMERENIE ȘI DRAGOSTE NU INTRĂM ACOLO UNDE ESTE ATÂTA CURĂȚENIE ȘI SFINȚENIE Dumnezeu nu i-a iertat nici pe îngeri.?.
    Numai pentru un gînd trufaş şi hotărîtor al lor, Dumnezeu a pedepsit păcatul la Îngeri,…ci i-a osîndit cu o pedeapsă veşnică, cu cele mai crîncene cazne ale iadului

    Posibil faptul că ei au suferit în pușcărie s-au văzut îndreptățiți și modele de sfințenie de a ajuta pe alții,dar nu au ținut cont un singur lucru,și s-au cam depărtat de dogmele lui Dumnezeu și au dat anumite sfaturi după mintea lor.Așa cum pr Iustin a zis că putem participa la împreună rugăciuni…. doar pînă la Potir…asta e mare nebunie care nu o vedem la Sfinți.Au vrut să împace și capra și varza dar după mintea lor nu a Sfinților.
    Sf Paisie Velicicovschi :
    „Sfintenia,adevaratilor barbati Sfinti,nu se cunoaste propriu zis dupa minuni (caci si paganii si ereticii pot face minuni cu ajutorul diavolului)ci dupa adevarata credinta ortodoxa,dupa felul in care pazesc cu grija dogmele dumnezeiesti,cei urmeaza toate Canoanele Apostolice si Sobornicesti si Traditia Bisericii Ortodoxe, si dupa vietuirea cea fara de prihana,urmand toate poruncile Evanghelice si Patristice.”

    deci cu adevărul lui Dumnezeu nu ne jucăm.
    Cei care îl tot cinstesc,să vină să arate felul cum a ținut la dogmele si Canoanele Sfinților…nu „așa zisele minuni sau așa zisele fapte bune”….căci acestea dacă nu sînt în duhul Sfinților Părinți toate sînt zadarnicie,și spre osîndă(îmi pare rău că din criză de timp nu mă pot lungi cu amănunte)

    Iustina i-a strecurat în urechi P. Iustin: „Părinte ești sfânt.” Inițial, omul mai făcea câte o glumă: „Ei măi, arăt eu a sfânt? Uite ce cearcăne am eu la ochi.” Apoi i-a intrat în cap că el chiar este un sfânt”

    R:Nu numai maica Iustina ci și creștinii…dar cert este fapul că el nu a știut să alunge aceste ispite precum făceau Sfinții care în continuu se necinsteau pe ei ,și nu primeau nici o laudă ci mai mult ! îi mustrau aspru pe cei ce-i lăudau…ceea ce eu nu am văzut asta la pr Iustin…ci s-a îndulcit cu toate laudele,ba mai mult cred că și el și le-a sporit.

    Luxul și confortul pe care l-a trăit nu ar trebui să ne fie un dubiu,căci poate că după o viață de muncă Dumnezeu a vrut să-l compenseze….deși la Sfinți la nu vedem asta…ei nu s-au bucurat de confort și de cinsirea lui Dumnezeu pe pământ ….ci dincolo.”

    Ultimii trei ani din viață, P. Iustin a slujit Mamonei și Iustinei.

    R:posibill…nuștiu ce să zic

    Cu bunele și relele lui, P. Iustin va rămâne ca ultimul duhovnic din Ortodoxia românească în forma ei cunoscută până acum.

    R:Eu nu vreau să-l etichetez sau sa-l cataloghez cumva…ci doar arat abaterile lui de la credință ca nu cUmva să ne osândim cu toții…eu pentru tăcere și alții pentru neștiința….

    Apreciază

  8. HOPA MITICĂ zice:

    Mi se pare ciudat că nu ai comentat despre șederea Iustinei în aceeași încăpere cu P. Iustin, inclusiv noaptea. Toți călugării comentau împotriva Iustinei pentru acest lucru imoral și necanonic. Un singur preot călugăr a avut curaj să o scoată pe Iustina de mânecă din chilia P. Iustin: P. Hrisosostom, care a plătit scump această îndrăzneală. Într-o scrisoare publicată, starețul Hariton îl acuză pe ieromonahul Tihon de faptul că l-ar fi denigrat pe P. Iustin pe tema aceasta. În mod real toți călugării l-au acuzat pe P. Iustin pe tema șederii și dormitului împreună cu stareța Iustina.

    Apreciază

    • maria zice:

      Mi se pare ciudat că nu ai comentat despre șederea Iustinei în aceeași încăpere cu P. Iustin, inclusiv noaptea.

      Nu știu f.multe de Maica Iustina,și nu pot comenta…dar dacă a fost așa înseamnă că e foarte grav!! căci e contra Sfintelor Canoane…dar eu am tras un semnal de alarmă și cei care știu le pot da pe față că în felul ăsta se va vedea „sfințenia” pr Iustin,declarată de acești cinstitori care habar nu au de legile lui Dumnezeu și pun mai presus de Sfintele Canoane …așa zisele minuni și așa zisele fapte bune”

      Am să le adun și eu să le pun…dar timpul e cel mai mare dușman al meu…dar o să țin cont să le pun.
      Eu am avut ocazia să mă duc și eu de cîteva ori la dânsul și nu am fost mulțumită,căci ceea ce mi-a spus era contrar Sfinților Părinți….dar din criză de timp le-am mai lăsat așa…dar acum văzînd ce amploare ia acest fenomen..m-am apucat de cercetat….și bineînțeles că nu sînt singură….și uite că Domnul nu mă lasă….

      Apreciază

  9. maria zice:

    uitați ce spune ieromanuhul Dorotei
    Acum înțelegeți de ce „vestiții” stareți au făcut mănăstire de călugări și mănăstire de maici foarte apropiate, asta ca să fie călugăria mai „dulce”!

    După învățătura Sfinților Părinți această amestecare este cea mai cumplită batjocoră la adresa monahismului, la adresa lui Dumnezeu.
    https://deasaimpartasirecunevrednicieosandavesnica.wordpress.com/2017/07/13/despre-sfintii-contemporani/?fb_action_ids=1926388374300010&fb_action_types=news.publishes

    Apreciază

  10. maria zice:

    vedeți că minți luminate văd adevărul…repet o să le adun pe toate să le fac public…dar e nevoie d etimp

    Apreciază

  11. HOPA MITICĂ zice:

    O altă ucenică a P. Iustin face furori la DNA: evaziune fiscală cu marfă din Turcia. Femeia aceasta a prestat oarece servicii neortodoxe prin Occident și, întoarsă în România cu stare foarte bună, s-a hotărât să se călugărească. P. Iustin i-a fost nașul. Venea împreună cu soră-sa cu ditamai jeep-ul la P Iustin. Intra înaintea proștilor de credincioși care așteptau la rând. Așa a intrat și înaintea altor călugărițe vrednice la stăreția mănăstirii de la Poarta Albă – Galeșu. Nu și-a lăsat apucăturile deprinse prin Occident la poarta mănăstirii. Acum o țară întreagă a aflat că Mucenicii din temnițele comuniste sunt cinstiți prin evaziune fiscală cu țoale din Turcia.
    http://adevarul.ro/locale/constanta/stareta-contrabandista-mergea-turcia-incarce-tir-urile-marfa-intrat-calugarie-sub-aripa-faimosului-duhovnic-iustin-parvu-1_5974815d5ab6550cb8686876/index.html

    Apreciat de 1 persoană

  12. getul zice:

    esti tare! l-ai luat tu la puricat pe Parintele Justin! tu!!
    vezi ca e mandria pe tine cat casa!!
    lasa-l tu pe parintele Justin in pace si vezi-ti de pacatele tale. cand o sa faci tu lucrarea misionara pe care a facut-o parintele si cand o sa stai in temnita cat a stat el , atunci sa vorbesti!
    pana atunci , draga mea Maria, esti o simpla si neinsemnata datatoare cu parerea.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s