Motivele pentru care Sinodul de la Creta, 16-27 iunie 2016, a fost unul tâlhăresc

Deoarece în spațiul bisericesc a pătruns această erezie a ecumenismului, dorim a aduce la cunoștință tuturor fiilor Bisericii noastre, gravul pericol al lepădării de credință în care ne aflăm prin acceptarea hotărârilor luate la Sinodul ce a avut loc la Creta, în iunie 2016.

Ecumenismul religios de astăzi este o mişcare de unire, pentru început, a ereticilor apusului cu Ortodoxia. Într-o a doua fază, se are în vedere unirea tuturor religiilor într-una singură, uriaşă, într-o panreligie. Scopul ultim, însă, este ca întreg creştinismul, şi în special Ortodoxia, singura ce deţine Adevărul, a dispărea în acest malaxor. La fel cum o boală nu afectează doar organul bolnav, ci întreg organismul, tot așa și erezia provoacă durere în întreg trupul ei, afectându-l. De aceea, de fiecare dată când a apărut o erezie ce amenință trupul Bisericii, s-au întrunit Sinoadele Ecumenice și locale ce au anatemizat erezia și ereticii ce o susțineau.

”Eretic, spune Sf. Vasile cel Mare, este cel ce greșește chiar și numai cu privire la vreo dogmă sau referitor la unele chestiuni de doctrină ortodoxă , cum spune Zonara. Și în genere, după doctrina canonică a Bisericii Ortodoxe, cel ce nu este ortodox, este eretic.”

Sf. Iustin Popovici: ”Ecumenismul este numele de obște pentru toate creștinismele mincinoase, pentru bisericile mincinoase ale Europei Apusene. În el se află cu inima lor, toate umanismele europene cu papismul în frunte.(…) Nu este nici o deosebire esențială între papism, protestantism, ecumenism și celelalte secte ale căror nume este legiune.” Tot Sfântul spune că: ”În istoria neamului omenesc sunt 3 căderi însemnate: a lui Adam, a lui Iuda și a papei.”

Sfântul Teodor Studitul: Căci poruncă a Domnului este a nu tăcea în vremea primejduirii  credinţei.
„Dacă aceştia vor tă­cea, pietrele vor striga”(Lc.19,40).
Aşa încât atunci când este vorba despre credinţă, nu trebuie a spune: «Cine sunt eu? Preot? Nicidecum. Căpetenie? Nici aceasta. Ostaş? Dar unde? Agricultor? Nici măcar acest lucru. Sărac sunt, ce se preocupă numai de hrana cea de fie­care zi. Nici un cuvânt şi grijă nu am pentru chestiunea pusă în discuţie». Vai! Pietrele strigă,iar tu taci şi eşti fără de grijă? Firea cea nesimţitoare L-a ascultat pe Dumne­zeu şi tu te clatini?
Ceea ce nu a fost însufleţit, nici i s-a cerut socoteală la judecată, temându-se ca de o poruncă, glăsuieşte, iar tu cel ce va să dai seama înaintea lui Dum­nezeu în ceasul cercetării chiar şi pentru un cuvânt deşert, deşi vei fi întrebat spre a da socoteală, spui ca unul fără de minte: «Ce treabă am eu cu acest lucru?”
Aşa încât chiar şi săracul este lipsit de ori­ce apărare în ziua judecăţii şi va fi osândit ca unul ce acum nu grăieşte, căruia şi osânda îi va fi sigură, fie şi numai pentru acest lucru — [pentru a nu mai vorbi] de vreunul din cei de sus până la cel ce poartă coroana. Căci cei puternici vor fi cercetaţi ca nişte puternici, spune [Scriptura] şi judecată aspră va fi celor sus puşi.
https://deasaimpartasirecunevrednicieosandavesnica.wordpress.com/2015/12/06/sf-teodor-studitul-porunca-a-domnului-este-a-nu-tacea-in-vremea-primejduirii-credintei/

Motivele pentru care Sinodul de la Creta, 16-27 iunie 2016, a fost unul tâlhăresc:

1) Evenimentul s-a remarcat prin abateri grave de la dreapta credință și recunoașterea oficială a ecumenismului drept dogmă;

2) Prezența la deschiderea lucrărilor ”Sfântului și Marelui” Sinod a delegațiilor comunităților eretice ale papistașilor, protestanților și monofiziților în calitate de invitați oficiali, aceasta fiind o inovație fără precedent, străină tradiției noastre sinodale;

3) Sinodul și-a început activitatea fără a ratifica în prealabil toți termenii și Sfintele Canoane Sinodale ce au fost adoptate de Sinoadele Ecumenice anterioare, astfel încât și acest Sinod a avea o continuitate organică cu cele precedente;

4) Regulamentul de organizare a impus o nouă formă de conducere străină Ortodoxiei, documentele sinodului fiind votate doar de cei 14 capi ai Bisericilor, după modelul papal;

5) Delegația B.O.R. a semnat toate documentele propuse chiar și cele cu abateri doctrinare, precum cel intitulat ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”. Acesta a fost prevăzut în documentele de la Chambesy din octombrie 2015 și potrivit căruia ar exista mai multe Biserici Creștine, din care face parte și Biserica Ortodoxă. Conform Simbolului de Credință și a conștiinței de sine a Bisericii Ortodoxe, Biserica este UNA, prin urmare, celelalte ”biserici” sunt eterodoxe;

6) S-au folosit expresiile ”unitatea pierdută a creștinilor”, precum și expresia ”restaurarea unității creștine”, acestea fiind complet greșite, deoarece Biserica nu a pierdut niciodată această unitate; așadar nu are nevoie a o regăsi, din moment ce Biserica lui Hristos nu a încetat și nu va înceta niciodată a exista;

7) S-a eliminat din discuțiile preliminare, termenii de ”schismatic” și ”eretic”, înlocuind termenul de ”eretic”, cu ”neortodox”, precum și acceptarea monofiziților, protestanților și catolicilor drept ”biserici istorice”;

8) Delegația română și-a asumat multiplele referiri la ”biserici” și confesiuni ce contravin Bisericii Ortodoxe mărturisite prin Crez, ca fiind Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică a lui Hristos;

9) Denumirea de ”Sinod Panortodox” este neortodoxă, deoarece cuvântul panortodox înseamnă a tot ce este ortodox, iar în Creta au lipsit patru Biserici(Georgia, Bulgaria, Antiohia, Rusia);

10) În Tradiția Bisericii, Sfintele și Marile Sinoade erau alcătuite din reprezentanțe ale Bisericilor Autocefale, în cadrul cărora votau toți arhiereii participanți. La Sinodul din Creta, potrivit regulamentului, nu au votat toți arhiereii din Sinod, ci doar Bisericile Autocefale prin întâistătătorii lor, ceea ce contrazice eclesiologia ortodoxă și Dreptul Canonic Ortodox;

11) Îngrijorătoare sunt și afirmațiile cu privire la căsătoriile mixte între ortodocși și neortodocși. Astfel, într-un comentariu cu privire la textul ”Taina căsătoriei și impedimentele sale”, în articolul 5.a) se menționează: ”Casătoria între ortodocși și neortodocși poate fi binecuvântată în funcție de acrivia canonică (canonul 72 al Sinodului Quinisext din Trullo)”. Cu toate acestea ea poate fi celebrată din îngăduința și iubirea omului, îndeplinind condiția ca toți copiii din căsătoria în cauză, a fi botezați și crescuți în Biserica Ortodoxă;

12) S-a constatat tendința structurilor puse în mișcare la nivelul Sinodului spre constituirea unei guvernări mondiale și a unei singure religii pentru conducerea lumii, străine și contratre Bisericii Ortodoxe;

13) Una din reglementările așa-spusului ”Sinod Mare și Sfânt”, contrară eclesiologiei ortodoxe, impune hotărârile sinodului tuturor membrilor bisericilor ortodoxe, sub amenințarea a fi pedepsite toate grupurile de creștini ce nu vor primi hotărârile lui;

14) Recunoașterea ”Consiliului Mondial al Bisericilor”(C.M.B.) ca model doctrinar, deși sunt binecunoscute atât originile, cât și scopul său ascuns.

Sinteza mai sus menționată, s-a realizat pe baza documentelor oficiale, publicate pe site-ul oficial al Patriarhiei Române (basilica.ro).

 

Observații și obiecții privind Sinodul de la Creta, 16-27 iunie 2016

Să analizăm pe larg cele spuse mai sus luându-le pe rând:

1. Evenimentul s-a remarcat prin abateri grave de la dreapta credință și recunoașterea oficială a ecumenismului drept dogmă:

În ce privește documentele oficiale, se remarcă o ambiguitate în hotărârile luate la acest Sinod, folosindu-se un limbaj interpretabil și neclar, prin care se acceptă în mod viclean ecumenismul.
Sf.Ioan Gură de Aur (407): ”Dacă cineva contraface o mică parte a chipului regelui pe moneda regală, în felul acesta o falsifică; la fel și în credința cea adevărată, acel ce va schimba chiar cât de puțin în ea, o vatămă toată. Căci dacă pe de o parte, dogma este răstălmăcită și înger de-ar fi, a nu-l crede. Nimic nu folosește viața virtuoasă, credința nefiind sănătoasă.”

Amintim câțiva termeni ce lasă loc de interpretare:

*Paragraful 1: „Biserica Ortodoxă, fiind Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, crede cu tărie, în conştiinţa ei eclesiologică profundă, că ocupă un loc central în promovarea unităţii creştine în lumea contemporană.”
Prima parte a textului este foarte clară: Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. A doua parte a frazei, naște întrebări serioase: Ce fel de unitate promovează Biserica Ortodoxă? Ce înseamnă „unitatea creștină”? Unitate, pentru Biserica Ortodoxă înseamnă un singur lucru și anume revenirea ereticilor la ea prin Taina Botezului și lepădarea(anatematizarea) învățăturilor eretice.

*Paragraful 2: „Responsabilitatea Bisericii Ortodoxe pentru unitate, precum şi misiunea ei universală au fost exprimate de Sinoadele Ecumenice. Acestea au subliniat, în special, legătura indisolubilă care există între dreapta credinţă şi comuniunea sacramentală.”
Dacă legătura dintre dreapta credință și comuniunea sacramentală este indisolubilă, așa precum corect se afirmă aici, atunci în ce mod caută a reface „unitatea” pierdută Biserica Ortodoxă? Dacă Biserica este Una, Unica și nu se poate diviza, ce unitate să refacă? Avem Unitatea ori nu o avem. Iar dacă o avem, de ce trebuie a „o reface” din moment ce o avem?

*Paragraful 4: „Biserica Ortodoxă, ce se roagă neîncetat „pentru unirea tuturor”, a cultivat întotdeauna dialogul cu cei ce s-au separat de ea, cu cei de aproape şi cu cei de departe, a condus chiar cercetarea contemporană a căilor şi a mijloacelor de restaurare a unităţii celor ce cred în Hristos şi a participat la Mişcarea Ecumenică…”.
Vedem același limbaj ecumenist, neortodox: „refacerea unității”. Biserica se roagă pentru unirea tuturor, adică a nu fi dezbinați creștinii ortodocși, nu unirea cu ereticii fără ca ereticii a se fi lepădat de ereziile lor. Evanghelia nu vorbește de „dialog”, ci de Evanghelizare și învățare: „De omul eretic, după prima și a doua mustrare, depărtează-te”(Tit 3,10). Nu dialog, ci Evanghelizare, învățare și mustrare!
*Paragraful 6: ”Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici şi confesiuni creştine eterodoxe, fără a fi în comuniune cu ele, dar crede că relaţiile ei cu acestea trebuie a se sprijini pe clarificarea, cât mai repede şi cât mai obiectiv posibil, a întregii lor eclesiologii şi, în special, a învăţăturii lor generale despre Taine, har, preoţie şi succesiune apostolică.”
Este adevărat că în anumite texte din patrimoniul patristic ereticii au fost numiți „sinagoga satanei”, „biserica nelegiuiților”, „biserici blestemate”, etc. Și se poate spune că termenul de „biserică” a fost folosit ca terminus tehnicus, nu în sensul propriu al definirii a ceea ce înseamnă Biserica. Nu te poți juca cu termenii, nu poți fi duplicitar.

*La paragraful 8 Biserica „cunoaşte obstacolele ce se ridică în calea unei înţelegeri comune a tradiţiei Bisericii primare şi nădăjduieşte că Sfântul Duh, ce constituie întreagă instituţia Bisericii (stihira vecerniei Rusaliilor), va împlini cele cu lipsă…”.
Aici se observă în mod subtil ideea de Biserică deplină în raport cu bisericile nedepline(dar nu le numim așa, pentru a nu-i jigni), ideea de la Conciliul II Vatican.

*Paragrafele 16 și 17 vorbesc despre participarea Bisericii Ortodoxe la organismul numit „Consiliul Mondial al Bisericilor” și alte organisme(neortodoxe) ce „promovează unitatea creștină în lume”.
Iarăși ne întrebăm ce unitate creștină promovează un organism eretic sau pan-eretic?

*La paragraful 18 se spune că Biserica Ortodoxă „nu acceptă nicidecum ideea egalităţii confesiunilor şi în niciun caz nu poate concepe unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional. În acest spirit, unitatea căutată în cadrul C.M.B. nu poate fi produsul exclusiv al acordurilor teologice, ci şi al unităţii de credinţă păstrată în Sfintele Taine şi trăită în Biserica Ortodoxă.”
După care, însă, acest paragraf se contrazice flagrant cu paragraful 19, ce afirmă pe față de data aceasta, că:
„Pot fi membri ai C.M.B. numai cei ce cred în Domnul nostru Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor, potrivit Scripturilor şi mărturisesc pe Dumnezeu cel în Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, potrivit Simbolului Niceo-Constantinopolitan.”
Adică, aici este acceptat ca bază a „dialogului” minimalismul dogmatic și, în mod subtil, observăm raportul de Biserică deplină cu bisericile nedepline(cele ce cred în Sfânta Treime și în Iisus Hristos, atenție! „ca Dumnezeu și Mântuitor”, nu ca Dumnezeu și Om!).

*Paragraful 22: ”Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice. După cum mărturiseşte întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistemul sinodal, ce constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, cea mai înaltă autoritate în aspecte de credinţă şi reguli canonice (canonul 6 al Sinodului II Ecumenic).”
Aceasta contravine Canonului 58 de la Sf. Apostoli, Canonului 15 al Sinodului local de la Constantinopol(I-II) (vezi pag.17,18). Prin ce anume se distruge unitatea Bisericii? Criteriul Ortodoxiei este afirmarea Adevărului Ortodox și combaterea ereziilor.
Cei ce distrug unitatea Bisericii nu sunt cei ce contestă și condamnă ecumenismul și toate ereziile ce sunt vehiculate de teologi și ierarhi astăzi, în Biserica Ortodoxă, ci din contră, schisma este făcută de cei ce acceptă ecumenismul și Sinodul acesta apostat și eretic.

Dacă în sec. XI, între Biserica Ortodoxă și cea catolică, au apărut diferențe doctrinare ce au dus mai apoi la Schismă(1054), cu timpul, catolicismul a adus și mai multe inovații în materie de dogmă și cult, ce ierarhii, preoții ortodocși și ecumeniștii le țin ascunse de majoritatea credincioșilor:

1.Filioque– catolicii susțin că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl ȘI de la Fiul. Această greșeală dogmatică este cea mai grea. Sf.Ev. Ioan spune limpede că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și este trimis în lume prin Fiul.( Ioan XV, 26);

2.Supremația papală– papa este considerat de catolici, capul suprem al bisericii creștine, adică locțiitorul lui Hristos pe pământ, mai mare decât toți patriarhii. Așa ceva nu a făcut Biserica Universală. Este o mândrie drăcească. Papa se numește urmașul Sfântului Petru;

3.Infailibilitatea papală– ei spun că papa nu poate greși în materie de credință, când este în exercițiul funcțiunii sale;

4.Purgatoriul– învață că între Rai și Iad ar fi un foc mare, unde sufletele după moarte stau câteva sute de ani pentru a se curăți, apoi trec în Rai. În Sfânta Scriptură nu scrie nicăieri așa ceva;

5.Azimile– ei nu slujesc cu pâine dospită, ci cu azime precum evreii;

6.Imaculata concepție– spun despre Maica Domnului că ar fi fost născută fără păcatul strămoșesc, dar acest lucru nu este adevărat. Ea s-a născut în chip firesc din dumnezeieștii părinți, Ioachim și Ana, ca rod al rugăciunii;

7.Substanțialitatea– la sfințirea Sfintelor Daruri, catolicii nu fac rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt, precum se face în Biserica Ortodoxă la Epicleză. Ei spun că darurile se sfințesc singure, când slujitorul pronunță cuvintele ”Luați, mâncați…” și celelelte. Deci nu au rugăciune de pogorâre a Duhului Sfânt peste Daruri;

8.Celibatul preoților– preoților catolici nu li se permite a se căsători, restricție adoptată împotriva Sinoadelor Ecumenice ce au hotărât ca preoții de mir a avea familie;

9.Indulgențele papale– această practică a catolicilor prevede într-un mod blasfemiator că dacă plătești papei anumite sume de bani, poți săvârși oricâte păcate, deoarece ești iertat și dezlegat de acestea;

10. Meritele prisositoare– consideră că sfinții lor au prea multe fapte bune, ce le prisosesc, nu au ce face cu ele. În acest caz ei le dau papei, ce le păstrează într-un depozit, de unde le vinde pe bani, spre iertarea păcatelor oamenilor ce nu au suficiente fapte bune;

11.Stropirea la botez– conform rânduielii lăsate de Sfinții Apostoli, botezul se săvârșește în numele Sfintei Treimi, prin 3 afundări;

12.Mirungerea – catolicii nu miruiesc copiii chiar după botez, aceștia fiind miruiți doar la vârsta de 7 ani și numai de către arhiereu;

13.În Biserica Ortodoxă se slujește Sf. Liturghie a Sf. Ioan Gură de Aur, a Sf. Vasile cel Mare și a Sf. Grigorie Dialogul, iar în ”biserica” catolică, liturghia romană și cea ambroziană.

Hotărârile luate la Sinodul din Creta, au avut drept scop acceptarea ecumenismului, un lucru foarte grav în Biserica Ortodoxă.

Nu doar în Creta au avut loc abateri grave de la dreapa credință, ci și în Constantinopol, în sec. XX, când primele implicații ale Ortodoxiei în ecumenism au avut loc la îndemnul partiarhiei ecumenice, începând din 1923 și s-au concretizat printr-o serie de congrese și conferințe panortodoxe, ce s-au ținut la Moscova, Atena, Rhodos, etc. Cei ce militează pentru ecumenism aduc ca motivație faptul că prin mișcarea ecumenică pot face cunoscuți întregii lumi Sfinții Părinți și în general Ortodoxia, iar în urma acestei cunoașteri, eterodocșii vor îmbrățișa valorile Bisericii noastre și se vor converti la dreapta credință. Dar în urma zecilor de ani de dialoguri, de conferințe, de congrese și de manifestări comune intercreștine și interreligioase, orice conștiință cinstită trebuie a recunoaște că Ortodoxia nu a câștigat, ci a pierdut și pierde în continuare.

Sf. Grigorie Palama: ”Latinii, nici îngerii nu îi pot schimba, oferindu-le medicamentul pentru pseudo-slăvirea lor.(opusul Ortodoxiei)”.

Am răbdat ecumeniștii și moderniștii vreme de un secol. Am făcut răbdare și ascultare. Am așteptat și am nădăjduit că rugăciunile comune, sincretismele, egalitățile, inovațiile vor înceta, pentru ca frații noștri ce s-au smintit a reveni în sânul Bisericii. Nu vom lăsa și alții a pleca. Vom înceta comuniunea cu cei ce discută cu papa cel eretic și schismatic. Drumul de aici înainte nu va fi presărat cu flori, ci cu multă luptă pentru păstrarea credinței. Cei chemați, aleșii credincioși, meargă cu Mielul, cei lași, mizerabili și goi, meargă cu fiara. ”Vin curând, ține ce ai, ca nimeni a nu lua cununa ta.”(Apocalipsa 4.11).

 Având în vedere că până în prezent, nu s-au adunat sinoadele locale, pentru a condamna pe cei ce încalcă de aproape 100 de ani, atât Canoanele Apostolice, cât și hotărârile Sinoadelor Ecumenice și locale, noi, ca mădulare vii ale trupului lui Hristos, respingem și ne disociem de toate practicile condamnate de Biserică:

1.Rugăciunile în comun cu ereticii și așa-numita ”Săptămână de rugăciune pentru unitatea creștinilor”, ”vecerniile pentru unitatea creștinilor” și alte asemenea acțiuni ținute în bisericile ortodoxe și lăcașurile ereticilor, în săptămâna de rugăciune, în care sunt invitați eretici, a predica în fața Sfântului și Înfricoșătorului Altar Ortodox, unde se jertfește Hristos Dumnezeu; [Reprezentanții B.O.R. ce fac compromisuri dogmatice și liturgice, condamnate de Canoanele Bisericii, se reprezintă doar pe ei înșiși, nu ne reprezintă pe noi credincioșii și nici Biserica în plinătatea (pleroma) ei. Așteptăm ca aceștia a da semne de pocăință publică, precum manifestarea lor eterodoxă eretică, a fost publică.]

Canonul 10 al Sfinților Apostoli (OSÂNDIREA COMUNIUNII CU CEI AFURISIȚI):
”Dacă cineva s-ar ruga chiar și în casă, împreună cu cel afurisit(scos din comuniune), acela a se afurisi.”

Canonul 45 Apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU ERETICII):
”Episcopul sau prezbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, a se afurisi; iar dacă le-a permis acestora a săvârși ceva ca și clerici (să săvârșească cele sfinte), a se caterisi.”

Canonul 64 de la Sfinții Apostoli ce oprește comuniunea cu necreștinii și ereticii:
”Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagogă, adunarea iudeilor sau ereticilor spre a se ruga, a se caterisi și a se afurisi.”

Canonul 32 de la Sinodul V local din Laodiceea (343) (BINECUVÂNTAREA ERETICILOR NU ESTE BINECUVÂNTARE):
”Nu se cuvine a primi binecuvântările ereticilor ce mai mult sunt absurdități decât binecuvântări.”

Canonul 33 de la Sinodul V local din Laodiceea (343) (SE OPREȘTE RUGĂCIUNEA CU ERETICII ȘI SCHISMATICII):
”Nu se cuvine a ne ruga împreună cu ereticii sau cu schismaticii.”

Canonul 46 (BISERICILE ERETICILOR NU SUNT BISERICI) Sf. Nichifor Mărturisitorul (818):
”Vă sfătuim, ca în bisericile luate în stăpânire de eretici a se intra ca într-o simplă casă și a se cânta numai din nevoie, așezându-se cruce la mijloc, iar în altar nici a nu se intra, nici a se tămâia, nici a se săvârși rugăciune, nici a se aprinde candele și lumânare.”

Canonul 6 de la Laodiceea (ERETICII A NU INTRA ÎN BISERICĂ):
”Nu este îngăduit ereticilor a intra în casa lui Dumnezeu, dacă stăruie în eres.”

Sf.Teodor Studitul: ”In legătură cu cele rânduite de Sfinții Părinți, trebuie spus că nici a petrece, nici a mânca, nici a cânta împreună, nici a avea vreo părtășie cu ei (ereticii) nu am primit, ci ”Vai!” se rostește asupra celor ce au părtășie cu ei, fie și doar la mâncare, băutură sau simplă relație.”

2. Participarea la întâlniri sincretiste intereligioase și intercreștine la care se fac gesturi simbolice sincretiste și rugăciuni în comun cu ereticii;

3. Prezența Bisericii Ortodoxe Romane și a celorlalte Biserici Ortodoxe locale în Consiliului Mondial al Bisericilor;

4. Erezia conform căreia Ortodoxia ar fi doar o parte din biserică;

5. Erezia conform cărei toate confesiunile creștine, ar fi ramuri ale Bisericii celei Una (Teoria ramurilor);

6. Erezia conform căreia Biserica ar fi divizată în confesiuni creștine și noi ar trebui a reface unitatea ei prin minimalismul dogmatic, adică prin a accepta ca bază a unirii ortodocșilor cu celelelalte confesiuni;

7. Acordul de la Balamand (1993), în care reprezentanții Bisericii Ortodoxe locale, au acceptat un nou tip de uniație și au recunoscut pseudo-tainele romano-catolicilor;

*Canonul 46 Apostolic (TAINELE ERETICILOR NU SUNT TAINE):
”Poruncim a se caterisi episcopul sau prezbiterul, ce a primit ca valid botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtășire (înțelegere) are Hristos cu veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?” (IICorinteni 6,15) Sf.Ioan Gură de Aur spunea: ”Nu te amăgească pe tine, o, ascultătorule, adunările ereticilor că au Botez, dar nu luminare, ci se botează cu trupul, iar cu sufletul nu se luminează.” Ci și Sf.Leon, în Epistola cea către Nichita: ”Nici un eretic, nu dă sfințenie prin taine”. Iar sf.Ambrosie, în Cuvântul pentru cei ce se catehizează, spune: ”Botezul, celor rău cinstitori de Dumnezeu, nu sfințește.”(Tâlcuirea Canonului 46 Apostolic, Pidalionul de la Neamț, 1844)
Sf. Vasile cel Mare: ”Cei ce s-au lepădat de Biserică nu au mai avut harul Duhului Sfânt peste ei, căci a lipsit comunicarea prin întreruperea succesiunii… Cei ce s-au rupt, devenind mireni, nu au avut nici putere de a boteza, nici de a hirotoni; nici nu puteau da altora harul Duhului Sfânt de la care ei au căzut.”

2. Prezența la deschiderea lucrărilor ”Sfântului și Mare” Sinod a delegațiilor comunităților eretice ale papistașilor, protestanților și monofiziților în calitate de invitați oficiali, aceasta fiind o inovație fără precedent, străină tradiției noastre sinodale:

Într-adevăr, acești delegați au fost numiți ca ”reprezentanți ai Bisericilor surori” de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, chiar înainte ca Sfântul Sinod a decide asupra recunoașterii caracterului eclesial sau nu, al acestor comunități eretice.
Patriarhul Bartolomeu punându-ne în fața unui fapt împlinit, a trimis un al doilea mesaj, de data aceasta către membrii Sinodului și anume că el nu are nici o intenție de a numi pe eterodocși eretici, ci biserici surori.
Niciodată în istoria Sinoadelor Ecumenice și Locale din perioada bizantină, nu a existat conceptul de “observatori”. Adică a participa la acestea ca invitați de cinste, eretici, ale căror învățături eretice au fost de fapt condamnate de Sinoadele Ecumenice anterioare. Ereticii puteau fi invitați în calitate de vinovați, pentru a cere iertare și nu ca invitați de onoare. Numai la Conciliile A și B ale Vaticanului a apărut statutul de “observator”.

Este evident că sinodul panortodox a preluat standardele papale.

Sf. Ap. Iacov spune: „Cel ce se arată că este prieten al lor (al ereticilor), vrăjmaș al lui Dumnezeu este”(Iacov IV,4).”
Referitor la aceasta, Sf. Ioan Gură de Aur explică:
”Adică din cuvinte, din proorocia mincinoasă, din fățărnicia lor, din reaua lor credință, din hula lor veți cunoaște. Căci nu poate pomul rău a face roade bune. Așa și voi veți cunoaște unii ca aceștia din roadele lor. Și, cunoscându-i, a nu-i primi în casă, a nu vă apleca lor, a nu învrednici de cuvânt, a nu arunca mărgăritarele voastre înaintea lor. Însă păziți-vă de frământătura lor, adică de erezia lor.”

”Auziți toți ce mâncați împreună cu ereticii. Hotărâre dureroasă: sunteți vrăjmași ai lui Hristos. Căci nici cel ce este prieten cu vrăjmașii împăratului, nu poate a fi prieten al împăratului și nu se învrednicește de viață, ci piere împreună cu vrăjmașii și suferă mai rele.”

”Auziți iarăși cei ce faceți agape cu ei (cu ereticii): Cum veți scăpa de mânia ce va să vină peste voi, cum vă pângăriți împreună cu aceștia prin mâncare și băutură laolaltă? Cum îndrăzniți a vă apropia de Dumnezeieștile Taine ale lui Hristos? Sau nu ați auzit de fericitul Pavel strigând că:” Nu puteți bea paharul Domnului și paharul demonului; nu puteți avea parte de masa Domnului și de masa demonilor”(ICorinteni X, 21).”

”A nu le face vreun pogorământ în vreun lucru, nici în mâncăruri, băutură, prietenii, prin legături cu ei, prin dragoste sau prin împăciuire. Căci cel înșelat în acestea și care face pogorământ față de ei, se face străin de Biserica Sobornicească. Înfricoșați-vă și tremurați cei ce faceți agape cu ei și îndreptați-vă pentru a nu pieri prin necredința lor.”

Sf.Ioan Gură de Aur ne îndeamnă: ”Prin urmare, așa faceți și voi păstorilor și nu fiți părtași faptelor celor întunecate ale întunericului, ci mai degrabă mustrați-le pe față, după cum apostolii și dumnezeiescul părinte David au avut multe necazuri din pricina lor și multe lupte, mustrând și certând, dându-i în vileag și rugându-se lui Dumnezeu împotriva lor.”

Sf.Maxim Mărturisitorul (662): ”A tăinui cuvântul Adevărului, înseamnă a te lepăda de el. Bine este a trăi în pace cu toți, dar numai cu aceia ce cugetă aceleași despre buna credință. Și este mai bine a ne război, atunci când pacea lucrează conglăsuirea către rău.” (din Viețile Sfinților din greacă, 21 ian.)

”Nu este îngăduit ca învățătura luminoasă a Sfinților Părinți a se ună cu părerile mizerabililor eretici.”

Sf.Grigore Teologul: ”Căci mai vrednic de laudă este un război, decât o pace ce desparte de Dumnezeu.”

Sf.Marcu Evghenicul: ”Bine este a fi împăcați cu toți, dar a mărturisi când vine vorba de dreapta credință, căci împăcarea ce se face în chip drept și cuvios este o dobândire foarte bună, însă când se face cu dreptate și viclenie este un lucru mizerabil și vătămător.”

”Este imposibil a chema pacea, dacă mai întâi nu se va rezolva pricina schismei și dacă papa, ce s-a proclamat asemenea cu Dumnezeu, nu-și va veni în sine.”

”Toți dascălii Bisericii, toate Sinoadele, toate Sfintele Scripturi, ne spun a ne feri de acești eretici și de împărtășirea cu ei.”

Cuv.Ghenadie Scholarul(1452): ”Să nu facem nici măcar tovărășie cu cei ce au schimbat cugetul Dreptei Credințe.”

Sf.Valsamon arată că de eretici ”trebuie a ne scârbi ca și de niște întinăciuni și a nu avea legături cu ei.”

Sf.Ignatie Teoforul poruncește: ”De aceștia (de eretici) trebuie a fugi ca de fiare (…). Trebuie a vă feri de ei, fiindcă mușcăturile lor sunt greu de vindecat.”

Sf.Vasile cel Mare afirmă: ”Trebuie a evita orice părtășie cu ei (cu ereticii) și a le respinge cuvintele ca unele ce sunt otravă pentru suflete.”

Sf.Chiril al Ierusalimului: ”Fugi, dar, de necucernicie și nici măcar a nu saluta unul ca acesta pentru a nu fi părtaș la faptele cele neroditoare ale întunericului (Efeseni V, 11); și nici a nu te amesteca (cu ereticii), nici să nu voiești a intra în discuție cu ei.”

3.Sinodul și-a început activitatea fără a ratifica în prealabil toți termenii și Sfintele Canoane Sinodale ce au fost adoptate de Sinoadele Ecumenice anterioare, astfel încât și acest Sinod a avea o continuitate organică cu cele precedente:

Este de reținut că referirea la Sinoadele Ecumenice anterioare a fost o practică respectată în mod constant de către Sfinții Părinți ai acestor Sinoade. Prin această practică Părinții au vrut a proclama că acceptă ceea ce Sinoadele Ecumenice anterioare stabileau ca și dogme și că doresc a continua această lucrare. Un exemplu tipic o reprezintă recunoașterea Sinodului de la 787 ca al VII-lea Sinod Ecumenic în cadrul Consiliului Ecumenic al Sf. Fotie din perioada 879-880.

4.Regulamentul de organizare a impus o nouă formă de conducere străină Ortodoxiei, documentele sinodului fiind votate doar de cei 14 capi ai Bisericilor, după modelul papal:

Fiecare Biserică Locală a avut dreptul la un singur vot ce s-a concretizat prin votul Întâistătătorilor (Patriarhilor). Deci au avut drept de vot doar 10 persoane, Întâistătătorii Bisericilor Locale prezente. La Sinoadele autentice votează toți arhiereii. Deci, problema acestui Sinod este tocmai lipsa de sinodalitate. Cum este posibil ca fiecare Biserică Autocefală a avea doar un vot?

5.Delegația B.O.R. a semnat toate documentele propuse, chiar și cele cu abateri doctrinare, precum cel intitulat ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”. Acesta a fost prevăzut în documentele de la Chambesy din octombrie 2015 și potrivit căruia ar exista mai multe Biserici Creștine, din care face parte și Biserica Ortodoxă. Conform Simbolului de Credință și a conștiinței de sine a Bisericii Ortodoxe, Biserica este UNA, prin urmare, celelalte ”Biserici” sunt eterodoxe:

Sf.Maxim a spus că: ”Biserica Sobornicească nu este o anume Biserică sau adunarea Bisericilor locale, ce s-au îndepărtat de Adevăr, ci este aceea ce păstrează ”mărturisirea dreaptă și mântuitoare a credinței în Hristos.”

Sf.Ignatie al Antiohiei, purtătorul de Dumnezeu, scria în Epistola sa către Sf. Policarp al Smirnei: ”Tot cel ce se pronunță împotriva celor hotărâte, chiar dacă ar fi vrednic de crezare, chiar dacă ar posti, chiar dacă ar trăi în feciorie, chiar dacă ar face minuni, să-ți fie lup în piele de oaie, ce lucrează stricarea oilor.”

Sf.Ioan Gură de Aur, tâlcuind cuvântul Apostolului Pavel: ”Dacă cineva va binevesti vouă, altceva decât ați primit, a fi anathema.”, observă că apostolul ”Nu a spus că, dacă propovăduiesc împotrivă, sau leapădă totul, ci chiar și ceva foarte mic dacă v-ar binevesti în afara celor primite, chiar dacă din întâmplare vor fi mișcați, anathema a fi.” Sinodul al VII-lea Ecumenic, proclamând hotărârile lui împotriva iconomahilor, către clericii din Constantinopol scrie: ”Am urmat predaniile Bisericii Universale și nu am făcut nici destindere(scoatere), nici prisosință(adaos), ci învățându-ne apostolicește, ținem Predaniile ce am primit, primind și îmbrățișând întotdeauna câte Sfânta Biserica Universală de la începutul vremurilor a primit oral și prin scris… Căci adevărata și prea dreapta judecată a Bisercii, nu acceptă nimic a înnoi în ea, nici a face vreo scoatere. Drept aceea, noi, urmând legile părintești și primind harul de la unicul Duh, am păzit toate cele ale Bisericii fără a tăia sau împuțina ceva.”

6. S-au folosit expresiile ”unitatea creștină a creștinilor”, precum și expresia ”restaurarea unității creștine”, acestea fiind complet greșite, deoarece Biserica nu a pierdut niciodată această unitate; așadar nu are nevoie a o regăsi, din moment ce Biserica lui Hristos nu a încetat și nu va înceta niciodată a exista:

7. S-a eliminat din discuțiile preliminare, termenii de ”schismatic” și ”eretic”, înlocuind termenul de ”eretic”, cu ”neortodox”, precum și acceptarea monofiziților, protestanților și catolicilor drept ”biserici istorice”;

Sf.Grigore Palama spune: ”De fapt cei ce țin de Biserica lui Hristos, locuiesc întru Adevăr, iar cei ce au lepădat Adevărul, au părăsit și Biserica.”
Delegația română și-a asumat multiplele referiri la ”biserici” și confesiuni ce contravin Bisericii Ortodoxe mărturisite prin Crez, ca fiind Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică a lui Hristos.
Dogma pentru Biserica Ortodoxă este exprimată foarte concis și exact, în articolul IX al Simbolului de Credință de la Sinodul I Ecumenic: ”Cred într-Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”. „Este un Domn, o credinţă, un botez.” (Efeseni IV, 5).

În Soborul al IV-lea a toată lumea, de la Calcedon(451), se spune:
”Sf. Sobor a toată lumea, a hotărât a nu fi îngăduit nimănui a face public, adică a scrie, a alcătui, a învăța sau a arăta o altă credință. Iar cei ce-ar îndrăzni să scrie, să alcătuiască, sau să arate o altă credință, dacă sunt episcopi sau clerici, să fie caterisiți: primii din episcopate, iar cei de-ai doilea, din rangul lor din cler! Iar dacă sunt laici, să fie anatemizați.”

Sinodul de la Constantinopol din anul 1724: „Cei ce vor dezerta de la Ortodoxie, vor părăsi părinteștile, dreptele dogme ale credinței, Predaniile obstești ale Bisericii, vor decădea, se vor îndepărta cu inovații, cu credințe absurde, cu obiceiuri eterodoxe, vor falsifica și vor măslui adevărul Ortodoxiei, aceștia nici nu mai sunt, nici nu se mai numesc creștini cu adevărat, ci se taie și se despart de totalitatea mădularelor Bisericii a creștinilor, ca niște eterodocși, inovatori și se izgonesc afară din sfântul staul ca niște oi râioase și mădulare putrede.”

Sf.Maxim Grecul(1470-1556)– este unul dintre cei mai străluciți monahi și teologi ai secolului al XVI-lea. Acesta și-a consacrat o bună parte activității sale în Rusia, combaterii celor străini de credința creștină și nu în ultimul rând, eterodocșilor.

”Cum spuneți că biserica latină (catolică) ține cu sârguință Credința Ortodoxă? (…) Care apostol sau evanghelist a predanisit așa? (…) Voi latinii ce nu numai acesta (Simbolul de Credință), ci și multe alte predanii ale Bisericii le-ați înstrâmbat și le-ați stricat, sunteți vrednici a vă numi, nu doar schismatici, ci și eretici, ca unii ce săvârșiți fărădelege, potrivit predaniilor, Canoanelor Apostolești și Părintești. (…) Deci de vreme ce săvârșiți fărădelegi atât de multe și de mari, cum să avem împărtășire cu voi, ce cu osârdie stăruiți în fărărdelegile voastre? (…) Noi, grecii, rușii, georgienii, bulgarii, sârbii, valahii și alte popoare suntem în dezacord cu voi latinii, din râvnă pentru Dumnezeu și nu dintr-o trufie și vanitate fariseică.”

”Știm cu siguranță, cu siguranță știm și din Dumnezeieștile Scripturi am învățat că a înlocui, a schimba ceva, cât de puțin în învățătura Credinței este o mare crimă și pierderea vieții veșnice.”

Sf.Fotie cel Mare, patriarhul Constantinopolului (sec. X): ”Cea mai bună comuniune este comuniunea în credința și în dragostea cea adevărată. Nu există nimic mai minunat decât Adevărul! Există doar o singură Biserică a lui Hristos, Apostolească și Sobornicească. Nu mai multe, nici măcar două. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc și sinod al răzvrătiților. Noi, dreptcredincioșii creștini, acestea gândim, așa credem, pe acestea le vestim. Este nevoie a păzi toate, fără nici o excepție și, mai presus de toate, cele ale credinței. Deoarece, dacă ai devia cât de puțin, păcătuiești păcat de moarte. Și acestea ce au fost hotărâte la Sinoadele Ecumenice și de obște, trebuie ca toți a le păzi. Și toți câți păzesc cele ce fie unul dintre părinți le-a scris în chip particular, fie un sinod local statornicit, au dreaptă judecată. Dar pentru cei ce nu le primesc, este înfiorătoare neglijența.”

Sf.Marcul Evghenicul, Mitropolitul Efesului, descriind papistașii, a spus: ”Aceștia nu sunt doar schismatici, ci și eretici. Deci nu trebuie a face unirea până ce nu se vor lepăda de adăugirea la Crez și vor mărturisi Crezul la fel ca noi.”

8. Delegația română și-a asumat multiplele referiri la ”biserici” și confesiuni ce contravin Bisericii Ortodoxe mărturisite prin Crez, ca fiind Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică a lui Hristos:

Dogma pentru Biserica Ortodoxă este exprimată foarte concis și exact, în articolul IX al Simbolului de Credință de la Sinodul I Ecumenic: ”Cred într-Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”. „Este un Domn, o credinţă, un botez.” (Efeseni IV, 5).

În Soborul al IV-lea a toată lumea, de la Calcedon(451), se spune:
”Sf. Sobor a toată lumea, a hotărât a nu fi îngăduit nimănui a face public, adică a scrie, a alcătui, a învăța sau a arăta o altă credință. Iar cei ce-ar îndrăzni să scrie, să alcătuiască, sau să arate o altă credință, dacă sunt episcopi sau clerici, să fie caterisiți: primii din episcopate, iar cei de-ai doilea, din rangul lor din cler! Iar dacă sunt laici, a fi anatemizați.”

Sinodul de la Constantinopol din anul 1724: „Cei ce vor dezerta de la Ortodoxie, vor părăsi părinteștile, dreptele dogme ale credinței, Predaniile obstești ale Bisericii, vor decădea, se vor îndepărta cu inovații, cu credințe absurde, cu obiceiuri eterodoxe, vor falsifica, vor măslui adevărul Ortodoxiei, aceștia nici nu mai sunt, nici nu se mai numesc creștini cu adevărat, ci se taie, se despart de totalitatea mădularelor Bisericii a creștinilor, ca niște eterodocși, inovatori, se izgonesc afară din sfântul staul ca niște oi râioase și mădulare putrede.”

Sf.Maxim Grecul(1470-1556) – este unul dintre cei mai străluciți monahi și teologi ai secolului al XVI-lea. Acesta și-a consacrat o bună parte activității sale în Rusia, combaterii celor străini de credința creștină și nu în ultimul rând, eterodocșilor.
”Cum spuneți că biserica latină (catolică) ține cu sârguință Credința Ortodoxă? (…) Care apostol sau evanghelist a predanisit așa? (…) Voi latinii ce nu numai acesta (Simbolul de Credință), ci multe alte predanii ale Bisericii le-ați înstrâmbat, le-ați stricat, sunteți vrednici a vă numi, nu doar schismatici, ci eretici, ca unii ce săvârșiți fărădelege, potrivit predaniilor, Canoanelor Apostolești și Părintești. (…) Deci de vreme ce săvârșiți fărădelegi atât de multe, de mari, cum să avem împărtășire cu voi, ce cu osârdie stăruiți în fărărdelegile voastre? (…) Noi, grecii, rușii, georgienii, bulgarii, sârbii, valahii și alte popoare suntem în dezacord cu voi latinii, din râvnă pentru Dumnezeu,ci nu dintr-o trufie și vanitate fariseică.”

”Știm cu siguranță, cu siguranță știm și din Dumnezeieștile Scripturi am învățat că a înlocui, a schimba ceva, cât de puțin în învățătura Credinței, este o mare crimă și pierderea vieții veșnice.”

Sfântul Fotie cel Mare, Patriarh al Constantinopolului (sec. X): ”Cea mai bună comuniune este comuniunea în credința și în dragostea cea adevărată. Nu există nimic mai minunat decât Adevărul! Există doar o singură Biserică a lui Hristos, Apostolească și Sobornicească. Nu mai multe, nici măcar două. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc și sinod al răzvrătiților. Noi, dreptcredincioșii creștini, acestea gândim, așa credem, pe acestea le vestim. Este nevoie a păzi toate, fără nici o excepție și, mai presus de toate, cele ale credinței. Deoarece, dacă ai devia cât de puțin, păcătuiești păcat de moarte. Și acestea ce au fost hotărâte la Sinoadele Ecumenice și de obște, trebuie ca toți a le păzi. Și toți câți păzesc cele pe care fie unul dintre părinți le-a scris în chip particular, fie un sinod local statornicit, au dreaptă judecată. Dar pentru cei ce nu le primesc, este înfiorătoare neglijența.”

Sf.Marcul Evghenicul, Mitropolitul Efesului, descriind papistașii, a spus: ”Aceștia nu sunt doar schismatici, ci și eretici. Deci nu trebuie a face unirea până ce nu se vor lepăda de adăugirea la Crez și vor mărturisi Crezul la fel ca noi.”

9.Denumirea de ”Sinod Panortodox” este neortodoxă, deoarece cuvântul panortodox înseamnă a tot ce este ortodox, iar în Creta au lipsit patru Biserici(Georgia, Bulgaria, Antiohia, Rusia);

10.În Tradiția Bisericii, Sfintele și marile Sinoade, erau alcătuite din reprezentanțe ale Bisericilor Autocefale, în cadrul cărora votau toți arhiereii participanți. La Sinodul din Creta, potrivit regulamentului, nu votează toți arhiereii din Sinod, ci doar Bisericile Autocefale prin întâistătătorii lor, ceea ce contrazice eclesiologia ortodoxă și Dreptul Canonic Ortodox:

Asemenea s-a întâmplat și la sinodul de la Ferarra (Florența), de pe timpul Sfântului Marcu Evghenicul. Sfântul numea acel ”sinod”, ”adunarea lui Caiafa” (Matei 26,3 și 57), adică, au existat întâlniri, învoieli ascunse în chilii și în case, nu la vedere, precum se cuvine unei adunări ecumenice. Când s-a ajuns la semnat, mulți nu știau bine cuprinsul actelor ce îl iscăleau, declară Siropulus. (…) Subiectele însemnate nu fuseseră discutate în ședințe deschise. Nu a existat un vot al întregii adunări. Mulți au semnat fără a-și face publice părerile. Nu a fost o unire printr-o dezbatere teologică liberă, ci una ce slujea scopuri politice.” Referitor tot la acel sinod, Sf. Marcu îi scria lui Solarius: ”Acest sinod nu poate fi numit nici ”sfânt”, nici ”ecumenic”, din următoarele pricini: documentul nu a fost roada unor discuții despre credință dintre frați veniți liberi întru Hristos. Împotriva grecilor, s-au folosit mijloace silnice pentru a-i înfricoșa și a-i face a semna. Episcopul Avramie al Suzdalului a fost chiar întemnițat. Alții au fost slăbiți prin foame și prin amenințarea morții. (…) Unii s-au lăsat în chip rușinos a fi mituiți cu bani, iar unii chiar au fost convinși de argumentele latine.”

11.Îngrijorătoare sunt afirmațiile cu privire la căsătoriile mixte între ortodocși și neortodocși. Astfel, într-un comentariu cu privire la textul ”Taina căsătoriei și impedimentele sale”, în articolul 5.a) se menționează: ”Casătoria între ortodocși și neortodocși poate fi binecuvântată în funcție de acrivia canonică (canonul 72 al Sinodului Quinisext din Trullo)”. Cu toate acestea ea poate fi celebrată din îngăduința, iubirea omului, cu condiția ca toți copiii din căsătoria în cauză, a fi botezați și crescuți în Biserica Ortodoxă:

Această acceptare a căsătoriilor mixte încalcă canoanele următoare:

Canonul 10 (SINODULUI AL V-LEA DE LA LAODICEEA– 343):
”Nu se cuvine ca cei ce sunt ai Bisericii să împreune cu nebăgare de seamă pe fiii lor cu ereticii, prin legătura căsătoriei.”

Canonul 31 (SINODUL AL V-LEA DE LA LAODICEEA– 343):
”Nici un eretic nu se cuvine a încheia căsătorie sau a se da fiii sau fiicele după eretici, ci mai ales a-i lua dacă făgăduiesc a se face creștini.”

Canonul 23 al Sf.Ioan Ajunătorul: ”Canonul 72 al aceluiași sinod hotărăște că, dacă un ortodox se împreună cu o femeie eretică, nunta a fi fără valoare și căsătoria nelegiuită a se desface; iar dacă vor stărui în această căsătorie, a se afurisi.”

 Canonul 72 Trullan, an 692 (CREȘTINII A NU SE CĂSĂTORI CU ERETICII ȘI NECREȘTINII):
”Să nu se îngăduie ca bărbatul ortodox a se lega prin căsăstorie cu femeie eretică, nici ca femeia ortodoxă a se uni prin căsătorie cu bărbat eretic, ci de s-ar și vădi că s-a făcut un lucru ca acesta de către vreunul dintre toți, căsătoria (nunta) a se socoti fără tărie, iar căsătoria(însoțirea nelegiuită) a se desface, căci nu se cade a amesteca cele ce n-au amestecare, nici oile a se împerechea cu lupul și nici părții lui Hristos cu soarta (ceata) păcătoșilor; iar dacă cineva ar încălca cele rânduite de noi, a se afurisi.”

Ierom. Nicodim Sachelarie, în cartea ”Pravilă bisericească” (pag.121) spune:
”Cine își va însura într-altă credință fetele și feciorii, unii ca aceia a avea pocăință 5 ani; așișjderea popii aceia ce-i vor cununa și aceia a avea pocăință 5 ani, afară de Biserică.” (Pravila Bisericească de la Govora 1640, pag.100)

Sf.Cosma Etolianul (1779): ”Noi avem poruncă ce spune a anatemiza pe oricine adaugă sau nu crede în ceva mic din cele ce le-au legiut Părinții Bisericii noastre.”
12.S-a constatat tendința structurilor puse în mișcare la nivelul Sinodului spre constituirea unei guvernări mondiale, a unei singure religii pentru conducerea lumii, străine și contrare Bisericii Ortodoxe.

13.Una din reglementările așa-spusului ”Sinod Mare și Sfânt”, contrară eclesiologiei ortodoxe, impune hotărârile sinodului tuturor membrilor bisericilor ortodoxe, sub amenințarea a fi pedepsite toate grupurile de creștini ce nu vor primi hotărârile lui:

Potrivit eclesiologiei ortodoxe, Dreptului Canonic Ortodox, hotărârile Sfintelor, Marilor Sinoade Ecumenice ce privesc chestiuni de credință, trebuie supuse judecății, aprobate ori respinse atât de arhiereii eparhioți, cât și de clerul, monahii și poporul ortodox.
Ascultarea de episcopi nu este lipsită de discernământ și fără condiții. Nu trebuie a asculta fără discernământ în ceea ce spun și hotărăsc episcopii. Dacă ar fi fost valabilă aceasta, Credința Ortodoxă ar fi dispărut, nu ar mai fi avut Sfinți luptători și mărturisitori. Câți episcopi, patriarhi nu au adoptat, învățat erezii, câte sinoade în istoria Bisericii nu s-au adunat pentru a sprijini rătăciri și abateri de la învățătura religioasă? Trebuia ca toți credincioșii Bisericii a face ascultare și a urma rătăcirile? Atunci nu ar mai fi existat dogme sănătoase, le-ar fi desființat pe toate ereticii. N-ar fi existat Sfinții Atanasie, Vasile, Grigorie, Maxim, Damaschin, Fotie, Palama și Marcu Evghenicul. De multe ori au exprimat adevărul credinței, au fost în prima linie împotriva ereticilor, simpli monahi și egumeni, precum Maxim Mărturisitorul, Sf.Ioan Damaschin, Sf.Teodor Studitul. Au fost ei neascultători și nedisciplinați? Au exprimat conștiința neschimbătoare a credincioșilor Bisericii ce este autoritatea înaltă în Biserica Ortodoxă. ”Patriarhii, sinoadele nu sunt mereu fără de greșeală, ascultăm episcopii, sinoadele când păzesc dogmele și Canoanele Bisericii ce veghează pentru sufletele noastre. Când nesocotesc credința și tradițiile, când vin cu altă învățătură, nu numai că nu îi urmăm, dar întrerupem orice comunicare cu ei. În problemele credinței și păzirii Sfintelor Canoane, ascultarea a fost desființată de episcopii ce nu au păstrat Tradiția Bisericii.” Episcopii trebuie a se învrednici de a fi ascultați de către credincioși, când ei înșiși ascultă adevărul Bisericii,  precum spune troparul Sfinților Sfințiților Ierarhi, aceștia fiind succesori ai Apostolilor. Simpla continuare în timp a succesiunii apostolice, fără succesiunea adevărului, credinței, scoate episcopul în afara hotarelor Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești. ”Trebuie a asculta pe Dumnezeu mai mult decât oamenii.” (Fapte 5,29)

Canonul 58 de la Sfinții Apostoli: ”Episcopul sau prezbiterul arătând nepăsare clerului sau poporului, neînvățându-i pe aceștia dreapta credință, a se afurisi, iar stăruind în nepăsare, în lenevie, a se caterisi.”

Așadar episcopului i se cere dreapta credință, pentru a putea rămâne în comuniune cu Adevărul Hristos. Dar dacă comuniunea episcopului cu Hristos este pierdută datorită unei stricări a credinţei printr-o mărturie făcută în mod public, ce comuniune mai poate exista între un ortodox ce păstrează curată credinţa și acel episcop? Cum putem noi a tăcea, când între ierarhii și preoții noștri sunt ce susțin că tainele catolicilor sunt valide?!

Sf.Ioan Gură de Aur spune: ”Și eu, iarăși, vă voi spune cele asemănătoare: Vedeți a nu vă înșela careva, nici din cei dinăuntru (bisericii), nici din cei dinafară, nici episcopi, nici preot, nici diacon, nici citeț sau oricare ar grăi cele strâmbe. Ei vor veni în haine de oi, dar pe dinlăuntru vor fi lupi răpitori. Au înfățișarea dreptei credințe, dar tăgăduiesc puterea ei.”

Sf.Teodor Studitul: ”Nu este cu putință, nu este, o, stăpâne, nici Biserica de la noi, nici alta, a face ceva în afara legilor și canoanelor așezate în ea. Fiindcă dacă s-ar face aceasta, deșartă este Evanghelia, zadarnice Canoanele, fiecare ar face după placul arhieriei sale și i s-ar îngădui a face împreună cu cei ce sunt cu el, precum i-ar părea de cuviință: a fi el un nou evanghelist, un alt apostol, un alt legiutor.”

Mitropolitul Augustin de Florina: ”Episcopul trebuie a asculta de Evanghelie. De aceea episcopul este hirotonit sub Evanghelie și aceasta înseamnă, după cum spun Părinții, că poporul va asculta de episcopi cu o condiție ca episcopul a ascula de Evanghelie. Atunci când episcopul nu ascultă de Evanghelie, nu trăiește după Sfintele Canoane, clericii și poporul nu sunt obligați a asculta episcopii. (…) Atunci clericii, monahii eroici, chiar simpli laici, în cazul când episcopii tac, când amvoanele nu mai vorbesc, au dreptul, sunt obligați a spune cele ce nu îndrăznește episcopul, fie din frică, fie înrăurit de duhul lumesc sau dintr-o percepție greșită. În istoria bisericească, atunci când amvoanele oficiale au tăcut, Ortodoxia a fost preluată de monahii simpli, smeriți, de popor, de femei și bărbați.”

Dacă episcopul crede în taină în mod eretic, preotul nu are nici o vină, deoarece nu se poate face răspunzător pentru ceea ce nu știe.

Sf.Ioan Gură de Aur accentuează asupra îndatoririi membrilor bisericii de a mustra clerul ce învață neortodox: ”Trebuie ascultați învățătorii, preoții a nu-i judeca, chiar dacă ar avea o viață urâtă; dacă însă credința le este greșită, nu trebuie doar a nu-i asculta, ci a fugi de ei și  a-i judeca.” (Omilia 2, Epistola 2 Timotei).

Sf.Atanasie din Paros (1721-1813), vestit pentru râvna, acrivia sa în privința credinței, cât și pentru predicile înflăcărate, pentru luptele împotriva ereticilor, îndemna a nu tăcea atunci când este primejduită credința. ”Nu este drept, nici cuvenit, desigur, celor binecinstitori, a tăcea atunci când cei ce caută a statornici rătăcirea, încalcă legile lui Dumnezeu; acolo unde se primejduiește Dumnezeu, precum a spus un mare Părinte, ce om binecinstitor poate tăcea?”

Sf.Gherman cel Nou al Constantinopolului (1224-1240), într-o scrisoare a sa, din 1229, îndemna ortodocșii din Cipru: “Fugiți cu grăbire, depărtându-vă de preoții ce s-au plecat stăpânirii latine. A nu vă aduna cu ei în biserică, nici a nu primi din mâinile lor vreo binecuvântare. Fiindcă este mai bine a vă ruga lui Dumnezeu, singuri în casele voastre, decât a vă aduna în biserică, dimpreună cu slugarnicii latino-cugetători.”

”Acei clerici ce recunosc Biserica noastră și voiesc a ține credința predanisită de Sfinții Părinți, a nu se apleca arhiereilor lor ce s-au supus latinilor. Nici a nu le da câtuși de puțin ascultare, din pricina că episcopii vor afurisi (cu scopul de a-i convinge a se supune bisericii latine), fiindcă o asemenea afurisenie n-are nici o putere, ci se abate mai curând asupra celui ce a dat-o. Iar aceasta deoarece s-au făcut pricină de sminteală poporului lui Dumnezeu, ca unii ce au încălcat acrivia Sfintelor Canoane, au primit episcopii străini, uzurpatori dându-le mâna, semn al supunerii și al înrobirii.”

Sfântul Nicodim Aghioritul (1809) spunea: ”Se cuvine a ne îngrădi pe noi înșine, a ne separa de episcopii ce în chip vădit, stăruie în greșeală, privitor la cele ce țin de Credință și de Adevăr, așadar se vădesc a fi eretici sau nedrepți.”

Sf.Cuv.Paisie Aghioritul spunea că ”Biserica Ortodoxă nu are nici o lipsă. Singurul ei neajuns este lipsa ierarhilor şi păstorilor mărturisitori cu principii patristice”.

Sf.Ioan Iacob de la Neamț (1960) spunea: ”Iar câțiva din slujitorii Sfântului Altar din ziua de astăzi, defaimă aceste Sfinte Canoane, numindu-le BARIERE RUGINITE. Canoanele sunt insuflate de Duhul Sfânt prin Sfinții Apostoli, prin Sfinții Părinți ai celor șapte Sinoade Ecumenice și ei spun: «Canoanele de multă vechime ce le au, au ruginit. » Nu spun că lor, de multă grăsime, nefrică de Dumnezeu, li s-a întunecat mintea, au năpârlit, căzânu-le părul, barba și mustața, făcându-se precum femeile. Cum este chipul Domnului, al Sfinților și cum este chipul lor? De aceea, Sfintele Canoane ale Sfinților ei le încalcă în picioare, dar predică sus și tare că sunt ortodocși.”

Sf.Tarasie, patriarhul Constantinopolului (806): ”Să aducem aici în mijloc cărțile distinșilor Sfinților Părinți, pentru a-i asculta. Din acestea a extrage și a adăpa fiecare dintre noi turma noastră. Deoarece hotarele ce le-au așezat Părinții noștri nu se mută; ci, după ce am învățat Predania apostolică, a păzi Predaniile ce le-am primit.”

Sf.Ioan Damaschin (749): ”Auziți popoare, seminții, limbi, bărbați, femei, copii, cei mai mari, cei mai tineri și pruncii, sfântul neam al creștinilor! Dacă cineva va învăța, în afara acestora ce le-a primit Sfânta Biserică Sobornicească, de la Sfinții Apostoli, de la Părinți, de la Sinoade, a nu-l asculta, nici a primi sfatul șarpelui, după cum l-a primit Eva și a cules moarte; și chiar dacă v-ar învăța un înger sau un împărat în afara acestora ce le-ați primit, astupați-vă urechile.”

Sf.Chiril al Alexandriei (444): ”Dacă cineva schimbă ceva în sfintele, dumnezeieștile dogme patristice, acest lucru nu trebuie a-l lua drept clarviziune, ci drept crimă, abatere de la dogmă și păcătuire împotriva lui Dumnezeu.” Tot Sfântul spune: ”Atunci se mărește numele păcii, când nu ne vom împotrivi părerilor Sfinților, nici nu vom făptui împotriva hotarelor acelora.”

”Nu vă înjugați la jug străin cu cei necredincioși, căci ce însoțire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtășire are lumina cu întunericul? Ce învoire este între Hristos și Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios? .” (IICorinteni 6,14-15)

Sfântul Ignatie Teoforul în cuvântările sale afirmă: ”Un episcop ce a devenit eretic nu mai este episcop, dar dacă credincioșii continuă a-l considera episcop ortodox, dacă continuă a veni la slujbele din bisericile ce îl pomenesc, a primi “darurile” sau „binecuvântările” lui, atunci vor cădea cu toții în afara Bisericii.”

La Sfântul Teodor Studitul găsim că: ”Nici un sinod al ierarhilor ortodocși nu este canonic, dacă nu păzește cu totul, Sfintele Canoane instituite.” Tot același sfânt susține că ”cei ce nu acceptă toate rânduielile canonice ale Sfintelor Sinoade, nu sunt pe deplin ortodocși, chiar dacă cred drept în toate dogmele ortodoxe.”

Arhim.Filotei Zervakos mărturisește că: ”Aceia ce au fost înrolați de Stăpânul Împărăției Cerurilor a lupta, s-au moleșit, nu numai că au slăbit, ci s-au adâncit în somnul greu al trândăviei și al nepăsării. Dorm, s-au făcut nevăzuți, iar vrăjmașii se văd peste tot, veghează neîncetat, lucrează, pătrund în orașe, comune, sate, împresoară pământ, mare, se zbat, cheltuiesc bani nenumărați pentru a lua ostateci, a aduna prozeliți, partizani, ucenici, pentru a ucide sufletele ortodocșilor și a dezrădăcina Credința noastră Ortodoxă, fără de care este cu neputință a ne mântui.”

Sf.Chiril, patriarhul Ierusalimului: ”Mai înainte ereticii își mărturiseau rătăcirea lor pe față; acum însă este plină Biserica de eretici ascunși. Oamenii s-au lepădat de Adevăr și neadevărul le încântă urechile. Se grăiește ceva ce desfată urechile? Toți oamenii ascultă cu plăcere. Se grăiește ceva folositor sufletului? Toți se îndepărtează. Cei mai mulți oameni s-au lepădat de învățăturile cele drepte; este ales răul mai mult decât binele. Aceasta este deci “lepădarea de credință” (IITes. 2,3). „Trebuie așteptat dușmanul (Antihristul), în parte a și început de pe acum a trimite înaintemergătorii lui, pentru a veni pregătit la vânătoare. Ai grijă de tine, omule, și întărește-ți sufletul! Biserica îți arată acum, înaintea Dumnezeului celui viu (ITim. 6,13) și te învată mai dinainte cele cu privire la Antihrist, înainte de venirea lui. Nu știm dacă vine în timpul vieții tale și nici nu știm dacă vine după trecerea ta din această viață. Este bine însă ca tu a cunoaște semnele venirii lui și a te întări mai dinainte.”

Sfântul Marcu Evghenicul, ce a luptat dârz împotriva Sinodului de la Ferrara (Florența), din anii 1438 – 1439, când ierarhii ortodocși au trădat Ortodoxia, semnând și acceptând unirea catolicilor, a rămas neclintit în Dreapta Credință, refuzând a semna orice document prin care se accepta unirea catolicilor. ”Văzând că nu este nici o nădejde a îndupleca efeseanul (Sf. Marcu), papa a amenințat că-l va depune de nu semnează. Dar neînfricatul apărător al Ortodoxiei, dădu papei un răspuns hotărât spunând: Sinoadele au osândit cei ce nu se supun Bisericii și se alătură părerilor potrivnice învățăturii sale. Eu nu propovăduiesc slava mea, nici am spus ceva nou sau necunoscut în Biserică. Nu fac decât a păstra în chip neclintit, învățătura curată, neprihănită ce Biserica, primind-o de la Hristos, Mântuitorul nostru, a ținut-o întotdeauna și încă o ține. Această învățătură a fost ținută și de biserica Romei cu cea a răsăritului până la începutul schismei (…). Și cine poate defăima sau osândi această învățătură binecinstitoare? Deci dacă stau neclintit în această învățătură și nu voiesc a mă abate de la ea, cine cutează a mă judeca drept eretic? Mai întâi trebuie a judeca învățătura în care cred și apoi a mă judeca. Însă dacă mărturisirea mea este sfântă, dreptslăvitoare, precum și este, cum oare sunt vrednic de judecată?”

Faptul că Sf.Marcu nu a trădat Ortodoxia, după sinod, a fost așteptat acasă și cinstit de popor precum un sfânt, iar ceilalți episcopi au fost mustrați. Oamenii ocoleau episcopii ce semnaseră și chiar le aruncau cuvinte de batjocură. Cereau explicații episcopilor ce au trădat Ortodoxia, iar Episcopul Antonie al Iracliei (participant la sinod) și cu ceilalți, au răspuns cu adâncă întristare oamenilor: ”Ne-am vândut credința, am schimbat bunacinstirea cu necinstirea, am trădat credința cea curată; am schimbat Ortodoxia cu heterodoxia și trădând jertfa cea curată de mai înainte, ne-am făcut azimiți. Oamenii au întrebat: ”Dar pentru ce ați semnat?” Cu multă părere de rău ei au răspuns:”Ne-am temut de franci, ne-au silit”. Însă oamenii au stăruit: ”Oare latinii v-au bătut, ori în temniță v-au aruncat?” Ei au răspuns: ”Nicidecum. Tăia-ni-s-ar mâinile ce au iscălit nelegiuita hotărâre. Smulge-ni-s-ar limbile ce au rostit învoirea cu latinii.”

La Sinodul care a avut loc în Creta, treizeci și trei de episcopi nu au semnat textul final ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”, prin care se recunosc celelalte confesiuni ca fiind biserici. Dacă acești mitropoliți NU au semnat, deși s-au făcut presiuni asupra lor, de ce delegația B.O.R. a semnat totul și a fost deschisă spre toate rătăcirile?! Ei ce răspuns au pentru credincioși? De ce nu se ține cont de miile de semnături adunate din toată țara, împotriva acestui sinod tâlhăresc? De ce poporul nu are dreptul a mărturisi adevărul fără amenințări din partea ierarhilor? Unde este dragostea pentru poporul dreptcredincios, când nu se ține cont de durerea și frământările oamenilor cu privire la acest sinod? Dragostea, interesul ierarhilor noștri este mai mult aplecată spre eretici (catolici, protestanți, evrei, etc.), iar lacrimile și strigătele ortodocșilor sunt ignorate?!

Ce atitudine ar trebui a avea, noi, cei ce nu suntem luați în considerare de către acești ierarhi?

Ar trebui a lăsa bisericile goale, a nu mai participa la slujbele lor, până ce ei nu leapădă de toate ereziile prin care au făcut o prăpastie între cler și popor! Tot așa au procedat oamenii și în vremea Sfântului Marcu Evghenicul.

”O tăcere aproape dureroasă învăluia Biserica atunci, când în vremea Postului Mare, din 1440, bisericile au fost goale și nu s-au ținut slujbe. Nimeni nu voia a sluji cu episcopii ce semnaseră unirea cu latinii.”

Sfântul Marcu, nu numai ca nu a mai slujit cu ierarhii ce semnaseră, dar nu a fost de acord cu prezența acestora nici la moartea lui.
”Sfântul, cunoscând apropiata sa moarte, era îngrijorat ca nu cumva patriarhul sau ierarhii și clericii, să-i arate o părută cinstire la înmormăntarea sa, amăgind astfel poporul a crede că Marcu avea partășie cu ei. Deci înaintea unor oameni de încredere a spus fără ocolișuri că niciodată nu a primit părtășia cu prounioniștii, că leapădă unirea și dogmele latine.”

Apoi a spus: ”Sunt pe deplin încredințat că, cu cât stau mai departe de el (adică de patriarh), de cei ca el, cu atât sunt mai aproape de Dumnezeu și de toți sfinții.”
Fericitul bărbat a poruncit apoi ca nimeni din acea partidă a nu se apropia de înmormântarea sa, nici de mormântul său. Apoi a poruncit ca nimeni din cei ce erau cu ei, a nu sluji împreună cu patriarhul și clerul său, în dumnezeieștile slujbe. El a spus că li se cade a nu se amesteca cu unioniștii, a rămâne osebiți de ei, până când Dumnezeu va da îndreptare și pace. În ziua fericitei sale adormiri, ultimele gânduri ale sfântului au fost pentru Ortodoxie, căreia își afierosise întreaga viață.” Așadar episcopului i se cere dreapta credință, pentru a putea rămâne în comuniune cu adevăratul Hristos, iar astfel a fi cu adevărat păstor al turmei sale și a lucra cele sfinte.

Sf.Teodor Studitul, în Scrisoarea 553 către soția unui spătar al cărui nume este Mahara, scria: ”Și mi-ai spus că te-ai temut a spune preotului tău a nu pomeni ereziarh (autorul unei erezii) la Liturghie. Ce să-ți spun acum, despre acest lucru, nu văd decât că întinarea are împărtășania din singurul fapt că-l pomenește (pe ereziarh), chiar dacă ortodox ar fi cel ce face Sf. Liturghie.”

Dacă Domnul a spus ”nu judecați pentru a nu fi judecați”, mulți își pun întrebarea cu ce drept judecăm mai marii noștri. Acestora le răspunde Arhim.Filotei Zervakos, ucenic al Sfântului Nectarie: ”Dacă rosteam, scriam papei sau patriarhului: « Eu sunt judecător, vă voi judeca și vă voi osândi», atunci aș fi fost călcător al poruncilor lui Dumnezeu, aș fi fost vrednic de condamnat, căci nici mie și nici altcuiva nu-i este permis a judeca aproapele. Dar a spune, a apăra adevărul, când vezi că sunt nesocotite cuvintele, legile, învățăturile, povețele, poruncile lui Dumnezeu, dogmele, Sfintele Canoane și Sfânta Tradiție, nu numai că nu este interzis a judeca, ci se impune a face aceasta. Atunci când Irod și-a lăsat soția legitimă, nesocotind Legea lui Dumnezeu, a luat femeia lui Filip, fratele său, cel mai mare dintre cei născuți din femeie, dintre prooroci, Sfântul Înaintemergător, ce locuia în pustia Iordanului, auzind aceasta, a părăsit pustia, liniștea, s-a ridicat împotriva lui Irod, fără a-i fi teamă de puterea împărătească, i-a spus cu mult curaj și îndrăzneală: ”Împărate, legea lui Dumnezeu, nu îți permite a lua femeia fratelui tău!” Nu i-a spus: «Eu sunt judecător și am venit a te judeca.» I-a adus aminte de Legea lui Dumnezeu pentru a-l înspăimânta și să înceteze fărădelegea.

În felul acesta, mulți Sfinți Părinți din pustie, mănăstiri: Antonie, Eftimie, Teodor Studitul, mulți alții, chiar stâlpnicii, în vremuri, împrejurări diferite, văzând că Biserica Ortodoxă este războită de împărați, arhierei, preoți, monahi, mireni eretici au părăsit pustiile, mănăstirile lor, au mers grabnic în orașe ca ostași și războinici buni ai Domnului. Înarmați cu armura Duhului Sfânt, s-au ridicat împotriva împăraților, stăpânilor, cercetând cu îndrăzneală rătăcirile, ereziile, nepăsându-le de chinurile tiranilor, de întemnițări, prigoniri, preferând a muri pentru Adevăr și Ortodoxie. Dacă nu existau astfel de luptători viteji (…), apărători ai Credinței noastre Ortodoxe, care să se războiască cu minciuna, amăgirea, cu ereziile, cu ereticii, astăzi nu ar fi existat Ortodoxia și învățătura sănătoasă.

14.Recunoașterea ”Consiliului Mondial al Bisericilor”(C.M.B.) ca model doctrinar, deși sunt binecunoscute atât originile, cât și scopul său ascuns:

Astfel, prin intrarea Bisericii Ortodoxe în C.M.B. se afirmă acordul acesteia cu următoarele învățături cu totul neacceptate:

”Scopul primordial al comuniunii bisericilor în Consiliul Mondial al Bisericilor este acela de a se chema una pe alta spre unitatea văzută într-o singură credință spre participarea la o singură Euharistie exprimată în cultul, în viața comună în Hristos, prin mărturie, slujire către lume și de a avansa către această unitate, pentru ca lumea să creadă.” (Constituția C.M.B., III)

În Declarația de la Toronto 4.3, despre Bisericile membre ale C.M.B., se afirmă:

”Bisericile membre recunosc că apartenența la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenența la propriul lor trup bisericesc. (…) Toate Bisericile creștine, inclusiv biserica Romei, consideră că nu există o identitate completă între apartenența la biserica lor și apartenența la biserica universală. Ele recunosc că există membri ai bisericii în afara zidurilor ei (extra muros), că aceștia aparțin bisericii în mod egal (aliquo modo) sau chiar că există biserică în afara bisericii.(ecclesia extra ecclesiam).”

Noi nu putem accepta că toate membrele C.M.B., inclusiv Biserica Ortodoxă, recunosc că toate bisericile participante la ea sunt nedepline, atunci când spun că apartenența la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenența la propriul lui trup duhovnicesc; adică de la început se pun pe picior de egalitate toate membrele organismului C.M.B., iar dacă Biserica Ortodoxă acceptă prin participarea ei la C.M.B. că este nedeplină și printr-un sinod întărește aceasta ca fiind doctrina ei oficială, atunci se neagă pe sine însăși, își neagă unitatea, sfințenia, universalitatea, apostolicitatea, neagă pe Hristos, Îl reneagă, iar aceasta înseamnă că se leapădă de El. Biserica cea UNA a lui Hristos, nu suferă nici o știrbire. ”Iisus Hristos, ieri, astăzi şi în veci, este Acelaşi.” (Evrei 13, 8)

Sf.Cuv.Teodosie de la Pecerska (1073) spunea: ”Păzește-te fiule, de cei cu credință strâmbă, de toate discuțiile lor, căci și pământul nostru s-a umplut de ei! Numai cel ce trăiește în Credința Otrodoxă, își va mântui sufletul.”

Părintele Haralambie Vasilopoulus a fost unul din cei mai mari apărători ai Ortodoxiei din sec. XX. Credința lui în Dumnezeu era vie și fermă. Prin predicile lui înflăcărate, prin cărțile revelatoare, a demascat cei ce luptă împotriva Ortodoxiei: pe masoni, ecumeniști, iehovoști și pe toți ereticii contemporani care luptă împotriva Adevărului.

”Într-adevăr este de neînțeles a lua parte la congrese, unde se hulește Sfânta Treime. Este păcat înfricoșător ca noi ortodocșii a merge la consilii ecumenice unde se străduiesc a zădărnici Ortodoxia. Ce căutăm noi, în acest noian al mării, bătut de valuri ai anarhiei ecumenismului? Ce avem noi în comun cu acei rebeli perfizi ce caută a surpa Ortodoxia?
Chiar nu vedem întunericul ce se ascunde în spatele strălucirii false? Nu vedem deznădejdea și haosul ce se cască după atâtea zâmbete ale fățărniciei? Nu ne dăm seama de pumnalul lor ucigaș. (…) Chestiunea nu este un fleac. Este vitală. Ne servesc pe tavă promisiuni grandioase. Ne vorbesc de ecumenism, de înfrățire mondială, de Consiliul Mondial al Bisericilor (vedeti, pun înăuntru și puțin ”Creștinism” pentru a face să pară adevărată, minciuna lor amăgitoare). Ascund cuțitul în ambalajul gingășiei. Nu-i credeți!

Adevărul, Hristos și Biserica, nu se află în această făcătură a ecumenismului. Dumnezeu nu șade acolo unde se pregătește tronul Antihristului. ”Biserica” C.M.B. nu este Biserica întemeiată de Hristos. Este un produs idolatru al oamenilor. Iar a merge acolo neortodocșii este cutremurătoare blasfemie față de Adevărul Evangheliei. (…) Acest adăpost șubred al ecumenismului, ce acoperă toate rătăcirile și ereziile, spre un monstru cu articulații demonice, aspirații masonice ce încearcă a zgudui temelia Ortodoxiei. Aleargă, din păcate, înșelați fiind delegații Bisericii Ortodoxe, ce discută și iau decizii, ”în numele Ortodoxiei”. Iar heterodocșii, rătăciții, ereticii, se justifică prin faptul că poate în ecumenism află nădejdea izbăvirii. Această idee îi fascinează, indiferent dacă se prăvălesc într-o nouă rătăcire mai satanică și mai grozavă. Însă noi ortodocșii, ce căutăm acolo? Ce vrem de la aceste târguri de idei? Ce să luăm? Biserica noastră este numai lumină. Un cer fără nori, viu. Noi avem ADEVĂRUL ÎNTREG. Suntem plini de lumina Evangheliei. Peste noi se revarsă bucuria, credința, dragostea, nădejdea.”

Profesorul Constantin Mouratidis, făcând referire la participarea Bisericii Ortodoxe în „C.M.B.”, se întreba încă din 1973:
„De ce ierarhia ortodoxă tolerează participarea în continuare la harababura mondială a ereziilor C.M.B., în ciuda încălcării vădite a Sfintelor Canoane celor de Dumnezeu inspirate şi a principiilor ecleziologice fundamentale, prin care se loveşte în însăşi calea mântuitoare a Ortodoxiei? […] De ce ierarhia ortodoxă, cel puţin după constatarea consecinţelor periculoase şi cu totul distructive ce rezultă din participarea la C.M.B., nu se retrage din el?” Întrebăm și noi: de ce se aduc la tăcere cuvioșii, profesorii, teologii ce vorbesc despre aceste abateri din cadrul „C.M.B.”? De ce se continuă acest demers pornit de la început pe o cale greșită, străină de Ortodoxie, lucru vădit și din roadele lui? De ce se persistă în aceste abateri grave de la dogmele și canoanele ortodoxe? Aceste abateri au mers chiar și până la recunoașterea femeilor, chiar a homosexualilor, în ministerul mincinos al ereticilor, mergând până acolo, că se recunoaște de către ortodocși putința oricui de a juca orice rol în teatrul „C.M.B.”?

Nu sunt străine în istoria B.O.R. actele de trădare a Ortodoxiei, ale unor patriarhi, clerici precum: Arie, Nestorie, Ioannis Vekkos, Atenagoras, nu în ultimul rând actualul patriarh ecumenic, Bartolomeu, ce este mentorul și inițiatorul acestui sinod tâlhăresc. Prin afirmațiile, faptele și înclinațiile sale spre ecumenism, dă dovadă de trădare, devenind astfel EREZIARH [EREZIÁRH s. m. șef al unei secte eretice; autor al unei erezii. – –conform DEX].

*************

Știind deja sau aflând acum toate acestea, ne putem cerceta fiecare pe sine însuși, punându-ne fiecare întrebarea: SUNT EU ÎN ADEVARUL LUI HRISTOS?