Biserica orânduieşte celor ce au căzut în des­frânare şi preadesfrânare răstimpuri foarte însemnate de pocăinţă şi abia după aceea le îngăduie să se împărtăşească cu Preasfân­tul Trup şi Sânge al lui Hristos

Dar deşi Dumnezeu îl primeşte cu bucurie pe cel mai mare păcătos dacă se pocăieşte sincer, prin glasul Sfinţilor Părinţi, nu-i dă voie totuşi şi să se împărtăşească imediat sau la scurt timp (cum ar dori sfinţia sa şi alţii), mai ales când e vorba de păcate trupeşti, care sunt mai greu de vindecat în timp.

Cât de greu se poate izbăvi cineva de păcatele trupeşti faţă de cele duhovniceşti (cel al ereziei de pildă), se poate vedea şi din felul cum sunt canonisiţi curvarii faţă de eretici, de către Sfinţii Părinţi. „ … Căci cui nu-i este vădit că a cădea în erezie e lucrul cel mai greu dintre toate la Dumnezeu şi la oameni? Dar fiindcă patima curviei, ca una ce se sădeşte în fire şi exercită o mare tira­nie prin plăcere, se reîntoarce uşor şi ade­seori atrage pe oameni şi-i face să lunece şi după pocăinţă, de aceea cel ce a curvit este oprit pentru ani de la Sfintele Taine, ca să nu se întoarcă iarăşi la vărsătura sa şi să i se facă grea îndreptarea; şi pentru a sădi frica în toţi, ca să lupte împotriva patimii cu toată puterea.

Iar rostogolirea în erezie este o patimă şi o neştiinţă sufletească ce se iveşte mai mult din rătăcire sau din iubirea de stăpânire sau din slava deşartă. Dar după trezirea celui ce a suferit de ea, acela nu mai are război din partea ei sau tulburare din partea firii. Deci ce nevoie este să-i ţină pe aceştia [pe ereticii reveniți la Ortodoxie] departe de pragurile bisericilor? Se mai poate spune şi altfel: că scopul celor ce povăţuiesc, învăţând şi tămă­duind, este să taie din rădăcină răul, ca să nu răsară iarăşi. De aceea nu se mulţumesc numai cu înlăturarea răului, ca la cei ce s-au abătut de la dogme sau au înclinat spre ere­zie, ci rânduiesc şi un timp, cum este obiceiul acriviei (stricteţii n.tr.), ca cei ce au curvit să uite de plăcerea urâtă. Că cel ce a curvit, deşi ştie că lucrul este rău, totuşi este atras de plă­cere, din lipsa frânelor; el nu rătăceşte din neştiinţă. Răul ereziei stă numai în suflet.

Dar curvia, pornind din sufletul liber, a umplut trupul de stricăciune din pricina păcatului. Apoi cel ce, luptând în chip na­tural, întoarce pe cineva din erezie, odată cu întoarcerea l-a şi curăţit. Dar cel ce se întoarce din curvie are nevoie de timp, de lacrimi şi de post, ca să se şteargă plăcerea întipărită în el şi să vindece rana păcatului care s-a întipărit în trup şi să facă mintea nefurată şi neînclinată spre ea, prin uita­rea îndelungată. Dar dacă rămân amândoi nepocăiţi, nu vor avea aceeaşi osândă”, ci, ereticul, una mai mare19.

Sfântul Ioan Gură de Aur nu vrea să ne facă să credem că cineva se poate izbăvi de necurăţia şi răutatea sa foarte repede în timp, mai ales când este vorba de păcatele trupeşti. Căci iată ce spune Sfântul Ignatie Briancianinov:
„Păcatul desfrânării are însuşirea că uneşte două trupuri – chiar dacă în chip ne­legiuit – întru-unul singur (I Co.6,16): din această pricină, chiar dacă el se iartă neîn­târziat după ce a fost pocăit şi mărturisit (cu condiţia neapărată ca cel ce se pocăieşte să se lase de păcat), pentru curăţirea şi tre­zvirea trupului de păcatul desfrânării este nevoie de mult timp, ca legătura şi unirea ce s-au statornicit între trupuri, ce s-au sădit în inimă, ce au îmbolnăvit sufletul să se în­vechească şi să moară.

Pentru nimicirea nefericitei impropieri, Biserica orânduieşte celor ce au căzut în des­frânare şi preadesfrânare răstimpuri foarte însemnate de pocăinţă şi abia după aceea le îngăduie să se împărtăşească cu Preasfân­tul Trup şi Sânge al lui Hristos. Întocmai: pentru cei ce au dus viaţă împrăştiată, pen­tru cei întipăriţi de felurite împătimiri, mai ales pentru cei căzuţi în prăpastia păcatelor de desfrânare, care au dobândit deprinderea lor este nevoie de vreme îndelungată pen­tru a se curăţi prin pocăinţă pentru a şterge din ei urmele lumii şi ale smintelilor, pentru a se trezvi de păcat, pentru a-şi forma mora­litatea prin poruncile evanghelice şi astfel a deveni în stare de rugăciune harică a minţii şi a inimii20.”

II. Cum ne împărtăşim? Împotriva curentului care a transformat deasa Împărtăşanie într-o modă (ignorând păcatele opritoare)

https://deasaimpartasirecunevrednicieosandavesnica.wordpress.com/2017/02/21/ii-cum-ne-impartasim-impotriva-curentului-care-a-transformat-deasa-impartasanie-intr-o-moda-ignorand-pacatele-opritoare/?fb_action_ids=1849437835328398&fb_action_types=news.publishes