Sf. Ioan Casian – VIRTUTEA ÎNFRÂNĂRII- TĂMĂDUITOARE A LĂCOMIEI PÂNTECELUI

Imagine similarăPatima lăcomiei pântecelui, deşi aparent inofensivă pentru omul contemporan, este cauzatoare de mult rău pentru suflet, întrucât ea este rădăcina desfrânării şi sursa amortirii minţii şi a conştiinţei. Ea îl aduce pe om într-o stare de inconştienţă duhovnicească, într-un somn şi o împietrire a sufletului. Sfântul Ioan Casian analizează în profunzime această patimă şi efectele ei asupra vieţii duhovniceşti. El ne propune drept leac virtutea infrânării, singura care poate stăvili „pofta nesătioasă a pântecelui” .
Evident, ne întrebăm cât de actuale sunt povătuirile şi îndrumările unui monah ce a trăit în secolele IV- V pentru noi, cei din secolul XXI? Însă citind cu atenţie sfaturile Sfântului Ioan vom observa că patima despre care el vorbeşte o regasim în noi, iar virtutea pe care ne-o înfăţişează ca leac ne este absolut necesară pentru a combate efectele acestui viciu, pentru a ne curăţi sufletul şi pentru a ne apropia de Dumnezeu.
Ne desfăşurăm viata într-o societate de consum, ai cărei stâlpi de susţinere sunt cererea şi oferta şi a cărei regulă principală este concurenţa. Pentru a supravieţui, între ofertanti concurenţa este acerbă. De aceea ei caută să satisfacă din plin dorinţele consumatorului, ba chiar mai mult, se străduie să stârnească anumite dorinţe, plăceri şi pofte în fiecare din noi pentru a-şi vinde marfa. Ei exploatează nevoile vitale ale omului pentru ca acesta să şi le satisfacă prin consumarea produselor oferite de ei. Aceasta este şi situaţia pieţii de alimente. Diversitatea, cantitatea şi calitatea alimentelor oferite este impresionantă, dar, în acelaşi timp constituie şi un bun prilej de a săvârşi patima lăcomiei. Pe de altă parte însă, acest context este şi o oportunitate de a ne sfinţi prin lucrarea virtutilor, mai ales prin cea a înfrânării.
Exemplul lumii contemporane este cel mai grăitor în ceea ce priveşte legătura dintre lăcomia pântecelui şi desfrânare, prima cauzând-o pe a doua. Spre îndreptare, Sfântul Ioan Casian ne oferă pilda Sodomei, cetate pedepsită de Dumnezeu cu foc pentru nelegiuirile trupeşti săvârşite ca urmare a îmbuibării pântecelui.
Sfântul Ioan ne arată şi cum este posibilă o astfel de relaţie de cauzalitate. Necumpătarea la mâncare moleseste mintea si-i afectează agerimea, slăbind voinţa şi zădărnicind naşterea de gânduri bune, curate, dumnezeieşti. Trupul se îngreuiază, iar mintea nu-l mai poate controla. Astfel, instinctele rele ies la suprafaţă şi nu mai pot fi stăvili te.
Izbăvirea de această patimă constă în lucrarea virtuţii înfrânării. Aceasta se săvârşeste prin limitarea hranei la strictul necesar: a te ridica de la masă „când pofta nu s-a stins încă”. Înfrânarea nu se opune îngrijirii trupului, ci nu îngăduie ca această preocupare să se facă spre satisfacerea poftelor, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Grija de trup să n-o faceţi spre pofte” (Români 13, I-l). Sfântul Ioan Casian explică aceste cuvinte arătând că nu este admisă purtarea de grijă fată de plăcerile cărnii, dar nici nu sunt excluse preocupările faţă de cele necesare vieţii, astfel încât, printr-o „îngăduinţă binevoitoare faţă de trup”, să se ajungă la preocupările vătămătoare faţă de „plăcerile carni .
Sfântul Ioan tratează şi modul în care cei bolnavi şi slăbiţi trupeşte pot lucra această virtute. El arată că boala nu este o piedică pentru lucrarea virtuţi lor şi pentru atingerea stării de curăţie trupească şi sufletească. Cei bolnavi, care trebuie să urmeze un regim sau să mănânce mai mult pentru a-şi întări organismul, pot să trăiască în înfrânare şi cumpătare, hrănindu-se doar atât cât le este de trebuintă. Şubrezenia trupului şi boala nu trebuie să constituie un motiv sau o circumstanţă atenuantă pentru îmbuibarea pântecelui. Trupul slăbit lucrează virtutea înfrânării hrănindu-se cu cele permise şi recomandate sănătăţii sale în mod cumpătat, ridicându-se de la masă „când încă mai simte nevoia de mâncare”, dar nu mai devreme de a-şi fi asigurat necesarul de hrană prescris de medic. Astfel, virtutea înfrânării poate fi exercitată în orice stare a sănătăţii trupului, deoarece curăţia inimii si desăvârsirea sunt accesibile tuturor.
Potrivit Sfântului Ioan Casian, virtutea înfrânării nu constă doar în cumpătarea în timpul mesei, la servirea rnâncăr ii, ci, mai ales, în „cumpătarea duhului” care este o stare de curăţie sufletească la care se ajunge prin abţinerea de la păcate. Astfel, pentru păstrarea curăţiei duhului şi a trupului, nu este de-ajuns numai înfrânarea de la mâncare, ci şi „alăturarea şi a celorlalţi virtuti sufleteşti: smerenia, milostenia, blândetea etc”. Căci prin lucrarea virtutilor ne întoarcem atenţia de la cele lumeşti spre Dumnezeu, Care este centrul în jurul Căruia gravităm şi vietuim.
Creştinul este asemănat de Sfântul Casian cu o cetate întărită cu ziduri. Deşi aceste ziduri sunt înalte şi de nebiruit, cetatea poate fi cucerită printr-o singură usită din zid uitată deschisă. De aceea, chiar dacă am dobândi virtuţi mari, totuşi, dacă suntem stăpâniti de o singură patimă, adică, dacă lăsăm deschisă o usită cât de mică păcatului, vom fi biruiţi cu totul, pierzând toate virtuţile avute. Şi aceasta deoarece patimile se află într-o strânsă legătură una cu alta, cauzându-se una pe cealaltă, Dar începând lupta împotriva uneia prin lucrarea virtuţii opuse şi perseverând în această luptă de câştigare a virtuţi lor, le vom birui pe rând pe toate.
Săvârsirea virtuţii înfrânării aduce creştinului o detaşare de cele trecătoare, lumeşti şi o aprindere a inimii după cele dumnezeieşti. Depărtându-ne mintea şi inima de cele ale lumii, ne apropiem de Dumnezeu. Astfel, ne dăm seama că hrana nu este o plăcere şi o desfătare a trupului sau o dorinta a sufletului, ci o nevoie a trupului. Conştientizăm apoi faptul că hrana poate fi o cauză a întinării sufletului prin excesul de mâncare. În acest fel ne punem ordine gândurilor şi ne deprindem şi mintea cu această virtute. Rânduindu-ne gânduri le şi ne lăsând mintea să zburde, nu vom mai fi abătuţi de la îndeletnicirile sufleteşti prin grija de cele trupeşti.
Aşadar, calea cea mai sigură de a scăpa de patima lăcomiei, spune Sfântul Ioan, nu este numai abtinerea de la excesul de mâncare, ci aceasta trebuie însoţită de o îndreptare a gândurilor şi a minţii noastre de la cele lumeşti şi materiale spre cele dumnezeieşti. Înfrânându-ne de la multa hrană a trupului şi îndestulându-ne cu hrana sufletească, devenim biruitori asupra imboldurilor trupului, ne detaşăm de cele trecătoare şi aflăm de pe acum cele veşnice. Privind neîncetat spre cele cereşti, spre ţinta efortului nostru ascetic, spre „răsplata cea înaltă” de la Hristos şi neîntorcându-ne ochii sufletului şi ai trupului spre cele materiale şi trecătoare, vom birui „pofta gurii şi a pântecelui cu ajutorul acestuii văz” îndreptat spre Dumnezeu. In acest mod adaugam postului trupesc un post al sufletului, căci şi sufletul are mâncărurile „vătămătoare” de la care trebuie să se Înfrâneze: desfrâul, pizma, slava deşartă etc. Dacă ţinem doar postul şi înfrânarea trupească şi pe cea sufletească o ignorăm, toată osteneala este zadarnică, deoarece ne pângărim „partea cea mai preţioasă”, adică inima, care este sălaşul Duhului Sfânt. Căci unirea postului trupesc cu cel sufletesc oferă lui Dumnezeu „jertfa cea mai plăcută şi un lăcaş de sfinţenie în adâncul inimii neprihănite”.
Dobândind astfel virtutea infrânării, nu vom mai fi „robi ai cărnii” şi nimic din cele materiale şi trupeşti nu ne va mai tulbura. Ne vor ridica mai presus de cele trecătoare şi vom căuta neîncetat spre cele veşnice. Astfel punem temelia curăţiei lăuntrice, care este punctul de pornire în urcuşul duhovnicesc pentru câştigarea celorlalte virtuţi.
În acest urcuş duhovnicesc virtutea înfrânării este prima armă necesară în lupta pentru câştigarea mântuirii. Cu această armă putem porni lupta împotriva unei alte patimi şi anume desfrânarea, cauzată de lăcomia pântecelui. Cu arma înfrânării pornim, aşadar, lupta pentru câştigarea virtuţii castitătii sufleteşti şi trupeşti.
Patima lăcomiei
Ce este lăcomia?
„Mai întâi trebuie să începem lupta împotriva lăcomiei, care este pofta nesătioasă a pântecelui” („Aşezărnintele manăstiresti”, cap. V, nr. 3, p. 165).
Care sunt urmările ei?
„Cantitatea mâncării toceşte ascutimea minţii şi, îngreunând şi duhul o dată cu trupul, aţâţă focul primejdios al patimi lor. Un pântec îmbuibat cu tot felul de alimente naşte seminţele desfrâului şi mintea înăbuşită de greutatea mâncărurilor nu mai poate păstra cârma dreptei chibzuinţe. Mintea negreşit se ameţeşte nu numai de beţia vinului: necumpătarea la toate mâncărurile o face să se clatine şi să se poticnească şi o despoaie de orice imbold spre nevinovăţie şi neprihănire. Desfrâul şi pierzania le-a venit celor din Sodoma nu de la beţie, ci de la îmbuibarea de pâine. Ascultă cum mustră Domnul Ierusalimul prin glasul profetului: «Prin ce-a păcătuit, în adevăr, sora ta Sodoma, decât că-şi mânca pâinea sa până la satiu şi îmbuibare?» (Iezechiel 16,49). Fiindcă din pricina excesului de pâine se aprinseseră de focul nestins al cărnii, drept osândă dumnezeiască sunt arşi de foc şi pucioasă venite din cer. Or, dacă pe aceia numai necumpătarea la pâine i-a împins în prăpastia atât de adâncă a ticăloşiilor, ce trebuie să cugetăm despre cei care, cu  trup sănătos, îşi îngăduie o hrănire fără de măsură de carne şi vin, folosindu-le nu după cât le cere slăbiciunea trupului, ci după cât îi îndeamnă pofta inimii.” (Ibidem, cap. 5-6, p. 166-167)
Manifestările lăcomiei
„Trei sunt, într-adevăr, felurile de lăcomie a pântecelui: una care îl sileşte [pe om] să o ia înaintea orei regulate pentru masă, alta care se multumeste doar cu umplerea şi încărcarea pântecelui cu orice fel de bucate, a treia care umblă după mâncăruri mai rare şi, deci, mai pretenţioase”. (Ibidem, cap. 23, p. 177)
Virtutea înfrânării
Cei bolnavi pot dobândi virtutea Înfrânării .Şubrezenia trupului nu-i o piedică pentru curăţia duhului, dacă îşi îngăduie doar atâta hrană câtă cere corpul plăpând şi nu plăcerea. Mai uşor s-au văzut oameni care se lipseau în tot chipul de mâncăruri mai bogate, decât de aceia care să se folosească în mod cumpătat de cele trebuincioase sănătăţii. Primii Îşi refuzau totul de dragul înfrânării, iar aceştia, îngăduindu-şi-le pe toate din motive de sănătate, uitau de măsura la care să se oprească. Şi trupul slab îşi are izbânda înfrânării sale cu condiţia de a se feri de mâncărurile permise unei sănătăti plăpânde când încă mai simte nevoia de mâncare … Mâncărurile mai hrănitoare, care contribuie la sănătatea trupească, nu sunt o primejdie nici pentru curăţenia morală, dacă sunt folosite cu cumpătare. Toată energia dobândită din această hrană este în adevăr cheltuită în suferinţa şi slăbirea produsă de boală. De aceea, dacă nici unei stări de sănătate nu-i este refuzată virtutea înfrânării, nici curăţenia desăvârsită nu-i este oprită … Oricât de slabă i-ar fi cuiva sănătatea, va putea atinge desăvârşirea virtuţii deopotrivă în toate cu cei robuşti şi sănătoşi, dacă îşi va înfrâna prin tăria duhului dorinţele, pe care nu i le mai impune slăbiciunea cărnii lui”. (Ibidem, cap. 7, p. 167-168).
În ce constă înfrânarea trupului? „Măsura post iri lor şi înfrânării constă numai în limitarea hranei şi în chinuirea trupului. Şi desăvârşirea virtuţii tocmai acest hotar îl impune tuturor: să punem capăt mâncărurilor trebuincioase trupului atunci când pofta încă nu s-a stins”.
„Numai atâta hrană să-şi îngăduie fiecare, câtă, în chibzuinţa rece a înfrânării, va fi găsit că-i este de-ajuns pentru a trăi, nu câtă îi cere pofta”. (Ibidem, cap. 7, p. 167)
„Apostolul adaugă: «Grija de trup să n-o faceti spre pofte» (Romani 13, 14). Deci nu s-a opus îngrijirii cărnii, însă n-a îngăduit ca asta să se facă spre pofte. El nu admite să poarte cineva grijă de plăcerile cărnii, dar nu se opune preocupărilor de cele trebuincioase vieţii: în primul caz, ca nu cumva, din îngăduinţă binevoitoare faţă de trup, să se alunece spre vătămătoarele preocupări de plăcerile cărnii, iar în al doilea caz, ca nu cumva trupul, istovit din vina noastră, să nu mai poată răspunde trebuincioaselor sarcini spirituale”. (Ibidem, cap. 8, p. 168)
Cum poate fi câştigată şi menţinută înfrânarea trupului?
„Respectarea posturilor canonice este folositoare cu adevărat şi trebuie păstrate cu orice preţ; însă, dacă după ele nu va urma o masă cumpătată în mâncări, nu se va putea ajunge la treapta curăţiei duhului. Căci flămânzi rea îndelungate lor postiri, urmată de satiul trupului duce mai degrabă la o oboseală de câtva timp, decât la curăţia sfinţeniei. Curăţia duhului este strâns legată de flămânzirea trupului. Nu are curăţenia unei sfintenii necurmate, cine nu se împacă cu gândul să păstreze necontenit o aceeaşi stăpânire de sine. Nişte postiri oricât de aspre, urmate de o îmblânzire fără de măsură, devin zadarnice şi alunecă îndată spre păcatul lăcomiei pântecelui. Mai bună este o hrană zilnică chibzuită cu moderaţie decât un post greu şi lung la intervale de timp”. (Ibidem, cap. 9, p. 168)
Virtutea înfrânării nu înseamnă doar abţinerea de la mâncăruri, ci, mai ales, înfrânarea de la păcatele sufletului
„Dar să nu credem că poate fi îndestulător pentru desăvârşirea inimii şi neprihănirea trupului numai acest post de mâncări văzute, dacă nu se va uni acestuia postul sufletului. Căci şi acesta îşi are mâncărurile lui vătămătoare, de care îngrăşându-se se rostogoleşte în prăpăstiile desfrâului, chiar fără belşug de hrană. O asemenea hrană, şi chiar foarte plăcută, este defăimarea. Si mânia îi este tot hrană si desi foarte neplăcută, îi oferă totuşi sufletului un aliment nefericit şi în acelaşi timp îl doboară cu gustul lui ucigător. Şi pizma este o hrană a minţii, pe care o slăbeşte cu sucurile ei otrăvitoare.si nu încetează s-o chinuiască, nefericind-o necontenit cu bunăstarea şi fericirea altora .
Cenodoxia, adică slava deşartă, este şi ea o hrană a sufletului, care, pentru moment îl mângâie cu desfătare, dar apoi îl goleşte şi îl despoaie de orice virtute, făcându-1 sterp şi lipsit de roadele duhului … Orice poftă şi cutreier al unei inimi nestatornice sunt la fel o hrană a sufletului, pe care îl întreţin cu mâncări vătămătoare, lipsindu-l însă pentru viitor de pâinea cerească şi de hrana cea adevărată”.
Retinându-ne din toate puterile de la toate acestea, prin cea mai sfântă postire, vom face folositoare şi bună şi respectarea postului trupesc. Într-adevăr, chinuirea trupului, unită cu strivi rea sufletului, va oferi lui Dumnezeu jertfa cea mai plăcută şi un lăcaş de sfinţenie în adâncul inimii neprihănite. Însă, dacă, postind trupeşte, suntem îngenunchiaţi de cele mai primejdioase patimi ale sufletului, zadarnică ne va fi zdrobirea cărnii, după ce am fost pângăriti în partea cea mai preţioasă, păcătuind tocmai prin substanţa prin care devenim sălaş al Duhului Sfânt.
Negreşit, nu atât trupul stricăcios, cât mai ales inima curată ajunge lăcaş lui Dumnezeu şi templu al Duhului Sfânt. Se cuvine deci ca, în timp ce posteşte omul din afară şi cel dinăuntru să se reţină de la mâncări vătămătoare. EI mai ales să fie dăruit curat lui Dumnezeu, pentru a se face vrednic să-L primească în sine pe Hristos ca oaspete, precum ne aminteşte Sfântul Apostol prin cuvintele: «În omul dinăuntru să Se sălăsluiască Hristos, prin credinţă, în inimile voastre» (Efeseni 3,16-17).
Prin urmare, să ştim că de aceea supunem trupul la chinul înfrânării, ca să putem ajunge prin acest post la curăţia inimii”. (Ibidem, cap. 21-22, p. 175-176)
Pentru păstrarea curăţiei inimii trebuie adăugate şi celelalte virtuţi
„Pentru păstrarea curăţiei duhului şi a trupului nu-i îndestulătoare numai înfrânarea de la mâncare, fără alăturarea şi a celorlalte virtuţi. De aceea, mai înainte de toate, trebuie învăţată umilinţa … trebuie să ne ferim de agonisirea banilor… trebuie potolită întărâtarea mâniei, biruită descurajarea tristetii, dispreţuită slava deşartă. Trebuie călcate în picioare ifosele mândriei şi, Dumnezeu fiindu-ne necontenit prezent în minte, să oprim umbletul nestatornic şi rătăcitor al gândului şi să-I readucem din cutreierul lui primejdios la contemplarea lui Dumnezeu …
Căci nu-i cu putinţă să fie stinse îmboldiriIe aprinse ale trupului mai înainte de a fi fost nimicite cu totul şi focarele celorlalte patimi principale”. (Ibidem, cap. 10-11, p. 169)
O cetate întărită cu ziduri oricât de înalte, şi cu porţi oricât de straşnic zăvorâte, va fi pustiită prin trădarea unei singure usite oricât de mici. Într-adevăr, ce importantă are că duşmanul primejdios se strecoară înlăuntrul cetăţii peste zidurile înalte şi prin spaţiul larg al porţilor sau prin străbaterea tainică a unei galerii înguste”. (Ibidem, cap. Il, p. 170)
„Deci mai întâi trebuie să biruim pofta pântecelui şi să ne usurăm sufletul nu numai prin postiri, ci şi prin vegheri, citit şi căinţa deasă a inimii, în care să plângem la amintirea, ori a amăgirilor, poate, ori a înfrângerilor noastre”. (Ibidem, cap. 14, p. 171)
Dobândirea virtuţii înfrânării
Virtutea înfrânării se dobândeşte prin depărtarea de cele trecătoare şi îndreptarea spre cele veşnice
„Inima ni se aprinde când de groaza păcatelor, când de dorinţa desăvârşirii şi sfinţeniei, încât, cuprinşi şi stăpâniti deopotrivă de griji şi meditaţii de acest fel, recunoaştem că hrana ne este îngăduită nu atât spre plăcere, cât impusă ca povară. Vom simţi astfel că ea ne este dată mai mult ca o trebuinţă a trupului, decât ca o dorinţă a sufletului.
Stăpâniti de acest îndemn sufletesc şi de o necurmată căinţă, vom înfrâna zburdăciunea cărnii cu îrnboldirile ei primejdioase pe care căldura hranei o face mai înverşunată. Astfel, cu ploaia lacrimilor, izvorâte din plânsul inimii, vom putea stinge cuptorul trupului nostru … Prin harul lui Dumnezeu şi prin Duhul Său, Care varsă roua cea răcoritoare peste inimile noastre, clocotul poftelor trupeşti va putea fi potolit cu totul”. (Ibidem, cap. 14, p. 171)
„Prin râvna spre desăvârsire să stingem pofta gurii şi a pântecelui. De aceea cu văzul îndreptat spre virtute, trebuie nu numai să înăbusim orice poftă de mâncare fără de măsură, dar chiar cea trebuincioasă naturii însăşi s-o primim nu fără o nelinişte sufletească, de parcă ar fi potrivnică neprihănirii. În sfârşit, aşa să ne rânduim cursul vieţii noastre, încât să nu mai existe nici un moment în care să ne simţim abătuţi de la îndeletnicirile noastre sufleteşti, oricât ne va sili trupul slab să ne coborâm şi la grija de trebuinţele lui”. (Ibidem, p. 172)
„În nici un alt chip, fireşte, nu vom putea dispreţui plăcerile mâncărurilor pământeşti, decât dacă mintea, pironită în contemplare divină, îşi va găsi desfătarea mai degrabă în dragostea pentru virtuţi şi în frumuseţea hranei cereşti. Numai aşa toate cele pământeşti vor fi desconsiderate ca lucruri trecătoare de cel ce-şi va îndrepta pentru totdeauna văzul minţii spre cele neschimbătoare şi veşnice, conternplând cu inima, încă aflându-se în trup, fericirea lăcasului viitor”. (Ibidem)
„Cel ce se sileşte să obţină nemăsurate răsplăţi pentru îndemnurile lui, îndreptându-şi privirile concentrate în directia suliţei spre ţinte foarte mici aşezate sus, ştie că laurii unei mari slave şi câştigarea premiilor constau în atingerea acestor ţinte. De aceea, retinându-si privirea de la orice altceva, trebuie s-o îndrepte într-acolo unde ştie că este pusă cea mai înaltă răsplată, pe care, negreşit, o va pierde dacă îşi va abate oricât de puţin ochiul de la ţintă.
Astfel, biruind pofta gurii şi a pântecelui cu ajutorul acestui văz, nu vom fi declaraţi, nici robi ai cărnii şi nici întinaţi de vicii ticăloase … căci desăvârşirea omului lăuntric porneşte de la virtutea înfrânării”, (Ibidem, cap. 15, p. 172)
Virtutea Înfrânării – temelie a biruinţei asupra patimilor
„În adevăr, nu-i temelie mai tare în toate luptele decât aceea de a înăbuşi mai întâi ademenirile dorinţelor cărnii. Căci rară să-şi biruie propria carne, nimeni nu va putea lupta … , nici nu va merita cununa gloriei pentru izbândă”. (Ibidem, cap. 16, p. 172)
„Negreşit este cu neputinţă ca un pântec sătul să încerce luptele omului lăuntric, şi de-altfel nici nu este vrednic să fie împins la lupte mai tari cel ce poate fi uşor doborât”. (Ibidem)
„Neprihănirea omului lăuntric se observă în desăvârşi rea acestei virtuţi”. (Ibidem, cap. Il, p. 169)

Despre maria

IMPARTASANIA CU NEVREDNICIE(cu păcate opritoare) DUCE LA DEMONIZAREA OMULUI ******************************************************************************** .....Căci şi atunci diavolul a intrat în Iuda după ce s-a împărtăşit; diavolul n-a dispreţuit Trupul Stăpânului, a dispreţuit pe Iuda, pentru neruşinarea lui, ca să afli că în aceia care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Dumnezeieştile Taine, în aceia, mai cu seamă, intră mereu diavolul, ca şi în Iuda atunci. Cinstea este de folos celor vrednici, dar cei care se bucură cu vrednicie de cinste îşi atrag mai mare osândă....... ******************************************************************************** ....De aici tu trebuie să vezi că diavolul tocmai asupra acelora are stăpânire, care cu nevrednicie se împărtăşesc din această Sfântă Taină, şi că ei înşişi se aruncă într-o osândă încă mai mare. Eu aceasta o zic nu pentru a vă înspăimânta de această sfântă masă, ci pentru a vă face mai cu luare aminte....... ******************************************************************************** ....Adică, precum hrana cea trupească, intrând într-un stomac bolnav, mai mult sporeşte boala, aşa hrana cea sufletească, gustându-se cu nevrednicie, mai mult măreşte răspunderea şi osânda. De aceea vă conjur să nu ascundem în sufletul nostru nici un gând păcătos, ci să curăţim inima noastră, căci noi suntem Biserica lui Dumnezeu, dacă facem aceasta!” (Cuvânt la Sfânta şi Marea Joi, în vol. Omilii la Postul Mare…, p. 138) ******************************************************************************** https://tainacasatoriei.wordpress.com/2011/11/02/sfantului-ioan-gura-de-aur-despre-sfanta-impartasanie/
Acest articol a fost publicat în Despre lăcomia pântecelui, Fără categorie, Sf.Casian. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s