„Trufiei îi place să-i învețe pe alții”: trebuie creștinul începător să se facă învățător aproapelui în lucrurile care țin de credință?…Cum visezi tu sa le impartasesti altora lumina daca tu insuti esti cufundat inca in intuneric? Vindeca-te mai inainte pe tine insusi – iar daca nu poti, plange-ti orbirea”.

Image result for despre mândrieSe prea poate aceste patimi rele, care se ascund în noi, să ne împingă să ne mutăm grija de la mântuirea propriului suflet la mântuirea celorlalți, ca în felul acesta să poată rămâne libere în inima noastră – iar noi, mântuindu-i pe alții, putem pieri. 
„Nu vă faceți voi mulți învățători, fraților, știind că noi, învățătorii, mai mare osândă vom primi”, zice Apostolul Iacov (Iac. 3, 1).
“Chiar daca vei rascumpara sute de robi crestini din  robia paganilor si le vei da libertatea, asta nu te va mantui daca in acelasi timp vei ramane  in robia patimilor”.
Asadar, dupa cum se vede din spusele Sfintilor Parinti, a invata, a indruma, a povatui nu este nici pe departe de folos pentru fiecare, desi pare un lucru atat de laudabil – pe cand a te adanci in cunoasterea propriilor neputinte, a cauta vindecarea lor, este un lucru de prima intaietate pentru oricine.

************

68-„Trufiei îi place să-i învețe pe alții”: trebuie creștinul începător să se facă învățător aproapelui în lucrurile care țin de credință?
Pe fondul râvnei duhovnicești, provenite din trufie, din aprinderea omului cu slava deșartă, din părerea de sine, se dezvoltă adeseori patima de a-i învăța pe alții. 
În vremea noastră a devenit un lucru obișnuit ca fiecare să-și învețe și să-și moralizeze aproapele, deși foarte des se fac învățători cei care încă n-au făcut nici măcar câțiva pași în viața creștină, ci doar i-au aruncat o privire prin ușa întredeschisă. Cum se întâmplă adeseori în ziua de astăzi, omul, după ce și-a petrecut toată viața în necredință și în păcate, s-a pocăit și și-a schimbat întrucâtva modul de viață, a mers de câteva ori la biserică sau a stat câteva zile la mănăstire, a aflat câteva legi și concepții creștine, a făcut cunoștință cu unele reguli și rânduieli bisericești. În mod nemeritat, începe să se mândrească, și îndată începe să-i învețe și să-i mustre pe apropiații săi, pe prieteni și rude, să le reproșeze necredința, neîmbisericirea, chiar sa-i acuze că sunt slujitori ai satanei și așa mai departe. 
În numeroase cazuri, proaspătul convertit, care a început să-i „îndrepte” pe apropiații săi, să se străduie din răsputeri să-i convertească, să le mântuiască sufletele, ajunge el însuși să se poticnească nu după multă vreme, ajunge să cadă și să se întoarcă la viața păcătoasă de mai înainte
Iar cei pe care el îi mustra, văzându-l în stare jalnică, atribuie creștinismului însuși inutilitatea și neputința și se îndepărtează și mai mult de biserică, de Dumnezeu.
Cei mai mulți dintre noi, îndată ce citesc în cărțile duhovnicești ceva instructiv sau sesizează o idee interesantă, se grăbesc să-i „servească” aproapelui, spre „învățătură”, ceea ce au citit, să-l moralizeze, să-i dea sfaturi cu privire la aplicarea unei regului sau alteia din Sfinții Părinți, deși ei înșiși nu s-au folosit încă de regulile acelea și nici nu au de gând să se folosească.
În ziua de azi, foarte des cei ce au crezut nu trăiesc în duhul credinței, ci doar înțeleg în mod raționalist momente disparate ale științei creștine, le răstălmăcesc, le împărtășesc aproapelui fără să se folosească de această bogăție ei îșiși. 
Cât de răspândit este acum fenomenul următor: toată viața religioasă a omului începe și se termină doar în cap, fără să ajungă la inimă; intră cunoștințe religioase prin auz, prin rațiune, sunt rumegate în minte, întoarse pe toate fețele, reinterpretate, adeseori prelucrate în manieră proprie – și prin limbă sunt imediat exteriorizate și date aproapelui drept lucruri luate din experiență duhovnicească autentică, din viață. 
O asemenea cunoaștere nepusă la încercare, necâștigată prin suferință prin viața făptuitoare, prin luptă, este însă deșartă. 
Omul care-i învață pe alții nu din experiență duhovnicească, ci din cărți, seamănă, după cum Isaac Sirul, cu un pictor care, făgăduindu-i apă unui însetat, o zugrăvește cu culori pe perete. Necazul mai constă și în aceea că cel ce s-a dedicat prematur activității învățătorești rămâne el însuși neroditor; această înclinație devine o mare piedică în calea luării-aminte la sine, a vederii propriilor neputințe, a căutării propriei vindecări.
Pe de altă parte, la baza unei asemenea atitudini greșite stau slava deșartă, părerea de sine, prețuirea de sine, trufia minții
La fel pot lucra înclinarea spre lenevie, năzuința de a scăpa de osteneala cea grea a luptei lăuntrice cu sine și înlocuirea acestei munci cu una ușoară – cea de a-i învăța pe alții
Toată lumea a fost întotdeauna bolnavă – și este și acum – de această patimă. Toate personalitățile cu o minte cât de cât excepțională au năzuit întotdeauna să-i învețe pe alții și să-i convertească la teoriile născocite de către ei; toți filosofii, toți gânditorii religioși, toți începătorii ereziilor s-au străduit din răsputeri să-și răspândească ereziile; toate sectele religioase doresc să atragă în cursele lor cât mai mulți oameni. Așadar poate exista o mulțime de stimuli, de imbolduri neharice la a propovădui și a-i atrage pe alții la credința proprie. Tocmai de aceea nu trebuie să ne încredem în aceste porniri lăuntrice de „râvnă” ale noastre, care ne împing să-i convertim pe toți la calea adevărată, așa cum făceau, cu harul lui Dumnezeu, Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți – luminătorii Bisericii. 
Se prea poate aceste patimi rele, care se ascund în noi, să ne împingă să ne mutăm grija de la mântuirea propriului suflet la mântuirea celorlalți, ca în felul acesta să poată rămâne libere în inima noastră – iar noi, mântuindu-i pe alții, putem pieri. „Nu vă faceți voi mulți învățători, fraților, știind că noi, învățătorii, mai mare osândă vom primi”, zice Apostolul Iacov (Iac. 3, 1).
Iata ce spun despre aceasta Sfintii Parinti.
Un batran a zis: „Sa nu incepi sa-i inveti pe altii inainte de vreme, altfel toata viata ta vei ramane cu neajuns la intelegere“.
Ava Pimen cel Mare:
„A-l invata pe aproapele este lucru tot atat de potrivnic smeritei cugetari ca si a-l mustra”.
Ava Isaia a zis:
„Este primejdios sa-ti inveti aproapele inainte de vreme, ca sa nu cazi tu insuti in lucrurile de care cauta sa-l fereasca invatatura. Cel ce cade in pacat nu-l poate invata pe altul cum sa nu cada in el”.
Tot el zice:
„Nazuinta de a-i invata pe altii aratand ca te socoti in stare sa faci aceasta, slujeste drept pricina de cadere pentru suflet. Cei ce au drept calauza parerea de sine si doresc sa-si  ridice aproapele la starea de nepatimire isi pun  propriul suflet intr-o stare nenorocita. Sa stii ca a-ti indruma aproapele sa faca una sau alta e ca si cum ai lucra cu o unealta, stricandu-ti casa in  timp ce te stradui s-o zidesti pe a lui”.
Isaac Sirul:
„Bine este a teologhisi pentru Dumnezeu, insa mai bine este omului a se face curat pentru Dumnezeu. Mai bine este sa fii gangav, dar stiutor si incercat, decat sa izvorasti invatatura ca un rau din agerimea mintii tale. Mai de folos este pentru tine sa te ingrijesti a invia prin miscarea gandurilor tale catre cele Dumnezeiesti, sufletul tau cel omorat de patimi, decat sa invii mortii. Multi au facut minuni, au inviat morti, s-au ostenit pentru intoarcerea celor rataciti, prin ei multi au fost adusi la cunostinta de Dumnezeu dar dupa aceasta ei insisi, care le-au adus viata altora, au cazut in patimi urate si scarbavnice,  s-au omorat pe sine si pentru multi s-au facut sminteala atunci cand s-au dat pe fata  faptele lor,  caci inca fiind ei in boala sufleteasca nu s-au ingrijit de sanatatea sufletelor lor…”
“Chiar daca vei rascumpara sute de robi crestini din  robia paganilor si le vei da libertatea, asta nu te va mantui daca in acelasi timp vei ramane  in robia patimilor”.
“Cand  omul ajunge la o asezare impacata a sufletului, atunci poate din sine sa reverse si asupra altora  lumina luminarii intelegerii”.
“Binevestirea si propovaduirea nu sunt indeobste datorie a oricarui credincios, si cu atat mai mult nu sunt cea dintai. Cea dintai datorie a crestinului este sa se curateasca de patimi…”
“Slavei desarte si parerii de sine le place sa invete si sa povatuiasca. Ele nu se ingrijesc de vrednicia sfatului lor! Ele nu se gandesc ca prin sfatul nechibzuit pot sa-i pricinuiasca aproapelui o rana  de nevindecat…”
“Pentru a da sfat, pentru a-l povatui pe altul, nu este de ajuns sa fii evlavios: trebuie sa ai experienta duhovniceasca, si mai intai de toate ungere duhovniceasca…”
“Daca omul, mai inainte de a se curati, se va lasa purtat de o ravna nechibzuita,el va aduce celorlalti nu lumina curata, ci amestecata, amagitoare, fiindca in inima lui nu traieste binele curat ci binele amestecat mai mult sau mai putin cu raul”.
Ava Isaia spune:
„De unde pot eu sti daca plac lui Dumnezeu, ca sa-i zic fratelui sa faca asa sau altfel?… Eu insumi ma aflu inca sub jugul pocaintei, din pricina pacatelor mele”.
„Fiecare dintre noi trebuie sa se ingrijeasca mai mult de sine insusi si folosul sau sufletesc, caci, dupa cuvantul Apostolului, fiecare din noi va raspunde lui Dumnezeu pentru sine – pe  cand la noi toate sunt incurcate, fiindca suntem mai inclinati sa-i invatam pe altii…”
„Inca n-am apucat sa incep nevointa bunei credinte, dar m-am si imbolnavit de slava desarta. Inca n-am apucat sa intru in pridvor, insa visez deja la Sfanta sfintelor. Inca n-am pus  inceput vietii placute lui Dumnezeu, dar imi mustru deja aproapele. Inca n-am aflat ce e adevarul, dar vreau sa fiu povatuitor altora. Suflete al meu! Toate ti le-a daruit Domnul – intelegere, cunostinta, chibzuinta: cunoaste, deci, ce ti-e de folos. Cum visezi tu sa le impartasesti altora lumina daca tu insuti esti cufundat inca in intuneric? Vindeca-te mai inainte pe tine insusi – iar daca nu poti, plange-ti orbirea”.
Asadar, dupa cum se vede din spusele Sfintilor Parinti, a invata, a indruma, a povatui nu este nici pe departe de folos pentru fiecare, desi pare un lucru atat de laudabil – pe cand a te adanci in cunoasterea propriilor neputinte, a cauta vindecarea lor, este un lucru de prima intaietate pentru oricine.
https://www.scribd.com/document/71172247/Cum-s%C4%83-biruim-mindria-lec%C5%A3ii-despre-mindrie-%C5%9Fi-vindecarea-ei
Reclame

Despre maria

IMPARTASANIA CU NEVREDNICIE(cu păcate opritoare) DUCE LA DEMONIZAREA OMULUI ******************************************************************************** .....Căci şi atunci diavolul a intrat în Iuda după ce s-a împărtăşit; diavolul n-a dispreţuit Trupul Stăpânului, a dispreţuit pe Iuda, pentru neruşinarea lui, ca să afli că în aceia care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Dumnezeieştile Taine, în aceia, mai cu seamă, intră mereu diavolul, ca şi în Iuda atunci. Cinstea este de folos celor vrednici, dar cei care se bucură cu vrednicie de cinste îşi atrag mai mare osândă....... ******************************************************************************** ....De aici tu trebuie să vezi că diavolul tocmai asupra acelora are stăpânire, care cu nevrednicie se împărtăşesc din această Sfântă Taină, şi că ei înşişi se aruncă într-o osândă încă mai mare. Eu aceasta o zic nu pentru a vă înspăimânta de această sfântă masă, ci pentru a vă face mai cu luare aminte....... ******************************************************************************** ....Adică, precum hrana cea trupească, intrând într-un stomac bolnav, mai mult sporeşte boala, aşa hrana cea sufletească, gustându-se cu nevrednicie, mai mult măreşte răspunderea şi osânda. De aceea vă conjur să nu ascundem în sufletul nostru nici un gând păcătos, ci să curăţim inima noastră, căci noi suntem Biserica lui Dumnezeu, dacă facem aceasta!” (Cuvânt la Sfânta şi Marea Joi, în vol. Omilii la Postul Mare…, p. 138) ******************************************************************************** https://tainacasatoriei.wordpress.com/2011/11/02/sfantului-ioan-gura-de-aur-despre-sfanta-impartasanie/
Acest articol a fost publicat în Despre mândrie, Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la „Trufiei îi place să-i învețe pe alții”: trebuie creștinul începător să se facă învățător aproapelui în lucrurile care țin de credință?…Cum visezi tu sa le impartasesti altora lumina daca tu insuti esti cufundat inca in intuneric? Vindeca-te mai inainte pe tine insusi – iar daca nu poti, plange-ti orbirea”.

  1. Pingback: Luați aminte la „proorocii mincinoși”..nu vă lăsați amăgiți de cei ce fățărnicesc adevărul!! | DEASA IMPARTASIRE CU NEVREDNICIE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s