Canoane ale Sf Vasile cel Mare și Canoane din Pidalion despre cei ce pot divorța din pricină de desfrânare

Related image
CANONUL 9 AL SF VASILE CEL MARE 9 Vasile cel Mare
DESPĂRŢIREA (DIVORŢUL)
Hotărârea Domnului este că nu-i iertat nimănui a desface căsătoria afară de motivul de adulter (Mt. 5, 32).
Urmând sensul cuvintelor Domnului, se potriveşte deopotrivă atât bărbaţilor, cât şi a femeilor. Dar obiceiul nu este aşa; căci în privinţa femeilor aflăm rigurozitate multă în tratament, zicând Apostolul că cel ce se lipeşte de o desfrânată un trup este (I Cor, 6, 16), iar Ieremia că :
„femeia de se va împreuna cu alt bărbat, să nu se mai întoarcă la soţul ei, ci spurcându-se să se spurce ”(Ier. 3, 1);
şi iarăşi:
Cel ce ţine adulteră este fără de minte şi nelegiuit (Pilde 18, 23); iar obiceiul orânduieste ca atât bărbaţii adulteri, cât si cei ce trăiesc în desfrâu să se abţină de la femei; încât ceea ce trăieşte împreuna cu un bărbat lăsat nu ştiu de poate fi numită adulteră; deoarece aici vina atinge pe ceea ce a lăsat pe bărbat, din care cauză s-a depărtat de căsătorie; căci sau bătută fiind si nesuferind bătăile, trebuia să rabde mai vârtos decât să se despartă de soţ; sau nesuferind paguba de averi, nici această pricină nu este vrednică de luat în seama; iar dacă bărbatul acela ar vieţui în des-frâu, în privinţa aceasta nu avem în obiceiul bisericesc această observaţie.
 Ci chiar de bărbatul necredincios nu s-a orânduit ca femeia să se despartă, ci trebuie să rabde din cauză că nu ştie care va fi sfârşitul. Căci ce ştii femeie, dar dacă-ţi vei mântui bărbatul? (I Cor. 7, 6).
Drept aceea, care a lăsat pe soţul său şi s-a dus la altul este adulteră; iar cel părăsit este de iertat, si nici ceea ce vieţuieşte laolaltă cu unul ca acesta nu se osândeşte. Insă dacă bărbatul, despărţindu-se de soţie, ar merge la alta, atât ci este adulter, fiindcă o face pe dânsa să fie adulteră, cât şi ceea ce vieţuieşte împreună cu dânsul este adulteră, fiindcă a atras la ea bărbat străin.
48 ap.; 87, 93 Trul.; 20 Anc; 102 Cartag.; 18,21,35, 77 Vasile cel Mare)

********************************************************

CANONUL 21 AL SF VASILE CEL MARE 21 Vasile cel Mare
DESFRÂU (ADULTER) ŞI DESPĂRŢENIE
Dacă un bărbat vieţuind împreună cu o femeie în căsătorie, apoi nemulţumindu-se cu nunta, ar cădea în desfrâu, ţie unul ca acesta îl socotim desfrânat şi mai mult îi prelungim epitimiile. Insă nu avem canon de a-l supune vinovăţiei adulterului dacă păcatul se va comite cu cea liberă de nuntă, căci, precum se spune, adultera spurcându-se se va spurca şi nu se va întoarce la bărbatul sau (Ier. 3, 1), şi cel ce ţine adulteră este fără de minte şi nelegiuit (Pilde 18, 22); dimpotrivă, cel ce a desfrânat nu se va opri de la împreuna vieţuire eu soţia lui. Drept aceea, femeia va primi pe bărbatul său dacă el s-a întors de la desfrâu; iar bărbatul va îndepărta de la casa sa pe cea întinată; şi nu este uşor a se găsi motivul în privinţa acestora, dar obiceiul aşa s-a ţinut.
9,19, 21, 26, 34, 37, 39, 58, 59, 77, 79, 80 Vasile cel Mare; 4 Grig. Nyssa

********************************************************

CĂSĂTORIA A TREIA – 50 Vasile cel Mare
Pentru a treia nuntă nu este lege; drept aceea, nunta a treia nu se aprobă de lege. Deci pe unele ca acestea le privim ca pe nişte întinăciuni ale Bisericii; dar nu le supunem osândirilor publice, ca pe unele ce sunt mai tolerabile decât desfrâul deschis.
2 Neocez.; 4, 80 Vasile cel Mare

********************************************************

CANONUL 6
Curviile canonicilor să nu se socotească întru nuntă, ci prin tot chipul să se rupă împreunarea lor. Că aceasta şi Bisericii este de folos spre întărire, şi ereticilor nu le va da apucare asupra noastră, cum că prin voia de a păcătui tragem către noi.
TÂLCUIRE
Canonul acesta rânduieşte, că dacă oarecare canonici, adică ierosiţi, şi clerici, şi monahi, şi monahii fecioare, ar curvi cu vreo faţă, să nu se ierte de arhiereu, a se cununa, şi împreună a vieţui. Ci să se despartă; chiar şi de ar apuca să se cunune. Că a se despărţi, foloseşte bisericii, ca nu şi alţii să ia pildă a face asemenea, şi vrednicia ierosirii şi a monahiceştii făgăduinţe să se defaime. Şi ca să nu afle şi ereticii apucare de a ne cleveti, că pentru aceasta lăsăm pe unii ca aceştia să rămână să vieţuiască în păcat, nedespărţind nelegiuitele nunţile lor, ca să tragem pe eretici la credinţa noastră

********************************************************

CANONUL 9
Hotărârea Domnului după urmarea înţelegerii, întocmai se potriveşte şi la bărbaţi, şi la muieri, pentru a nu se ierta a ieşi din nuntă, afară de cuvânt de curvie (Matei: 5,32; 19,9). Iar obiceiul nu este aşa. Ci la muieri adică, aflăm multă amărunţime de cuvinte, Apostolul zicând că: „cel ce se lipeşte de curvă un trup este” (I Corinteni: 6,16). Iar Ieremia că „muierea de se va împreuna cu alt bărbat, nu se va întoarce către bărbatul ei, ci spurcându-se se va spurca” (Ieremia: 3,1), şi iarăşi „cel ce are preacurvă, fără de minte este şi necinstitor de Dumnezeu” (Pilde: 18,23). Iar obiceiul şi bărbaţii cei ce preacurvesc, şi cei ce sunt în curvii porunceşte să se ţie de ale lor muieri. Încât, ceea ce împreună locuieşte cu bărbatul cel lăsat, nu ştiu de poate fi preacurvă. Că vina aici se atinge de ceea ce a lăsat pe bărbat, după care pricină s-a depărtat de nuntă. Că ori bătută fiind nesuferind bătăile, trebuia mai mult să rabde, decât să se despartă de bărbatul său. Ori paguba cea de averi nesuferindu-o, nici pricinuirea aceasta îi este vrednică de cuvânt. Iar de ar vieţui el în curvie, nu avem observaţia (băgare de seamă) în obiceiul bisericesc. Ci şi de bărbat necredincios muierea a se despărţi nu s-a poruncit. Ci trebuie a-l îngădui, pentru neştiinţa sfârşitului. Că „ce ştii, o, muiere, de-ţi vei mântui bărbatul?” (I Corinteni: 7,16). Drept aceea preacurvă este ceea ce l-a lăsat, dacă a venit la alt bărbat. Iar cel lăsat este de iertat, şi ceea ce s-a însoţit cu unul ca acesta, nu se osândeşte. Însă dacă bărbatul depărtându-se de muierea sa, a venit la alta, şi el este preacurvar, căci o face pe dânsa a preacurvi. Şi ceea ce s-a însoţit cu dânsul, este preacurvă, căci a tras către sine bărbat străin.
[Apostolic, can. 48; Sinod 6, can. 87; Anchira, can. 20; Cartagina, can. 113; Vasilie, can. 21; Timotei, can. 14]
TÂLCUIRE
Hotărârea Domnului, ca, în tocmai şi bărbatul, şi muierea să nu se despartă, fără numai de va urma curvie, sau preacurvie, la o parte. Iar obiceiul vrea, ca, bărbaţii să despartă pe muierile lor de vor curvi, sau vor preacurvi cu altul după zicerea apostolească, şi după cea a lui Ieremia, şi după parimiastul. Iar muierile să nu despartă pe bărbaţii lor, pentru aceleaşi pricini; încă şi de le-ar bate, şi de zestre de le-ar păgubi se cade să sufere, şi necredincios de ar fi bărbatul, nu se cade muierea a-l despărţi, după zisa Apostolului (adică dacă necredincioşi fiind şi el, şi ea, din început, apoi muierea a crezut, iar el a rămas întru necredinţă). Ci să-l îngăduiască. Vezi şi canonul 87 al sinodului 6.

********************************************************

6 Vasile cel Mare
CĂSĂTORII OPRITE. (CĂSĂTORIA CELOR OPRIŢI DE CANOANE ESTE DESFRÂU)
Desfrâul persoanelor canonice sa nu se socotească de nuntă şi cu tot chipul să se rupă însoţirea lor; căci aceasta este de folos şi Bisericii spre întărire, şi ereticilor nu le va da prilej împotriva noastră, precum că prin îngăduirea de a păcătui i-am atrage spre noi.
25, 26 ap.; 14, 15, 16 sin. IV ec; 4, 6, 44 TruL; 19 Anc; 3, 18, 20, 32, 44, 60, 70 Vasile cel Mare

********************************************************

CANONUL 91
Muierile cele ce dau buruieni otrăvitoare şi pierzătoare, şi cele ce primesc otrăvile cele omorâtoare de prunci, pedepsei ucigaşului să se supună.
TÂLCUIRE
Canonul acesta supune certării uciderii pe muierile (sau pe bărbaţii) ce dau băuturi omorâtoare de prunci, asemeni şi pe muierile cele ce le primesc ca să piardă pe nevinovaţii prunci fiind îngrecate (îngreuiate).
 

********************************************************

CANONUL 93
Muierea a cărei bărbat este dus, şi nearătat unde s-ar afla, mai înainte de a se încredinţa pentru moartea lui, cu altul căsătorindu-se, preacurveşte. Aşişderea şi ostăşiţele, a cărora bărbaţii nearătaţi fiind unde s-ar afla, măritându-se, aceluiaşi cuvânt se supun. Precum şi cele ce pentru ducerea bărbatului nu aşteaptă întoarcerea, însă are oarecare iertare lucrul aici, pentru că este prepusul mai mult de moarte. Iar ceea ce s-a măritat cu cel părăsit la o vreme de muierea sa, după neştiinţă, apoi lăsându-se ea, pentru că s-a întors către dânsul cea mai dinainte; a curvit cu adevărat, însă întru neştiinţă. Deci de nuntă nu se va opri, mai bine însă ar fi de ar rămâne aşa. Iar de s-ar întoarce oarecând la o vreme ostaşul, a căruia muierea pentru îndelungata lipsirea aceluia, s-ar fi măritat cu alt bărbat, acesta de va voi, să-şi ia iarăşi pe muierea sa, iertare dându-se ei pentru neştiinţă, şi bărbatului celui ce s-a fost căsătorit cu dânsa, către a doua nuntă.
TÂLCUIRE
Canonul acesta este alcătuit din trei canoane, ale marelui Vasilie; (că începutul lui, este anume canonul 31 al aceluiaşi) zicând, de se va duce bărbatul al vreunei muieri, şi multă vreme nu va veni, iar ea mai înainte de a auzi şi a se încredinţa că a murit bărbatul său, va lua pe altul său, preacurvă este[i] (iar partea cea următoare este canonul 36 al aceluia); aşişderea şi muierile ostaşilor, de se vor mărita a doua oară, neauzind că vin bărbaţii lor, preacurve sunt. Însă acestea a doua oară măritându-se, au oarecare iertare (mai multă adică decât ale celor ce nu sunt ostaşi şi în lipsa lor se mărită a doua oară). Căci bărbaţii acestora, ostaşi fiind, şi în războaie petrecând, mai mult se prepun că au murit, decât că sunt vii.[ii] Iar muierea aceea, care (partea aceasta a canonului este anume din cel 46 al aceluiaşi părinte) va lua de bărbat pe cel lăsat o vreme de muierea lui, neştiind că a fost însurat, apoi se va lăsa de dânsul, pentru că s-a întors la dânsul muierea cea mai dinainte, de a curvit cu adevărat, întru neştiinţă însă; dar nu se şi osândeşte ca o preacurvă. Drept aceea nu se va opri de a-şi lua legiuit bărbat, de va voi; mai bine însă este şi mai fără sminteală de nu se va mărita. Iar rămăşiţa de aici a canonului, este însuşită rânduire a sinodului acestuia; iar de se va întoarce ostaşul de la război după câţiva ani, a căruia muierea a doua oară s-a măritat pentru înstrăinarea lui cea de mulţi ani, acesta de va voi, îşi ia iarăşi pe muierea sa, iertându-se atât ei, cât şi bărbatului celui al doilea ce o luase. Pentru că neştiind că acela este viu, s-a fost căsătorit.[1]
[1] Pentru aceasta şi Nichita al Iracliei zice, că de se va duce bărbatul femeii într-alt loc, şi acolo va lua ţiitoare, şi muierea lui va aştepta 3 ani, şi nu va veni, apoi bărbatul ei se va despărţi de ţiitoare, dar nu şi de muierea sa. Muierea lui însă nu poate lua alt bărbat, ci să rămână aşa. Că a se mărita a doua oară, este slobodă numai, când va muri bărbatul ei, după Apostolul (faţa 300 a lui Ghiur Grecorum). Dar nu şi când este viu. Iar Neraoa lui Leon rânduieşte că de se va robi o faţă din cei căsătoriţi, nu poate cea slobodă a se căsători cu altul. Căci slobozindu-se din robie, are voie a-şi lua pe soţia sa, măcar de va fi căsătorit cu alta.
[1] Într-un glas cu canonul acesta rânduieşte şi nearaoa 117 a lui Iustinian titlul 7 cartea 28 din Vasilicale (la Fotie tiltlu 13 cap 3) zice: de se va afla ostaşul sau alt oarecare în armat la război ori în câţi ani, muierea lui este datoare a-l aştepta, măcar deşi nu ar lua scrisori de la el. Iar de va auzi că a murit, să nu se mărite, până nu se va încredinţa de la mai marii cetei în care a fost bărbatul ei, care înaintea Evangheliei în scris să adevereze, să cu adevărat bărbatul ei a murit, şi aşa încă un an să aştepte, şi apoi este slobodă; iar într-alt chip măritându-se, ca o preacurvă se ceartă şi ea, şi bărbatul ce o a luat, şi zece litre de aur să dea adevăratului bărbat, de s-ar întoarce de la război, care şi voie are de va vrea să-şi ia iarăşi muierea.

********************************************************

CANONUL 77
Însă cel ce lasă pe muierea cea legiuit împreunată cu dânsul, şi aduce pe alta, după hotărârea Domnului, se supune judecăţii preacurviei (Matei: 5,32; 19,9; Marcu: 10,11; Luca: 16,18). Şi s-au canonisit de Părinţii noştri, unii ca aceştia un an să se tânguiască, doi ani să asculte, trei ani să cadă, în al şaptelea să stea cu credincioşii, şi aşa de proaducere (prosfora) se vor învrednici, de se vor pocăi cu lacrimi.
TÂLCUIRE
Canonul acesta de rând s-a luat în canonul 87 al sinodului 6 şi vezi acolo.

********************************************************

   CANONUL 20
De au preacurvit muierea cuiva, sau va preacurvi careva, se cuvine ei în şapte ani a dobândi deplinirea, după treptele cele ce deduc (certare).
TÂLCUIRE
Acest canon pe muierea preacurvă, şi pe preacurvarul în şapte ani îi opreşte de împărtăşirea Sfintelor Taine. Însă anii aceştia să se iconomisească după mai sus zise rânduieli ale celor ce se pocăiesc. Adică un an să se tânguiască; doi să asculte; trei să cadă (în genunchi), şi întru al şaptelea an să stea împreună cu cei credincioşi. Şi aşa să se împărtăşească cu dumnezeieştile Taine, de se vor pocăi cu lacrimi. După canonul 77 al marelui Vasilie.

********************************************************

CANONUL 87
Ceea ce pe bărbatul său îşi părăseşte este preacurvă, de a venit către altul, după sfinţitul şi dumnezeiescul Vasilie, din proorocia lui Ieremia prea bine aceasta luându-o, că muiere de se va face a altui bărbat, nu se va întoarce la bărbatul său, ci spurcându-se se va spurca (Ieremia: 3,1). Şi iarăşi: Cel ce are preacurvă, nebun şi păgân este (Pilde: 18,23; Ediţia 1688). Deci de se va vădi că au fugit fără cuvânt de la bărbatul său, el adică este vrednic de iertare, iar ea de certare. Iertare însă i se va da lui spre a se împărtăşi cu Biserica. Cel ce-şi va părăsi însă pe muierea sa ceea ce legiuit i s-a împreunat lui, şi va lua pe alta, după hotărârea Domnului, este supus judecăţii preacurviei (Matei: 5,32; 19,7; Marcu: 10,11; Luca: 16,18). Şi s-au canonisit de Părinţii noştri, unii ca aceştia un an să se tânguiască, doi ani să asculte, trei ani să cadă, şi întru al şaptelea să stea împreună cu cei credincioşi, şi aşa să se învrednicească proaducerii, de se vor pocăi însă cu lacrimi.
[Apostolic, can. 48; Ancira, can. 20; Cartagina, can. 113; Vasilie, can. 9, 35, 37, 77; Iez. 3, 1; Pilde, 18,22]
TÂLCUIRE
Acest canon este alcătuit din trei canoane ale marelui Vasilie, şi începutul acestuia este luat din cel al 9-lea al lui Vasilie, ce zice, muierea ceea ce va lăsa pe bărbatul său, şi va lua pe altul, este preacurvă, precum şi dumnezeiescul Vasilie înţelepţeşte a încheiat aceasta, şi din proorocia lui Ieremia, care zice:
„De va lua muierea alt bărbat, nu poate mai mult a se întoarce la bărbatul ei cel dintâi” (fără a o voi el adică după Zonara) fiindcă a preacurvit.
Şi din pildele lui Solomon, care zice:
„Că este păgân, şi fără cunoştinţă bărbatul acela ce-şi ţine pe muierea sa ceea a preacurvit cu alt bărbat”.
Iar cel de aici înainte (a canonului acestuia, este luat din al 35-lea al marelui Vasilie; şi zice)
Deci, de se va vădi, că fără cuvânt, şi fără pricină au fugit de la bărbatul său (fără cuvânt de curvie adică; încât, din aceasta se înţelege din deosebire, că cu drept cuvânt poate femeia a fugi de la bărbatul său. Că nici o altă pricinuire este binecuvântată, fără numai cuvântul curviei şi al preacurviei) bărbatul adică este vrednic de iertare, ca unul ce n-a dat pricină acestei depărtări fără cuvânt, şi poate lua pe alta.
Iar muierea dimpotrivă, este vrednică de certările preacurviei, ca una ce s-a făcut pricinuitoare depărtării acesteia. Iertarea însă ce va lua bărbatul ei, este, a sta împreună cu cei credincioşi în Biserică, şi a nu se aforisi, nu însă şi a se împărtăşi cu dumnezeieştile Taine.
(Iar cealaltă parte a canonului acestuia este chiar canonul cel 77 al marelui Vasilie, care zice) Acela însă ce îşi lasă pe femeia sa cea legiuită, (fără cuvânt de curvie), şi ia pe alta, se supune certării preacurviei, după hotărârea Domnului, care zice:
„Cel ce îşi va lepăda pe muierea sa, şi va lua pe alta, preacurveşte cu ea”.
Însă după conpogorâre, de se va pocăi cu lacrimi, se canoniseşte unul ca acesta şi cei asemeni cu dânsul de către Părinţii (cei din Ancira adică după canonul 20 şi de marele Vasilie după canonul 77) şapte ani a nu se împărtăşi, petrecând 2 ani tânguindu-se, iar 2 împreună cu ascultătorii, iar 3 cu cei ce cad (cu feţele la pământ înaintea uşilor Bisericii, cerând mijlocire de la cei ce intră şi ies din Sfânta Biserică) şi întru al 7-lea să stea împreună cu cei ce stau în Biserică, şi aşa să se împărtăşească.

********************************************************

Despre divorț – Care sînt condițiile pentru ca cineva să poată divoța -Canonul Apostolic 48 din Pidalion
https://deasaimpartasirecunevrednicieosandavesnica.wordpress.com/2015/11/14/canonul-48-apostolic-din-pidalion/

********************************************************

Reclame

Despre maria

IMPARTASANIA CU NEVREDNICIE(cu păcate opritoare) DUCE LA DEMONIZAREA OMULUI ******************************************************************************** .....Căci şi atunci diavolul a intrat în Iuda după ce s-a împărtăşit; diavolul n-a dispreţuit Trupul Stăpânului, a dispreţuit pe Iuda, pentru neruşinarea lui, ca să afli că în aceia care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Dumnezeieştile Taine, în aceia, mai cu seamă, intră mereu diavolul, ca şi în Iuda atunci. Cinstea este de folos celor vrednici, dar cei care se bucură cu vrednicie de cinste îşi atrag mai mare osândă....... ******************************************************************************** ....De aici tu trebuie să vezi că diavolul tocmai asupra acelora are stăpânire, care cu nevrednicie se împărtăşesc din această Sfântă Taină, şi că ei înşişi se aruncă într-o osândă încă mai mare. Eu aceasta o zic nu pentru a vă înspăimânta de această sfântă masă, ci pentru a vă face mai cu luare aminte....... ******************************************************************************** ....Adică, precum hrana cea trupească, intrând într-un stomac bolnav, mai mult sporeşte boala, aşa hrana cea sufletească, gustându-se cu nevrednicie, mai mult măreşte răspunderea şi osânda. De aceea vă conjur să nu ascundem în sufletul nostru nici un gând păcătos, ci să curăţim inima noastră, căci noi suntem Biserica lui Dumnezeu, dacă facem aceasta!” (Cuvânt la Sfânta şi Marea Joi, în vol. Omilii la Postul Mare…, p. 138) ******************************************************************************** https://tainacasatoriei.wordpress.com/2011/11/02/sfantului-ioan-gura-de-aur-despre-sfanta-impartasanie/
Acest articol a fost publicat în Despre canoane, despre divorț, Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s