Pentru că şi frica este un lucru al lui Satana

Imagini pentru judecata de apoi
Domnul nostru  Iisus Hristos a venit în lume să strice lucrurile diavolului (I Ioan 3, 8).
Între aceste lucruri ce trebuia stricate, era şi frica. Pentru că şi frica este un lucru al lui Satana. Prin frică, Satana fură credinţa şi încrederea omului în Dumnezeu. Şi, pe urmă, îl duce şi la lepădarea de Dumnezeu.
De aceea şi Mântuitorul a venit în lume cu solia: „Nu vă temeţi!“. Începând de la acel „nu te teme, Iosife!“ din începutul Evangheliei de la Matei (Matei 1, 20), toate evangheliile sunt pline cu acest preadulce „nu te teme!“.
Cu toate prilejurile, Mântuitorul le spunea învăţăceilor că Satana va răscula în capul lor toată lumea şi toate prigoanele, să-i facă să se teamă şi să piardă mântuirea. „Din pricina Mea – le zicea Iisus – veţi fi daţi în judecata soboarelor… şi veţi fi duşi în faţa dregătorilor… vă vor da în mâinile lor… veţi fi urâţi de toţi din pricina Numelui Meu, dar voi să nu vă temeţi de ei! Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul, ci temeţi-vă mai degrab de cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă! (Matei 10, 17-28).
 Iată, Mântuitorul ne-a spus aici lămurit de cine să ne temem. De un singur lucru să ne temem în lumea aceasta: de păcat şi de diavolul, care e tatăl păcatului. Pentru că păcatul are puterea să omoare şi trupul şi sufletul omului.
Mântuitorul umbla neîncetat să scoată frica din Apostolii Lui.
„Până şi perii capului vostru sunt număraţi – le zicea Iisus – deci să nu vă temeţi! (Matei 10, 31).
Adică, voi sunteţi în grija Tatălui Ceresc, deci nu vă temeţi! El va purta gri¬jă de voi ca de nişte copii ai Lui.
Un leac al fricii acesta este: să avem întotdeauna ştiinţa şi conştiinţa că noi trăim în grija Tatălui Ceresc ca nişte copilaşi ai Lui.
Altădată, Mântuitorul i-a lăsat pe Apostoli să-i cuprindă furtuna pe mare. Şi pentru frica lor i-a mustrat blând, zicându-le:
„Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi încă credinţă? (Marcu 4, 40).
Adică, iată, aici Mântuitorul pune frica alături de necredinţă. Frica omoară credinţa. Fricoşii sunt alături de necredincioşi, de aceea Iisus îi zicea lui Iair: „Nu te teme, crede numai!“ (Marcu 5, 36), adică frica s-aşezase în drumul credinţei şi trebuia alungată.
Noi, de regulă, ştim că păcatul ne desparte de Domnul, dar uităm că şi frica face acelaşi lucru. Şi ea ne rupe legătura cu Dumnezeu. Un vestit predicator spunea că necredinţa noastră îi leagă mâinile lui Dumnezeu, să nu ne poată da ajutor şi mântuire. Acelaşi lucru îl face şi frica. Şi ea Îi leagă mâinile lui Dumnezeu, să nu ne poată ajuta.
De aceea, Mântuitorul stăruia mereu să scoa¬tă frica din Apostolii Lui şi să-i umple de credinţă, de încredere şi curaj. „În lume, necaz veţi avea – zicea Mântuitorul – dar îndrăzniţi, căci Eu am biruit lumea“ (Ioan 16, 33). „Să nu se tulbure ini-ma voastră, aveţi încredere în Mine!“ (Ioan 16, 1-27), căci Eu sunt cu toţi copiii Mei şi le asigur biruinţa. „Nu te teme, turmă mică!“ (Luca 12, 32), nu vă temeţi, copiii Domnului, căci Domnul e cu noi!
Mântuitorul a făcut o şcoală cu învăţăceii Lui, să-i întărească în acel „nu te teme!“ de care are nevoie orice creştin luptător şi biruitor.
Mântuitorul a ştiut cât suntem noi de slabi şi cât de mare este ispita fricii, de aceea ne-a lăsat tuturor acel preadulce testament: „Nu vă temeţi… căci, iată, Eu cu voi sunt până la sfârşitul veacului acestuia!“ (Matei 28, 10; 20).
Iată, iubiţii mei fraţi, acesta este leacul contra fricii; aceasta este moartea fricii.
Domnul Iisus Hristos ne dă siguranţa că va fi cu noi în toate zilele – şi, dacă El e cu noi, frica nu mai poate trăi. Căci frica nu poate petrece la un loc cu Domnul. Ori Domnul omoară frica, ori frica Îl alungă pe Domnul. Un creştin adevărat a scăpat de frică.
Domnul Iisus Şi-a crescut învăţăceii în şcoala îndrăznelii. I-a învăţat să nu se teamă. I-a învăţat şi prin pilda vieţii Sale. Mântuitorul nu S-a ocupat nici¬odată cu frica şi teama zilei de mâine. Şi aşa erau şi învăţăceii Lui. Doisprezece oameni simpli păşeau să întoarcă la Dumnezeu o lume întreagă. Intrau într un război cu o lume întreagă. Şi nu se temeau.
Dar – ca şi în Vechiul Testament – frica încă nu murise cu totul nici în Noul Testament. Nu murise nici după venirea în lume a Domnului Iisus. O vedem stăruind încă, chiar şi în mijlocul învăţăceilor Domnului.
Când L-au prins pe Domnul în grădina Ghet-simani, Evanghelia ne spune că «toţi ucenicii L au părăsit şi au fugit» (Matei 26, 56). I-a cuprins frica şi au fugit… Iar după Înviere, când i S a arătat lui Toma necredinciosul, Domnul i-a aflat pe Apostoli într-o casă „cu uşile încuiate de frica iudeilor“ (Ioan 20, 19).
La fel e cunoscută şi istoria lui Petru. Într-o clipă de mare curaj, Petru scosese sabia să-L apere pe Domnul şi a declarat solemn că e gata chiar să şi moară pentru El (Matei 26, 35), dar pe urmă s-a lepădat de Domnul, de frica unei slujnice.
Adică, era şi aici „termometrul“ lui „nu mă tem!“ din Vechiul Testament, care făcea „salturi“, în semn de „boală“.

 

 

Anunțuri

Despre maria

IMPARTASANIA CU NEVREDNICIE(cu păcate opritoare) DUCE LA DEMONIZAREA OMULUI ******************************************************************************** .....Căci şi atunci diavolul a intrat în Iuda după ce s-a împărtăşit; diavolul n-a dispreţuit Trupul Stăpânului, a dispreţuit pe Iuda, pentru neruşinarea lui, ca să afli că în aceia care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Dumnezeieştile Taine, în aceia, mai cu seamă, intră mereu diavolul, ca şi în Iuda atunci. Cinstea este de folos celor vrednici, dar cei care se bucură cu vrednicie de cinste îşi atrag mai mare osândă....... ******************************************************************************** ....De aici tu trebuie să vezi că diavolul tocmai asupra acelora are stăpânire, care cu nevrednicie se împărtăşesc din această Sfântă Taină, şi că ei înşişi se aruncă într-o osândă încă mai mare. Eu aceasta o zic nu pentru a vă înspăimânta de această sfântă masă, ci pentru a vă face mai cu luare aminte....... ******************************************************************************** ....Adică, precum hrana cea trupească, intrând într-un stomac bolnav, mai mult sporeşte boala, aşa hrana cea sufletească, gustându-se cu nevrednicie, mai mult măreşte răspunderea şi osânda. De aceea vă conjur să nu ascundem în sufletul nostru nici un gând păcătos, ci să curăţim inima noastră, căci noi suntem Biserica lui Dumnezeu, dacă facem aceasta!” (Cuvânt la Sfânta şi Marea Joi, în vol. Omilii la Postul Mare…, p. 138) ******************************************************************************** https://tainacasatoriei.wordpress.com/2011/11/02/sfantului-ioan-gura-de-aur-despre-sfanta-impartasanie/
Acest articol a fost publicat în Despre frică, Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s