La nimic nu ne folosește mărturisirea , dacă continuăm să păcătuim…

Imagini pentru despre spovedanie
Temandu-te nu cumva pacatuind, te vei face in ziua judecatii mandrie a diavolului, iar lui Hristos ocara si necinste;ceea ce este mai împovărător pentru tine decît orce altă pedeapsă , precum zice marele Vasilie. Mergi dar in calea pacii.

Sfătuirea duhovnicului către cel ce se pocăieşte

Iar după ce s-au săvârşit toate, îl sfătuieşte pe cel ce se pocăieşte aşa: să ştii, fiul meu, că al doilea botez ai luat astăzi,prin Taina Mărturisirii şi a pocăinţei, precum socoteşte Sfânta Biserică a lui Hristos. Drept aceea, ia aminte să nu te întinezi iarăşi cu păcate. Că precum cel ce va apuca vreo spurcăciune şi o va spăla nu se foloseşte cu nimic de spălarea ce a făcut dacă apoi iarăşi o va apuca, aşa nu se foloseşte nici cel ce se va spăla în baia pocăinţei şi a mărturisirii şi se va curaţi de păcatele sale, dar apoi va cădea din nou în aceleaşi păcate.
Aşadar,trebuie să întrebuinţezi sabie, fiul meu, adică să faci hotărâre întărită în inima ta, că te vei mulţumi de o mie de ori mai bine să mori decât să mai păcătuieşti şi să mâhneşti pe Dumnezeu.De acum înainte începe să petreci ca un creştin şi ucenic al lui Hristos.
Pocăinţa cea adevărată este nu numai să laşi cele rele,ci să şi faci cele bune, după cuvântul ce zice:
״Abate-te de la rău şi fă bine”.
” Te-ai dezbrcat de haina cea spurcata a pacatului si te-ai imbracat in cea curata a Dumnezeiescului Dar; deci pazeste-te ca nu cumva dezbracandu-te de aceasta,sa te imbraci iarasi cu aceea. Zi totdeauna cu Cantarea Cantarilor:
,,Dezbracatu-m-am de camasa mea, cum ma voi imbraca cu ea? Spalat-am picioarele mele, cum le voi intina pe dansele?”(Cânt. 5, 3),
Temandu-te nu cumva pacatuind, te vei face in ziua judecatii mandrie a diavolului, iar lui Hristos ocara si necinste;ceea ce este mai împovărător pentru tine decît orce altă pedeapsă , precum zice marele Vasilie. Mergi dar in calea pacii.
„Iata te-ai facut sanatos, de acum sa nu mai gresesti, ca sa nu-t‏i ile ‏fie ceva mai rau”(Ioan 5, 14)

Risultati immagini per Carte foarte folositoare de suflet - Nicodim Aghioritul  Risultati immagini per Carte foarte folositoare de suflet - Nicodim Aghioritul

ESTE UNA ȘI ACEIAȘI CARTE DOAR CĂ UNA ESTE O EDIȚIE MAI VECHE SI ALTA E O EDIȚIE MAI NOUĂ.
https://deasaimpartasirecunevrednicieosandavesnica.wordpress.com/2015/10/20/sfantul-nicodim-aghioritul-carte-folositoare-de-suflet/
pastorala20102014.files.wordpress.com/2013/06/sfc3a2ntul-nicodim-aghioritul-de-cautat-carte-foarte-folositoare-de-suflet.pdf

 

Anunțuri

Despre maria

IMPARTASANIA CU NEVREDNICIE(cu păcate opritoare) DUCE LA DEMONIZAREA OMULUI ******************************************************************************** .....Căci şi atunci diavolul a intrat în Iuda după ce s-a împărtăşit; diavolul n-a dispreţuit Trupul Stăpânului, a dispreţuit pe Iuda, pentru neruşinarea lui, ca să afli că în aceia care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Dumnezeieştile Taine, în aceia, mai cu seamă, intră mereu diavolul, ca şi în Iuda atunci. Cinstea este de folos celor vrednici, dar cei care se bucură cu vrednicie de cinste îşi atrag mai mare osândă....... ******************************************************************************** ....De aici tu trebuie să vezi că diavolul tocmai asupra acelora are stăpânire, care cu nevrednicie se împărtăşesc din această Sfântă Taină, şi că ei înşişi se aruncă într-o osândă încă mai mare. Eu aceasta o zic nu pentru a vă înspăimânta de această sfântă masă, ci pentru a vă face mai cu luare aminte....... ******************************************************************************** ....Adică, precum hrana cea trupească, intrând într-un stomac bolnav, mai mult sporeşte boala, aşa hrana cea sufletească, gustându-se cu nevrednicie, mai mult măreşte răspunderea şi osânda. De aceea vă conjur să nu ascundem în sufletul nostru nici un gând păcătos, ci să curăţim inima noastră, căci noi suntem Biserica lui Dumnezeu, dacă facem aceasta!” (Cuvânt la Sfânta şi Marea Joi, în vol. Omilii la Postul Mare…, p. 138) ******************************************************************************** https://tainacasatoriei.wordpress.com/2011/11/02/sfantului-ioan-gura-de-aur-despre-sfanta-impartasanie/
Acest articol a fost publicat în Carte folositoare de suflet - Sf.Nicodim Aghioritul, Despre spovedanie, Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s