Dacă cel ce se pocăieşte are multe păcate, canoniseşte-1 pe cel mai mare, adică pe cel ce are canon de mai mulţi ani. Câtă vreme face păcatul, chiar dacă nu se împărtăşeşte, vremea aceea nu se numără la facerea canonului. Dacă se va depărta o vreme de la păcatul pe care l-a spovedit, şi va cădea iarăşi în acelaşi păcat, să-i pui începătură la anii canonului. Dacă va cădea în alt păcat, trebuie să socoteşti care are mai mulţi ani: canonul pe care îl avea nesăvârşit, sau păcatul cel de curând făcut.
Iar dacă mai înainte de a se spovedi la tine, cel ce se pocăieşte s-a depărtat de păcat şi de Dumnezeiasca împărtăşanie, sau de la sine, sau de la alt duhovnic, să ştii că se numără la canon şi anii aceia de când s-a depărtat de la păcat. A se număra la canon vremea în care s-a depărtat de la păcat şi de la împărtăşanie, cel ce se pocăieşte de la sine, adică, fără de a mărturisi păcatul de moarte pe care l-a făcut; ־ aceasta să o faci cu pogorământ şi milostivire, iar nu după luarea aminte cu deamănuntul şi după dreptate. După ce îşi va mărturisi omul păcatul cel de moarte, de atunci înainte şi depărtarea de la păcat şi de la împărtăşanie se socotesc ca un canon; şi toate bunătăţile pe care le face îi şi pricinuiesc viaţă veşnică şi îl şi izbăvesc de chinurile cele veşnice.
Dar dacă nu are spovedit păcatul de moarte, depărtarea de păcat şi de împătrăşanie şi toate bunătăţile pe care le va face, nici viaţă veşnică nu-i agonisesc, nici de munca cea veşnică nu-1 izbăvesc. Arătăm aceasta pentru că dacă va muri el cu acest păcat de moarte nespovedit, va dobândi munca veşnică.
Când se împărtăşeşte cel ce are canon
Dacă cel ce se pocăieşte se află încă sub canon şi se va afla în primejdie de moarte, se împărtăşeşte cu Dumnezeieştile Taine, de nevoie. Dacă se va însănătoşi, începe iarăşi canonul de acolo de unde l-a lăsat mai înainte de a se împărtăşi. Aşa rânduiesc Canonul 13 al Sinodului întâi, Canonul 5 al Sinodului din Ancira şi 5 al Sfântului Grigorie de Nyssa. Iar llie al Cretei zice: ״Dacă cineva încă suflă puţin şi nu a murit cu totul, dar este nesimţitor şi nu poate să mănânce nimic, sau în alt chip scuipă ceea ce i se pune în gură, preotul trebuie, cu luare aminte, să însemneze semnul crucii numai pe buzele şi pe limba lui, cu atingerea Preacuratelor Taine.”
Canonul este îndoit ……cum ca este de 2 feluri canonul
Să ştii, duhovnice, canonul şi împlinirea canonului se despart în două:
în canon trupesc şi în canon duhovnicesc.
Canon trupesc
Canon trupesc înseamnă: post, mâncare uscată, metanii şi cele şapte fapte trupeşti ale milosteniei:
■ a hrăni cineva pe cei flămânzi,
■ a adăpa pe cei însetaţi,
■ a căuta şi a aduna pe cei străini,
■ a îmbrăca pe cei goi,
■ a căuta pe cei bolnavi,
■ a cerceta pe cei de prin închisori şi
■ a îngropa pe cei morţi.
Canon duhovnicesc
Canon duhovnicesc înseamnă rugăciunea cea cu umilinţă, citirea Dumnezeieştilor Scripturi şi cele şapte duhovniceşti lucruri ale milosteniei, adică:
■ a îndemna cineva pe păcătos să părăsească păcatul şi să se pocăiască,
■ a învăţa pe cel neînvăţat ceea ce nu ştie despre Dumnezeu şi despre credinţă,
■ a sfătui drept pe cel ce are trebuinţă de sfătuire,
■ a se ruga lui Dumnezeu pentru fratele său,
■ a mângâia pe cel mâhnit,
■ a suferi fără cârtire ticăloşiile şi necazurile ce îi urmează
■ a ierta greşelile pe care i le fac alţii.
Canonul trebuie să se dea împotriva celor la care păcătosul se împotriveşte
Canonul trebuie să se dea împotriva celor la care păcătosul se împotriveşte (că cele potrivnice sunt vindecătoare celor potrivnice). Canonul întâi al Sfântului Grigorie de Nyssa hotărăşte adică, să se dea după împrejurările cele potrivnice ale păcatului şi după împrejurările cele potrivnice ale feţelor celor ce au greşit, precum zic cei cu socoteală. După împrejurărilecele potrivnice ale păcatului, adică celui ce se îndoieşte de credinţă, să-i dai canon, duhovnice, să citească sau să asculte cu evlavie Sfânta Evanghelie şi Simbolul credinţei, să nu încerce cele mai presus de puterea sa şi să recunoască de maică Biserica cea Sobornicească, care i-a dat credinţa!