Sfântul Dimitrie al Rostovului -Pocăieşte-te, nelăsând fără de băgare de seamă nici cea mai mică greşeală;

Risultati immagini per Sfântul Dimitrie al Rostovului

Pocăieşte-te, omule, de păcatele tale în toată ziua şi plângi pentru acestea zi şi noapte.
Pocăieşte-te, nelăsând fără de băgare de seamă nici cea mai mică greşeală; căci, de nu vei lua aminte la păcatele mici, atunci nu vei avea sârguinţă nici pentru cele mari.
Pocăieşte-te şi în cele mai mici şi care par neînsemnate păcate; căci, dacă vei călca doar o singură mică poruncă, greu îţi va fi să păzeşti şi pe celelalte, mari, după cum a spus cineva despre aceasta:
„Nu spune: aceasta nu-i nimic, aceea nu-i nimic; ci păzeşte-te şi de cuvântul în deşert, chiar şi de cel mai subţire gând rău, căci vei da seama şi pentru cuvântul în deşert, în ziua Judecăţii, după cum a spus Domnul.
Căieşte-te în fiecare zi şi în toată vremea, pentru că neîncetat greşeşti înaintea lui Dumnezeu – în fiecare zi săvârşeşti nelegiuiri nenumărate înaintea Lui.
În toată viaţa ta pocăieşte-te, plângi şi tânguieşte-te. Căci nimic în acest veac nu este vrednic de bucurie şi veselie – nu vei găsi nimic vrednic de bună-cugetare şi bună-lucrare, afară de plâns şi tânguire: însăşi naşterea ta este întru plâns şi viaţa ta se trece în tânguiri, iar sfârşitul vieţii tale este moarte, necaz şi amărăciune sufletului”.
Lumea aceasta, cu obiceiurile ei, nu este altceva decât vale a păcatului şi hăţiş al plângerii.
Nu este nimic bun, nimic de lăudat, nimic îmbucurător – pretutindeni împărăţeşte păcatul şi fărădelegea, necazul şi întristarea, plânsul şi oftatul:
„Tot capul vă este numai răni şi inima slăbănogită. Din creştet până în tălpile picioarelor nu-i nici un loc sănătos: totul e numai plăgi, vânătăi şi răni pline de puroi, necurăţate, nemuiate cu untdelemn şi nelegate” (Isaia 1, 5-6).
De aceea, „varsă râuri de lacrimi zi şi noapte, nu-ţi da linişte, nu închide ochii tăi” – spune Proorocul

Anunțuri

Despre maria

IMPARTASANIA CU NEVREDNICIE(cu păcate opritoare) DUCE LA DEMONIZAREA OMULUI ******************************************************************************** .....Căci şi atunci diavolul a intrat în Iuda după ce s-a împărtăşit; diavolul n-a dispreţuit Trupul Stăpânului, a dispreţuit pe Iuda, pentru neruşinarea lui, ca să afli că în aceia care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Dumnezeieştile Taine, în aceia, mai cu seamă, intră mereu diavolul, ca şi în Iuda atunci. Cinstea este de folos celor vrednici, dar cei care se bucură cu vrednicie de cinste îşi atrag mai mare osândă....... ******************************************************************************** ....De aici tu trebuie să vezi că diavolul tocmai asupra acelora are stăpânire, care cu nevrednicie se împărtăşesc din această Sfântă Taină, şi că ei înşişi se aruncă într-o osândă încă mai mare. Eu aceasta o zic nu pentru a vă înspăimânta de această sfântă masă, ci pentru a vă face mai cu luare aminte....... ******************************************************************************** ....Adică, precum hrana cea trupească, intrând într-un stomac bolnav, mai mult sporeşte boala, aşa hrana cea sufletească, gustându-se cu nevrednicie, mai mult măreşte răspunderea şi osânda. De aceea vă conjur să nu ascundem în sufletul nostru nici un gând păcătos, ci să curăţim inima noastră, căci noi suntem Biserica lui Dumnezeu, dacă facem aceasta!” (Cuvânt la Sfânta şi Marea Joi, în vol. Omilii la Postul Mare…, p. 138) ******************************************************************************** https://tainacasatoriei.wordpress.com/2011/11/02/sfantului-ioan-gura-de-aur-despre-sfanta-impartasanie/
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s