Dacă nu ne smerim înaintea fratelui nostru și nu ascultăm de el în lucruri mai mult sau mai puțin secundare ,cum ne vom smeri înaintea lui Dumnezeu și vom asculta de El în împlinirea marii Lui voințe veșnice?Cum vom împlini porunca de a iubi pe aproapele nostru ca pe noi înșine sau de a iubi pe vrăjmașii noștri?

Immagine correlata

Astfel asceza ascultării e indispensabilă nu numai față de Dumnezeu,ci și față de fratele nostru,cînd acesta ne cere un lucru cu putință și nu potrivnic duuhului poruncilor lui Dumnezeu
*****************
Cultura ascetic ortodoxă îmbracă multe aspecte;printre care ele se găsește ascultarea monahală,sau mai exact creștină.
Ca orce mare cultură,ascultarea cunoaște numeroase trepte după vîrsta duhovnicească a celui ce o păzește.
La început ea poate îmbrăca caracterul unei părăsiri a unei voințe în fața părintelui duhovnicesc în virtutea încredereii avute în el și în vederea unei mai bune cunoașteri a voinței lui Dumnezeu.Într-o formă mai desăvîrșită ea este o lucrare pozitivă a minții noastre în efortul de a împlini poruncile lui Dumnezeu Care a iubit nesfârșit lumea.
Am putea caracteriza dispozițiile  lăuntrice a unui ucenic care a înaintat pe calea ei spunînd că aceasta își încordează atenția și voința pentru a sesiza cât mai adînc gîndul și voința unei alte persone,și apoi de a realize dintr-un act de iubire duhovnicească idea sau voința  fratelui său.
Printr-un asemenea act de ascultare inima celui ce ascultă se deschide,mintea sa se îmbogățește,o nouă viață pătrunde în sufletul său.
În stadiul ulterior,ascultarea duce la înțelegere cu mai multă finețe a fiecărui om la sesizarea în el a chipului lui Dumnezeu,ceea ce înseamnă maturizarea umanității la ucenicul însuși.
Sf Iona Evanghelistul scrie:
„De zice cineva:„Iubesc pe Dumnezeu”iar pe fratele său urăște,mincinos este ! Pentru că cel ce nu iubește pe fratele său,care l-a văzut,pe Dumnezeu,pe Care nu L-a văzut,nu poate să iubească.Și această poruncă o avem de la El:
Cine iubește pe Dumnezeu să iubească pe fratele lui.(1In 4,20-21).„Dacă Mă iubiți,păziți poruncile Mele” (In 14,15) ,a spus Hristos.
Aceiași structură se regăsește și în planul ascultării.Cine iubește pe fratele său dorește în chip cu totul firesc să facă voia lui,să se șteargă înaintea lui;dar dacă nu ne smerim înaintea fratelui nostrum și nu ascultăm de el în lucruri mai mult sau mai puțin secundare,cum ne vom smeri inaintea lui Dumnezeu și vom asculta de El în împlinirea marii Lui voințe veșnice?Cum vom împlini porunca de a iubi pe aproapele nostru ca pe noi înșine sau de a iubi pe vrăjmașii noștri?
Astfel asceza ascultării e indispensabilă nu numai față de Dumnezeu,ci și față de fratele nostru,cînd acesta ne cere un lucru cu putință și nu potrivnic duuhului poruncilor lui Dumnezeu.Iar acesta ne face asemenea Fiului Unic al Tatălui;mintea omului ajunge în stare să ia întreaga umanitate,devine cu alte cuvinte universal după asemănarea universalității,divine a lui Hristos.
Fără această cultură a ascultării omul va rămîne inevitabil „un cerc închis”,mereu nefericit înaintea Veșniciei oricare ar fi gîndul și educația al unui om,fără ascultarea evanghelică, accesul în lumea lăuntrică e împidicat de o barieră solidă și iubirea lui Hristos nu poate pătrunde aici,nici nu poate să o imbibe cu prezența ei.
Fără ascultare omul va rămîne mereu în țarcul strâmt al individualității sale egoiste,opus principiului ipostatic al persoanei.În afara culturii ascultării ,principiul ipostatic nu se dezvoltă în oameni,și ei rămân surzi și orbi la Revelația duhovnicească dată nouă prin Întruparea Logosului.
De aceea,se poate spune că în afara puterii creștine a ascultării adevărata teologie rămîne inaccesibilă în profunzimile sale ultime.
Avem în vedere teologia înțeleasă ca o stare de comuniune cu Dumnezeu,și nu ca erudiție ce poate fi extreme de îndepărtată de adevărata viață.
Mare e știința sfintei ascultări,e neapărat necesar să ne rugăm mult cu ochii noștri duhovnicești să se deschidă și să poată vedea măreția și sfințenia ei.Ne aducem aminte cum,atunci cînd vorbea de vița ascunsă în poruncile lui Hristos , Starețul Siluan era cuprins de un setiment de  străpungere de inimă”în fața măreției vieții care ne-a fost dată de Dumnezeu.
Iată încă o remarcabilă consecință a ascezei ascultării.
Învățînd să sesizeze gîndurile și voința altor personae,ucenicul învață în același timp să-și trăiască feluritele sale stări nu numai ca „ale sale”proprii(individuale),ci ca un fel de revelație a ceea ce se petrece în întraga umanitate.
Fiecare din eșecurile sale,din durerile sale,din suferințele sale le trăiește nu numai în sine egoist,ci mintea se transpune în suferințele și bucuriile tuturor oamenilor,că în fiecare clipă milioane de oameni se găsesc într-o stare asemănătoare lui.Acest lucru îl conduce firesc la rugăciune pentru întreaga lume.
http://www.librariasophia.ro/carti-Viata-si-invatatura-staretului-Siluan-Athonitul-scrise-de-ucenicul-sau-arhim-Sofronie-so-1128.html
*******************************************************************
Anunțuri

Despre maria

IMPARTASANIA CU NEVREDNICIE(cu păcate opritoare) DUCE LA DEMONIZAREA OMULUI ******************************************************************************** .....Căci şi atunci diavolul a intrat în Iuda după ce s-a împărtăşit; diavolul n-a dispreţuit Trupul Stăpânului, a dispreţuit pe Iuda, pentru neruşinarea lui, ca să afli că în aceia care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Dumnezeieştile Taine, în aceia, mai cu seamă, intră mereu diavolul, ca şi în Iuda atunci. Cinstea este de folos celor vrednici, dar cei care se bucură cu vrednicie de cinste îşi atrag mai mare osândă....... ******************************************************************************** ....De aici tu trebuie să vezi că diavolul tocmai asupra acelora are stăpânire, care cu nevrednicie se împărtăşesc din această Sfântă Taină, şi că ei înşişi se aruncă într-o osândă încă mai mare. Eu aceasta o zic nu pentru a vă înspăimânta de această sfântă masă, ci pentru a vă face mai cu luare aminte....... ******************************************************************************** ....Adică, precum hrana cea trupească, intrând într-un stomac bolnav, mai mult sporeşte boala, aşa hrana cea sufletească, gustându-se cu nevrednicie, mai mult măreşte răspunderea şi osânda. De aceea vă conjur să nu ascundem în sufletul nostru nici un gând păcătos, ci să curăţim inima noastră, căci noi suntem Biserica lui Dumnezeu, dacă facem aceasta!” (Cuvânt la Sfânta şi Marea Joi, în vol. Omilii la Postul Mare…, p. 138) ******************************************************************************** https://tainacasatoriei.wordpress.com/2011/11/02/sfantului-ioan-gura-de-aur-despre-sfanta-impartasanie/
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s