„cel ce nu iubește pe vrăjmașii lui nu are harul lui Dumnezeu”…care sînt condițiile dobândirii iubirii de vrăjmași !

Immagine correlata
„dacă ți-e milă de întreaga zidire și iubești pe vrăjmașii tăi și dacă, în același timp, te socotești cel mai rău dintre oameni, e semn că e cu tine marele har al Duhului
„mândria ne face să pierdem harul […]sufletul e atunci chinuit de gânduri rele și nu înțelege că trebuie să-i iubească pe vrăjmași, fără de care nu poate să placă lui Dumnezeu”.
 
IV. Condițiile dobândirii iubirii de vrăjmași
Dacă e un lucru firesc, și deci obișnuit, să-i iubim pe cei care ne iubesc și să facem bine celor care ne fac bine (cf. Mt. 5, 46-47; Lc. 6, 32-33), iubirea de vrăjmași e ceva împotriva firii noastre și am putea spune că aceasta nici nu stă în puterea ei. Este o stare a sufletului supranaturală, sau, altfel spus, care nu poate fi decât un rod al harului dat de Duhul Sfânt.  
De aceea Sfântul Siluan scrie: „Sufletul care n-a cunoscut pe Duhul Sfânt nu înțelege cum poți iubi pe vrăjmașii tăi și nu primește aceasta.”
În repetate rânduri, starețul spune că este cu neputință să-i iubim pe vrăjmași în lipsa harului :„Doamne, Tu ai dat porunca de a iubi pe vrăjmași, dar aceasta ne este cuanevoie nouă, păcătoșilor, dacă nu e cu noi harul Tău”; „lipsiți de harul lui Dumnezeunu putem iubi pe vrăjmași”; „cel ce nu iubește pe vrăjmașii lui nu are harul luiDumnezeu”; omul care n-a învățat de la Duhul Sfânt să iubească nu se va ruga,desigur, pentru vrăjmașii lui”. Și tot atât de des el arată că această dispoziție a sufletului este un dar al Duhului Sfânt: „Domnul este Iubire. El a poruncit […] săiubim pe vrăjmașii noștri; această iubire ne-o descoperă Duhul Sfânt”; „nu e cuputință să iubești pe vrăjmași decât prin harul Duhului Sfânt”; „când vei iubi pe vrăjmașii tăi, să știi că un mare har dumnezeiesc locuiește întru tine”.
Acest har însă nu se revarsă dintr-o dată în suflet, ci se manifestă mai curând printr-un soi de pedagogie dumnezeiască, prin care, ținând seama de slăbiciunea și mărginirea omenească, Duhul Sfânt „învață” sufletul încetul cu încetul să iubească, îl„deprinde” cu purtările, căile și mijloacele prin care se ajunge la iubire. „Duhul Sfânt ne
învață să-i iubim chiar și pe vrăjmașii noștri.” „Duhul Sfânt învață sufletul negrăită iubire pentru oameni și milă pentru toți cei rătăciți. Domnul a avut milă decei ce se pierduseră […], iar Duhul Sfânt învață aceeași milă pentru cei care merg îniad.” „Eu n-aș putea vorbi despre (iubirea de vrăjmași) dacă Duhul Sfânt nu m-ar fi învățat această iubire.” „Domnul m-învățat să iubesc pe vrăjmași. […] Duhul Sfânt nînvață iubirea.”
Harul Duhului Sfânt învață sufletul în care Se sălășluiește cum să-i iubească pe vrăjmași. Și tot el îi descoperă și temeiul acestei iubiri: iubirea lui Dumnezeu pen truti oamenii și doria Lui de a-i mântui pe ti: „Nimeni nu poate cunoaște prin el însuși ce este iubirea lui Dumnezeu dacă nu e învățat de Duhul Sfânt, dar în Biserica noastră iubirea lui Dumnezeu e cunoscută prin Duhul Sfânt și de aceea grăim despre ea.” Harul îi dă de asemenea omului și puterea de a-i iubi pe vrăjmași: „Domnul ne-aporuncit: «Iubiți pe vrăjmașii voștri» (Mt. 5, 44) [...], dar nu poți să-ți iubeștvrăjmașii decât prin harul Duhului Sfânt”; „Domnul ne-a poruncit să iubim pevrăjmașii noștri, iar prin Duhul lui Dumnezeu ne dă puterea să-i iubim”.
Pentru că iubirea de vrăjmași este un rod al harului, ea poate fi dobândită îndeosebi prin rugăciune. Starețul insistă mult asupra acestui lucru, îndemnând în repetatrânduri să „cerem din toată inima noastră lui Dumnezeu să ne dea puterea de a-i iubipe ti oamenii”. De asemenea, ne sfătuiește să ne rugăm Maicii Domnului și sfinților:„Dacă nu suntem în stare (să-i iubim pe vrăjmașii noștri) și suntem lipsiți de iubire,să rugăm fierbinte pe Domnul, pe Prea Curata Lui Maică și pe ti sfinții, și Domnul ne va ajuta în toate, căci iubirea Lui pentru noi este nesfârșită.” El însuși mărturisește că se roagă neîncetat lui Dumnezeu pentru aceasta: „Neîncetat rog peDomnul să-mi dea iubirea de vrăjmași [...] Zi și noapte cer de la Domnul această iubire, și Domnul îmi dă lacrimi și plâng pentru întreaga lume.” Iubind pe toamenii, el dorește ca toți să primească un astfel de dar și de aceea, în numele tuturor,el se roagă astfel: „Doamne, învață-ne prin Duhul Tău Cel Sfânt să iubim pe  vrăjmașii noștri și să ne rugăm pentru ei cu lacrimi [...]. Doamne, așa cum Tu Te-ai rugat pentru vrăjmașii Tăi, așa învață-ne și pe noi, prin Duhul Sfânt, să iubim pe vrăjmașii noștri.
Însă harul de a-i iubi pe vrăjmași presupune și alte condiții.Iubirea de vrăjmași este nedespărțită de iubirea lui Dumnezeu, căci, așa cum am văzut, temeiul iubirii vrăjmașilor este iubirea pe care Dumnezeu Însuși o aratădeopotrivă tuturor făpturilor Sale și voia Lui ca toți oamenii să fie mântuiți.
Hristos ne-a dat pildă desăvârșită de o astfel de iubire, în timpul viii Sale pământeștIubirea de Dumnezeu ne conduce la împlinirea voii Sale și la urmarea Sa pe cât ne stăîn putere, deci și la iubirea vrăjmașilor.
De aceea starețul spune că cel care nu-și iubește vrăjmașii dovedește că n-a învățat de la Duhul Sfânt să-L iubească peDumnezeu.
Iubirea de vrăjmași este, de asemenea, strâns legată de smerenie. Starețul punea lături adeseori aceste două virtuți105. Într-adevăr, aproape toate greutățile legate de iubirea vrăjmașilor sunt pricinuite de mândrie.
Căci din mândrie se nasc întristarea pentru jignirile ce ni s-au adus, ura, mânia, ranchiuna, dorința de a ne răzbuna,disprețuirea aproapelui, refuzul de a-l ierta și de a ne împăca cu el…
Acolo unde estmândrie, nu poate fi iubire de vrăjmași și, invers, acolo unde este iubirea vrăjmașilor nu mai e loc de mândrie. „Dacă iubim pe vrăjmașii noștri, mândria nu va mai avea locîn sufletul nostru.”
Smerenia care însoțește iubirea de vrăjmași este dovada neîndoielnică a prezenței harului și a adevărului acestei iubiri: „dacă ți-e milă de întreaga zidire și iubești pe vrăjmașii tăi și dacă, în același timp, te socotești cel mai rău dintre oameni, e semn că e cu tine marele har al Duhului Sfânt”. Cu adevărat smerenia este condiția esențială a primirii și păstrării harului care ne învață să-i iubim pe vrăjmașii noștri și ne dă și puterea de a-i iubi. „Smerește-te – îndeamnă starețul –,și atunci harul te va învăța.” Și dimpotrivă: „mândria ne face să pierdem harul […]sufletul e atunci chinuit de gânduri rele și nu înțelege că trebuie să-i iubească pe vrăjmași, fără de care nu poate să placă lui Dumnezeu”.Starețul amintește uneori și rolul pocăinței când e vorba de iubirea vrăjmașilor,legând-o de smerenie. Căci „a te socoti cel mai rău dintre oameni” este o stare de mare smerenie în care se cuprinde nemijlocit pocăința. Cel care se socotește pe sine cel mai rău dintre oameni, în chip necesar îi vede pe ceilalți mai buni decât el. Luând aminte la sine, judecându-se și osândindu-se pe sine, el nu judecă și nu-i învinuiește pe vrăjmașii săi, ci, dimpotrivă, ajunge să-i considere mai buni decât el. Starețul ne oferă, de asemenea, și pilda unei alte atitudini de căință, cea care constă în a cere iertare de la Dumnezeu de fiecare dată când suntem lipsiți de iubire față de vrăjmași:„Dacă judec pe cineva sau îl privesc de sus, lacrimile seacă și sufletul meu cade înîntristare; și iarăși încep să cer iertare Domnului și, milostiv, Domnul mă iartă pemine, păcătosul.” Printr-o asemenea atitudine, de recunoaștere smerită înainteaDomnului a greșelilor și neputințelor sale, prin care capătă de la El iertarea lor,sufletul se deschide tot mai mult harului și sporește neîncetat în dragoste. În cazul lipsei depline a milei fă de vrăjmași avem de-a face cu prezența și lucrarea unui duh rău, iar atunci căința este singurul mijloc de a scăpa de el.
 105.O astfel de legătură aflăm și în învățătura lui Avva Or. Vezi Pateric, Or, 11. Cf. și Sf. Simeon Noul Teolog,Cele 225 de capete…, III, 25.
Stăruința cu care starețul vorbește despre rugăciune, smerenie și pocăință demonstrează că, recunoscând rolul hotărâtor al harului în dobândirea iubirii de vrăjmași, el nu nesocotește totuși eforturile omului legate de aceasta.
El este mai ales conștient de importanța unui prim gest din partea noastră și de aceea îndeamnă:
„Vă rog, fraților, faceți o încercare”, sau: „La început, silește inima ta să iubească pevrăjmașii tăi.
Eforturile omului trebuie să se manifeste, în general, printr-o doriă sinceră și printr-o statornică bunăvoiă, îndreptate spre împlinirea acestei porunci dumnezeiești, fă de care Dumnezeu nu va rămâne nepăsător. Pe cel cardeznădăjduiește înaintea unei sarcini atât de grele, Sfântul Siluan îl încurajează:„Domnul, văzând gândul tău cel bun, te va ajuta în toate.Starețul, care a cunoscut el însuși adâncul neputiei și slăbiciunii omenești, pare să cugete neîncetat la acestcuvânt al Apostolului: „Toate le pot în Hristos, care mă întărește” (Filip. 4, 13), dând mărturie prin propria viață de tăria sprijinului pe care oricare om îl poate primi de laDumnezeu.

TEXT PRELUAT DE AICI

Immagine correlata

Anunțuri

Despre maria

IMPARTASANIA CU NEVREDNICIE(cu păcate opritoare) DUCE LA DEMONIZAREA OMULUI ******************************************************************************** .....Căci şi atunci diavolul a intrat în Iuda după ce s-a împărtăşit; diavolul n-a dispreţuit Trupul Stăpânului, a dispreţuit pe Iuda, pentru neruşinarea lui, ca să afli că în aceia care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Dumnezeieştile Taine, în aceia, mai cu seamă, intră mereu diavolul, ca şi în Iuda atunci. Cinstea este de folos celor vrednici, dar cei care se bucură cu vrednicie de cinste îşi atrag mai mare osândă....... ******************************************************************************** ....De aici tu trebuie să vezi că diavolul tocmai asupra acelora are stăpânire, care cu nevrednicie se împărtăşesc din această Sfântă Taină, şi că ei înşişi se aruncă într-o osândă încă mai mare. Eu aceasta o zic nu pentru a vă înspăimânta de această sfântă masă, ci pentru a vă face mai cu luare aminte....... ******************************************************************************** ....Adică, precum hrana cea trupească, intrând într-un stomac bolnav, mai mult sporeşte boala, aşa hrana cea sufletească, gustându-se cu nevrednicie, mai mult măreşte răspunderea şi osânda. De aceea vă conjur să nu ascundem în sufletul nostru nici un gând păcătos, ci să curăţim inima noastră, căci noi suntem Biserica lui Dumnezeu, dacă facem aceasta!” (Cuvânt la Sfânta şi Marea Joi, în vol. Omilii la Postul Mare…, p. 138) ******************************************************************************** https://tainacasatoriei.wordpress.com/2011/11/02/sfantului-ioan-gura-de-aur-despre-sfanta-impartasanie/
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s