PĂCATELE VREDNICE DE IERTARE CARE SE DEZLEAGĂ PRIN POCĂINȚĂ

Imagine similară■ păcatele vrednice de iertare…acestea sînt păcatele care se dezleagă prin pocăință …pocăința însemnând mărturisirea cu zdrobirea inimii si făgăduinta ,ca, cu mila lui Dumnezeu să  nu mai greșească.
DESPRE PĂCATELE DE MOARTE, CE SE POT IERTA SI CELE PRICINUITE DE LIPSA FAPTELOR BUNE
Pe lângă acestea(duhovnice), se cade să ştii că, după cum este nevoie ca doctorul să cunoască bolile trupului ca să le tămăduiască, aşa şi tu, care eşti pe cale să te faci duhovnic, este de trebuinţă să cunoşti care sunt bolile sufletului, adică păcatele, ca să ştii să le vindeci. Deşi bolile sufletului, adică păcatele, sunt foarte felurite, cu toate acestea îndeobşte ele se împart în trei.
De aceia trebuie să ştii care sunt :
-cele de moarte,
-cele ce se pot ierta
-şi care sunt prin lipsă sau nelucrare.
Despre cele de moarte
De moarte sunt, potrivit lui Ghenadie Scholarios, Koressios, Mărturisirii Ortodoxe şi Hrisant al Ierusalimului, acele păcate, de bună voie săvârşite, care strică, fie numai dragostea cea către Dumnezeu, fie cea către aproapele, împreună cu cea către Dumnezeu, si-1 fac pe cel ce le săvârşeşte vrăjmaş al lui Dumnezeu si vinovat morţii celei veşnice a iadului. Iar acestea, si cele mai îndeobşte, sunt: mândria, iubirea de arginţi, desfrânarea, pizma, lăcomia, mânia şi trândăvia sau lipsa de grijă.
Despre cele ce se pot ierta
Păcatele ce se pot ierta sunt acelea, de bunăvoie săvârşite, care nu strică dragostea cea către Dumnezeu si către aproapele, nici nu-1 fac pe credincios duşman al lui Dumnezeu si vinovat de moartea veşnică; la care sunt supuşi şi sfinţii înşişi, după spusa lui lacov, fratele Domnului: „Că toţi greşim în multe chipuri” (3, 2) şi a lui loan: „Dacă spunem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine” (I loan l, 8) şi după canoanele CXXV, CXXVI şi CXXVII ale sinodului din Cartagina.
Iar acestea(păcatele cele ce se pot ierta) sunt, potrivit cu Koressios şi Hrisant:
„cuvântul cel deşert, cea dintâi pornire şi turburare din mânie, cea dintâi pornire a poftei ,cea dintâi pornire a urii, minciuna spusă în glumă, pizma cea trecătoare care se numeşte îndeobşte râvnă, şi este o mâhnire măruntă pentru bunătăţile aproapelui, şi cele la fel cu acestea.
Greu de hotărât sunt pricina şi deosebirea amănunţită pe care o au păcatele de moarte de cele vrednice de iertare; odată ce alţii au numit alte deosebiri dintre păcatele de moarte şi cele ce se pot ierta, tălmăcind cuvântul lui loan:
„Este păcat de moarte şi păcat care nu este de moarte”.
Căci Mitrofan al Smirnei spune că :
„păcat de moarte este fiecare păcat care se pedepsea cu moartea de Legea cea veche, cum erau: hula împotriva lui Dumnezeu, uciderea cea de bunăvoie, perversiunea sexuală si altele.”
„Iar păcat nu de moarte, acela care nu se pedepsea cu moartea, precum uciderea fără voinţă si altele.”
Iar Anastasie Sinaitul (întrebarea LIV) spune că păcat de moarte este cel săvârşit întru ştiinţă şi cel nu de moarte, cel făptuit întru neştiinţă. Dar hula împotriva lui Dumnezeu şi păcatele mari săvârşite întru ştiinţă, precum omorul, desfrânarea, sunt păcate de moarte. Iar canonul al cincilea al celui de al şaptelea sinod ecumenic, precum şi Icumenie spun că păcat de moarte este cel nepocăit şi neândreptat.
Despre păcatele prin lipsă
Păcate prin lipsă se numesc (ca să zic aşa) faptele bune sau vorbele sau gândurile pe care putea cineva să le săvârşească, ori să le gândească, dar el s-a lenevit şi nu le-a săvârşit, nici nu le-a grăit, nici nu le-a gândit, şi care vin, cum am spus, din păcatul de moarte al trândăviei. Ştiu prea bine că păcatele acestea prin lipsă nu sunt socotite păcate, fiindcă puţini sunt aceia care socotesc păcat faptul că nu au făcut cutare milostenie pe care puteau şi aveau mijloacele să o facă, ori să dea acel sfat bun pe care puteau să-1 îmbie aproapelui, ori să facă atâtea rugăciuni, ori altă faptă vrednică şi nu le-au făcut
Numai că şi acest lucru îl ştiu prea bine, că Dumnezeu şi pentru acestea are să ceară socoteală în Ziua Judecăţii. Cine ne încredinţează? Pilda slujitorului aceluia leneş, care a avut un talant şi 1-a îngropat în pământ şi care a fost osândit, nu pentru că ar fi făcut vreun păcat sau nedreptate cu acesta (pentru că acela ce i se dase 1-a înapoiat iarăşi neştirbit, cum spune Marele Vasile, în cuvântul înainte la Rânduielile sale cele pe larg), ci fiindcă, putând să-1 sporească, s-a lenevit şi nu 1-a înmulţit:
„Se cuvenea—zice — să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al Meu cu dă” (Matei 25, 27).
Ne încredinţează şi pilda celor cinci nebune care s-au osândit, nu de alta ci numai pentru lipsa votului de lemn. Şi priveliştea păcătoşilor ce stau de-a stânga şi care osândi nu pentru că au*săvârşit vreun păcat, ci pentru că deşi fi trebuit totuşi nu au miluit pe fratele lor. Căci  -spune- „flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost si nu Mi-aţi dat să beau” (Matei 25, 42).
Păcate ale lipsirii numesc si câte răutăţi puteau şi aveau mijloacele să le împiedice unii, cu vorba sau cu fapta, şi nu le-au împiedicat. De aceea se si dojenesc, deopotrivă cu cei care le fac, după canoanele: XXV al sinodului de la Anghira, LXXI al Marelui Vasile si XXV al Sf. loan Postnicul. Un dascăl aseamănă păcatele prin lipsă cu otrava şi muşcătura aspidei, pentru că, după cum aceasta ucide fără să aducă durere (de aceea şi prin aceasta alexandrinii îi ucideau pe cei ce săvârşeau greşeli mărunte, cum spune Galen), tot aşa şi păcatele acestora omoară sufletele fără ca păcătoşii să simtă şi să sufere.
Acestea sînt păcatele usoare care prin pocăintă se iartă….
„Deci dacă greşim, ca oameni ce suntem, cu păcate mici şi de iertat, precum cu cuvântul, cu limba, cu auzul, sau cu ochii ne răpim şi ne înşelăm şi cădem în slava deşartă, în mâhnire, sau mânie sau în altceva asemenea, să ne osândim pe noi înşine şi să ne mărturisim lui Dumnezeu şi aşa să ne împărtăşim, crezând că Sfânta împărtăşire ni se face nouă spre iertarea păcatelor şi spre curăţire.”
https://deasaimpartasirecunevrednicieosandavesnica.wordpress.com/2016/08/05/pentru-ca-celor-ce-fara-frica-cu-defaimare-si-nevrednicie-se-impartasesc-nu-numai-nu-li-se-iarta-pacatele-ci-si-diavolul-mai-mult-navaleste-asupra-lor/
Imagine similarăImagine similară
este una si aceiași carte….prima este o editie mai nouă si cu traducerea îmbunătătită si cealaltă este o editie mai veche,care este si pdf
https://teologiepastorala20102014.files.wordpress.com/2013/06/sfc3a2ntul-nicodim-aghioritul-de-cautat-carte-foarte-folositoare-de-suflet.pdf
Anunțuri

Despre maria

IMPARTASANIA CU NEVREDNICIE(cu păcate opritoare) DUCE LA DEMONIZAREA OMULUI ******************************************************************************** .....Căci şi atunci diavolul a intrat în Iuda după ce s-a împărtăşit; diavolul n-a dispreţuit Trupul Stăpânului, a dispreţuit pe Iuda, pentru neruşinarea lui, ca să afli că în aceia care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Dumnezeieştile Taine, în aceia, mai cu seamă, intră mereu diavolul, ca şi în Iuda atunci. Cinstea este de folos celor vrednici, dar cei care se bucură cu vrednicie de cinste îşi atrag mai mare osândă....... ******************************************************************************** ....De aici tu trebuie să vezi că diavolul tocmai asupra acelora are stăpânire, care cu nevrednicie se împărtăşesc din această Sfântă Taină, şi că ei înşişi se aruncă într-o osândă încă mai mare. Eu aceasta o zic nu pentru a vă înspăimânta de această sfântă masă, ci pentru a vă face mai cu luare aminte....... ******************************************************************************** ....Adică, precum hrana cea trupească, intrând într-un stomac bolnav, mai mult sporeşte boala, aşa hrana cea sufletească, gustându-se cu nevrednicie, mai mult măreşte răspunderea şi osânda. De aceea vă conjur să nu ascundem în sufletul nostru nici un gând păcătos, ci să curăţim inima noastră, căci noi suntem Biserica lui Dumnezeu, dacă facem aceasta!” (Cuvânt la Sfânta şi Marea Joi, în vol. Omilii la Postul Mare…, p. 138) ******************************************************************************** https://tainacasatoriei.wordpress.com/2011/11/02/sfantului-ioan-gura-de-aur-despre-sfanta-impartasanie/
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s