După cum bogăţia bunătăţii Sale este motiv de mântuire pentru cei ce o întrebuinţează bine, tot aşa şi pentru cei ce o dispreţuiesc este motiv de o mai mare pedeapsă.

Imagine similară

Trebuie să fim cu luare aminte, că Dumnezeu fiind bun şi îndelung-răbdător, nu te pedepseşte îndată. Bunătatea o arată Dumnezeu ca tu să scapi de păcate, iar nu să mai adaugi pe lângă cele existente, şi dacă nu faci acestea, pedeapsa va fi mai îngrozitoare. Tocmai de aceea nu trebuie să păcătuim, fiindcă Dumnezeu este îndelung-răbdător, şi nu trebuie luată această bunătate ca motiv de nerecunoştinţă, fiindcă dacă este îndelung-răbdător, negreşit că şi pedepseşte.
Şi socoteşti tu, oare, omule, care judeci pe cei ce fac unele ca acestea, dar le faci şi tu, că tu vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?”(2, 3).
De judecata ta [a conştiinţei tale] nu scapi, şi vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?! Fiindcă a arătat păcatul cel mare din lume, din învăţăturile lor, din fapte, din aceea că fiind înţelepţi şi având la îndemână natura care să-i povăţuiască, şi că ei nu numai că au părăsit pe Dumnezeu, ci chiar au preferat în locul Lui chipul târâtoarelor, şi au necinstit virtutea, deşi însăşi firea se împotrivea de a urma păcatele acelea care erau contra ei, apoi ajunge la sfârşit la concluzia naturală că toţi cei ce fac acestea vor fi pedepsiţi.
„Şi răsplata ce li se cuvenea, zice, a rătăcirii lor, întru sine-şi luându-o”, dar fiindcă nu o simt, a arătat şi o altă pedeapsă, de care ei se tem. Deşi de altfel a arătat-o şi pe aceasta, căci atunci când zice: „că judecata lui Dumnezeu este după adevăr” nimic alta nu spune decât aceasta, cu toate acestea el îşi pregăteşte armele cuvântului şi din alte împrejurări, căci zice:
„Şi oare socoteşti, o, omule, tu, cel ce judeci pe cei ce fac unele ca acestea, şi tu însuţi aceleaşi faci, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?” Cum? Tu nu ai putut scăpa de judecata lui Dumnezeu? Şi cine ar putea spune asta? Dacă tu singur te-ai judecat, căci atât de mare este puterea tribunalului din tine, încât nu te-ai putut cruţa, dară încă Dumnezeu, care este fără păcat, şi care este nemărginit în dreptatea Lui, nu va face cu mult mai mult? Tu te-ai certat singur, şi Dumnezeu oare are să te aprobe, şi are să te laude? Şi cum s-ar putea una ca aceasta?
După cum bogăţia bunătăţii Sale este motiv de mântuire pentru cei ce o întrebuinţează bine, tot aşa şi pentru cei ce o dispreţuiesc este motiv de o mai mare pedeapsă.
Trebuie să fim cu luare aminte, că Dumnezeu fiind bun şi îndelung-răbdător, nu te pedepseşte îndată, şi când afirmi acestea, nimic alta nu spui decât mărimea pedepsei ce ţi se va da. Bunătatea o arată Dumnezeu ca tu să scapi de păcate, iar nu să mai adaugi pe lângă cele existente, şi dacă nu faci acestea, pedeapsa va fi mai îngrozitoare. Tocmai de aceea nu trebuie să păcătuim, fiindcă Dumnezeu este îndelung-răbdător, şi nu trebuie luată această bunătate ca motiv de nerecunoştinţă, fiindcă dacă este îndelung-răbdător, negreşit că şi pedepseşte. Şi de unde se învederează toate acestea? Din cele ce urmează.
Dacă răutatea este mare, iară cei răi nu şi-au luat răsplata, cu siguranţă că şi-o vor lua, fiindcă dacă oamenii nu pot trece cu vederea acest lucru, apoi cum se poate ca Dumnezeu să-l lase să treacă neobservat? Aşa că în acest loc a introdus Apostolul Pavel ideea despre judecată, pentru a arăta că cei nepedepsiţi aici sunt răspunzători dacă nu se vor pocăi, şi încă mai mult decât atât.
De aceea zice:
„Dar după învărtoşarea ta şi după inima ta nepocăită, îţi aduni mânie în ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu”. (2, 5).
Când cineva nu se moaie nici prin bunătatea sa, şi nici prin frica de Dumnezeu apoi cine poate fi mai învârtoşat decât acesta? După ce deci a arătat bunătatea lui Dumnezeu şi iubirea Sa de oameni, la urmă arată şi pedeapsa, căci El este necruţător cu cel ce nici aşa nu se căieşte. Şi bagă de seamă cum Apostolul întrebuinţează cuvinte adecvate în expresiile sale.
 „Îţi aduni mânie în ziua mâniei”, spune el, arătând prin aceasta, în mod clar, cauza pedepsei în cel ce judecă, nu în judecător. „Singur îţi aduni mânie”, zice, „iar nu Dumnezeu îţi adună. El a făcut tot ce trebuia, şi te-a creat pe tine fiinţă înţelegătoare, mai presus de toate fiinţele, cunoscător al celor bune şi al celor rele; ţi-a dat îndelungă-răbdare şi te-a chemat la pocăinţă, te-a ameninţat cu ziua cea înfricoşată [a Judecăţii]; şi astfel, prin toate acestea, tu rămâi în îndărătnicie, singur îţi aduni mânie în ziua mâniei şi a descoperirii dreptei judecăţi a lui Dumnezeu”. Bine a zis el „a arătării” (descoperirii), căci atunci se va descoperi aceasta, când fiecare va lua plata după merit. Aici mulţi îşi fac un obicei din a ignora dreptatea, dar acolo [la Judecată] nu va fi aşa.
Anunțuri

Despre maria

IMPARTASANIA CU NEVREDNICIE(cu păcate opritoare) DUCE LA DEMONIZAREA OMULUI ******************************************************************************** .....Căci şi atunci diavolul a intrat în Iuda după ce s-a împărtăşit; diavolul n-a dispreţuit Trupul Stăpânului, a dispreţuit pe Iuda, pentru neruşinarea lui, ca să afli că în aceia care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Dumnezeieştile Taine, în aceia, mai cu seamă, intră mereu diavolul, ca şi în Iuda atunci. Cinstea este de folos celor vrednici, dar cei care se bucură cu vrednicie de cinste îşi atrag mai mare osândă....... ******************************************************************************** ....De aici tu trebuie să vezi că diavolul tocmai asupra acelora are stăpânire, care cu nevrednicie se împărtăşesc din această Sfântă Taină, şi că ei înşişi se aruncă într-o osândă încă mai mare. Eu aceasta o zic nu pentru a vă înspăimânta de această sfântă masă, ci pentru a vă face mai cu luare aminte....... ******************************************************************************** ....Adică, precum hrana cea trupească, intrând într-un stomac bolnav, mai mult sporeşte boala, aşa hrana cea sufletească, gustându-se cu nevrednicie, mai mult măreşte răspunderea şi osânda. De aceea vă conjur să nu ascundem în sufletul nostru nici un gând păcătos, ci să curăţim inima noastră, căci noi suntem Biserica lui Dumnezeu, dacă facem aceasta!” (Cuvânt la Sfânta şi Marea Joi, în vol. Omilii la Postul Mare…, p. 138) ******************************************************************************** https://tainacasatoriei.wordpress.com/2011/11/02/sfantului-ioan-gura-de-aur-despre-sfanta-impartasanie/
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s