Sf.Ioan Gură de Aur: rău lucru nu este căsătoria, dar este urâtă prea-curvia. Căsătoria este un leac contra aprinderii … bine este omului să nu se atingă de femeie. Dar, din pricina desfrânării, fiecare bărbat să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său

CUVÂNTUL SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR: DESPRE DESFRÂNARE
Lângă femeia ta legiuită tu găseşti totodată plăcere, pază, cinstire, preţuire şi cuget curat. Lângă desfrânată, dimpotrivă, totul este amărăciune, totul este chin şi tu eşti pururea sub bănuială. Căci, chiar dacă nimeni nu te-a văzut, cugetul tău nu va înceta să te învinovăţească; oriunde te vei întoarce, pretutindeni te vor urmări mustrările, strigătele înfricoşate ale acestui judecător neîmpăcat. Dacă deci căutaţi plăcerea, fugiţi de femeile stricate!
Căci nu este nimic mai îngrozitor decât acest obicei, nimic mai nesuferit decât aceste legături, nimic mai necinstit decât această însoţire.
Tâlcuire la vorba Apostolului: „Din pricina aprinderii, fiecare să-şi aibă femeia sa.”
[…] În convorbirile din afară(lumeşti), chiar dacă se strecoară câte ceva bun, dar între nenumărate necuviinţe, mulţimea abia dacă vorbeşte un cuvânt sănătos. În Sfintele Scripturi este cu totul dimpotrivă: nu vei auzi nici un cuvânt urât, ci pe toate pline de mântuire şi de multă înţelepciune, cum sunt de pildă, cele ce s-au citit astăzi. Care sunt acestea?„Cât pentru cele ce mi-aţi scris, bine este omului să nu se atingă de femeie. Dar, din pricina desfrânării, fiecare bărbat să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său”(1Corinteni 7, 1-2). Apostolul Pavel legiuieşte despre căsătorie şi nu se ruşinează nici nu înroşeşte şi pe bună dreptate. Căci-dacă chiar Domnul a cinstit căsătoria, împodobind-o cu prezenţa şi cu darul Său(căci a adus la nuntă darurile cele mai mari, schimbând firea apei în vin)-cum sluga s-ar fi înroşit să legiuiască căsătoria? Rău lucru nu este căsătoria, dar este urâtă prea-curvia, urâtă aprinderea. Căsătoria este un leac contra aprinderii.
Să nu o necinstim deci cu praznice diavoleşti, ci cum au făcut cei din Cana Galilei, tot aşa să facă şi cei ce îşi iau acum femei, să aibă pe Hristos în mijlocul lor. Şi cum se poate face aceasta, întrebi tu? Prin preoţi, căci spune:„Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte”. Dacă ai îndepărtat diavolul – cântecele destrăbălate, melodiile dulcegi, jocurile necuviincioase, vorbele ruşinoase, pompa diavolească, sunetul şi râsul din toată inima – în sfârşit, dacă ai îndepărtat orice necuviinţă şi ai adus înăuntru pe sfinţiţii robi ai lui Hristos şi El va fi cu ei, negreşit, cu mama şi fraţii Săi. Căci spune: „Oricine va face voia Părintelui Meu Celui din ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă”(Matei 12, 50). Şi ştiu că greu şi supărător se va părea unora că sfătuiesc acestea şi că dezrădăcinez un vechi obicei. Nu mă îngrijesc deloc de aceasta, căci n-am nevoie de bunăvoinţa voastră, ci de folosul vostru; nu de bătăi din palme şi laude, ci de câştig şi de învăţătură. Să nu-mi spună cineva: „Apoi, aşa este obiceiul!” Unde se făptuieşte păcatul, să nu pui înainte obiceiul! Ci – dacă cele făptuite sunt rele, chiar dacă obiceiul ar fi vechi – să-l desfiinţezi; iar dacă nu sunt rele, chiar dacă nu-i obiceiul, adu-l şi îl sădeşte. Obiceiul de a necinsti astfel de lucruri nu era vechi, ci a fost aşezat încoace, căci adu-ţi aminte cum a luat în căsătorie Isaac pe Revecca ori Iacov pe Rahela. Scriptura aminteşte de aceste căsătorii şi povesteşte cum au fost duse ele în casele mirilor lor şi nu aminteşte nimic de acest fel. Numai băutura şi mâncarea au fost mai bogate ca de obicei şi au chemat rude la nuntă; iar flautele, fluierele, chimvalele, danţurile de beţivi şi tot cea ce este în mare cinste astăzi au fost înlăturate. Iar oamenii din vremea de astăzi, săltând, cântă în cinstea Venerei şi(cântece în care este vorba de)multe prea-curvii, desfaceri de căsătorii, dragoste fără de lege şi împreunări neîngăduite. Şi multe alte cântece pline de necinste şi de ruşine cântă în acea zi şi după beţie şi atâta necinste însoţeşte mireasa în public cu vorbe murdare. Cum mai ceri de la ea cinste, spune-mi, când din prima zi ai dus-o într-atâta neruşinare şi te-ai îngrijit în faţa ei şi să spui şi să faci de acelea la care nu au drept să asculte nici robii cinstiţi? Atâta vreme s-au muncit tatăl şi mama îngrijind de fecioara lor, încât nici să nu spună, nici să audă pe altul spunând vreo vorbă necinstită, s-au îngrijit de pat, camere deosebite, păzitori, uşi, zăvoare, de plimbările spre seară şi să nu fie văzută de nimeni, nici chiar de rude; şi de altele multe mai mari îngrijindu-se. Iar tu, venind, ai risipit toate acestea într-o singură zi şi ai pregătit-o să se facă neruşinată prin acea serbare destrăbălată şi ai vărsat în sufletul miresei cuvinte de pierzare. Nu vin de-aici relele următoare? Nu de-aici prea-curviile şi gelozia? Nu de-aici sterpiciunea, văduvia şi moartea fără vreme a părinţilor? Când chemi diavolii prin cântece; când umpli pofta lor prin vorbe urâte; când bagi în casă mimi, histrioni şi întreg teatrul; când umpli casa de desfrânate şi te îngrijeşti să se desfăteze acolo toată ceata diavolilor, ce mântuire mai aştepţi? Spune-mi, pentru ce mai aduci şi preoţi, când a doua zi ai să săvârşeşti astfel de fapte? Vrei să arăţi binefacere aducătoare de câştig? Chiamă hore de săraci! Te ruşinezi şi te înroşeşti? Atunci ce mai vrei decât această necuminţenie, când băgând diavolul în casă, nu crezi că faci rău, iar când este vorba de a intra Hristos te ruşinezi? După cum la intrarea săracilor Hristos priveşte, tot aşa, în mijlocul mimilor şi infamilor, diavolul ia parte la serbare. Şi din acea cheltuială nu este nici un câştig, ci se naşte un mare păcat, însă din aceste cheltuieli vei dobândi repede un mare câştig. Dar-spui tu: nimeni din oraş n-a făcut lucrul acesta! Începe tu, sileşte-te să fi începătorul acestui frumos obicei, pentru ca urmaşii să te laude. Dacă vreunul te urmează întru acest obicei, nepoţi şi strănepoţi vor spune celor ce-i vor cerceta obârşia: „Cutare cel dintâi a început acest frumos obicei.” Dacă, pentru jocurile publice, cei care au întreţinut cu măreţie aceste lucrări nefolositoare sunt lăudaţi la mese de toată lumea, cu mult mai mult toţi te vor lăuda pentru această faptă duhovnicească şi vor aduce mulţumiri celui dintâi care a făcut începutul cel bun. Şi îţi va fi aceasta dărnicie şi câştig.
Sigur, dacă alţii vor urma această pildă, tu, care ai aruncat sămânţa, vei lua preţul rodurilor: prin acesta vei ajunge repede tată şi Dumnezeu va fi de ajutor copiilor tăi şi se va îngriji să îmbătrâneşti cu soţia ta. După cum pe cei ce păcătuiesc Dumnezeu îi ameninţă, spunând: „Şi vor fi femeile voastre văduve şi fiii voştri orfani”(Ieşirea 22, 24), tot aşa, celor ce se supun Lui în toate, El le făgăduieşte că le va da o bătrâneţe fericită şi toate bunurile împreună cu ea.
Apostolul Pavel iarăşi ne învaţă despre aceasta când spune că morţile grabnice vin adesea din mulţimea păcatelor. Pentru aceasta-spune el-între voi mulţi sunt neputincioşi, bolnavi şi mulţi mor (1Corinteni 11, 30). Dar hrana dată săracilor împiedică de a se întâmpla acestea; şi, chiar dacă se întâmplă ceva neaşteptat,(milostenia făcută) aduce o repede îndreptare(a necazului), cum se poate afla din istoria fecioarei din Ioppe. Pe aceasta, care zăcea moartă, au înconjurat-o săracii hrăniţi de ea, iar lacrimile lor au deşteptat-o şi au adus-o la viaţă(Faptele Apostolilor 9, 36). Rugăciunea văduvelor şi săracilor este mult mai folositoare decât râsul şi orice danţ. Aici, pentru o singură zi este desfătarea, acolo este veşnic câştigul.
Gândeşte-te cât de mare lucru sunt atâtea binecuvântări unite pe capul soţiei, atunci când intră în casa soţului său. Ce coroane mai vrednice decât acestea? Ce bogăţie mai folositoare? Pe când obiceiul de acum este o nebunie curată. Dacă nici o pedeapsă, nici un chin nu ameninţă pe cei ce se poartă aşa de necinstit, gândeşte-te cât chin este să primeşti atâtea blesteme în public, de la oamenii beţi şi cu mintea întunecată, pe când toată lumea ascultă. Săracii, când primesc ceva, binecuvântează, îţi urează mii de bucurii. Aceia însă-după beţie, după mâncare-aruncă toate murdăriile pe capetele soţilor şi parcă fac între ei o întrecere drăcească: ca şi cum ar fi vrăjmaşi cei ce se întâlnesc, aşa rudele lor se luptă între ele, care să spună vorbe neîngăduite şi nelegiuite pentru cei ce se căsătoresc, urmând vrăjmaşilor; şi întrecerea acestora între ei umple mirele şi mireasa de ruşine.
Oare vom căuta altă probă-spune-mi!-că diavolii mişcă sufletele lor şi că acestea se fac şi se spun de către ei? Cine va sta la îndoială de acum înainte că diavolii mişcă sufletele lor, că acestea se fac şi se spun de către ei? Nimeni, desigur, căci acestea sunt darurile diavolului: glume proaste, beţie, zăpăcirea minţii. Iar dacă vreunul crede că a chema săracii în locul acestora este semn de nenorocire, să afle şi aceasta, că nu hrănirea săracilor şi văduvelor este semnul relelor înmiite şi al oricărei ruşini, ci stricaţii şi femeile destrăbălate. Adesea, chiar din această zi, desfrânata dintre prieteni, răpind soţul căzut în cursă, s-a dus şi i-a nimicit dragostea pentru soţie, i-a sucit bunăvoinţa, i-a stins iubirea înainte de a se aprinde şi a aruncat sămânţa prea-curviei. Ar trebui ca părinţii să se teamă de acestea, chiar dacă n-ar fi altceva, să împiedice aducerea mimilor şi jucătorilor la nunţi.
Căsătoria este înfiinţată nu pentru a ne strica, nici ca să ne pângărim, ci pentru a fi curaţi. Ascultă pe apostolul Pavel cum spune: „Din pricina aprinderii, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare bărbatul său”. Două pricini sunt pentru care s-a înfiinţat căsătoria: pentru a fi curaţi şi ca să ne facem părinţi; dar, din aceste două, cea mai însemnată este curăţia. Când a intrat pofta, a intrat şi căsătoria, pentru a  tăia obiceiul cel neînfrânat şi să ne facă a ne mulţumi cu o singură femeie. Căci pentru naştere de fii căsătoria nu face atât cât acel cuvânt al lui Dumnezeu, care spune:„Creşteţi, vă înmulţiţi şi umpleţi pământul”(Facerea 1, 28). Şi martori sunt câţi au fost căsătoriţi şi n-au avut copii.
Aşa că pricina adevărată este aceea a curăţiei şi mai cu seamă acum, când tot pământul locuit este plin de neamul omenesc. La început, era de dorit să ai copii, pentru ca fiecare să lase amintire şi rămăşiţă a vieţii sale. Fiindcă nu era nici o nădejde de înviere, ci moartea era puternică şi cei ce mureau socoteau că sunt nimiciţi cu totul după această viaţă, Dumnezeu a dat această mângâiere, facerea de copii, pentru a rămâne chipurile vii ale celor ce se duc şi ca neamul nostru să se păstreze. Şi, ca să înţelegi că mai ales pentru aceasta au fost doriţi copiii, ascultă de ce se plânge, după toate suferinţele lor, femeia lui Iov: Iacă-spunea ea-a pierit amintirea ta de pe pământ, fiii tăi şi fiicele tale(Iov 18, 17). Şi iarăşi, Saul către David: „Aşadar, jură-mi pe Domnul că nu vei stârpi sămânţa mea după mine şi că nu vei şterge numele meu din casa părintelui meu”(1Regi 24,  22). Dar-fiindcă învierea este la uşă şi moartea nu înseamnă nimic, ci ne îndreptăm spre altă viaţă, cu mult mai bună -este zadarnică munca pentru acestea. Dacă doreşti copii, poţi să dobândeşti cu mult mai buni acum, când ni s-au adus îmbrăţişări duhovniceşti, naşteri mai bune şi toiege de bătrâneţe mai folositoare.
Deci o singură pricină are căsătoria: să nu ne pângărim şi de aceea s-a găsit acest leac. Iar dacă ai de gând ca şi după căsătorie să te pângăreşti, de prisos şi în zadar ai venit la căsătorie; ba încă nu numai în zadar şi de prisos, ci chiar spre nenorocirea ta. Căci nu este acelaşi lucru dacă te pâgăreşti neavând soţie, şi dacă, având soţie, faci iarăşi acest lucru. Căci aceasta nu este aprindere, ci prea-curvie. Deşi se pare lucru de necrezut, totuşi ceea ce am spus aşa este în adevăr.
Ştiu că mulţi socotesc prea-curvie numai când au înşelat o femeie cu bărbat. Eu spun că este prea-curvie fie că se împreunează cu o desfrânată de rând, fie cu o roabă fie cu orice, femeie nemăritată, atunci când are femeia lui.
Nu numai după cei înşelaţi, dar şi după cei ce înşeală se socoteşte greşeala de prea-curvie. Să nu-mi pui înainte acum legile publice, care duc la judecată femeile publice şi cer să fie pedepsite, iar pe bărbaţii însuraţi şi care îşi bat joc de roabe nu-i pedepsesc. Eu îţi voi citi legea lui Dumnezeu, care se supără deopotrivă pe femeie şi pe bărbat şi numeşte lucrul prea-curvie. Spune:„Şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său”, adăugând:„Bărbatul să dea femeii dragostea cuvenită”.(1Corinteni 7, 3). Ce a voit să înţeleagă prin aceasta? Oare să nu-i prăpădească veniturile? Să-i păstreze zestrea neatinsă? Să-i dea haine scumpe, masă încărcată, alai strălucit, slugi numeroase? Ce spui? Ce fel de dragoste ceri? Căci toate acestea sunt semne de dragoste. „Nimic nu cer de felul acesta, spune el, dar cer înfrânare şi curăţie.” Trupul bărbatului nu-i al bărbatului, ci al femeii, deci să-i păstreze neatinsă această avuţie, să nu o micşoreze, să nu o strice. Dintre slugi, aceea se numeşte iubitoare de stăpân, care, primind bani(în păstrare)de la stăpânul său, nu ascunde nimic din ei. Deci, fiindcă trupul bărbatului este zestrea femeii, bărbatul să fie binevoitor pentru această avere. Că aceasta înţelege când spune:„Să-i arate dragoste.” Ca întărire este adaosul:„Femeia nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul; tot aşa şi bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia”(1Corinteni 7, 4). Deci, dacă vei vedea vreo prea-curvă că te momeşte, că-ţi întinde curse, că se atârnă de tine, spune-i ei:„Nu este al meu trupul, este al femeii mele: nu îndrăznesc să mă folosesc de el şi să-l dau altei femei.” Aceasta să facă şi femeia. Mare este această potrivire în vrednicie a amândorura, deşi în celelalte apostolul Pavel pune deasupra mult pe bărbat, când spune:„Fiecare să-şi iubească femeia sa (…), iar femeia să se teamă de bărbat”(Efeseni 5, 33), „Bărbatul este cap femeii”(Efeseni 5, 23) și „Femeia să se supună bărbatului”(Efeseni 5, 22). Şi tot aşa în Vechiul Testament:„Atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpâni(Facerea 3, 16). Deci cum a hotărât dreapta împărţire a robiei şi a stăpânirii? Atunci când a spus:„Femeia nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul; tot aşa, bărbatul nu-i stăpân pe trupul său, ci femeia”, a aşezat o potrivită îndreptăţire(a fiecăruia): după cum acela este stăpân al trupului ei, tot aşa şi ea este stăpână a trupului lui. Pentru ce a făcut atâta cinstită împărţire? Pentru că, în toate celelalte, este de trebuinţă mai marea vrednicie a bărbatului, iar unde este vorba de dragoste şi curăţie, acolo bărbatul n-are nimic mai mult decât femeia, ci deopotrivă se pleacă ei dacă a încălcat legile căsătoriei. Şi pe bună dreptate, căci nu pentru aceasta a venit la tine soţia ta şi a părăsit tatăl, mama şi toată casa ei pentru a o batjocori, pentru a o înlocui cu o păcătoasă de roabă, pentru a-i face neajunsuri; ai luat-o ca însoţitoare, ca tovarăşă a vieţii, ca liberă, ca deopotrivă în cinste cu tine. Oare nu este fără noimă, cînd ai primit zestrea ei, să porţi toată grija pentru aceasta şi să nu o micşorezi întru nimic, iar ceea ce este mai scump decât toată zestrea, adică cinstea, curăţia şi însuşi trupul tău, care este bogăţia ei, să-l strici şi să-l pângăreşti? Dacă i-ai mâncat zestrea, vei da socoteală socrului tău; dacă ai micşorat cinstea, te va pedepsi Dumnezeu, Care a înfiinţat căsătoria şi ţi-a dat femeie. Iar că aceasta este adevărat, ascultă ce spune apostolul Pavel despre prea-curvie: „Drept aceea, cel ce nesocoteşte (acestea) nu nesocoteşte omul, ci pe Dumnezeu, Care ne-a şi dat Duhul cel Sfânt(1Tesaloniceni 4, 8).
Iată prin ce cuvinte a arătat că prea-curvie se face nu numai când, având femeie, ai necinstit o femeie cu bărbat, dar şi pe orice desfrânată. Căci-după cum numim prea-curvă femeia, fie că păcătuieşte cu un rob, fie cu oricine-tot aşa spunem că bărbatul se pângăreşte dacă are femeie, fie că îşi face poftele cu o roabă, fie cu orice femeie publică. Să nu dispreţuim deci mântuirea noastră şi nici să dăm diavolului sufletul nostru prin acest păcat. Căci de aici se nasc nenumăratele stricări de case, nenumăratele certe; din această pricină se stinge gingăşia, din aceasta piere dragostea. După cum nu este cu putinţă ca un om cinstit să-şi uite şi să-şi dispreţuiască femeia, tot aşa nu este cu putinţă ca un om neînfrânat şi curvar să o iubească, chiar dacă ar fi cea mai frumoasă între toate. Din curăţenie se naşte dragostea, din dragoste, nenumăratele bunătăţi. După căsătorie, socoteşte-le pe toate celelalte femei ca fiind pietre, ştiind că dacă te vei uita cu ochi poftitori la vreuna -fie desfrânată, fie măritată- te-ai făcut vinovat de nelegiuirea prea-curviei. Şopteşte-ţi în fiecare zi acestea şi-dacă vei vedea că s-a născut în tine pofta pentru o altă femeie, iar prin aceasta femeia ta ţi se pare neplăcută intră în casa ta, deschide cartea de faţă şi, luând pe apostolul Pavel ca ajutor, stinge-ţi flacăra repetând neîncetat aceste vorbe.
Şi aşa, femeia ta iarăşi îţi va fi plăcută, când nici o poftă nu-ţi va scădea bunăvoinţa către ea. Şi nu numai că soţia îţi va fi mai plăcută, dar şi tu te vei arăta mai cinstit, căci nimic nu este mai ruşinos decât un bărbat căsătorit care se pângăreşte: unul ca acesta se roşeşte nu numai în faţa socrului, a prietenilor şi a oricărui om întâlnit, dar şi în faţa slugilor. Şi nu numai acesta este răul, dar încă mai mult: casa lui i se pare mai grozavă decât orice închisoare când zăreşte femeia sa şi îşi întoarce gândul mereu spre chipul celei stricate.
Vrei să pricepi bine cât de mare este acest rău? Gândeşte-te ce fel de viaţă duc cei ce îşi bănuiesc femeile, cât de fără gust le pare mâncarea şi băutura. Masa li se pare încărcată cu otrăvuri omorâtoare şi, ca de o molimă plină de toate relele, aşa fug de casa lor. N-au somn, noaptea nu le este liniştită, n-au întâlniri cu prietenii, nici chiar razele soarelui nu mai lucesc pentru ei; cred că îi supără şi lumina, nu când au văzut soţia pângărindu-se, dar numai când au bănuit-o. Gândeşte-te că şi femeia suferă acestea când aude de la vreunul sau numai bănuieşte că te-ai dat pe tine vreunei femei stricate. Judecând acestea, să fugi nu numai de prea-curvie, dar chiar şi de bănuieli; şi, dacă eşti bănuit(de soţie) pe nedrept, împac-o şi o încredinţează(de aceasta). Nu din ură sau din nebunie, ci din grijă face aşa şi din teama prea-mare pentru averea sa. Într-adevăr -cum am spus mai sus-averea ei este trupul tău, avere mai de preţ decât toate celelalte. Să nu o vatămi pe ea în ce are mai scump, pricinuind rană omorâtoare! Căci, dacă o dispreţuieşti, să te temi de Dumnezeu, răzbunătorul unor fapte ca acestea şi ameninţătorul cu pedepse neîndurate pentru astfel de păcate. Acelora care stăruiesc în aşa fapte, le spune(că vor ajunge) unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge(Marcu 9, 44).
Dacă nu te mişcă prea mult viitorul, teme-te cel puţin de ceasul de faţă. Mulţi din aceia care se alipesc de femeile curve vor pieri chiar în această viaţă, ca răi, cu rău, apucaţi de cursele lor: acelea – luptându-se să-i îndepărteze de la soţia luată prin căsătorie, să-i împresoare cu totul în dragostea lor de farmece- se îngrijesc de băuturi vrăjite şi ţes multe curse; apoi-aruncîndu-i astfel în vreo boală grea, ducându-i spre pierzare şi înconjurându-i de o lungă putreziciune şi de nenumărate rele îi răpesc din această viaţă. Dacă nu te temi de gheenă, omule, teme-te de farmecele acelor femei! Căci, când vei fi lipsit, din pricina prea-curviei, de ajutorul lui Dumnezeu, când vei fi despuiat de ajutorul de sus, femeia cea stricată -luându-te pe tine cu îndrăzneală şi chemând în ajutor diavolii ei, adăugând amulete, punându-ţi piedici- alungă mântuirea ta cu multă uşurinţă, făcându-te de ruşine şi de râs tuturor locuitorilor oraşului, încât nici nu se îndură de tine, care suferi de toate relele. Căci spune:„Cine se va îndura de fermecătorul cel muşcat de şarpe şi de toţi cei care se apropie de fiare”(Isus Sirah 12, 17). Las la o parte pierderea de bani, bănuielile zilnice, neruşinarea, îngâmfarea, certurile urâte din pricina femeilor stricate şi nebune, care sunt mai crude decât toate morţile.
De la femeia ta nu suferi adesea nici o vorbă grea, dar te închini în faţa desfrânatei care te nimiceşte. Nu te ruşinezi, nu te înroşeşti, nu doreşti să se despice pământul sub tine? Cum poţi ruga pe Dumnezeu cu aceeaşi gură cu care ai sărutat o femeie stricată? Şi nu te temi, nu te înspăimânţi-spune-mi!- că va cădea pe capul tău ruşinat vreun fulger trimis de sus? Chiar dacă te ascunzi de femeia ta nedreptăţită, dar de ochiul cel neadormit nu te poţi ascunde nicăieri, căci -acelui curvar care spunea: „Întuneric şi ziduri mă înconjură, de ce să mă tem?”(Isus Sirah 23, 25)- înţeleptul i-a răspuns că„ochii Domnului au mai multă lumină decât soarele pentru a vedea faptele oamenilor”(Isus Sirah 23, 27). Iată de ce apostolul Pavel a spus„Din pricina curviilor însă, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare să-şi aibă bărbatul ei. Bărbatul să dea femeii datoria iubirii; asemenea şi femeia bărbatului ei”(1 Corinteni 7, 2-3). Nu te uita la femeia linguşitoare, că miere pică din buzele femeii stricate, care până la o vreme îndulceşte gâtlejul tău. Iar mai pe urmă, mai amară decât fierea o vei afla şi mai ascuţită decât sabia cea de amândouă părţile ascuţită(Pildele lui Solomon 5, 3-4). În sărutările femeii destrăbălate este otravă, otravă ascunsă şi nebănuită. Să alergăm aşadar după o plăcere neîngăduită şi primejdioasă, care pricinuieşte răni nevindecate, în loc de a trăi fericiţi şi apăraţi?
Lângă femeia ta legiuită tu găseşti totdeodată plăcere, pază, cinstire, preţuire şi cuget curat; acolo, dimpotrivă, totul este amărăciune, totul este chin şi tu eşti pururea sub bănuială. Căci, chiar dacă nimeni nu te-a văzut, cugetul tău nu va înceta să te învinovăţească; oriunde te vei întoarce, pretutindeni te vor urmări mustrările, strigătele înfricoşate ale acestui judecător neîmpăcat. Dacă deci căutaţi plăcerea, fugiţi de femeile stricate! Căci nu este nimic mai îngrozitor decât acest obicei, nimic mai nesuferit decât aceste legături, nimic mai necinstit decât această însoţire. Cerboaică prea-iubită şi gazelă plină de farmec să-ţi fie[soţia]; dragostea de ea să te îmbete totdeauna şi iubirea ei să te desfăteze(Pildele lui Solomon 5, 19). Când tu ai la îndemână un izvor de apă limpede, de ce să alergi la o baltă noroioasă, care scoate miros de gheenă şi chinuri neînchipuite? Care este apărarea ta, cererea ta de milă? Dacă aceia care cad în aprindere înainte de căsătorie sunt pedepsiţi şi îşi ispăşesc greşeala lor, ca acela care era îmbrăcat cu haine murdare, cu atât mai mult oamenii însuraţi. Căci de această dată, învinuirea este îndoită şi întreită: pentru că mângâierile de care se bucură îi împiedică a se azvârli în asemenea neorânduială, vina lor nu mai este socotită numai ca aprindere, dar ca prea-curvie, cel mai greu dintre păcate. Să nu încetăm deci a repeta nouă şi femeilor noastre aceste învăţături, cu care vreau chiar eu să sfârşesc:„Din pricina desfrânărilor (aprinderii)însă, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare să-şi aibă bărbatul ei. Bărbatul să dea femeii datoria iubirii; asemenea şi femeia bărbatului ei. Femeia nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul; asemenea şi bărbatul nu este stăpân pe trupul lui, ci femeia(1Corinteni 7, 2-4). Să păstrăm cu îngrijire aceste cuvinte în mintea noastră, în piaţă şi acasă, ziua şi seara, la masă şi în pat, în sfârşit, peste tot. Să le cugetăm, să învăţăm femeile noastre să ni le repete, să le audă şi ele de la noi, pentru ca, petrecând curaţi această viaţă, să fim primiţi în Împărăţia Cerurilor, prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care şi cu Care slavă Tatălui şi Sfântului Duh în veci vecilor. Amin.
Bibliografie: Nicolae N. Marinescu, Studii omiletice asupra celor trei cuvântări ale Sfântului Ioan Hrisostomul despre căsătorie, cu traducerea lor, Teză pentru licenţă, Litotipografia L. Moţăţeanu, Bucureşti, 1908.
Reclame

Despre maria

IMPARTASANIA CU NEVREDNICIE(cu păcate opritoare) DUCE LA DEMONIZAREA OMULUI ******************************************************************************** .....Căci şi atunci diavolul a intrat în Iuda după ce s-a împărtăşit; diavolul n-a dispreţuit Trupul Stăpânului, a dispreţuit pe Iuda, pentru neruşinarea lui, ca să afli că în aceia care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Dumnezeieştile Taine, în aceia, mai cu seamă, intră mereu diavolul, ca şi în Iuda atunci. Cinstea este de folos celor vrednici, dar cei care se bucură cu vrednicie de cinste îşi atrag mai mare osândă....... ******************************************************************************** ....De aici tu trebuie să vezi că diavolul tocmai asupra acelora are stăpânire, care cu nevrednicie se împărtăşesc din această Sfântă Taină, şi că ei înşişi se aruncă într-o osândă încă mai mare. Eu aceasta o zic nu pentru a vă înspăimânta de această sfântă masă, ci pentru a vă face mai cu luare aminte....... ******************************************************************************** ....Adică, precum hrana cea trupească, intrând într-un stomac bolnav, mai mult sporeşte boala, aşa hrana cea sufletească, gustându-se cu nevrednicie, mai mult măreşte răspunderea şi osânda. De aceea vă conjur să nu ascundem în sufletul nostru nici un gând păcătos, ci să curăţim inima noastră, căci noi suntem Biserica lui Dumnezeu, dacă facem aceasta!” (Cuvânt la Sfânta şi Marea Joi, în vol. Omilii la Postul Mare…, p. 138) ******************************************************************************** https://tainacasatoriei.wordpress.com/2011/11/02/sfantului-ioan-gura-de-aur-despre-sfanta-impartasanie/
Acest articol a fost publicat în despre desfrânare, Fără categorie, Sf.Ioan Gură de Aur. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s