Sf Ioan Gură de Aur.Rău lucru nu este căsătoria, dar este urîtă prea-curvia, urîtă aprinderea. Căsătoria este un leac contra aprinderii…..bine este omului să nu se atingă de femeie. Dar, din pricina desfrînării, fiecare bărbat să-şi aibă femeia sa, şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său

CUVÎNTUL SFÎNTULUI IOAN GURĂ DE AUR-DESPRE DESFRÎNARE
Lîngă femeia ta legiuită tu găseşti totdeodată plăcere, pază, cinstire, preţuire şi cuget curat; lîngă desfrânată, dimpotrivă, totul este amărăciune, totul este chin şi tu eşti pururea sub bănuială. Căci, chiar dacă nimeni nu te-a văzut, cugetul tău nu va înceta să te învinovăţească; oriunde te vei întoarce, pretutindeni te vor urmări mustrările, strigătele înfricoşate ale acestui judecător neîmpăcat. Dacă deci căutaţi plăcerea, fugiţi de femeile stricate! Căci nu este nimic mai îngrozitor decît acest obicei, nimic mai nesuferit decît aceste legături, nimic mai necinstit decît această însoţire.
Tîlcuire la vorba Apostolului: „Din pricina aprinderii, fiecare să-şi aibă femeia sa.”
[…] În convorbirile din afară (lumeşti), chiar dacă se strecoară cîte ceva bun, dar, între nenumărate necuviinţe, mulţimea abia dacă vorbeşte un cuvînt sănătos. În Sfintele Scripturi este cu totul dimpotrivă: nu vei auzi nici un cuvînt urît, ci pe toate pline de mîntuire şi de multă înţelepciune, cum sînt de pildă, cele ce s-au citit astăzi. Care sînt acestea? Cît pentru cele ce mi-aţi scris, bine este omului să nu se atingă de femeie. Dar, din pricina desfrînării, fiecare bărbat să-şi aibă femeia sa, şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său (1 Corinteni 7, 1-2). Pavel legiuieşte despre căsătorie, şi nu se ruşinează, nici nu roşeşte, şi pe bună dreptate. Căci – dacă chiar Domnul a cinstit căsătoria, împodobind-o cu prezenţa şi cu darul Său (căci a adus la nuntă darurile cele mai mari, schimbînd firea apei în vin) – cum sluga s-ar fi roşit să legiuiască căsătoria? Rău lucru nu este căsătoria, dar este urîtă prea-curvia, urîtă aprinderea. Căsătoria este un leac contra aprinderii.
Să nu o necinstim deci cu praznice diavoleşti, ci, cum au făcut cei din Cana Galilei, tot aşa să facă şi cei ce îşi iau acum femei, să aibă pe Hristos în mijlocul lor. Şi cum se poate face aceasta, întrebi tu? Prin preoţi, căci zice: „Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte”. Dacă ai îndepărtat pe diavolul – cîntecele destrăbălate, şi melodiile dulcegi, şi jocurile necuviincioase, şi vorbele ruşinoase, şi pompa diavolească, şi sunetul şi rîsul din toată inima – în sfîrşit, dacă ai îndepărtat orice necuviinţă şi ai adus înăuntru pe sfinţiţii robi ai lui Hristos, şi Hristos va fi cu ei, negreşit, cu mama şi fraţii Săi. Căci zice: Oricine va face voia Părintelui Meu Celui din ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă (Matei 12, 50). Şi ştiu că greu şi supărător se va părea unora că sfătuiesc acestea şi că dezrădăcinez un vechi obicei. Nu mă îngrijesc de loc de aceasta, căci n-am nevoie de bunăvoinţa voastră, ci de folosul vostru; nu de bătăi din palme şi laude, ci de cîştig şi de învăţătură. Să nu-mi spună cineva: „Apoi, aşa este obiceiul!” Unde se făptuieşte păcatul, să nu pui înainte obiceiul! Ci – dacă cele făptuite sînt rele, chiar dacă obiceiul ar fi vechi – să-l desfiinţezi; iar dacă nu sînt rele, chiar dacă nu-i obiceiul, adu-l şi îl sădeşte. Obiceiul de a necinsti astfel de lucruri nu era vechi, ci a fost aşezat încoace, căci adu-ţi aminte cum a luat în căsătorie Isaac pe Revecca, ori Iacov pe Rahela. Scriptura aminteşte de aceste căsătorii şi povesteşte cum au fost duse ele în casele mirilor lor, şi nu aminteşte nimic de acest fel. Numai băutura şi mîncarea au fost mai bogate ca de obicei şi au chemat pe rude la nuntă; iar flautele, fluierele, chimvalele, şi danţurile de beţivi şi tot cea ce este în mare cinste astăzi au fost înlăturate. Iar oamenii din vremea de astăzi, săltînd, cîntă în cinstea Venerei şi (cîntece în care e vorba de) multe prea-curvii, şi desfaceri de căsătorii, şi dragoste fără de lege şi împreunări neîngăduite. Şi multe alte cîntece pline de necinste şi de ruşine cîntă în acea zi şi după beţie, şi atîta necinste însoţeşte pe mireasă în public cu vorbe murdare. Cum mai ceri de la ea cinste, spune-mi, cînd din prima zi ai dus-o într-atîta neruşinare şi te-ai îngrijit în faţa ei şi să spui, şi să faci de acelea la care nu au drept să asculte nici robii cinstiţi? Atîta vreme s-au muncit tatăl şi mama îngrijind de fecioara lor, încît nici să nu spună, nici să audă pe altul zicînd vreo vorbă necinstită, s-au îngrijit de pat, camere deosebite, păzitori, uşi, zăvoare şi de plimbările spre seară şi să nu fie văzută de nimeni, nici chiar de rude; şi de altele multe mai mari îngrijindu-se. Iar tu, venind, ai risipit toate acestea într-o singură zi şi ai pregătit-o să se facă neruşinată prin acea serbare destrăbălată, şi ai vărsat în sufletul miresei cuvinte de pierzare. Nu vin de-aici relele următoare? Nu de-aici prea-curviile şi gelozia? Nu de-aici sterpiciunea, şi văduvia şi moartea fără vreme a părinţilor? Cînd chemi pe draci prin cîntece; cînd umpli pofta lor prin vorbe urîte; cînd bagi în casă mimi, histrioni şi întreg teatrul; cînd umpli casa de desfrînate şi te îngrijeşti să se desfăteze acolo toată ceata dracilor, ce mîntuire mai aştepţi? Spune-mi, pentru ce mai aduci şi preoţi, cînd a doua zi ai să săvîrşeşti astfel de fapte? Vrei să arăţi binefacere aducătoare de cîştig? Cheamă hore de săraci! Te ruşinezi şi te roşeşti? Atunci ce mai vrei decît această necuminţenie, cînd, băgînd pe diavolul în casă, nu crezi că faci rău, iar cînd e vorba de a intra Hristos te ruşinezi? După cum la intrarea săracilor Hristos priveşte, tot aşa, în mijlocul mimilor, şi infamilor, diavolul ia parte la serbare. Şi din acea cheltuială nu este nici un cîştig, ci se naşte un mare păcat, însă din aceste cheltuieli vei dobîndi repede un mare cîştig. Dar (- zici tu -) nimeni din oraş n-a făcut lucrul acesta! Începe tu, sileşte-te să fi începătorul acestui frumos obicei, pentru ca urmaşii să te laude. Dacă vreunul te urmează întru acest obicei, nepoţi şi strănepoţi vor spune celor ce-i vor cerceta obîrşia: „Cutare cel dintîi a început acest frumos obicei.” Dacă, pentru jocurile publice, cei care au întreţinut cu măreţie aceste lucrări nefolositoare sînt lăudaţi la mese de toată lumea, cu mult mai mult toţi te vor lăuda pentru această faptă duhovnicească şi vor aduce mulţumiri celui dintîi care a făcut începutul cel bun. Şi îţi va fi aceasta şi dărnicie, şi cîştig.
Sigur, dacă alţii vor urma această pildă, tu, care ai aruncat sămînţa, vei lua preţul rodurilor: prin acesta vei ajunge repede şi tată, şi Dumnezeu va fi de ajutor copiilor tăi şi se va îngriji ca să îmbătrîneşti cu soţia ta. După cum pe cei ce păcătuiesc Dumnezeu îi ameninţă, zicînd: Şi vor fi femeile voastre văduve, şi fiii voştri orfani (Ieşirea 22, 24), tot aşa, celor ce se supun Lui în toate, El le făgăduieşte că le va da o bătrîneţe fericită şi toate bunurile împreună cu ea.
Pavel iarăşi ne învaţă despre aceasta cînd zice că morţile grabnice vin adesea din mulţimea păcatelor. Pentru aceasta zice el – între voi mulţi sînt neputincioşi, şi bolnavi şi mulţi mor (1 Corinteni 11, 30). Dar hrana dată săracilor împiedică de a se întîmpla acestea; şi, chiar dacă se întîmplă ceva neaşteptat, (milostenia făcută) aduce o repede îndreptare (a necazului), cum se poate afla din istoria fecioarei din Ioppe. Pe aceasta, care zăcea moartă, au înconjurat-o săracii hrăniţi de ea, şi lacrimile lor au deşteptat-o şi au adus-o la viaţă. (Faptele Apostolilor 9, 36). Rugăciunea văduvelor şi săracilor este mult mai folositoare decît rîsul şi orice danţ. Aici, pentru o singură zi este desfătarea, acolo este veşnic cîştigul.
Gîndeşte-te cît de mare lucru sînt atîtea binecuvîntări unite pe capul soţiei, atunci cînd intră în casa soţului său. Ce coroane mai vrednice decît acestea? Ce bogăţie mai folositoare? Pe cînd obiceiul de acum este o nebunie curată. Dacă nici o pedeapsă, nici un chin nu ameninţă pe cei ce se poartă aşa de necinstit, gîndeşte-te cît chin este să primeşti atîtea blesteme în public, de la oamenii beţi şi cu mintea întunecată, pe cînd toată lumea ascultă. Săracii, cînd primesc ceva, binecuvîntează, îţi urează mii de bucurii; aceia însă – după beţie, după mîncare – aruncă toate murdăriile pe capetele soţilor şi parcă fac între ei o întrecere drăcească: ca şi cum ar fi vrăjmaşi cei ce se întîlnesc, aşa rudele lor se luptă între ele, care să spună vorbe neîngăduite şi nelegiuite pentru cei ce se căsătoresc, urmînd pe vrăjmaşi; şi întrecerea acestora între ei umple pe mire şi pe mireasă de ruşine.
Oare vom căuta altă probă – spune-mi! – că diavolii mişcă sufletele lor, şi că acestea se fac şi se spun de către ei? Cine va sta la îndoială de acum înainte că diavolii mişcă sufletele lor, şi că acestea se fac şi se spun de către ei? Nimeni, desigur, căci acestea sînt darurile diavolului: glume proaste, beţie, zăpăcirea minţii. Iar dacă vreunul crede că a-i chema pe săraci în locul acestora e semn de nenorocire, să afle şi aceasta, că nu hrănirea săracilor şi văduvelor este semnul relelor înmiite şi al oricărei ruşini, ci stricaţii şi femeile destrăbălate. Adesea, chiar din această zi, desfrînata dintre prieteni, răpindu-l pe soţul căzut în cursă, s-a dus şi i-a nimicit dragostea pentru soţie, i-a sucit bunăvoinţa, i-a stins iubirea înainte de a se aprinde şi a aruncat sămînţa prea-curviei. Ar trebui ca părinţii să se teamă de acestea, chiar dacă n-ar fi altceva, şi să împiedice aducerea mimilor şi jucătorilor la nunţi.
Căsătoria este înfiinţată nu ca să ne stricăm, nici ca să ne pîngărim, ci ca să fim curaţi. Ascultă pe Pavel cum zice: „Din pricina aprinderii, fiecare să-şi aibă femeia sa, şi fiecare bărbatul său”. Două pricini sînt pentru care s-a înfiinţat căsătoria: ca să fim curaţi şi ca să ne facem părinţi; dar, din aceste două, cea mai însemnată este curăţia. Cînd a intrat pofta, a intrat şi căsătoria, ca să taie obiceiul cel neînfrînat şi să ne facă a ne mulţumi cu o singură femeie. Căci pentru naştere de fii căsătoria nu face atît cît acel cuvînt al lui Dumnezeu, care zice: Creşteţi, şi vă înmulţiţi şi umpleţi pămîntul (Facerea 1, 28). Şi martori sînt cîţi au fost căsătoriţi şi n-au avut copii.
Aşa că pricina adevărată este aceea a curăţiei, şi mai cu seamă acum, cînd tot pămîntul locuit este plin de neamul omenesc. La început, era de dorit să ai copii, pentru ca fiecare să lase amintire şi rămăşiţă a vieţii sale. Fiindcă nu era nici o nădejde de înviere, ci moartea era puternică şi cei ce mureau socoteau că sînt nimiciţi cu totul după această viaţă, Dumnezeu a dat această mîngîiere, facerea de copii, ca să rămînă chipurile vii ale celor ce se duc şi ca neamul nostru să se păstreze. Şi, ca să înţelegi că mai ales pentru aceasta au fost doriţi copiii, ascultă de ce se plînge, după toate suferinţele lor, femeia lui Iov: Iacă – zicea ea – a pierit amintirea ta de pe pămint, fiii tăi şi fiicele tale (Iov 18, 17). Şi iarăşi, Saul către David: Aşadar, jură-mi pe Domnul că nu vei stîrpi sămînţa mea după mine, şi că nu vei şterge numele meu din casa părintelui meu (1 Regi 24,  22). Dar – fiindcă învierea este la uşă şi moartea nu înseamnă nimic, ci ne îndreptăm spre altă viaţă, cu mult mai bună – este zadarnică munca pentru acestea. Dacă doreşti copii, poţi să dobîndeşti cu mult mai buni acum, cînd ni s-au adus îmbrăţişări duhovniceşti, şi naşteri mai bune şi toiege de bătrîneţe mai folositoare.
Deci o singură pricină are căsătoria, să nu ne pîngărim, şi de aceea s-a găsit acest leac. Iar dacă ai de gînd ca şi după căsătorie să te pîngăreşti, de prisos şi în zadar ai venit la căsătorie; ba încă nu numai în zadar şi de prisos, ci chiar spre nenorocirea ta. Căci nu este acelaşi lucru dacă te pîngăreşti neavînd soţie, şi dacă, avînd soţie, faci iarăşi acest lucru. Căci aceasta nu este aprindere, ci prea-curvie. Deşi se pare lucru de necrezut, totuşi ceea ce am zis aşa este în adevăr.
Ştiu că mulţi socotesc prea-curvie numai cînd au înşelat o femeie cu bărbat. Eu zic că că este prea-curvie fie că se împreunează cu o desfrînată de rînd, fie cu o roaba fie cu orice, femeie nemăritată, atunci cînd are femeia lui.
Nu numai după cei înşelaţi, dar şi după cei ce înşeală se socoteşte greşeala de prea-curvie. Să nu-mi pui înainte acum legile publice, care duc la judecată pe femeile publice şi cer să fie pedepsite, iar pe bărbaţii însuraţi şi care îşi bat joc de roabe nu-i pedepsesc. Eu îţi voi citi legea lui Dumnezeu, care se supără deopotrivă şi pe femeie, şi pe bărbat, şi numeşte lucrul prea-curvie. Zice: Şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său, adăugind: Bărbatul să dea femeii dragostea cuvenită. (1 Corinteni 7, 3). Ce a voit să înţeleagă prin aceasta? Oare să nu-i prăpădească veniturile? Să-i păstreze zestrea neatinsă? Să-i dea haine scumpe, masă încărcată, alai strălucit, slugi numeroase? Ce zici? Ce fel de dragoste ceri? Căci toate acestea sînt semne de dragoste. „Nimic nu cer de felul acesta, zice el, dar cer înfrînare şi curăţie.” Trupul bărbatului nu-i al bărbatului, ci al femeii, deci să-i păstreze neatinsă această avuţie, să nu o micşoreze, să nu o strice. Dintre slugi, aceea se numeşte iubitoare de stăpîn, care, primind bani (în păstrare) de la stăpînul său, nu ascunde nimic din ei. Deci, fiindcă trupul bărbatului este zestrea femeii, bărbatul să fie binevoitor pentru această avere. Că aceasta înţelege cînd zice: „Să-i arate dragoste.” Ca întărire este adaosul: Femeia nu este stăpînă pe trupul ei, ci bărbatul: tot aşa şi bărbatul nu este stăpîn pe trupul său, ci femeia (1 Corinteni 7, 4). Deci, dacă vei vedea vreo prea-curvă că te momeşte, că-ţi întinde curse, că se atîrnă de tine, zi-i ei: „Nu este al meu trupul, este al femeii mele: nu îndrăznesc să mă folosesc de el şi să-l dau altei femei.” Aceasta să facă şi femeia. Mare este această potrivire în vrednicie a amîndorura, deşi în celelalte Pavel pune deasupra mult pe bărbat, cînd zice: Fiecare să-şi iubească femeia sa (…), iar femeia să se teamă de bărbat (Efeseni 5, 33) Şi: Bărbatul este cap femeii (Efeseni 5, 23). Şi: Femeia să se supună bărbatului (Efeseni 5, 22). Şi tot aşa în Vechiul Testament: Atrasă vei fi către bărbatul tău, şi el te va stăpîni (Facerea 3, 16). Deci cum a hotărît dreapta împărţire a robiei şi a stăpînirii? Atunci cînd a zis: „Femeia nu este stăpînă pe trupul ei, ci bărbatul; tot aşa, bărbatul nu-i stăpîn pe trupul său, ci femeia”, a aşezat o potrivită îndreptăţire (a fiecăruia): după cum acela este stăpîn al trupului ei, tot aşa şi ea este stăpînă trupului lui. Pentru ce a făcut atîta cinstită împărţire? Pentru că, în toate celelalte, este de trebuinţă mai marea vrednicie a bărbatului, iar unde este vorba de dragoste şi curăţie, acolo bărbatul n-are nimic mai mult decît femeia, ci deopotrivă se pleacă ei dacă a călcat legile căsătoriei. Şi pe bună dreptate, căci nu pentru aceasta a venit la tine soţia ta şi a părăsit pe tatăl, mama şi toată casa ei – ca să o batjocoreşti, ca să o înlocuieşti cu o păcătoasă de roabă, ca să-i faci neajunsuri; ai luat-o ca însoţitoare, ca tovarăşă a vieţii, ca liberă, ca deopotrivă în cinste cu tine. Oare nu este fără noimă, cînd ai primit zestrea ei, să porţi toată grija pentru aceasta şi să nu o micşorezi întru nimic, iar ceea ce este mai scump decît toată zestrea, adică cinstea, şi curăţia şi însuşi trupul tău, care este bogăţia ei, să-l strici şi să-l pîngăreşti? Dacă i-ai mîncat zestrea, vei da socoteală socrului tău; dacă ai micşorat cinstea, te va pedepsi Dumnezeu, Care a înfiinţat căsătoria şi ţi-a dat femeie. Iar că aceasta este adevărat, ascultă ce zice Pavel despre prea-curvie: Drept aceea, cel ce nesocoteşte (acestea) nu nesocoteşte pe om, ci pe Dumnezeu, Care ne-a şi dat Duhul cel Sfînt (1 Tesaloniceni 4, 8).
Iată prin ce cuvinte a arătat că prea-curvie se face nu numai cînd, avînd femeie, ai necinstit o femeie cu bărbat, dar şi pe orice desfrînată. Căci – după cum numim prea-curvă pe femeie, fie că păcătuieşte cu un rob, fie cu oricine – tot aşa zicem că bărbatul se pîngăreşte dacă are femeie, fie că îşi face poftele cu o roabă, fie cu orice femeie publică. Să nu dispreţuim deci mîntuirea noastră şi nici să dăm diavolului sufletul nostru prin acest păcat. Căci de aici se nasc nenumăratele stricări de case, nenumăratele certe; din această pricină se stinge gingăşia, din aceasta piere dragostea. După cum nu e cu putinţă ca un om cinstit să-şi uite şi să-şi dispreţuiască femeia, tot aşa nu e cu putinţă ca un om neînfrînat şi curvar să o iubească, chiar dacă ar fi cea mai frumoasă între toate. Din curăţenie se naşte dragostea, din dragoste, nenumăratele bunătăţi. După căsătorie, socoteşte-le pe toate celelalte femei ca fiind pietre, ştiind că dacă te vei uita cu ochi poftitori la vreuna – fie desfrînată, fie măritată – te-ai făcut vinovat de nelegiuirea prea-curviei. Şopteşte-ţi în fiecare zi acestea; şi – dacă vei vedea că s-a născut în tine pofta pentru o altă femeie, iar prin asta femeia ta ţi se pare neplăcută – intră în casa ta, deschide cartea de faţă şi, luînd pe Pavel ca ajutor, stinge-ţi flacăra repetînd neîncetat aceste vorbe.
Şi aşa, femeia ta iarăşi îţi va fi plăcută, cînd nici o poftă nu-ţi va scădea bunăvoinţa către ea. Şi nu numai că soţia îţi va fi mai plăcută, dar şi tu te vei arăta mai cinstit, căci nimic nu este mai ruşinos decît un bărbat căsătorit care se pîngăreşte: unul ca acesta se roşeşte nu numai în faţa socrului, şi a prietenilor şi a oricărui om întîlnit, dar şi în faţa slugilor. Şi nu numai acesta este răul, dar încă mai mult: casa lui i se pare mai grozavă decît orice închisoare cînd o zăreşte pe femeia sa şi îşi întoarce gîndul mereu spre chipul celei stricate.
Vrei să pricepi bine cît de mare este acest rău? Gîndeşte-te ce fel de viaţă duc cei ce îşi bănuiesc femeile, cît de fără gust le pare mîncarea şi băutura. Masa li se pare încărcată cu otrăvuri omorîtoare şi, ca de o molimă plină de toate relele, aşa fug de casa lor. N-au somn, noaptea nu le este liniştită, n-au întîlniri cu prietenii, nici chiar razele soarelui nu mai lucesc pentru ei; cred că îi supără şi lumina, nu cînd au văzut-o pe soţie pîngărindu-se, dar numai cînd au bănuit-o. Gîndeşte-te că şi femeia suferă acestea cînd aude de la vreunul sau numai bănuieşte că te-ai dat pe tine vreunei femei stricate. Judecind acestea, să fugi nu numai de prea-curvie, dar chiar şi de bănuieli; şi, dacă eşti bănuit (de soţie) pe nedrept, împac-o şi o încredinţează (de aceasta). Nu din ură sau din nebunie, ci din grijă face aşa, şi din teama prea-mare pentru averea sa. Într-adevăr – cum am spus mai sus – averea ei este trupul tău, avere mai de preţ decît toate celelalte. Să nu o vatămi pe ea în ce are mai scump, pricinuind rană omorîtoare! Căci, dacă o dispreţuieşti, să te temi de Dumnezeu, răzbunătorul unor fapte ca acestea şi ameninţătorul cu pedepse neîndurate pentru astfel de păcate. Acelora care stăruiesc în aşa fapte, le zice (că vor ajunge) unde viermele lor nu moare, şi focul nu se stinge (Marcu 9, 44).
Dacă nu te mişcă prea mult viitorul, teme-te cel puţin de ceasul de faţă. Mulţi din aceia care se alipesc de femeile curve vor pieri chiar în această viaţă, ca răi, cu rău, apucaţi de cursele lor: acelea – luptîndu-se să-i îndepărteze de la soţia luată prin căsătorie, să-i împresoare cu totul în dragostea lor de farmece – se îngrijesc de băuturi vrăjite şi ţes multe curse; apoi – aruncîndu-i astfel în vreo boală grea, şi ducîndu-i spre pierzare şi înconjurîndu-i de o lungă putreziciune şi de nenumărate rele – îi răpesc din această viaţă. Dacă nu te temi de gheena, omule, teme-te de farmecele acelor femei! Căci, cînd vei fi lipsit, din pricina prea-curviei, de ajutorul lui Dumnezeu, cînd vei fi despuiat de ajutorul de sus, femeia cea stricată – luîndu-te pe tine cu îndrăzneală şi chemînd în ajutor diavolii ei, adăugind amulete, punîndu-ţi piedici – alungă mîntuirea ta cu multă uşurinţă, făcîndu-te de ruşine şi de rîs tuturor locuitorilor oraşului, încît nici nu se îndură de tine, care suferi de toate relele. Căci zice: Cine se va îndura de fermecătorul cel muşcat de şarpe şi de toţi cei care se apropie de fiare (Isus Sirah 12, 17). Las la o parte pierderea de bani, bănuielile zilnice, neruşinarea, îngîmfarea, certurile urîte din pricina femeilor stricate şi nebune, care sînt mai crude decît toate morţile.
De la femeia ta nu suferi adesea nici o vorbă grea, dar te închini în faţa desfrînatei care te nimiceşte. Nu te ruşinezi, nu te roşeşti, nu doreşti să se despice pămîntul sub tine? Cum poţi ruga pe Dumnezeu cu aceeaşi gură cu care ai sărutat o femeie stricată? Şi nu te temi, nu te înspăimînţi – spune-mi! – că o să cadă pe capul tău ruşinat vreun fulger trimis de sus? Chiar dacă te ascunzi de femeia ta nedreptăţită, dar de ochiul cel neadormit nu te poţi ascunde nicăieri, căci – acelui curvar care zicea: Întuneric şi ziduri mă înconjură, de ce să mă tem? (Isus Sirah 23, 25) – înţeleptul i-a răspuns ochii Domnului au mai multă lumină decît soarele ca să vadă faptele oamenilor (Isus Sirah 23, 27). Iată de ce Pavel a zis. Din pricina curviilor însă, fiecare să-şi aibă femeia sa, şi fiecare să-şi aibă bărbatul ei. Bărbatul să dea femeii datoria iubirii; asemenea şi femeia bărbatului ei (1 Corinteni 7, 2-3). Nu te uita la femeia linguşitoare, că miere pică din buzele femeii stricate, care pînă la o vreme îndulceşte gîtlejul tău. Iar mai pe urmă, mai amară decît fierea o vei afla şi mai ascuţită decît sabia cea de amîndouă părţile ascuţită (Pildele lui Solomon 5, 3-4). În sărutările femeii destrăbălate este otravă, otravă ascunsă şi nebănuită. Să alergăm aşadar după o plăcere neîngăduită şi primejdioasă, care pricinuieşte răni nevindecate, în loc de a trăi fericiţi şi apăraţi?
Lîngă femeia ta legiuită tu găseşti totdeodată plăcere, pază, cinstire, preţuire şi cuget curat; acolo, dimpotrivă, totul este amărăciune, totul este chin şi tu eşti pururea sub bănuială. Căci, chiar dacă nimeni nu te-a văzut, cugetul tău nu va înceta să te învinovăţească; oriunde te vei întoarce, pretutindeni te vor urmări mustrările, strigătele înfricoşate ale acestui judecător neîmpăcat. Dacă deci căutaţi plăcerea, fugiţi de femeile stricate! Căci nu este nimic mai îngrozitor decît acest obicei, nimic mai nesuferit decît aceste legături, nimic mai necinstit decît această însoţire. Cerboaică prea-iubită şi gazelă plină de farmec să-ţi fie [soţia]; dragostea de ea să te îmbete totdeauna şi iubirea ei să te desfăteze (Pildele lui Solomon 5, 19). Cînd tu ai la îndemînă un izvor de apă limpede, de ce să alergi la o baltă noroioasă, care scoate miros de gheenă şi chinuri neînchipuite? Care este apărarea ta, cererea ta de milă? Dacă aceia care cad în aprindere înainte de căsătorie sînt pedepsiţi şi îşi ispăşesc greşeala lor, ca acela care era îmbrăcat cu haine murdare, cu atît mai mult oamenii însuraţi. Căci de această dată, învinuirea este îndoită şi întreită: pentru că mîngîierile de care se bucură îi împiedică a se azvîrli în asemenea neorînduială, vina lor nu mai este socotită numai ca aprindere, dar ca prea-curvie, cel mai greu dintre păcate. Să nu încetăm deci a repeta şi nouă şi femeilor noastre aceste învăţături, cu care vreau chiar eu să sfîrşesc: Din pricina desfrînărilor (aprinderii) însă, fiecare să-şi aibă femeia sa, şi fiecare să-şi aibă bărbatul ei. Bărbatul să dea femeii datoria iubirii; asemenea şi femeia bărbatului ei. Femeia nu este stăpînă pe trupul ei, ci bărbatul; asemenea şi bărbatul nu este stăpîn pe trupul lui, ci femeia (1 Corinteni 7, 2-4). Să păstrăm cu îngrijire aceste cuvinte în mintea noastră, în piaţă şi acasă, ziua şi seara, la masă şi în pat, în sfîrşit, peste tot; să le cugetăm, să le învăţăm pe femeile noastre să ni le repete, să le audă şi ele de la noi, pentru ca, petrecînd curaţi această viaţă, să fim primiţi în Împărăţia Cerurilor, prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care şi cu Care mărire Tatălui şi Sfîntului Duh în veci vecilor. Amin.
Bibliografie: Nicolae N. Marinescu, Studii omiletice asupra celor trei cuvîntări ale Sfîntului Ioan Hrisostomul despre căsătorie, cu traducerea lor, Teză pentru licenţă, Litotipografia L. Moţăţeanu, Bucureşti, 1908
Anunțuri

Despre maria

IMPARTASANIA CU NEVREDNICIE(cu păcate opritoare) DUCE LA DEMONIZAREA OMULUI ******************************************************************************** .....Căci şi atunci diavolul a intrat în Iuda după ce s-a împărtăşit; diavolul n-a dispreţuit Trupul Stăpânului, a dispreţuit pe Iuda, pentru neruşinarea lui, ca să afli că în aceia care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Dumnezeieştile Taine, în aceia, mai cu seamă, intră mereu diavolul, ca şi în Iuda atunci. Cinstea este de folos celor vrednici, dar cei care se bucură cu vrednicie de cinste îşi atrag mai mare osândă....... ******************************************************************************** ....De aici tu trebuie să vezi că diavolul tocmai asupra acelora are stăpânire, care cu nevrednicie se împărtăşesc din această Sfântă Taină, şi că ei înşişi se aruncă într-o osândă încă mai mare. Eu aceasta o zic nu pentru a vă înspăimânta de această sfântă masă, ci pentru a vă face mai cu luare aminte....... ******************************************************************************** ....Adică, precum hrana cea trupească, intrând într-un stomac bolnav, mai mult sporeşte boala, aşa hrana cea sufletească, gustându-se cu nevrednicie, mai mult măreşte răspunderea şi osânda. De aceea vă conjur să nu ascundem în sufletul nostru nici un gând păcătos, ci să curăţim inima noastră, căci noi suntem Biserica lui Dumnezeu, dacă facem aceasta!” (Cuvânt la Sfânta şi Marea Joi, în vol. Omilii la Postul Mare…, p. 138) ******************************************************************************** https://tainacasatoriei.wordpress.com/2011/11/02/sfantului-ioan-gura-de-aur-despre-sfanta-impartasanie/
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s