Vai, vai! Vai și amar va fi dacă Domnul nu va recunoaște chipul Său, nu va găsi în el nici o asemănare cu Sine. El va rosti înfricoșata osândă:„ Nu vă cunosc pe voi ”(Mt. XXV, 12). Chipul netrebnicit va fi aruncat în văpaia nestinsă a gheenei

Despre inselareNu uita că ești chipul și asemanarea lui Dumnezeu, că ești dator să înfățișezi acest chip, întru curăție și sfințenie, lui Dumnezeu Însuși.
Vai, vai! Vai și amar va fi dacă Domnul nu va recu­noaște chipul Său, nu va găsi în el nici o asemănare cu Sine. El va rosti înfricoșata osândă: Nu vă cunosc pe voi(Mt. XXV, 12). Chipul netrebnicit va fi aruncat în vapa­ia nestinsă a gheenei.
Nesfârșită bucurie va cuprinde acel suflet la care căutând Domnul, va recunoaste în el asemănarea cu Sine, va vedea în el frumusețea pe care El, în nesfârșita Sa bunătate, a impropriat-o lui atunci când l-a zidit, pe care a refăcut-o și a înmulțit-o atunci când l-a răs­cumpărat, pe care i-a poruncit să o păzească întreagă întru neprihănire prin îndepărtarea de tot păcatul, prin păzirea tuturor poruncilor evanghelice.
DECI: CARE CHIP? AL BLÂNDEȚEI, AL DRAGOSTEI, AL SMERENIEI, AL SUPUNERII, AL ASCULTĂRII… ETC.

*********

“Conștiința este o simțire a duhului omenesc, subțire, luminoasă, care deosebește binele de rău. Această simțire deosebește mai limpede binele de rău decât mintea.
Este mai greu să amăgești conștiința decât mintea. Și cu mintea amăgită, care este sprijinită de voia iubitoare de păcat, conștiința se războiește îndelung.
Conștiința este legea firească.
Conștiința a călăuzit omul până la Legea scrisă. Omenirea căzută și-a însușit treptat un fel nepotrivit de a gândi cu privire la Dumnezeu, cu privire la bine și rău: rațiunea cu nume mincinos a împărtășit nedreptatea sa conștiinței. Legea scrisă a devenit un lucru de neapărată trebuință pentru călăuzirea spre adevărata cunoștință de Dumnezeu și spre lucrarea bineplacută Lui.
Învățătura lui Hristos, pecetluită de Sfântul Botez, tămăduiește conștiința de viclenia cu care a molipsit păcatul(Evr. X, 22). După ce ni s-a înapoiat, lucrarea cea dreaptă a conștiinței este sprijinită și înalțată de ur­marea învățăturii lui Hristos.
Starea de sănătate a conștiinței și lucrarea ei cea dreaptă sunt cu putință numai în sânul Bisericii Orto­doxe, fiindcă orice gând nedrept primit de om are înrăurire asupra conștiinței, abătând-o de la lucrarea ei cea dreaptă.
Păcatele de bună voie întunecă, înăbușă, adorm conștiința.
Orice păcat necurățit prin pocăință lasă o întipărire vătămătoare în conștiință.
Viața păcătoasă îndelungată, aleasă în chip liber, omoară oarecum.
A omorî conștiința este, de fapt cu neputință. Ea va însoți omul până la înfricoșatul județ al lui Hristos: acolo îl va da în vileag pe cel ce nu a ascultat-o.
După tâlcuirea Sfinților Părinți, [pârâșul] omului pomenit în Evanghelie(Mt.V, 25) este conștiința. Întocmai: ea este un vrăjmaș[pârâș; martor al acuzării, n.n.] fiindcă se împotrivește oricărei întreprinderi potrivnice Legii lui Dumnezeu pe care o facem.
Păstrează pacea cu acest “pârâș” pe calea ta către cer, în vremea vieții pământești pentru a nu te pârî în vremea când se va hotărî soarta ta pentru veșnicie.
Spune Scriptura: Mântuiește din rele sufletul martorul credincios(Pilde XIV, 26). Martorul credincios este con­știința nespurcată: ea izbăvește sufletul ce ia aminte la sfaturile ei, de greșale până va veni moartea și de mun­cile veșnice după moarte.
Precum tăișul cuțitului este ascuțit de gresie, așa și conștiința este ascuțită de Hristos: ea se luminează prin învățarea poruncilor evanghelice și se ascute prin împli­nirea lor.
Conștiința luminată și ascuțită de Evanghelie arată omului, cu de-amănuntul și deslușit, toate greșalele lui, până și cele mai mărunte.
Nu fă silnicie[pârâșului] tău–conștiința: altminteri te vei lipsi de libertatea duhovnicească; păcatul te va robi și te va lega. Se tânguie Proorocul, în numele Domnului, pentru cei ce își calcă în picioare conștiința, ce își întind curse loruși: Asuprit-a Efraim pe vrăjmașul său și a călcat judecata, că a început a merge după deșertăciuni(Osie V, 11).
Tăișul conștiinței este foarte gingaș: el trebuie păzit me­reu. El este păzit atunci când omul împlinește toate cerințele conștiinței și spală încălcarea fie din neputință, fie din nepăsare a oricărei dintre aceste cerințe prin lacrimi de pocăință.
Să nu socoți cu privire la nici un păcat că este de mică însemnătate: orice păcat este o încălcare a Legii lui Dumnezeu, împotrivire față de voia lui Dumnezeu, călcare în picioare a conștiinței.
De la părutele fleacuri, de la păcate neînsemnate la arătare, trecem treptat la căderi mari.
„Ce însemnătate are aceasta“. „Doar nu este un păcat ma­re!” „Ce, aceasta este păcat!?” „Aceasta nu este păcat!“ Astfel ju­decă cel nepăsător față de mântuirea sa atunci când se hotărăște să guste din roada păcătoasă oprită de Legea lui Dumnezeu. Întemeindu-se pe astfel de judecăți neîntemeiate, el nu contenește a călca în picioare conștiința sa.
Nesimțirea devine în cele din urmă starea obișnuită a sufletului. Sufletul este adesea mulțumit de ea; ade­sea o socoate stare plăcută lui Dumnezeu, tihnă a conștiinței, în vreme ce ea este pierdere de către suflet a simțirii păcătoșeniei sale, pierdere a simțirii vieții harice, duhovnicești, adormire și orbire a conștiinței.
Într-o astfel de stare de întunecare și nesimțire înfricoșată, feluritele păcate intră slobod în suflet, tocmindu-și în el bârlog. Păcatele, învechindu-se în suflet, se preschimbă în obiceiuri la fel de puternice ca și firea, iar câteodată și mai puternice decât ea.
Obiceiurile păcătoase se numesc patimi. Omul nu bagă de seamă aceasta și este ferecat din toate părțile, pe nesimțite, în lanțurile păcatului, intrând în robia lui. Cel care, trecând în chip statornic cu vederea înștiințările conștiinței, se lasă a cădea în robia păcatului numai cu foarte mare oste­neală, cu împreună lucrarea unui ajutor deosebit al lui Dumnezeu, poate rupe lanțurile acestei robii, să biruie patimile care s-au prefăcut, parcă în însușiri ale firii.
Preaiubite frate! Cu toată luarea aminte și râvna de care ești în stare să îți păzești conștiința.
Păzește-ți conștiința față de Dumnezeu: împlinește toa­te poruncile dumnezeiești, atât cele învederate tuturor, cât și cele neștiute de nimeni, văzute și știute numai de Dumnezeu și de conștiința ta.
Păzește-ți conștiința față de aproapele: nu te mulțu­mi doar cu o purtare părut bună față de aproapele! Să ceri de la tine însuți ca să fie mulțumită și conștiința ta de această purtare. Ea va fi mulțumită atunci când nu doar faptele, ci și inima ta vor fi în privința aproapelui așa cum poruncește Evanghelia.
Păzește-ți conștiința față de lucruri, îndepărtându-te de ceea ce este de prisos, de lux, de nepăsare, amintindu-ți că toate lucrurile de care te folosești sunt zidiri ale lui Dumnezeu, daruri date de Dumnezeu omului.
Păzește-ți conștiința față de tine însuți. Nu uita că ești chipul și asemănarea lui Dumnezeu, că ești dator să înfățișezi acest chip, întru curăție și sfințenie, lui Dumnezeu Însuși.
Vai, vai! Vai și amar va fi dacă Domnul nu va recu­noaște chipul Său, nu va găsi în el nici o asemănare cu Sine. El va rosti înfricoșata osândă: Nu vă cunosc pe voi(Mt.XXV, 12). Chipul netrebnicit va fi aruncat în văpa­ia nestinsă a gheenei.
Nesfârșită bucurie va cuprinde acel suflet la care căutând Domnul, va recunoaște în el asemănarea cu Sine, va vedea în el frumusețea pe care El, în nesfârșita Sa bunătate, a impropriat-o lui atunci când l-a zidit, pe care a refăcut-o și a înmulțit-o atunci când l-a răs­cumparat, pe care i-a poruncit să o păzească întreagă întru neprihănire prin îndepărtarea de tot păcatul, prin păzirea tuturor poruncilor evanghelice.
Netăcutul, nepărtinitorul paznic și aducător aminte al acestei îndepărtări și păziri este conștiința. Amin”.
(În: Sfântul Ignatie Briancianinov- “Experiențe ascetice”, Editura Sophia, Bucuresti, 2009)
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/05/01/constiinta-ignatie-briancianinov/#more-46048
https://ioanianolide.wordpress.com/2013/01/15/despre-paza-mintii/
 
Reclame

Despre maria

IMPARTASANIA CU NEVREDNICIE(cu păcate opritoare) DUCE LA DEMONIZAREA OMULUI ******************************************************************************** .....Căci şi atunci diavolul a intrat în Iuda după ce s-a împărtăşit; diavolul n-a dispreţuit Trupul Stăpânului, a dispreţuit pe Iuda, pentru neruşinarea lui, ca să afli că în aceia care se împărtăşesc cu nevrednicie cu Dumnezeieştile Taine, în aceia, mai cu seamă, intră mereu diavolul, ca şi în Iuda atunci. Cinstea este de folos celor vrednici, dar cei care se bucură cu vrednicie de cinste îşi atrag mai mare osândă....... ******************************************************************************** ....De aici tu trebuie să vezi că diavolul tocmai asupra acelora are stăpânire, care cu nevrednicie se împărtăşesc din această Sfântă Taină, şi că ei înşişi se aruncă într-o osândă încă mai mare. Eu aceasta o zic nu pentru a vă înspăimânta de această sfântă masă, ci pentru a vă face mai cu luare aminte....... ******************************************************************************** ....Adică, precum hrana cea trupească, intrând într-un stomac bolnav, mai mult sporeşte boala, aşa hrana cea sufletească, gustându-se cu nevrednicie, mai mult măreşte răspunderea şi osânda. De aceea vă conjur să nu ascundem în sufletul nostru nici un gând păcătos, ci să curăţim inima noastră, căci noi suntem Biserica lui Dumnezeu, dacă facem aceasta!” (Cuvânt la Sfânta şi Marea Joi, în vol. Omilii la Postul Mare…, p. 138) ******************************************************************************** https://tainacasatoriei.wordpress.com/2011/11/02/sfantului-ioan-gura-de-aur-despre-sfanta-impartasanie/
Acest articol a fost publicat în Despre asemănarea cu Dumnezeu, Fără categorie, Sf.Ignatie Briancianinov. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Vai, vai! Vai și amar va fi dacă Domnul nu va recunoaște chipul Său, nu va găsi în el nici o asemănare cu Sine. El va rosti înfricoșata osândă:„ Nu vă cunosc pe voi ”(Mt. XXV, 12). Chipul netrebnicit va fi aruncat în văpaia nestinsă a gheenei

  1. Pingback: Iată ce model de creștină era Stela Popescu și ce pocăință făcea ea la Cernica că: „nu se despartea niciodata de genele false si, mai in gluma, mai in serios, le-a spus apropiatilor ca nu ar vrea sa fie îngropata fara ele”. | DEASA IMPARTASI

  2. Pingback: Iată ce model de creștină era Stela Popescu și ce pocăință făcea ea la Cernica că: „nu se despartea niciodata de genele false si, mai in gluma, mai in serios, le-a spus apropiatilor ca nu ar vrea sa fie îngropata fara ele”. | DEASA IMPARTASI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s